marți, martie 19, 2024

În căutarea unui nou echilibru

Autori: Aurelian Crăiuțu și Constantine Vassiliou

„Suntem cu toții făcuți doar din frânturi, cu o alcătuire atât de neîmplinită și pestriță, că fiece bucată își trage mereu spuza pe turta ei. Iar deosebirea între noi și noi înșine e la fel de mare ca aceea dintre noi și altul.” (trad. Vlad Russo)

                                                                                                                         Michel de Montaigne

Evenimentele dramatice din 6 ianuarie 2021, când Capitoliul a fost luat cu asalt de o mulțime instigată de cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, au creat un precedent periculos pentru America. Ele ridică serioase întrebări cu privire la viitorul națiunii și al instituțiilor sale democratice. Donald Trump și aliații săi au tras un glonț în corpul republicii și i-au atacat în mod deliberat fundația. Pe măsură ce descoperim noi detalii despre ceea ce s-a întâmplat în acea zi tragică, va trebui să răspundem la multe întrebări. Cât de mari sunt pagubele aduse mecanismelor defensive ale democrației americane, pagube generate de teoriile conspirației puse în circulație de Trump și de distorsionările nesfârșite ale adevărului din ultimii patru ani? Vor putea administrația Biden și noul Congres să guverneze în mod eficient în timp ce un număr mare de alegători care au votat cu Trump încă le pun în discuție legitimitatea? Cum pot funcționa instituțiile noastre democratice în condițiile în care încrederea publicului în ele a atins niveluri alarmant de scăzute?

Astfel de întrebări vor domina agenda elitelor politice. Desigur, nimeni nu poate spune exact spre ce ne îndreptăm de acum înainte. Fenomenul de hiperpolarizare al politicii americane nu este lipsit de precedent, dar nivelul toxic al partizanatului alimentat astăzi de social media este un fenomen relativ nou, care reprezintă o amenințare majoră pentru democrația americană.[1] Crizele cu care ne confruntăm astăzi depășesc sfera politică; se poate vorbi despre o criză economică, politică, socială și morală. Convergența acestor crize impune politici și strategii complexe pentru a rezolva toate aceste probleme.[2]

Și totuși, în ciuda acestor incertitudini, am putea avea și câteva motive de optimism.Alegerile au înregistrat niveluri de participare record, iar peste 80 de milioane de alegători au dat o puternică contralovitură populismului. În unele privințe, alegerile au reprezentat o victorie pentru moderația politică, chiar dacă nu neapărat pentru moderați.

Pornind de la  activitatea anterioară a cercetătorilor afiliați Centrului Niskanen din Washington, ne propunem în acest studiu să reflectăm asupra a ceea ce s-ar putea face pentru a recalibra politica americană pe principiile moderației care au menținut Statele Unite pe linia de plutire în timpul crizelor anterioare din istoria sa. Această sarcină, în opinia noastră, va necesita un act îndrăzneț de reechilibrare pe linia moderației politice, dar și o alternativă la ideologizarea actuală sub forma asumării unui suplu eclectism politic care nu exclude inițiative curajoase și chiar radicale.

Politica războiului

Reconstruirea consensului în atmosfera hiperpolarizată actuală pare să fie o misiune aproape imposibilă. În 2017, autorii unui studiu care măsura nivelurile de polarizare politică din țările dezvoltate ajunseseră la concluzia că ura partizană era cea mai puternică în Statele Unite.[3] În ultimele trei decenii, viața publică americană a fost dominată de ceea ce am putea numi „politica războiului”. Limbajul folosit de promotorii acestui tip de politică este unul apocaliptic. El folosește un ton belicos, amenințător și necivilizat și reclamă deseori demonstrații de puritate și teste riguroase pentru a-i elimina pe cei moderați și lipsiți de entuziasm. Cei care îmbrățișează această formă agresivă de politică sunt intransigenți din punct de vedere politic și moral. Ei sunt sectari fără scrupule în căutarea a ceea ce cred că este adevărul și se consideră parte a unei cruciade pentru salvarea omenirii. Ei percep compromisul și moderaţia ca pe o slăbiciune și aspiră la victoria totală asupra celor pe care îi consideră agenţi ai răului. Totul este justificat în ochii lor pentru atingerea obiectivelor propuse, inclusiv adoptarea unui stil paranoic de politică, acesta proiectând neîncredere și răspândind conspiraţii şi știri false.

În Washington, lucrurile nu au stat mereu așa. Schimbarea decisivă s-a produs când Newt Gingrich a devenit președinte al Camerei Reprezentanților după alegerile din 1994. De atunci, politica războiului a devenit un element de bază în discursul politic național și din mass-media.

Un exemplu elocvent îl oferă, de exemplu, eseul „Zborul 93”, scris de Michael Anton, care a susținut candidatura lui Donald Trump în 2016 (şi 2020). Articolul, apărut inițial în publicația conservatoare The Claremont Review of Books, reprezintă o mostră completă a politicii războiului, fiind lăudat ca un triumf mediatic în mediile conservatoare pentru tonul său extrem de combativ. Anton a folosit contraste puternice maniheiste, exacerbând un sentiment de pericol existențial resimțit în sânul dreptei. „Preiei controlul cabinei piloților sau mori”, a scris Anton. „S-ar putea să mori… nu există certitudini. Cu excepția uneia: dacă nu încerci, moartea este sigură.” [4]

Cei care îmbrățișează acest stil de politică se percep ca niște soldați într-o cruciadă fără limite, acceptând perspectiva martiriului în numele unei cauze „drepte”. Pentru ei, nu mai este timp de pierdut, iar opțiunile devin foarte clare: trebuie să ne dedicăm pe deplin salvării noastre colective. În caz contrar, suntem niște trădători care consimt la moartea republicii.

Retorica apocaliptică a lui Anton, menită să stârnească militantismul în rândul dreptei, a devenit un element de bază în rândul conservatorilor radicali și a fost definitorie pentru epoca Trump, inclusiv pentru episoadele sale violente.[5] La scurt timp după victoria lui Biden din noiembrie, editorii revistei Claremont Review of Books au publicat în The American Mind o scrisoare deschisă îngrijorătoare, care se citea ca o chemare la luptă, îndemnându-i pe adepți să conteste rezultatele alegerilor.[6]  Scrisoarea ignora faptele reale și desconsidera principiile statului de drept. Una dintre părți – democrații care ar fi încercat să fure alegerile – era denunțată ca fiind profund coruptă și un pericol național. Scrisoarea se încheia cu denunțarea „spiritelor slabe ale dreptei”. Mesajul lipsit de ambiguitate amintea de eseul lui Anton. Nu este vreme de pierdut, pentru că America se îndreptă cu rapiditate spre prăpastie. Totul este în joc în acest război, acum ori niciodată.

Un astfel de limbaj aprins și apocaliptic vehiculează fantasme periculoase despre salvare colectivă și teorii ale conspirației care ilustrează ceea ce Richard Hofstadter numea cândva „stilul paranoic din politica americană”.[7] Îmbrățișarea fanatică a unor credințe politice și a ideii unui război sfânt ignoră realitatea. Găsim și alte exemple ale acestui stil agresiv de politică apocaliptică promovată de crainici de radio influenți.

Alături de recent dispărutul Rush Limbaugh, un alt exemplu elocvent este Eric Metaxas, un susținător proeminent al lui Donald Trump din New York al cărui program național, The Eric Metaxas Show, are un public numeros. Acesta a susținut că orice patriot american adevărat are datoria de a se alătura mișcării de rezistență „Stop the Steal”; iar acei conservatori care refuză acest lucru sunt niște trădători care merită soarta rezervată pe vremuri colaboraționiștilor naziști. Mai mult, răspunzând încercărilor juridice nefondate ale lui Trump de a contesta alegerea lui Biden, Metaxas i-a îndemnat pe ascultătorii săi să continue în credința lor oarbă și să respingă orice dovezi. Din această perspectivă, dovezile și faptele reale pot fi ignorate dacă sunt convenabile agendei proprii. Statul de drept este doar o simplă convenție pe care oamenii sunt liberi să o sfideze atunci când aceasta contravine intereselor lor.

O mostră mai puțin incendiară, dar poate la fel de insidioasă, de „politics as warfare”, putem vedea și în rândul social-conservatorilor, unde o parte dintre ei s-au reconciliat cu trumpismul sau cu alte forme nefaste de populism, precum cel îmbrățișat de Viktor Orbán. Și ei se percep ca fiind implicați într-o cruciadă totală împotriva dictaturii relativismului moral promovat de liberali și seculariști. „Aceasta nu este o descompunere”, a declarat fostul procuror general William Barr într-un discurs mediatizat ținut la Universitatea Notre Dame în 2019. „Este o distrugere organizată, un asalt neîncetat asupra religiei și valorilor tradiționale”.[8] Practicanții acestui tip de politică se văd apărătorii civilizației împotriva noilor invazii barbare ale relativismului și ale anti-culturii. Alții se consideră, în mod hubristic, avangarda intelectuală a noii coaliții între conservatorismul social și asa-zisa „clasă muncitoare” din America (sau ce a mai rămas din ea), în ciuda faptului că partidul lor nu a făcut nimic pentru ultima. Numitorul lor comun este conceptualizarea politicii ca pe o bătălie maniheistă între forțele binelui și forțele răului, fără a lăsa loc pentru o cale de mijloc rezonabilă.

Testele de puritate nu sunt însă doar o specialitate a dreptei. Tentația purității poate fi întâlnită și în sânul stângii, mai exact, în rândul radicalilor progresiști, care sunt frustrați de jumătățile de măsură promovate de Partidul Democrat. Un exemplu elocvent este scrisoarea semnată de liderii socialiștilor democrați din America în mai 2020, prin care justificau decizia de a nu-l sprijini pe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. „Noi credem”, afirmau ei, „că singura cale de a învinge dreapta radicală odată pentru totdeauna este prin intermediul unei mișcări socialiste care atrage milioane de muncitori deziluzionați în arena politică”. Merită notat aici scopul maximalist de a obține o victorie „decisivă”, odată pentru totdeauna, a clasei muncioare, ai căror purtători de cuvânt deziluzionați se află mereu în căutarea unui viitor de aur.

Viața politică devine toxică atunci când e dominată de teste de puritate care fac imposibilă dezbaterea rațională bazată pe fapte și civilitate. Ele promovează intransigența ideologică și erodează încrederea civică, liantul vieții democratice în orice societate liberă. Atunci când o grupare își imaginează că se află în posesia adevărului deplin, ea nu va fi înclinată să ajungă la compromisuri cu ceilalți. O astfel de perspectivă maniheistă, întâlnită atât în rândul dreptei, cât și al stângii la ora actuală, promovează autosuficiența și oferă opțiuni false. La capătul acestui drum se află paralizia sistemului politic.

Compromisul și avantajele eclectismului

Una dintre lecțiile secolului al XX-lea spune că, în vremuri de criză, bătăliile majore necesită o determinare fermă lipsită de ambiguitate, distincții clare și nevoia de a nu face compromisuri cu cei care intenționează să ne distrugă. Astfel de momente apar în istorie, dar ele sunt rare. Nu toate problemele devin o chestiune de viață și de moarte și puține alegeri pot fi comparate cu situațiile de tip „Zborul 93”. În mod ironic, dacă alegerile din 2016 nu s-au calificat ca atare, unii ar putea spune că alegerile din 2020 au fost un astfel de moment crucial în care destinul Americii a fost în joc. Dar politica parlamentară operează diferit. Nu poate funcționa corect pornind de la ideea că adversarii politici sunt lipsiți de principii morale, că locuiesc în universuri fundamental diferite între care nu există nici o legătură.

Există, desigur, un alt mod de a concepe politica menit să coboare temperatura și să protejeze împotriva fanatismului. Aceasta este imaginea politicii de tip tranzacțional între adversari care acceptă compromisul și respectă regulile jocului la care toată lumea a consimțit. Cei care îmbrățișează această politică de tip quid-pro-quo refuză în orice context politic să acorde prioritate unui singur principiu. Aceștia recunosc că este nevoie de un cadru structurat și pluralist corespunzător pentru a face față provocărilor civice. Dar pentru asta, un anumit grad de moderație, compromis și civilitate este indispensabil atâta timp cât toți actorii și facțiunile majore acceptă premisele de bază ale sistemului politic.

După cum a subliniat Jerry Taylor într-un eseu important publicat în 2018, „compromisul intelectual și politic este condiția sine qua non a moderației”[9]. Inutil să spunem că urmărirea compromisului de dragul compromisului nu reprezintă moderația în sine. Compromisurile infame, precum Pactul Ribbentrop-Molotov din august 1939, sau exemplul elitelor republicane care s-au împăcat cu asaltul deliberat al lui Trump asupra normelor și procedurilor democratice americane au fost orice altceva, dar nu moderate.

Adevărații moderați manifestă dorința de a sta la masă cu adversarii politici pentru a identifica interesele comune. Ei sunt mai degrabă constructori de punți decât de ziduri. Moderații valorizează compromisul în fața interacțiunii care se desfășoară în logica jocului de sumă zero și resping un anumit tip de religiozitate politică, făcând imposibilă cooperarea și promovarea idealurilor comune. Ei își exercită autocontrolul într-un spirit al politeții. Moderații nu încearcă să zdrobească sau să-și descalifice moral oponenții atunci când aceștia din urmă au greșit. Spiritul lor (care pune compromisul pe primul loc) se opune „căutării maniacale a unei singure idei” specific ideologilor și fanaticilor.[10] 

Compromisul politic este adesea confundat cu compromisul moral, dar aceste lucruri trebuie separate. Moderații recunosc că nu există valoare în a conserva ceva ce este putred; pentru ei, orice compromis în acest sens ar fi inacceptabil. Istoria ne învață o lecție importantă în acest sens. În timp ce moderații sunt dispuși să ajungă la un compromis rezonabil cu oponenții lor, ei resping categoric orice compromis în privința normelor și a instituțiilor liberale democratice.

Există o linie roșie aplicată celor care încearcă în mod deliberat să submineze legitimitatea statului de drept și principiile societății deschise. Moderații nu îmbrățișează strategia încălcării normelor sistemice pentru avantaje de partid sau pentru reglarea conturilor și nici nu caută să se răzbune împotriva oponenților lor. Ei respectă domnia legii, fără de care politica s-ar descompune într-un război al tuturor împotriva tuturor, o ciocnire anarhică a voințelor. Ei recunosc că trebuie să rămânem dedicați procedurilor democratice și statului de drept.

Multe facțiuni politice îmbrățișează acest punct de vedere, dar nu toate recunosc necesitatea compromisului. Acesta din urmă poate fi justificat în primul rând în raport cu un concept-cheie – eclectismul – care ocupă un loc central în analiza noastră. Montaigne a fost cel care a oferit acum patru secole și jumătate unul dintre cele mai convingătoare argumente despre eclectismul și pluralismul uman. „Suntem cu toții făcuți doar din frânturi”, a scris el în Eseurile sale, „cu o alcătuire atât de neîmplinită și pestriță, că fiece bucată își trage mereu spuza pe turta ei. Iar deosebirea între noi și noi înșine e la fel de mare ca aceea dintre noi și altul.”[11](trad. Vlad Russo) Ca ființe umane, suntem eclectici, sfâșiați între diferite părți și având credințe variate. Nu doar că suntem compuși din multe piese disparate, dar lumea însăși este făcută din mai multe lumini, nu dintr-o singură lumină. Ea are loc pentru mai multe credințe și opinii, nu doar o singură credință și o unică opinie.

Din această perspectivă, eclectismul presupune capacitatea de a reconcilia diverse identități, de a echilibra virtuțile și avantajele uneia cu pasiunile și limitele celorlalte. [12] Eclectismul se opune unei viziuni unidimensionale asupra societății, economiei, politicii și culturii. Mințile eclectice admit că este posibil să susțină simultan politici economice progresiste (în sensul promovării unui stat asistențial) și să adopte o perspectivă religioasă și conservatoare în privința moralității. Din această perspectivă, cineva poate fi un liberal dedicat constituționalismului, pluralismului, toleranței și statului de drept în sfera limitată a politicii, îmbrățișând în același timp un anumit tip de conservatorism cultural centrat pe apărarea tradiției.[13] O astfel de combinație ar putea părea unora ca fiind incoerentă, dar ea își are propria sa legitimitate, reflectând, în fond, diversitatea lumii în care trăim.

O a doua justificare a eclecticismului are legătură cu natura complexă a societății moderne, care este inseparabilă de pluralism și a cărei forță derivă tocmai din faptul că poate include multiple practici si traditii.[14] Nu mai există astăzi niciun interes sau valoare dominantă care ar putea pretinde prioritate necondiționată în orice moment. Legiuitorii se confruntă adesea cu sarcina dificilă de a găsi un echilibru (mereu fragil) între libertate, egalitate, dreptate şi eficiență. Ei trebuie să evalueze mereu și să aleagă între proiectele propuse de diferite grupuri, mai ales în cazurile în care problema nu este atât de a alege între ceea ce e drept și greșit, cât mai degrabă între ceea ce e parțial drept și parțial drept.

O realitate atât de complexă nu lasă loc pentru panacee la problemele sociale și politice. Dimpotrivă, trebuie să fim „schizoizi” politic și să îmbrățișăm dogme socio-politice flexibile.[15] Trebuie să admitem că, având în vedere complexitatea relațiilor noastre sociale și economice, a instituțiilor și structurilor noastre, nici o singură narațiune – nici măcar cea a moderației! – nu poate explica natura complicată a lumii noastre. Iar dacă încercăm să o reducem la o singură dimensiune, principiu sau valoare – fie libertatea, dreptatea sau egalitatea – riscăm să o distorsionăm și să o facem imposibil de recunoscut. Pentru a fi repuse în ordine, casele și familiile noastre vor trebui să rămână eclectice și eterogene. În momentul în care luăm în serios acest eclecticism, nu ne mai putem gândi la societate în termeni holistici și trebuie să refuzăm să purtăm cămăși de forță ideologice care ne obligă să îmbrățișăm o singură perspectivă asupra vieții sau a societății, fie ea conservatoare sau liberală.

Cu aproape cinci decenii în urmă, sociologul Daniel Bell a introdus principiul eclectismului ca mijloc de guvernare a relațiilor sociale și politice. El a susținut că ar trebui să gândim societatea modernă ca fiind compusă din trei sfere distincte, „fiecare dintre ele ascultând de un principiu transversal diferit”: structura tehnico-economică, politica și cultura. Ordinea tehnico-economică se fundamentează pe raționalitate funcțională și economisire. Pentru politică, principiul transversal este legitimitatea, iar modul de reglementare este competiția liberă pentru putere și guvernarea prin consimțământ. Alte principii conexe sunt egalitatea în fața legii, egalitatea drepturilor civile, egalitatea de șanse. Pentru cultură, principiul transversal este simbolismul expresiv, reinventarea sinelui, autenticitatea personală și autorealizarea. Între aceste sfere diferite, a insistat Bell, există mai degrabă disonanță și discontinuitate decât armonie și continuitate. Cele trei sfere majore – tehnico-economică, politică și culturală – nu mai formează o rețea perfect integrată; nu mai sunt congruente între ele și urmează ritmuri diferite de schimbare.[16]

Cu toate acestea, radicalii de la ambele capete ale spectrului politic cred că acele trei sfere pot fi unite și armonizate între ele prin diferite seturi de politici. Acesta este un vis utopic, deoarece nu există un sistem comun de valori sau sferă de producție care să mai poată controla toate elementele ramificate și tiparele de interacțiune din societatea modernă. Cu alte cuvinte, în societatea modernă nu (mai) există o singură carlingă. Piața liberă este deseori descrisă astfel din rațiuni ideologice care nu reflectă însă în mod adecvat realitatea. Multe domenii ale vieții rămân dincolo de legile pieței, dincolo de cerere și ofertă și se supun unor logici diferite.

Acesta este motivul pentru care orice încercare procustiană de a cuprinde orientări politice disparate și interese plurale sub umbrela unei singure ideologii va fi destinată eșecului. Scopurile și principiile urmărite de indivizi sunt diverse şi se ciocnesc între ele, atât între partide, cât și în interiorul acestora. Asta nu înseamnă totuşi că indivizii sau grupurile de interese funcționează monolitic, fără posibilitatea reconcilierii. Moderații înțeleg că identitățile noastre suprapuse transcend adesea liniile de partid și ei rămân sceptici față de ideea unor schimbări instituționale radicale ale sistemului politic în raportul cu principiile unei singure ideologii.

Noua reechilibrare

Stabilitatea Americii a depins întotdeauna de găsirea unui echilibru adecvat între diversele sale elemente, interese și segmente de public. Eforturile de echilibrare și realiniere au variat în timp, în funcție de circumstanțe. Părinții fondatori au fost obligați să găsească un echilibru adecvat pentru a armoniza interesele și ambițiile în cadrul celor trei ramuri ale puterii. Ei au căutat, de asemenea, să găsească un echilibru similar pentru a facilita cooperarea între statele mari și mici în interiorul Senatului și între statele deținătoare de sclavi și statele fără sclavi.  În final, ei au recurs la o soluție eclectică prin stabilirea unui echilibru între electorat (care alegea Camera Reprezentanților), legislativele statelor (care alegeau Senatul) și o putere executivă aleasă de Colegiul Electoral. Opt decenii mai târziu, când Statele Unite erau confruntate cu realitatea secesiunii și a insurecției, calităţile excepţionale de lider ale lui Abraham Lincoln au salvat Uniunea în cel mai întunecat moment, când țara se confrunta cu o amenințare existențială. În istoria Americii, după cum a arătat istoricul David S. Brown, putem vedea și alte cazuri în care politica moderației a ghidat și salvat țara în momente de criză profundă.[17]

Aceste exemple sunt relevante pentru provocările noastre civice actuale. Dar astăzi, situația arată destul de diferit și impune soluții inovatoare. Părinții fondatori nu prevedeau cristalizarea unui sistem cu două partide și erau preocupați de echilibrarea intereselor facțiunilor și statelor. Această realitate nu mai reprezintă preocuparea noastră.

După cum a remarcat jurnalistul Ezra Klein, „[problema] sistemului nostru este că ceea ce am echilibrat odată nu mai este și ceea ce se află în competiție acum. Astăzi, identitățile cele mai puternice și cele mai importante din punct de vedere politic sunt identitățile partizane. Nu mai vorbim astăzi despre state mari și state mici, ci despre state roșii și state albastre. Dacă există o amenințare la adresa unității americane în prezent, aceasta nu rezidă în preocupările diverse ale statelor Virginia, Maine, Texas, Hawaii sau Alaska, ci în ostilitatea crescândă dintre democrați și republicani.”[18]  Suntem de acord cu această perspectivă, chiar dacă nu împărtășim neîncrederea lui Klein față de moderație. Credem că Statele Unite au nevoie de o reechilibrare ambiţioasă, care se inspiră din exemplele din trecut și răspunde la urgența momentului.

Moderații (din ambele tabere) care refuză să vadă lumea în tușe de alb-negru pot juca un rol important în tranziția de la lumea veche la una nouă. Pe de o parte, ei nu ar trebui să evite ideile îndrăznețe pentru a răspunde problemelor complexe, de lungă durată, înrădăcinate în istoria americană și în sistemul politic parțial sclerotic. Pe de altă parte, așa cum a susținut E. J. Dionne, ar fi înțelept ca progresiștii să nu respingă inițiativele și ideile moderaților ca semne de timiditate sau lașitate.[19] Ambele tabere ar putea să-și unească forțele în căutarea unui „gradualism vizionar” care să promoveze o realiniere demult întârziată a forțelor și intereselor politice pentru a coagula un nou echilibru în societate.

Un nou act de echilibrare necesită un accent mai mare pe implicarea civică locală, capabilă de a promova deliberarea și cooperarea la firul ierbii, unde oamenii pot vedea umanitatea celorlalţi dincolo de eurile lor unidimensionale purtătoare de drepturi individuale. La un astfel de nivel se pot manifesta virtuțile diplomației în detrimentul politicii hiperpartizane și se pot depăși clivajele generate de războaiele culturale. Este, totodată, adevărat că nivelul local poate funcționa uneori ca un incubator al războaielor culturale pornind de chestiuni care au legătură cu (de)segregarea, istoria, patriotismul, programa educațională, accesul la educație, justiția penală etc.

Dar a ajunge la echilibrul corect presupune o agendă complexă, care trebuie aplicată cu răbdare. Localismul și subsidiaritatea în sine pot face minuni în contracararea fragmentării și alienării, dar pot avea și efecte perverse; ar putea, uneori, să promoveze forme periculoase de parohialism. Ideea de moderație rămâne totuși legată de aceste vehicule locale ale democrației.

Suntem de acord cu editorialistul de la New York Times, David Brooks, asupra faptului că „marea idee pentru moderați ar trebui să fie solidaritatea, fraternitatea, dialogul între diferențe. O agendă moderată ar trebui să ne mărească afecțiunea pentru celălalt.”[20] Acest lucru se poate face mai ales – deși nu exclusiv – la firul ierbii. Acolo este spațiul unde putem fi civilizați și putem practica decența și empatia unul față de celălalt, chiar și atunci când alții contestă convingerile noastre morale și religioase. Empatia noastră începe să se manifeste în reuniunile de tip town hall, în sălile de clasă, la biserică și în liga de softball, unde putem deveni mai puțin tribali. De acolo, ea se poate revărsa în cercuri concentrice în viața politică formală, pe măsură ce ne acomodăm și ne obișnuim cu perspectiva compromisului în interacțiunea cu concetățenii noştri. Așa învățăm să acceptăm legitimitatea celorlalţi și să testăm (și chiar să ne îndoim de) unele dintre propriile noastre idei și credințe.[21]

Un exemplu încurajator de consolidare a unui nou capital social a fost dat de Braver Angels – o organizație bipartizană cu filiale locale în toată țara care permite multor americani să găsească puncte comune pentru a rezolva probleme practice la nivel local.[22] Unul dintre obiectivele declarate ale organizației este de a încuraja, prin diferite ateliere și dezbateri, exprimarea liberă a ideilor într-un cadru civilizat. Aceste foruri încurajează oamenii să asculte cealaltă parte fără prejudecăţi.[23]  Strategia practicată de Braver Angels pentru depolarizare se bazează pe presupoziția că oamenii din ambele tabere politice ar fi mai susceptibili la compromis dacă li s-ar oferi posibilitatea de a interacționa cu cetățenii din afara tribului lor politic. Activitățile promovate de filialele locale arată că este posibil să relaționeze cu cei aflați în partea opusă a spectrului politic prin examinarea deschisă a principiilor și intereselor rivale într-un spațiu neutru și civilizat.

Astfel de organizații sunt indispensabile pentru agenda noastră de reechilibrare, deoarece ele ajută la mutarea centrului de greutate dinspre conversația națională, adesea dominată de slogane electorale hiperpartizane, la dezbaterea problemelor concrete locale, unde oamenii pot interacţiona mai uşor cu cei care au concepţii politice şi religioase diferite. Exemplul dat de Braver Angels arată că trebuie să acordăm mai multă atenție restaurării structurilor care permit oamenilor să relaționeze unii cu alții și să rezolve probleme concrete din viața cotidiană, depășind sentimentul lor de izolare şi neputință.[24]

Acordăm mult prea multă atenție politicii naționale/federale și nu suficient politicii locale. Suntem conștienți de faptul că politica locală poate deveni uneori un „proxy pentru lupta de putere națională”[25] şi are propriile sale patologii. E ceea ce au arătat în mod clar evenimentele recente din Michigan și Georgia, unde grupări paramilitare locale au pus în pericol viața guvernatorilor aleși democratic și a oficialilor locali care au apărat integritatea alegerilor.

Cu toate acestea, o tranziție dinspre centrul de la Washington către instituții de guvernare care reflectă principiile subsidiarității poate amplifica vocea moderaților. Dar acțiunea de echilibrare pe care o avem în vedere poate avea succes numai dacă temperatura politică este coborâtă la vârf. Acesta este și motivul pentru care aptitudinile de om de stat și leadershipul curajos în rândul elitelor politice și intelectuale rămân esenţiale.

Prin urmare, susținem o agendă moderată la mai multe niveluri care încearcă să localizeze cât mai mult posibil responsabilitatea, acțiunea și decizia în acelaşi timp în care insistă pe responsabilizarea elitelor politice.[26] Prin energizarea sferelor subnaționale ale activității umane, putem deveni mai conectați social și mai puțin tribali. Instituțiile puternice de la firul ierbii îi vaccinează pe cetățeni împotriva fanatismului. „A vedea din perspectiva cetățeanului” (seeing like a citizen) reflectă credința moderaților în posibilitatea de a construi societăți care se autoguvernează, de jos în sus, mai degrabă decât să fie guvernate de stat, de sus în jos. Implicit aici este și o critică a ideii „de a vedea din perspectiva statului” (seeing like a state). Aceasta din urmă este o abordare care încearcă să guverneze societatea de sus în jos și se bazează pe credința absolută în puterea și cunoașterea unui singur agent care are monopolul autorității suverane.

Asumarea eclectismului ne face sceptici față de astfel de încercări. Refuzăm ideea că cetățenii sunt doar niște receptori pasivi și neajutorați ai comenzilor venite de sus, incapabili să rezolve singuri probleme complexe. O astfel de credință naivă în puterea „statului” sau a agențiilor federale nu este doar incapabilă să explice nenumăratele cadre instituționale formate de interacțiunea umană în viața de zi cu zi. Ea este şi incompatibilă cu păstrarea tradiţiilor de autoguvernare la nivel local care constituie, în opinia lui Tocqueville, forţa democraţiei americane.[27] Soluțiile și strategiile noastre politice trebuie să fie specifice contextului, sensibile la limitele fiecărei jurisdicții de guvernanță. Politica de sus în jos trebuie să se bazeze pe judecata prudentă și pe inputul local, ambele fiind dimensiuni necesare pentru elaborarea de politici publice pragmatice şi eficiente.

Calea de urmat

Criza politică actuală expune efectele unor tendințe sociale, economice, culturale și demografice mai profunde care s-au acumulat în sânul societății americane de mai mult timp. Suntem astăzi o „republică fracturată” care riscă „să se destrame” dacă nu se iau măsuri urgente.[28] Reechilibrarea de care avem nevoie presupune iniţiative curajoase din partea moderaților democrați și republicani, care trebuie să-și exprime ideile, evitând deopotrivă radicalismul lui Scila și contrareacția lui Caribda. Recunoașterea rolului și importanței lor este un prim pas în direcția dezirabilă. La nivelul partidelor naționale, atâta timp cât moderații sunt vulnerabili în alegerile primare în fața candidaților extremiști, opiniile moderate vor rămâne marginale. Ambele partide trebuie să reinstituie mecanismele/filtrele care elimină fanaticii zeloşi care adâncesc tribalismul american.

Politica devine toxică și greu de gestionat atunci când se fundamentează pe războaie de moralitate și culturale în loc de interese economice. Cine crede că se află în posesia adevărului nu este predispus să creeze coaliții cu adversari politici. O astfel de perspectivă maniheistă generează lene intelectuală și o judecată politică inerțială. Dacă suntem deja convinși în mintea noastră că ne aflăm fără echivoc de partea dreaptă a istoriei, nu vom fi dispuși să facem exercițiul mental de a înțelege raționamentul unui punct de vedere opus. În același timp, moderații vor trebui să evite orice compromisuri când în joc sunt normele și instituțiile liberal-democratice; ei trebuie să traseze linia roșie pentru cei care caută în mod activ să submineze legitimitatea statului de drept.

Politica paranoică îmbrățișată de extrema dreaptă reprezintă un pericol iminent pentru principiile constituționale ale Americii şi viabilitatea instituțiilor sale democratice.[29] O mare parte a dreptei a devenit tribală şi conspiraţionistă, asemănătoare unui cult, hrănindu-se cu resentimente și incapabilă să articuleze o viziune principială despre viitor dincolo de ura față de politicile și ideile liberalilor.

Totodată, prea mulți conservatori proeminenți au adoptat o poziție conciliantă și complice față de atacurile constante ale fostului președinte împotriva mediei mainstream și față de disprețul flagrant arătat statului de drept. Ei au păstrat tăcerea când Trump a răspândit știri false, a concediat arbitrar membrii administraţiei sale care au avut o poziţie independentă și a încercat să colaboreze cu agenți străini pentru câștiguri electorale interne.[30]

Reinventarea taberei conservatoare nu va fi o sarcină ușoară atât timp cât va rămâne în umbra lui Trump, însetat de revanşă asupra criticilor lor. Partidul Republican va trebui să țină cont de faptul că până la 43% dintre membrii săi au mers atât de departe, încât să se declare de acord cu insurecția din 6 ianuarie. Reprezentanţii săi care au votat pentru suspendarea fostului preşedinte au fost cenzuraţi de filialele locale, fiind supuşi unor penibile campanii de intimidare publică. Pe de altă parte, liderii şi membrii Partidului Republican nu trebuie să piardă din vedere că în timpul unui singur mandat, Trump a „reuşit” ceea ce nici un alt preşedinte izbutise de la Herbert Hoover încoace: şi anume, să piardă în doar patru ani Casa Albă, Camera Reprezentanţilor şi Senatul.

Pe lângă vindecarea rănilor profunde provocate de cultul obscen al lui Trump, politicienii și activiștii conservatori vor trebui să renunțe la încercările deliberate de a semăna paranoia asupra oponenţilor lor pentru câștiguri electorale. Ei trebuie să recunoască, de exemplu, că BLM și LGBQT nu sunt fenomene colaterale exceselor „Woke”, ci comunități legitime care s-au reunit pentru mai multă egalitate și demnitate. Aceste comunități sunt în felul lor „patriotice” în lupta lor pentru „o uniune mai bună” și cer șanse egale pentru a realiza visul american. Conservatorii pot recunoaște aceste fapte empirice fără a fi nevoiți să accepte concepte contestate ale stângii precum intersecţionalitate.

Situația stângii nu este la fel de gravă, dar nici ea nu e lipsită de anumite probleme. Moderații din rândurile democraţilor vor trebui să se confrunte cu excesele propriei tabere. Declinul extremei drepte nu trebuie să absolve stânga de o autocritică sănătoasă, având în vedere faptul că scăderea încrederii civice și ostilitatea tot mai mare sunt fenomene care depășesc taberele partizane. Mark Lilla și Ronald W. Dworkin au avertizat că este puțin probabil ca politica identitară îmbrățișată de stânga progresistă să contribuie la încurajarea unui nou sentiment de solidaritate civică, în ciuda idealurilor sale legitime.[31] Această politică tinde să pună prea mult accent pe autonomie individuală și prea puțin pe construirea de punți civice și solidaritate.

Moderații stângii trebuie, de asemenea, să se confrunte cu problema libertății de exprimare în propria lor tabără. Intoleranța la liberă exprimare în campusurile universitare și cunoscuta „cancel culture” sunt fenomene reale care reflectă o cultură politică excesiv de moralizatoare. De asemenea, progresiștii vor trebui să recunoască faptul că mulți susținători ai taberei pro-life nu vor să controleze corpul femeilor, ci doresc să celebreze cu adevărat sanctitatea și demnitatea vieții umane. Găsirea unor compromisuri rezonabile cu privire la aceste probleme contestate nu va fi ușoară. Dar eforturile de a găsi un teren comun făcute cu bună-credință de ambele părți ar putea da roade pe termen lung.

În cele din urmă, progresiștii nu pot respinge religia și patriotismul ca simple teme ale extremei dreptei (Alt-Right), ci trebuie să prezinte alternative mai atractive care să răspundă nevoii umane de rădăcini. Determinarea stângii de a combate inegalitățile rasiale și economice răspunde în realitate îndemnurilor Evangheliilor într-o măsură mai mare decât politica puriștilor de dreapta, care pretind că promovează dragostea și caritatea creștină, dar sunt prea absorbiți de războaiele culturale pentru a acorda atenţie problemelor grupurilor marginale (imigranţi, minorităţi, etc.).

Patriotismul trebuie demonstrat nu prin slogane ieftine de tip „Opriți fraudarea alegerilor!”, ci prin fidelitatea necondiționată față de normele democratice liberale, îmbrățișarea pluralismului și deschiderea către modurile de viață și valorile celor care aparțin altor grupuri şi culturi. Această formă de patriotism este în contrast profund cu patriotismul zgomotos al extremei drepte, care îi atacă pe imigranții care ajung în America pentru a-i practica și îmbrățișa valorile. Acest tip agresiv de patriotism este finalmente profund antiamerican.

Nu în ultimul rând, elitele politice, indiferent de culoarea ideologică, vor trebui să reziste tentației de a-și afirma fără compromisuri voința prin intermediul mediilor virtuale ai căror algoritmi descurajează discursul moderat și civilizat. Rețelele sociale alimentează starea de anxietate care domină politica hipermoralizatoare a identității de ambele părți ale spectrului politic.[32]

Twitter și Facebook pot fi forumuri utile pentru diseminarea informațiilor și distribuirea conținutului, dar algoritmii lor subminează dialogul civic și îngreunează compromisul. Ele recompensează lozincile incisive, transformate în arme, care descurajează deliberarea rațională și civilizată. Virtualizarea vieții civice a amplificat moralismul și sentimentul de a avea mereu dreptate al radicalilor. Ei manifestă o ostilitate crescândă chiar și față de cei care simpatizează cu scopurile lor, dar nu reușesc să treacă testele de loialitate ale tribului lor. Există o diferență semnificativă între executarea unei idei și găsirea satisfacției în sfera digitală, pe de o parte, și realizarea a ceva valoros și constructiv prin exercițiul lent și gradual al politicii, pe de altă parte. În fond este mult mai ușor să câștigi instantaneu un război cultural pe rețelele sociale decât să te angajezi într-o dispută politică de durată în Congres, dar numai aceasta din urmă va avea un impact pozitiv asupra vieții oamenilor pe termen lung.

Recenta insurecție din 6 ianuarie a avut ca efect o reevaluare mult întârziată a spațiilor virtuale care mediază interacțiunile noastre civice. Este de netăgăduit că acestea conferă vocilor radicale o putere politică disproporționată. Avem astăzi o democrație directă mai mare decât au anticipat vreodată fondatorii democraţiei americane, iar tehnologia actuală ne-a dat mijloacele de a ocoli mecanismele-tampon formale ale statului. Reforma rețelelor sociale va fi una dificilă, deoarece elitele au fost nu doar modelate de ele, dar și depind de aceste platforme într-o bună măsură. Chiar dacă înțelegem justificarea deciziei Twitter de a-l interzice pe Trump, totuși, aceasta ar trebui să ne pună pe gânduri. Pe de o parte, este îngrijorător faptul că o companie privată are atât de multă putere discreționară asupra unei platforme, care de facto este de interes public, fiind un forum atât de important pentru angajamentul nostru civic. Pe de altă parte, există motive pentru a ne opune suprareglementării guvernamentale a companiilor big tech, deoarece prezintă propriile potențialități periculoase. Totodată, este clar că nu ne putem baza doar pe auto-reglementare pentru a modera aceste platforme.

În concluzie, pentru a ne depolariza societatea, trebuie să ne bazăm pe exemplele și experiența unor organizații, precum Braver Angels, a căror agendă pragmatică poate ajuta la scăderea temperaturii politice, pe măsură ce oamenii încep să se asculte reciproc și sunt încurajați să își revizuiască opiniile. La acest nivel, am putea începe să eliminăm diviziunea partizană și să reducem percepțiile nefavorabile pe care ambele partide majore le au unul față de celălalt. La acest nivel, unde testele de puritate ideologică sunt mai puțin relevante, am putea începe să adresăm fragmentarea politică și să răspundem dezrădăcinării sociale.

Cu toate acestea, doar ideile în sine, oricât de bune ar fi ele, nu vor fi suficiente. Va fi nevoie de moderați curajoși și de schimbări instituționale concrete pentru a transforma această agendă în realitate. O personalitate cu potențial transformativ nu va fi suficientă, dar un etos al decenței, moderației, civilității ne poate da resursele necesare pentru a restaura fundația de bază a democrației americane.

NOTA

Textul de mai sus este o versiune prescurtată și adaptată dintr-un studiu mai amplu publicat inițial pe site-ul Centrului Niskanen, Washington, DC, https://www.niskanencenter.org/in-search-of-a-new-balance/ (3 februarie, 2021).

Aurelian Crăiuțu este profesor de științe politice la Universitatea Indiana, Bloomington și Senior Fellow la Niskanen Center. Constantine Vassiliou a obținut un doctorat în teorie politică la Universitatea Toronto și este în prezent Post-doctoral Fellow la Institutul Kinder, Universitatea Missouri, Columbia.

Articol publicat și în Revista 22. Traducere de Octavian Manea.

NOTE_______________


[1] Polarizarea se manifestă în forme diferite. Distincția între polarizarea afectivă și cea ideologică este discutată în Jonathan Rauch, „Rethinking Polarization”, National Affairs, No. 45, Fall 2020.

[2] Pentru o analiză recentă, vezi Michael Lind, „The Five Crises of the American Regime”, Tablet, January 7, 2020.

[3] Eli J. Finkel et al. „Political Sectarianism in America”, Science, Vol. 370, Issue 6516 (October 30, 2020), 533.

[4] Publius Decius Mus (aka Michael Anton), „The Flight 93 Election”. Claremont Review of Books, September 5 2016, https://claremontreviewofbooks.com/digital/the-flight-93-election/

[5] Jonathan Chait, „How Michael Anton’s ‘Flight 93’ Essay Defined the Trump Era”, The National Interest, December 11, 2020.

[6] Ryan P. Williams, Arthur Milikh et. al. „The Fight is Now”, The American Mind, November 5, 2020.

[7] Richard Hofstadter, Anti-Intellectualism in American Life. The Paranoid Style in American Politics. Uncollected Essays, 1956-1965, ed. Sean Wilentz (New York: The Library of America, 2020), 501-765.

[8] Attorney General William Barr, „Remarks to the Law School and the de Nicola Center for Ethics and Culture at the University of Notre Dame” The United States Department of Justice, October. 11, 2019.

[9] Jeffrey Taylor, „The Alternative to Ideology”, Niskanen Center, October 29, 2018, https://www.niskanencenter.org/the-alternative-to-ideology/.

[10] Taylor, „The Alternative to Ideology”

[11] Montaigne, The Complete Essays, trans. M. A. Screech (London: Penguin, 1991), 380.

[12] Vezi David Brooks, „In Praise of Equipoise”, New York Times, September 1, 2017, https://www.nytimes.com/2017/09/01/opinion/in-praise-of-equipoise.html; aAmoz Oz, How to Cure a Fanatic? (Princeton: Princeton University Press, 2006), 54; Leszek Kołakowski, „How to Be a Conservative-Liberal-Socialist: A Credo”, in Modernity on Endless Trial (Chicago: University of Chicago Press, 1990), 225-227.

[13] Daniel Bell, citat in Benli M. Schechter, „Why Bell Matters”, Society, 48, 413 (2011).

[14] Daniel Bell, The Cultural Contradictions of Capitalism (New York: Basic Books, 1976), 259.

[15] Saul D. Alinsky, Rules for Radicals (New York: Vintage, 1971), 78.

[16] Bell, The Cultural Contradictions of Capitalism, 10.

[17] Vezi David S. Brown, Moderates: The Vital Center of American Politics from the Founding to Today (Chapel Hill: University of North Carolina Press, 2017).

[18] Ezra Klein, Why We’re Polarized (New York: Avid Reader Press, 2020), 259.

[19] E. J. Dionne, Code Red: How Progressives and Moderates Can Unite to Save our Country (New York; St. Martin’ Press, 2020), 131.

[20] David Brooks, „An Agenda for Moderates”, New York Times, February 25, 2019., https://www.nytimes.com/2019/02/25/opinion/moderate-politics.html.

[21] Pentru o perspectivă similară, vezi Andrew Sullivan, „Christianism and our Democracy”, The Weekly Dish, December 11, 2020, https://andrewsullivan.substack.com/p/christianism-and-our-democracy-0cc?fbclid=IwAR3UMVrib6f2MWByLVx0tlGkvMMpPEX9QypKxiKJuAl8tGSfBRKoty91pfM.

[22] Pentru informații suplimentare, vezi https://www.better-angels.org/videos/

[23] https://braverangels.org/what-we-do/#red-blue

[24] Vezi https://braverangels.org/what-we-do/red-blue-pairs/. Vezi și Michael Gescan, „In Defense of Politics”, Boston Review, Oct. 31st, 2020, https://bostonreview.net/politics/michael-gecan-defense-politics

[25] Adam J. White, „Mentally Seceding from the Union”, The Bulwark, December 1, 2020, https://thebulwark.com/mentally-seceding-from-the-union/.

[26] David Brooks, „Moderates Have the Better Story to Tell”, New York Times, July 1, 2019, https://www.nytimes.com/2019/07/01/opinion/moderates-progressives-warren.html?searchResultPosition=3&fbclid=IwAR3trI2EPxFDKc5iOK9SNb4aXC8NouJzXSQ8xLpClLAk8kU7BHyF1NgI9Ow,

[27] Această perspectivă reflectă viziunea şcolii şi tradiţiei de cercetare fondate de Elinor and Vincent Ostrom la Universitatea Indiana, Bloomington. Pentru o altă critică a abordărilor stato-centrice, vezi James C. Scott, Seeing Like a State (New Haven: Yale University Press, 1998).

[28] See Charles Murray, Coming Apart: The State of White America, 1960-2010 (New York: Crown Forum, 2013); Yuval Levin, The Fractured Republic: Renewing America’s social Contract in the Age of Individualism (New York: Basic Books, 2017).

[29] Timothy Snyder, „The American Abyss”, New York Times, January 9, 2020, https://www.nytimes.com/2021/01/09/magazine/trump-coup.html.

[30] Robert Reich, „Americans’ Acceptance of Trump’s Behavior Will Be his Vilest Legacy”, Yahoo News, December 27, 2020.

[31] Mark Lilla, The Once and Future Liberal: After Identity Politics (New York: HarperCollins, 2017); Ronald W. Dworkin, „A Moderate’s Manifesto”, American Purpose, November 11, 2020.

[32] Thomas B. Edsall, „The Resentment that Never Sleeps”, New York Times, December 11, 2020.

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Opinia altui româno-american:
    ” Este astăzi întreg sistemul american lovit de rasism?

    Dacă da, atunci cum de au ajuns Barack Obama președinte, Kamala Harris – vicepreședinte, Colin Powell – secretar de sat, Clarence Thomas – judecător asociat la Curtea Supremă, Oprah Winfrey – miliardară etc.?

    Cum de se află astăzi în Congres și Tim Scott, și veterana Maxine Waters, și mai tinerele Ilhan Omar, Rashida Tlaib, Pramila Jaypal sau Ayana Presseley?

    Nimeni nu poate nega existența manifestărilor rasiste – de la indivizi la grupuri – dar de aici până la rasism sistemic este o distanță considerabilă. ”
    https://romanialiterara.com/2021/03/dubcek-biden-si-sistemul/

    • Nu numai in Congres, ci in tot sistemul- politisti, avocati, medici,cercetatori… (profesii liberale dar si bugetari, sa nu mai vorbim doar de pliticieni)
      Poate ca nu este la fel de usor pentru o persona de culoare sa-si construiasca o astfel de cariera.
      Dar din ce vad din afara sistemul permite.

  2. Ok, moderatie mai presus de toate. Extrema dreapta este o cale gresita, dar stanga este doar putin extremista… Oare? Aproape toata mass media este de stanga, Cuomo a facut ce a vrut fara sa fie blamat pana de curand, Hunter Biden a fost protejat de discutii. Protestele BLM din vara-toamna s-au linistit brusc, oare de ce?…
    Articolul indeamna la moderatie, dar viziunea autorilor este prea spre stanga ca sa fie credibila.
    PS – treceti si date despre coautor – https://politics.utoronto.ca/phd-candidate/vassiliou-constantine/

    • Până una alta, Capitoliul a fost invadat de susținătorii lui Trump, nu de ceilalți.
      Adversarii lui nu au făcut asa ceva timp de patru ani cât a fost președinte și nu avem niciun indiciu că ar fi făcut-o daca Trump ar fi câștigat alegerile…
      Acuzand constant adversarii (stanga) de toate relele, nici nu mai observam ca unii dintre sustinatorii lui Trump au atins un asemenea nivel de inversunare si fanatism incat au ajuns sa atace chiar fundamentele democratiei americane si sa decredibilizeze ideea de alegeri si de alternanta la putere ca urmare a votului, preferand mai degraba sa creada tot felul de gogorite despre fraude electorale decat sa accepte ideea ca idolul lor ar fi putut pierde votul.

  3. Depinde din ce parte priveşti lucrurile.
    Ca Avocat al Diavolului(sic) voi spune că timp de 4ani(!!!) aproape toate media americane, o parte din instituţii şi cea mai mare parte a multinaţionalelor au dat în Trump ca într-un sac de box. Atunci nu era instigare la revoltă şi la anarhie, nu se atacau bazele democraţiei americane?
    Pe fond, este perioada Marii Revoluţii Progresiste Mondiale, ca altădată Revoluţia Franceză, Marea Revoluţie ( bolşevică…) din Octombrie, etc. Adică, da, revoluţia tehnologică schimbă Lumea şi politica…
    Iar dacă suntem în Revoluţie, cine sunt „impricinaţii”, cine sunt luptătorii?
    Iar aici lucrurile sunt clare: este o luptă globală între „conservatorism-ul” clasic stabilit prin interesele capitalurilor naţionale şi care au creat statele-naţiune democratice versus „progresismul globalist” susţinut de multinaţionale şi cărora nu le splac constrângerile impuse de statele-naţiune. Iar progresismul, devenit o armă ideologică, luptă prin toate mijloacele contra establishmentului democraţiei clasice pentru, evident, câştigarea puterii politice…..
    Că se produce anarhie, erodarea statului, erodarea democraţiei şi libertăţilor, etc nu are importanţă, la război ca la război….c’aşa e la Revoluţie….
    NB. O singură nelămurire am: OK, statul-naţiune e perimat, dar el asigura drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. „Progresism/ globalismul” ce propune prin această Revoluţie( că eu n-am auzit nimic despre garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti….)?

    • Voi trumpistii ii dati inainte cu „mass media l-a atacat pe Trump”, dar Hilary a recunoscut ca a pierdut in 2016. Nu conteaza ce spune mass media, Hilary a recunoscut infrangerea si dupa doua zile Trump era in birou la Obama, unde Obama ii facea instructajul.

      Nu mass media a invadat capitoliul pe 6 ianuarie, ci voi, trumpistii, la ordinul lui Trump, care, spre deosebire de Hilary, nu si-a recunoscut infrangerea.

      Deci argumentul vostru cu mass-media este praf si pulbere. Acolo unde conteaza, la sfarsitul campaniei, democratii isi recunosc infrangerile, in timp ce republicanii sunt gata sa darame statul cand pierd, ca niste gunoaie dictatoriale ce sunt.

  4. Nu se poate discuta rational cu sustinatorii lui Trump, ei traiesc in lumea lor.

    Le spui „Trump a incitat la daramarea guvernului pe 6 ianuarie” si trumpistii sunt atat de spalati pe creier incat imediat sar cu „Dar dar dar BLM, ANTIFA, CNN”.

    Astia nu sunt rationali, sunt victimele Fox News.

      • Argumentul dvs suna in felul urmator: a zis Trump pe undeva „peacefully”? A zis. Atunci inseamna ca nimic altceva din ce a zis Trump pe aceeasi tema nu mai trebuie luat in considerare. Pe mine, gata, m-ati convins :D

        Si minerilor nostri li s-a cerut sa faca ordine tot „peacefully”. Sa planteze panselute. Dar ce sa-i faci, unii dintre ei n-au inteles ce li s-a cerut, si au inceput sa loveasca oameni in cap cu parul, fix ca unii patrioti din Trumpistan. Asta e doar vina lor, evident. Ion Iliescu n-are nicio vina.

        Cam asta spuneti dvs ca sa salvati imaginea imaculata pe care o aveti despre domnul cu statuie de aur. E ok, dar pentru restul lumii reusiti doar sa va ascundeti dupa deget.

        • Pe mine, gata, m-ati convins. Cand vreun politician mai susține proteste de strada împotriva guvernului trebuie eliberat din funcție și condamnat la închisoare pentru insurectie.

          • nu mai stiu pentru ce era protestul ala din 6 ianuarie „impotriva guvernului” … parca ceva cu sindicatele de la metrou? :D

            • Amintiti-mi si mie de ce protesta Svetlana Tihanovskaia. Are dovezi în instanță?

  5. Un articol de zile mari. Felicitari autorilor. Pacat ca este o predica in pustiu.
    Mi-a placut in special ” în societatea modernă nu (mai) există o singură carlingă. ” Doar piloti orbi cum spunea Mircea Eliade.

  6. ce este tris din comentarii este că mai sunt unii care încă pot crede că Trump ERA un individ mânat de bune intenții.

    • @joe negut -toata isteria lui Trump cu fraudare alegerilor, dusa pana in panzele albe in ciuda tuturor evidentelor ca alegerile au fost corecte, a avut de la un moment dat ( dupa vreo doua saptamani de la data alegerilor, cand lucrurile devenisera clare pentru toata lumea) o motivatie pur financiara. Acesta s-a folosit de credulitatea sustinatorilor sai decerebrati si a strans vreo 300 de miloane de dolari, vezi doamne sa poata finanta avalansa de procese cu care sa blocheze confirmarea rezultatelor si investirea lui Biden. Din aceasta suma a cheltuit doar o parte infima, pentru ca si-a dat seama relativ repede ca nu are nicio sansa sa intoarca situatia in favoarea sa, de vreme ce chiar judecatorii cu simpatii conservatoare, in state republicane, numiti de el, au refuzat pe banda rulanta sa ia in considerare plangerile cusute cu ata alba depuse de o echipa de avocati de slaba calitate si incropita ad-hoc. Imediat a aparut ideea unei candidaturi in 2024 si infiintarea unui vehicul electoral care sa-i permita cheltuirea legala a acestor sume in folos propriu.
      Asa ca Trump nu se va da dus de pe scena politica in perioada urmatoare pentru simplul motiv ca este rost de castiguri usoare intr-un moment cand afacerile nu-i prea merg ( pe motiv de pandemie intre altele…) si creditorii ii bat la usa. Individul acesta nu are o limita de jos, un simt al ridicolului, orice prostie, orice aberatie din sfera Q Anon, orice ii va tine baza mobilizata si fluxul de donatii, va fi dat pe goarna. Nu stim inca daca va putea reveni la cele doua goarne mari: Twitter si FB. Se va opri doar prin 2024 daca nu va mai fi nominalizat de republicani sau daca sondajele il vor da pierzator clar, pana atunci nu.
      Intentiile de capatuiala au fost evidente pe toat perioada mandatului sau, de la pretentia de a caza delegatiile straine la hotelurile sale, de o organiza sumittul G20 la Mar-a-Lago, la trecerea cu vederea a asasinarii lui Kassogi in contra achizitiilor saudite de armament, incercari de a tranzactiona gratieri prin interpusi, etc.. sunt nenumarate exemple de „bune” intentii, dar doar pentru sine si familia sa.
      Mandatul lui Trump nu a avut nicio treaba cu ideologia conservatoare, nu a avut nicio viziune, a fost doar o colectie de actiuni economice dezlanate favorabile in principal marilor corporatii si celor bogati, pentru ca principala preocupare a lui Trump a fost sa fie reales in 2024 ( a scapat si cateva apropouri despre un mandat pe viata pe model Putin si Xi Jinping…) si sa fie singurul actor pe scena, ca nu cumva sa-l eclipseze vreun consilier.

      • „Se va opri doar prin 2024 daca nu va mai fi nominalizat de republicani sau daca sondajele il vor da pierzator clar, pana atunci nu”
        Cred ca glumiti. Care sondaje? Alea mincionase? Chiar daca ar avea doar 30% din intentia reala de vot peste 4 ani, aia 30% sunt convinsi ca ei sunt poporul. Mai mult, sunt in stare sa faca moarte de om daca le intra in cap ca cineva din Partidul Republican nu le lasa idolul sa mai candideze a doua oara. O insurectie in partid e mult mai usor de realizat decat una in stat. De fapt, e aproape rezolvata de acum. Romney, Sasse, si alti moderati sunt inca acolo doar datorita inertiei sistemului. De acum incolo cine nu se inchina la statuia de aur nu o sa mai poata candida pentru nimic.

        • @R2-nu confundați suporterii lui Trump cu omul Trump. Omul Trump nu are alt obiectiv in acest moment decât să stoarcă niște bani, de oriunde, nu contează ce trebuie sa spună, că oricum nu are altceva de făcut. De unde să știu eu cum vor fi sondajele publice in 2024, dar presupun că sondajele interne ale republicanilor vor fi corecte, pentru că nu-si vor fura singuri căciula.
          Eu cred că prezența lui Trump pe buletinul de vot din 2024 va garanta victoria democraților, prin mobilizarea celorlalți 60-70% din votanți, cei care nu sunt neapărat albi, care trăiesc pe cele două coaste, etc…
          Toată lumea discuta despre ideologie și despre programe politice, dar victoria lui Biden a fost smulsă prin simpla alegere strategică a democraților de a nu antagoniza pe nimeni, pe cât posibil. Spre deosebire de Bernie Sanders, Elizabeth Warren, Kamala Harris, Pete Buttiegieg, Biden era cunoscut, anodin ( nu extremist de stânga, nu homosexual, nu cu probleme de origine, etc…) , cu prieteni printre republicani, cu o atitudine împăciuitoare, un tip „de treabă”, cu care nu ai surprize, astfel încât majoritatea americanilor cu un minim de bun simț, după patru ani de administrație cu poalele in cap, au avut de făcut o alegere relativ ușoară.
          In plus, pandemia le vine ca o mănușă democraților, cele care suferă cel mai mult fiind categoriile sociale defavorizate și care nu cred că vor uita cecurile cu mălai pe care le primesc și le vor primi probabil în continuare…

          • „presupun că sondajele interne ale republicanilor vor fi corecte, pentru că nu-si vor fura singuri căciula”

            Pai majoritatea republicanilor fix asta vor. Se mint singuri ca au castigat alegerile „by a landslide” si ca au pierdut doar pentru ca au fost furati la numaratoare. Cu alte cuvinte mesajul a fost perfect, candidatul ideal, singura problema a fost frauda. Pentru ei nu exista alta lectie politica din tot circul penibil facut in anii astia de geniul multilateral devzoltat.

  7. Articol admirabil prin faptul ca identifica problemele si propune solutii, care din pacate sunt destul de naive.

    Nu avem aici pe site sustinatori ai stingii dar credeti ca e vreunul dintre multii suporteri ai lui Trump care isi vor da cu parerea cu care s-ar putea avea un dialog bazat pe logica? SUA se afla in momentul de fata intr-un moment de polarizare extrema si din pacate ceea ce naste de obicei in SUA se propaga de obicei si in Europa. Ca centrist cred ca inteleg ambele tabere si argumente, de la discutiile privind avortul pina la cele privind discriminarea pozitiva, dar stiu din proprie experienta ca majoritatea oamenilor nu sunt inclinati catre dialog si isi sprijina propriile idei cu ferocitate impotriva oricaror argumente. Si vorbesc de situatii profesionale care nu au nimic de-a face cu interese personale. Oamenii vor pur si simplu sa aiba dreptate si greu isi schimba propriile opinii.

    Doua cuvinte despre critica la adresa social media:
    Nu sunt pentru nici un fel de control al Facebook sau Twitter. Nu cred ca e sarcina zidului sa cenzureze ce afise lipesc pe el unii sau altii. Responsablitatea pentru cele scrise revine autorilor, nu celor care furnizeaza o platforma pt exprimarea ideilor. Pe de alta parte, ca firma privata, FB sau Twitter ar trebui sa-si poata permite sa elimine orice comentariu, asa cum isi permit unii dintre contribuitori de pe siteul de fata atunci cind nu le convin ideile expuse. Chiar daca mi se pare un gest de cenzura care arunca o lumina proasta asupra lor, e dreptul lor. Nu convine cuiva, sa nu foloseasca mediul respectiv si firma sa se duca de ripa.

    PS Cred ca cei care se ocupa de politica ar trebui sa scrie altceva, in speta ca partial dreapta extrema e o reactie la stinga extrema. Gingrich, Boehner, McConnell au avut de-a face mai mult cu voter suppression decit cu o agenda de extrema dreapta. Violenta BLM, ocuparea centrelor oraselor (gen Portland), distrugerile cauzate de extrema stinga au fost inainte de asaltul Capitoliului si nu au generat reactii asemanatoare. Simpla publicare a unui op-ed in NYT a unui politician republican (Tom Cotton) a dus la proteste masive la NYT si la darea afara a editorului care a aprobat publicarea articolului. E o varianta a politiei gandirii la care nu ne putem gindi cu moderatie si ca ar exista o cale de mijloc. Are sau nu voie un ziar sa publice articolul unui leguitor, oricit de gresit, imoral sau stupid ar fi el? Daca nu putem lua o pozitie ferma in favoarea libertatii de expresie atunci nu mai merita sa ne ofensam de nici o alta situatie.

  8. continuare …

    Chiar daca il consider pe Trump needucat, ignorant, narcisist (numarul de epitete care i se potrivesc e extrem de mare) si n-as vota pentru el pentru nimic in lume cred ca e ceva putred pina si in America „normala” daca cineva de la ziarul cel mai prestigios poate fi dat afara (obligat sa demisioneze) din motivele din linkul de mai jos:

    https://donaldgmcneiljr1954.medium.com/nytimes-peru-n-word-part-one-introduction-57eb6a3e0d95

    E o vinatoare de vrajitoare moderna in plasa careia poate cadea oricine nu e de acord cu extrema stinga. E mult de citit dar va asigur ca e extrem de interesant. In anii ´50 in Romania puteai aunge la inchisoare, in SUA de astazi iti poti doar pierde serviciul dar dpdv al controlului gindirii nu e mare diferenta.

  9. Debutati in primul paragraf cu constatari ce par in afara oricarei indoieli, de necontestat, biblice.

    ‘…Capitoliul a fost luat cu asalt de o mulțime instigată de cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite…
    Donald Trump și aliații săi au tras un glonț în corpul republicii și i-au atacat în mod deliberat fundația.’

    Iată un ‘detaliu’ care nu se prea potriveste:

    https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/894290761337604/

    ‘Pe măsură ce descoperim noi detalii despre ceea ce s-a întâmplat în acea zi tragică, va trebui să răspundem la multe întrebări.’

    Cum comentați acest ‘detaliu’:

    https://www.youtube.com/watch?v=BRZEs9BRGK4&feature=youtu.be
    in care Joe Biden ne spune in clar cine ‘au tras un glonț în corpul republicii’
    (Am pus la cale, cred, cea mai extensivă și incluzivă organizație de fraudare a votului din istoria politicii americane).

  10. O pledoarie inteligenta si eleganta in favoarea manifestarii moderate a actantilor politici dar si a cetatenilor obisnuiti in viata de zi cu zi a societatii cu accent pe probleme care unesc si nu pe cele care dezbina.

    O problema apare ,insa, atunci cand realizezi ca o reechilibrare a societatii americane, in care prea multi ani la rand s-a sapat la temelia ei printr-o politica agresiva si intens dezbinatorie culminand cu epoca Trump, este dificil de obtinut intr-o perioada de timp scurta asa cum ar fi rezonabil de dorit.

    Chiar si prin cresterea ,ca numar,a unor organizatii bipartizane gen Braver Angels, menite sa puna in contact partizanii celor doua tabere,depolarizarea excesiva se va atenua intr-un interval de timp probabil mai lung decat ar fi de dorit pentru a se realiza o buna guvernare in anii imediat urmatori.

    ( Nu as vrea sa dau exemplul Romaniei unde dupa 31 de ani tot mai avem comunisti si anticomunisti in disputa )

    Din acest motiv inclin sa cred ca se va recurge la o metoda validata istoric si anume aceea a apasarii pedalei pe ideea existentei unui inamic extern ( China ,Rusia ) si a amenintarii reprezentat de acesta lucru care-i va unii mai repede partizanii celor doua tabere cu ,desigur,dezavantajele pe care le aduce in plan extern acest lucru !

    Ramane de vazut care va fi calea aleasa de actuala Administratie.

    Si ca sa termin intr-o nota vesela comentariul meu, citatul de mai jos:

    „Suntem cu toții făcuți doar din frânturi, cu o alcătuire atât de neîmplinită și pestriță, că fiece bucată își trage mereu spuza pe turta ei. Iar deosebirea între noi și noi înșine e la fel de mare ca aceea dintre noi și altul.”
    Michel de Montaigne
    imi aduce aminte de o gluma cu Bula care suna asa :

    -Si eu am parerile mele ,dar nu sunt de accord cu ele !!

    De unde rezulta ca acesta era un mare erudit.

  11. Sa fie discutiile incepute in congresul american pe seama a ce se numeste „equality act” dealtfel trecut apropae neobservat , inceputul „echilibrului” ? nu va mai exista nici un echilibru pt ca tot ce are loc acum este in sensul dezechilibrarii totale, a polarizarii si mai ales a perpetuari neincrederi.
    Au loc schimbari majore intr-un timp extrem de scurt, timp care care constientul nu poate reactiona si nici adapta noilor aspecte de tot felul, o generatie nefiind suficienta si ii este teama, cautarea „echilibrului” se va termina urat de tot.

  12. Ma intreb ce alta opinie putea avea un universitar american? Nici una, in afara de orangemanbad si eventual stanga „nu e perfecta”, pentru ca opiniile contrare te scot urgent din Academia.
    Pana una alta, vanzoleala de la capitoliu a fost la fel de „insurectie” (termen foarte drag establishmentului) ca protestele BLM „mostly peaceful” sau Chaz, „summer of love”.
    O jumatate dintre americani au identificat corect ca au de ales intre un stat natiune imperfect dar functional si neofeudalism globalist cu multe necunoscute (dar daca china e exemplul, no thanks). Abordarea prudenta ar fi fost „incet cu globalismul pe scari” pentru ca am mai incercat astfel de experimente radicale si s-au terminat, fara exceptie, catastrofal.

    Parerea mea este ca ne indreptam urgent spre zona in care dialogul nu va mai fi posibil si ceea ce va transa lucrurile va fi probabil legea pumnului (multi doresc asta, la ambele margini ale spectrului, cu mentiunea ca stanga se iluzioneaza ca are vreo sansa). In orice caz, toti vom pierde, pentru ca rezultatul va fi probabil o dictatura de un soi sau altul.

    Biden continua multe dintre politicile lui Trump, si asta nu trece neobservat. Cum era de asteptat, stanga este deja nemultumita (credeau ca Joe e „din popor”, sau ce?). Trump a fost ultimul avertisment, un jester, canarul din mina. Un semn ca multi americani resping propunerile postmodern-globaliste, care inevitabil vin la pachet cu saracirea vestului, in fapt cu anularea vestului ca bastion al libertatilor, ceea ce va fi catastrofal. Pentru toti.

    In other news, sub Biden, America is back indeed. Au inceput deja drone strikeurile. :))

  13. Un articol echilibrat, bine scris, care transmite niste serioase semnale de alarma.
    Mi-a placut afirmatia „Cu alte cuvinte, în societatea modernă nu (mai) există o singură carlingă” desi ma ingrijoreaza faptul ca s-ar putea ca in carlingi sa avem piloti orbi, dupa cum scria odata M Eliade.

  14. 1. „Nu mai există astăzi niciun INTERES sau VALOARE dominantă care ar putea pretinde prioritate NECONDITIONATA în orice moment.”

    Exista, si nu de azi-ieri:
    – limitarea/eliminarea dependentei energetice de exteriorul granitelor (dezvoltare in interior si/sau diversificare in exterior pe principiul „nu toate ouale in acelasi cos”)
    – siguranta granitelor (si a ceea ce e in interiorul lor-populatie/energie/apa/hrana etc.) proprii si ale aliatilor
    – mentinerea/extinderea/diversificarea pietei de desfacere a surplusului de produse proprii

    Domeniile economic si militar manageriaza relatiile din interiorul/si cu exteriorul granitelor.
    Morala/etica/MERITOCRATIA INTEGRA sunt ignorate/uzitate de politic in mod ipocrit, dupa cum DICTEAZA domeniile ECONOMIC si MILITAR.

    2. „O realitate atât de complexă nu lasă loc pentru panacee la problemele sociale și politice. Dimpotrivă, trebuie să fim „schizoizi” politic și să îmbrățișăm dogme socio-politice flexibile.”

    Cand vom avea pace insotita de MERITOCRATIE INTEGRA(ca o BUSOLA CONSTANTA a unei majoritati de indivizi) in interiorul si exteriorul granitelor?

    – cand energia va fi abundenta/densa/suficienta/usor de obtinut si transportat/slab sau deloc poluatoare si gratis(sau cu impact neglijabil in bunastarea personala)
    – cand gradul de dificultate a inlocuirii unui/oricarui angajat si valoarea creata de acesta nu vor mai fi factori in bunastarea personala si de grup
    – cand ELITA de facto (politica, administrativa, „old&new money”) vor excela prin EXEMPLUL PROPRIU la categoria meritocratie INTEGRA.

    „Schizoidismul” mentionat de Dvs. trebuie fundamentat in/aplicat ca metoda de a atinge o masa critica de indivizi din ELITA de facto, care sa conduca/ghideze prin exemplul propriu. Acest lucru presupune TRANSPARENTA inainte de (aproape) orice.

  15. Am mai scris pe aceasta tema. Verbul a manageria este un împrumut stupid, un barbarism. In romaneste se spune, asta pentru cei care stiu un minim de limba romana, a gestiona.

    • @Cinicul – De acord ca inteapa, dar manager/managerial/manageriat sunt forme acceptate in uz conform dexonline.

      corectii la meritocratia 03/03/2021 At 14:03:
      Domeniile economic si militar <> relatiile…

      – cand ELITA de facto (politica, administrativa, „old&new money”) <> excela…

      – cand gradul de dificultate <> inlocuirii…

  16. Propaganda partizana pozând în intelectualism și moderație, dar care nu face altceva decât sa dovedească încă o data ipocrizia stângii.
    Intr-o răsuflarea ne vorbeste despre compromis, pentru ca apoi sa refuze orice compromis în numele statului de drept. Orice extremism al stângii se implementează invocand statul de drept.
    „Dacă suntem deja convinși în mintea noastră că ne aflăm fără echivoc de partea dreaptă a istoriei, nu vom fi dispuși să facem exercițiul mental de a înțelege raționamentul unui punct de vedere opus. În același timp, moderații vor trebui să evite orice compromisuri când în joc sunt normele și instituțiile liberal-democratice; ei trebuie să traseze linia roșie pentru cei care caută în mod activ să submineze legitimitatea statului de drept.”
    Asta nu e decât varianta mai elevata a logicii contradictorii a strazii
    https://www.youtube.com/watch?v=GfVonCvvC04

    „o victorie pentru moderația politică” – „Directorul FBI: Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu sunt acte de „terorism intern””
    „The Dems spent seven months fanning the flames of left-wing discord and violence. Then, when the worm finally turned, and right-wing violence flared one day in Washington, they morphed into law and order hawks scouring the country for unrepentant signs of conservatism.
    Almost everyone arrested around the country remains in jail over the riot, even if they committed no violence, have no criminal record, have stable jobs, are retirees or a mother and son duo.
    The only person released without bail is a left-wing anti-Trump activist, John Sullivan, who prosecutors say encouraged the violence that day, and was rewarded with $75,000 by CNN and NBC for his video footage.
    The aim is to bankrupt and destroy Trump supporters, most of whom can’t afford the legal fees. While top DC law firms raced to defend Guantanamo Bay inmates pro bono, the Capitol rioters are on their own.
    If Biden has decided we are to become a zero-tolerance law and order nation, there are advantage in a crime-free society if you don’t mind writing off everyone who makes a mistake.
    But in reality, we are doing the opposite, creating a two-tier justice system that punishes only the political enemies of the left.
    It’s as if the Dems want to create a class of people with nothing to lose.”
    https://nypost.com/2021/02/21/there-shouldnt-be-a-double-standard-for-law-order-devine/

    discursul razboiului.
    https://www.youtube.com/watch?v=aj1Rwlztapg
    https://www.youtube.com/watch?v=rhJYHU3ejLc

    subminarea încrederii în alegeri
    https://www.youtube.com/watch?v=y3ZtrFaa8Tw

    „nivelul toxic al partizanatului alimentat astăzi de social media” – nu ajunge nici pe departe la nivelul toxic al partizanatului în media tradițională. „We can blame trump all we like for the death of the news as we once knew it but the truth is we’ve done it to ourselves”
    „https://www.youtube.com/watch?v=4bxI803q6i8

    „teoria conspiratiei” – a ajuns sa însemna fapte neconvenabile pentru noii lorzi feudali.
    „In a way, Trump was right.
    There was a conspiracy unfolding behind the scenes, one that both curtailed the protests and coordinated the resistance from CEOs. Both surprises were the result of an informal alliance between left-wing activists and business titans. The pact was formalized in a terse, little-noticed joint statement of the U.S. Chamber of Commerce and AFL-CIO published on Election Day. Both sides would come to see it as a sort of implicit bargain–inspired by the summer’s massive, sometimes destructive racial-justice protests–in which the forces of labor came together with the forces of capital to keep the peace and oppose Trump’s assault on democracy.”
    https://time.com/5936036/secret-2020-election-campaign/

    extremism
    Becerra, secretarul pentru sănătate al lui Biden, a cărui singura împlinire e ca a dat în judecata niște călugărițe pentru ca nu aveau contracepție pe asigurare
    https://www.youtube.com/watch?v=HB2m0Vf5bIE

    Rachel Levine, asistenta lui Becerra, activista transgen
    https://www.youtube.com/watch?v=laS93iac9Ws

    Michigan – CNN, guvernatoarea Whitmer, evident au dat vina pe extrema dreapta, pana când s-a aflat ca unul dintre complotiștilor era activist BLM. Apoi au venit fact checkerii sa ne explice ca de fapt nu e așa.

    Imi pare rău, diferența dintre teoria idealistica despre compromis și moderație și realitatea noii administrații e la fel de mare ca diferența dintre realitatea paralela creată de media în care trăieste establishment-ul globalisto-corpocratist și americanul de rând. În realitatea lor artificiala vikingul cu coarne care a pătruns în „sfântul templu al democratiei” escortat de poliție e terorist, la fel ca Osama bin Laden și piloții care au doborât WTC.

    • Cata vreme în discursul public BLM, antifa și LGBT nu pot fi altceva decât „comunitati legitime”, iar Tea Party și suporterii lui Trump nu pot fi altceva decât extremiști, insurectionisti, teroriști și creduli ai teoriilor conspiratiei, nu poate fi vorba de moderație sau compromis. Moderația sau compromisul se traduc prin capitularea în fata celor mai extremiști extemisti.
      BLM este o grupare explicit marxista, înființata de lesbiene marxiste, care militează pentru repudierea valorilor unanim acceptate, precum familia naturala. Toată retorica lor se bazează pe minciuna „Hands up, Don’t Shoot”, care, desi minciuna, trebuie sa credem ca e un adevăr pe un plan superior. Anecdotica e falsa, statistica e falsa, dar narativa e cu necesitate adevarata. Un sondaj recent a scos la iveală ca publicul american supraestimează numărul negrilor neinarmati uciși de poliție cu ordine de mărime. Cine e de vina pentru aceasta teorie a conspirației? Pe semne ca tot extremiștii lui Trump.
      Stop the steal este mai susținută empiric decât police brutality și systemic racism, dar totuși Merrick Garland, noul procuror șef american e convins ca o cariera întreaga a fost șef prin instituții rasiste sistemic. Trebuie sa credem în același timp ca justiția americană, ca toate instituțiile, trebuie supusa unui efort colosal de reeducare obligatorie pentru a combate rasismul, dar când vine vorba de judecarea alegerilor e dincolo de orice suspiciune. Trebuie sa credem în acelasi timp ca, când e vorba de 3 noiembrie, suspiciunile legate de alegeri sunt fără nici o dovada, pentru ca nu au fost dovedite în instanta, dar când e vorba de 6 ianuarie nici o acuzație nu mai are nevoie de nici o dovada în instanță: insurectie, lovitura de stat, terorism, instigare, toate luate ca de la sine intelese de chiar autorul acestui text.
      Despre antifa, întrebați-l pe Andy Ngo, singurul jurnalist care documentează ce fac, în loc sa propage papagalicește retorica produsă de organele mediatice ale aceleiași extreme ideologice. Fascistul de serviciu pe tot parcursul mandatului era Mike Pence, iar instituțiile SUA erau fascismul imperialist colonialist institutionalizat. Nu știu cum s-a întâmplat ca în 6 ianuarie aceleași instituții au devenit templul sfânt al democrației, iar fascistul a devenit mare preot în acest templu inviolabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Aurelian Crăiuțu
Aurelian Crăiuțu
Aurelian Craiutu (Ph.D. Princeton, 1999) este profesor la Departamentul de Științe Politice de la Indiana University, Bloomington și profesor adjunct în Programul American Studies și la Lilly Family School of Philanthropic Studies de la IUPUI, Indianapolis. Este afiliat la Russian and East European Institute, Institute for European Studies, the Ostrom Workshop, si la Lilly School of Philanthropic Studies. Înainte de a veni în Indiana, a predat la Duke University și la Universitatea din Iowa de Nord. De asemenea, a fost profesor invitat la Universitatea din Paris V Descartes (2019), Universitatea Central Europeană, Budapesta (2019), Universitatea Pompeu Fabra, Barcelona (2018), Universitatea Paris-II, Panthéon-Assas (2010) și Școala Națională de Studii Politice și Administrație Publică, București, Romani (2004, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro