Intenționez să depun o sesizare penală împotriva judecătoarei Elena Burlan de la Tribunalul București. O s-o acuz e tentativă de vătămare corporală gravă, în formă continuată. Să mă explic. Dna Burlan face uz din când în când de obiecte contondente, e adevărat? Este. Ei bine, de fiecare dată când folosește un asemenea obiect, eu consider că dna judecător ar putea să fractureze oasele sau să spargă capul cuiva. Prin urmare, cred că ar trebui pusă imediat sub urmărire penală pentru o astfel de infracțiune.
O să spuneți aici că ”raționamentul” meu de mai sus este într-atât de absurd încât poate demonstra, eventual, doar că am luat-o complet razna. Dacă insist, o să explicați un lucru cât se poate de evident: e o diferență categorică între a putea să faci ceva, de exemplu o infracțiune, și a o face efectiv. Codul penal incriminează doar faptele, dacă ar incrimina și posibilitatea producerii lor am fi toți vinovați. O să spuneți că diferența ar trebui să fie clară oricărui om întreg la cap și că nimeni care are o urmă de integritate, cu atât mai puțin un magistrat, n-ar putea lua o decizie în care să trateze posiblitatea producerii unei fapte ca și cum fapta s-ar fi produs.
Aveți dreptate, am făcut o demonstrație prin reducere la absurd. Aveți dreptate, cu excepția ultimei afirmații. Camelia Bogdan, judecătoarea dosarului SOV – Popa, a fost schimbată din dosarul respectiv, în urma admiterii unei cereri de recuzare. Decizia a fost luată de dna judecător Burlan, de la Tribunalul București, cu următoarea motivare:
„Instanta retine astfel si faptul ca administrarea probatoriului cu o celeritate nejustificata, ‘plimbarea’ dosarelor intre instante de grade jurisdictionale diferite pentru diverse motive, dar mai ales mentionarea ‘NECESITATII’ inaintarii dosarului intr-un termen rezonabil, de regula de pe o zi pe alta catre instantele respective, deci mentionarea acestor lucruri ca temei pentru respingerea cererii formulate de inculpat la termenul din 15.03.2011, alaturi de conditionarea furnizarii informatiilor necesare efectuarii expertizei, in conditiile mentionate deja, poate crea de asemenea confuzii in randul justitiabililor, atat cu privire la impartialitatea judecatorului, dar si la dreptul sau la un process echitabil, si o perioada prea scurta de timp putand compromite echitatea procedurii prin neacordarea persoanei in cauza a timpului si a facilitatilor necesare pregatirii apararii, cu atat mai mult cu cat acesta necesitate este mentionata ca temei al cererii formulate de inculpat, putand conduce la parerea, pe care si-a exprimat-o deja inculpatul, ca judecatorul recuzat si-a creat deja opinia vinovatiei inculpatului si de aceea doreste sa solutioneze cauza in regim de urgenta, fara a preciza ca temei al cererilor formulate de inculpat, motive de fapt si de drept temeinice, in litera si spiritul legii”
(jud. Elena Burlan, motivând admiterea cererii de recuzare a jud. Bogdan)
Sublinierile îmi aparțin, dar nu fac decât să pună în evidență ce e scris nergu pe alb. Da, dacă un judecător nu e imparțial, dacă încalcă dreptul la apărare al inculpatului, dacă se antepronunță, toate astea sunt lucruri grave – la fel de grave cum ar fi, în domeniul penal, vătămarea corporală. Dar motivarea nu conține nicio demonstrație a unor astfel de fapte. În loc de asta, judecătoarea Bogdan e recuzată pentru posibilități, pentru că ”poate creea confuzii” relativ la imparțialitatea ei, că ”poate compromite echitatea procedurii”, pentru că ”poate conduce la părerea” că ar avea deja o opinie asupra vinovăției inculpatului. Afirmația din urmă conține un absurd suplimentar, pentru că citează ca temei …părerea inculpatului. Justiție cu capul spart: inculpații judecă judecătorii. Dacă ar fi să urmăm precedentul ar trebui să golim pușcăriile, sunt sigur că toți condamnații o să fie de părere că judecătorii care i-au condamnat nu au fost imparțiali, echitabili etc.
Iar, dacă eliminăm din motivare această confuzie absurdă între fapt și posibilitatea lui, ce rămâne ca motiv de recuzare? Judecătoarea dosarului SOV – Popa se face vinovată că își face treaba eficient și rapid. După motivarea dnei Burlan, s-ar zice că există un drept de a fi judecat foarte încet. Nu, în realitate nu există un astfel de drept – din contră, justițiabilii au dreptul să li se facă dreptate cât mai rapid. Desigur, cei care se știu vinovați n-ar vrea probabil să invoce dreptul acesta, dar asta nu înseamnă că el nu există, sau chiar că există cu semn contrar. Inclusiv în procesele penale, soluționarea lor în termen rezonabil este un drept, al tuturor membrilor societății care sunt reprezentați acolo de procuror. Tărăgănarea proceselor, eventual până la prescripție, reprezintă de fapt încălcarea unui drept. ”Celeritatea nejustificată” de care vorbește dna Burlan e un non-sens iar necesitatea înaintării dosarului în termen rezonabil este o cerere normală, care ar trebui să fie de la sine înțeleasă, nu este un temei de recuzare.
Acestea fiind spuse, ca să revin la exemplul cu care am deschis articolul, nu cred că dna Elena Burlan se face vinovată de tentativă de vătămare corporală gravă când pune mâna pe un obiect contondent. În schimb, cu lovitura de ciocănel în acest caz, la fel ca în altele, dna judecător a fracturat rău logica și a spart capul justiției. Dar asta nu e treaba parchetului, ci a CSM.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Excelent!
Excelenta partea de inceput. Aceasta argumentatie foarte logica se aplica foarte bine si in cazul arestarii preventive cand judecatorul spune ca a decis arestarea pe motiv ca inculpatul „ar putea sa influenteze martorii din dosar”. O asemenea fractura logica este inadmisibila, insa, din pacate, o intalnim din ce in ce mai des in instentele romanesti. Legea spune ca poate fi motiv de arestare preventiva doar daca exista probe ca inculpatul a incercat sau chiar a reusit sa influenteze martorii. Este pur si simplu inadmisibil sa fii magistrat si sa poti sa decizi soarta oamenilor pe astfel de rationamente „imbecile”.
Cu privire la atitudinea judecatoarei recuzate sunt cateva chestiuni exagerate, dar sunt anumite dispozitii si moduri de administrare ale procesului care chiar daca sunt singulare in justitia romana, sunt legale si care ar trebui sa fie extinse catre toate salile de judecata si pentru toate dosarele. Altfel pare ca exista o doza de impartialitate, iar feelingul meu este ca acesta judecatoare functioneaza si cu telecomanda. Motivarea judecatoarei care a admis cererea de recuzare lasa foarte mult de dorit in conditiile in care sunt unele chestiuni corecte care ar fi putut fi exprimate mai simplu si mai clar, insa sunt si multe aberatii inadmisibile.
Conluzie: nu avem judecatori adevarati (ceea ce eu stiam de mult), iar cei putini pe care ii avem sunt de obicei tinuti in zone marginale. Si nu avem judecatori adevarati (foarte buni profesionisti-ceea ce presupune si un grad ridicat de inteligenta nu doar de cunostinte, integrii si aparatori, din convingere intima, ai valorilor fundamentale ale statului de drept) in primul rand fiindca nu avem un sistem juriciar functional si corect. Si nu il avem fiindca majoritatea celor care decid cu privire la aceasta chetiune, pur si simplu nu vor.
Se prea poate sa ai dreptate, domnule Damian, privitor la culpabilizarea acelei posibilitati, exprimate prin „poate” sau „se poate”. Cel devenit astfel necredibil nu poate fi penalizat.
Insa nu sunt sigur ca recuzarea e o penalizare. Mai degraba imi seamana cu o atitudine preventiva, fie si excesiva in acest sens, dar in niciun caz cu o pedeapsa. Exact ca in cazul unui pilot de avion, care pare extenuat inainte de a se urca in cabina. Inlocuirea lui nu inseamna neaparat pedeapsirea acestuia.
In opinia mea, motivarea este nu doar tendentioasa dar si periculoasa, in contradictie flagranta cu spiritul si litera micii reforme pe care am asteptat-o atat de mult. Nici vorba de preventie sau prudenta, este un mod extrem de clar de a spune ca celeritate … dauneaza sanatatii. Sa fim seriosi, ceeace, cu disperare, a incercat SOV la toate termele avute pana acum, a fost o nerusinata si clara terguversare a judecarii cauzei pe fond. Sau inventat toate motivele posibile si imposibile pentru a amana cauza, sau incercat toate mijloacele legale si ilegale pentru a ridica interdictia de a parasi tara, bref, se pare ca „magistru” a descoperit, finalmente, io bresa in clanul magistratilor, adica persoana justa ca, prin batista sau prin contact direct, „a pus botul”
Vlad Ionescu,
Am scris si eu, inclusiv aici, despre rapiditatea cu care instantele din Romania dispun arestarea preventiva, si despre motivele inacceptabile pe care le invoca („perceptia publica”, e cazul cel mai cunoscut). Pe de alta parte, as nota ca legea prevede arestarea preventiva si in cazul unei suspiciuni intemeiate ca inculpatul ar putea influenta justitia sau comite o alta infractiune. Insa si aici *intemeiate* e cuvantul cheie, decizia nu se poate baza doar pe credinta personala a judecatorului ( cu atat mai putin pe parerea uneia dintre partile implicate).
„Altfel pare ca exista o doza de impartialitate”
Nu vad niciun temei pentru aceasta aparenta…
Intotdeauna am afirmat ca legile sunt niste reguli facute pentru a ordona relatiile dintre oameni intr-o societate si de aceea trebuie sa fie redactate si interpretate in asa fel incat sa poata fi intelese de marea majoritate a oamenilor. Cu atat mai mult cu cat fiecare dintre noi avem o obligatie imposibila care decurge din prezumtia absoluta de cunoastere a legii, a tuturor legilor in sens larg. Am sustinut si sustin in continuare ca justitia nu este atributul doar al unei elite profesionale pe care il exercita intr-un mod relativ ocult. Adica nu orice bazaconie pe care o intalnim intr-o hotarare judecatoreasca poate fi acceptata doar fiindca a fost scrisa de un judecator, si confirmata de alti judecatori, chiar daca admitem conventional ca trebuie respectata. Judecatorul nu judeca pe baza de inspiratie divina care nu poate fi deslusita de profani. De aceea consider foarte important faptul ca macar intelectualii sa incerce sa inteleaga sensul si modalitatile corecte de interpretare a legilor si sa critice, cand este cazul, atat actele normative cat si interpretarea lor ce se reflecta in hotararile judecatoresti, in special. Acesta este motivul pentru care apreciez in mod special opinia, interesul si efortul dumneavoastra de a critica in mod concret diverse chestiuni care nu sunt in regula in functionarea justitiei. S-a acreditat, fara nici o acoperire legala sau rationala, ideea (si prea multi au acceptat-o ca atare) ca hotararile judecatoresti nu pot fi criticate, ci doar respectate. Nimic mai fals. Tocmai de aceea, spre exemplu, sedintele de judecata sunt, de regula, publice, pentru ca pe langa controlul institutional care se exercita prin caile de atac, sa existe si un control social al hotararilor judecatoresti. In lipsa unui control social, care se exercita prin atitudinea critica argumentata, public exprimata, justitia a devenit ceea ce este, o casta care isi exercita puterea discretionar, fara nici un fel de raspundere.
In concret:
„art. 148. … Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca … exista vreunul dintre urmatoarele cazuri:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei;
a1) inculpatul a incalcat, cu rea-credinta, masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara ori obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri
b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba;
c) exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni;
d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune;
e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta;
f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
In cazurile prevazute in alin. 1 lit.a)-e), masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoare mai mare de 4 ani.”
In legatura cu „suspiciunea intemeiata de a influenta justitia” avem dispozitiile de la lit. b) si e) care spun „exista date” nu „exista suspiciunea”.
In legatura cu „suspiciunea intemeiata ca inculpatul ar comite o alta infractiune” avem dispozitiile de la lit. c) care ne spun acelasi lucru „exista date” nu „exista suspiciunea”.
Deci, prin „exista date” nu putem intelege decat ca trebuie sa existe un fel de probe, iar nu simple afirmatii sau impresii asa cum se intampla de prea multe ori.
Chestiunea cu „perceptia publica” ca motiv de arestare preventiva care este din ce in ce mai des intalnita in hotararile judecatoresti, iar acest fenomen se perpetueaza fiindca atunci cand a aparut nu a existat o reactie puternica de contestare, ci mai mult opinii de tip telenovela, este inca o dovada despre cat de discretionar,abuziv si inacceptabil functioneaza justitia romana. Si totusi se intampla ….
Legat de impartialitatea judecatoare am spus, deocamdata, ca am un feeling, o impresie, ca nu este impartiala, stiind cum merg lucrurile in astfel de cazuri si cum se leaga diverse interese. Nu am argumente si nici nu afirm ca nu este impartiala, deocamdata, ci doar ca imi pare impartiala. In orice caz eu sunt adeptul principiului ca mai bine scapa 10 vinovati decat sa condamni un nevinovat, principiu care nu este aplicat in practica decat atunci cand se doreste explicarea unei situatii care in realitate se fundamenteaza pe un interes nelegitim.
Vlad,
tocmai pentru ca sunt de acord cu prima parte a mesajului tau, ultima parte ma lasa perplex. Spui, „prin “exista date” nu putem intelege decat ca trebuie sa existe un fel de probe, iar nu simple afirmatii sau impresii asa cum se intampla de prea multe ori.” – si ai mare dreptate. Insa, imediat dupa, acuzatia pe care o aduci judecatoarei Bogdan se bazeaza pe … un feeling, o impresie. Fara indoiala ca nimeni nu poate fi condamnat pana cand vinovatia sa nu e stabilita dincolo de orice banuiala rezonabila, intr-un proces corect si echitabil. Dar pentru a decide ca procesul nu e corect si echitabil cu un anume judecator trebuie sa existe mai mult decat senzatii si impresii.
Impresia mea legata de judecatoarea Bogdan este si ramane doar o impresie in lipsa datelor si a informatiilor din dosar; doar atat. Nu fac o judecata de valoare, pot avea doar o banuiala, o suspiciune, avand in vedere nu cazul concret despre care nu am suficiente informatii, ci modul in care stiu ca se leaga in astfel de situatii diferitele interese. Un pic mai clar, de cele mai multe ori, in Romania cel putin (si aceste chestiuni nu le stiu din folclorul urban, ci din experinta proprie directa), in astfel de situatii sunt implicate, in modalitati informale, in principal, alte persoane si institutii decat cele care apar in mod formal. Admit ca impresia mea poate sa nu corespunda realitatii, dar tocmai de aceea este doar o impresie care, prin definitie, nu poate sa aiba valoare de adevar. Oricum chestiunea legata de impresia mea fata de acea judecatoare este cel mai putin important lucru din acesta discutie.
Fiindca am citit o postare anterioara in care se facea referire si la eroarea majora in cazul arestarii preventive a asistentei de la Giulesti, vreau sa aduc aminte ca decizia de arestare a fost confirmata de instanta de recurs ( 3 judecatori), apoi masura arestarii preventive a fost prelungita si din nou confirmata de instanta de recurs. Acest caz ne arata ca intreg sistemul functioneaza fundamental gresi, ca eroare este sistemica. Pentru cei care nu inteleg, in acel caz nu exista indeplinita nici una dintre conditiile legale pentru luarea masurii arestarii preventive si in general in cazul infractiunilor savarsite din culpa nu se intrunesc aceste conditii.
Hantzy,
recuzarea nu e *automat* o penalizare. De exemplu, nu putem spune ca e penalizat un judecator care se recuza pentru ca e ruda cu inclupatul. Insa aici nu avem asa ceva, motivul invocat explicit de dna Burlan este cel al antepronuntarii, al incalcarii dreptului la aparare al lipsei de echitate. Nu vad cum am putea spune ca o decizie care stabileste inclusiv aceste lucruri apropo de un judecator nu este una de penalizare.
[Doc spune: nu e clar cu cine anume esti de acord si cui ii reprosezi ca da cu parerea – in cazul in care reprosul ii este adresat lui Hantzy sunt nevoit sa moderez comentariul pentru ca reprezinta atac la colegii de comentarii. Oricum, oricine ar fi tinta reprosului, m-as bucura sa il poti argumenta, de dragul dialogului.]
Acumaaaaaa, inculpatu’ ar fi si prost sa-l recuze pe judele care-i este ruda!
Dar daca nu e cazul de fata, de ce sa credem ca un alt jude, ce s-ar ocupa de caz, ar fi partinitor?!
Sa fim intelesi: asa cum spuneam in interventia anterioara, dumneavoastra aveti dreptate. Penibilul deciziei doamnei Burlan nu mai trebuie analizat. Insa, fie si daca e exagerata sau chiar cu valente de pretext, decizia dumneaei trebuie respectata. Prefer ca viitorul infractor, deocamdata inculpat, sa nu se poata prevala de niciun chinci procedural pentru a-si clama nevinovatia. Indiferent de celeritatea sau lentoarea rezolvarii cazului …
Hantzy,
decizia de admitere a recuzarii, in penal, nu poate fi atacata. CSM o poate sanctiona pe judecatoarea Burlan pentru neglijenta si abuz, dar nu poate intoarce nici decizia asta si nici alta, pentru ca nu e instanta de judecata.
Daca jud. Bogdan a conditionat furnizarea unor informatii necesare expertizei, mi se pare normal ca a fost recuzata. Depinde si de cuvintele subliniate, domnule Damian…daca subliniati „conditioneaza”, sensul se schimba, nu? Mie mi se pare halucinant ca acest dosar a avut deja 12 termene! In mod normal, la Tribunal, termenele sunt de o luna.
Domnule avocat (daca asta indica pseudonimul dvs.) ce inseamna mai exact „in mod normal” din propozitia „In mod normal, la Tribunal, termenele sunt de o luna”? Pe ce criterii ati stabilit aceasta „normalitate”? Ce este „halucinant” in faptul ca s-au dat termene scurte in acest dosar? S-a incalcat vreo lege, vreo norma de procedura pe care o puteti indica?
poate judecătoarea Elena Burlan crede că alţi judecătorii sunt la fel de înceţi la minte ca ea
(altfel, e pur şi simplu coruptă)
Trebuie sa iesim in strada, sa daramam CSM, ICCJ si sa-i luam la puricat pe toti judecatorii asupra carora planeaza suspiciuni de coruptie, care sunt, in opinia mea, de o majoritate ingrijoratoare! Numai asa scapam de oamenii pusi acolo de Nastase si clica lui din PSD in guvernarea 2001-2004, justitiari care astazi le intorc favorurile. Uitati-va numai ce se intampla cu Catalin Croitoru, care mai are putin si poate scapa din inchisoare datorita unei sentinte date, culmea, tocmai de Inalta Curte de Casatie si Justitie!
Mi-e scarba!
Poate tovarasa Burlan ar trebui trimisa la o reciclare? Poate saraca nu a avut timp sa citeasca nici macar din ziare de „Mica Reforma din Justitie” unde se legifereaza si incurajeaza termene cat mai scurte (si de o zi) in dosare penale si de toate felurile? Poate ar trebui trimisa la pensie anticipat (cred ca asta din pacate nu se mai poate din cauza reformei pe economisit de bani, dar aici ar fi picat extraordinar de bine)?
Nimic nou sub soare.
Si-a luat si doamna obolul, ca multi altii, de la Vintu.