În întuneric

O coincidență a făcut să citesc romanul Cântecul profetului scris de Paul Lynch și tradus impecabil în românește de Iulia Gorzo (Editura Humanitas Fiction, București, 2025), recompensat în 2023 cu Booker Prize, la doar câteva zile după ce am văzut filmul brazilian cu nominalizări la Oscar Sunt încă aici.

Romanul este o distopie, toate faptele cumplite narate viu, concentrat, cu un admirabil control al avalanșei de evenimente ce surprind instalarea și amplificarea răului de  Paul Lynch și plasate într-o Irlandă extrem de apropiată de vremurile noastre înseamnă, din fericire, (deocamdată) ficțiune pură. În schimb, ceea ce am putut vedea în filmul regizat de Walter Salles s-a petrecut aievea în anii ’70 ai secolului trecut, într-o Brazilie aflată sub dictatură militară. Atât filmul cât și cartea povestesc cu lux de amănunte întâmplările cumplite prin care a fost silită să treacă o familie căreia pe neașteptate, aproape de pe o zi pe alta, i s-a schimbat din temelii cursul vieții.

Sigur, familia inginerului brazilian Paiva își ducea existența cotidiană în cadrele unei false normalități croite în specificul și limitele unui regim dictatorial în vreme ce aceea a profesorului sindicalist Lary Stack trăia într-un regim, pentru moment, încă democratic. Cu reguli, norme, legi ce confereau vieții de zi cu zi și calm, și previzibilitate. Aceasta până în momentul în care profesorul este căutat acasă de reprezentanți ai zișilor oameni ai legii, convocat asemenea inginerului pentru ceea ce este asigurat că nu ar fi decât scurte declarații. După care, și într-un caz, și în altul, va urma dispariția fără urmă a capului familiei.

Din acest moment totul se schimbă. Soțiile nu doar că preiau în integralitatea lor toate sarcinile de care este condiționată existența zilnică a familiilor, ci se angajează într-o luptă aprigă cu tot ceea ce azi numim sistemul și oamenii acestuia. Cu militarii în film, cu oamenii partidului tot mai omniprezenți, mai siguri pe ei și mai agresivi în cartea lui Paul Lynch.  Eunice Paiva, din filmul Încă sunt aici, și Eilish Stack din Cântecul profetului trebuie să își salveze familiile ca și să afle cum, când, unde, de ce le-au dispărut soții. Ambele o fac cu încăpățânare, aș zice chiar cu eroism. Cu două diferențe considerabile. Eilish va trece prin tragedia a încă două alte dispariții, aceea a fiilor ei Mark si Bailey. Și în plus nu va avea nici pe departe satisfacția încununării eforturilor sale, așa cum o are Eunice. Care-și va vedea țara revenită la democrație și recunoscut de autorități decesul soțului. Eilish va ști doar că a trecut, că a trăit prin și în întuneric și că, orice ar fi, trebuie ca ea, fiica ei Molly și fiul ei cel mic, Ben, să meargă mai departe. “Caută ochii lui Molly și nu găsește cuvintele potrivite, nu există cuvinte acum pentru ce vrea ea să spună și se uită la cer, văzând numai întuneric, știind că a fost și ea în acel întuneric, că, dac-ar  rămâne, ar rămâne acolo în întuneric, când ea dorește ca ei să trăiască, atinge capul fiului ei, o ia de mână pe Molly și-i strînge ca și cum le-ar spune că n-o să le dea drumul niciodată, și spune:spre mare, trebuie să mergem spre mare, marea e viață”.

Mi-am îngăduit comparația de mai sus dintre o carte și un film cel puțin din două motive. Mai întâi datorită faptului că Paul Lynch a ales pentru romanul său două moto-uri. Primul e din Ecclesiastul 1.9. și are semnificația unui semnal de alarmă. Mai ales în contextul reîntoarcerii la vremurile barbare, fenomen extrem de bine diagnosticat într-o carte recentă de Thierry Wolton. “Ceea ce a fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece , căci nu este nimic nou sub soare”. Cel de-al doilea e extras dintr-o zicere a dramaturgului german Bertolt Brech.”În vremurile întunecate vor fi și cântece ? /Da, vor fi și cântece despre vremurile întunecate”. Cel de-al doilea motiv ține de faptul că unii critici au comparat Cântecul profetului cu celebra distopie a lui Orwell, 1984. Comparație mai mult decât justificată. Cea cu filmul cineastului brazilian propusă de mine subliniază ideea că profețiile au avut foarte adesea corespondente în realitate. Că răul poate oricând să revină. Încă și mai dur, și mai subtil, și mai puternic. Teroare, dictaturile au și cinism, au și rafinamentul cumplit al îmbogățirii formelor de manifestare.

Paul Lynch –CÂNTECUL PROFETULUI; Traducere de Iulia Gorzo: Editura Humanitas Fiction, București, 2025