joi, martie 28, 2024

În mintea unui conspiraționist

O vedem, acum cu războiul din Ucraina, dar – practic – s-a văzut în fiecare moment de criză (politică, economică, sanitară etc.): o bună parte din populația țării e, în cel mai bun caz, reticentă, dacă nu de-a dreptului rezistentă față de măsurile comune ce se impun în asemenea situații. Simplu fapt că statul (în frunte cu reprezentanții săi, aleși de populație) sau logica uniunii și-a alianțelor din care facem parte (după ce ne-am dorit să facem parte din ele) ne cheamă la o acțiune comună e motiv de suspiciune. Iar aceasta se exprimă sub forma unei gnoze care, deși ia forme diverse în funcție de circumstanțe, are – în linii mari – aceeași structură: autoritățile nu vorbesc niciodată în numele unor realități și/sau obiective comune cu populația de rând, ci în doar în numele intereselor grupului sau a castei pe care o reprezintă (aceea a oamenilor puterii și ai bogăției). Scopul lor nu e acela de-a arăta, ci cel de-a ascunde și, în jocurile de putere ale acestei caste, oamenii obișnuiți nu sunt nimic altceva decât ”carne de tun” și ”masă de manevră” care e folosită în mod cinic și, apoi, abandonată fără scrupule. Din acest ”circ al groazei” – consideră mentalul public – nu există decât o singură scăpare: apelul la un ”frate” mai puternic decât toți asociații intereselor oculte, în speță Dumnezeu, care ne va trimite în istorie unmângîietor”, adică un personaj încărcat cu valențe soteriologice, care ne va salva de puterea ”ocultei”. Așteptarea ”liderului providențial” e – adesea – cea care deschide calea tiraniei.

            Aceasta e, redusă la esența ei, gândirea conspiraționistă: omul care o împărtășește știe că ceea ce vedem (în media sau în spațiul public) nu e decât iluzie și joc al aparențelor. El nu are încredere în nici o autoritate umană, pentru că toți oamenii sunt supuși ispitei intereselor proprii. Ca atare, singura atitudine posibilă față de orice discurs public e suspiciunea. Rezistând imperfecțiunii umane, el se încredințează unei perfecțiuni de alt ordin, care – deja – se exprimă în speranțele și în credința lui ”și a cărei împărăție”, atunci când va veni, îi va face dreptate și le va arăta tuturor că el, umilul dar și curajosul om al lui ”nu”, a avut (întotdeauna) dreptate.

            Faptul că putem numi aceste lucruri nu înseamnă că le-am înțeles și, ca atare, nu deschide calea spre o posibilă marginalizare a lor în sfera publică. Sigur, se poate face (și e bine să se facă) fact-checking, să se descompună poveștile conspiraționiste și presupusele lor ”dovezi” să fie puse în contextul din care gândirea gnostică le abstrage. Totuși, metoda aceasta nu duce la rezultate semnificative dintr-o rațiune foarte simplă: teoria conspirației e exact ca un virus (sau ca o celulă canceroasă): ea mută în permanență. Narativul ei ultim e cel pe care l-am prezentat în paragraful anterior, dar în forma lui generică pot cădea o mulțime de istorii. În discursul media unele funcționează mai bine, altele mai puțin. Cele ”care merg” se selectează de la sine și, apoi, se dezvoltă căpătând varii accente în funcție de persoane și de context. Cum spunea Wittgenstein: poveștile conspiraționiste au ”un aer de familie”, însă – altminteri – circulă liber. Toate mizează nu atât pe o explicație comprehensivă, cât pe jocul cu spaimele omului comun care – indiferent de nivelul lui de cunoaștere – e chemat să creeze și să devină coautor al ”poveștilor de succes” ce alimentează tiparul conspiraționist.

            Pentru a le înțelege succesul, s-ar cuveni să facem un drum în amonte. Spuneam că elementul definitor al oricărui narativ conspiraționist e suspiciunea față de discursul oficial. Cu mai bine de un veac în urmă, Mark Twain spunea: ”Dacă președintele iese și declară ceva, prima mea bănuială e aceea că minte. Dacă îl confirmă și Congresul, atunci sunt sigur că minte.” Ceea ce pe vremea marelui scriitor suna a vorbă de duh, astăzi pare o constatare banală pentru majoritatea cetățenilor din democrațiile funcționale. Neîncrederea în declarațiile oficiale nu e nimic altceva decât un simptom al crizei reprezentativității în majoritatea țărilor lumii. Oamenii nu se mai simt reprezentanți nici de oferta politică, nici de politicienii care ies din urne. În mod tradițional, oamenii politici – și, în particular, cei cu atribuții înalte în stat – aveau o funcție precisă: ei erau chemați să decidă asupra direcțiilor de viitor ale destinul țării lor. Or, astăzi există o dublă percepție în virtutea căreia sunt supuși oprobiului public. Mai înainte de toate, datorită supra-expunerii de care beneficiază în media (și care acționează ca o lupă – ce deopotrivă mărește și deformează), oamenii politici sunt adulați, judecați și, inevitabil, sancționați pentru toate scăpările lor umane. Faptul că profită de funcție (în special pentru a se îmbogăți), viața dublă (sau multiplă), nepotismul, corupția, indolența, viciile, nehotărârea sau, dimpotrivă, încăpățânarea, mediocritatea, impostura etc. sunt expuse cu detalii ”șocante”. În ciuda a ceea ce pare, viața oamenilor politici e mai puțin o viață de acțiune, cât mai curând un soi de postumitate a celor care au fost ”condamnați în efigie” de vindicta populară. Poate de aceea unii dintre ei chiar ajung să facă lucruri care – la începutul carierei – le păreau reprobabile.

            Totuși, această viziune poujade-istă e parțială: în ziua de azi opinia publică tinde tot mai mult să le retragă oamenilor politici creditul atributului lor definitoriu – capacitatea de a decide. Lipsit de ea, personajul public devine actorul unei piese îndoielnice în care – conștient sau nu – e instrumentat de forțe la discreția cărora se află și pe care nu le poate controla în nici un fel. Statutul lui, care îl face invidiat de ceilalți muritori (și care e mereu sanctuarizat de legi în beneficiu propriu), e văzut astfel ca plata unei obediențe ce trece peste limitele a ceea ce lumea consideră acceptabil. Pe scurt, oamenii politici ar fi mercenarii instrumentați de forțe (mai mult sau mai puțin) oculte, care decid, din umbră, ceea ce ”reprezentanții poporului” traduc în discurs public. În felul acesta, autoritatea lor – care e dată de putere, adică (literalmente) de capacitatea de a face ceva pentru societate – este compromisă și toată prestația lor e lecturată sub semnul imposturii. Oricât am fi dispuși să credităm viața politică a lumii democratice sau angajamentul unui om sau altul, trebuie să recunoaștem că, aici, e și un sâmbure de adevăr. Oamenii politici de azi nu mai au, precum semenii lor din trecut, capacitatea de a influența în mod direct toate aspectele vieții cetățenilor. Lucruri care țin de dezvoltarea tehnologică sau de economie ne afectează într-o măsură mai mare decât deciziile politice și sunt – în bună măsură – în afara bătăii acestora.

            Tehnologia și economia sunt supuse unui mecanism neutru, dar – adesea – mai constrângător decât autoritatea politică: piețele. Acestea nu sunt nimic altceva decât logici darwiniste, capabile să producă evoluție, dar fără a o ordona potrivit unei perspective finaliste. Cu toții vedem schimbarea care se produce în sfera tehnologică și în cea economică, însă nimeni nu e capabil să deceleze sensul acesteia și, implicit, să-i anticipeze viitorul. Genul acesta de schimbare fără un sens precis ajunge să semene – în percepția publică – din ce în ce mai accentuat a derivă primejdioasă. Cu atât mai mult cu cât el accentuează, la o scară tot mai mare, clasicul principiu schumpeterian al progresului prin distrugere. Fiecare nouă tehnologie (care antrenează și mișcarea piețelor – și încă la nivel global) – în procesul de înlocuire a celei vechi – distruge habitudinile (inclusiv pe cele sociale) pe care aceasta l-a creat și-i lasă pe drumuri pe profesioniștii ei. Sigur, în egală măsură, noile tehnologii crează locuri de muncă, însă, pe de o parte ele nu sunt destinate prioritar perdanților vechii tehnologii, pe de alta, ritmul schimbării a devenit atât de rapid încât potențialii beneficiari ai oricărei tehnologii aproape se suprapun cu potențialele ei victime. În acest carusel extrem de rapid și fără centru, fiecare ajunge – odată trecută fascinația adolescentină a noului – să se simtă în primejdie. Multiplicată la scară națională și internațională, această percepție personală a primejdiei ia forma panicilor colective.

            Așa se face că oamenilor politici de azi li se cere exact ceea ce ei nu (mai) pot oferi: stabilitatea. Aceasta n-ar fi nimic altceva decât conservarea bunăstării actuale a fiecăruia, dublată de perspectiva creșterii ei. Din păcate, așa cum spuneam, logica schumpeteriană a progresului bazat pe destrucție ne pune, pe toți, în bizara situație de a trăi – simultan – realitatea a două realități contradictorii: pe de-o parte e cât de se poate de adevărat că viața noastră noastră nu a fost niciodată (dacă nu mai bună, măcar) mai facilă decât acum; pe de alta cu toții simțim că această prosperitate e extrem de precară și cu cât ea crește, sporește și nesiguranța stabilității ei. ”Bătaia din aripi a fluturelui din Shanghai”, sau o ”lebădă neagră” apărută de niciunde ne pot face să pierdem – aproape instantaneu – totul. Unul din rolurile tradiționale ale statului – faptul de a garanta proprietatea individuală – este din ce în ce mai problematic. Vreme de câteva decenii, angoasa acestei instabilități a fost ocultată de promisiunea oportunităților pe care le atrage deopotrivă înnoirea tehnologică și globalizarea economică. Mai înainte de toate, atunci – în anii ’90 – deopotrivă mutațiile tehnologice și procesul modializării economice păreau a constitui logica însăși a istoriei și, ca atare, erau încărcate cu sens. Finalitatea lor părea a fi deopotrivă emanciparea tuturor oamenilor de sărăcie și de dictaturi, precum și constituirea unei armonii universale în care să domnească pacea bazată pe prosperitate.

            După 30 de ani a devenit manifest că situația prezentă e departe de a cadra cu acest ideal: așa cum spuneam, nici schimbările (tot mai frecvente) din domeniul tehnologic, nici intrarea în circuitul piețelor globale a noi și noi actori (state, organisme supranaționale, companii, fonduri de investiții etc.) nu schițează nici un traseu de viitor previzibil. Ba mai mult, multiplicarea permanentă a acestor actori generează confuzie și sugerează o mișcare haotică exact acolo de unde așteptăm o direcție de viitor. În altă ordine de idei, am asistat în aceste ultime decenii la contrariul a ceea ce constituia gloria celor precedente: în speță la prăbușirea centrului deopotrivă economic (ca middle class), social (al partidelor moderate de dreapta și de stânga) și cultural (al omului civilizat). Existența unui centru puternic era, până nu demult, cea mai eficientă garanție împotriva tendințelor radicale. Or, ceea ce constatăm la ora actuală e creșterea permanentă a fenomenului de polarizare: a averilor, a privilegiilor și a educației (la care se adaugă polarizarea economico-geografică), care are ca efect creșterea nemulțumirii depeizaților globalizării, al căror număr sporește mereu. De unde, alături de caruselul schimbărilor de tot soiul, o stare de revoluție latentă care amenință în orice clipă să se actualizeze (fie sub forma războiului civil – cum am văzut-o chiar în ”democrații consolidate”, fie sub cea a războiului efectiv). Toate acestea, nu fac decât să sporească orizontul panicilor omului contemporan.

            Dar lucrul cel mai grav este acela că, din ce în ce mai mult, totul e lecturat, sub semnul panicii, ca o amenințare. Fără îndoială, la acest fapt contribuie media, pentru care dramatizarea situațiilor comune, exagerarea, distorsionarea, promvoarea senzaționalului și a scandalului au încetat a mai fi figuri retorice, devenind conținut care marginalizează tot mai mult informația. Logica audimat-ului face ca exploatarea panicilor să devină ”politică editorială” în toată ”lumea liberă” (în restul țărilor planetei dominând propaganda), astfel că orice subiect de interes public să le fie livrat cetățenilor sub semnul catastrofei iminente. Singura modalitate de a contrabalansa acest apocaliptism o reprezintă tehnicizarea în exces a comentariilor menită a sugera ”imparțialitatea” și ”obiectivitatea” acestora. Astfel, o mulțime de lucruri care țin de domeniul cotidanului (cele legate de locuire, alimentație, utilități publice etc.) au ajus să fie înfățișate, polar, fie sub specia dezastrului (accidente, violențe de tot soiul, catastrofe naturale sau umane, crize, corupție etc.), fie sub cel al unor serii de cifre contabile (buget național, aport european, variații bursiere et alii), cel mai adesea decontextualizate. Nici cifrele (inteligibile doar în logica specialiștilor statisticii), la fel ca iminența dezastrului, nu favorizează înțelegerea situației în care oamenii se află. Trăind în permanență în orizontul unei tensiuni ce tinde spre paroxism, neavând acces decât la cifre și tabele care nu-i spun nimic, omul contemporan se adâncește în angoase și caută o explicație a cauzelor panicilor care-l bântuie în fragmentele de cunoaștere de care dispune sau pe care le poate procura – rapid – din media (mai ales din cea electronică).

            În majoritatea cazurilor, aceste explicații personale nu sunt nimic altceva decât modalități proprii de articulare a unor prefabricate istorice. Unul din procesele cele mai stranii ale lumii în care trăim îl reprezintă suprapunerea dintre revenirea religiosului și democratizarea opiniilor personale. În ciuda faptului că vorbim mereu de ”rolul Bisericilor” sau de ”renașterea credinței”, în fapt, acel ceva la care asistăm e – mai curând – o formă postmodernă de secularizare a religiei. Căci, în vremea ei de glorie, aceasta se baza pe asimilarea unui corpus (oricât de rudimentar) de precepte și, mai ales, pe o practică, împărtășită comunitar, a unor ritualuri fundamentale. Modernizarea și democratizatirea au avut ca efect nu doar școlarizarea de masă, ci – în egală măsură – valorizarea opiniei individuale. O societate democratică e una alcătuită din cetățeni, a căror opinie se bazează pe convingeri și alegeri subiective. Estomparea dogmei și a ritualului au ca efect – în Occidentul modern – investirea formelor religioase (inclusiv a vocabularului bisericesc) de subiectivitate. Astfel că religiozitatea contemporană nu mai are în centru formatarea cultică a cotidianului, ci descompunerea credinței în credințe subiective. Așa se explică glisarea permanentă a spiritualului spre varii domenii de ”revrăjire” a vieții de zi cu zi: tehnici orientale, homeopatie, self-help-uri, psihologii edulcorate, fitness etc.

            Toate acestea vor să spună că credințele individuale și conspirațiile sunt multiple (adesea incompatibile între ele), iar pentru a le putea discerne calea cea mai eficientă e aceea de-a urmări marile lor teme comune. Starea de panică a omului actual – pe care-am descris-o (sumar) mai sus – are ca efect o permanentă tensiune (deopotrivă lăuntrică și socială) a iminenței dezastrului de care acesta caută să se elibereze. Schimbarea permanentă și fără reguli (a cărei accepțiune a alunecat dinspre progres înspre progresism) se vrea temperată de revenirea la solul ferm al stabilității, înțeleasă ca ”re-conectarecu tradiția. Problema acesteia din urmă o reprezintă faptul că înțelesul ei e la fel de neclar ca cel al progresismului. Ceea noi suntem tentați să numim, astăzi, ”tradiție” e, în fapt, un construct al modernității. Sub avalanșa, amenințătoare, a news-urilor cotidiene cu toții avem tentația de-a ne construi un refugiu stabil în care simplitatea regăsește candoarea copilăriei. Așa se nasc tot soiul de ”tradiții” pe care oamenii generațiilor trecute le-ar privi cu perplexitate. Problema noastră e aceea că avem – grație progresului științei (și în mod particular a tehnicii de calcul, cu mijloacele ei de stocare a informației) – acces la varii elemente care constituiau viața strămoșilor noștri, însă, dincolo de nostalgie, nu mai avem nici o cheie de înțelegere a acelei lumi. ”Tradiția” pe care noi o contruim nu e, de cele mai multe ori, decât un patchwork pe care-l luminează opusul prezentului pe care-l trăim: o lume în care domină stabilitatea, nu schimbarea permanentă; credința, nu neîncrederea, bucuria, nu angoasele etc. Această lume ideală devine un principiu reglator, în virtutea căruia tot ceea ce ne ea dat a experimenta în cotidianitate stă sub semnul declinului. (Ceea ce l-ar putea face pe un psiholog să constate că, în vremurile recente, bipolaritatea s-a banalizat.)

            Ce e cu adevărat interesant în partajarea acestei perspective e faptul că ea nu e îmbrățișată doar de oamenii cu puține cunoștințe (și, adesea, și acelea culese pe orizontala ecranelor pe care surfează). E limpede că omul care are puține elemente ale cunoașterii – și și mai puține reguli de ordonare a lor – e tentat să le conecteze între ele bazându-se pe propria lui opinie (sau pe felul în care media pe care o consumă îi induce o stare pe care el o consideră ”propria lui opinie”). În această logică, cu cât faptele cunoscute pot fi reduse mai mult la câteva pattern-uri, legate de convingeri subiective, cu atât mai mult omul în cauză va avea tendința de a crede că perspectiva lui, care ”le leagă pe toate”, e una universală. Teoria conspirației nu e nimic altceva decât o explicație universală cu o ”cheie” simplă: cineva (o entitate metafizică, un grup, o persoană) conduce lumea și tot ceea ce vedem nu e nimic altceva decât o țesătură de iluzii pe care doar privirea (investită de ”altă cunoaștere” a) ”aleșilor” o străbate pentru a vedea ”adevărata istorie”. Iar aceasta e, evident, istoria luptei binelui cu răul în care, nu e greu de ghicit, ”aleșii” sunt de partea binelui. În alte vremuri, acest mecanism mental purta numele de gnoză. Propriul gândirii gnostice constă în faptul că totul cade în schema ei. De ce? Pentru că ea utilizează, generos, lecturile simbolice ce permit adecvarea a orice, ”la un alt nivel”, schematismului pe care îl propune. Gnosticul are o cunoaștere absolută (eventual ”garantată” religios) pe care totul o confirmă. El nu are nevoie să caute, să cerceteze sau să aprofundeze, dat fiind că se mișcă, în permanență, pe planul evidențelor.

            Firește că un asemenea schematism (în mod fatal, extrem de reductiv) convine foarte mult naturilor simple, dar cu multă încredere în sine. Lucrul cel mai interesant consta în faptul că el e în măsură a atrage – aproape cu aceeași forță – și persoane mult mai sofisticate, în general din mediile tehnice, pentru care logica neutră a științei devine insuficientă. Ca atare, acest gen de oameni pornesc în căutarea ”sensului” și nu oricum, ci înarmați cu logica strânsă a domeniului lor. Astfel, ei devin în măsură a ”deduce” paradoxe și aporii care impun ”necesitatea” unui ”salt” în ”altceva”. La limita unei cunoașteri experimentale, nemulțumiții cunoașterii tehnice descoperă ”aure”, ”vibrații”, ”emoții” etc. – ”fenomene” care transcend explicațiile pur științifice și, pe cale de consecință, caută o formă de trancenscendență care să le explice. Cea mai la îndemână e, evident, aceea a culturii religioase în care au crescut, care e preluată și ”armonizată” cu tipul de gândire (mai mult sau puțin) științifică de care acești oameni au fost amprentați. Astfel, se încearcă o ”revrăjirea lumii și, dincolo de mecanica implacabilă a științei – obiectivată în tehnică –, apare și prezența (reconfortabilă) a ”minunilor” și ”miracolelor” care ”ne deschid către alte dimensiuni”. Les temps obligent, toate acestea sunt colorate cu ceva elemente de fantasy-uri și de blockbuster-e hollywoodiene. Ideea e, de fiecare dată aceeași: ceea ce putem cunoaște științific și manevra tehnic ne expune unei limite a platitudinii, dincolo de care ”trebuie” să mai fie ceva: unsens” literalmente meta-fizic. Însă și aceasta e o gnoză, căci, deși nu aruncă realitatea cognoscibilă (și modalitățile de cunoaștere a ei) în sfera iluziilor, vede în ea doar un plan superficial a cărui proliferare în (post)modernitate ne ocultează ”sensurile” ”mai adânci” pe care un ”alt tip de cunoaștere” (bazat și el pe raționamente tari) e chemat a ni le ”revela”.

            Ce e, la capătul acestui parcurs, în mintea unui conspiraționist? Mai înainte de toate, e percepția realității prezente sub semnul catastrofei: totul se prăbușește și nu mai există nici un reper. Trăim într-o apocalipsă cotidiană, pe care o poate constata oricine deschide televizorul la o emisiune de știri. Omul nu se mai poate elibera de panica indusă astfel decât invocând urgența unei convertiri care să re-stabilească ”armonia lumii” pe care prezentul a pierdut-o/pervertit-o. Pentru aceasta, tot ceea ce știm – ceea ce ține de știință, de tehnică, de politică, de administrație – ne falsifică perspectiva și, ca atare, trebuie trasgresat (adică abandonat și depășit) în direcția unui sens originar care ne re-conectează cu inocența copilăriei și cu pasiunea adolescentină. În felul acesta dezamăgirea vârstei adulte se covertește în credință ”neîntinată”.

            O ultimă întrebare: nu e și aceasta, la fel ca și corectitudinea politică (cu toate formele ei: cancel culture, woke, BLM etc.) o formă de oboseală a istoriei/civilizației? Nu cumva acum cât avem tot ce avem (și e produs de tehnica aceasta care – da! – epuizează lumea) și știm tot ceea ce știm (despre ororile războaielor, ale rasismului, ale indiferenței) grație mediei, tot ceea ce ne mai dorim e banala bomboană de doi bani și bucuria candidă cu care am primit-o la o vârstă aflată la hotarul memoriei? Și, bineînțeles, zâmbetul – care dădea siguranță lumii noastre – (al) mamei sau al tatălui care, poate, între timp, s-au mutat dincolo de ultimul prag…

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Sa fim mai smeriti… pana la urma nu stim care e „adevarul”. Avem impresia ca noi suntem bine informati, noi ne pricepem, noi intelegem, samd…

  2. Articolul e o completare bine-venita a articolului dl. Buzea Satanistii.
    Abordeaza aceasi tema, cea a inadaptabilitatii unei mari parti a societatii la lumea actuala. Eu i-am numit Nostalgici, ca sunt dupa comunism, dupa tineretea pierduta, dupa stabilitate, de fapt toti nu pot sa accepte, asa cum a spus la un moment dat un sef al meu ca ,,singurul lucru cert in capitalism este incertitudinea”.
    Asa ca de aici apare marea problema, cea a faptului ca omul isi doreste stabilitate, liniste, FSN face ordine, linistea Johaniana, nu galagia si agitatia care defineste lumea actuala.
    Stabilitatea si siguranta au disparut dupa caderea comunismului si o data cu ele a aparut acesta era noua definita de corporatii, globalizare si a 4 a revolutie industriala care sigur nu conserva cele de la inceputul frazei.
    Primele revolutii industriale au fost compensate de retragerea in religie, azi aceasta este o cale, celalta este conspirationisum, o metoda de a te gasi la mana altora si iti da posibiltatea de a te impaca cu tine insuti ca nu poti sa faci nimic. E fals, lumea actuala iti permite sa faci lucruri, iti permite sa te organizezi si sa le schimbi mult mai usor ca inainte. Totul este sa vrei ca incet incet unindu-te cu cei care au acelasi ideal vei putea, dat trebuie sa muncesti sa te implici, aici e cea mai mare incercare.
    E mai simplu sa dai vina pe altii pentru esecurile tale decat sa ti le asumi si sa incerci sa schimbi ceva!

  3. Tov. putin a „reusit” sa distruga complet credibilitatea rusiei, pe plan international. Asemanator, politicienii romani au „reusit” sa distruga complet credibililtatea statului roman, pe plan intern. Scepticismul populatiei nu e o cauza, ci e un efect al modului in care institutiile statului (copios infiltrate si sabotate de inamici, de-a lungul a trei decenii) au distrus credibilitatea statului roman, in ochii propriilor cetateni.
    Nu poti fi o natiune puternica fara a crede in conducatorii tai. Din lehamite si neincredere nu poate naste sinergie, altruism, emulatie si entuziasm intru binele comun.
    In acest context, coroborat cu lipsa de instruire si educatie si cu apetitul pentru senzational, orice teorie conspirationista poate gasi teren fertil.
    Cat despre „cancel culture”, nu-mi pare altceva decat un fel de cenzura comunista, in alte haine… mai democratice… „sigur, esti liber sa spui ceea ce vrei, dar nu e indicat sa spui ce ai vrea tu sa spui”… :) Si e inca un semn ca IQ -ul populatiei Pamantului scade continuu.

  4. Stimate dle Maci,

    Dv, filosofii, aveti obiceiul/ambitia de a incerca teorii generalizante. Din pacate nici premizele nu sint corecte si nici explicatiile date nu acopera diversele motivatii pentru care unii aleg sa creada in teorii conspirationiste.

    Ma refer doar la premiza prabusirii centrului/clasei medii, care nu este valabila global (vezi [2]) si care poate avea urcusuri si coborisuri pe perioade diferite intre anii ’90 si prezent.

    Danemarca a avut o restere economica remarcabila dupa schimbarea de guvern din 1998 (de la stinga la centru-dreapta) si va recomand sa studiati structura salariilor in societatea daneza actuala comparativ cu anii ’90 pentru a realiza nivelul de crestere economica.

    In Germania datele spun [1] ca „In 2018, the median disposable household income was 17%
    higher in real terms than it had been in 1995”, lucru demonstrabil si pt Danemarca, chiar daca pentru o perioada clasa medie s-a redus (pina in 2015).

    De China sau India ce mai vorbim. Homestayul din Leh, Ladakh unde ma gasesc acum are o viteza de internet de 315 Mbps iar la Mathura acum 10 zile viteza era de 550 Mbps! Da, lumea inca mai doarme pe strazi dar e de necontestat ca Asia a avut o crestere economica majora in ultimii 20 ani care a permis exinderea clasei mijlocii.

    [1] https://www.oecd.org/employment/German-Middle-Class-2021-Highlights.pdf
    [2] https://www.pewresearch.org/global/2017/04/24/middle-class-fortunes-in-western-europe/

    Eu cunosc adepti ai teoriei conspiratiei care o duc foarte bine dpdv economic si altii f prost, unii cu o educatie ceva mai redusa si altii cu diplome obtinute pe bune, asa ca e greu de generalizat ce ii face pe oameni sa creada in conspiratii.

  5. Noi, cei care am trait in comunismul insorit, STIM va politicienii habar nu au de nimic. Cei care nu au avut aceasta ocazie inca mai spera, unii chiar cred, ca acestia ar fi toba de carte, ar avea consultanti mari experti. Noi, batrinii, nu mai putem fi dezamagiti, pt ca nu avem asteptari, cei tineri inca mai spera. Exista si politicieni de bun simt, cei care isi dau seama ca nu stiu nimic si atunci preiau papagaliceste ideile marilor, eventual de la EU.

    De aici vin conspiratiile. Sa luam de ex. pandemia. Personal m-am vaccinat, nu pt ca as fi fost convins ca mi-ar salva viata, dar nu vroiam sa fiu inchis in casa. A trecum, cum necum si m-as astepta acum la un feed back, care au fost efectele acestui vaccin, a purtarii mastii, a inchisului in casa? Orice ing cind construieste ceva urmareste produsul sa vada ce rezultate au avut acele masuri. In pandemie, si in general in politica, nu exista asa ceva, gata se pune batista pe tambal, eventual se schimba unul sau altul si nu aflam in veci daca acele masuri au fost sau nu in regula si nu invatam nimic din asta.

    Ce e si mai grav e ca o mare parte din populatie nu are nici un interes la intimplarile cotidiene. O mare parte din tineri e ocupata cu cistigarea existentei sau cu distractii, hobbiuri, altii, batrinii, sunt ocupati cu boli, saracie. De curind au fost alegeri intr-un oras din Ge. Participare la vot 40%!? In schimb a fost meci de fotbal in Napoli. Au fost multi nemti acolo, a iesit o bataie pe cinste, ca-n Ucraina!.

    Ce e de facut? Nimic!

  6. Nu exista pe planeta Tera nici un individ care sa nu fie cel putin o data considerat conspirationist de catre altcineva cum tot asa ,indiferent cit ai fi considerat de altii ca de esti prost, se va gasi mereu cineva mai prost ca tine evident cineva mai prost ( putin cunoscator ) pe subiecte finite nedorind a generaliza asta .Din farmecul vietii face parte si conspiratia .Conspiram de cind ne nastem si pina murim .Tot ceea ce ne inconjoara devine conspiratie atunci cind neputiinta ne invaluie deciziile .Pasul facut, de la singularitatea unei situatii la generalizarea acesteia ,produce conspiratii .Cunoasterea , atasata unor indivizi ce percep tot ceea ce citesc ca adevar ,produce conspiratii .Fakeurile de presa ce contin, stiuta doza de manipulare, aduc si ele in societate elemente de conspiratie .Zicerile politice au si ele sarmul lor conspirativ .Conspiram spre a putea trai .Realitatea este putin palpabila si ea devine neinteresanta atunci cind nu ne ofera ,sentimentalist, propriul nostru adevar . Ceea ce nu rezoneaza cu adevarul personal este conspiratie .Va imaginati cum ar arata o lume doar a adevarului si a realitatii absolute ? Ar fi o harababura de nedescris .Desigur prea multa conspiratie strica dar fara ea nu am avea de ce ne-am mai contrazice .Cautatorului de adevar ii este greu la nivel existentialist .A incerca sa afli mereu adevarului produce mari tulburari individuale .Mai bine este sa fii conspirationist .Atunci multumirea personala este eterna .Orisice ar zice orisicine adevarul este doar in buzunarul conspirationistului .

  7. „Simplu fapt că statul (în frunte cu reprezentanții săi, aleși de populație) sau logica uniunii și-a alianțelor din care facem parte (după ce ne-am dorit să facem parte din ele) ne cheamă la o acțiune comună”

    Nu, nu ne cheamă nimeni și nimic palpabil la o acțiune comună. Iar momentul istoric 2014 este cât se poate de elocvent: niciun stat și niciun reprezentant al vreunui stat vest-european NU a cerut atunci vreo acțiune comună împotriva agresorului de la Răsărit, din contră, și-au accelerat afacerile cu regimul putinist ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Și nu era prima dată: anterior a existat și momentul 2008 când o altă țară teoretic independentă a fost invadată de regim. La acel moment doar câțiva lideri est-europeni au susținut fățiș victima.

    Ceea ce ne cheamă sau ar trebui să o facă este un comandament moral (dacă vă amintiți: datoria de a ne ajuta aproapele), iară nu un politruc corupt și/sau imbecil sau o ficțiune juridică precum Statul. Din păcate tocmai clamarea unui principiu moral de către personaje imorale, compromise in ani de exerciții de coabitare cu Răul (pe care niște intelectuali lași din sfera Puterii îl înmuiau cu zel, ba chiar îi acuzau de deconectare de la așa-zisul real-politik și conspiraționism pe cei ce vorbeau despre el in public), ține departe cetățenii de orice platformă politizată anti-dictatură, anti-putinism și…anti-imperialism (pentru că asta face Putin, lucrează la intregirea imperiului). Nu neapărat suspiciunea -cât se poate de întemeiată- ci scârba.

    Nu poți pretinde că niște sancțiuni tardive și câteva discursusuri pompieristice anti-putin ar reprezenta o reală cotitură in mentalitatea politicienilor europeni (unde, sper că se înțelege, e vorba și de cei locali). In continuare aceștia cochetează cu regimuri totalitare (sub scuza că ar compensa pierderile pricinuite de divorțul precipitat de tovarășul lor de viață, Putin), precum China, Arabia Saudită, Venezuela etc. Să pretinzi că această realitate este teoria conspirației ridică intr-adevăr suspiciuni pentru orice om sănătos la cap. Iar realitatea e că atât China, cât și Arabia sfidează acum Occidentul, iar acesta nu e capabil să riposteze pentru că vreme de decenii s-a legat economic -fără scrupule morale- de aceste dictaturi.

    Deci atâta amar de vreme logica alianțelor ne-a împins, iară nu chemat, la împăciuitorism și relativism moral, la acceptarea senină (că pasămite orice dubiu e semn de paranoia) a îmbrățișării șarpelui (care, știm cu toții, după 70 de ani de comunism dur, plus sute de ani de colonialism european, a ajuns sărac și sfrijit, deci noi am fi datori să-l ajutăm cu „recuperarea”). De ce vă mirați atunci că veninul a ajuns in mințile oamenilor simpli? că omul de rând e paralizat de propagandă? că nu se mai lasă urnit de noua vorbire fără sens, brusc belicoasă la adresa lighioanei cu care cuvântătorii momentului erau îmbârligați sau poate mai sunt incă (deh, te apucă conspiraționismul când afli câte corporații occidentale incă fac bani prin Rusia susținîndu-i astfel efortul de război).

    In fapt, aceste portrete ale conspiraționistului la bătrânețe de care presa incepe a se umple nu fac altceva decât să provoace și să scindeze, iară nu să unească oamenii in jurul unui principiu moral. Nevoia de a crea tabere, printre intelectualii prinși de febra războiului ce va să vină, tentația delimitării superioriste („noi, raționalii, tributari contractualismului occidental, vs negri ăia, ignoranții conspiraționiști și trădători ai idealurilor și alianțelor europene”) și atacarea subsecventă a „dușmanilor” din lăuntru arată clar planul pe care se desfășoară ostilitățile in societate: cel al resentimentului, al iraționalului confuz(ant), al speculației umorale, iară nicidecum al rațiunii ori al căutării, prin apelul la etică, a păcii sociale. Judecători închipuiți defilează acum prin agora ca să-și lanseze imperativele închipuit morale și condamnările colective (nu, nu au curajul unor condamnări ad hominem), probabil in speranța că astfel vor atrage mușterii in tabăra pe care dumnealor o cred a fi atlantistă (nu-i problemă, fix judecătorii ăștia perorează amar, cât se poate de anti-american, când se ivește câte-un deviant p-acolo care cere de pildă restrângerea dreptului la avort) speculînd sentimentele firești antirusești ale momentului.

    • @euNuke

      Daca tragem linie, lipsa de reactie a Occidentului la invadarea Crimeei l-a facut pe tov. putin sa considere ca i se accepta orice si a generat un sir de evenimente care este posibil sa duca la decuplarea totala a Occidentului de rusia si la ridicarea unei noi Cortine de Fier, muuult mai catre Est.
      Pentru Romania, ar fi o ocazie buna sa se descotoroseasca de „conservele” si cozile de topor pro-ruse, pe care le-a tolerat zeci de ani de zile, ca pret pentru „liniste si pace”.

    • realitatea e că atât China, cât și Arabia sfidează acum Occidentul, iar acesta nu e capabil să riposteze pentru că vreme de decenii s-a legat economic -fără scrupule morale- de aceste dictaturi.
      Deci cine sunt vinovații primari? Politicienii de azi, care au înfierat pompieristic, corifeii politicieni de ieri, care au creat dependența asta (și fără scrupule pe deasupra), sau poate votanții care i-au ales și pe unii și pe alții?
      Sau să lipsim de la vot ca să scăpăm de partea noastră de vină? Martiri sortiți să trăim si să murim într-un sistem pe care nu l-am girat, dar care ne-a fost impus de terțe oculte transnaționale.

      • eu nu am susținut niciunde așa-ceva. din contră, mă opun din răsputeri tezei autorului care cere indulgență, toleranță, pasivitate, credulitate, acceptarea necondiționată a autorității (că pasămite se apropie un război și trebuie să fim cu toții uniți in jurul conducătorului, oricât de imbecil ar fi), și cer alegătorului simț civic, exigență, suspiciune, îndoială, reticență in a crede tot ce declară un politician sau altul. cu riscul de a părea conspiraționist. Și asta tocmai pentru că suntem in pragul unei schimbări de paradigmă, poate chiar la începutul unui război (ce sper să rămână rece), și avem nevoie de lideri ce se disting prin convingeri morale solide, lideri capabili să se opună Răului (tot mai organizat la Răsărit). De pildă, să nu remarci, să te prefaci că nu vezi, să accepți senin monstruoasa tovărășie a Rusiei cu China ori legăturile imorale ale unor industriași cu colosul comunist (ce căuta Bill Gates in China? de ce Renault, VW, Tesla și atâția alții conmtinuă să facă afaceri cu comuniștii?), doar ca să nu dai ocazia competiției politice de a te acuza de conspiraționism, inseamnă că tu, omul politic, angajat partinic sau pur și simplu lider de opinie implicat, nu trăiești adecvat momentul istoric și nu poți face nimic pentru cei pe care-i reprezinți sau in numele cărora pretinzi că vorbești. De ce Occidentul a copiat modelul chinezesc dictatorial de combatere a unei pandemii ușoare? Cum de un singur stat -Suedia- a păstrat minime libertăți și o oarecare decență in adoptarea unor măsuri polițienești? Toți acești lideri politici ce au ingenuncheat popoarele Europei in timpul pandemiei trebuie să plătească, măcar politic, și să dispară definitiv din viața politică dacă vrem să ne mai vindecăm vreodată. Tovarăși precum Merkel -complicea lui Putin, Juncker -admiratorul lui Marx și Ursula -partenerul de bișniță al lui Burlă nu numai că nu merită respectul nostru și că implicit nu au nicio autoritate morală să mai deschidă gura pe teme mari (iar salvarea Europei de asediul ruso-chinezesc intră la capitolul ăsta), dar trebuie să devină modele de „așa nu!” la alegerile europene. Toți cei ce rânjeau fericiți la inaugurarea conductelor lui Putin trebuie să zboare de la guvernare cu tot cu partidele lor (de tip găști de șmenuri). Ei sunt problema gravă a civilizației noastre, iară nu o mână de zăpăciți conspiraționiști ce-și varsă deșeurile minții pe feisbuc către o mână de alți rătăciți.

        • Eu nu am scris că ați fi afirmat vreodată așa ceva, ci doar am oferit o soluție la dilema existentă, soluție care rămâne, bineînțeles, opțională. Și pe care eu, unul, nu aș recomanda-o nimănui.
          Acum, ca am clarificat asta, câteva cuvinte despre cele scrise de dumneavoastră.
          Despre acceptarea necondiționată a autorității, oricât de imbecile: avem o constituție, bună-rea, ea stabilește regulile de conviețuire în spațiul pe care-l numim țară. Pot fi criticate autoritățile, pot fi destituire anticipat chiar, dar câtă vreme sunt legitime într-un regim democratic, alese sau numite după algoritmi acceptați de majoritate, acestea decid. Rebeliunea este o lipsă de respect în primul rând față de concetățeni, răpindu-le posibilitatea de predictibilitate și protecție.
          Despre „modelul” Suedia: o fi fost un „minim decent”, dar trăgând linie situația arată astfel la milionul de locuitori: Suedia 2368 morți , Norvegia 946 morți. Cele două state au aproape aceeași clima, densități de populație asemănătoare, au avut chiar numere de îmbolnăviri apropiate, dar diferența de strategie în pandemie a ucis mai mulți suedezi decât norvegieni. Suedezii au criticat guvernarea chiar prin vocea regelui lor, dar au făcut ceea ce le-a permis legea.
          La modul general, în adoptarea strategiilor prioritățile sunt reprezentate, în ordine de: viața și siguranța oamenilor, prezervarea mediului înconjurător, relațiile economice. Liberalizarea acestora din urmă trebuie limitată de primele două.
          Nu știu de ce, dar am mereu senzația că dumneavoastră vă închipuiți viața într-o cetate precum o stradă aglomerată și lipsită de orice reguli de circulație: fără semafoare, fără zebre, fără borduri, fără sensuri de circulație, fără marcaje. Fiecare pe riscul său, primul trece cel mai tupeist și/sau cel mai tare, fie el TIR, tramvai sau corp diplomatic. Pietonii … dacă mai apucă.

          • @Hantzy&euNuke
            Suedia nu a pastrat minime libertati, ci maxime. Printre altele pentru ca asa ipune Constitutia. Ca traitor in Suedia, nu am remarcat schimbari dramatice in viata sociala. S-au dat recomandari, le-am respectat. Sistemul medical s-a mobilizat pina la epuizare. Au fost eroi.
            Ca cetateni, nu ne-am simtit batjocoriti.
            S-au facut greseli la început cu virstnicii din camine, dupa care caminele au fost izolate cu strictete. S-a gresit si in unele dintre tratamentele din spital pentru ca nu existau cunostinte suficiente, neexistind un precedent.
            La sfirsitul pandemiei, Suedia a cistigat in Europa pariul cu impacarea libertatii cu prevenirea mortalitatii: e in cel mai bun pluton.
            Putem sa criticăm Suedia cit vrem noi (motive sint, desi pe alte teme), dar sa dam si Cezarului ce e al Cezarului cu onestitate.

            • Mulțumesc Gheorghe Petrineanu-Clună pentru lămuriri! Vorbeam însă mai puțin de succesul strategiilor europene, așa cum a fost el resimțit de populație, ci în primul rând de respectul arătat autorităților. Strategia adoptată, oricare ar fi fost ea, a fost legitimă, iar suedezii au respectat recomandările guvernului. Sublinierea îmi aparține și arată rolul important al încrederii în autorități. Incipient în Suedia cu 10 milioane au murit mai mulți cetățeni decât în Germania cu 80 milioane de locuitori. Statisticile au arătat clar că numărul morților a crescut odată cu reducerea restricțiilor: în varalui 2022 Germania număra cam 1000 de morți la milionul de locuitori. Au fost ridicate restricțiile și azi sunt peste 2000 victime cu covid. (Nemții s-au orientat, la un moment dat, după numărul de paturi libere in spitale, in stabilirea restricțiilor. Românii tratau in corturi din lipsa paturilor.) In Germania in mai puțin de 1 an au murit cât în cele 30 luni anterioare. În Norvegia a parut chiar mai dramatic: in vara 2022 erau circa 150 morți, azi s-au adăugat încă 800. În Suedia erau 1400, azi s-au adăugat încă 900. Suedia se află în plutonul fruntaș, mai ales pentru că „au recuperat” ceilalți. Dar, în funcție de particularitățile fiecărei țări, de încrederea cetățenilor în autorități, există strategii de succes, care sunt obligatoriu diferite de la țară la alta. În Göteborg am mâncat un prânz la un restaurant cu autoservire între ale cărui mese puteai juca fotbal. În cel mai luxos restaurant din Paris abia dacă ai loc să-ți împingi scaunul ca să te ridici de la masă. Germanii vor locuințe spațioase, de sute de mp, dar se înghesuie umăr la umăr la Oktoberfest. Au 100.000 kmp mai puțin decât suedezii, și de 8 ori mai mulți cetățeni totuși.
              Îi spuneam lui eunuke de regulile de circulație. Observ adesea la semafor că în primele două sau trei secunde de roșu intersecția este liberă. Dacă aș veni lansat, aș avea timp să traversez fără să măresc prea mult pericolul. Dar nimeni nu se așteaptă să procedez astfel. Un nerăbdător care pornește pe galben, fără a mai aștepta verdele poate schimba urgent deznodământul. Exact așa e și cu legea: bună sau rea, o respectăm cât e în vigoare. Avem pe cine să înfierăm dacă se dovedește a fi greșită.

  8. Inainte de toate, care este definita unui conspirationist/conspiratie
    „Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice”
    De la acesta definitie se poate dezvolta discutia in toate directiie insa la baza este statul ?
    cine este statul ?
    nu suntem noi statul ? uneltim noi impotriva noastra, in nici un caz.
    Atunci impotriva cui se indreapta uneltirile ? impotriva politicienilor, a reprezentantilor statului, a institutiilor.
    Democratia a aparut prin uneltire impotriva unei orinduri si ordini publice cu care foarte multi oameni nu au mai fost de acord, este o revolutie o uneltire ?
    Experienta revolutiei din 89 o mai avem toti in memorie.
    Cuvantul conspirationist este folosit o data cu declansarea pandemiei tot mai inflationar fara a cunoaste adevaratul sens al cuvintului, cu cateva exceptii nu sunt convins ca cei catalogati a fi conspirationisti doresc inlaturarea unui sistem, a unei ordini publice.
    Ei actioneaza de multe ori chiar sub protectia unui sistem democratic, a exprimarii libere etc.etc.
    Atunci totusi de ce numim persoane care exprima nemultumiri fata de clasa politica conspirationisti ?
    A fost revolta si asaltul asupra capitolului american din ianuarie 21 o actiune conspirationista sau expresia unor minti tulburi , nemultumiri colective? presedintele Trump, ales democratic, un conspirationist ?
    Sunt foarte multe intrebari si foarte multe planuri care se suprapun, a unei lumi tot mai complexe in care fiecare incearca sa-si caute locul.
    Totodata multe „conspratii” de dovedesc a fi adevarte, scparea virsului covid dintr-un laborator la inceput catalogat conspiratie acum este pe cale a fie adeverit si multe altele.
    De aceste tendinte conspirationiste este in primul rand raspunzator mediul politic datorita lipsei onestitatii, a increderii in cei pe care insasi ii conduc, a neincrederii seculare intre state, intre politicienii acestora, a lipsei de comunicare deschisa, a ascunderea adevarului din fel si fel de motive incepand de la siguranta statului si pana la cele mai nastrusinice motive invocate.
    Secretomania autoritatilor este cronica si bine cunoscuta, de multe ori fiind invocat , mai bine sa nu stie tot altfel se pot intampla lucruri foarte rele, chiar asa ?
    de ce se intampla lucruri rele ?
    Este expresia neincrederii cronice a politicienilor in propriul popor pe care ei ar trebui sa-l conduca.
    Lipsa transparentei , a unor motive strict personale legate de activitatile ilegale ale politicienilor produc de multe ori curente „conspirationiste”
    Acest fenomen „conspirationist” a luat amploare datorita noilor medii de comunicare in masa, in trecut doar in carti se putea afla cate ceva, astazi este fiecare liberi sa puna in spatiul public propria teorie conspirationista care se propaga ca un val daca „prinde” in randul a milioane de oameni.
    Ne-am creat propriile unelte diabolice iar acum nu mai stim cum sa le folosim pt a ingradi pagubele produse si mai ales cele care se vor produce.
    Stiti cum e , toata lumea spune ca zaharul dauneaza grav sanatatii insa este in continuare consumat in cantitati „astronomice” datorita unei schizophrenie colective.

    • „scparea virsului covid dintr-un laborator la inceput catalogat conspiratie acum este pe cale a fie adeverit si multe altele.” Da, insa observati ca stirea a aparut exact in perioada in care apareau niste baloane chinezesti pe cerul Americii. Ulterior, dupa stirea asta n-a mai aparut nici un balon. A fost precum o mica strangere de outele chinezesti ca sa nu mai spioneze. Pentru guvernul comunist chinez ar fi o imensa lovitura economica si de imagine daca in urma anchetei sanitare s-ar concluziona ca virusul a scapat de la un laborator chinezesc. Desigur, dupa aceasta stire au aparut unii care au spus ca si americanii au bagat niste bani in acel laborator si in diverse cercetari. Pai ce sa mai inteleaga omul de rand din nebunia asta? „A fost sau n-a fost”?

      • Deocamdata s-ar fi spus ca virusul ar fi scapat dintr-un laborator, nu s-a precizat inca de unde si cand, nici imprejurarile. Practic din orice laborator medical ar putea sa scape vreun microb, dar nu din cele inalt securizate (P4 sau BSL4) care sunt special proiectate si construite ca sa nu se intample asa ceva. Deci proababil ca daca virusul provine din laborator (adica este artificial, obtinut prin sinteza sau semisinteza ori hibridizare) raspandirea ar fi fost intentionata. In aceasta situatie originea este secreta si nimeni nu poate afirma ceva concret, oricine in aceasta situatie este pasibil de pedeapsa (ca Snowden, Asange, cpt. Bucur si altii)

    • Am ascultat un interviu cu un epidemiolog. Opinia lui, probabil avizata, e ca exista periodic cazuri de contaminare din laboratoare si in cele mai multe dintre ele nu se poate afla cu siguranta ce s-a intimplat. Inclusiv in cele mai securizate laboratoare, si nu pentru ca nu exista reguli.
      Genul asta de accidente nici nu e nevoie sa fie musamalizate: virusii sint mici si sa ai sansa sa prinzi exact momentul cind a scapat vreunaul pe mineca unui cercetator e imposibi. Evident ca exista rutine pentru a preveni accidentele, ca de aceea ele sint totusi exceptie.

  9. „autoritățile nu vorbesc niciodată în numele unor realități și/sau obiective comune cu populația de rând, ci în doar în numele intereselor grupului sau a castei pe care o reprezintă (aceea a oamenilor puterii și ai bogăției). Scopul lor nu e acela de-a arăta, ci cel de-a ascunde și, în jocurile de putere ale acestei caste, oamenii obișnuiți nu sunt nimic altceva decât ”carne de tun” și ”masă de manevră” care e folosită în mod cinic și, apoi, abandonată fără scrupule”

    Foarte bine punctat!

  10. „nu e și aceasta, la fel ca și corectitudinea politică (cu toate formele ei: cancel culture, woke, BLM etc.) o formă de oboseală a istoriei/civilizației?” Desigur, insa este o oboseala a civilizatiei occidentale. De partea cealalta, exista unii care n-au obosit deloc si care sunt foarte energici chiar. Castiga in final cei mai energici, pentru ca reusesc sa atraga in jurul lor „obositii” care cauta stabilitate. Liderii occidentali nemaiputand oferi stabilitate si siguranta, genereaza haos in jurul lor, iar societatile care odata erau conduse de lideri vizionari si puternici, vor migra spre capcanele pe care liderii ceilalti (autoritari) le vor intinde, oferind alternative si reguli diferite. Toate aceste limitari, constrangeri, precum corectitudinea politica cu toate formele ei, menite a distruge visele civilizatiei occidentale, sunt create si sprijinite de aceeasi lideri autoritari care astazi ameninta lumea libera.

  11. Fiți sincer și mărturisiți că ați fost împins într-un colț de cineva care v-a forțat să scrieți astfel despre majoritatea populației. Asta e atitudinea, de batjocură, așa considerați că se rezolvă problema neîncrederii într-o autoritate care nu are autoritate ?

    Frisoane reci îi traversează pe cei care se fac că ne conduc doar la ideea apariției unui astfel de personaj carismatic. Vă dați seama unul care să vorbească Limba Română și care să fie ascultat. Oricum nu ar trebui să le fie teamă, un principe de o asemenea anvergură, așteptat de o țară întreagă va ști că puterea supremă este doar despre – a ierta. (bineînțeles după ce dă câteva exemple de rară cruzime- marca Machiavelli)

    Dar să vă povestesc … un amic de-al meu se duce acasă la un funcționar de rang înalt din Stat să discute de o lucrare. Bun îi zice funcționarul în cadrul lucrării e nevoie de dulgher, sudor, electrician, zidar, zugrav, etc. aveți angajați toți oamenii aceștia ?

    -Nu, răspunde el însă datorită experienței acumulate și a contactelor din zona aceasta pot da un telefon și ruga pe rând, pe cineva să vină sa rezolve fiecare categorie de lucrări. – Nu merge domle, așa nu se face treaba, cum te poți baza în felul ăsta pe cineva, acolo într-o firmă ca angajat există legături puternice de contract, de salariu …

    La care amicul meu îi spune: – Dar în felul în care lucrez eu, există legături încă și mai puternice, legături pe bază de respect.

    Răspunsul: – Nu există așa ceva.

    În concluzie trebuie să fi un imbecil să mai ai așteptări de la cineva din zona politică. Eram copii când părinții noștri votau „schimbarea„ cu E. Constantinescu și … ce-a ieșit, am văzut acasă ? N-o să fim idioți să mai facem aceleași greșeli, așa că am învățat să trăim fără vise și speranțe, nu mai gustăm amăgirile sau promisiunile unor nimeni.

    Ce nu știa consilierul de mai sus e că în Romania există un sistem, un fel de Fight Club, doar că are câteva milioane de membrii, care în liniște cetățenii se înțeleg între ei, realizează lucruri și au învățat de mult să se descurce fără lefuri sau beneficii de la Stat. Cum să conduci când ești convins că … „- Nu există așa ceva.„

    Adică pentru ei, majoritatea populației, pur și simplu nu există, așadar nu ne mai trimiteți epistole dastea, nu ne preocupă ce face clasa politică.

    A și încă o chestiune, față de aceasta atitudine marginal conspiraționistă, care propuneți să fie alternativa, poate trioul homosexual, vegan, în luptă cu schimbările climatice ?

  12. Cel puțin în criza sanitară jumătate din conspirații s-au adeverit. E foarte bine ca unii oameni sunt suspicioși. E normal să fie așa. De prea multe ori au fost duși în eroare de autorități, de politiceni, de mass-media sau mai nou oamenii de știință s-au transformat în propagandiști.
    Din punctul meu de vedere oamenii din estul Europei sunt mult mai bine pregătiți sa facă fata atât propagandei progresiste dar și conspirațiilor de tot felul.

  13. cum spunea Wittgenstein, cum spunea Arendt, cum spunea Itzic, cum spunea Shtrul, etc, etc, cu eruditia iesi in evidenta! Dvs cu vocabularul/cunostintele dvs contemporane ce aveti de spus? nu s a saturat domnule lumea de politruci, terchea berchea de umanioare ce nu s in stare sa scrie o poezie? nu s a saturat domnule lumea de militieni, juzi si analfabeti ce vor sa conduca lumea?

  14. Intr-adevar inocenta, bucuria , binele , compasiunea , solidaritatea sunt principiile existentei noastre. Faptul ca le interogam soliditatea arata un declin al societatii. Mai mult decat atat, un proces de descompunere care , odata inceput, este inexorabil. Incapacitatea statelor de a-si indeplini atributiile, malignitatea conducatorilor , lipsa de integritate a institutiilor, dezertarea culturala ii arata fiecarui individ ca salvarea nu mai poate fi decat individuala sau supranaturala . De fapt cele doua cai sunt una singura : Creatorul actioneaza printr-un individ si acesta , da , poate deveni providential . Ceea ce il deosebeste de conducatorii anteriori este ca acesta se simte capabil sa-si impuna principiile cu orice mijloace. Aparitia personajelor providentiale, bune sau rele , este legica. Angoasa noastra este ca zidurile cetatii nu mai apara, in interior, nimic.

  15. Oare caderea lui zeului Chronos stapanul universului&timpului nu e rezultatul conspiratiei celorlalti zei ?!?

    Conform noului testament, tragedia hristica nu-si are izvorul, laic/pamantesc, in conspiratia stapanilor templului&zarafilor ?!?

    Opiniile paganilor romani despre conspiratia crestinilor privind interzicerea politeismului traditional roman, etc, sunt chiar fara fundament ?!?

    Hughenotii beneficiari ai privilegiilor comerciale si finantarilor din partea UK&NL nu erau astfel intr-o conspiratie cu puterile cu care FR era in conflict deschis ?!?

    Ce sa creada publicul FR cand a aflat despre l’affaire des fiches ( https://fr.wikipedia.org/wiki/Affaire_des_fiches_%28France%29 ) in care statul „delegase” lojii Marelui Orient sarcina fisarii ofiterilor francezi pe categorii de apartanenta religioasa, simpatii politice, etc?!? Dreapta striga pe toate drumurile despre conspiratiile&comploturile de tot felul intre gazilion loji masonice si clasa politica fr. …..

    Decenii intregi s-a spus ca NU exista niciun fel anexe secrete in pactul Ribentropp&Molotov. Ca totul e doar o inventie a dreptei reactionare, o terorie a conspiratiei impotriva reprezentantilor clasei muncitoare, etc. Si iata ca….pana la urma au existat.

    Ce sa creada publicul american (cel informat) cand marele, singurul si unicul Obama ca banditii care au fraudat la max.sist bancar american, in criza 2007, nu pot fi condamnati ptr.ca nu exista legi ptr.asa ceva?!? Sa nu creada ca exista o intelegere/conspiracy to defraud intre sotul presedinte al marii scriitoare Michelle si the gang in the big banks?!?

    Tov.facebook,goagal,iAple au sustinut indarjit ca nu colecteaza datele utilizatorilor si/sau ca oricum nu le pun la dispozitia unor terti. Si iata ca s-a dovedit exect contrariul (nu elaborez ca nu vreau sa scriu eseuri pe tema privacy).

    Ideile existentei prog.de mass-surveillance au fost etichetate: conspiratie 100%. Si iata ca a aparut Snowden care a dovedit exact contrariul. Doar ca realitatea era chiar mult mai dura decat teoriile conspiratiei.

    Saptamanile trecute Merkel&Hollande au afirmat in presa ca acordurile de la Minsk, mijlocite de DE&FR cu acordul US, nu erau decat o inducere in eroare a RUS si ca nicidecum nu trebuiau aplicate….. RUS si poporul rus sa nu creada ca a fost o conspiratie a occidentului impotriva lor?!?

    S.a.m.d. …..

    Nu am amintit bizareriile Flat earth, ChemTrails si alte astfel de dovezi de ignoranta si prostie crasa ptr.ca nu discutam la un nivel atat de jos.

  16. Ce sa facem?! :) La fel ca religia, e tot un fel de nevoie de metafizica (vorba lui Nietzsche) pentru multi oameni (un anume fel de oameni). Un inamic clar, cu un plan bine definit, e mult mai acceptabil pshiologic decat evolutia haotica a normelor sociale, economice, etc. Teama de haos sau de nimic e cea mai mare teama a multor oameni, e paralizanta, prefera sa creada in planuri ascunse, in zei, in multe, asa isi gasesc ei un sens, se cred ”speciali”.

  17. Am fost numit conspirationist pina acum din doua motive :
    – pentru ca am refuzat angajatori care mi-au spus ca nu imi pot plati salariul in numerar
    – pentru ca am refuzat angajatori care au conditionat angajarea mea de faptul ca trebuie sa fiu vaccinat anticovid

    Termenul este folosit in mod gresit in multe situatii .

    • Nu e cazul! Pentru problema numărul 1 cred că ai poprire de la ANAF și/sau vreun executor 😁. Iar pentru problema numărul 2 te aș putea numi ipohondru. Parcă sună mai bine „conspiraționist” totuși.

      • Pe o lista de motive personale pentru care nu doresc sa incasez salariul prin virament bancar acela pomenit de dumneavoastra e ultimul . Nu am facut vreodata datorii pe care sa nu le pot ( si sa doresc a le ) achita .
        Daca ipohondru este un om care a cautat din adolescenta sa se lepede de vicii daunatoare sanatatii trupesti atunci da sint ipohondru .
        Daca un om care cauta totdeauna echilibrul si cumpatarea in viata este ipohondru atunci acela sint eu . Daca un om nu doreste sa aibe de a face cu ( inclusiv sa plateasca ) sistemul public de sanatate este ipohondru atunci da , acela sint eu . Si pot continua . Nu am ,,medic de familie de 15 ani . Si nu detin card de sanatate . Nu doresc sa fiu rotita sistemului public de sanatate ; sistem al tilhariei si minciunii .

        • Păi cam asta e definiția ipohondriei – fara partea de ”anti sistem „. Nu cred că e nici o diferență între unul care poartă non stop mască și și-a făcut cinci vaccine și unul căruia îi e frică de un vaccin, cică din „principiu „. Sincer! O atenție exagerată pentru sănătatea proprie, o teamă exagerată de moarte, in ambele cazuri – doar „obiectul” temerilor diferă, dar încă o dată, este exact același lucru. Și mai cred că majoritatea oamenilor fără vicii sunt ipohondri care vor să trăiască cât lumea – și nu va fi cazul pentru nimeni!

  18. Nu se sugerează nicio legătură între criza de încredere în reprezentanții democratici a conspiraționismului, teama de progresul tehnologic (care exista și la prima revoluție industrială), preferința pentru scandal a mijloacelor de comunicare în masă, creșterea discrepanțelor sociale, creșterea subiectivismului în religie. Cum s-ar zice, un articol descriptiv, nu analitic.

  19. Germania — caricatură anul 1919 — DIZIDENȚII ARITMETICII

    „Domnule profesor, vă rog să mă scutiți de orele de aritmetică. Părinții mei NU MAI CRED în 1×1.”

    … lumea… nu mai este aşa de pueril-naivă ca aceea din 1914. Atunci poporul încă mai credea orbeşte în autorităţi… un respect nemărginit faţă de „cei de sus”, faţă de miniştri, faţă de diplomaţi şi faţă de sagacitatea lor îi mai însufleţea încă pe oamenii simpli. Dacă s-a ajuns la RĂZBOI, asta nu s-a putut întîmpla decît împotriva voinţei propriilor lor oameni de stat…
    [ Stefan Zweig – Lumea de ieri – Amintirile unui european ]

    NEMAICREZÎND ÎN NIMIC EI ERAU GATA SĂ CREADĂ ÎN ORICE.
    [ Lucian Boia ]

    Un eveniment, oricît de important ar fi (şi poate direct proporţional cu amploarea lui), NU se NAŞTE şi nici NU MOARE dintr-o dată: VINE DE DEPARTE ŞI SE PRELUNGEŞTE ÎN TIMP.
    [ Jacques le Goff – istoric francez ]

    • Era o vreme când in tot satul doar dascălul și popa știau a citi și scrie. Chiar și ortografia dificila a celui luat cu arcanul la oaste trecea prin mâinile popii când răcanul îi scria Mândruței sale. Timpul a schimbat raporturile și lumea a avut tot mai puțin nevoie de competențele dăscălimii rurale, care a lucrat tot timpul in defavoarea proprie. Nu sunt singurii fraieri, dar nu-i nimic, azi se dezvoltă aplicații care preiau scrisul și cititul din obligațiile noastre cotidiene și, nu se știe când, dar odată și odată tot vom reveni la duhovnic să ne redacteze vreo epistolă pentru vreun Romeo sau vreo Giulia.
      La fel și cu politicienii! Odată erau respectați pentru că păreau intangibili, precum divele filmului mut, azi par mai proști decât noi, mâine îi vom redescoperi. Circuitul universal al evaluărilor de moment.

  20. Didacticismul promovat de la înființarea învățământului public obligatoriu împreună cu algoritmizarea impusă de trecerea de la analog la digital au creat o percepție incompletă despre realitate prin reducția individualității numai la diferențele specifice, catalogarea, împachetarea și așezarea lucrurilor pe polițe, sertare și bule de afinități, secularizarea prin adopția agresivă a maniheismului și respingerea brutală a divinității și a inefabilului au ca rezultat lumea de azi. Peste toate acestea dacă adăugăm ideologia politică vedem o lume care, in ciuda avansului tehnologic, mai cu seamă în domeniul comunicațiilor, se alienează și se îndreaptă spre un tribalism guvernat de interese imediate pentru o viață de dolce farniente, în care divinitatea este înlocuită de cei care promit fericirea supremă telurică și animalică aici și acum. Toate manifestările socio-culturale expuse în articol sunt reacții ale oamenilor din ce în ce mai singuri, mai debusolați, lipsiți de speranță și dezamăgiți.

  21. Cu cat va creste dorinta de putere economica si militara la nivel global cu atat se vor mari numarul conspiratiilor la vedere sau ascunse. Omul simplu nu mai are nicio putere in fata unor asemenea guvernari si conspiratii. Aceste conspiratii au adus avantaje pe multiple planuri marilor concerne si puteri. Iar omul de rand s-a multumit cu ce i se ofera ca sa supravietuiasca. Iar ofensiva de reducere a marilor manifestatii de strada va creste gradual.

  22. Discriminarea a aparut odata cu specia umana in forme diferite. In ciuda progresului in stiinta si tehnologie, acest fenomen a imbracat forme tot mai subtile. Toate epocile istorice au avut duscriminarile lor. Doar prin educatie si cultura se poate diminua, dar nu va dispare niciodata. Digitalizarea dusa la extrem va intari acest fenomen, pentru ca vor scade relatiile umane si comunicarea directa.

  23. Un articol bun și comentarii excelente.
    Eu nu cred ca exista prea multe teorii conspiraționiste. O teorie poate fi considerata din aceasta categorie numai dacă vorbește despre evenimente despre care nu știu prea mulți muritori. In lumea reala teoriile sunt botezate conspiraționiste doar atunci când contesta propaganda autorităților, indiferent de cât de democratice ar fi ele.

  24. Minciuna i-a spus Adevărului: „Hai să facem o baie împreună, apa din fântână este foarte plăcută.” Adevărul, bănuitor fiind, a testat apa și a constatat că era într-adevăr plăcută. Așa că s-au dezbrăcat și au făcut baie. Dar, deodată, Minciuna a sărit din apă și a fugit, îmbrăcând hainele Adevărului.

    Adevărul, furios, a ieșit din fântână pentru a-și lua hainele înapoi. Dar Lumea, văzând Adevărul dezbrăcat, a privit în altă parte, cu mânie și dispreț. Bietul Adevăr s-a întors în fântână și a dispărut pentru totdeauna, ascunzându-și rușinea. De atunci, Minciuna aleargă prin lume deghizată în Adevăr, iar societatea este foarte fericită…

    Pentru că lumea nu are nicio dorință de a cunoaște Adevărul gol-goluț.

    Adevărul ieșind din fântână, Jean-Léon Gérome, 1896

    Aceasta a fost traducerea unei postări de pe un site conspiraționist, a cărui adresă n-o voi da pentru a nu întina nobilele idealuri și valori ale minunatei lumi noi în care suntem tot mai fericiți să trăim.

    • Proverb tuareg:
      Quand tu te couche avec le diable, tu sent le diable quand tu te reveille.
      Cand minciuna este amestecata cu adevarul, cel din urma cam pute.

  25. … Multi comentatori nici macar nu au vrut sa inteleaga ce numeste autorul „conspirationisti”…
    „Marea conspiratie”, explicatia universala. Cum sa nu fie sedusi milioane sau miliarde de oameni de raspunsul tuturor intrebarilor neraspunse? Apare un virus – de la deep state. Incepe un razboi? Deep state. Inundatie, cutremur? Conspiratia mondiala. Absolut orice poate fi „explicat” astfel, fara teama de a cade in absurd, fiindca toata stiinta si istoria omenirii sunt doar niste minciuni, evident ale conspiratiei. De la a crede in aceasta pina la a respinge orice forma de autoritate, e un pas infim, pe care multi l-au facut deja. In numele unui „izbavitor mesianic” niste tembeli au luat la asalt Congresul american si au incercat la fel si cu Bundestag-ul. Cine ii trateaza cu usurinta pe conspirationisti nu vede in ce masura se radicalizeaza, oriunde.

    • „In numele unui „izbavitor mesianic” niste tembeli au luat la asalt Congresul american ”
      sper că ați vizionar filmele cu polițiști escortînd frumos „conspiraționiștii” ce luau cu „asalt” Congresul. Le deschideau chiar și ușile. :)

      puțin efort de informare nu strică, chiar și pentru cei ce aleg să accepte fieșce autoritate ce se ivește pe ecrane și proclamă adevăruri absolute. asta dacă doresc să participe in vreo polemică, altfel, repetînd strict poziția unor birocrați/politruci vor sfârși rapid prin a fi ignorați (căci nimeni nu are răbdare să asculte la infinit flașnete guvernamentale).

  26. Mărturisesc că nu am reușit să citesc până la capăt eseul dlui Maci, din cauza numeroaselor și supărătoarelor erori de redactare. Probabil că a compus textul pe telefon sau l-a scris fără să-l citească înainte de a-l posta. Majoritatea comentariilor suferă de aceiași hibă. Neamtu Tiganu (de la care mă așteptam la mai mult) și lista e prea lungă. Erorile ”sintactice” (vorbim de sintaxa logică) fac textul ininteligibil, adică nici adevărat, nici fals. Invocarea lui Wittgenstein și a ”aerului de familie” (sau ”asemănările de familie”) e cam ”ca nuca-n perete”, pentru că Wittgenstein folosea această metaforă pentru a respinge esențialismul, teoria ”firului roșu” (parâmele flotei regale britanice erau considerate cele mai bune și, pentru a nu fi furate, cei care le împleteau puneau și un fir roșu, care făcea parâmele ușor de recunoscut). Wittgenstein opune ”firului roșu” (=proprietății esențiale care definește o clasă de lucruri, obiecte etc.), ”firul de lână (care este format dintr-o mulțime de fire care se împletesc fără ca să existe vreunul care să-l traverseze de la un cap la altul). Metafora ”aerului de familie” poate fi înțeleasă dacă ne gândim la fotografiile de familie ale bunicilor noștri, în care 30-40 de persoane de sex, vârstă, condiție socială, grad de rudenie etc. diferite, împărtășeau acest ”aer”, deși, punctual, se deosebeau, fiecare de toți ceilalți, având, totuși anumite calități în comun, cel puțin cu unii dintre ei. Nu am citit textul până la capăt, dar eu aș fi invocat cărticica lui W. ”Despre certitudine”, care este, însă, o respingere a poziției lui G.E. Moore, care credea că scepticul poate fi convins că greșește. W. respingea această poziție, considerând că scepticul (=conspiraționistul ”nostru”) nu poate fi convins, ceea ce se poate observa cu ”ochiul liber” citind multe din comentariile de față. Nu intru în detalii pentru a nu fi considerat ”intelectual umanist, elitist, care face paradă de cunoștințe inutile”.

    • Mi-ar fi plăcut mai multe detalii, domnule Bbckoo. Eu mă consider sceptic, dar nu conspiraționist. De aceea, in ceea ce privește episodul cu pandemia am fost rezervat până să incep să mă pronunț asupra subiectului (observînd insă problemele juridice precum cele din Protocolul unic de tratament ce cuprindea medicamente experimentale, insuficient fundamentat științific, fără niciun temei legal clar), vreme de 1 an, iar astăzi incă nu am o concluzie in ceea ce privește caracterul premeditat al operațiunilor anti-epidemie ce au afectat drastic caracterul democratic al statelor occidentale precum și libertățile noastre. Incă trăiesc cu impresia că a existat o contagiune a inepției și a autoritarismului la nivel de guverne, catalizată și de legăturile politice din structurile de putere, iară nu un plan. Cred totuși că aș putea fi convins că mă înșel, că totul a fost in regulă, că nu au existat abuzuri teribile, că nu au existat decese cauzate de Protocol (și implicit medicația și tratamentele nefundamentate științific) ori de măsurile aberante luate de guverne și trecute in dreptuil covidului. Aș vrea să cred că in contractarea de către guverne a vaccinurilor nu a existat corupție și aștept ca doamna Ursula să-mi demonstreze treaba asta făcînd publice comunicările sale cu domnul Bourla. Aș vrea să cred că e firesc ca la o țară de 20 de milioane de oameni să se comande 120 de milioane de doze de vaccin. Aș vrea să mă convingă cineva că e ceva normal in sfera achizițiilor publice ca niște terți să angajeze statul român pentru milioane de medicamente fără ca ulterior, in condițiile in care acestea se dovedesc a fi inutile (dacă nu nocive), guvernul local să aibă posibilitatea de a rezilia contractul și de a a stopa risipa banului public. Aștept. Laolaltă cu o liotă de provinciali nicidecum atât de educați precum autorul ce penetrează dibaci mințile noastre -efectiv toți cunoscuții mei in acest moment, căci toți au devenit sceptici, unii chiar conspiraționiști.

  27. Cuvântul „conspiraționist” nu exista in DEX. In DEX exista „conspirație” și „conspirator”. Cei care sunt numiți „conspiraționisti” sunt, de fapt, persoane care investighează conspirațiile.

    Câteva exemple de conspirații: operațiunea Gladio din Italia și vestul Europei (1950-1990), operațiunea Ajax, operațiunea Condor, operațiunea Phoenix, operațiunea Northwoods (SUA au plănuit atacuri teroriste împotriva cetățenilor americani), proiectul MK ultra, loviturile de stat organizate de SUA în multe țări se pe planeta etc.

  28. Cu tot respectul,domnule Maci va apreciez cu multa stima ca fiind un intelectual cu adevarat erudit,enciclopedic,DAR analiza d-voastra o sa fie 100% pertinenta atunci cind o sa abordati si problema dogmelor de baza ale iudeo-crestinismului, din perspectiva mult hulitelor „teorii ale conspiratiei”.Pt. ca SI iudeo-crestinismul este la baza tot o forma particulara „universalizata” ca sa ma exprim incorect.Am mai abordat acest subiect la un articol al domnului Bondoc care nu s-a obosit sa-l publice, in schimb s-a ocupat de politia politica privind mult hulitii troli.Sper ca nu o sa cadeti in aceeasi capcana, va multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro