luni, ianuarie 13, 2025

In Memoriam Leon Volovici (1938-2011): Un distins intelectual umanist

A trait sub semnul discretiei, a plecat dintre noi la fel. Aflu cu mare tristete de incetarea din viata a respectatului istoric literar, profesor universitar si intelectual critic Leon Volovici. L-am cunoscut bine, ne-am intalnit de multe ori, la Bucuresti, la Washington, la Ierusalim. Ultima data ne-am vazut la Scoala de Vara organizata in cadrul Memorialului de la Sighet in 2008. Era un carturar autentic, un veritabil umanist, un om care respecta nuantele, nu se erija in procuror. Nu scria pamflete, nu se lansa in acuzatii, nu participa la campanii partizane. Pretuia si cultiva obiectivitatea. Intelegea importanta condamnarii totalitarismelor ca pe o obligatie spirituala, politica si mai ales morala. Am recenzat elogios in “Partisan Review” cartea sa despre raportul dintre intelectualii romani si antisemitism. Era un admirabil istoric al ideilor si, nu mai putin, un sociolog al literaturii. In traditia lui Leon Poliakoff, alaturi de Robert Wistrich si Pierre-Andre Taguieff, a fost unul dintre cei mai subtili analisti ai antisemitismului (iudeofobiei) din vremurile noastre. A fost membru al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România.

Leon a scris prefata si notele la “Jurnalul” lui Mihail Sebastian (Humanitas, 1996, text ingrijit de Gabriela Omat), s-a implicat integral in publicarea acelei carti, cutremurator document psihologic si uman, una dintre marturiile cele mai importante legate de tragedia evreimii din Romania in anii fascizarii tarii si ai celui de-al II-lea razboi mondial. Mi-a daruit acea carte pe data de 19 ianuarie 1997. Era imediat dupa o emisiune in care fusesem invitatul lui Iosif Sava, impreuna cu Mircea Mihaies si Silviu Lupescu, pentru a prezenta cartea mea, aparuta la Polirom, “Reinventarea politicului” (in traducerea lui Alexandru Vlad). Vazuse emisiunea, mi-a spus ulterior, acasa la profesorul Paul Cornea. A scris atunci cateva randuri care m-au emotionat profund. Le reproduc pentru ca ele arata vibranta generozitate si neuitabila caldura a celui care fost Leon Volovici: “Regret ca nu ne-am reintalnit tocmai cand reinventai politica si eu ‘lansam’ acest Jurnal, dar te-am urmarit cu incantare la TV in extraordinarul ‘recital’ de inteligenta si spirit critic. Ti se cuvine cu adevarat omagiul lui Sebastian (si al meu) ! Leon Volovici”. Leon avea intr-adevar ceea ce se numeste le don de l’amitié.

Exprim aici cele mai sincere condoleante sotiei si celorlati membri ai familiei sale. Prin incetarea din viata a lui Leon Volovici cultura democratica din Romania, comunitatea academica si aceea evreilor de origine romana din Israel pierd o mare personalitate, o fiinta de o impresionanta, nepieritoare noblete spirituala.

Despre Leon Volovici si mostenirea sa intelectuala scrie tulburator istoricul Adrian Cioflanca:

http://adriancioflanca.blogspot.com/2011/12/in-memoriam-leon-volovici-1938-2011.html

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Deoarece nu stiu daca cele scrise de mine vor fi acceptate de acum.tv si pentru ca am gasit acest articol al d-lui Tismaneanu ma alatur cu cateva cuvinte personale in amintirea lui Leon Volovici evocat emotionant mai sus:

    – IN MEMORIAM –

    Draga Domnule Volovici,

    Desi stiam ca purtati de catava vreme o suferinta adanca, revederea recenta cu dvs la Intalnirea din noiembrie de la Universitatea Tel Aviv, despre poporul evreu intre mit si realitate, m-a facut sa cred ca si bolilele cele mai necrutatoare permit uneori oamenilor adevarati sa isi pastreze speranta si locul – al dumneavoastra atat de demn – printre noi toti cei care ne indreaptam asisderea catra acel loc fara intoarcere.

    Ca si in alte dati prelegerea dvs In Memoriam, avand in centrul sau memoria si valoarea operei istoricului holocaustului, Jean Ancel, a fost o inca o evocare deosebita printre nenumaratele care au insotit in ipostaze diverse imaginea dvs de carturar si care nu ar fi putut sa fie confundata dupa ce ar fi fost perceputa numai o singura data.

    Nu mi-as fi inchipuit ca in timp mai scurt decat o luna calendaristica, va exista un prilej dureros dupa care numele si personalitatea pe care a-ti relevat-o in fata tuturor celor care
    v-au cunoscut, sa fie si ele amintite IN MEMORIAM.

    D-le Volovici ati fost primul indrumator al pasilor mei catre lucrarea de doctorat pe care incerc de catava veme s-o duc la bun sfarsita, o lucrare mai speciala legata de procese economice din Romania comunista care imbina un grup de cunostinte multi-disciplinare si care necesita o varietate de abordari academice. La vremea la care am stat de vorba, in biroul dvs de la Unversitatea din Ierusalim, abia incepusera timid incercarile mele de a pune pe hartie un concept si o bibliografie.
    Din rezervorul dvs de cunoastere, incarcat de date istorice si sociologice mi-ati indrumat gandurile si inceputurile bibliografice catre lucrari recente pe care le parcursesera-ti in decursul carierei atat de bogate. Colaboarearea noastra a continuat pe ici pe colo, prin mesaje de email, sau alte discutii purtate la Ierusalim. Aceasta a fost doar una dintre fatetele pe care le-am cunoscut eu din personalitatea dvs. Si eu nu am fost desigur colaboratorul apropiat, ci unul destul de departat.
    Imaginea dvs asa cum se poate vedea oriunde, cu ochii mintii sau ai sufletului, este imaginea carturarului cel bland si cel uman, care stie, poate si impartaseste din stiinta si opinia sa celor care sa adunau adeseori ca sa-l asculte, fie ca era vorba de intalniri ale cercului cultural, din diferite orase ale tarii dvs de adoptie, Israelul, fie ca era vorba de prelegeri cu ocazia unor conferinte sau simpozioane, aici in Israel sau in tara de bastina, Romania.
    Trecerea de la Iasi la Ierusalim pe care ati descris-o cu atata pitoresc, sensibilitate si personalitate, in cartea dvs biografica, este nu numai punerea in perspectiva a celor doua orase ale caror nume incep cu litera cea rotunda I sau in ebraica IUD(10), dar poate fi si expresia unei lumi multilaterale de Iudaism trecut, uitat si regasit, in care cheia existentei si a preocuparilor dvs au fost legate de cultura vasta si de multilateralitatea ei. Dar, in ciuda acestei sintagme in centrul careia v-ati putea gasi, d-le Volovici, in decursul a catorva zeci de ani de activitate multipla, as dori sa mentionez ca ceea ce v-a caracterizat cel mai mult a fost nu partea specifica, etnica, nationala a acestei lumi ci din contra, dvs. ati preferat prin tot ceea ce ati trait, scris, facut sau vorbit sa alegeti universalitatea si acele elemente ale sale, care nu pot fi neglijate, uitate sau alocate partial unei lumi, lumea de acolo sau lumea de aici, ci este vorba de acele elemente pe care Timpul si Spatiul le vor pastra in amintirea celor care v-au insotit si care le vor transmite mai departe generatiilor urmatoare.

    Imaginea dvs cu ochelarii care va acopereau ochii, cu privirea blanda si cu zambetul in coltul gurii, pe care l-ati adresat cu bunavointa si intelegere, nu odata, spectatorilor, cu jacheta de catifea beige reiata care facea si ea parte din imaginea carturarului Volovici vor pluti de-acum inainte precum o soapta blanda a unui invatacel pe care nimeni dintre urmasii sai nu vor permite uitarii sa se astearna deasupa-i.
    Fie-va memoria binecuvantata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro