În învățământ e nevoie de mult mai mult decât de îngrijorări de circumstanță

A trebuit să fie date publicității rezultatele testelor PISA și a mai fost nevoie ca ministrul Educației, d-na Monica Anisie, să încerce să minimalize într-un mod cel puțin neinspirat adevărul conținut în ele, și anume că mult prea adesea și în mult prea multe locuri profesorii se fac că predau, iar elevii mimează învățarea, și toată lumea a sărit ca arsă.
De parcă nimeni până astăzi nu ar fi avut habar de dezastrul din sistemul național de educație.
Am citit tot felul de comentarii și de reacții inflamate. Mult prea multe evident politizate. Unii au profitat de gafa comisă de ministrul Educației și i-au cerut intempestiv demisia (e drept, doamna ministru a excelat în zilele din urmă în afirmații discutabile, culminând cu aceea privind inutilitatea alocării a 6% domeniului, dar și cu aceasta referitoare la un explicabil hiatus între cunoștințe și abilitatea de a le pune în practică), alții, de la polul politic opus, s-au grăbit să dea vina pe cei șapte ani în care PSD a numit tot felul de neaveniți, semi-analfabeți de-a dreptul într-un post de ministru cu responsabilități maxime, au fost și comentatori din presă care i-au reproșat doamnei Anisie că nu a fructificat politic situația și nu i-a pus la zid, așa cum se cuvenea, adică drastic, pe pesedei. Acesția nu au tăcut nici ei și au crezut că e bine să ne dea un semn că nu sunt chiar în moarte clinică și au luat în derâdere proiectul România educată al președintelui Iohannis. Probabil astfel îndeplinid indicațiile prețioase ale fostului pușcăriaș Adrian Năstase, fost conducător de doctorate plagiate și doctor Honoris Causa al unei universități din Arad care are în frunte o rectoriță, fostă făcătoare de cafele, devenită profesor unuversitar plin și plagiatoare dovedită.
La ce au servit toate astea? Doar la a mai ascunde o dată sub preș proporțiile dezastrului, acoperit de gălăgia generală, cea care mimează interesul ce doar peste numai câteva zile se va dovedi iarăși doar prilej de aflat în treacă și indignare patriotică mimată. E vorba despre un dezastru la care s-a ajuns în toți cei 30 de ani de democrație, de libertate în care educația a fost numai pe hârtie prioritate națională. În fapt, doar spațiu de experimente nefericite, de legi cel mai adesea făcute pe genunchi și apoi cam tot la fel modificate, de pretinse racordări la recomandări și modele internaționale, de fantezii egolatre ale  fiecărui nou ministru care, înainte de orice a vrut, să își marcheze trecerea prin clădirea din strada general Berthelot printr-o modificare sau restructurare, înființând ori desființând ceva, de mimare a adoptării în învățământului superior a așa-ziselor acorduri de la Bologna.
Aud foarte adesea că marile probleme ale școlii românești ar fi doar în învățământul preuniversitar. Și că, într-un fel sau altul, învățământul superior ar fi cât de cât ok. Ca și cum nimeni nu ar fi la curent cu existența unor universități fie private, fie chiar de stat fantomă, cu fabricile de diplome de licență și de master , cu școlile doctorale doar de formă, școli a căror reacreditare este de o bună perioadă de timp amânată, de criteriile de promovare academică absolut aiurea, de subfinanțarea cronică. Or, din astfel de universități se recrutează profesorii slabi, cei care ajung la catedră în pofida notelor mici luate la examenele de titularizare. Fie fiindcă e lipsă de personal, fie ca să nu crească șomajul. Multe dintre notele luate la titularizare sunt în crasă discordanță cu calificativele impresionante luate la definitivarea în învățământ, o operațiune transformată de ani buni în farsă, sau la gradele didactice a căror obținere se rezumă în esență la felicitările, masa și dansul de după. Nu, nu cred că înființarea și promovarea masteratelor pedagogice ar rezolva în vreun fel problema. Viitorii profesori trebuie să știe mai întâi ce să predea (și nu devii un bun profesionst în cei trei ani cât durează ciclul de licență) și numai după aceea cum.
Tot aud de ani buni că se vor desființa inspectoratele școlare ai căror inspectori sunt mai toți aleși pe criterii politice. Desființarea se amână în fiecare an la Sfântu Așteaptă, în schimb corupția, vânzarea posturilor, a suplinirilor rămân la fel de mănoase. Cum să nu cred că lucrurile stau astfel când eu, de pildă, am foarte mulți foști studenți buni, performanți care de abia prind o suplinire, și nici aceea cu normă completă, pe coclauri, în vreme ce alții, fruntași la capitolul solicitări de reexaminări, sunt bine, mersi, suplinitori pe viață la mari colegii naționale. Intitulate astfel în disprețul adevăratului sens și conținut al cuvântului național.
Nu, nu pot rezuma în spațiul unui singur comentariu tot ce e rău în școala românească. Pot spune doar că relele sunt multe. Și nu ajunge doar să ne alarmeze, îngrijoreze. Chiar trebuie trecut la fapte.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro