luni, aprilie 22, 2024

În ultimii doi ani am murit cu toții un pic

Unde erați în dimineața în care a început marele război?

Iată povestea mea: războiul mi-a vorbit cu zgomotul depărtat al exploziilor, dar nu-mi venea să cred. Îmi părea că visez. Apoi am auzit, la etajul al doilea al casei prietenilor mei din apropierea Kyivului, o ușă trântindu-se și pași pe scări. „A început războiul, spațiul aerian e închis”, mi-a spus Katya, proprietara casei. A zis de spațiul aerian căci, peste două ore, urma să zbor la Vilnius pentru o prezentare a ediției engleze a romanului meu. Vocea ei, trezită din somn, îmi părea aspră și masculină, răgușită și afumată. În realitate, era doar sunetul unor frici primare. Un câine mare era în bucătărie, în fața ferestrei. Privea cerul întunecat și lătra nervos, ascultând vuietele rachetelor și ale avioanelor de luptă.

Fiecare ucrainean își va aminti pentru totdeauna dimineața întunecată a zilei de 24 februarie 2022, când a început invazia la scară largă a Rusiei. Unii au fost treziți de zgomotul exploziilor, alții de apelurile alarmate ale celor dragi – dar cu toții ne amintim de acele secunde până în cel mai mic detaliu. E o amintire care se răsfrânge asupra întregii noastre vieți. Experiența comună ne face să fim nu doar un singur popor, ci o comunitate mai apropiată și mai închisă – ceva în genul unei familii. Pentru că am trăit acel moment împreună.

Apoi au urmat multe momente diferite, cu alarme și lacrimi, cu durere și furie, dar acele prime secunde mi-au rămas întipărite în minte. Ca într-un program 3D, îmi amintesc toate detaliile din jurul meu, inclusiv temperatura din casă, paharele de pe masă de la discuția din seara precedentă, limbile ceasului de deasupra ușii, mirosul câinelui din cameră, gresia rece. A fost cel mai important moment din viața mea, după care totul a luat-o razna și toate planurile au fost date peste cap. Poate că-mi voi aminti la fel de profund momentul când voi auzi că războiul s-a terminat – dacă voi trăi să ajung acolo.

De atunci, au trecut doi ani teribili. Ce s-a schimbat în noi și în jurul nostru? Cea mai semnificativă schimbare este că ne-am obișnuit cu războiul – e parte din viața noastră, din rutina noastră. Asta e cea mai înfricoșătoare schimbare, căci ne-am aclimatizat cu ceva absolut anormal și oribil. Am învățat să trăim fără să-i acordăm atenție.

Acum, când la Kyiv sună sirena de raid aerian, aproape nimeni nu se grăbește să ajungă în cel mai apropiat adăpost – oamenii își văd fără grabă de activitățile obișnuite. Moartea a căpătat trăsăturile unei tragedii din Grecia antică, fiind guvernată de soartă și destin. Nu ai aproape nicio influență asupra ei – se poate ca o rachetă să-ți distrugă astăzi casa, să cadă peste cafeneaua unde comanzi un cappuccino sau să distrugă gara unde îți întâlnești prietenii. E practic imposibil să te aperi de acest pericol, așa că trebuie să-l acceptăm drept o posibilitate zilnică. „Facă-se voia Ta”, cum spunem noi, ateii.

Morțile sunt din belșug în jur. În primăvara lui ‘22, când cele dintâi sicrie ale soldaților uciși pe front au început să fie aduse în orașul meu, fiecare moarte era resimțită drept o tragedie personală. Pe când mașina mortuară trecea pe străzi, oamenii de pe trotuare se așezau în genunchi, depunând flori pe trotuar, iar la înmormântări se strângeau mulțimi. Acum în cimitirul orașului e o întreagă secțiune de morminte militare, fiecare împodobit cu steagul ucrainean. Rudele, colegii din viața civilă și camarazii de front însoțesc sicriul – e de obicei o procesiune mică. Trecătorii se opresc în semn de respect, dar nu mai plâng și nu mai îngenunchează. În general, e mai convenabil pentru oameni să privească în altă parte sau să se îndrepte în grabă spre cel mai apropiat magazin pentru a evita o întâlnire personală cu moartea cuiva care și-a sacrificat viața pentru dreptul nostru de a trăi într-o zonă periferică relativ liniștită a țării.

Nu vă grăbiți să-i judecați pe acești oameni – nu sunt cinici sau insensibili. În ultimii doi ani au văzut însă atât de multe morți, durere și suferință, încât lacrimile au fost deja vărsate, emoțiile s-au mai estompat, iar șocul fiecărei noi știri tragice ne paralizează, pentru a se risipi apoi rapid. Trebuie să-ți aduni toate forțele pentru a continua să trăiești – e ușor s-o iei razna din cauza caruselului de emoții și experiențe. Uneori am impresia că am înnebunit cu toții în mod colectiv.

Nu exagerez, credeți-mă. În Harkov, în urma unui bombardament rusesc, o întreagă familie a pierit – părinții și trei copii. Rușii au atacat un depozit de petrol, provocând o scurgere de combustibil, care, ajuns în stradă, a incendiat zeci de case din zona rezidențială a orașului. A urmat un adevărat iad pe pământ, cu oameni arși de vii. Tatăl și un băiat erau pe hol și încercau să scape. Mama și ceilalți doi copii erau în baie. Cel mai mic băiat, Pavlo, avea 7 luni. Mama sa l-a ținut strâns în brațe când au murit. Din acel bebeluș nu a mai rămas nimic, nici măcar oasele lui – doar cenușă.

Se poate să nu înnebunești după o astfel de știre? Și oare am înnebunit cu adevărat dacă primul meu gând a fost că era mai bine dacă ar fi fost o rachetă, ca toți să piară pe loc, căci într-un incendiu cu toții au îndurat frică și durere.

Un soldat ucrainean, care s-a întors din captivitatea rusească abia pe 31 ianuarie, după doi ani de umilințe și tortură, a fost lovit mortal de un camion într-o intersecție, pe 8 februarie. După revenirea din captivitate, nu a avut nici măcar șansa să-și vadă fiica, Valeriya Halkina, acum refugiată în Lisabona. Fiica a scris pe Instagram: „Astăzi tatăl meu a murit. N-a fost ucis de război, nici de un glonț, nici de doi ani de captivitate. Traversa strada și a fost lovit de o mașină. E suprarealist. Nu-mi vine să cred că e real. Îmi pare rău pentru tot. Am așteptat telefonul tău, așa cum ai promis, dar nu voi mai aștepta …”

Astea nu sunt cele mai izbitoare povești din timpul războiului – doar două știri din dimineața în care scriu acest text. Așa a arătat viața noastră obișnuită timp de doi ani – 730 de dimineți la rând. În fiecare zi mor oameni lipsiți de apărare, nevinovați, complet obișnuiți, uciși de Rusia într-un magazin, pe stradă, în propriile case.

Dar nu doar civilii mor. Rusia ne ucide soldații în fiecare zi. Lumea a acceptat ideea că morțile soldaților sunt normale, că sunt doar statistici ale războiului. Dar nu sunt și soldații oameni? Pot fi ei uciși pur și simplu prin invadarea țării noastre? Cine și când a decis că uciderea soldaților nu este o crimă?

Mai ales dacă ne gândim că armata ucraineană este formată în principal din civili – oameni care au mers de bunăvoie să-și apere țara sau au fost mobilizați de stat. Acești oameni nu au avut nicio pregătire militară înainte de invazie. Erau administratori de firmă, șoferi de autobuz, bucătari într-o pizzerie – la fel ca tine, care citești aceste rânduri.

Să luăm exemplul prietenul meu Maksym Plesha, un artist de 32 de ani al cărui stil de viață îl întruchipa pe cel al unui hipiot. Era un adevărat spirit liber. Își câștiga existența pictând portrete ale trecătorilor de pe stradă și restaurând picturi în biserici. A plecat voluntar pe front, deși nu avea niciun fel de pregătire militară. A fost rănit de două ori și a supraviețuit luptelor din Bakhmut iarna trecută. A fost rănit și glumeam spunând că e ca o pisică cu nouă vieți. Aceste vieți în plus l-au salvat de mai multe ori, dar când războiul continuă în fiecare zi timp de doi ani la rând, nici măcar nouă vieți nu sunt suficiente pentru a supraviețui. Maksym a fost ucis anul trecut, iar trupul său frumos a fost dus la cimitir într-un sicriu închis, căci era grav mutilat. Uciderea unui astfel de soldat este sau nu o crimă?

Și acum să răspundem împreună la întrebarea care mi se pune foarte des când călătoresc în alte țări: „Acum scrieți ficțiune?” Răspunsul este evident.

Trăim în fiecare zi în mijlocul unui asemenea vârtej de povești încât scrierea de ficțiune pur și simplu capitulează în fața realității. Niciun roman nu poate concura cu fluxul de probleme cotidiene din viața ucrainenilor obișnuiți. Nu scriu nimic fictiv și, în general, nu mă gândesc la literatură ca la ceva imaginar sau detașat de viață.

Căci singura funcție a literaturii ucrainene de astăzi este aceea de a fi martoră, de a descrie destine, de a documenta crime. Când am scris despre Maksym, rudele sale mi-au mulțumit pentru faptul că astfel memoria lui va mai trăi un pic și alți oameni vor afla despre viața lui. Literatura devine o formă de psihoterapie, ajutându-ne să suportăm cele mai mari pierderi, dându-ne speranța că toate acestea nu sunt în zadar, că vom fi auziți.

Acestea nu sunt vorbe goale: în timpul războiului, pe fondul unei crize economice profunde, tirajul cărților ucrainene s-a dublat, iar piața de carte a rămas una dintre puținele profitabile din țară. E un paradox, dar numai la prima vedere – în vremuri de turbulențe și incertitudine, oamenii au nevoie de cărți. Cererea a crescut pentru că e vorba despre oameni, despre chestiuni umane și intime. A fi scriitor în aceste vremuri este în egală măsură onorabil și extrem de provocator, pentru că literatura de astăzi nu trebuie să relaxeze, ci să ajute și salveze. Dar asta vine și cu un anume risc: dacă ai o bibliotecă mare în casă, riști ca în cazul unui atac cu rachete locuința ta să ardă mult mai repede decât altele – s-ar putea ca pompierii să nu aibă timp să te salveze.

Dar asta nu e ceva ce poate fi prezis. De-a lungul a doi ani de război, cum mai spuneam, am învățat să ne bazăm pe soartă și pe destin. Ne-am obișnuit cu morțile din jurul nostru și am acceptat posibilitatea propriei noastre dispariții bruște. Nu mai reacționăm la fel de vehement ca înainte la veștile teribile – epiderma noastră emoțională s-a bătătorit. Sau poate că pur și simplu a mai îmbătrânit, pentru că, cu fiecare zi din oroarea în care trăim, am murit și noi, încet-încet, cu toții. Ceea ce ne face umani și normali se usucă în noi. Cu toții suntem o victimă a războiului – atât cei pe care acesta i-a ucis, cât și cei care au fost (până acum) suficient de norocoși să supraviețuiască.

În ultimii doi ani ne-am obișnuit cu războiul și cu tragediile și am început să le considerăm noua normalitate, o parte din viața noastră cotidiană.

Și asta este cea mai înfricoșătoare parte a lucrurilor.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Nici nu știu ce să mai zic. Slavii au năvălit în Europa în două rânduri, o dată prin anii 500-600 e.n și apoi după 1650. Între vlahi/români relațiile au fost și bune și rele. Rele au fost mai ales cu Imperiul Rus care a ocupat Principatele Române de vreo 12 ori, aducându-ne în final comunismul. Ne place sau nu, Ucraina a fost alături de Rusia în toată perioada de agresiune a acesteia…
    Am pierdut multe teritorii și populații din cauza agresiunii slave.
    Da, Ucraina trebuie ajutată contra Rusiei, dar rămâne doar răul cel mai mic, iar Rusia rămâne răul cel mare….
    Și totuși, pentru viitor, care ar trebui să fie politica României cu slavii ăștia care ne înconjoară? Că prieteni nu prea avem, iar ei sunt cam mulți….

  2. Mi-aș dori să citesc ceva asemănător scris de un cetățean rus. Și rușii trec prin aceleași drame, cu diferența că au poziția de agresor, nu de apărător al patriei. Aș vrea să le ascult punctul de vedere ca să încerc să înțeleg CUM se poate justifica faptul că niște oameni, care locuiesc în cea mai mare țară de pe Terra, se pot sacrifica, cvasi-inutil, ca să mai acapareze niște pământ. Pentru că în urma războiului nu mai rămâne aproape nimic clădit de mâna omului, ci doar pământ…

    • Libertatile in Rusia se diminueaza in fiecare zi. Nu cred ca pot ajunge la noi, dacat spuse de cei ce au plecat din tara. Nu cred ca ar ajuta sa citesti propaganda proputinista. Dealtfel imperialismul rusesc este impatasit de majoritatea populatiei si probabil ca ar fi greu de digerat opinia invadatorului.

  3. A fi? Nebunie şi tristă şi goală;Urechea te minte şi ochiul te-nşală;Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
    Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Si iata cum noi toti inlacrimam de fiecare data cind astfel de texte ne sunt aduse spre lecturare .O Rusie ce ne atrage pe toti in pustiul mortii .O Rusie revansarda ce nu accepta nevoia de libertate a natiunilor .O Rusie ce doreste a se razbuna pentru intreaga ei neputinta .Cu toate acestea noi toti fii Europei si ai lumii civilizate ne separam de hoardele barbare ale Asiei ce cindva au ajuns la portile Vienei .Daca trebuie vom lupta cu totii impotriva raului absolut .Multumim pe aceasta cale eroilor Ucrainei si tuturor celor care ii ajuta si ii vor ajuta . Vom scapa curind si de aceia care dintre noi facind parte , inca doresc sovietele sau aliatii lor din intrega lume ce niciodata nu au oferit Romaniei decit moarte si distrugere asa cum a fost si comunismul ceausisto -sovietic atit de drag unora .

  4. Ucraina este o tara mareata, poporul ucrainean un popor erou, dar cata suferinta!
    Nu credeam ca in Europa secolului 21 este posibila o astfel de barbarie precum cea la care s-a dedat Eusia si in care inca persista!

    • Inseamna ca nu ati citit rapoartele Carlei del Ponte privind atrocitatile comise in Balcani in perioada razboiului din Iugoslavia si nu sunteti la curent cu faptul ca Aliatii i-au bombardat pe sarbi in cele 3 zile de Pasti…Nici ONU, nici Papa, nici Bartholomeu nu i-a convins pe reprezentantii celei mai puternice democratii din lume sa nu ucida civili nevinovati cand la Jerusalem cobora Lumina Sfanta in Biserica Orthodoxa , pentru intreaga crestinatate.

      • Despre razboiul recent din Iugoslavia aflam citind „Iugoslavia, lumea mea” si nu numai, de Goran Vojnovici, colectia „Literatura europeana contemporana”, carte tradusa la noi la editura „Casa cartii de stiinta”.
        La Junimea a aparut anul trecut manifestul poetic al Radmilei Popovici, „Si eu sunt Ucraina”, poezii scrise inca din 2014.

  5. De fapt se spune „partir c’est mourir un peu”…
    Citeva ginduri:
    – e tragic atunci cind incepem sa ne obisnuim cu tragedia.
    – nu ma asteptam ca-n aceste vremuri ingrozitoare sa creasca consumul de carti! Imi puteam imagina consum de alcool, petreceri, chiar si sex, dar cind stii ca s-ar putea sa nu mai apuci ziua de miine, tu te apuci de citit!?
    – razboiul e ingrozitor si pt cei care sunt ucisi, cit si pt cei care ucid.
    – si cind te gindesti ca occidentul ne descrie o apocalipsa codoi! Cit de speriati suntem sa aflam ca albinutele, gindaceii, ca vacile trag pirturi care ne omoara… si alaturi de noi…
    – o lume bolnava.. si nici eu nu ma simt mai bine, tusesc…

  6. Ma tot intreb cum a fost aleasa data invaziei. Tind sa cred ca trebuia sa fie 22 februarie 2022. 22.02.2022. Numarul 22022022 e ciudat. E un palindrom, se citeste la fel de la cap si de la coada. 22022022=66*333667. Nu inteleg cum au ales rusii momentul inceputului razboiului si ce semnificatie avea pentru ei. Poate nici una, sau poate au ales-o cu grija.

  7. O alternativa la asa zisa strategie de „dezrusificare” a lui Ivan din Crimeea si Estul Donbasului:
    1. Implementarea unui armistitiu /sau a mult hulitei Paci Rusinoase (tip Minsk 2, Instanbul 1, what ever)
    2. Acordarea garantiilor necesare de securitate din partea Occidentului (intre timp, aceste garantii au fost acordate din partea Germaniei, Frantei, UK si US urmeaza).
    3. Suport financiar si investitii masive din partea Occidentului in scopul reconstructiei, reformarii si modernizarii Ucrainei Libere, in combinatie cu o agenda (pusa la punct) de aderare la UE. Desigur, trebuie pregatit si un buget imens in acest sens, asa cum marturisim insa, cheltuielile cu razboiul sunt (sau pot fi) la fel de mari!

    Acest scenariu /alternativa ignora dreptul international (respectarea suveranitatii teritoriale, etc), tind insa sa cred ca in timp de 5-10 ani, cetatenii Crimeii si din Estul Donbasului vor renunta pe rand la pasaportul rusesc in favoarea celui ucrainean.

    De asemenea, cred ca punctele 2 si 3 mai sus ar fi valabile si pentru R.Moldova, Georgia, Belarus, Serbia, Macedonia, Munte Negru, etc. Occidentul ar cam trebui sa ofere cetatenilor (si elitelor) din proxima vecinatate perspective clare; incepand cu sustinerea masiva a mediului de afaceri, business, investitii, reforme, modernizarea societatii, interactiuni culturale, ridicarea restrictiilor de calatorie, ridicarea barierelor /acces la piata comuna, poate chiar si la piata muncii, etc. Altfel zis, Ocidentul trebuie sa devina un pic mai pragmatic si evident… sa bage mana (ceva mai adanc) in buzunar. Opinea mea.

  8. Eram in Bucuresti. Inca din data de 11.2.2022 la ora 9:38 pm, comentam in presa ca in locul vostru mi-as face bagajele si as fugi din calea razboiului. Mesajele mele sunt publice pe forumul de la g4media.ro, si au la nick, in general, emoticoanele 🤔 si 🕊. Se stia ca armata rusa statea la granita cu Ucraina.

    • In acest moment este prezentat pe France 2 in cadrul Jurnalului de seara un reportaj despre tinerii ucraienieni care refuza sa isi paraseasca țara si refuza sa se inroleze.
      Majoritatea sunt studenti, tineri care au familie , pacifisti, patrioti conform propriilor lor convingeri.
      Aceasta alegere este sanctionata cu inchisoare intre 3 si 5 ani.
      Politia a fost instruita pentru urmarirea si arestarea barbatilor care se opun inrolarii indiferent unde s-ar afla, in spatiul public sau privat. Imaginile sunt filmate in tribunal si cele cu arestarea in plina strada, de la fereastra unui imobil din Kiev.

      • Vai domnu „Clement” câtă cruzime! Ar trebui sa fie pace dat ce sa vezi Ucraina nu vrea așa-zisa pace rusească. Apropo au reapărut cartoanele de oua pe acolo?

        • À propos la apropo, ati interpretat in mod eronat mesajul jurnalistilor de la France 2. Occidentul in niciun caz nu doreste victoria rusilor si deci, un tratat de pace à la Putin.
          Visul lui Macron este crearea unei armate europene, umilirea lui Putin care a lezat grav interesele Frantei in Africa si inaugurarea propriului sau bust in Piata Rosie.
          Privitor la cartoanele de oua , nu va faceti griji, rezerva de cofraje a fost reinoita.
          Cocoşul francez ramane campion la probele de virilitate si frumusete in UE.

  9. Ne-am obișnuit sa vedem în Ucraina o victima a Rusiei, însă și rusii sunt victimele acelui regim autoritar, dictatorial chiar. Milioane de rusi si-ar dori sa iasă în strada împotriva regimului Putin, însă ce poti face atunci când ești arestat doar pentru ca aduci un omagiu si-l deplangi pe Navalnii? Ucrainienii trăiau cu teama ca vor fi invadați de către rusi si stiau ca mai devreme sau mai tarziu vor fi atacati, sa nu spuneți ca nu știați acest lucru, însă nimeni nu a luat masuri serioase în 2008, atunci când a fost invadata Georgia intr-o demonstrație de forță nemaivazuta. Acela a fost un mare semnal de alarma, iar Europa în special, ar fi trebuit sa reacționeze. Altfel ar fi stat lucrurile astăzi. Invadarea Ucrainei este o lecție de istorie, aceea ca niciodată nu trebuie sa avem încredere în Rusia și regimurile sale viitoare. Este greșeală făcută de NATO după prăbușirea URSS, aceea de a crede ca Rusia se putea reforma și putea adera la alianțele vestice. Din păcate, ambele puteri (Rusia si NATO) au ca interes transformarea Ucrainei intr-o „buffer zone” pentru a se proteja, Rusia de o „amenintare” NATO, iar NATO de o amenințare rusa. Fiecare putere vrea sa facă acest lucru fie prin înghețarea conflictului (Rusia), fie prin asigurarea securității Ucrainei (NATO). Ucraina are un teritoriu imens care poate fi luat în calcul pentru a fi o astfel de zona. Este un raționament cinic, perfid, având în vedere ca în Ucraina s-a murit în Piata Maidan pentru libertate, pentru aderarea la UE și NATO in 2014, iar acum mor oameni și soldați pe front in 2024. Probabil ca noul Război Rece2 va avea ca limita Ucraina. Europenii ipocriți spun „merci” ca aceasta granița est-vest nu mai trece prin Berlin. Cel puțin deocamdată.

    • Civilizatia merge inainte. Politica ultimilor 30 de ani (Wandel durch Handel, interactiunile culturale, etc) a deschis larg o fereastra in mintile si inimile noilor generatii. In urmatorii 10-20 de ani, generatia homo sovieticus dispare (pe cale naturala) facand loc noilor generatii care au reusit sa guste din fructul libertatii. https://www.youtube.com/watch?v=vVPo8jgyIfc

      P.S. Evident, disperarea este mare in randul traditionalistilor, nationalistilor, nostalgicilor, etc, aflati inca in spatele zidurilor Cremlinului, recastigarea mintilor si inimilor noilor generatii insa (in special de la milenials incoace) este practic o misiune imposibila. Nimeni nu poate intoarce ceasul inapoi, opinea mea!

      https://www.youtube.com/watch?v=ylzHuZ-pnq8
      https://www.youtube.com/watch?v=Dype2NRWkic

      PPS. Istoricienii si cititorii pasionati de istorie (printre care se numara si Putin, Snyder, diversi generali pensionari, etc) ignora realitatile contemporane, transformarile societatii din ultimile decenii, etc. Pornind de la premisa ca tineretul de azi este viitorul de maine, opiniile tineretului sunt definitorii in ceea ce priveste evolutia viitorului nu foarte indepartat. https://www.rferl.org/a/russia-navalny-death-reactions/32823105.html

    • Orice razboi e o NEBUNIE.
      Eu vad insa ca nu aveti – marog, nu bossgorilele si slavii de sud impreuna cu marea etnie roma care detin „statu… – simtul normal al PERICOLULUI iminent care va paste (adica, IMEDIAT!
      Rusia a spus deja ca vrea un mare TAMPON si ca NATO sa dea inapoi pana la granitele de dinaintea EXTINDERILOR!
      A spus sau nu a spus asta, in fata intregii lumi?
      Asta cand rusii detin atatea arme nuclere – inclusiv bombe cu hidrogen – si nu mai sunt deloc nevoiti sa va ocupe gaura de ca… sa ajunga acolo unde vor ei – fara ucraineni sunteti MORTI si ingropati pe veci CACEEA CE SUNTETI! (ceea ce nu gasesc c-ar fi un lucru rau, in esenta Mirci & Radovani in frunce cu Vlazi, Bani, Banei, banese si banici)
      Doar impreuna cu ucrainenii si polonii puteti forma o LINIE de netrecut pentru rusi. Ca rusia asta va fi distrusa pe veci mai devreme ori mai tarziu. Pai, deoarece nici macar Rusia lui Putin nu poate si nici nu vrea sa-si contamineze prin explozii nucleare pe sute de ani propriul teritoriu european… Vezi CernoBiLcescu, sudistu diavolului, neroman – ? – toti tradatori pe veci stapani… in iad.

      • Trebuia sa folosesti Google Translate, ti-ar fi iesit mai bine in limba romana. Porniti de la ideea gresita ca noi, cei din NATO, daca am fi atacati de Rusia nu am putea lupta sau am fi distrusi in scurta vreme. Fals! Vom lupta si noi pana la capat cu Rusia daca va fi nevoie, mai ales ca avem tehnologii militare mult mai avansate. Nu cred ca Rusia, in halul in care este acum, isi permite sa invadeze o tara NATO. Apropo, Lukashenko afirma ieri ca occidentul a recunoscut Crimeea ca teritoriu rusesc si deci, ar putea ajunge la o intelegere cu Rusia pe tema asta. Sincer, inclin sa-l cred, pentru ca unii lideri europeni, de exemplu, ar fi in stare de asta, considerand ca toti vor pace si liniste si s-au saturat de razboi. Plus ca, dupa cum vedeti, nici nu mai ajuta Ucraina cu mare lucru.

      • 1. Despre noi zone de tampon in Europa a vorbit Putin si cativa ziloviki nascuti in anii ’50. Dictatorii insa, nu au reprezentat niciodata vointa poporului, context in care, este eronat sa condamnam la gramada cetatenii unei tari (sau chiar o tara?)

        2. Putin are priza la generatia formata in perioada razboiului rece, incearca sa reincalzeasca ciorba (exploateaza „nostalgiile” si vechile temeri cu Occidentul imperialist, etc). Generatia homo sovieticus insa, se afla pe cale de disparitie, marturisim ultima ei zvarcolire. In contrast, noile generatii (fiind mult mai informate, mai educate si mai greu de manipulat) detesta dictatura, nationalismul primitiv de grota, etc, optand in favoarea drepturilor cetatenesti, meritocratie, buna guvernare, prosperitate, samd.

        P.S. Este important ca in aceste momente, membrii UE si Nato sa tina randurile stranse in fata provocarilor generate de regimul Putin. Restul sunt povesti si betii cu apa rece. Caci, fara ajutorul masiv din partea Occidentului (sutele de miliarde) cetatenii din spatele fostei cortine de fier (polonezi, ucrainieni, romani, etc) nu reusesc sa faca fata acestei provocari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrii Liubka
Andrii Liubka
Andrii Liubka (1987) - poet, scriitor și eseist ucrainean. A absolvit Școala Militară Mukachevo, filologie ucraineană la Universitatea Uzhgorod și studii balcanice la Universitatea din Varșovia. Autorul al cărților de poezie: „Opt luni de schizofrenie” (Ujgorod, 2007), „Terorismul” (Lviv, 2009), „40 de dolari plus bacșișurile” (Lviv, 2012); colecție de povestiri: „Ucigașul” (Lviv, 2012), colecție de poezii în traducere germană «Notaufname» (Austria, Innsbruck, 2012), cartea de eseuri „Sleeping with Women” (2014), romanul „Karbid” (2015) , selectată în top-5 cărți ale anului de BBC Ucraina; traducerea poloneză a fost selectată pentru premiul central-european Angelus în 2017; traducerea slovenă a fost publicată la Ljubljana în 2019, traducerea în engleză a fost publicată la Londra în 2020) , colecție de nuvele „Camera tristeții” (2016), carte de eseuri „Saudade” (2017), roman „Privirea ta, Cio-Cio-san” (2018), eseu de călătorie despre Balcani „În căutarea barbarilor”. ” (2019), roman „Micul roman ucrainean” (2020) фтв carte de eseuri „Ceva este în neregulă cu mine” (2022). Câștigător al premiilor „Debut” (2007), „Kyiv Laurels” (2011), a primit recent premiul literar al Fundației Kovalev (SUA) și a devenit laureat al Premiului Shevelov pentru cea mai bună carte de eseuri din 2017 în Ucraina. Este membru al PEN ucrainean. El este, de asemenea, traducător din poloneză, croată, sârbă, engleză și curator a două festivaluri internaționale de poezie. Este un voluntar activ care ajută armata ucraineană, inclusiv organizând achiziția și livrarea a aproape 200 de jeep-uri către forțele armate ucrainene. Trăiește în Uzhgorod.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro