vineri, decembrie 3, 2021

În apărarea lui Keno Verseck sau dreptul omului de a greşi

Îmi amintesc că prin anii ‘90, în cadrul unei dezbateri la un post de radio, un ziarist de la Adevărul, astăzi o mare vedetă de televiziune, mi-a trântit în  nas cu brutalitate că de-aia spun eu ce spun, pentru că sunt plătit de Europa Liberă! Cu alte cuvinte, credibilitatea mea era anulată total, cu prezumţia că “patronii” americani mi-ar fi cumpărat conştiinţa.

Am rămas fără replică. În realitate, ceva era adevărat. Eu spuneam ce spuneam pentru că Europa liberă (biroul din Bucureşti) îmi oferea, cu siguranţă, mult mai multă libertate decât putea îngădui Adevărul prin anii ‘90 şi, probabil, cea mai mare parte a presei din România. Astăzi nu mai e cazul. Presa noastră e liberă, dar vechile procedee de discreditare s-au păstrat şi sunt utilizate pe scară largă.  Astăzi prezumtivii neguţători de conştiinţe sunt alţii, ca de pildă ICR.

Am citit recent că de-aia a scris cineva ce-a scris deoarece a fost plătit de ICR, aşa cum ar fi cazul lui Keno Verseck, care a publicat recent în Der Spiegel o analiză a situaţiei din România. Ziarul Cotidianul îl acuză pe Keno că a criticat acţiunile USL din ultimile săptămâni din pricină că ar fi fost recrutat (“agăţat”) cândva de ICR, cu scopul bine precizat de a proteja regimul Băsescu. Prin anii ‘90, cu siguranţă, Keno ar fi fost acuzat că este “plătit” de nemţii de la Der Spiegel, dar astăzi, după integrarea europeană, ar părea lipsit de tact. “Străinii” şi-au câştigat între timp anumite drepturi. În plus ICR trece în anumite cercuri drept inamicul public numărul unu şi principalul traficant de suflete. Este însă mai puţin important “corupătorul”. Ceea ce contează este că un ziarist care spune ceva neconvenabil nu poate fi în mintea unora decât un ziarist corupt, un om care scrie la comandă, care şi-a amanetat conştiinţa aşa cum a făcut Peter Schlemil cu umbra sa.

Cotidianul scrie şi despre alţi ziarişti care ar face parte, ca “agenţi de influenţă” din reţeaua ICR, dar pe care nu îi cunosc personal. În schimb îl ştiu bine pe Keno şi pot spune că dacă se înşeală cumva, o face în deplină libertate şi necondiţionat de ordine secrete. Keno este un ziarist, unul dintre puţinii, care mai păstrează candoarea celui care scrie de dragul scrisului. Şi poate tocmai de aceea Keno a rămas un freelancer şi nu a ajuns niciodată “redactor sau redactor şef la unul din marile cotidiene germane”, păstrându-şi deplina independenţă, care nu mai este întotdeauna posibilă într-o mare organizaţie, oricare ar fi aceea.

Să mărturisesc ceva: nu îmi place întotdeauna ce scrie Keno, pentru că mi se pare mult prea de stânga, dar am recunoscut întotdeauna tonul inconfundabil al omului generos şi sincer. Reportajele sale sunt mereu excelente şi încărcate de o mare bogăţie de date concrete de natură să copleşească presupoziţiile ideologice. În fine să mai spun că nu sunt de acord cu cea mai mare parte a textului său publicat în Der Spiegel. Dacă m-ar fi întrebat pe mine i-aş fi spus că limitarea autorităţii Curţii Constituţionale este relativă şi că nu poate fi desprinsă de contextul evoluţiilor anterioare, că, în orice caz, a fost mult exagerată, fiind folosită ca berbece de asalt de partizanii preşedintelui, graţie forţei sale de impact. Când aude un om, neprevenit, că la Bucureşti guvernul a limitat prin ordonanţă de urgenţă puterile Curţii Constituţionale, se îngrozeşte, pe bună dreptate. I-aş fi spus, de asemenea, că adversarii USL au procedat la fel atunci când şi-au propus înlocuirea preşedinţilor de camere şi că ordonanţa care schimbă regulile de desfăşurare a referendumului de destituire nu făcea decât să anuleze o altă ordonanţă a guvernului anterior, care ridica o baricadă practic de netrecut. I-aş fi arătat că nu poţi judeca faptele ca într-o fotografie şi că e vital să le plasezi în ordine diacronică şi să le descifrezi în raporturile lor cauzale.

Sunt multe dezacorduri şi, evident, dacă, în anumite privinţe, ar putea fi vorba de o interpretare personală, în altele e vorba de o lipsă de informare. Keno susţine, de pildă, că USL este populată cu ”un număr îngrijorător de politicieni şi oameni de afaceri suspectaţi de corupţie” şi îl aşează în contul PNL pe Dinu Patriciu. Or, lumea de la Bucureşti ştie prea bine că Dinu Patriciu nu mai contează în PNL şi că ziarul său face de fapt politica preşedintelui Băsescu. Apoi Keno mai spune că PSD se trage din fostul PCR, dar lumea din România, fie ea şi neiniţiată în dedesubturile politicii ştie că şi PD (predecesorul PDL) are exact aceeaşi ascendenţă şi că securiştii şi informatorii lor au populat, imparţial, toate partidele. Dar aceste clişee grăbite au apărut foarte des în presa occidentală din nevoia de a simplifica şi de a crea o imagine clară şi inteligibilă dintr-o mare de informaţii adesea contradictorii. Sunt multe de spus despre mecanismele simplificatoare ale presei de la “distanţă”.

De aceea susţin că erorile sau aproximările din analiza lui Keno sunt, întrucâtva, tipice şi ele nu au nimic de a face cu vreo campanie instrumentată sub umbrela ICR. În plus, este de menţionat că, spre surpriza celor care nu l-au citit, articolul său respectă pe de-a-ntregul tipicul presei obiective, care pune evaluările în seama unor experţi. În articolul său, Keno citează persoane cu opinii net diferite şi care acoperă întreaga arie a opiniilor posibile. De exemplu îl citează pe Cristian Pârvulescu care declară net că: “Băsescu a jucat un rol semnificativ în generarea actualei crize politice” şi că “sentimentele pro-Băsescu de la Bruxelles şi Berlin sunt eronate”. O citează pe Laura Ştefan, care susţine că cei din USL “fac tot ce pot pentru a se opune unei justiţii independente”, dar şi pe Ovidiu Pecican care adoptă o poziţie neutră spunând că ar fi vorba în definitiv de “lupta dintre două clici corupte”.

Iată, aşadar, întreaga gamă de păreri româneşti şi dacă ea nu pare să satisfacă nevoia noastră de înţelegere politică, de vină este în primul rând mediul nostru românesc prea puţin apt de luciditate critică şi poate mai ales incapacitatea noastră de a ne împăca cu noi înşine. Să nu ne iluzionăm: indiferent de dreptatea noastră relativă de acum, de ieri sau de alaltăieri, noi românii luaţi împreună, din cauza neputinţei noastre de a ne administra singuri, din cauza incapacităţii noastre de cooperare, nu facem deloc o impresie bună.

Iată de ce, în ciuda tuturor obiecţiilor şi a opiniilor mele personale, îl apăr pe Keno Verseck, pentru că ştiu că a scris liber şi nu la comanda sau îndemnul cuiva şi dacă s-a înşelat, s-a înşelat aşa cum se înşeală orice om care scrie liber şi necondiţionat. Mi se pare că taberele s-au radicalizat într-atât, încât în pericol se află chiar libertatea noastră de exprimare. Există cu siguranţă propagandă politică mai bine sau mai rău condusă, dar există şi o presă liberă care poate greşi, căci nu este infailibilă. Dacă omul nu ar fi liber cu siguranţă că nu ar greşi, căci nu i-ar îngădui stăpânii, readucându-l de fiecare dată în cadrele “adevărului”. De aceea insist acum să apăr dreptul omului de a comite greșeli, căci numai dreptul la eroare ne garantează, în subsidiar, libertatea.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Interesant articolul dvs., mai aflam si lucuri noi din el :D „USL este populată cu ”un număr îngrijorător de politicieni şi oameni de afaceri suspectaţi de corupţie” şi îl aşează în contul PNL pe Dinu Patriciu. Or, lumea de la Bucureşti ştie prea bine că Dinu Patriciu nu mai contează în PNL”.Sa fi ajuns DP chiar un nimeni in PNL? Iar USL s-a eliberat de cei suspectati si noi nu am aflat?
    Totusi lumea asta de la Bucuresti o fi chiar asa de pafarista?

  2. Deci si dl Keno Verseck, muritor fiind, greseste.
    ( Dar, daca e vorba de „ziarul Cotidianul”, asta nu e un reper de corectitudine, si ma mir ca va mira o asemenea reactie de la Nistorescu.)
    La fel si dvoastra, dle Horatiu Pepine cind afirmati: ” I-aş fi spus, de asemenea, că adversarii USL au procedat la fel atunci când şi-au propus înlocuirea preşedinţilor de camere „.
    Chiar asa au fost inlocuiti Nastase ori Geoana? nu ar trebui sa va reverificati informatiile/amintirile?
    In rest si in general si dvoastra aveti articole echilibrate si nepartizane; cit se poate cind esti muritor.

  3. Vreau sa fac observatia ca domnul HP nu este atat de impartial precum vrea sa para. Cine nu ma crede pe cuvant sa caute articolele sale aparute pe situl Deutsche Welle (http://www.dw.de/dw/article/0,,16123379,00.html – ultimul articol al dansului) si se va lamuri singur.
    Articolul scris mai sus ma face sa cred ca este un fel de „dovada de impartialitate” raportata la articolele scrise in DW. Probabil si ca domnul Keno Verseck este un ziarist care este cunoscut in Germania pentru caracterul dansului si atunci a-i lua „apararea” in fata unui „ziar” precum cotidianul nu este altceva decit un fel de a afirma ca 1+1=2.
    Ocazie pe care a folosit-o insa pentru a mai afirma inca odata ca adevarul nu este asa cum il vedem noi ci asa cum il vad Ponta si ai lui.

  4. O mentiune. Ovidiu Pecican e de fapt cealalta eroare. Una scrie in RL, alta semneaza prin scrisorile pe care le trimite Stelian Tanase la Bruxelles. E limpede ca ce scrie prin RL e convertit in pasul urmator in ceva extrem de grosolan USList. Va propun deci sa-l treceti nu la opinii neutre, ci la departamentul erori jurnalistice ale dlui Keno. :)

  5. Domnule Pepine, ma tem ca sunteti un pic naiv. Credeti ca cei care scriu si vorbesc despre agenti platiti de ICR sau de Basescu nu stiu adevarul ? Bineinteles ca-l stiu. Interesul propagandistic al momentului cere insa recurgerea la cliseele anilor 89-90 sau la etichetari de sorginte sovietica. Pareti sa fiti un sincer admirator al USL altminteri. Cat de dezamagit veti fi in curand !

  6. ” Îmi amintesc că prin anii ‘90, în cadrul unei dezbateri la un post de radio, un ziarist de la Adevărul, astăzi o mare vedetă de televiziune, mi-a trântit în nas cu brutalitate că de-aia spun eu ce spun, pentru că sunt plătit de Europa Liberă! ”

    Dupa intalnirea cu un asemenea comportament primitiv, reactia dvs de acum fata de situatia de atunci este unaabsolut normala. Tocmai de aceea , nu credeti ca ar fi onest ( pentru cititori in primul rand ) sa mentionati despre ce ” mare vedeta de televiziune” este vorba , dupa ce au trecut mai mult de doua decenii de la acel incident ?! Pentru ca in nici un caz nu mai poate fi vorba de frica ( ?!) fata de eventualele consecinte ale „deconspirarii” . Altfel relarea dvs este ceva de genul : „undeva, candva, cineva a spus ceva despre altcineva…” , deci nu pare credibila si trece in derizoriu :)).

Dă-i un răspuns lui adrian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Horatiu Pepine
Editor Deutsche Welle

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro