marți, octombrie 3, 2023

În PSD, un nou Liviu Dragnea stă deja la pândă

Antologică, obligatoriu de conservat în arhive, fotografia în care doamna V. V. Dăncilă, premonitoriu îmbrăcată în negru, este imortalizată înconjurată de femeile cu funcții din PSD. Intenția acestora fiind de a o consola pe respectiva Femeie și Mamă fiindcă voința Parlamentului a făcut astfel încât, în fine, să îi fie luată jucăria preferată. Guvernarea la care, în mod normal, nu ar fi avut dreptul să ajungă niciodată.
Fotografia respectivă trebuie păstrată fiindcă mai mult ca sigur peste cel mult patru luni va putea fi pusă în antiteză cu o alta. În care aceeași V. V. Dăncilă, indubitabil nu doar perdantă la alegerile prezidențiale, ci și debarcată din fruntea PSD în urma unui CExN fulger care o va scoate vinovată pentru tot și pentru toate, va lua însingurată drumul spre Teleormanul din care, pentru binele românilor și al țării, nu ar fi trebuit să fie scoasă niciodată. Vineri seara, cu ocazia CExN, am avut parte de o primă repetiție a acestui viitor spectacol.
Până atunci însă, pentru a salva ceea ce se mai poate salva după guvernarea dezastruoasă PSD-ALDE, Opoziția, în fine ieșită victorioasă, cât și președintele Klaus Iohannis al cărui rol la victoria parlamentară de joia trecută se impune apreciat așa cum se cuvine au obligația să grăbească găsirea procedurilor și soluțiilor în urma cărora țara să aibă cât mai repede un Executiv cu drepturi depline.
Orice zi în plus petrecută la Palatul de Victoria de numita Dăncilă Vasilica Viorica, de miniștrii agramați, prost școliți din Cabinetul ei fantomă, de golanul Teodorovici, ajuns la andropauză, căruia îi curg balele îndată ce în raza lui vizuală se insinuează o femeie (un caz clinic personajul cu pricina, dar și un exemplu de mitocănie crasă), de agramatul Breaz care numai Dumnezeu și corpul profesoral de la Universitatea din Alba Iulia știu cum a ajuns să fie profesor universitar plin și rector, de incapabilul și veșnic transpiratul Cuc de la Transporturi, de corigentul Bogdan Matei, de păcăliciul în fustă pe nume Sorina Pintea, de pitorescul Daea, dar și de alții care nu au meritat vreodată osteneala de a le fi reținute insignifiantele nume înseamnă o primejdie pentru România.
Noul guvern va trebui să ia la puricat tot ceea ce au făcut V. V. Dăncilă și șleahta, să desființeze Secțiia specială de anchetare a procurorilor, să abroge OUG 114, să revizuiască atribuțiile PNDL, să ceară predarea riguroasă a gestiunii. Dar și să informeze prompt populația despre situația economică reală și nu numai a României. Nu ajung, nu e deloc nevoie de exerciții de retorică pe tema grelei moșteniri, sunt necesare cifre concrete și adevărate.
Îndată după instalarea noului guvern al țării, o măsură ce va trebui luată în regim de prioritate zero se impune a fi modificarea legii electorale. Aleșii locali și județeni vor trebui să își dobândească funcțiile ca urmare a unui vot în două tururi de scrutin fiindcă altminteri cei aflați acum în posturi, în majoritate de la PSD, își vor reconfirma fără probleme pozițiile. Având posibilitatea de a sabota orice măsură a noii guvernări cu gândul că până la alegerile parlamentare de la începutul iernii anului 2020 aceasta va putea fi lesne compromisă, creându-se astfel premisele repetării situației din decembrie 2016.
Adică revenirea la putere a PSD cu un alt Liviu Dragnea în poziția de tartor șef. Aceasta fiindcă așa-zișii social-democrați români au infinite, inepuizabile rezervoare de incapabili, de impostori, de gangsteri.
În schimb, nici vorbă despre competența, bună credință și patriotism. PSD este defectiv de toate acestea.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Daca PSD face ce tocmai spune textul :
    Având posibilitatea de a sabota orice măsură a noii guvernări cu gândul că până la alegerile parlamentare de la începutul iernii anului 2020 aceasta va putea fi lesne compromisă, creându-se astfel premisele repetării situației din decembrie 2016.
    Atunci poate ca isi fidelizeza votantii cei mai radicalizati (in sensul bun al cuvintului ) ,dar in fata opiniei publice isi vor crea o imagine de non patrioti si daca apar nereguli grave sau daca aceste sunt aduse in fata publicului (asa ar trebui sa se intimple ) ,pina la alegeri isi injumatatesc si jumatatea de sprijin pe care o mai au ,conform ultimilor alegeri europarlamentare . Cred ca vor cauta o cale de mijloc pentru a nu permite partidului PRO sa ocupe acest spatiu ,cit despre cei care inca mai sustin PSD si accepta atasamentul fata de actualul lider , este clar ca nu pot fi convinsi de contrariul . Este un electorat ce fie nu are si nu a avut nimic niciodata ,fie intreaga lor recunostiinta pentru ceea ce au fost si sunt azi este atasata trecutului . Doar schimbarea de generatii mai poate rezolva ceva an de an .

  2. Singurul factor care poate face mare PSD-ul este PNL-ul. Așa cum Iliescu l-a făcut președinte pe Constantinescu, cum Năstase l-a adus la putere pe Băsescu, cum tehnocrații lui Băsescu au readus la putere PSD-ul, cum Dragnea a readus dreapta la putere. Pare absurd, dar e doar o relație dialectică. Adversarii slabi și greșelile lor te fac mare. Liderii și faptele lor mari în sine și independent de opozanți sunt rare în istorie.

  3. O corectie mica: votul in doua tururi nu trebuie adoptat ca sa nu ramana primarii PSD in functii. El trebuie adoptat pentru ca nu e normal ca localitati intregi sa fie conduse de oameni care obtin 20% din voturile a celor 30% din cetatenii care se prezinta la urne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro