A incetat din viata profesorul Adrian Neculau, remarcabil psiholog roman, un om de aleasa tinuta academica si morala. Nu doar Universitatea din Iasi se afla acum in doliu, ci intreaga comunitate stiintifica romaneasca, toti cei care considera adevarul o valoare suprema, non-negociabila. Nu ne-am intalnit, dar am corespondat, indeosebi in legatura cu proiectul traducerii si publicarii in engleza a cartii de memorii a marelui om se stiinta, exemplarul intelectual democrat prigonit de comunisti, Nicolae Margineanu. Ne-a pus in legatura regizorul Nicolae Margineanu, fiul autorului „Conditiei umane”. Cuvintele cu care profesorul Adrian Neculau m-a onorat in mesajele sale sunt printre acele semnale care ma asigura ca nu gresesc ramanand prezent in dezbaterile din tara despre ce a fost trecutul comunist si despre avatarele de azi ale turpitudinii totalitare. Intr-o tara in care premierul, ridicat in slavi de unii, este un plagiator dovedit si impenitent, iar presedintele ICR, fost ministru de externe, fost rector si presedinte de universitate, este un profesor de filosofie care dadea note informative sub nume de cod, vocatia morala a lui Adrian Neculau trebuie sa ramana un reper indispensabil.
Adrian Neculau a predat cursuri de psihologie sociala, memorie sociala si dinamica grupului. A fondat Laboratorul „Psihologia cimpului social”, care dezvolta relatii de colaborare cu unitati de cercetare similare din importante universitati europene, a facut parte din mai multe echipe de cercetare europene preocupate de studiul reprezentarii sociale a saraciei, puterii sau minoritarilor si a fost membru in comitetul executiv al retelei European PhD on Social Representations and Communication and So.Re.Com. THEmatic NETwork la Universitatea „La Sapienza” din Roma.
A coordonat doua colectii la editura Polirom, „Collegium. Psihologie” si „Psihologie aplicata”, precum si revista „Psihologie sociala”. A fost membru in comitetul stiintific al mai multor reviste romanesti si europene de psihologie. A coordonat doua manuale universitare de psihologie sociala si a publicat mai multe studii in reviste europene de specialitate.
Dintre lucrarile publicate mentionez (preluind informatiile din comunicatul editurii Polirom): Liderii in dinamica grupurilor (1977), Memoria pierduta (Polirom, 1999), Urmele timpului. Iluzii romanesti, confirmari europene (dialog cu Serge Moscovici) (Polirom, 2002), Educatia adultilor (Polirom, 2004), Viata cotidiana in comunism (Polirom, 2004), Dinamica grupului si a echipei (Polirom, 2007), Un psiholog in Agora (Polirom, 2007), Psihologia servitutii voluntare (Polirom, 2011).
Recomand aici (am mai facut-o la inceputul acestui an) volumul ingrijit de Cristina Anisescu, “Nicolae Margineanu. Un psiholog in temnitele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, Polirom, 2006. Un tullburator studiu introductiv la acest volum l-a scris profesorul Adrian Neculau: “Conditia umana ‘sub semnul omeniei’”. Profesorul Neculau documenteaza impecabil itinerariul intelectual al autorului unor lucrari esentiale despre psihologia persoanei, de psihotehnica etc Aflam cum a fost pusa la cale “implicarea” savantului intr-o fictiva “conspiratie anti-statala”. Unul dintre turnatori a fost acelasi psiholog, devenit academician, care s-a straduit cu miselie sa-l toarne si pe filosoful Tudor Bugnariu, ginerele lui Lucian Blaga. Numele acestuia, o stim si nu trebuie ascuns, a fost Alexandru Rosca. Alaturi de Pavel Apostol, Octavian Chetan si destui altii, acesta a dezonorat si, in fond, si-a renegat, devenind delator, conditia intelectuala. A da note informative despre colegi, fie ei romani ori straini, era o ticalosie. Cand autorul purta si nume de cod, infamia era cu atat mai dezgustatoare.
Scria Adrian Neculau, iar cuvintele sale ar merita sa-i puna pe ganduri pe cei care, din varii ratiuni, se precipita in a reprosa „Raportului Final” tot felul de “hibe”, ignorand semnificatia decisiva a actului de condamnare a dictaturii comuniste pe baza unui document sintetic, riguros si convingator, racordat metodologiei validate international in investigarea crimelor totalitare, sincron conceptual cu marile directii din istoriografia si politologia zilelor noastre, intemeiat pe irefutabile probe de arhiva:
“Aceste reflectii ma duc cu gandul la unii dintre colegii si cunoscutii mei–oameni de tinuta intelectuala, unii chiar onesti–care, desi au aflat mai tarziu despre crimele sistemului comunist, iar unii au stiut chiar in timpul vietii lor ca fatada ideologica nu e dublata de practici pe potriva, continua sa scuze, sa justifice, chiar sa idealizeze acel timp. Sau sa amestece cu abilitate criteriile in a judeca epoca. Cred ca nu avem de-a face, in aceste cazuri, doar cu un discurs justificativ, ci cu ceva mai mult, tema ce ar merita atentia psihologilor. Mai ales ca multi dintre confratii nostri au suportat ororile temnitei si ale calvarului de dupa aceea”.
Transcriu aceste randuri si parca aud vocile iritate ale celor care doresc un discurs “la rece”, aseptic, “neincrancenat”, de o diamantina “obiectivitate”, neutru axiologic, la nevoie chiar detasat si senin, why not? Profesorul Adrian Neculau ne lasa mostenire un model de cinste, probitate, verticalitate si devotament neclintit pentru valorile spiritului.
http://www.polirom.ro/catalog/carte/viata-cotidiana-in-comunism-1707/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
cind minciuna de partid este tolerata cum pot ramine indivizii care l compun „oameni de onoare”. ce legatura exista intre intelect si demnitate. oameni care au rezistat torturii concentrationale, carora forta bruta n a putut sa le fringa spiritul liber. indivizi cu ideologii (pentru a masca/justifica lacomia, ticalosia, dragostea de putere) si oameni cu suflete nobile.
Scria Adrian Neculau in „Crizele din Est şi psihosociologia”:
„Ţările din Est se confruntă, de peste o jumătate de veac, cu o gravă criză de identitate.
Despărţite, după război, de identitatea europeană, incapabile să se plieze total pe noua identitate ce li se oferise atunci, din nou în dificultate după schimbările din 1989, când au constatat falia adâncă ce le desparte de vechile democraţii europene, acestea se găsesc într-o cursă continuă de refacere şi refondare. E o criză a reperelor, a referinţelor şi clivajelor politice, a legăturilor sociale, a reprezentării politice, a identităţii simbolice.„
Impecabila formulare.
„ E o criză a reperelor, a referinţelor şi clivajelor politice, a legăturilor sociale, a reprezentării politice, a identităţii simbolice.”
Criza nu are o cauza ? Nu cred ca simpla enuntare teoretica a unei probleme este suficienta si poate avea un impact decisiv asupra realului ( uneori se poate se poate reduce la o simpla tautologie ) . Investigarea cauzelor si formularea solutiilor sunt etape la fel de importante , daca nu si mai importante . Altfel situatia seamana ca doua picaturi de apa cu cea descrisa in motto-ul filmului „Calauza” al lui Tarkowski ( „A venit ceva in lume / Fara chip si fara nume…” )
In preajma marii sarbatorii crestinesti, dupa o zi intreaga de munci domestice, te asterni in fata calculatorului pentru a te conecta la lumea intreaga din propria casa. Intr-un an pe care l-am denumit anul cinema in ceea ce ma priveste, am cautat critici pertinente la filmul premiat, dupa dealuri. Am gasit cea mai echilibrata critica venita din partea bisericii ortodoxe in ziarul de Iasi. In dreapta insa a ziarului, am dat cu ochii de un anunt. Care m-a uimit si intristat in acelasi timp. Aceeasi stare de spirit o port cu mine inca. Drept pentru care simt nevoia sa scriu despre un om a carui contributii sunt remarcabile in ceea ce priveste intelegerea excluderii si marginalitatii in societatea romaneasca. Cand apartinem unui grup, nu ne place sa fim etichetati cu imaginea pe care si-o construieste constient sau dezordonat acel grup. Stereotipurile pozitive nu au facut rau nimanui, insa cele negative contribuie semnificativ la crearea unei stime de sine ori imagini de sine vulnerate. Domnul Adrian Neculau prin studiile pe care le-a coordonat si sau scris, a creat acea bresa de care au nevoie oamenii cu intrebari in privinta marginalilor. Nu doar marginalii au de castigat de pe urma sudorii domnului Neculau, ci si oamenii care ar dori sau trebui sa caute a intelege dincolo de stop cadrul cotidian al cersetorului, tiganului, omului cu dizabilitati. De aceea, regret PIEDEREA mare a acestui mare Om al Romaniei. Dumnezeu sa va odihneasca domnule Profesor!!!
Pseudo-disidenta psihologilor si sociologilor romani
Este salutar interesul domnului profesor Tismaneanu pentru psihologi si psihologie cu atat mai mult cu cat , dupa propria apreciere , este preocupat de semnificatiile politice si filosofice ale faptelor relatate *) .
Cu atat mai mult este de apreciat faptul ca a initiat ( chiar daca post-factum ) evaluarea activitatii unor psihologi si stabilirea implicita a unor ierarhii. Cu toate ca primele crochiuri si exercitii „ psihobiografice” extinse au fost facute de fapt unor reprezentanti ai nomenclaturii ca Nicu Ceausescu pe care l-a cunoscut personal si pe care l-a definit ulterior drept „un martor stanjenitor” **) , formatia initiala de sociolog a domnului Tismaneanu poate fi un avantaj in acest caz deoarece beneficiaza din plin de atu-ul complementaritatii.
In cazul de fata, singura rezerva este una fata de problema adecvarii termenilor. In cazul stiintelor sociale nu putem spune ca exista cu necesitate si intotdeauna o echivalenta intre „ profesorul de exceptie” si „intelectualul anti-totalitar”.
Un exemplu din domeniul stiintelor sociale , cred foarte cunoscut si de catre domnul Tismaneanu este profesorul Mircea Flonta de la Facultatea de Filozofie din Bucuresti . Considerat de multe generatii de filozofi, sociologi, psihologi ,etc. un profesor de exceptie, dar in acelasi timp o persoana rece , obiectiva, si detasata olimpian de realitatea (politica) brutala de atunci, nimeni , si cred ca nici domnia-sa , nu ar avea pretentia sa sustina cumva ca este si un intelectual …anti-totalitar . Aceasta ar fi presupus asumarea unei anumite pozitii publice dupa 1990 , si special inainte, ceea ce nu este cazul.
Cu atat mai mult nu se poate sustine teza existentei unei atitudini „ anti-totalitare ” in cazul profesorului Adrian Neculau nici chiar in extrasul propus de catre domnul Tismaneanu :
“Aceste reflectii ma duc cu gandul la unii dintre colegii si cunoscutii mei–oameni de tinuta intelectuala, unii chiar onesti–care, desi au aflat mai tarziu despre crimele sistemului comunist, iar unii au stiut chiar in timpul vietii lor ca fatada ideologica nu e dublata de practici pe potriva, continua sa scuze, sa justifice, chiar sa idealizeze acel timp. Sau sa amestece cu abilitate criteriile in a judeca epoca. Cred ca nu avem de-a face, in aceste cazuri, doar cu un discurs justificativ, ci cu ceva mai mult, tema ce ar merita atentia psihologilor. Mai ales ca multi dintre confratii nostri au suportat ororile temnitei si ale calvarului de dupa aceea”.
In termeni atat de vagi si intr-o asemenea ambiguitate morala , nimeni nu-si asuma nici o judecata de valoare si nimeni nu este responsabil de nimic , exista numai acea „ detasare olimpiana ” fata de problemele crunte ale realitatii ( politice) atat de specifica stiintelor sociale si corifeilor acestora inainte 1989 si chiar dupa aceea.
Intr-o recenzie scrisa de catre doamna Aurora Liiceanu la cartea „ Psihologia servitutii voluntare” a lui Adrian Neculau , un citat din carte considerat reprezentativ este unul la fel de vag si plutind in aceeasi ambiguitate morala :
„ Un psiholog este deasupra ideologiilor şi opţiunilor, mi se poate reproşa, el păstrează distanţa(s.n.). Acesta este idealul. Dar, psihologul este un participant la construcţia de sens colectivă şi el reproduce, adesea, structurile sociale şi dimensiunile ideologice în care s-a format ca personalitate şi ca profesionist, învăţînd ordinea socială şi tipul de putere, referinţele, negaţiile, vibraţiile imaginare. Este participant la construcţia colectivă a imaginarului” (s.n.).
http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=25791
Profesorul Adrian Neculau nu a avut nici o pozitie publica inainte de 1989 si in nici o situatie importanta pentru domeniu sau pentru practicantii lui ( desfiintarea Facultatii de Psihologie din 1978, vanatoarea de vrajitoare declansata de Meditatia Transcendentala din 1981,etc.) . In schimb a colaborat foarte bine cu psihologii si sociologii de la Centrul de Informare si Documentare al Academiei Stefan Gheorghiu publicand si o carte impreuna cu cativa dintre ei ( dupa Revolutie acestia s-au imprastiat in cele patru zari , unul ajungand profesor la Facultatea de Psihologie unde prin anii `90 a declarat public si cu mandrie faptul ca a fost ofiter de Securitate ). Nu a avut nici o interventie notabila la prima reuniune adevarata a psihologilor romani din 1990 ( Universitatea Bucuresti, aula Facultatii de Drept ) cand a fost apostrofat si huiduit profesorul Paul Popescu –Neveanu ( seful de catedra responsabil de excluderea din facultate a profesorului Mihai Golu ) ceea ce nu l-a impiedicat pe cel dintai sa ajunga ulterior academician . Profesorul Nicolau nu a avut o pozitie publica nici la Conferinta Psihologilor din 1994 cand profesorul Golu a propus crearea unui fel de „ sindicat al psihologilor ” presimtind parca faptul ca va apare cu totul altceva ( a aparut , dar un fel de „Colegiu ” dupa model militar si prin desfiintarea fostei „Asociatia Psihologilor din Romania” ). In sfarsit, nu avut o pozitie publica fata de mineriada din 1990 ( cu atat mai mult fata de „ Experimentul Pitesti”) , nici fata de confiscarea domeniului de catre structuri straine acestuia, desi codul deontologic presupune in mod obligatoriu pentru toti profesionistii domeniului ( deci si pentru corifeii sai ) o reactie fata de orice abuzuri politice, sociale,etc.
In mod indubitabil profesorul Nicolau a beneficiat de toate atu-urile meritate ale pozitiei de profesor universitar , dar fara sa-si asume vreodata riscurile sau pozitia de intelectual „anti-totalitar”. Din nefericire, aceasta atitudine a caracterizat in mare parte corifeii domeniului psihologic si sociologic, si inainte, si dupa 1990 . Incercarea de a stabili ierarhii si eroisme arbitrare acolo unde in cel mai bun caz nu au fost decat complicitati tacite , este la fel de gresita ca incercarea de a decreta fosta Academie Stefan Gheorghiu ( in realitate centrul ingineriei sociale aplicata pe scara larga in trecut) drept …„ centrul rezistentei anti-totalitare din stiintele sociale ” ( sic! ). Cat de mare a fost aceasta „ rezistenta ” se poate vedea dupa numele si numarul de absolventi si doctori „anti-totalitari” de la fosta Academie Stefan Gheorghiu , CEPECA, Baneasa ,etc. ( inca secret de stat ) care stau si acum la pupitrul de comanda al corabiei in deriva numita Romania.
*)
„ Voi povesti aici, in acest serial, despre Nicu Ceausescu asa cum mi-l amintesc eu. Fiind politolog si istoric al comunismului, voi incerca sa descifrez semnificatiile politice si filosofice ale faptelor relatate(s.n.). „
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-i/
**)
„ In realitate, in decembrie 1989, Nicu Ceausescu era unul dintre cei mai singuri oameni din Romania. Complet instrainat de vechii prieteni, alergand haotic din agapa in agapa, ajunsese da fapt un fel de zombie. Era atat de ratacit incat si-a putut inchipui ca ar mai avea de jucat un rol in cadrul noii puteri ce-si zicea revolutionara. Iliescu, Roman, Brucan, Stanculescu, Voican-Voiculescu, Chitac si Magureanu nu aveau insa nevoie de acest martor stanjenitor ( s.n.) .”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-epilog/
„ Nu a exprimat regrete, dar nici nu a incercat sa justifice crimele si abuzurile comuniste. A recunoscut esecul istoric al utopiei marxiste, un proiect cu care se identificase el insusi mai degraba din mimetism obedient decat din convingere. Intr-o discutie cu o jurnalista din Anglia, cita proverbul latin „Dum spiro spero”. Ce mai avea de sperat? Era incurabil bolnav, era un om sfarsit. S-a stins din viata, la 45 de ani, pe 26 septembrie 1996, intr-un spital din Viena. Favorizat de un mediu corupt si corupator, de concentrarea dementiala a puterii in mainile parintilor sai, de abulia morala din jur, Nicu Ceausescu s-a adaptat perfect rolului ce i-a fost atribuit si a devenit simbolul unei situatii caligulare care a sintetizat, de o maniera grotesca, jalnica si deliranta, perversa si maligna, tragicomedia comunismului romanesc.”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-epilog/