vineri, ianuarie 27, 2023

În Gulag la 16 ani

Fac parte dintre cei care am cunoscut-o personal pe Marioana Cantacuzino, care ca scriitoare avea să se numerască Oana Orlea. Deși ne cunoșteam și ne vedeam din când în când, nu figuram printre prietenii ei cei mai apropiați. De la o vreme viața ne-a despărțit cărările. Știam însă de la prieteni comuni, din România și Franța, cum îi decurgea viața, și din cărți evoluția ei literară. Făceam însă parte din aceeași lume, cea a burghezo-moșierimii, eram, altfel spus, dușmani de clasă, nu între noi, ci ai poporului, motiv pentru care ni s-a aplicat cu spor lupta de clasă. Mie ceva mai puțin deoarece nu am făcut pușcărie, am fost doar deportat cinci ani cu domiciliu forțat, apoi dat afară din Universitate, trimis la munca de jos, etc.
Aveam câțiva buni și foarte buni prieteni care la rândul lor erau foarte buni prieteni cu Marioana, printre care unul din foștii ei soți, Bobi Dendrino și câțiva care i-au fost ”colegi” de arestare și proces, cum au fost Mihai Sturdza, Ion Varlam, și alți câțiva. I-am citit câteva din cărți, începând cu Un sosie en cavale, apoi Cantacuzino, Ia-ți boarfele și mișcă. Am văzut-o și în celebra emisiune Apostrophes a lui Bernard Pivot pe France 2, nu mai țin minte anul. Bilingvă desăvârșită, a scris deopotrivă în română și franceză. A publicat treisprezece cărți. A început în 1968 cu Calul de duminică, schițe și povestiri. În 1980 a cerut azil politic în Franța, unde s-a instalat continuându-și carirea literară. A decedat în iulie 2014.
Prozatoarea Oana Orlea, pe numele ei adevărat Maria Ioana (Marioana) Cantacuzino, s-a născut pe 21 aprilie 1936. Fiică a legendarului aviator Constantin (Bâzu) Cantacuzino, (nepot al Nababului) și a Ancăi Diamandi, a fost arestată în 1952, la doar 16 ani, sub acuazția de ”complot și acțiune subversivă împotriva statului ”, distribuise niște documente anticomuniste. Era elevă în clasa a X-a la Liceul când Titu Maiorescu, cînd I.L. Caragiale. Condamnată la patru ani de închisoare a făcut mai puțin de trei, fiind eliberată la insistențele bunicului ei vitreg trăind în Franța, compozitorul George Enescu, al doilea soț al bunicii sale paterne, Maruca Enescu-Cantacuzino, născută Rosetti-Tescanu.
Trebuind să-și câștige, viața a fost ajutor de sudor, apoi de coiffeusă, taxatoare IRTA șamd. În anul 1960 a mai trăit două luni suplimentare în închisoare. A fost arestată, fără niciun motiv real, în ancheta privind ”Operațiunea Ioanid”, vestitul atac împotriva unui furgon al Băncii Naționale, care a avut loc în 1959.
Inteligentă, cu aun acut simț al observației, mai mult decât curajoasă, optimistă, cu un caracter puternic, foarte prietenoasă, Marioana a descifrat perfect realitatea Gulagului românesc, clonă perfectă a celui stalinist. Experiența trăită în pușcăriile comunismului, apoi viața de toate zilele în marea închisoare care era România, a ajutat-o să perceapă fără greș societatea românească de dinainte și din timpul comunismului. Analizele ei sunt pertinente și pline de profunzime. Iată un exemplu cu accente de psiho-sociologie, din volumul Cantacuzino, ia-ți boarfele și mișcă, o reeditare a interviului realizat de Mariana Marin în 1991, publicată de Editura Compania în 2008 :
„Sigur că am putea acuza generaţiile dinaintea noastră – deşi nu în bloc, fireşte – că au fost conservatoare, atinse de scleroză, că au întîrziat în ceţurile feudalismului, că au ţinut cu din­ţii de privilegii. I-am putea învinovăţi pe latifundiari că au adunat prea multe averi, pe politicieni că au fost găunoşi, în­guş­ti la minte, mînaţi de interese personale, ca mulţi politici­e­ni dintotdeauna etc. Mai mult ca orice le putem reproşa unora ferma convingere de a fi fost superiori prin naştere, prin sîngele ce le curgea în vine. Experienţa m-a făcut să înţeleg cît de grav, de universal şi de fără leac este morbul superiorităţii – de arbore genealogic, de rasă, de clasă, de avere, de putere. Un virus contractat demult şi transmis sub diverse forme, care face ravagii şi azi. Spectaculoase sînt şi revoluţiile : orop­siţii reuşesc atunci să-i doboare pe cei de sus şi se gră­be­sc să se ca­ţe­re în locul lor, cărînd virusul după ei, moştenind toa­te racilele, ba mai aducîndu-le şi « îmbu­nă­tă­ţiri». Firește mai sunt și altele.
Moartea Oanei Orlea reduce și mai mult un orizont în curs de dispariție. Numărul martorilor direcți atât de lucizi și de clarvăzători ai anilor terorii comuniste se reduce văzând cu ochii. Nu vor mai supraviețui decât mărturiile scrise, din fericire nu puține.
(Am găsit câteva date biografice din viața Oanei Orlea, pe care nu le mai știam sau le uitasem, pe Internet, pe site-urile Wikipedia și Vorba săptămânal de cultură, divertisment și informare, din data de miercuri 29 07 2014).

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Intr-adevar, evocarea este emotionanta. Se remarca, prin contrast cu multimea de dizidenti vocali aparuti dupa 1989, decenta exprimarii.

    O evocare similara se poate citi in cartea Magdei Mihailescu Aceste gioconde fara suras – Convorbiri cu Malvina Ursianu.

  2. in romanica peste 4 milioane de indivizi si au construit bunastarea pe distrugerea a zeci de mii de oameni.
    din experientza mea,comunistii nu au regrete si nici nu se simt responsabili ptr ceea ce ei au sustzinut,chiar numai platind cotizatzia; replica lor:asha au fost vremurili !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Stefan Racovitza
Absolvent al Facultății de Biologie a Universității din București. Cercetător, profesor secundar și colaborator extern la mai multe publicații bucureștene până în 1968. Jurnalist la TVR între 1968 și 1977. Refugiat politic în Elveția în 1978. Din 1979 cercetător în Psihopedagogie la ”Serviciul de Cercetare în Ștințele Educației” de la Geneva. Din 1992, în paralel cu cercetarea științifică, a condus și realizat Căminul românesc, publicația trimestrială a Comunității Românilor din Elveția. Ieșit la pensie din cercetare în 2001, continuă încă să editeze revista românilor elvețieni. Colaborează la Revista 22 și la publicația geneveză online lesobservateurs.ch. I-au fost publicate două cărți în România. Prima este o culegere de articole scrise între 1993 și 2003, intitulată Cu mâinile de cap, editată de Fundația Libra în 2005, iar a doua un volum autobiografic, intitulat Scene din viața unui dușman de clasă, apărută la Curtea Veche Publishing în 2010.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro