marți, august 3, 2021

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii Superioare de Război (1), pe un amplasament situat pe platoul Cotrocenilor, ales nu numai pentru a fi în proximitatea cartierelor militare, ci și ”pentru a domina cât mai mult posibil orașul”. (1

Nu era o singură clădire, ci un ansamblu, ultimul dintr-o serie de proiecte și operaţiuni urbane care, începute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi continuate până în anii 1930, s-au concentrat asupra unui teritoriu relativ extins și în mare măsură neconstruit situat în partea de vest a Bucureștiului. Unele dintre ele au avut un caracter preponderent tehnico-edilitar, ca sistematizarea cursului Dâmboviței (1881-1883), altele au urmărit valorificarea potențialului urbanistic al cursului și cornișei Dâmboviței prin amplasarea unor echipamente și instituții publice importante. (2

1 – Școala Superioară de Război (arhitect Duiliu Marcu, 1937-1939)

Așa cum apare în planul de situație iniţial al proiectului semnat de Duiliu Marcu (2), Școala Superioară de Război era elementul dominant al unei compoziții axiale cu trei piețe urbane: prima, situată la intersecția Bulevardului Eroilor cu Dâmbovița; a doua, cea mai importantă, se deschidea către platoul din fața ansamblului; a treia era situată în spatele acestuia, spre Șoseaua Panduri. Un scenariu spațial monumental care nu se datora doar formației autorului, fost elev al Ecole des Beaux-Arts din Paris, sau contextului politic și cultural al epocii, ci și necesității de a exprima simbolic un mesaj instituțional: ”amplasarea acestui edificiu pe platoul cel mai ridicat al Capitalei, cu o perspectivă de un kilometru și cu o vedere impresionantă asupra întregului oraș, dă acestei Școli caracterul unei veritabile acropole militare care îmbogățește Bucureștiul cu o adevărată bijuterie.” (3

Alături de amplul dispozitiv urban, imaginea arhitecturală sublinia importanța noului edificiu: o compoziție simetrică ierarhizată, care miza pe forța dată de simplitatea și proporțiile volumelor, dar și pe tratamentul sculptural al fațadelor și coronamentului la care, din cauza războiului, s-a renunțat. (4

2 – Planul de situație al ansamblului Școlii Superioare de Război (arhitect Duiliu Marcu, 1937-1939)

Regimul comunist a continuat proiectul ansamblului Școlii Superioare de Război – redenumită Academia Militară – într-o formulă diferită, dar nu opusă ideii compoziționale inițiale, adăugând în fața clădirii ”Monumentul Eroilor Patriei”, dedicat ostașilor români care au luptat în al doilea război mondial, și construind o parte a cadrului arhitectural al bulevardului (3).

3 – Academia Militară (1960)

In anii 1980, extinderea fronturilor de blocuri până la intersecția cu strada Berzei a dat axului, chiar dacă într-o expresie arhitecturală nu foarte potrivită, amplitudinea sa maximă. Intr-un oraș sărac în spații monumentale, perspectiva deschisă spre Academia Militară era unul din puținele elemente structurante și, s-ar putea spune, memorabile.

Spun ”era” pentru că, recent, această situație s-a schimbat neașteptat și dramatic. Până în urmă cu câteva luni, profilată pe cer cu silueta sa clară, marcată de corpul central, Academia Militară era edificiul emblematic care dădea sens bulevardului. Reactivarea unui PUZ aprobat în 2013 și autorizarea pe baza lui a construirii unei clădiri de 9 etaje pe str. Progresului,  în spatele Academiei Militare, au condus la o nefericită interacțiune vizuală: privit de la distanță, elementul final al axului a dispărut ca reper și a fost înlocuit de o pată confuză rezultată din suprapunerea contururilor celor două clădiri (4). Vechea imagine s-a păstrat numai din apropiere, de unde, datorită perspectivei ascendente, Academia Militară mai poate fi văzută fără clădirea din spate.

4 – Academia Militară și clădirea în construcție pe str. Progresului (2021)

Explicațiile pentru ceea ce s-a întâmplat de-a lungul întregului proces țin (și) de incompetență, nepăsare, incultură etc. dar, dincolo de aceste cauze imputabile unor persoane, există una de fond:  inconsistența sistemului de protecție patrimonială.

Ansamblul numit generic Academia Militară este clasat ca monument istoric de grupa A (valoare națională sau universală) (5, dar face parte și din Zona protejată nr. 77 – Academia Militară, situată pe teritoriul sectorului 5. Beneficiază deci de o dublă protecție, ca monument individual și ca zonă protejată.

Conform Art. 9, alin. (1) din Legea nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, fiecare monument are o zonă de protecţie ”delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcţie de trama stradală, relief şi caracteristicile monumentului istoric”, cu scopul de a asigura ”conservarea integrată şi punerea în valoare a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural”. Mai departe, același articol prevede la alin. (4) că ”în zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii”.

Dacă zonele de protecție ale clădirilor incluse recent în Lista Monumentelor Istorice sunt stabilite odată cu clasarea, pe limite cadastrale, cele ale monumentelor mai vechi au rămas definite – în baza unei dispoziții legale tranzitorii, devenită permanentă –, ca o suprafață cu raza de 100 de metri măsurată de la limita de proprietate; în unele situații însă, această convenţie are doar o semnificaţie birocratică, dar nu şi o eficienţă practică, pentru că incidenţele vizuale sunt mai complicate și necesită un alt tip de delimitare. Academia Militară este un astfel de exemplu: din cauza topografiei terenului și a perspectivei foarte lungi a Bulevardului Eroilor, ar fi fost necesară extinderea consistentă în profunzime a zonei de protecție dar, ca și în cazul altor monumente bucureștene importante, nu a existat nici o preocupare pentru (re)definirea ei printr-un studiu de vizibilitate adecvat.

Situația nu era totuși cea a unui vid de reglementare pentru că, urbanistic, exista o prevedere indicativă reprezentată de restricția, cuprinsă în PUZ Zone construite protejate (6, privind construirea unor clădiri mai înalte în spatele Academiei Militare. Deşi iniţial a fost luată în considerare, în final nu s-a mai ţinut seama de ea; ”dezvoltarea” a învins simbolul…

II. Din apropiere, ansamblul își păstrează încă imaginea, chiar dacă vegetația înaltă din fața lui, prost aleasă, a crescut necontrolat, acoperind o mare parte a fațadei principale, în timp ce vulgaritatea comercială a panourilor publicitare de mari dimensiuni poluează perspectiva dinspre Bulevardul Eroilor.

Dar, spre deosebire de aceste intruziuni totuși minore, ușor de înlăturat, ceea ce este pe cale să se producă va avea urmări ireversibile: nu cu mult timp în urmă, Primăria Sectorului 5 a aprobat un plan urbanistic de detaliu (7 care prevede construirea unei clădiri de birouri cu o înălţime de 60 de metri pe Şoseaua Panduri nr. 70-81, chiar în spatele Academiei Militare. Impactul ei vizual va fi dezastruos pentru că, fiind mai înaltă și situată pe o poziție avansată, va destabiliza imaginea ansamblului monumental pe o lungime considerabilă a axului Bulevardului Eroilor, de la intersecția cu strada Berzei (5) până foarte aproape de Academia Militară (6). Despre ce ”punere în valoare a monumentului” mai poate fi vorba, atât timp cât din direcţia principală de percepţie nu va mai putea fi văzut singur, așa cum a fost dintotdeauna, decât de jos, de la baza platoului?

5 – Academia Militară, clădirea în construcție pe str. Progresului și conturul clădirii de birouri propusă pe Șoseaua Panduri nr. 79-81 văzute de la intersecția str. Știrbei Vodă cu str. Berzei (simulare conform planşei de reglementări a PUD)

Dacă în cazul clădirii de pe str. Progresului se putea invoca argumentul teoretic al distanței mai mari de 100 de metri față de monumentul istoric, în cel de-al doilea există însă o evidentă problemă de legalitate, pentru că situarea parcelei de pe Șoseaua Panduri în interiorul zonei de protecție (8 ar fi făcut necesar avizul Ministerului Culturii. Acest aviz nu există și nici nu a fost solicitat.

Explicația principală, dar probabil nu singura, trebuie căutată în ordinea nefirească a urbanismului bucureștean din ultimii ani. In afara Primăriei Municipiului București (P.M.B.), există – în virtutea unei tradiții inerțiale, fără o justificare morfologică sau istorică reală – 6 primării de sector care tind să se transforme în enclave funcționând autonom, fiecare cu logica ei. P.M.B. are autoritate asupra zonelor protejate și gestionează Planul urbanistic general, modificat permanent dar niciodată actualizat; primăriile de sector (P.S.) se ocupă de restul orașului, pe care îl controlează prin PUZ-uri coordonatoare care, contrar numelui, nu doar coordonează, ci și reglementează, mutând majoritatea deciziilor la nivel local. (9

In cazul în speță, Bulevardul Eroilor și Academia Militară, fiind situate într-o zonă protejată, intră sub jurisdicția P.M.B., în timp ce terenurile din spate depind de P.S. 5; prin urmare, în planșa de reglementări a PUZ-ului coordonator al Sectorului 5, zona de protecție a monumentului Academia Militară nu este indicată, pentru că zona protejată Academia Militară ține de competența P.M.B.! S-a ajuns astfel în situația absurdă în care un sector a desființat o prevedere legală: raza de protecție de 100 de metri a Academiei Militare nu mai există, iar fostele teritorii industriale de dincolo de Șoseaua Panduri – esențiale prin poziția lor pentru imaginea bulevardului și ansamblului Academiei Militare – sunt tratate ca niște parcele oarecare, unde se poate construi în voie, fără restricții.

Dacă acest PUZ ar fi avut cu adevărat un rol coordonator și ar fi abordat în mod competent, așa cum se susține (10, ”conectivitatea cu aria protejată și coerența funcțional-volumetrică”, rezultatul ar fi fost cu totul altul, iar ansamblul monumental nu ar mai fi fost definitiv compromis prin punerea lui într-o relație spațială imposibilă.

6 – Academia Militară și clădirea de birouri propusă pe Șoseaua Panduri nr. 79-81 văzute de la limita blocurilor de pe Bulevardului Eroilor (simulare conform planşei de reglementări a PUD). Dacă, din cauza distanței, clădirea de pe str. Progresului dispare din cadru, cea de pe Șoseaua Panduri va interacționa vizual cu Academia Militară până în imediata ei apropiere.

Modul în care zona de protecţie a Academiei Militare a fost complet ”uitată” de două planuri de urbanism succesive – și, probabil, și de certificatul de urbanism care a făcut legătura dintre ele – arată cât de jos poate coborâ uneori nivelul practicii administrative și profesionale și demonstrează încă o dată caracterul profund nociv al împărțirii Bucureștiului în bucăți, prin PUZ-uri de sector.

NOTE

1) Duiliu Marcu, Architecture 1930-1940, București, 1946, p. 158.

2) proiectul unui centru universitar şi cultural (1888), nerealizat; Grădina şi Institutul Botanic (1882); Palatul și parcul Cotroceni (1888); proiectul Cetății Universitare (1935), realizat în foarte mică parte.

3) Duiliu Marcu, op. cit., p. 172.

4) ”Conform proiectului nostru inițial, cele două plinuri de la extremitățile fațadei principale erau rezervate pentru două panouri epigrafice încununate cu cvadrige de bronz”, Duiliu Marcu, op. cit., p. 163 și 172.

5) nr. 1622 – Academia de Înalte Studii Militare, cod B-II-m-A-19320 (Lista Monumentelor Istorice 2015).

6) Regulamentul zonei protejate nr. 77 Academia Militară (PUZ Zone construite protejate – Municipiul București, UAUIM, 2000) nu punea în discuție construibilitatea acestor terenuri – deci nu se opunea ”dezvoltării”, așa cum a fost acuzat întregul studiu –, ci atrăgea atenția asupra necesității limitării înălțimii viitoarelor clădiri pentru ca ele să nu genereze o covizibilitate nepotrivită cu Academia Militară:

Cap. I, pct. g) – ”păstrarea spațiilor constituite existente și a perspectivei monumentale – interzicerea rupturii de scară / gabarit prin excluderea de elemente noi perturbatoare (clădiri înalte dispuse în spatele clădirii Academiei)”.

Cap. VI, pct. d) – ”servituți de înălțime (non altius tollendi) se vor introduce pentru a proteja perspectiva ansamblului Academia Militară dinspre bulevardul Eroilor”.

Trebuie menționat faptul că Planul urbanistic general din anul 2000 dădea posibilitatea de principiu a amplasării unor clădiri înalte pe terenurile industriale de dincolo de Șoseaua Panduri, dar acest lucru nu se putea face decât printr-un PUZ individual și în condițiile în care reglementările de zonă protejată erau, cel puțin în acel moment, prioritare în raport cu cele generale.

7) PUD Șoseaua Panduri nr. 79-81;  https://sector5.ro/media/2020/11/punctul-22.pdf

8) Zona de protecție de 100 de metri de la limita de proprietate a Academiei Militare include și o bună parte a parcelei de pe Șoseaua Panduri nr. 79-81.

9) Zonele protejate ocupă numai 14% din teritoriul urban, restul aparținând sectoarelor. In plus, noul plan urbanistic general a fost tergiversat, în timp ce PUZ-urile de sector au fost aprobate în serie.

10) HCGMB nr. 242/2020 – Anexa 1, Aviz PMB nr. 22/13.03.2020

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. cine mai este interesat de arhitectura si frumos intr un oras / tara acaparat(a) de gunoaie, kitsch si interese imobiliare ? de ce atunci cind mergi in austria sau germania (doar citeva exemple) te incinta frumusetea caselor si armonia spatiilor ? cum se integra in ambient scoala de razboi ati povestit cu amar. casa poporului sau cea a stiintei pot fi trecute in registrul megaloman al unor analfabeti stapini peste mosie. dar azi, cine impiedica azi arhitectii sa sfinteasca locul / locurile ? sau s a produs inevitabilul, ca peste tot : inginerii si profesorii cei mai buni sau chirurgii de exceptie muncesc pe alte meleaguri mai respectuoase si grijulii cu valorile adevarate ? (in Romania vedem cine s „elitele” – politrucii, purtatorii de caschete, juzii – speciali si esentiali in acelasi timp)

  2. Foarte judicios articol. Urbanismul românesc este civilizat în vorbe și sălbatic în fapte. Legislația ipocrită permite orice agresiune asupra patrimoniului istoric.
    Dan Adrian

  3. Poate documentati intr-un articol separat si interventia absolut nefericita a „accentelor inalte” din zona fostei fabrici Automatica care au distrus iremediabil perspectiva zborului sugerata de monumentul din piateta Quito dedicat eroului aviator Zorileanu, pe axa de perspectiva a Strazii Paris, privind inspre Parcul Floreasca. Clenciul monumentului era proiectarea acestuia pe cer, iar nu pe fatadele de sticla cu palarii extravagante aurite ale blocurilor mult prea inalte pentru un cartier de blocuri mititele si case. Bucurestiul este ruinat de incompetenta si egoism nemasurat.

  4. Exact acelasi lucru s-a intamplat si in cazul Mausoleului din Parcul Carol. Silueta zvelta este proiectata acum pe un fundal de blocuri gri.

  5. Excelent articol, documentand ceea ce putini cunosc, anume faptul ca Academia Militara a fost proiectata la sfarsitul deceniului 4. Majoritatea bucurestenilor, inclusiv functionarii primariilor, considera ca acest monument arhitectural este opera unor proiectanti inspirati de monumentalismul sovietic. Ca atare, minimalizeaza importanta si valoarea AM, considerand-o un vestigiu de tip stalinist, deci demn de ignorat (chiar daca este pe lista monumentelor).

  6. Din punct de vedere urbanistic si arhitectural Capitala arata mizerabil. Legile perspectivei si esteticii vizuale au disparut total. Primariile alaturi de escrocii imobiliari au dat tonul unui aspect inghesuit, haotic, poluant estetic. Se uita cu interes def.multi banj ca exista nuclee urbane protejate, de fapt doar pe hartie. Arhitectii proiectanti, inginerii si au luat banii, antreprenori vor avea profituri uriase, iar orasul este incarcat de gunoaie estetice si arhitecturale. Va avea curajul cineva sa taie acest rau de la radacina ?! Orasul se va dezvolta si in viitor, dar aceste megaconstructii se impun catre zonele marginale si neprotejate, in aria metropolitana care lipseste !!!!

  7. Stateam de vorba cu un vecin, neamt. Imi povestea ca a vazut un reportaj cu Casa Poporului.. si zice…la noi Hitler nu a apucat sa construiasca

    • Superficial, sau incult, vecinu’, neamt. Ceva-ceva a apucat. Unele chiar au scapat bombardamentelor si au fost reconstruite/remodelate.
      https://en.wikipedia.org/wiki/Olympiastadion_(Berlin)

      Sau, ceva pe masura dumitale. Ministerul nazist al aviatiei, existent si astazi, cu alti stapini, mai adecvati.
      https://en.wikipedia.org/wiki/Detlev-Rohwedder-Haus

      Spune-i vecinului sa gugaleasca „surviving examples of Nazi architecture”. Si transmite-i felicitari. Poporul german la impuscat pe Hitler, de aia n-a apucat sa construiasca.

    • Si in Bucuresti exista un singur exemplu de arhitectura nazista. Sediul Ugir, Arh. C. Mosinski, se vede din Bdul Magheru la intersectie cu str. George Enescu.

      • Stimabile, bati campii in stil mare. Sediul UGIR nu e exemplu de arhitectura nazista. Exista mai multe: Casa Poporului, Bulevardul Victoria Socialismului, Casa Radio si ce n-a mai apucat sa construiasca maretul cirmaci (fundatiile inca stilcesc Bulevardul Unirii).
        Constantin Mosinschi, membru marcant PNL, a fost un onest representant al bauhaus. Ce ar fi putut sa ajunga si Albert Speer, daca nu alegea cariera politica.

        • Mentiunea nu are conotatii politice si face strict referire la plastica arhitecturala. Cladirea la care fac referire are o compozitie simetrica fata de un ax central, registre in regim `neoclasicism dezbracat` si particularitatea de a avea o singura fatada la strada (restul fiind alipita la calcan) de o monumentalitate aparte prin coloanele ce marcheaza intrarea; rezolvata in mai putin de 25 ml. Faptul ca arhitectul a fost membru marcant al PNL nu stiu daca este de interes aici; in perioada in care a fost proiectata si executata cladirea Romania mai avea un pic si intra in WW2 de partea Germaniei Naziste, asa ca sigur existau legaturi puternice pe toate palierele inclusiv cele academice.
          Referitor la Casa Poporului, aceasta nu reprezinta un exemplu de arhitectura nazista.

  8. ,,nefericită interacțiune vizuală: privit de la distanță, elementul final al axului a dispărut ca reper și a fost înlocuit de o pată confuză rezultată din suprapunerea contururilor celor două clădiri”
    Absolut judicioase toate explicatiile!

    Insa ma socheaza ca in România arhitectii, chiar cei cu ,,pozitii de virf” (oricare ar fi ele) par a avea perspectiva unor simpli observatori care depling o stare de fapte care i-a afectat la fel ca pe orice cetatean sau vizitator al Bucurestiului.

    Dupa cum bine stiti, asta nu e singura zona a capitalei unde arhitectura a fost dinamitata prin incalcarea toturor principiilor posibile. In mare si mic, micro si macro. Românii au mai prins si mentalitatea oribila ca tot ce e ,,tehnic-utilitar” in spatiul stradal e OK sa fie oribil, nimeni nu se sesizeaza. Pe lînga toate cutiile de bransamente oribile si distruse agatate de fatande. Luam ca exemplu binecunoscuta zona ,,exclusiva” Dacia 13 unde colacii de pe stilpi s-au mutat in cutii oribile ieftine NetCity legate la pamint cu un stromeleag pe fatadele cladirilor. Citeva zeci de mii de cutii, ce mare lucru, dar prin insumare dau o catastrofa urbanistica. Si asta o vede un crescator de gaini si tinichigiu ca mine. Sau ce mai spuneti de ,,edilii” (pina nu demult muncitori agricoli, acum trecuti prin ,,academii”) care spoiesc regulamentar cu var copacii (chiar si platanii, chiar si cioturile de uscate, de fapt, tot ce e in erectie, dar si borduri) din Piticul Paris.
    O cunostinta a propus o metoda inteligenta de evaluare a entropiei urbanistice. Se ia cite un tronson de 50 m liniari de strada cu tot ce cuprinde in cele 4 planuri si se inventariaza toate aberatiile urbanistice si peisagistice. Numarul respectiv se normeaza procentual, si, voila, ai niste indicatori cu care poti sa-ti planifici cu prioritati interventiile si resursele necesare. In plus, o astfel de harta ar da si dimensiunea dezastrului. Raportat la Stockholm, care are poate o entropie de maxim 2%, Bucurestiul in zonele centrale (ca mahalalele dormitor nu mai conteaza) se poate lauda cu 60-80%.

    • Am reținut „ștromeleag” și „Piticul Paris”, la care am rîs. În rest e de plîns. Sper ca măcar acum, în ceasul al treisprezecelea, dezbaterea în spațiul public a acestor probleme să aibă efect, să schimbe atitudinea autorităților și așteptările cetățenilor.

      • @Bogdan, multumesc!
        Nu din aer de superioritate, ci din observatii, e de constatat ca asteptarile cetatenilor, care ar putea pune presiune pe autoritati, sînt în prea multe cazuri distorsionate. E normal sa fie asa daca ai trait decenii intr-un oras in care urbanismul e agresat de cultura ruralista, daca nu mai dispui de exemple puternice, daca ai fost supus la ,,dușul” de de de-civilizare urbana la care Ceausescu i-a supus pe cetatenii oraselor in anii 80 si de anarhia ce a urmat. N-am nimic cu nimeni, nu voi fi niciodata prea rasarit, toti invatam daca avem sansa.
        Educatia urbana ti-o faci cu preponderenta prin puterea exemplelor viziuale, si in bine si in rau. De cind lumea oamenii si-au dorit si ei o casa frumosa ca a vecinului, un parc frumos, un bulevard, o strada comerciala, ca in orasul vecin mai rasarit. Caietele OAR-ului nu ajuta publicul (citi stiu de elem citi le citesc?). Daca oamenii merg anual in concediu sa vada orase din Franta, Italia, Germania, Olanda, Danemarca (da, toata Europa cu urbanism si protectie a patrimoniului de calitate) tot exista riscul sa nu se lipeasca, pentru ca fireste oamenii se raporteaza tot la reperele lor. Ajuta daca un ghid (poate fi si o carte) arata si explica punct cu punct elemente bine facute, estetice din peisaul urban, le mentioneaza si backgrundul istoric si stilistic. Asa ajungi sa iubesti multe rezolvari care altfel iti stau in git cultural: brutalism, peisagistica cu natura salbatica etc.
        Nu stiu cum se va rezolva asta, ca solutii de a sari peste etape pot fi, dar cine are puterea sa le aplice cu suficienta raspindire?

  9. O rezolvare practica ar fi ca dezvoltatorul (si cei care au semnat de la Primarie?!) sa fie obligat sa amplaseze pe acoperisul Academiei un grup monumental reprezentativ, avand la baza scene cu Burebista/Stefan cel Mare/Mihai Viteazul iar ca tema principala scene de la Plevna si Marasesti/Oituz (luptele pentru Independenta si Marea Unire) iluminat pentru a fi vizibil de la 1 km

      • nu, poti sa iei la mishto cam orice, dar nu si pe cei care au murit pentru familie, urmasi, tara; chiar daca unii din ei au fost luati la oshtire cu arcanul, chiar daca unii au fost omorati de „friendly fire” sau in timp ce faceau caca…
        ….si ca bonus poate asha le mai piere pofta ce-a poftit a jmekerilui de serviciu sa-si mai jecmaneasca fratele de-i zice tot roman si vine din aceeasi parinti care au facut ce nu gandeste ei sa faca in vecii vecilor…dar fara de care nu erau nici macar matasea broastei pe statuia lui Kogalniceanu

  10. Mi-as permite sa adaug – ceeace consider ca nefericita- plantarea de copaci si tufisuri inalte in Pta. Charles de Gaulle, in rond, in locul” Nasturelui”, ceea ce fractureaza axa bdului. Aviatorilor, blocand complet frumoasa sa perspectiva de cativa km.

  11. Articol care m-a uns pe suflet. Situația descrisă nu e, din păcate, singulară în Capitală. Exemple sunt cu nemiluita. Ce fac, însă, administrațiile locale, autorități publice, întreținute generos (și, după cum se constată, cam de pomană) din taxele și impozitele suportate stoic de contribuabili? „Ther’s the rub”…

  12. Rusinoasa lipsa de reactie din partea OAR (precum si a celorlalte organizatii profesionale), altfel prompt in a da servil curs initiativelor futile ale primariilor. Spre exemplu, in loc sa sustina oportunul Plan Metropolitan de Dezvoltare elaborat in propria organizatie, primarul sectorului 2 anunta cu surle si trambite asocierea cu OAR si UAUIM pentru… cosmetizarea catorva cvartale comuniste, actiune promovata drept exemplu de bune practici in Anuala de Arhitectura!

    • Surlă = trâmbiță. Expresia corectă este: cu surle și tobe. Măcar aici, pe această platformă de comunicare socială pentru oameni inteligenți și cultivați, s-o folosim cum trebuie.

    • @Cristian Severin
      Complicitatea prin tacere e cea mai sigura strategie. Incredibil e totusi ca exista arhitecti care nu iau pozitie nu din complicitate sau pasivitate, ci din lipsa de pregatire – le place sincer ce vad si contribuie si ei cu orori (vedeti ,,noua” gara din Pitesti).
      Cit despre OAR, cel putin dupa intelegerea mea, nu numai ca are o misiune serpuitoare, ci de fapt e orientat sa pindeasca ca pe studenti arhitectii, oameni maturi, ca si-au facut temele, sa jongleze cu o forma anacronica ca dreptul de semnatura care in alte parti nu exista etc. Da, mai fac si lucruri bune, ca probabil n-au putut sa recruteze doar impasibili.
      P.S. S2 se intrece in retorica bombastica. Au spalat strazi cu sapun (dar nu toate, ci mereu aceleasi) au echipat parcuri la hectar in stil batatura de camin cultural cu km de banci geriatrice, au spoit scoarta platanilor cu var, in fine tot ce ia ochiul. Si le place sa se joace de-a oamenii mari cu cuvinte de impact din serialele americane. S-a sarit de la ,,mun’cipiu” la ,,Metropolitan” uau, cu multe majuscule. Toate ,,e” ,,Metropolitane”.

      • :) mi a placut replica Dvs : de la muncipii la metropolitan, ca n New York metropolitan area. nu degeaba sintem in ue si nato ! cutiile cenusii construite pe vremea lui ceausescu au fost acoperite cu spuma poliuretanica, jegului i s a dat lustru. din ele coboara citizenii (semianalfabetii oraseniti) direct in mercedesuri si bmwuri luind cu asalt statiunile de pe valea prahovei si mamaia intr o etalare de forta economica si prosperitate. deasupra lor troneaza jmecherii cu case n snagov si cersetorii (imbogatiti in occident !) din palatele cu zeci de turnulete

  13. Adaugati la cele prezentate in articol si mizeria „de mahala ” din fata Monumentului : platoul din fata acestuia, pastrand pavajul original de piatra cubica si strajuit de o parte si de alta de cate 3 fantani, s-a transformat in parcare fara plata, zilnic aici putand fi vazute zeci de autoturisme, dube de transport mai mari sau mai mici, uneori chiar si autocare, locului aratand ca o autogara . Iar vinerea, sambata si duminica , cat dureaza piata volanta din Piata Eroilor, ochii ne sunt „bucurati” si de toaletele ecologice asezate, bineinteles, la vedere, cu fata spre Bulevardul Eroilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dan Marin
Dan Marin este arhitect, profesor doctor și șef de atelier la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București. A fost șef de proiect al PUZ Zone construite protejate Municipiul București (2000) și membru al Comisiei zonale a monumentelor istorice București (2006-2018).

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Mixul energetic al agromerărilor urbane

În orice metropolă consumul de energie este diversificat și în creștere prin mărirea acesteia ca arie geografica, în...

Așa grăit-a Cîțu

Poate ar fi mai rațional ca Primul Ministru să pună capăt banilor risipiți pe nu-știu-câte instituții (începînd cu Ministerul) menit(e) a se ocupa de cercetare (pe mentenanța cărora și pe banii de salarii ale personalului se duc sume masive de la buget) și să organizeze anual un concurs de proiecte, cu jurizare internațională, ai căror câștigători să beneficieze și de o minimă vizibilitate (grație subvențiilor de la guvern pentru diverse televiziuni, deja alocate).

Locomotive Diesel-electrice realizate la Craiova sub licenţă elveţiană şi exportate în Republica Populară Polonă (1)

O analiză referitoare la achiziţionarea unei licenţe de fabricaţie ar putea stârni discuţii în contradictoriu între inginerii români. Unii dintre ei pot...

Orfani de știință

Undeva în Transilvania. Masca obligatorie pe stradă și în instituțiile publice. Unitatea militară, la intrare. În uniforme și în civil, un grup...

Despotismul statal, lichidarea libertăţii şi tentaţia utopiei

Pentru creatorii de utopii statul, cu  despotismul său birocratic implacabil, este instrumentul ideal de acţiune. Nivelarea pe care o presupune atingerea perfecţiunii...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro