luni, octombrie 25, 2021

În ruptul capului

Pedeapsa. Sunt oameni care, după ce au văzut că “au pierdut” alegerile, au intrat într-o stare de spirit (depresie, dezamăgire, tristețe) din care încearcă să iasă cu mari eforturi. Candidatul lor nu a câștigat: el a “pierdut”, dar, oare,  și electoratul său a pierdut? Cineva mi-a spus că nu se gândea în ruptul capului să se întâmple așa ceva. S-a întâmplat, dar nu în ruptul capului. Ca multe expresii românești, și aceasta are istoria ei. Ea se referă la o pedeapsă atroce din perioada medievală. Nu o descriu, vă imaginați și singuri. De cele mai multe ori, dacă reușea, moartea era instantanee.

Despre cum să îți ataci țara. Ceea ce s-a întâmplat cu alegerile prezidențiale de la noi, acelea pentru capul statului, va intra, probabil, în istoria procesului democratic început în 1989. Ele au un reper în ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2012 când guvernul a încercat să execute statul aplicându-i o “pedeapsă” majoră. Scopul nu a fost numai “ruperea capului”, ci și instaurarea cu forța a “noilor legi” care să dea sensul social-democrației românești. Atunci, primul ministru era ajutat, pe probleme de strategie, de un consilier american, general în rezervă. Strategia a semănat cu organizarea simili-militară a unei ambuscade în care urma să fie “prinsă” democrația românească. Domnul Adrian Severin, mare cunoscutor al istoriei nazismului, cum se vede și în aceste zile, nu remarca atunci similitudinea cu asaltul național-socialismului asupra coloanei vertebrale a Reich-ului, după ce obținuseră majoritatea parlamentară. Forțarea legilor, schimbarea lor prin ordonanțe de urgență sau alte procedee, urmau un plan asemănător unuia militar. Faptul că un prim-ministru se angaja atunci într-o astfel de “operațiune” ar putea ridica probleme și azi. Totul era pe banii noștri. Coincidență sau nu, în vara aceluiași an, același prim-ministru orchestrează ambuscarea unui consiliu academic ce urma să se pronunțe privind doctoratul plagiat. Martori povestesc cum acest consiliu a fost lăsat pe întuneric în timp ce delibera, ca, la final, după ce a constat plagiatul, să afle de la ministrul Educației în funcție atunci, că a fost demis și înlocuit cu un alt consiliu care, firește, a dat verdictul de “nevinovat”. Faptul că două comisii, cele mai îndreptățite, de altfel, au constatat plagiatul, nu a fost acceptat “în ruptul capului” de către doctorul în chestiune.

Pentru alegerile de acum, a fost angajat un alt consilier. Nu știu dacă a contribuit la strategia de campanie, dar ce s-a întâmplat a fost următorul lucru: dacă la turul întâi, linia de atac electorală a fost miza pe “mândria” de a fi român (în România) și pe ideea de “unire”, ea fiind susținută de instituții ale statului, dar și de BOR (“dar” e puțin cam superfluu), la turul doi, linia de atac a fost blocarea votului celor care sunt mândri de a fi români  (dar în străinătate și care s-au unit acolo). În ambele tururi, gândirea a fost pur românească (!), dar, nu se știe cum, aplicarea ei a fost chinezească sau nord-coreeană. Pe ideea “țara ascultă de noi”. Așa ceva nu s-a mai văzut! Adică să gândești tu, cu capul tău, că e bine să faci astfel încât mii de români să fie dați afară din România, nelăsându-i să voteze pentru țara lor, și să te trezești că…ți-ai pierdut capul. Fotografiat acum, se pare, tocmai la Abu Dhabi unde e purtat de către prim-ministrul nostru.

Scena din metrou. Suntem după alegeri. Stau jos, într-un vagon de metrou. Plin. În stânga mea, stand jos, o femeie tânără citește “Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel”. În picioare, în fața mea o femeie tânără citește un roman gen lectură de metrou. Cea din stânga este atât de concentrată încât nu ridică odată capul din pagină. Cea în picioare, pierde, la un moment dat, contactul cu cartea, privirea se duce spre fereastra din fața ei și rămâne două stații fixată acolo. Am coborât la Unirii cu aceasta imagine în cap.

Amândouă cred că sunt romance, sunt membre ale electoratului român. Citeau lucruri diferite, dar concentrarea era acolo. La una era în ceea ce citea, la alta în ceea ce “vedea” dincolo de cartea din mână. Poate au votat. Nu știu. dar, aveam impresia, amândouă căutau ceva. Poate speranța sau un semn. Cine știe care este importanța scrierii din Noul Testament, privind, între altele, păcatul “depărtării” și al “răzvrătirii” față de Cristos, poate înțelege ce s-a întâmplat la alegeri și din perspectiva aceasta: nu Biserica i-a adus aproape de români de adevărul credinței, ci i-a încurajat să se depărteze de ea. Din păcate.           Întâistătorul BOR, capul ei spiritual, ne trimite un mesaj în acea zi a turului doi, privind pe “străinii de neam” prin care, câteodată, se face cunoscută voia Domnului. Ce nu se înțelege limpede este ce înțelege IPS prin “neam”: mi-e teamă că înțelege “depărtarea”, nu apropierea. Un mesaj care, la fel ca și al prim-ministrului-candidat, i-a unit strașnic pe alegătorii români. Mai interesant, cred, ar fi să ne predice ÎPS despre cum se face voia Domnului prin “cei de același neam”!

Nici prim-ministrul, nici celelalte capete de partid și de stat nu au spus clar cum și de ce au “păcătuit”, pierzând alegerile. Nu e un păcat în sine să pierzi, dar când pierzi speranța pusă în tine de cei și cele care te-au crezut, ceva ar trebui să se întâmple. Abia după secolul 14, celor pedepsiți prin ruperea capului, pe roată sau prin spânzurare, li s-a permis să spună public pentru ce păcate li se aplică pedepasa. Turul doi a semănat cu o astfel de pedeapsă. Democrația permite spunerea păcatelor după “execuția” votului. Să sperăm, deci. Vom încerca să înțelegem de ce perdanții au mizat pe “ascultare”, mai mult decât pe spirit civic. Dar e limpede, cred, că ei nu știu ce înseamnă să crezi în valori: lumea de azi, mai ales a tinerilor care vrăjesc virtualul pentru a semăna noua realitate, le este necunoscută.

Despre cei care au pierdut. Celor care au votat cu cel care a pierdut, dincolo de dezamăgire, frustrare, le rămâne, cred, ca întotdeauna, să se întrebe unde au greșit. Dacă se uită în istoria noastră recentă, văd că social-democrația ne-a consumat mult timp istoric pentru a produce puțină dezvoltare reală. Mi-aș fi dorit să nu mă intereseze cine e la putere atâta vreme cât România se dezvoltă în direcția statului de drept, a justiției corecte, a efortului anti-corupție, a diminuării poverii statului pusă pe umerii propriilor plătitori de taxe. Sigur că ceva-ceva poate fi omologat pe plus și dinspre stânga și dinspre dreapta. Nu pot  să fac acest bilanț. Dar ar trebui făcut. Chiar acum căci, iată, se împlinește sfertul de veac de când încercăm să scriem un alt capitol din propria noastră istorie. Va fi apropierea de valorile de mai sus, va fi “răzvrătirea” continuă și lipsa de credință în ceea ce trebuie făcut? Cine știe? Ce spun textele sfinte, ce alegi din experiențele zilnice sunt hrana care te ajută să gândești cu capul tău. Dacă ești cu capul pe umeri.

În alegeri, ce se pierde de fapt? Ani de zile. Cea mai abilă ambuscadă. În care cădem fără ca nimeni să plătească pentru asta. Un stat care pierde din încrederea propriilor cetățeni produce o situație jenantă, ați întâlnit-o, poate: “mi-era rușine să spun că sunt român”. Ce credeți că spuneau privirile forțelor de ordine din Anglia, Germania, Franța, Italia țintite pe românii care strigau că vor să voteze, în fața ușilor închise ale reprezentanțelor țării lor?

O țară care se depărta de ei și de ele pe oră ce trecea. În frig și în ploaie. Câteodată ticăloșia ingenuă poate avea fața unui ministru de externe. Mă întrebam văzând-o, oare ce gândesc, de fapt, acești oameni de partid și de stat despre români? Nu știu. Dar văd și aud, ca și dumneavoastră. Ar trebui să nu mai fie demnitari …în ruptul capului. Câtă demnitate au avut?

Scriu acestea cu gândul nu la ce a fost, ci la ceea ce va urma.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. E frumoasa paralela cu evenimentele din timpul lui Cristos … si actuala …

    E bine totusi de vazut ca Ponta „mandru ca e roman” considera ca a pierdut in fata a mai bine de 50% din votanti pe care pe cale de consecinta nu ii considera romani. „Romanul” asa cum e vazut de Ponta este deci diferit de un roman. Romani sunt si multi din cei care l-au votat pe Ponta dar si multi din cei care l-au votat pe Iohannis. In consecinta „romanul” lui Ponta este un termen absolut generic si conjunctural de exploatare a filiatiunilor lingvistice, culturale si familiale firesti si pe care majoritatea locuitorilor acestei tari le traiesc, le simt si le vorbesc. „Romanul” lui Ponta putea fi in alt context cultural „neamt”, „englez”, „rus” si poate mai putin „chinez” si „african”. Carui roman i-ar trece prin cap sa se dea „roman” ? Niciunuia … Spionii o practica de mult imbracand identitati lingvistice straine pentru a-si servi tara de origine. Si care e tara de origine a „romanului” Ponta ? Si nu … nu e Rusia …

  2. Ii place mult ideea unui BILANT dupa un sfert de veac. Punand in balanta si bilele albe si cele negre, atat pentru „stanga” cat si pentru „dreapta”. Si nu doar in perioadele in care au fost la guvernare, ci in toti acesti ani. In mod realist, nu partizan. Asta e ceva mai greu, caci nu putem fi „obiectivi” in totalitate. Poate, daca n-ar fi facut de un singur om, ar ajuta romanii sa inteleaga ceva mai bine ce li se intampla. Dar apele vor fi tulburi in intreg spectrul politic (din motive diverse!) pana pe 22 decembrie; ma tem ca vor ramane asa si dupa aceea, daca vom continua sa vorbim despre „diaspora”, „ciuma rosie” si „Salvator”. Dar imi pastrez speranta ca o sa ne vina mintea la cap.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.