marți, iunie 15, 2021

În Gulag la 16 ani

Fac parte dintre cei care am cunoscut-o personal pe Marioana Cantacuzino, care ca scriitoare avea să se numerască Oana Orlea. Deși ne cunoșteam și ne vedeam din când în când, nu figuram printre prietenii ei cei mai apropiați. De la o vreme viața ne-a despărțit cărările. Știam însă de la prieteni comuni, din România și Franța, cum îi decurgea viața, și din cărți evoluția ei literară. Făceam însă parte din aceeași lume, cea a burghezo-moșierimii, eram, altfel spus, dușmani de clasă, nu între noi, ci ai poporului, motiv pentru care ni s-a aplicat cu spor lupta de clasă. Mie ceva mai puțin deoarece nu am făcut pușcărie, am fost doar deportat cinci ani cu domiciliu forțat, apoi dat afară din Universitate, trimis la munca de jos, etc.
Aveam câțiva buni și foarte buni prieteni care la rândul lor erau foarte buni prieteni cu Marioana, printre care unul din foștii ei soți, Bobi Dendrino și câțiva care i-au fost ”colegi” de arestare și proces, cum au fost Mihai Sturdza, Ion Varlam, și alți câțiva. I-am citit câteva din cărți, începând cu Un sosie en cavale, apoi Cantacuzino, Ia-ți boarfele și mișcă. Am văzut-o și în celebra emisiune Apostrophes a lui Bernard Pivot pe France 2, nu mai țin minte anul. Bilingvă desăvârșită, a scris deopotrivă în română și franceză. A publicat treisprezece cărți. A început în 1968 cu Calul de duminică, schițe și povestiri. În 1980 a cerut azil politic în Franța, unde s-a instalat continuându-și carirea literară. A decedat în iulie 2014.
Prozatoarea Oana Orlea, pe numele ei adevărat Maria Ioana (Marioana) Cantacuzino, s-a născut pe 21 aprilie 1936. Fiică a legendarului aviator Constantin (Bâzu) Cantacuzino, (nepot al Nababului) și a Ancăi Diamandi, a fost arestată în 1952, la doar 16 ani, sub acuazția de ”complot și acțiune subversivă împotriva statului ”, distribuise niște documente anticomuniste. Era elevă în clasa a X-a la Liceul când Titu Maiorescu, cînd I.L. Caragiale. Condamnată la patru ani de închisoare a făcut mai puțin de trei, fiind eliberată la insistențele bunicului ei vitreg trăind în Franța, compozitorul George Enescu, al doilea soț al bunicii sale paterne, Maruca Enescu-Cantacuzino, născută Rosetti-Tescanu.
Trebuind să-și câștige, viața a fost ajutor de sudor, apoi de coiffeusă, taxatoare IRTA șamd. În anul 1960 a mai trăit două luni suplimentare în închisoare. A fost arestată, fără niciun motiv real, în ancheta privind ”Operațiunea Ioanid”, vestitul atac împotriva unui furgon al Băncii Naționale, care a avut loc în 1959.
Inteligentă, cu aun acut simț al observației, mai mult decât curajoasă, optimistă, cu un caracter puternic, foarte prietenoasă, Marioana a descifrat perfect realitatea Gulagului românesc, clonă perfectă a celui stalinist. Experiența trăită în pușcăriile comunismului, apoi viața de toate zilele în marea închisoare care era România, a ajutat-o să perceapă fără greș societatea românească de dinainte și din timpul comunismului. Analizele ei sunt pertinente și pline de profunzime. Iată un exemplu cu accente de psiho-sociologie, din volumul Cantacuzino, ia-ți boarfele și mișcă, o reeditare a interviului realizat de Mariana Marin în 1991, publicată de Editura Compania în 2008 :
„Sigur că am putea acuza generaţiile dinaintea noastră – deşi nu în bloc, fireşte – că au fost conservatoare, atinse de scleroză, că au întîrziat în ceţurile feudalismului, că au ţinut cu din­ţii de privilegii. I-am putea învinovăţi pe latifundiari că au adunat prea multe averi, pe politicieni că au fost găunoşi, în­guş­ti la minte, mînaţi de interese personale, ca mulţi politici­e­ni dintotdeauna etc. Mai mult ca orice le putem reproşa unora ferma convingere de a fi fost superiori prin naştere, prin sîngele ce le curgea în vine. Experienţa m-a făcut să înţeleg cît de grav, de universal şi de fără leac este morbul superiorităţii – de arbore genealogic, de rasă, de clasă, de avere, de putere. Un virus contractat demult şi transmis sub diverse forme, care face ravagii şi azi. Spectaculoase sînt şi revoluţiile : orop­siţii reuşesc atunci să-i doboare pe cei de sus şi se gră­be­sc să se ca­ţe­re în locul lor, cărînd virusul după ei, moştenind toa­te racilele, ba mai aducîndu-le şi « îmbu­nă­tă­ţiri». Firește mai sunt și altele.
Moartea Oanei Orlea reduce și mai mult un orizont în curs de dispariție. Numărul martorilor direcți atât de lucizi și de clarvăzători ai anilor terorii comuniste se reduce văzând cu ochii. Nu vor mai supraviețui decât mărturiile scrise, din fericire nu puține.
(Am găsit câteva date biografice din viața Oanei Orlea, pe care nu le mai știam sau le uitasem, pe Internet, pe site-urile Wikipedia și Vorba săptămânal de cultură, divertisment și informare, din data de miercuri 29 07 2014).

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Intr-adevar, evocarea este emotionanta. Se remarca, prin contrast cu multimea de dizidenti vocali aparuti dupa 1989, decenta exprimarii.

    O evocare similara se poate citi in cartea Magdei Mihailescu Aceste gioconde fara suras – Convorbiri cu Malvina Ursianu.

  2. in romanica peste 4 milioane de indivizi si au construit bunastarea pe distrugerea a zeci de mii de oameni.
    din experientza mea,comunistii nu au regrete si nici nu se simt responsabili ptr ceea ce ei au sustzinut,chiar numai platind cotizatzia; replica lor:asha au fost vremurili !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Stefan Racovitza
Stefan Racovitza
Absolvent al Facultății de Biologie a Universității din București. Cercetător, profesor secundar și colaborator extern la mai multe publicații bucureștene până în 1968. Jurnalist la TVR între 1968 și 1977. Refugiat politic în Elveția în 1978. Din 1979 cercetător în Psihopedagogie la ”Serviciul de Cercetare în Ștințele Educației” de la Geneva. Din 1992, în paralel cu cercetarea științifică, a condus și realizat Căminul românesc, publicația trimestrială a Comunității Românilor din Elveția. Ieșit la pensie din cercetare în 2001, continuă încă să editeze revista românilor elvețieni. Colaborează la Revista 22 și la publicația geneveză online lesobservateurs.ch. I-au fost publicate două cărți în România. Prima este o culegere de articole scrise între 1993 și 2003, intitulată Cu mâinile de cap, editată de Fundația Libra în 2005, iar a doua un volum autobiografic, intitulat Scene din viața unui dușman de clasă, apărută la Curtea Veche Publishing în 2010.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Clujeanul, PR-ul și dezvrăjirea

La Cluj-Napoca, “Inima Transilvaniei” care bate ritmul unei dezvoltări urbane alerte, orice proiect este două: un proiect politic și unul real, legătura...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Pandemia, stările excepţionale şi erodarea constituţionalismului

Un nou tipar de guvernare pare să se fi impus,în numele siguranţei colective: administrarea statelor prin recursul la stări excepţionale. Numele lor poate...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro