miercuri, august 12, 2020

În serviciul Partidului: Aventurile „frontului istoric” în România comunistă

Motto: „Who controls the past controls the future; who controls the present controls the past.”–George Orwell, „1984”

Istoria a fost o obsesie pentru comuniști. Mă refer, mai presus de orice, la istoria proprie, văzută ca o materie plastică, aptă să fie scrisă și rescrisă la infinit, în funcție de cotiturile liniei partidului. „Cursul Scurt de Istorie al Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice”, redactat și în parte scris de Stalin însuși codifica perspectiva teleologic-apoteotică în care urmașul lui Lenin era de fapt Lenin-ul contemporan. Toți adversarii săi erau demonizați, prezentați ca renegați, trădători, spioni. În această gramatică a totalitarismului, cum am numit „Cursul Scurt”, se propunea chiar cosmologia politică a stalinismului. Nu degeaba Mao Zedong îi indemna pe comuniștii chinezi, în 1941, să considere „Cursul Scurt” drept cartea lor de căpătâi în plan ideologic. Felician Velimirovici a scris o remarcabilă carte, bazată pe teza sa de doctorat, susținută la Universitatea „Babeș-Bolyai”, despre dinamica și funcțiile istoriografiei comuniste din România, de la debutul marcat de primitivele dogme ale stalinismului târziu la îmbrățișarea unei perspective populist-etnocentrice în care miturile primordialiste ale extremei drepte interbelice se contopeau cu fixațiile teleologice ale unui leninism rezidual. Istoria avea o direcție precisa, trecutul era rescris pentru a demonstra legitimitatea ideologică a socialismului lui Ceaușescu.

Am citit manuscrisul cu maxim interes și recomand cartea cu căldură tuturor celor care sunt interesați de motivațiile luptelor intestine din cadrul disciplinei istorice în anii României comunizate. Tezele autorului converg cu acelea ale unor alți istorici din tânăra generație precum Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Bogdan C. Iacob, Constantin Iordachi, Andi Mihalache, Alina Pavelescu, Virgiliu Țârău, Cristian Vasile (îmi cer scuze dacă am omis vreun nume, lista este strict ilustrativă și nu are pretenții de exhaustivitate).

Cel mai important lucru în abordarea, minuțioasă și captivantă, propusă de Felician Velimirovici, mi se pare respingerea a ceea ce numim vulgata național-stalinistă, construită în perioada de după Declarația PMR din aprilie 1964, și, cu crescândă intensitate, în timpul când în fruntea PCR s-a aflat Nicolae Ceaușescu (1965-1989). Chiar fratele dictatorului, generalul Ilie Ceaușescu, avea veleități de istoric și a susținut direct gruparea cea mai agresiv-patriotardă din ceea ce se numea „frontul istoric”. Centrul de studii și istorie militară a fost megafonul cel mai activ si nociv al acestei vulgate. Acolo a debutat cariera unui Ioan Talpeș, acolo se formulau tezele care iși găsesc și azi ecou in scrierile unui Larry Watts intens promovate de urmașii acelorași cercuri național-staliniste. Evident, la perpetuarea acelui construct apologetic cu multiple paliere și ramificații au contribuit din plin și cu imens zel istoricii de partid Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Gh. I. Ionita, Mihai Fătu, Ion Spălățelu etc

Autorul respinge ideea că în disciplinele istorice din România comunistă ar fi avut loc o confruntare bazată, să spunem, pe criterii etnice (între o fictivă „partidă națională” și o la fel de fictivă „partidă cominternistă”) și insistă, pe drept cuvânt, că era vorba mai degrabă de tensiunea dintre istoricii marxiști sau convertiți la marxism din țară versus cei cu trecut moscovit. Liniile de forță ale câmpului simbolic discutat aici sunt întodeauna mai puțin precise decât apar la prima vedere. Unul dintre cei care l-au sfidat pe Mihail Roller a fost istoricul Gheorghe Haupt, educat in URSS. Despre Haupt a scris cu probitate Florin Constantiniu în cartea sa memorialistică. Rămas in Vest, a devenit un istoric remarcabil al socialismului european. In „Incognito”, Petru Dumitriu l-a transformat în personaj de roman.

Așa cum îl desenează Felician Velimirovici, portretul lui Roller, artizanul bolșevizării istoriei României, este memorabil. Nu l-am cunoscut personal (aveam doar șapte ani când s-a sinucis), dar din ceea ce mi-au povestit oameni care au interacționat cu el, inclusiv tatăl meu, era un impulsiv, un coleric, un exaltat și un posedat ideologic. Era extrem de vindicativ. Dar Roller n-a domnit în istoriografia românească de capul lui. Lucra la CC al PMR ca adjunct de șef de secție, în directa subordine a lui Leonte Răutu. Era coleg cu Ofelia Manole și cu Paul Niculescu-Mizil. La revista „Lupta de clasă”, inverșunatul politruc Ștefan Voicu dădea linia intr-o direcție rolleristă. În mod cert, Gheorghiu-Dej și ceilalți potentați erau la curent cu istericalele fanaticului Roller, dar le tolerau și, probabil, chiar le încurajau. Roller a fost câinele de pază al stalinismului ideologic românesc în perioada sa paroxistică. Când maurul a devenit incomod, a fost marginalizat și umilit. A sfârșit punându-și capăt zilelor, în 1958.

Un alt personaj despre care Felician Velimirovici scrie cu patrunzator simț psihologic a fost Solomon Știrbu, de profesie anticar, propulsat de Roller și Răutu drept șef al catedrei de istorie de la Școala Superioară de Științe Sociale care purta numele lui Andrei Jdanov. Cartea lui Știrbu despre dimensiunile internaționale ale răscoalei lui Tudor Vladimirescu era o fantasmagorie totală, așa cum a demonstrat istoricul Andrei Oțetea în momentul apariției ei. Solomon Știrbu nu era doar un impostor, dar și un zelot, un maniac al „partinității” dusă la ultimele ei consecințe. Este prezentă în carte și Florența Rusu, ani de zile instructor la Secția de Propagandă a CC al PMR, altă exponentă a celui mai deprimant dogmatism, decană la un moment dat, în anii ʻ50, a Facultății de Istorie a Universității din București. O galerie a stupidității, intoleranței, aroganței și sterilității – astfel apare „frontul istoric” al anilor ʻ50.

Lucrurile s-au schimbat, oarecum, după moartea lui Stalin și mai ales după Congresul al XX-lea al PCUS; s-a mers pe linia a ceea ce discursul oficial numea „valorificarea critică a moștenirii culturale”. Au revenit în prim-plan vechii istorici, inclusiv C. C. Giurescu. După moartea lui Dej, a reapărut ca ideolog Miron Constantinescu. Istoria a rămas însă tributară dictatului ideologic al PCR. Cultul lui Ceaușescu trebuia justificat prin romantizarea, adeseori ridicolă, a unor figuri de domnitori din trecut. Unul dintre cei care au demascat mistificările legate de istoria politică a fost Vlad Georgescu. L-am cunoscut relativ bine pe vremea când el era directorul Departamentului Românesc al „Europei Libere”, iar eu eram colaborator permanent, cu o rubrică săptămânală pe teme istorico-politice. Era lucid, calm, ponderat, un om al echilibrului și al bunului-simț intelectual.

În fine, un cuvânt depre un alt personaj discutat în carte: Pavel Țugui. Analiza lui Felician Velimirovici a memoriilor acestui fost șef de secție în anii ʻ50, exclus din partid în 1960, revenit în învățământul superior, la Craiova, în anii lui Ceaușescu, se întâlnește cu aceea a istoricului Cristian Vasile pe linia demistificatoare. Altfel spus, Țugui nu a fost the closet patriot cum îi place să se autodescrie, ci un instrument docil și chiar un arhitect al liniei ideologice a PMR. O altă temă importantă in carte o constituie rolul Institutului de Istorie a Partidului, devenit, dupa 1965, Institutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe langă CC al PCR (ISISP), condus de veteranul ilegalist Ion Popescu-Puțuri și de aghiotantul său, generalul in rezervă Gheorghe Zaharia. Era, de fapt, o citadelă a național-stalinismului, cu certe afinități protocroniste si tracomane. Mai ales după 1956, conflictul dintre istoricii de partid și cei „de stat” s-a accentuat. Nu era insă vorba de viziuni esențial diferite, ci de accente si, mai ales, de competiția pentru hegemonie instituțională. In teza sa de doctorat susținută la Central European University, Bogdan C. Iacob a oferit o excelentă grilă hermeneutică pentru ințelegerea acestor rivalități. Am dezvoltat, împreună cu acest remarcabil tânăr istoric, tema ideologiei național-staliniste într-un articol care urmează să apară intr-un volum coordonat de János Reiner, la Central European University Press.

Informată, documentată și solidă teoretic, cartea lui Felician Velimirovici explorează cu obiectivitate manipulările și intrumentalizările disciplinelor istorice în numele principiului sacrosanct, niciodată abandonat, al partinității, al dreptului „forței politice conducătoare” de a trasa obiectivele „frontului istoric” în funcție de propriile sale obiective.

Textul de mai sus este versiunea lărgită a prefeței mele la cartea lui Felician Velimirovici, ISTORIE ȘI ISTORICI ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ (1948–1989), apărută in mai 2015 la editura Mega:

http://edituramega.ro/carte/519-istorie-si-istorici-in-romania-comunista-1948-1989

Recomandări:

http://www.curteaveche.ro/dosar-stalin-vladimir-tismaneanu-marius-stan.html

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/liturghii-bolsevice-stalin-cursul-scurt-si-gramatica-totalitarismului/

https://www.contributors.ro/cultura/un-posedat-ideologic-cine-a-fost-mihail-roller/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/miron-constantinescu-sau-neputin%C8%9Ba-de-a-deveni-eretic/

http://www.humanitas.ro/humanitas/perfectul-acrobat-leonte-rautu-mastile-raului

http://www.humanitas.ro/humanitas/stalinism-pentru-eternitate

https://www.contributors.ro/societatelife/intre-mihai-pelin-si-pavel-corut-nu-l-am-citit-inca-pe-larry-watts%E2%80%A6/

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Din postura mea de necunoscător al ”confreriei” istoricilor comuniști voi atrage atenția asupra unui personaj încă foarte vizibil, deși decedat în 1995: DUMITRU ALMAȘ.

    Cele 4 volume de „Povestiri istorice” apărute în perioada anilor 1980 se reeditează sub o formă condensată (prin epurarea secvențelor cu Ceaușescu) și sînt ÎN CONTINUARE recomandate copiilor de curs primar. Toate poncifele naționalismului comunist rămîn prezente, otrăvind mințile fragede cu lozinci dacomane și nemaipomenitele calități ale poporului român.

    Iată cîteva secvențe:

    POVESTEA PREAFRUMOASEI DOCHIA
    „Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tânără, de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa… Şi apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, însoţeşte-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă în firea lui dârzenia şi vitejia noastră şi măreţia voastră. Eu însă de aici nu plec, voiesc să mă îngrop aici, în pământul sfânt al Daciei.”

    UN PRIETEN AL DACILOR: APOLLODOR DIN DAMASC
    „ Se spune că Apollodor din Damasc avea şi un motiv deosebit să-i îndrăgească pe copiii daci. Cînd lucra la pod, valurile Dunării, furioase, au răsturnat barca în care sta arhitectul cînd supraveghea construirea podului. Înotînd prin valuri, cu mare greutate a ajuns la mal. Era aşa de istovit încît nu mai putea merge. Doi copii daci, aflaţi pe aproape, l-au urcat pe uscat, pe un tăpşan cu iarbă şi, vestindu-şi mamele, acestea l-au dus într-o casă, i-au dat straie uscate şi l-au îngrijit pînă s-a înzdrăvenit. Ştiţi voi, copii, ce dovedeşte asta ?
    – Că dacii erau oameni buni.
    – Aşa: buni şi omenoşi, cu toată lumea.”

    Dacă n-ar fi de plîns ar fi de rîs.

    Are rost să mai amintesc faptul că pe malurile aceluiași Danubius, unde Apollodor a fost salvat și giugiulit de omenoşii copii daci, urmașii lor (romanizați − sau pecenegizați ?) își împușcau fără milă com/-/patrioții (”înotători” disperați, încercînd să scape din ”patria stanei-de-piatră Dochia”) ?
    Iar Almaș, ca majoritatea locuitorilor R.S.R., ȘTIA. Prin consecință, Almaș MINȚEA (cu bună știință și contra drepturi de autor).

    După opinia mea povestirile lui Almaș sînt cel puțin la fel de toxice ca și predarea religiei, cu precizarea că nu au suferit nici o eclipsă din 1982 încoace (a nu se înțelege că susțin predarea religiei).

    CE NE FACEM CU DUMITRU ALMAȘ ?

    • Cu Dumitru Almaş nu vom face nimic. Aşa cum aţi observat foarte bine, problemele se află în cărţile pe care le-a scris şi care se recomandă în continuare în şcolile din România.
      O schimbare trebuie realizată la nivelul Ministerului Educaţiei, excluzând volumele lui Dumitru Almaş din lista de cărţi recomandate pentru copii. Lucrările respective pot fi utilizate în continuare de către studenţi şi diverşi cercetători, ca exemple negative de scriere a istoriei naţionale.
      „Despăducherea” listei de cărţi recomandate de Ministerul,Educaţiei poate începe cu volumele lui Dumitru Almaş.

  2. „O galerie a stupidității, intoleranței, aroganței și sterilității…” – inspaimantatoare reprezentare mai ales cand poate fi folosita si in chestiuni contemporane: Breban sau BOR versus grafitti…

  3. Tot ce am trait in timpul regimului comunist nu este decit un exercitiu pentru ceea ce a urmat si este perfectionat in fiecare zi.
    Toti sunt spionati si devin parte din baza de date mondiala.
    In acest fel nimic nu se va mai misca si nimeni nu va putea sa gindeasca sau sa se exprime.
    Poate de aceea in estul europei puterea a fost pastrata de comunisti si securiti intrucit rolul lor continua si se amplifica.
    Democratia a murit si locul ei a fost luat pe psevdocratie terorista generalizata.
    Succes in activitate tovarasi!

  4. E o vorba „pestele de la cap se impute” (, ..) Am impresia ca nu a trecut o ‘breeze of fresh air’ prin Academia Rom^ana, U.S.R., Ministerul Invatamantului si alte institutii culturale.

    Cu greu s-au reformat presedintia, s.r.i., ministerul apararii, ministerul public; mai e loc de mai bine la interne si administratia locala. Dupa lunga tranzitie (25 de ani) poate sustin oamenii o (mai scurta) tranzitie Part 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.