vineri, aprilie 23, 2021

In Memoriam Radu Bogdan: Un stralucit istoric al artei romanesti, anima candidissima

Aflu dintr-un articol de Andrei Plesu aparut in „Dilema Veche” ca s-a stins din viata, la 91 de ani, istoricul de arta Radu Bogdan. Asemeni lui Andrei sunt si eu uluit ca o asemenea pierdere este ignorata in buimacitorul concert al stirilor fara semnificatie cu care suntem bombardati zi si noapte. Posesiv pana la sufocarea celuillalt dar nu mai putin generos, tot pana la sufocare, un munte de informatii despre anii interbelici, despre cenaclul „Sburatorul”, despre Liceul „Cultura”, despre activistii Sectiei de Propaganda si ai „frontului ideologic”, (Ofelia Manole, M. T. Vlad, Simion Alterescu, Gh. Gonda etc), Radu Bogdan era o arhiva vie a istoriei artelor plastice din Romania ultimelor sase decenii si chiar mai mult. Serialul sau „Un martor al realismului socialist” ramane un document revelator pentru cei care vor sa inteleaga acea pustiitoare perioada (lucru confirmat si de istoricul Cristian Vasile). Daca ar fi sa sintetizez personalitatea sa, as folosi cuvintele anima candidissima.

Cele doua monumentale volume despre Ion Andreescu ar face mandria oricarei culturi de anvergura: de o coplesitoare eruditie, scrise cu o dragoste unica pentru marele artist, ele sunt exemplare si din punct de vedere metodologic. Radu Bogdan aplica in istoria artei tehnica pamantului parjolit: nu lasa nimic neinvestigat, nescormonit, nescrutat. Cu sprijinul premierului Maurer, cercetatatorul de la Institutul de Istoria Artei din Bucuresti a ajuns in 1965 pe insula Brioni, in Iugoslavia, la resedinta lui Tito, in cautarea unui tablou daruit maresalului iugoslav de catre Dej si Ana Pauker in decembrie 1947. Facand zeci de fotografii, din varii unghiuri, a miscat putin tabloul si a descoperit in spate, in prezenta unui ofiter al securitatii din tara „vecina si prietenea”, microfoanele instalate de politia secreta a lui Rankovici. Asa s-a ajuns, imi spunea Radu Bogdan, la eliminarea acestuia din conducerea Uniunii Comunistilor si la debarcarea sa din fruntea Ministerului de Interne de la Belgrad. Sigur, era vorba de un pretext, dar acest pretext, in fond decisiv, a fost obtinut in urma investigatiilor lui Radu Bogdan pe tema Andreescu.

Gratie prietenului meu Radu Stern, l-am cunoscut pe Radu Bogdan in 1974. Ne-am vazut quasi-saptamanal in anii de pana la plecarea mea din Romania, in septembrie 1981. Mergeam duminica la el, uneori cu verisoara mea Olga, adeseori cu Radu Stern. Acolo m-am intalnit si am conversat absolut liber cu Alexandru Paleologu, cu Gabriel Liiceanu, cu Andrei Plesu,cu Victor Ieronim Stoichita (atunci cand acesta a venit in vizita in tara prin 1980). Am fost cu cei doi Radu (Bogdan si Stern) la Sinaia, cred ca in 1978, ne-am plimbat mult acolo cu Andrei si Catrinel Plesu, am vorbit despre Caspar David Friedrich, Hegel, Soljenitin, Conquest, Orwell, Hannah Arendt, Cassirer si cate altele. Radu Bogdan a fost initial un marxist convins. S-a trezit destul de repede, a sfidat dictatura culturala oficiala printr-un fel de spirit iconoclast care refuza ordinele lui Rautu & Co. Prin 1954, Rautu al-a atact direct vorbind despre „acest Radu Bogdan nimerit intamplator in critica de arta”. Tupeul malitios al Jdanovului Romaniei era fara margini. Lui Radu ii placea sa aminteasca faptul ca Rautu, vorbind despre pictorul francez David, punea accentul gresit. Il interesau la nebunie cartile de memorii, el mi-a dat sa citesc amintirile ex-comunistului Pierre Daix pe care il cunoscuse la Paris pe vremea cand acesta era mana dreapta a lui Aragon la „Les Lettres francaises”. Am vorbit mult despre orbirea lui Daix, ginerele lui Arthur London, unul dintre cei trei supravietuitori ai procesului Slansky din 1952, un infocat stalinist devenit in anii 70 unul dintre cei mai duri critici ai bolsevismului.

Varul primar al lui Radu Bogdan pe linie materna a fost politologul Guy Pauker (ruda indepartata cu Marcel Pauker). Fost student favorit al lui Dimitrie Gusti, in 1946-46, Guy a fost corespondentul in Romania al lui „New York Herald Tribune” si a scris articole virulente contra comunistilor. A plecat, la propriu si la figurat, cu ultimul tren. In Statele Unite, a studiat sociologia la Harvard si si-a dat doctoratul cu Talcott Parsons. Ulterior s-a specializat in Asia de Sud-Est, a ajuns cercetator de mare prestigiu la Rand Corporation, iar in anii razboiului din Vietnam era considerat unul dintre expertii de varf in chestiunile legate de acel conflict. Era unul dintre marii specialisti pe Indonezia, a scris analize remarcabile despre lovitura de stat din septembrie 1965 si despre dictatura lui Suharto. Inainte de plecarea mea, Radu m-a indemnat sa-l contactez, am facut-o si, in pofida relatiilor lor tensionate din trecut, Guy mi-a raspuns foarte calduros. Mi-a spus ca nu stie cum ma poate ajuta, dar mi-a dat o serie de sfaturi care au contat mult la inceputul vietii mele americane. In 1990, Guy a mers in tara, mi-a scris dupa acea unica vizita, era foarte nelamurit, chiar deconcertat, privitor la noile miscari si partide. Mai am scrisorile sale, cu detalii semnificative despre ce l-a frapat in timul acelei calatorii. Nu cred ca s-a vazut cu varul sau, erau prea multe obstacole psihologice acolo.

Vizitele la Radu Bogdan pe strada care se chema atunci Julius Fucik (azi Tomas Masaryk) erau intotdeauna pline de invataminte pentru mine. Mi-a oferit acces deplin la magnifica, fabuloasa sa biblioteca. De la el am citit cartea Hannei Arendt despre revolutii. Discutam despre istorie si, subit, ma intreba: „Vrei sa-l cunosti pe Carandino? Te pot prezenta.” Ceea ce-a si facut, am petrecut impreuna cateva ceasuri tulburatoare cu fostul director al „Dreptatii”. Nu voi putea sa le multumesc indeajuns lui Radu si sotiei sale Dalia pentru acele dupa-amieze si seri traite la ei. Ne uitam la serialul despre linia Onedin si vorbeam despre Rautu, Chisinevschi, Ofelia Manole, Constanta Craciun, „Nikolai” Moraru, Selmaru, Vitner si Tugui, despre Grigore Preoteasa, Ilie Konstantinovski (primul sot al Constantei) si Petru Navodaru (fostul cumnat al lui Preoteasa, socrul lui Paul Goma), despre Nina Cassian, Crohmalniceanu si Vladimir Colin. Dar si despre George Oprescu, Ion Frunzetti si Remus Niculescu, oameni la care tinuse, in felul sau fermecator, brusc tepos si adeseori irascibil. Gratie lui am citit romanele lui Ernst von Salomon despre radicalii nihilisti germani. Mi-a povestit despre Celan si E. Lovinescu, despre Arghezi (cu care a fost foarte apropiat in anii razboiului) si despre Bratescu-Voinesti caruia ii trimisese o scrisoare deschisa, prin 1938, in semn de protest impotriva antisemitismului acestuia. L-am revazut prin 1991, era de-acum foarte obosit si, prin insistentele sale proverbiale, destul de obositor. In „Epistolar”, Gabriel Liiceanu i-a schitat un neuitabil portret construit pe intrebarea „Te poti supara pe un asemenea om?” Intr-adevar, nu te puteai supara. O prietenie din categoria high maintenance, indeed, dar ce prietenie….

Am mai apucat sa vorbim de-a lungul anilor, imi spunea intotdeauna, cu vocea sa tunatoare, ca are lucruri formidabil de importante sa-mi comunice, chestiuni urgente, chiar vitale, ce-mi vor schimba imaginea despre tot ce s-a petrecut in Romania si in lume in ultima jumatate de veac. N-am mai apucat sa aflu enigmaticele sale informatii, s-a dus cu ele in lumea dreptilor. Suferise in tinerete din cauza antisemitismului, era alergic la orice rabufnire a acestei patologii. La fel, nu putea suporta minciunile despre dictatura comunista, invaluirea ei intr-un stupid si pervers halou romantic. La Paris, cand ne-am vazut in 1986, mi-a spus ca dictatura lui Ceausescu reusise sa unifice tot ce era mai oribil in fascismul si in comunismul din Romania. Spirit enciclopedic si stralucit istoric de arta, o combinatie de altruism si autocentrare cum rar mi-a fost sa intalnesc, iubindu-si prietenii cu o pasiune debordanta, darnica si geloasa, atat de intensa incat uneori putea deveni nu tocmai usor de suportat, intelectual obsedat de meandrele politicului in veacul totalitarismelor, Radu Bogdan lasa in urma o opera fundamentala si un exemplu spiritual demn de urmat.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Apocalipsă amânată: Modelele climatice actuale supraestimează semnificativ viitoarele creșteri ale nivelului oceanic. Câteva considerații despre credibilitatea lor

Narațiunile apocaliptice actuale despre Armagedonul climatic conțin mai multe scenarii de groază, dintre care topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanic ocupă un...

Distrugerea ICR. Final de drum

Ce veste proastă - și ăsta e un understatement. De fapt, e o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu...

Simptomele marilor europeni după 7 ani de Rusia în Ucraina

Acumularea militară rusă în estul Ucrainei este apreciată în diverse cercuri de expertiză occidentală...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro