vineri, ianuarie 22, 2021

În memoria domnului Zsolt Torok

Zilele trecute a murit alpinistul Zsolt Torok într-o tură solo în Făgărași. Nu există civilizare a omului fără munți. Dacă geografic nu-i ai, îi ridici. Orice construcție mai înaltă dintr-o țară sau un oraș simbolizează un munte.

Omul are nevoie de diferențe de scară perceptibile vizual care să arate limpede ce este sus și ce este jos.. Omul civilizat are o natură ierarhică, pentru el ceva este mai mare, superior, altceva este mai mic, inferior. Între sus și jos există niște trepte care pot fi urcate și merită să o faci. Viața care merită să fie trăită este în urcare. A educa înseamnă să înveți pe cineva arta urcării munților.

Ascensiunea poate avea loc și fără să o iei la picior pe muntele natural. Îți alegi un model de om, un ideal, și te pui pe treabă. Nu lenevești în consum repetitiv căutând obsesiv plăcerea, nu devii o ființă plată. Alpinismul este una dintre alegerile posibile ca să urci munții. Un alpinist simbolizează autocontrolul, pacea interioră, puterea. Un alpinist este un antreprenor, un om pe picioarele lui, creativ, independent.

Nici un om care nu urcă un munte nu poate fi mulțumit, se va umple treptat de ură și resentiment. Va deveni un impostor, un apărător verbal al valorilor bune fără să facă nimic concret, un dușman al celor care fac efort și crează ceva. Va vrea să ia toate resurselor celor care vor să se înalțe ca să le consume pentru plăcerile sale meschine, egoiste. Va pretinde că face asta în numele „dreptății” plate, orizontale, a egalizării în nimic, în vid existențial. Va pretinde că a zăcea confortabil în plăceri pe munca altoria e un drept al omului. La moartea cuiva care urcă munți îl va vorbi de rău : “câte plăceri n-aș fi avut eu dacă nu se cheltuiau bani pentru a urca un munte, câte slugi la cheremul meu n-aș fi avut dacă unii nu acționau liber pentru idealurile lor.”. Iar când toți oamenii civilizați vor aplauda și admira succesul atingerii unui vârf paraziții vor fi și ei, hop, în fața oamenilor, asociindu-și imaginea ca să se înalțe pe ei, pentru că nimic din ce poate fi jefuit nu trebuie scăpat.

Alpinismul este despre cei cei care aleg liber să urce și se mobilizează în acest sens. Alpinismul este despre generozitatea de a dărui din victoria ta celorlalți. Are propria sa elită, pe cei mai buni dintre noi. Domnul Zsolt Torok este în această elită, ne-a oferit un model demn de urmat, ne-a învățat arta ascensiunii.

Domnul Zsolt Torok și-a iubit țara, România. Să ne-o iubim și noi, adică să fim liberi, puși pe treabă, în urcuș către cele aflate mai sus decât unde ne aflăm. Să ținem vii comunități puternice ale celor care vor să urce și se străduiesc să o facă, între care cele ale alpiniștilor și cățărătorilor sunt printre cele mai importante în orice țară civilizată. Dumnezeu să îl odihnească.

Legenda foto: vârful Athon.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. frumos articol.. da, muntele e fascinant, fara sa fiu alpinist ci doar drumet, am facut si eu multe trasee grele, desigur Creasta Fagarasilor, Apusenii, Ceahlau, Bucegi. Pe vremea aia nu muntele era cel mai greu, ci foamea, nu se gasea nimic pe nicaieri, un refugiu, o cabana era doar un loc in care sa-ti scoti conservele din rucsac, rucsac care cintarea, la plecare, peste 20kg.

    • In cazul meu, cu tot cu cortul tip „Fagaras”, si alimente pt. o saptamina, cintarea la plecare 33 kg. Tot pe unde ziceti dvs.

    • Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Îmi aduc și eu aminte cum mergeam cu fasole la conservă și tocană de legume la borcan prin Făgărași cu rucsac cu cadru…

      Gânduri bune,

  2. Domnule, am cautat de mi-a venit rau, pe internet, virful Athon, dar nu am gasit absolut nimic. Stiu ca si in alt articol a aparut aceeasi poza, cu acelasi nume, asa ca probabil a fost preluata aici… Si tostusi, unde este virful athon ? Dupa poza, pare mai mult a fi Berghof-ul lui Hitler (The Eagle’s Nest)…

  3. „Nici un om care nu urcă un munte nu poate fi mulțumit, se va umple treptat de ură și resentiment. Va deveni un impostor, un apărător verbal al valorilor bune fără să facă nimic concret, un dușman al celor care fac efort și crează ceva. Va vrea să ia toate resurselor celor care vor să se înalțe ca să le consume pentru plăcerile sale meschine, egoiste.”

    Gresiti. Total. Va spune asta un om care a urcat Matterhornul si Mont Blancul.

    Nu stiu ce v-a apucat. Poate in memoria lui Zoli. Poate din dragoste fata de munti. Poate din ignoranta. Mai degraba cred ca v-a furat metafora – nu e prima oara.

    O sa va las in prag contraexemplul perfect si-o sa plec, pentru ca asa o afirmatie merita doar anulata, nu si discutata.

    Scafandrii. Mai relaxati decat alpinstii. Mai putin toleranti fata de impostori, pentru ca se moare mult mai repede. Si putine lucruri sunt mai altruiste decat sa-i dai colegului aerul tau.

    Adieu!

    • Psihologic, obiectivul de a urca pe munte e fals. Ofera creierului satisfactia de a merge catre un obiectiv, nimic mai mult.

    • În fragmentul citat de Dvs. „omul care nu urcă un munte” e omul care nu muncește pentru un ideal, care nu vrea mai sus, mai bine. Nu se referă la alpiniști exclusiv. Mie mi se pare că are multă dreptate.

    • Cam asta vroiam sa spun cand am spus ca l-a furat metafora.

      Insa nici metaforic n-are dreptate. E plina istoria de jivine cu idealuri si obiective. Nu e la fel de plina de persoane de treaba, dar zen, pentru ca nu-s vizibili.

      Nu l-am cunoscut bine pe Zoli, insa cred ca ar fi fost primul care sa contrazica potpourri-ul mucegait pe care l-a etalat autorul.

      • @ Leo

        Acele „persoane de treabă, dar zen” de care vorbiți au idealul și lupta lor neîncetată, nu ar putea rămâne așa altfel. Cu siguranță intră în categoria celor care „urcă munți”. Nu contează că nu sunt atât de vizibili.
        Omagiul acesta e binevenit, s-a făcut dreptate.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Când spun munte nu mă refer la un munte natural neapărat. Sunt oameni în cărucior care urcă munții științei, ai poeziei etc. Ideea e că cine nu are nici un fel de munte nu e de invidiat.

      Când vorbim despre astfel de lucruri rigoarea științei moderne nu e de nici un folos.

      Gânduri bune,

  4. În calitate de veșnic iubitor de munte, vă mulțumesc pentru aceste gînduri și pentru nobilele conexiuni pe care le-ați imaginat între toate genurile de aspirații spre înălțimi, indiferent de ce fel pot fi ele. Mă bucur să vă reîntîlnesc pe această platformă, care mi-a devenit mai puțin prietenoasă de cînd a alunecat într-un exclusivism prea elitist. Mă bucur că de data asta m-am înșelat în părerile mele și v-am putut regăsi printr-un asemenea text. Numai gînduri bune.

    • Vă mulțumesc din suflet pentru comentariu. Și eu mă bucur că platforma a publicat un astfel de text, care nu e în siajul cultural al științei moderne. Mai sunt și alte flote pe mările lumii…

      Gânduri bune,

  5. Muntele ramane, pana la urma, inaccesibil, natura salbatica „vrea” intangibilitate; omul nu este stapanul! Seria recenta de accidente mortale pe Everest e un bine meritat „avertisment”… Muntele l-a „revendicat” pe celebrul alpinist Zsolt Torok… R I P

    • Așa este, prudența e parte din regulile muntelui, ale oricărui munte, și al celor culturali. Este esențial de reamintit mai ales când consecințele sunt asupra altor oameni.

      Nimeni nu poate ști ce s-a întamplat acolo. Se spune că Dumnezeu îi ia pe cei mai apropiați lui mai devreme.

      Gânduri bune,

  6. Domnule Virgil Iordache. Multumesc pentru articolul dedicat lui Zsolt Torok. Am vrut sa scriu si eu ceva cand s-a intamplat tragedia ,dar pur si simplu n-am putut. Am urcat in continuare tacut muntele meu aflat in plina campie cuprinsa de arsita nemiloasa a verii, plangand fara lacrimi.

  7. Imi pot imagina un scenariu in care bietul domn Torok se afla langa stanca aceea fatidica si brusc vede un urs brun masiv care inainte spre el…se panicheaza fiind singur, se duce pe stanca fara echipament (nici vorba sa se mai asigure…) ca sa puna distanta intre el si animal dar stanca e umeda si aluneca….si asta a fost. RIP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.