marți, februarie 18, 2025

În ce țară (încă mai) trăim

Nu vă supărați… (zisese fătuca din parc întinzându-mi spre față o sculișoară de-nregistrat voce). Pentru un sondaj de opinie în legătură cu taxa de reciclare a ambalajelor îmi răspundeți vă rog frumos la o-ntrebare? Bine, zic, da să nu fie lungă, ci maximum medie, de se poate.

Era prin Octombrie anul trecut, iar interviul studentei se referea la  ce părere-aveți despre introducerea cu începere de la 1 Noiembrie a unei taxe de 50 de bani care se restituie la predarea oricărui ambalaj de sticlă sau plastic înapoi la cumpărător! I-aș fi zis că părerea mi-era egal bună și rea, toată treaba fiind bună-n teorie și proastă-n practică, dar precis n-ar fi priceput altceva decât nimic, sau cel mult că-ncercam o glumă proastă și stânjenitoare. O-ntreb atunci dacă vrea un răspuns scurt și pesimist ori unul mai lung și oarecum explicativ, poate cu ceva bătaie pozitivă. Tânăra tace-ncurcată, așa că continui. Cum că pe de-o parte am o părere rea fiindcă nu se va implementa mai nimic la 1 Noiembrie, până pe 1 Noiembrie improvizându-se ceva gen fleac, reclamă, propagandă, la data respectivă mai degrabă pupând un fiasco. Și mai zic că-mi voi schimba opinia doar după alte câteva luni, când probabil că sistemul de returnare a ambalajelor și-a banilor va deveni posibil, adică fezabil, asigurat și practicat cu operativitate și frecvanță, măcar din loc în loc și după după multe pozne și gafe. Cam așa ceva-m zis, fata tot nepricepând și crezând că habar n-am de „comunicatele” pompieristice și formale, reinformându-mă cu vocea priministrului sau a ne-ngropatului robot de fiervechi vorbitor, Ion, că cu începere de la 1 Noiembrie anul curent…

Imaginându-mi că, în conformitate cu tipicurile sociologiilor aplicate-n spațiul public, al chestionarelor și sondajelor standard date studenților lipsiți de orice imaginație și flexibilitate conversațională, fata își va fi făcut veacul și mâna de viitor profesionist debutând prin zonă, uite, i-am mai zis. Hai să punem un pariu și să ne mai vedem tot pe-aici după 1 Noiembrie, fie și-n Decembrie, Ianuar. Dacă „sistemul va fi deja implementat” în cea mai stângace, impractică, defectuoasă manieră, cel mai degrabă fiind amânat pentru Decembrie, iar apoi pân la-nceputul anului viitor, dumneata-mi dai mie 1 leu. Dar dacă n-am dreptate, și va fi funcțional, accesabil și accesibil în destul de multe locuri (fie și nu peste tot), funcționând uns, fără bâlbe, rateuri și cozi imposibile, eu îți dau dumitale 10, ba hai chiar 20 de lei.

Și cu așa schimb de texte (deși, credeți-mă, ador să pierd pariuri realiste în favoarea speranțelor, idealismelor și naivităților de-orice fel), ne vedem fiecare de treabă. Eu rămânând atât la ideea că sistemul este din punct de vedere teoretic excelent, practic urmând a lăsa mult de dorit (măcar nu și regret). Dificultățile sau ratările tehnice, procedurale, vor fi nu puține. Generalizarea aparatelor care dau bonuri decontabile va lua mult și bine. Cel puțin preț de vreun an puțină lume va ține cont și va fi atent la adunarea de ambalaje anume returnabile, apoi va proceda la cumintea așezare-n cozi și neînțelegeri din loc în loc, majoritatea populației luând plusul de 50 de bani per sticluță drept o curentă majorare de preț, ignorând osteneala strângerii-n casă, a depozitării și-a trambalării pentru recuperare de mărunțiș pe la cineștiece magazine. Ca atare, drept urmare a realității faptice și psihologice a autohtonilor, magazinele doar vor aduna și poate vor deversa respectivele sume (adunate-n contul sticlelor, peturilor și borcanelor) poate-n contul lor general de venituri, poate-n cineneștiece (sub)cont aparte. Însă tot nu vor primi de la populație decât o mică cantitate de reciclabile, urmând ca să storneze cumpărătorilor mult mai puțin, purcoaiele de mărunțiș adunate cu anticipație rămânându-le lor, desigur bineprimite, dar nejustificate etic. Scontul respectiv ar fi un fel de venit sau „blocaj financiar” nejustificat.

Una peste alta, îmi propun și promit să testez personal toată povestea, imediat ce-o să-mi dea mâna. Cu-atât mai mult cu cât de la începutul lui Noiembrie chiar mi-a apărut în drum o asemenea mașinărie automată, stând degeaba la intrarea-ntre-un supernarket și păpând curent doar pentru a arăta lumii în ce gaură să-ți bagi pe viitor ambalajul și la se fantă s-aștepți hârtia unui vaucer sau bonuleț.

Până pe 10 februarie a.c. (deci la 3 luni după inaugurarea minirevoluției ecologizante), adunasem acasă 6 asemenea returnabile. Numai 6, deoarece ștampila sistemului de returnare se extinde pe etichete progresiv, deci mai e mult până să plătești în plus pe absolut fiece pet de plastic ori recipient din sticlă și să capeți centime-napoi la retur. Deocamdată mai strângi ambalaje pe care tre să le-arunci la gunoi, să te deplasezi nestimulat prin oraș până dai de-un depozit aparte nedându-ți mâna. Așadar, pe 10 a 2a merg și eu cu puținul adunat special la magazinul pomenit. Unde automatul cel deștept refuză cu obstinație fiecare insert. Cică nu-i conform regulii de returnare. (De parcă atunci când primești o explicație tâmpă/inadecvată devii instant mult mai calm sau mulțumit.) Chem și vine un ins de-al instituției, vârând și el, cu mâna proprie, tot câte-un obiect. Îl rotește-n fotocelula cititorului de semne, cum făcusem și eu, ca să-i vadă semnul grafic de cuviință. Nu-i ce trebuie… nu-i ce trebuie… nici ăsta nu-i! Surpriză, un petuleț de-o juma de litru de apă plată, din mâna lui se-nghite totuși, așadar se acceptă. Și-mi dă și bonul de 0,50 lei. Totuși o victorie, ținând cont că inițial introdusesem și eu același ambalaj. Deci aparatul dă chixuri, face haotice fițe. Mă iau în urma omului care mă abandonase oarecum triumfător și-i zic stai nene-așa, ia uită-te ochiometric la însemnele sticlei. Mai ales că luasem ambalajele chiar de-aici. Aveți bonul? întreabă omul aiurea, adică abuziv, căci regulamentul programului atât de special nu prevede așa ceva. Dar vede și el logoul returnării, îmi ia sticlele și zice c-o să-mi dea banii direct, la sfârșit. Când îmi termin puțina cumpărătură revin și-mi zice să merg la casa 5. Cea mai aglomerată (de-altfel singura deschisă), așa ca să pierd vremea și pentru ca nu cumva să mă rezolv mai rapid, scanând altundeva cu mâna proprie și plătind doar cu cardul. Deci aștept în coadă, casierei îi dau bonul de 0,50 și-i precizez că mai am la ea 5 sticle, doar nu le-avea, însă mă crede pe cuvânt și totuși cheamă pe-același bărbat mai cu carte și poate cu competențe ori funcții. Omul îi arată unde și cum să tasteze un scăzământ de 2 lei 50 (pe bon scăderea din total va apărea de parc-aș fi plătit sau primit eu cheș). Profit de moment să le spun și lor (deși chiar n-au cum să le pese bieților angajați, care sunt obligați la politețea de-a se scuza formal față de clienți, dar nicidecum n-au și curajul de-a pasa șefilor lor nemulțumirile consumatorilor): asta e exclusiv șmecheria magazinului, aparatul robotic e precis prost setat (p 2 săptămâni îl voi remarca acoperit cu-o altă mașinărie sau schelă, scos din uz și din priză), iar neinsertarea procedurii în electronia cântarului și-a autotaxării prin card, plus obligația omului de-a sta-n coada caselor obștești, sunt toate menite să descurajeze pe-oricine să mai vină vreodată de-acasă cu reciclabilele.

Așadar, șicanarea tehnică a ajuns gest de șuți, reușind să rețină în contul magazinului centimele luate cu anticipație. Contabilicește și coruptibilicește vorbind. Psihologic, ecologic și patriotic însă ea șicanează și dezamăgește tocmai pe inșii care-ar mai putea crede în reciclarea și ecologizarea de principiu. Căci înafara unor asemenea (precis puțini) binevoitori, puțini săraci vor veni aducând material pentru recuperat mărunțiș. Celor cu stare rupându-li-se de acești firfirici returnabili/recuperabili, în continuare preferând comoditatea gunoiului și-a îngunoirii, făcând pe barosanii indiferenți sau pur și simplu ignorând socoteala, mai ales că riscă pierderea-n timp și poate și nervi dacă tre să treacă prin țățăreala dialogurilor, așteptărilor, bâlbelor organizaționale la fiecare nivel de operațiune-n sistem. Așa cum se impune pentru moment, actul acestei ecologizări silnice face apel la generozitate de timp și sacrificiu de nervi, e-o mică povară și pentru magazine și pentru cetățeni, iar dificila sa funcționare (tot pentru moment) doar transformă magazinele în ciupitoare de ciubuccel.

Păcatul nu-i de azi/ieri. E din alaltăieriul de destulă durată, când legat de marketurile și supermarketurile cele mai populare auzeam mereu plângeri despre false reduceri sau promoții, despre un preț afișat în galantar și altul taxat automat la casă, despre o dată minusculă înscrisă pe eticheta vânzării și scuza auzită după ce-ai plătit (ba că eticheta era valabilă până ieri și-au uitat fetele s-o schimbe de-aseară, ba că picase dinspre alt produs). Pentru sărmanii care chiar căutau forțați de nevoi atare reduceri era o umilință în plus, mulți nemaifăcând niciun comentar eau scandal, ori observau manevra preatârziu. Mirarea și admirația pe invers a ziariștilor și-a opiniei publice era ietete, da repede s-au mai adaptat și marile concernuri străine la șmecheriile autohtone, ce demonstrații de pungășie stradală pot să ne mai tragă și ăștia!…

* * *

Sortarea deșeului gospodăresc (în saci și tomberoane de tipurile manajer/sticlă/plastic/hârtie) și reciclarea selectivă a gunoiului persoanal e deja lege, reglementare și disciplină demult impusă și oficial asumată „înafară”. În România funcționează rar și mărunt, la gabarit minimal, respectându-se/instalându-se comportamental preapuțin ca să fie eficientă. Chiar și unde primăriile sau salubritatea privată au repartizat pubele ori ghene specializate, cromatic și imagistic marcate, la fiece gospodărie, camioanele colectoare tot într-o cupă unică și cuvă comună azvârle și toacă tot. Ca ins chiar de-ai avea bunăvoința de-a căuta și deversa gunoiul în ghene publice aparte, ele staționează la distanțe mari (și sunt deja pline), descurajându-te.

Grație celor mai detestați dintre științifici, și-anume psihologii, toată lumea știe că omul are o relație foarte intimă, greu de abandonat, cu gunoiul. O dată cu cel propriu și personal, a 2a oară cu deșeurile pe care le-atinge și le produce distrugând ambalaje. (Vezi ferocitatea cu care oricine, dar absolut oricine, în absolut orice film „de Crăciun”, sfâșie ambalajele puhoaielor de cadouri strânse, primite, îngrămădite de jurîmprejurul bradului decorat. Dar vezi-i și pe cei care se atașează de gunoaiele personale, colectându-le, funcționând pentru ei drept obscure amintiri afective.) Nu mai cumpărăm nimic neambalat, adorăm materiile și volumele ornate interpuse între ce consumăm și mâinile manipulante sau tot trupul nostru. Nu doar microbiologia sau igiena ci inclusiv văzul și umbletul ne obligă să producem, vindem și cumpărăm ambalaje pentru orice, apoi să le distrugem și să aruncăm fără milă. Reutilizarea, reciclarea e ceva atât de nou în cultură și civilizație încât, pare-se, e firesc să devină foarte lent parte integrată și reflex în cultură și civilizația achiesată de tot mai multă lume. Să strângem așadar grijuliu deșeurile, auxiliarele reciclabile sau inutile, iată o achiziție a conștiinței moderne care presupune practică lungă. Și fiindcă timpul nu mai așteaptă până ce fiecare ins devine perfect responsabil și activ în acest sens, fiindcă stimulentele financiare de altădată au dispărut (vinzi sticle și borcane, returnezi plastice din gropile de gunoi, primind bani în schimb), iată că noi stimulente financiale (plătești mai mult la achiziție, recapeți plusul depus la restituirea ambalajului) poate ajuta consistent. Dar, cum arătasem deja, deja mulți avem bani destui ca să ne putem debarasa de respectivul procent mărunt, atâta vreme cât returul e un deranj și-o investiție de timp, mișcare și așteptare. Banul ce totul determină și învârte nu e suficient să mobilizeze conștiința, nici simbolismul nici pragmatismul său nefiind suficienți. Creșterea numărului de conștiincioși, care vor munci pentru debarasarea consensual generoasă de gunoi, nu poate ține piept cu creșterea demografiei globale, a miliardelor galopant supranumerare care vom deveni. În acest sens grăunțele de eroi pe care le suscităm, stimulăm și totodată doar simulăm, adică acești futuriști romantici sau idealiști, fiind tot aceiași, egali cu sine, vor fi tot mai puțini, surclasați, înghițiți.

Așadar, haideți să pariem. Toți. Voi ziceți că tot felul de chestii/socoteli care ne fac bine și ne-ar trebui (dar care scârțâie, se-amână, se lălăie, rămân de râs), o să fie ochei la anul, peste 2, peste 3 sau 5 ani. Iar eu să zicem că zic că nu. Și-o să mă bucur să plătesc dublu, ba chiar și cu dobândă (TVA/accize) dacă pierd. O să sărăcesc fericit. De ce mi-e teamă însă e riscul de-a deveni milionar fără voie. Căci țara-n care trăim e istoricește viețuitoare între două luntre și nenumărate punți, țară ce continuă s-aibă destule forme, formalisme și formalități cu conținut nu negreșit nul, însă diluat și cu fețe-fețe, evanescent sau plin de suspensii și hude; conținut nu negreșit utopic ci mai mult teoretic și proiectiv/prospectiv, de viitoruri despre care doar zeii și urmașii urmașilor urmașilor noștri ar putea ști.

Până la urma urmei se face și se drege și la noi ce ne impune draga de Uniune. Doar că trecând târâit (cu chiu și vai, cu câr și mâr) prin plicticoasele și descurajantele site sau furci caudine tipice indolențelor, marșarierelor și sifonărilor românești.

(Uu-Ee, uu-ee… mânca-i-aș sufletul ei de dură mătușă adoptivă, să nu-i zic direct mămucă, fiindcă adesea mamele-ți cântă-n strună și te răsfață de rămâi prințesă fițoasă și pretențioasă, respectiv puiu mamii care-așteaptă ca toate femeile din viață să-i dea numai țâță. Oricum, tocmai la UE mă gândeam anul trecut, trecând iar agale prin cartierele unei capitale din lumea a 3a. Cu colb, nepavări, desfundări, gunoaie care invadează tot globul. Peisaj care amintindu-mi perfect de toate urbele și toate satele românești de până-n ‘90-2000 mă obliga să zic, vai, cât de fix așa am fi rămas și noi la ora asta, de-ar fi fost să nu ne silească recomandările insistente, ghionturile, regulamentele și legile UE.)

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Masini din astea, care nu merg decat cand au ele chef, sunt de mult in functiune; cel putin la Kaufland.
    Legea nu a schimbat nimic. Nici macar nu s-au perfectionat masinile. Oricum, daca va uitati la ele, au capacitate mica. Un numar mare de cumparatori care vin cu 5-10 pet-uri la blocheaza in mai putin de-o ora.
    Solutia era sa existe centre de returnat ambalaje goale, care sa dea banii cash. Mare brinza, cativa lei…
    Cum era in trecut, centre de returnat sticle si borcane goale; care functionau doar cand aveau bani lichizi gestionarele. Si se gripau daca venea cineva cu cativa saci de sticle si borcane goale. (Oare cine?)

  2. Ce poate intratat de complicat ? in Germania cel putin fiecare supermarkt preia ambalajele fara nici o problema, peturile sunt turtite astfel incat sa nu fie blocata masina peste o ora iara daca se intampla personalul schimba imediat sacii de colectare. Bonul primit este predat la casa iar banii sunt returnati respectiv suma se scade din cumparaturile efectuate.
    Pentru acest sistem este nevoie de legi clare, pt supermarketuri, pt cei care colecteaza si prelucreaza peturile preluate. Nu trebuie gandit nimic, preluati sistemul 1:1 in Romania si veti curata tara de peturi care ajung in natura.
    Probabil exista o scuza, nu este viointa politica iar problema nu poate fi ridicata la nivelul campaniei electorale pt ca nu prezinta interes, nu aduna voturi.

  3. Sticle goale, sticle murdare, cumparaaam!

    Una din cele mai tari afaceri ale copilariei mele era adunarea, spalarea si vinderea sticlelor. Spalarea, cu apa rece si nisip a sticlelor de ulei, era o operatie f dificila, mai ales ca nu aveam apa curenta. Odata am reusit sa adun chiar 9 lei cu care mi-am cumparat o mingie de cauciuc, care s-a spart in prima ora, deoarece a ajuns intr-un salcim.

    Pe aici automatele functioneaza destul de bine, unii chiar au inventat un sistem prin care sticlele sunt legate cu o sfoara si sunt trase inapoi, astfel incit se pot aduna bani frumusei. O sticla de plastic costa 35 de centi. Sunt multi colegi de ai mei, pensionari nemti, care aduna sticle si plastice. Sticla de bere nu e prea cautata, valoreaza doar 8 centi.

  4. Curaj domnule Balaşa!
    La zi mare, cu gandul la Infricosata Judecata, putem spera ca retroactiv vor infunda puscaria Sulfina, Rovana, Olguța, Victor, Emil printre altii ,pentru faptele dovedite de participare la poluarea mediului cu consecinte consemnate in statisticile de morbiditate, in ultimii 20 de ani.
    https://www.europarl.europa.eu/news/fr/press-room/20240223IPR18075/criminalite-environnementale-liste-elargie-d-infractions-et-de-sanctions
    Legea aceasta le va taia cheful traficantilor de gunoaie sa mai scufunde barje cu deseuri toxice in Dunare, sa arda gunoaie in rezervatiile naturale sub nasul primarului din Oradea, sa polueze Craiova cu deseurile medicale ale spitalelor din Galați.
    Vor trebui sa instaleze recuperatoarele de sticle si borcane dupa modelul pe care il vad duduile si duduii care isi primesc salariile in € la Brussel si isi fac targuielile la Delhaize, spre pilda.
    Cateva contracte aducatoare de proifit pentru achizitionarea containerelor incastrate in corpul supermarcheurilor cu sistem de eliberare automata a tichetului si problema recuperarii se rezolva.

  5. Cu riscul de a fi catalogat drept „comunist” sau „nostalgic” sau „anacronic”, as incepe prin a spune ca, in ceea ce priveste ambalajele din sticla (numite „sticle si borcane”, odata), dupa parerea mea, ideala este standardizarea lor. Ideala d.p.d.v. al protectiei mediului…
    Sticla de un litru, cea de jumate, ce ade trei sferturi, borcanul de 400, cel de 800, sticla de sampanie, plus alte 3-4 categorii – toate acestea gandite ca ambalaje REUTILIZABILE. Cum ar fi?…
    O sticla SGR este colectata, transportata, macinata, topita si transformata intr-o noua sticla. Pe tot acest lant de procese avem consum de combustibili, de gaze, de energie electrica, emisii de carbon etc. O sticla de bere (de exemplu), reutilizata de 3-4 ori (atentie, reutilizata, nu reciclata!) este muuuuult mai prietenoasa cu mediul decat cea din SGR.
    Sigur, nu vom mai avea sticle de bere de zeci de forme si nuante, dar etichetele le-ar putea individualiza suficient de bine.
    Comunismul a fost o pacoste, pentru Romania, dar nu toate ideile si initiativele din acea perioada au fost proaste si nedemne de luat in seama, de perfectionat.
    Pentru PET -uri si doze de aluminiu, consider ca SGR e benefic. Deja vad oameni amarati care se uita cu atentie pe etichetele PET -urilor colectate din cosuri de gunoi. E si un fel de protectie sociala, pe langa protejarea mediului. La doua saptamani, eu strang cam 15-20 de sticle din plastic, pe balcon si le duc la un automat, fara sa pierd prea mult timp. E drept, imi fac cumparaturile saptamanal, de la „hiper-market” si banuiesc ca e mai greu in mediul rural, cu SGR.
    Orice inceput este greu, dar SGR se va roda si se va extinde, cred. Nu semnul SGR trebuie citit de scanner -ul automatului, ci codul de bare – acesta trebuie orientat in sus. La una dintre retelele de hiper-market -uri, pe bonul de la automat poti incasa bani cash, pe care sa-i cheltuiesti unde vrei.

    • Nu uitati ca si lantul de returnare a ambalajelor reutilizabile este incarcat de costuri mai mult sau mai putin vizibile, inclusiv consumuri de energie (ganditi-va cat costa transportul sticlelor goale, sau chiar pline, calculat pe unitate de volum sau masa) si poluare (ati vazut vreodata cat gunoi incarcat cu chimicale arunca o masina de spalat sticle?)
      Mie, desi nu am facut un calcul, mi se pare ca reciclarea ambalajelor de plastic este mai „soft” pentru mediu decat reutilizarea sticlei.
      Problema merge pana la urma, tot la educatie: daca se intipareste in mintea individului ca ambalajul nu trebuie aruncat la intamplare este muult mai usor.
      De exemplu: duce omul o sticla (plastic, pet, cutie de aluminiu) pe carari de munte, dar dupa ce o goleste o lasa acolo, ca si cum l-ar durea ceva – ca si cum ar fi o sarcina suplimentara fata de cea initiala, daca ar duce-o in vale, ca s-o arunce intr-un container.
      Ar fi simplu pentru tot lantul. Sistemul asta cu returnarea cu eticheta este o aberatie care nu simplifica nimic, dar da bataie de cap celor care ii inteleg utilitatea… si creeaza niste locuri de munca pentru cei care cauta „joburi” in care sa faca nimic altceva decat sa bifeze in casute.

      • La educatie si instruire suntem extrem de deficitari si suntem pe o curba descendenta, dupa parerea mea. Nu vad cum s-ar putea obtine rezultate concrete altfel decat prin recompensare materiala sau prin coercitie.

        Cu ceva ani in urma, la Selgros, duceai naveta de bere, cu tot cu sticlele goale, daca vroiai sa cumperi o naveta de bere cu totul. Aceeasi marca, bineinteles. Banuiesc ca naveta goala oricum era transportata inapoi la fabrica, nu o maruntea Selgros -ul. Fara sa am date, intuitiv, imi pare ca, totusi, refolosirea e o solutie mai prietenoasa cu mediul.

        • Dovada e ca producatorul de bere a renuntat la acest sistem. La un moment dat producatorul de bere ducea sticlele direct la reciclare deoarece re-igienizarea sticlelor costa bani, timp si poluare la greu… Reciclarea sticlei se face cu tratament termic la 1000 de grade deci dispare orice agent.
          Din pacate aveti dreptate in legatura cu educatia. Dar cred ca coercitia poate fi mai eficienta decat recompensa.
          Caci, daca consumatorul primeste inapoi 50 de bani pentru un ambalaj, al unui produs care costa 3-4 lei, el nu va considera ca fiind recompensa. In cel mai practic caz va injura guvernul ca a scumpit berea cu 50 de bani, fiindca efortul de a reveni la magazin il scoate din starea de confort.
          Mi se pare mai eficient ca firmele care se ocupa cu colectarea gunoiului menajer sa fie mult mai stricte, atat cu angajatii lor cat si cu beneficiarii, producatori de gunoi. Si guvernul peste toate.
          Si pentru asta se pot aplica taxe si penalizari…. Dar, in fine, ne intersectam cu politicul, care e mana in mana cu ceii interesati doar de profit, fara cheltuieli…

    • si eu credeam la fel, ca e mult mai ecologic si economic sa speli sticla de bere si sa o reutilizezi, decat sa o topesti sa faci sticla noua… doar ca am fost surprins sa aud de la o cunostinta care lucreaza in domeniu ca spalarea sticlei astfel incat sa fii absolut sigur ca sticla nu mai prezinta nicio impuritate (nu stii ce pun oamenii intr-o sticla de bere) presupune un consum de apa si energie f mare. Astfel incat, nu sunt sigur care este solutia mai buna, topriea sau spalarea sticlei de sticla.
      Cat despre ideea dumneavoastra de a standardiza sticlele si borcanele, fiti pe pace, prietenii de la UE au deja in discutie o astfel de legislatie, cu penalizari pentru producatorii care nu vor respecta standardul, valabila pentru toti producatorii care folosesc ambalaje de sticla. Sa vezi atunci cum mai e cand intri la Marionaud si toate parfumurile au aceeasi sticla :))

      • @Cristian
        Aia sa fie problema existentiala a Europei civilizate – ca toate parfumurile vor avea aceeasi sticla! :) Pana la urma, parfumul a fost inventat de niste stramosi de-ai nostri care considerau ca spalatul e nesanatos si erau nevoiti sa-si mascheze mirosul corpului… :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro