Ca de atâtea ori în societatea românească, momentele de euforie şi de speranţă intervin, spre a marca ocazia în care un nou început urmează să fie salutat. Iar adoptarea de către Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a celor două proiecte de lege vizând interzicerea dreptului de a depune candidaturi şi de a fi ales celor condamnaţi definitiv pentru o infracţiune cu intenţie, este privită ca un astfel de instrument menit a asigura României, o dată pentru totdeauna, o elită politică transparentă şi eficace.
Indiscutabil, cele două proiecte de acte normative votate acum clarifică o serie de aspecte legale şi elimină posibilitatea alegerii celor care au suferit o asemenea condamnare şi nu au fost obiectul unor proceduri destinate să le elimine interdicţiile legale, ( este cazul reabilitării sau amnistierii).
Şi este la fel de limpede că principiul pe care se întemeiază acest demers legislativ este unul salutar din unghi de vedere moral. Prevenirea unor asemeni candidaturi ţine de un natural efort de asanare etică al societăţii noastre.
Dar aceste două acte normative nu sunt soluţiile- miracol evocate cu entuziasm de politicieni şi de comentatori. Ele nu pot, prin simpla lor aplicare, în cazul în care vor trece de un eventual test al constituţionalităţii, să asigure, automat şi spectaculos, o mutaţie de mentalitate.
Şi aceasta pentru că nu doar infracţiunile cu intenţie, la care se face referire în aceste proiecte, indică un comportament incompatibil cu asemenea oficii alese. Sunt anumite infracţiuni din culpă mai puţin periculoase din perspectiva societăţii? Iată o întrebare care nu are un răspuns atât de tranşant pe cât am fi tentaţi să credem. Efectul indirect al actelor normative adoptate acum ar putea fi încadrarea la calificarea din culpă a unor fapte, spre a evita aplicarea noilor prevederi: un tip de adaptare perversă care nu este străin de reflexele societăţii noastre.
După cum problematică va fi, din unghi de vedere constituţional, definirea însăşi a sintagmei “privative de libertate”. Sunt condamnările la pedepse cu suspendarea executării supuse aceluiaşi regim? O potenţială discriminare între cele două situaţii poate fi punctul de plecare al unei sesizări a Curţii Constituţionale.
Dincolo de toate aceste interogaţii juridice, dezbaterea esenţială este cea legată de conduita politică şi de maturitatea civică . Interdicţii precum cele actuale nu sunt un panaceu şi ele nu pot fi, în sine, metodele chirurgicale care să elimine răul moral ce afectează o comunitate. Procedurile de numire clientelare şi scandaloase din aparatul agenţiilor guvernamentale şi al instituţiilor de reglementare nu încalcă un asemenea act normativ, dar subminează, dramatic, dimensiunea meritocratică a democraţiei constituţionale. Complicităţile de această natură sunt consecinţa votului ce acordă partidelor parlamentare ce guvernează dreptul de a parazita statul. Iar un asemenea privilegiu este conferit lor de către însuşi corpul electoral.
Nici interdicţiile şi nici condamnările penale nu se pot substitui procesului transparent şi eficace de selectare al celor ce administrează treburile publice. În cele din urmă, un astfel de proces se naşte prin presiunea la urne şi prin presiunea asupra partidelor politice însele. Doar partidele politice pot descuraja un tip de recrutare care, fără a fi ilegal, este profund imoral : egalitatea în faţa legii este subminată de constituirea privilegiilor de castă, transmise aproape ereditar, întemeiate pe manipularea votului popular.
Deşi condamnat definitiv şi în detenţie, Popescu – Piedone va fi, cel mai probabil, succedat la primăria sectorului 5 de către propriul fiu. O alegere care nu încalcă nici o normă juridică în vigoare, dar care ar indica amploarea complicităţilor clientelare, dincolo de orice scrupul moral.
Prudenţa ne dictează să privim la durata lungă. În cele din urmă, doar maturizarea civică poate impune un alt tip de profil al guvernării. Provocarea cu care ne confruntăm este una redutabilă: activarea şi consolidarea instinctului cetăţenesc fără de care egalitatea în faţa legii este un principiu irelevant. Luciditatea individuală este temelia edificiului la care aspirăm, iată adevărul delicat pe care nu îl mai putem ignora.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Morala si educatia fac diferenta. Si sunt atatia vinovati necondamnati…
Ma uit la parlamentari si la guvernanti numiti si vad cum „radiografiile” lui Caragiale au rezistat, nemodificate, trecerii timpului (sunt 138 de ani de la „Scrisoarea pierduta” a Maestrului). Ma uit la politicienii romani si vad cum „tinerii” din politica sunt dupa chipul si asemanarea politicienilor „cu experienta” care i-au „crescut”. Ma uit la calitatea functionarilor publici si la criteriile dupa care sunt angajati.
Si nu pot sa nu ma gandesc ca, asa cum ne punem speranta in robotii a caror „munca” ne va plati pensiile, candva, tot asa ne punem speranta in Inteligenta Artificiala care va lua locul politicienilor, candva. :)
Legea asta nu face diferentierea dintre penalii din comunism si penalii actuali.
Se stie ca Ceausescu a renuntat la condamnarile politice inca din ’68. Dar Securitatea a facut dosare penale tuturor celor care ii deranja. Fie erau suparatori pentru sistem, fie pentru interesele lor personale.(?!!!) Dosarele penale artificiale plecau fie de la o fapta minora, reala, care capata dimensiuni astronomice in dosarele lor, fie era inventata de la cap la coada. De multe ori era vorba de provocari.
Este un prim semnal de alarma.
In al doilea rind, nu se face diferentierea intre cei alesi si cei numiti. Cei alesi nu pot fi opriti decat de vot. Dar cei numiti pot fi stopati de o astfel de lege. In clipa in care cenzuram votul, incepem sa ne desprindem de democratie. Si -mai devreme sau mai tirziu- vor apare dosare penale artifciale facute oponentilor politici. (Vezi MM sau Navalnii.)
Cred ca legea este gresita si inoportuna. Si este un nou caz de imixtiune a serviciilor in viata tarii. Se pun pe lista penali(oare cine face listele astea?), care sunt alesi (oare cine voteaza?) si pe ura se pling. Si ca sa corecteze „greselile” din practica, se da o noua lege. A cata oara se aplica scenariul asta?
Practic, se da drumul sperjurului in politica, prin instante.
„A te invirti in jurul cozii ”a devenit de foarte multa vreme un sport national .Romania nu duce lipsa de legi democratice .Romania nu duce lipsa de intentii ,apreciabile si bune, atunci cind ele sunt cerute ,intempestiv, de la Bruxelles, cerinte care se transforma in legislatia, presupus democratica, din Romania.Romania ,politicul din Romania ,ca si intregul numit cetatenesc, poseda stiinta evitarii tuturor legilor , mai vechi sau mai noi , ce ar dori sa le goleasca „ punguta cu doi bani ” .Avem o Constitutie ce a fost mereu modificata ajungindu-se ca aceste modificari sa contina si drumul de urmat ,obligatoriu de parcurs, de catre institutia ce face , chiar ea , legile .Mereu si mereu legiutorul lasa portite de scapare infractorilor inca nedovediti .Prezumtia de nevinovatie nu este, in Romania, decit o alta modalitate de a prelungi la nesfiirsit diferitele situatii de natura juridica aparute in procesul ,mai amplu, numit lupta impotriva infractorului si a infractiunilor acestuia. Drumul de parcurs este lung si doar trecerea timpului poate oferi solutia .Nu putem cere ,societatii ,cetanilor din Romania , sa parcurga doar in ciitiva zeci de ani si sa ajunga la ceea ce alte societati democratice au de foarte multa vreme .Comunismul a lasat urme adinci .O imensa majoritate a cetatenilor din Romania , ba chiar din intrega lume , isi traiesc viata in propria lor fictiune .
Eficiența acestor tipuri de măsuri e limitată structural pentru că justiția nu e o chestiune exterioară statului de drept, care poate rezolva magic orice problemă. Dimpotrivă, instituțiile statului de drept – justiția și ordinea publică prin excelență – sunt produsul finit, sunt serviciile pe care statul le construiește și le administrează; un stat corupt și neinstituționalizat va oferi o justiție strâmbă care nu va putea tranșa probleme de reprezentare democratică ș captură politică.
Ca să dau niște exemple concrete de eșec al acestei logici, amintesc de exemplu excluderea în 2017 lui Aleksei Navalnîi din cursa electorală sub pretextul unor condamnări pur politice pentru, ironic, corupție. Nu a contat pentru comisia electorală că această condamnare a fost aplicată fără a respecta standardele minimale ale unui proces penal, conform CEDO. Un scenariu asemănător a avut loc în 2020 în Venezuela, Maduro a folosit versiunea locală de „fără penali” și curtea supremă mobilata cu loialiști pentru a castra partidele de opoziție, înlocuind din pix conducerea lor cu alți loialiști.
Pe scurt, peștele statului de drept nu scapă de putoarea corupției mâncându-și singur capul.
Măsura poate avea o eficiență limitată la nivel local, unde mizele sunt suficient de mici încât să nu declanșeze intervenția politica în justiție. Mai scapi de un primar pedofil reales, îl mai înlocuiești cu fie-su, dar pe termen lung și la nivel național nu exista vreo scurtătură care să scutească o societate de munca laborioasă de construcție a statului de drept. Nu există niciun precedent istoric în care o țară să fi înlocuit peste noapte particularismul și mica bișniță tribală cu instituții impersonale; societățile post-comuniste sunt în mod special afectate de boala asta, vezi de exemplu regresia democratică a Ungariei și Rusiei.
In completare – o situatie exasperanta, care nu este acoperita de aceste legi e si problema cu plagiatele din tezele de doctorat.
Cum evaluezi persoanele care aspira la functii publice, cu doctorate in temelia CV-urilor care le recomanda pentru astfel de functii?
Plagiatul fiind un fenomen atat de larg raspandit, cu atat de multe implicatii, probabil ar fi utila o evaluare a integritatii morale a acestor candidati si din aceasta perspectiva, inainte de numirea lor.
Dar exact cum sa se faca asta, cum sa se justifice o reevaluare a unei teze deja sustinuta si validata?
Poate pornind de la o analiza oficiala a fenomenului, care sa evidentieze implicatiile morale la nivelul societatii. O analiza apoi asumata politic printr-o declaratie de recunoastere si condamnare a implicatiilor acestui fenomen? Dupa modelul condamnarilor Holocaustului si Comunismului in Romania.
Mie imi pare un fenomen grav, care nu trebuie lasat sa fie rezolvat doar prin investigatii jurnalistice curajoase. Pentru ca din momentul in care se descopera ca astfel de persoane din vaful ierarhiei au plagiat, ele incep sa ne intoxice pe toti cu exemplele personale de oportunism si tupeu. Cum sa si construisti cand ai exemple atat de rasunatoare ca si aici se poate altfel?
Nota personala: imi amintesc foarte bine cum era in urma cu 30-10 ani – la extemporale, teze si examene stiam cu totii ce inseamna sa copiezi de pe fituica, din palma, din banca, de la colegi sau din carti. Ba aparusera si metodele cu casti in ureche sau mesaje pe telefon. Nu ma conving deloc discutiile ca regulile la doctorat din acea perioada erau mai neclare, nu era bine definit ce intra in categoria „copiat”, sau cum e cu citarea sursei.
Politicienii in sus, politicienii in jos; dar la „calitatea” populatiei nu va uitati? Politicienii au venit de pe Jupiter, iar functionarii publici de pe Marte? Politicienii sint oglinda societatii, nici mai buni, nici mai rai….ba poate chiar un pic mai buni. Mai lasati ipocrizia si populismul la o parte! Da, ce bine e sa injuram doar politicienii….cumva, in mod automat, avem senzatia ca noi sintem curati ca lacrima, in antiteza cu politicienii. Asta e curat fariseism….curat murdar, ca tot va place Maestrul.
Poate va treziti si lasati scandalul inutil pe seama circarilor care trebuie sa dispara din balanta de putere:
https://www.contributors.ro/musamalizarea-plagiatelor-la-nivel-inalt-nu-intareste-romania-in-contextul-agresiunii-rusiei-ci-transforma-romania-in-rusia/#comment-526933
Partidele trebuie sa se autocurate daca vor voturi si prezenta la vot.
Se tot spune, în aceste zile, pe bună dreptate, că Rusia nu are vocație democratică, Dar oare afirmația nu e valabilă și pentru noi? Nu suntem, cumva, un stat eșuat iremediabil in feudalism, ținut la fereastră, din motive geopolitice, de un occident care, mai devreme sau mai tarziu, se va sătura de hazul nostru și ne va lăsa să ne împlinim vocația, aceea de periferie eternă a lumii civilizate? Întreb asta ca să înțelegeți că această inițiativă, dacă se va dovedi periculoasă pentru sistem, va fi eliminată/ castrată imediat, prin grija mizerabilior de tip Dorneanu – Tumorel – etc. Și nimeni nu va putea face nimic pentru că, nu-i așa, suntem persoane civilizate. Și de aceea noi (mereu noi, aproape niciodată ei…) stăm cuminți în timp ce ne sunt distruse viețile…
Nu
Atata timp cat din familie, scoala, profesie principiile „merge si asa”, „capul plecat sabia nu il taie” ” daca fura seful imi da si mie” nu avem nici o sansa de redresare morala si etica. Asa ca in faza de adulti lucrurile se amplifica si vedem imaginea societatii romanesti de azi. Din vreme ce nici scoala, biserica, firmele, institutiile publice si private , mass media nu au reactii mai puternice si solidare de ce ar avea-o justitia?!!!
exista un singur design institutional …statul dirijat de urmasii nomenklaturii. Relaxa, pe scena politichiei dambovitene raman doar personajele cu aptitudini de subordonare / scheleti in dulap. Nu va faceti griji ! penalii isi cumpara dreptatea la cooperativa. Au reusit sa murdareasca toate institutiile si sa inventeze un alt sistem de drept. In Romania nu mai exista justitie ! …totul e o mascarada
In Romania nu s-a auzit de legile din vestul Europei referitoare la verificari in materie de cazier?
A se vedea de exemplu pentru UK
https://www.dbschecks.org.uk/how-long-does-it-take-to-get-a-clear-criminal-record/
sau pentru Germania
https://criminal-law-germany.lawyer/when-do-i-have-a-criminal-record-in-germany/
Sunt legile astea din Romania compatibile cu cele din vestul Europei sau iarasi o sa fie Romania pusa pe „banca acuzarii” de catre institutiile europene si de fel de fel de politicieni dubiosi?