marți, decembrie 1, 2020

Inadmisibilitatea inițiativelor legislative privind autonomia teritorială

Introducere

Prezenta lucrare va aborda modalitatea recunoscută de lege organizațiilor minorităților naționale de a participa în procesul electoral și limitele exercitării funcției de legiferare în Parlamentul României, în calitate de reprezentanți ai comunităților etnic reprezentate. De asemenea, va fi abordat și subiectul inadmisibilității inițiativelor legislative în domeniile reglementate de art. 152 din Constituție, precum și obligația Curții Constituționale de a realiza din oficiu verificările de constituționalitate pentru inițiativele care urmăresc revizuirea de facto și de iure a Constituției. Partea finală este dedicată argumentelor mai mult sau mai puține juridice ale inițiatorilor proiectelor de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, a modului în care reinterpretează principiul subsidiarității și pe cel al autodeterminării, precum și invocarea anumitor prevederi de drept internațional deja transpuse în ordinea juridică din România.

1. Inadmisibilitatea unor inițiative legislative în domeniile reglementate de art. 152 din Constituție

Având în vedere multiplele inițiative legislative focusate exclusiv pe dobândirea anumitor forme de autonomie teritorială administrativă directă (Propunerile legislative PL.x 87/2004, nr. 295/19.07.2005, Pl-x nr. 670/2019) sau indirectă prin promovarea conceptului de autonomie culturală care ar implica noi autorități ce s-ar suprapune peste autorități existente similare, se impune clarificarea juridică a temeiului legal în baza căruia pot fi formulate anumite inițiative legislative, cadrul juridic aplicabil și limitele acestor inițiative. Este important de precizat că atât dreptul de asociere politică, cât și obligațiile corelative acestui drept, sunt clar reglementate prin Constituție și legile organice aplicabile, iar respectarea lor obligatorie.

Cu toate aceste, modalitatea de exercitare a drepturilor civile esențiale, conferite de legea fundamentală și modul prin care au fost ulterior completate prin legi subsecvente, au creat o anumită ruptură între scopul urmărit, aplicarea efectivă a legii în conformitate cu spiritul și litera sa, și exercitarea drepturilor conferite de către destinatarii acestor norme. Doar în acest fel poate fi explicată (dar și prin aplicarea principiului bunei credințe), insistența contrară legii, prin care anumiți aleși și partide sau organizații politice, continuă să se folosească de dreptul la asociere, în vederea atingerii unor scopuri interzise chiar de acest drept. Altfel spus, dreptul la asociere este în același timp exercitat, dar și încălcat prin felul în care este exercitat. Lipsa de constatare a acestui fapt juridic și sancționare efectivă permite încălcarea Constituției „în formă continuată” de către anumite organizații politice pe parcursul unei perioade de timp considerabile, fără să se întrevadă la orizont posibilitatea respectării legii.

Un exemplu în acest sens sunt inițiativele privind autonomia județelor Harghita și Covasna și o parte din Mureș, într-o nouă entitate cu atribuții de stat, numită Ținutul Secuiesc. Toate elementele acestui tip de inițiative întrunesc condițiile constitutive ale încălcării legii constituționale,( 1 ) iar acest lucru nu intră sub protecția opiniei politice care conferă imunitate parlamentară, conform art. 72 alin. 1( 2 ) din Constituție. Nu există imunitate parlamentară pentru inițiative legislative neconstituționale repetate, astfel după cum nu poate continua să existe legal un partid sau o organizație care se poziționează în afara Constituției.( 3 )

Ca urmare a lipsei de reacție cu privire la sancționarea inițiativelor neconstituționale, s-a creat un dezechilibru între norme constituționale egale ca valoare juridică, fiind discriminată aplicarea lor în funcție de calitatea juridică a inițiatorului. Cu alte cuvinte, există o diferență de tratament juridic și de control constituțional între inițiativele legislative inițiate de parlamentari și cele inițiate de cetățeni, conform art. 74 alin. 1( 4 ). După cum alin. 2 din același articol instituie anumite limite privind domeniul inițiativelor cetățenești, respectiv faptul că nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea, și prin urmare procedura legală nu poate fi începută, același lucru se aplică mutatis mutandis și parlamentarilor și organizațiilor și partidelor politice atunci când vorbim despre dreptul lor la inițiativă legislativă și a limitelor aplicabile – ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio.

Rezultă astfel, inclusiv pentru parlamentari, că nu există juridic posibilitatea demarării unei inițiative legislative în domeniile expres excluse de la legiferare, respectiv inițiativele care sunt împotriva elementelor ce reglementează existența ca stat național, independent, unitar și indivizibil, precum și forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, sau limba oficială a statului român. Cu toate acestea, chiar dacă se propune o inițiativă care ar putea afecta domeniile interzise reglementării, aceasta intră automat sub incidența procedurii speciale privind inițiativele de revizuire a Constituției.

Conform acestei proceduri, înainte de supunerea la vot a proiectului de lege sau a propunerii legislative, care clar vizează revizuirea Constituției, acesta trebuie depus, însoțit de avizul Consiliului Legislativ, la Curtea Constituțională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunțe asupra respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea, urmând ca proiectul de lege sau propunerea legislativă să se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curții Constituționale conform procedurii imperative prevăzută în art. 19 și următoarele din legea CCR.

Astfel, nerespectarea procedurii (dar și Constituția și Legea nr. 47/1992, precum și alte legi aplicabile) în exemplul privind autonomia a fost realizată la fiecare propunere de acest gen, atât de către parlamentarii inițiatori, cât și de către Curtea Constituțională care deși are obligația auto-sesizării, conform art. 1, art. 3 și art. 11 din Legea nr. 47/1992, nu a făcut-o.( 5 ) Toate inițiativele legislative ce privesc autonomia teritorială depuse până în prezent, nu au fost analizate din oficiu de către Curtea Constituțională care avea această obligație legală, conform legii fundamentale și a propriei legi de organizare și funcționare. În același timp prin comparație, toate inițiativele cetățenești trec în mod obligatoriu prin filtrul de constituționalitate al Curții, conform art. 11, alin. 1, lit. B-d) ceea ce echivalează cu aplicarea legii numai inițiativei cetățenești, nu și celei parlamentare. În cazul în care Curtea va continua să ignore analiza acestor inițiative, va perpetua o diferență de tratament juridic (o discriminare constituțională) între inițiativele cetățenești și cele parlamentare, deși legea nu permite acest lucru. Consecința va rămâne dreptul nerecunoscut de lege al parlamentarilor de a iniția și dezbate proiecte legislative în domenii expres interzise, prin eludarea controlului garantului supremației Constituției – Curtea Constituțională.

Din analiza textelor incidente rezultă clar faptul că intenția legiuitorului a fost de a stabili un standard similar de verificare a constituționalității inițiativelor legislative indiferent de inițiator, Guvern, parlamentari sau cetățeni, deoarece are mecanisme de verificare a priori a tuturor inițiativelor legislative. Acest lucru presupune sesizarea din oficiu de către Curtea Constituțională în legătură cu orice inițiativă legislativă care ar avea un impact asupra Constituției, chiar dacă inițiatorii omit acest lucru. Ceea ce se întâmplă în practică însă, nu corespunde intenției legiuitorului sau legii aplicabile, deoarece în cazul proiectelor privind autonomia teritorială care presupune revizuirea Constituției, nu se respectă mai multe condiții de fond și de formă care ar putea să permită o asemenea inițiativă.

Inițiativele legislative pentru dobândirea autonomiei teritoriale și politice au un lung istoric.( )( 6 ) Singura constantă a acestor inițiative, pe lângă tensiuni politice, demagogie și creare a premiselor necesare apariției intoleranței etnice, este textul inițiativei propriu zise și acceptarea tacită în mod repetat a eludării prevederilor imperative prevăzute de Constituție și celelalte legi organice incidente.

2. Dreptul la asociere și limitele sale juridice

Dreptul la asociere este garantat prin articolul 40 din Constituție care precizează faptul că cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere. Acest lucru presupune posibilitatea asocierii politice a cetățenilor în vederea participării în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice. Prin natura sa, dreptul la asociere conține două componente egale ca valoare juridică, respectiv consacrarea unui drept individual civic, precum și o măsură juridică a cărei aplicare este esențială într-un stat democratic, în care puterea de stat este exercitată de către cetățeni, prin asociere în partide politice (și art. 40 Dreptul de asociere din Constituție) sau prin exprimarea dreptului de vot (art. 36 din Constituție) a celor care s-au asociat (art. 37 Dreptul de a fi ales), în vederea guvernării.

Articolul 40 din Constituție este foarte important prin dimensiunea sa juridică deoarece consacră atât un drept civic individual, care poate fi exercitat independent de cetățean sau împreună cu alții, cât și limitele exercitării acestui drept, indiferent de forma de exercitare. Astfel, anumite categorii de cetățeni care deja fac parte din alte puteri sau structuri ale statului (judecătorească sau anumite categorii de funcționari publici care prin prisma funcției lor sunt apolitici, așa cum ar fi polițiștii sau militarii activi) nu pot exercita acest drept. Asociațiile cu caracter secret sunt interzise, iar partidele sau organizațiile care, prin scopurile or prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale. Această formă de interzicere constituțională expresă a oricărei forme de asociere care prin scopurile, discursul sau activitățile sale derulează sau urmărește rezultatele de mai sus, subliniază importanța pe care legiuitorul constituțional a pus-o pe valorile sociale protejate astfel. Condițiile de exercitare a dreptului la asociere, au aceeași valoare juridică, ca și dreptul în sine. Nerespectarea oricărei condiții, înlătură dreptul conferit ab initio.

În acest sens, obiectivul istoric al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România precum și inițiativele legislative repetate în domeniul restricționat constituțional pentru reglementare ce ar putea aduce atingere valorilor statale esențiale, reprezintă o activitate care încălcă limitele prevăzute de art. 40 alin. 2. Având în vedere că același articol indică și sancțiunea ce intervine în cazul încălcării sale, și anume că acel partid este neconstituțional, este evident faptul că prin aceste acțiuni anumiți reprezentanți poziționează uniunea în contradicție cu legea fundamentală. Acest lucru rezultă inclusiv din Statutul UDMR unde este specificat faptul că unul dintre scopurile uniunii, îl reprezintă promovarea autoorganizării comunității maghiare a cărei reflecție juridică și continuitate programatică transpare în inițiativele recurente privind autonomia Ținutului Secuiesc. Există o legătură de cauzalitate indiscutabilă a înțelegerii organizației privind metoda implementării și conceptul avut în vedere prin termenul de autoorganizare. Revenirea în limitele legii este posibilă doar în urma înlăturării obiectivului autonomiei teritoriale și a imixtiunii neconstituționale constante în domenii de reglementare care excedă protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Propunerile legislative privind Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc se află în contradicție cu Constituția, iar inițiatorii proiectelor încalcă prevederile constituționale și organice aplicabile reprezentanților aleși ai poporului român. Suveranitatea națională este exercitată de către aleși, deputați și senatori, care au îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripțiile electorale pe care le reprezintă, respectiv al cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe care îi reprezintă, în conformitate cu Constituția și legile țării. Reprezentanții organizațiilor minorităților naționale (dar și organizațiile) au o obligație legală atât față de persoanele ce constituie respectiva minoritate etnică, cât și în fața întregii națiuni, în special când aceste organizații sunt asimilate partidelor politice, în cadrul procesului electoral.( 7 )

Prin urmare, conform Legii nr. 14/2003 a partidelor politice, republicată, pot funcționa ca partide politice (i) numai asociațiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, și care militează pentru respectarea suveranității naționale, a independenței și a unității statului și a integrității teritoriale (ii) fiind interzise partidele care prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activități pe care le organizează sau pentru care militează incită la separatism teritorial, suveranitatea și integritatea țării.( 8 )

Astfel, continuând analiza, anumite prevederi din Statutul UDMR (unde identificăm conceptul auto-organizării materializat subsecvent prin promovarea autonomiei teritoriale și politice)( 9 ), programele (unde identificăm un limbaj de natură să îngrijoreze destinatarii mesajului prin promovarea unei situații de discriminare continue a minorității maghiare)( 10 ), propaganda de idei (limitată exclusiv la comunitatea maghiară, deși odată cu asimilarea organizației culturale UDMR cu cea a unui partid politic, responsabilitatea acesteia este extinsă la întreaga națiune română), precum și celelalte activități pe care le organizează (și care contravin legilor în vigoare, astfel după cum identificăm și cu ocazia analizei simbolurilor organizației care corespund unui stat străin, acest lucru fiind interzis prin art. 5 alin. 3 din Legea partidelor politice)( 11 ) sau pentru care militează prin utilizarea funcțiilor publice deținute (fidelitatea față de țară), în calitate de reprezentanți aleși ai poporului român, aflați în exercitarea suveranității naționale (respectiv inițiativele legislative inadmisibile privind crearea și autonomia Ținutului Secuiesc), rezultă încălcarea normelor legale constituționale și organice în vigoare. Redefinirea organizării administrative interne naționale, crearea de organe de stat locale alternative statului național, limitarea suveranității teritoriale, economice și sociale, introducerea unor limbi oficiale străine, promovarea unor măsuri prin care anumite categorii de cetățeni să fie discriminate, reprezintă acțiuni împotriva suveranității și a integrității naționale, precum și restrângerea drepturilor și libertăților persoanelor și a garanțiilor acestora, fiind redusă unitatea poporului și egalitatea între cetățeni. Discursul public, dar și cel identificat în anumite programe și inițiative ale organizației, nu corespunde principiilor legale și valorilor naționale și europene.

Proiectele de autonomie teritorială introduse prin inițiative legislative și respinse în diferite perioade de timp, corespund fidel textului primei inițiative respinse și conțin aceleași prevederi neconstituționale. Continuarea utilizării instrumentelor legislative ale Parlamentului României, în vederea încălcării Constituției, însoțită de mesaje și activități publice interne și internaționale de natură să promoveze și să asigure succesul proiectului autonomiei teritoriale a comunităților maghiare în Bazinul Carpatic, inclusiv prin stabilirea de legături interzise de lege( 12 ) în calitate de organizație asimilată unui partid politic românesc, reprezintă un factor de îngrijorare cu implicații atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Rezoluția privind politica externă – Securitate juridică de nivel european pentru comunitatea noastră( 13 ) a UDMR prin care sunt incluse ca obiective ale organizației activități cu impact internațional, în colaborare sau prin afiliere cu alte organizații interne sau externe, inclusiv statul maghiar, în vederea atingerii obiectivelor acestuia din urmă, prin activități cu potențial impact negativ asupra suveranității României, dar și pentru alte state din Bazinul Carpatic, depășesc mandatul unei organizații românești asimilate unui partid politic românesc sau cea de reprezentant public al statului român. Aleșii români nu pot acționa în interesul unor state străine.

3. Inaplicabilitatea instrumentelor interne și internaționale invocate în vederea susținerii autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc

Inițiativa privind autonomia Ținutului Secuiesc înregistrată Pl-x nr. 670/2019 adoptată tacit de către Camera Deputaților și respinsă de Senat în 29.04.2020, reprezintă continuarea eforturilor de autonomie teritorială prin invocarea acelorași instrumente juridice internaționale care aparent ar reprezenta temeiul juridic care ar justifica legal inițiativa. La o simpla analiză a propunerii legislative observăm faptul că aceasta nu aduce nimic nou față de celelalte două inițiative similare respinse în 2004 și 2012. Inițiatorii au depus în esență același proiect care fusese deja respins anterior de două ori. Lăsând deoparte argumentele juridice constituționale interne indicate mai sus și care nu au fost luate în seamă nici la momentul pregătirii inițiativei inițiale (nici la momentul copierii celor două dinainte și care ar fi permis înțelegerea inadmisibilității inițiativei pentru motivele deja indicate), dar nici la momentul depunerii ei, inițiatorii nu fac nicio referire la admisibilitatea sau legalitatea inițiativei conform legii fundamentale, însă fac anumite referiri în Preambulul proiectului la o serie de principii inaplicabile, ca reprezentând temeiul legal al inițiativei. Anumite aspecte din preambul nu mai sunt de actualitate fiind cel mai probabil o scăpare care s-a făcut în procesul copierii textului inițiativei din 2004 respectiv 2005, fără să se țină cont de trecerea timpului și evoluțiile înregistrate până în prezent, inclusiv statutul de membru UE al României. Alte mențiuni inaplicabile menționate ca temei juridic în inițiativă, așa cum ar fi de exemplu, implementarea și realizarea efectivă a principiului subsidiarității, care ar fi unul dintre principiile fundamentale ce trebuie respectate în vederea integrării europene, dreptul la autodeterminare internă a comunităților a cărui origine sau existență juridică este necunoscută (existând un drept colectiv de autodeterminare al popoarelor), sau respectarea drepturilor dobândite prin Carta Europeană a Autonomiei Locale,( 14 ) au fost copiate și incluse de către inițiatori ca reprezentând temeiuri juridice care ar justifica o autonomie teritorială celei descrise. Cu alte cuvinte, continuăm să vorbim despre o inițiativă legislativă constituțională recurentă inadmisibilă, cu premise incorecte, juridic nefundamentată și social-istoric desuetă.

Toate inițiativele se bazează pe principiul subsidiarității, dreptul la autodeterminare internă a comunităților și Carta Europeană a Autonomiei Locale. Expunerea de motive a inițiatorilor invocă (i) practica in domeniul autonomiei teritoriale fără să indice utilitatea exemplelor sau care este relevanța lor, (ii) Documentul Consiliului pentru Securitate și Cooperare in Europa de la Copenhaga (1990) și CSCE de la Geneva (1991), (iii) Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei, (iv) Rezoluția Parlamentului Europei din 21.11.1991 cu privire la cetățenia Uniunii Europene, (v) Carta Europeană a Autonomiei Locale, (vi) Rezoluția 1334/2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la experiențele pozitive ale regiunilor autonome în rezolvarea conflictelor din Europa, (vii) Declarația de la Alba Iulia din 1918.

3.1 Principiul subsidiarității

Principiul subsidiarității presupune faptul că deciziile trebuie luate cât mai aproape de cetățeni. Scopul general al principiului subsidiarității este de a garanta un anumit nivel de independență unei autorități inferioare în relația cu o autoritate superioară ierarhic, sau a unei autorități locale în relația cu autoritatea centrală și presupune astfel împărțirea puterii între mai multe niveluri de autoritate, fiind un principiu care formează baza instituțională a statelor federale.( 15 ) Statul compus sau federativ are următoarele caracteristici: – pe teritoriul statului se regăsesc mai multe formațiuni statale și una rezultată din unirea lor; – mai multe constituții – câte state există – și o Constituție a federației; – populația are dublă cetățenie; – parlamentul federal are două Camere, dintre care una reprezintă Federația, iar cealaltă statele membre, acestea participând la luarea deciziilor; – subiect al dreptului internațional este numai federația.( 16 ) Subsidiaritatea eliberată de interpretările ei istorice, ideologice și religioase pare sa fie o invitație la regândirea relațiilor sociale în contextul unei autonomii sporite și a unei căutări constante înspre identificarea unui echilibru între libertatea individului și diversele entități (autorități locale și regionale din cadrul statului național, statelor în societatea internațională și, în particular, a grupurilor regionale) și autoritatea de supraveghere necesară a Statului care este în mod natural responsabil pentru securitate, coeziune socială și reglementarea generală a economiei.( 17 )

Cu alte cuvinte, putem spune că principiul subsidiarității a evoluat de la un concept care reprezenta strict baza instituțională specifică unei organizări statale federative, înspre un principiu al cărui scop este înțelegerea limitelor optime de intervenție în viața socială pentru realizarea bunăstării comunității, la nivel local și central, indiferent de forma de organizare statală. Metodele actuale de realizare a acestui scop diferă în funcție de elementele constitutive ale unei societăți și istoria acesteia. Astfel, deși principiul subsidiarității va comporta valențe diferite în funcție de organizarea statală la care este aplicat, iar în cazul statelor federale, uniunilor de state sau a statelor unitare, principiul subsidiarității va avea o consacrare legală diferită, scopul va rămâne același, eficiență administrativă publică. Această evoluție a principiului și abordare este confirmată și de către Consiliul Europei prin Carta Europeană a Autonomiei Locale art. 4 alin. 3 (ratificată de România) conforma căruia: „Exercițiul responsabilităților publice trebuie, de maniera generală, să revină, de preferință, acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni. La atribuirea unei responsabilități către o altă autoritate trebuie să se țină seama de amploarea și de natura sarcinii, precum și de cerințele de eficiență și economie.”

De asemenea, Tratatul privind UE, prevede în Preambul faptul că membrii: “HOTĂRÂȚI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetățeni, în conformitate cu principiul Subsidiarității”. Acesta a consacrat competențele UE în baza principiului atribuirii, conform căruia Uniunea intervine doar în ariile atribuite prin tratate de către statele membre pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Exercitarea efectivă a acestor competențe este supusă principiilor subsidiarității și proporționalității. Astfel, Uniunea nu își poate depăși atribuțiile intervenind în domenii care nu sunt de competența sa exclusivă( 18 ) decât dacă obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Această intervenție poate fi realizată doar prin respectarea principiului proporționalității conform căruia acțiunile Uniunii, în conținut și formă, nu depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.( 19 ) Aplicat în cadrul Uniunii Europene, principiul subsidiarității servește drept criteriu ce reglementează exercitarea competențelor neexclusive ale Uniunii și prin urmare exclude intervenția Uniunii în cazul în care o chestiune poate fi reglementată eficient de statele membre la nivel central, regional sau local și legitimează exercitarea competențelor Uniunii în cazul în care statele membre nu sunt în măsură să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele unei acțiuni preconizate, iar acțiunea la nivelul Uniunii poate aduce o valoare adăugată.( 20 )

În cazul UE, principiul subsidiarității a fost reinterpretat și extins înspre consolidarea dreptului de intervenție al Uniunii în domeniile în care poate să intervină doar dacă acțiunile sale ar fi mai eficiente decât cele naționale. Prin metoda de legiferare a subsidiarității statele membre UE au conferit Uniunii o legitimitate instituțională de intervenție supranațională similară statului național sau autorității sale centrale atunci când intervine în rezolvarea anumitor probleme locale care în mod normal ar trebui soluționate de către autoritățile locale. In domeniile atribuite în baza principiului subsidiarității, UE are aceleași prerogative de autoritate publică ierarhic superioară autorităților locale, respectiv a statelor membre, similară statului unitar sau federal în relația cu autoritățile publice locale proprii. Aici, principiul subsidiarității are două dimensiuni în cadrul Uniunii, una la nivel de Uniune ca și organizație suprastatală și una la nivel de stat membru al Uniunii, indiferent de forma de organizare, unitară sau federală. Scopul principiului este același.

Astfel, se pare că există o diferență fundamentală între abordarea Consiliului Europei și cel al CEE (UE), unde cea din urmă trebuie să găsească un echilibru între obiectivul politic al Uniunii și puterile inițiale ale statelor (iar în unele cazuri și ale elementelor lor constitutive, astfel după cum au subliniat și landurile germane) pe când cea dintâi are simpla sarcină de a promova și de a răspândi ideile de auto-guvernare regională și locală cât mai mult posibil, fără nicio imixtiune în afacerile interne ale membrilor săi.( 21 ) Observăm faptul că o consacrare expresă a principiului subsidiarității de către o organizație internațională (Consiliul Europei) este focusată înspre promovarea ideilor și a principiului subsidiarității pe o axă orizontală la nivel de state membre, astfel după cum a evoluat de-a lungul timpului – realizarea eficienței administrative publice – prin adoptarea Cartei Europene a Autonomiei Locale versus consacrarea de către o organizație supranațională, aplicarea activă și implementarea la nivel de Uniune și stat membru, atât pe axa orizontală instituțională, cât și pe cea verticală.

Deși putem constata o diferență de reglementare a principiului subsidiarității, scopul acestuia rămâne același – eficiența administrației publice. Acest lucru nu presupune crearea de entități sau autorități locale distincte de cele existente, ci asigurarea autorităților locale existente cu toate instrumentele necesare satisfacerii obiectivelor lor fără sa depindă în mod nerezonabil administrativ sau economic de către autoritățile centrale. Codul administrativ reglementează principiul subsidiarității și transpunerea sa legală în dreptul intern în cadrul constituțional prevăzut pentru un stat unitar, în care competențele puterii de stat aparțin unui singur palier de autoritate publică.( 22 )

Astfel, principiul subsidiarității nu poate fi aplicat în sensul și forma indicată în proiectul de autonomie deoarece contravine atât Constituției și legilor interne, cât și însăși scopului principiului subsidiarității invocat de către autori. Acest principiu și instrumentele legale interne și internaționale prin care a fost legiferat, nu prevăd vreo obligație de federalizare sau fracționare a instituțiilor existente ale unui stat pe criterii etnice sau de altă natură, în vederea respectării sale. Introducerea unui nou aparat de stat, format dintr-o putere executivă (Președinte, Comisia de Autoadministrare, Comisie Scaunală), legislativă (Consiliul de Autoadministrare, Consiliul Scaunal) și judecătorească (noi autorități și competențe judiciare), pe criterii teritoriale (149 autorități locale), etnic-lingvistice (etnie maghiară și obligativitatea cunoașterii limbii maghiare de către toți funcționarii, magistrații, polițiștii, etc.), istoric-culturale, precum și prin implementarea simbolurilor unei națiuni străine (Prezentul Statut garantează folosirea liberă a simbolurilor naţiunii maghiare, precum şi ale comunităţilor naţionale în minoritate numerică în Ţinutul Secuiesc) reprezintă atributele unei structuri statale distincte de aparatul de stat central ale cărui legi nu pot fi aplicate în teritoriul delimitat, deși există constante referiri la faptul că autoritățile autonome vor respecta Constituția și legile sale, lucru imposibil atâta timp cât prezumția unei posibile viitoare respectări ar avea la baza încălcarea efectivă a Constituției, în domeniile indicate ca fiind respectată, iar legea autonomiei teritoriale ar avea o valoare juridică superioară Constituției, astfel după cum rezultă din aceasta (ultimul articol prevede abrogarea oricărei prevederi contrare autonomiei teritoriale)( 23 ).

Este important de precizat că toate măsurile privind dreptul de utilizare a limbii materne sau participarea la guvernare la nivel central și local sunt deja implementate în legislația națională existând măsuri legale de protejare a identității tuturor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Astfel, toate măsurile și forma propusă prin proiectul de autonomie echivalează cu enclavizarea și segregarea unui număr de cetățeni români de către restul națiunii și alipirea politică și teritorială de facto a celor segregați la o altă națiune, destabilizând ordinea juridică internă și internațională, creând premisele unor conflicte etnice pe care inițiatorii spun că doar în acest fel le putem preveni. În realitatea inițiatorilor există un conflict mocnit constant între românii de etnie maghiară și toți ceilalți români, iar crearea autonomiei ar fi singura măsură capabilă să ne ducă înspre “o reală reconciliere româno-maghiară”.( 24 ) Această poziție nu corespunde realității obiective sau celei juridice interne și internaționale. Orice posibilă interacțiune socială de natură să creeze posibile tensiuni etnice între majoritate și cetățenii români de etnie maghiară, rromă, ucraineană, etc., trebuie soluționate prin utilizarea mecanismelor legale existente și al căror număr este semnificativ, regimul protecției drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților naționale fiind consacrat prin Constituție și legile țării, inclusiv prin tratele internaționale la care România este parte și a căror aplicare va prevala în caz de neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 Constituția României).

3.2 Dreptul la autodeterminare internă a comunităților

Inadvertențele juridice și de interpretare continuă în textul inițiativei și în expunerea de motive fiind mult mai profunde decât principiul subsidiarității și felul în care este acesta înțeles și coroborat cu prevederile constituționale existente. Prin invocarea dreptului la autodeterminare internă a comunității autorii invocă o formă de drepturi colective recunoscute numai popoarelor ca parte din procesul lor de autodeterminare națională, nu și minorităților naționale. Drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale sunt drepturi individuale, deoarece ele fac parte integrantă din categoria mai largă a drepturilor omului (sunt o specie a drepturilor omului) – unanim recunoscute ca drepturi individuale.( 25 ) Astfel, dreptul la autodeterminare nu este recunoscut unei minorități naționale care nu este subiect de drept internațional deoarece actele internaționale incidente au consfințit protecția persoanelor aparținând minorităților naționale prin intermediul drepturilor omului, respectiv al drepturilor individuale versus ale colectivității. Pe lângă motivele de stabilitate internațională politică și juridică care au dus la consacrarea acestei abordări în principalele documente internaționale, respectiv menținerea păcii și a ordinii internaționale, un alt motiv îl reprezintă abordarea internațională unanimă a comunității internaționale de a consacra și de a-și focusa eforturile înspre protecția drepturilor individuale ale persoanei indiferent de limbă, etnie, religie sau cultură.

În acest sens regăsim această consacrare în Carta Națiunilor Unite, Pactul internațional cu privire la drepturile civile şi politice,( 26 ) Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale, ( 27 )precum și alte documente internaționale, unde drepturile omului și respectarea lor obligatorie reprezintă scopul principal al documentului, iar autodeterminarea popoarelor scopul secundar. Utilizând metoda interpretării juridice teleologice a documentelor, rezultă intenția clară a legiuitorului de protecție a drepturilor omului indiferent de forma de organizare sub care se află, fie că ne referim la indivizii dintr-o societate aflată într-o formă de organizare pre-statală, națională consacrată, sau în curs de emancipare națională (din perioada colonială). În toate cazurile scopul este obligativitatea respectării drepturilor omului. Pe lângă acest scop, statele semnatare au recunoscut și obligația pozitivă a statelor de a recunoaște dreptul la autodeterminare internă a individului, respectiv o dimensiune internă de a-și stabili liber modul de dezvoltare economică, socială și culturală fără vreo imixtiune din afară (materializată prin regimul drepturilor omului), dar și dreptul la autodeterminare externă a popoarelor, respectiv o dimensiune externă a dreptului popoarelor ca și colectivitate de a-și stabili liber statutul politic și locul lor în comunitatea internațională (materializat prin dreptul de a nu fi opresați).( 28 ) Astfel, rezultă faptul că acest drept la autodeterminare al popoarelor poate fi invocat doar de către popor ca și colectivitate unitară aflată sub dominație, subjugare sau exploatare străină.

În concluzie, acest principiu nu poate fi invocat pentru susținerea unei autonomii teritoriale care nu ține cont de legile țării și instrumentele internaționale incidente.

În legătură cu celelalte argumente invocate de către inițiatori, acestea urmează același tipar de inaplicabilitate, respectiv:

1. practica in domeniul autonomiei teritoriale – fără să indice relevanța lor pentru sistemul juridic național și instrumentele internaționale aplicabile în contextul nostru, sau evoluția istorică a statutului acelor autonomii invocate și beneficiul statutului consacrat versus modul în care este consacrat în legislația internă conceptul de autonomie și regimul juridic al protecției persoanelor aparținând minorităților naționale.

2. Documentul Consiliului pentru Securitate și Cooperare in Europa de la Copenhaga (1990) – se referă la regimul general de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale prin recunoașterea drepturilor specifice persoanelor și nu colectivității sau grupului ca titular de drepturi specifice. Mențiunile din paragraful 35 referitor la crearea condițiilor necesare promovării identității etnice, lingvistice, culturale sau religioase a unor minorități naționale prin anumite metode de organizare administrativă și teritorială reprezintă posibile exemple care pot fi urmate în funcție de politicile statului în cauză, fiind lăsată la discreția statelor metoda cea mai potrivită. Exemplele mijloacelor posibile indicate aflate la alegerea statelor nu sunt exhaustive și se referă la stabilirea unor administrații locale sau autonome corespunzătoare specificului istoric și teritorial al acelor minorități, în conformitate cu politica statului. Prin urmare, rezultă faptul că paragraful 35 consacră aceeași abordare în domeniul protecției persoanelor aparținând minorităților naționale, în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului,( 29 ) Convenția cadru pentru protecția minoritățile naționale,( 30 ) prin recunoașterea protecției minorităților naționale utilizând regimul de protecție al drepturilor omului și nu cel al drepturilor colectivității sau poporului. Precizarea privind posibilele metode de asigurare a protecției prin stabilirea unei autorități locale sau autonome care să corespundă istoric și teritorial minorității etnice, este urmarea aceluiași principiu al subsidiarității indicat drept posibilă formă de organizare administrativă care să fie cât mai aproape de cetățean, respectiv de persoanele aparținând minorităților etnice. Utilizarea conceptelor de autonomie sau administrare locală, nu presupune înființarea de autorități autonome pe baze etnice sau istorice care ar anula scopul principiului subsidiarității (precum și al actelor internaționale și interne incidente) și ar presupune un palier de putere suplimentar pentru cetățean, indiferent de etnia acestuia, sau istoria stabilirii sale acolo, atât în relația cu autoritățile centrale, cât și cu cele locale nou create, ca parte din entitatea autonomă.

În general autonomia este înțeleasă și utilizată drept capacitatea de a avea independență de acțiune la nivel intern sau local, deoarece afacerile externe și apărarea rămân atribuțiile autorității centrale sau naționale, deși ocazional dreptul de a încheia tratate internaționale în domenii economice sau culturale pot aparține entității autonome.( 31 ) Principiul subsidiarității precum și limitele conceptului de autonomie consacrate de către actele invocate nu prevăd și nu conferă înțelesul general politic de autonomie, respectiv de entitate teritorială autonomă cu identitate și simboluri proprii, suveranitate, competențe exclusive de reglementare și reprezentare externă a unui spațiu geografic delimitat și a locuitorilor acelui teritoriu. Utilizând metodele de interpretarea literală, logică, sistematică și teleologică a paragrafului 35 și al întregului document, rezultă faptul că Documentul CSCE de la Copenhaga (1990) face parte din familia de instrumente internaționale dedicate protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale ce urmează aceeași logică juridică de consacrare și protecție a drepturilor minorităților naționale prin aplicarea regimului drepturilor individuale ale omului. România a consacrat conceptul de autonomie locală în conformitate cu Constituția, legile interne, principiul subsidiarității și tratatele internaționale la care este parte.

Astfel, cele două dimensiuni ale dreptului de a participa la guvernare la nivel local și central sunt realizate, atât prin conferirea autonomiei locale administrative și financiare tuturor autorităților administrației publice locale, indiferent de etnie, limbă, cultură, religie sau zona geografică de stabilire, cât și la nivel individual, prin recunoașterea dreptului de participare la guvernare la nivel central a organizațiilor minorităților naționale.( 32 )

3. Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei urmează aceeași logică juridică similară Documentului Consiliului pentru Securitate și Cooperare in Europa de la Copenhaga (1990). Aceleași argumente de mai sus se aplică și aici, respectiv protecția minorităților naționale prin aplicarea regimului juridic al drepturilor individuale ale omului și aplicarea principiului subsidiarității, în vederea asigurării dreptului de a participa la administrarea treburilor publice locale prin administrații autonome sau locale adecvate, sau cu un statut special, în conformitate cu legislația națională a statului.( 33 ) Autonomia locală este recunoscută prin Codul administrativ, fiind definită ca – dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale la nivelul cărora sunt alese, treburile publice, în condițiile legii; iar art. 104 – Statutul unității administrativ-teritoriale din Cod, prevede competențele unității care pot stabili în baza autonomiei recunoscute de lege și un statut special pentru unitate, în funcție de elementele locale de identitate de natură culturală, istorică, obiceiuri sau tradiții pe baza cărora se pot dezvolta programe, proiecte sau activități, după caz, a căror finanțare se asigură din bugetul local.

4. Rezoluția 1334/2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la experiențele pozitive ale regiunilor autonome în rezolvarea conflictelor din Europa, este o inițiativă care constă în întregime într-o sugestie transmisă statelor membre ale Consiliului Europei referitor la ce anume și-ar dori Consiliul să existe în realitatea obiectivă, un fel de listă de dorințe pentru minoritățile naționale și relația lor cu statul în care se află. Lăsând la o parte faptul că se fac anumite presupuneri fără să fie oferite datele care au stat la baza lor, de genul celei de la punctul 9, unde deși recunoaște faptul că conceptul de autonomie are o conotație negativă la adresa integrității statului, continuă, statuând, că nu prea există dovezi în acest sens( 34 ), recomandarea a fost dată în esență pentru statele europene în care există zone de conflict etnice, similare celor din Balcani (Kosovo). Această recomandare la fel ca și celelalte recomandări ale Consiliului Europei nu are forță juridică, fiind efectiv mai mult o opinie a organizației într-un anumit context.

Recomandarea are două părți, una cu prezumții și anumite considerații considerate utile, iar cealaltă cu principii mai aplicate de urmat, recomandate statelor atunci când implementează conceptul de autonomie conform propriei legislații. Astfel, regăsim și aici ideile principale deja legiferate la nivel intern privind minoritățile naționale, respectiv faptul că statutul autonomiei trebuie bazat pe (22.1) cooperare și coordonare între autoritățile centrale și cele autonome (art. 75 lit. e) Cod adm.), (22.2) autoritățile centrale și cele autonome trebuie să recunoască faptul că statutul de autonomie este parte dintr-un proces dinamic care este constant negociat (art. 76-78 Cod adm.), (22.3) detaliile și separarea puterilor privind autonomia să fie incluse în legile fundamentale astfel ca amendamentele să poată fi făcute doar conform acesteia (deși în acest caz Consiliul se contrazice, pe de o parte afirmă la 22.2 un statut fluid frecvent negociat, pe de altă parte la 22.3 sugerează includerea în Constituție a autonomiei ceea ce practic anulează ambele sugestii, rămânând la latitudinea statului în funcție de condițiile specifice să reglementeze), (22.4) înțelegerile privind autonomia trebuie să garanteze reprezentarea și participarea efectivă a autorităților autonome în procesul de decizie și managementul afacerilor publice (art. 16 alin. 3, art. 62 alin. 2 din Constituția României, art. 2 Legea 208 din 20.07.2015,( 35 ) art. 94, art. 104, art. 135 alin. 5, art. 138 alin. 3, art. 195, art. 198 alin. 3, art. 199 alin. 3, art. 253, art. 604 din Cod adm.), (22.5) statutul autonomiei trebuie să furnizeze entităților autonome puteri sau autorități executive și normative, alese democratic la nivel local (art. 84 Cod Adm.), (22.6) autoritățile autonome trebuie să aibă buget și resurse proprii (art. 87 Cod Adm.), (22.7) pentru a evite abuzul de putere trebuie consacrate mecanisme speciale de rezolvare a disputelor dintre autoritățile centrale și cele autonome (în calitate de subiecți de drept pot iniția acțiuni în conformitate cu atribuțiile avute), (22.8) în caz de tensiuni între autoritățile autonome și autoritățile centrale persistă, comunitatea internațională va sprijini procesul de negociere (aici organizația se referă la un sprijin în vederea unei mai bune comunicări, precum și eventual oferirea de posibile soluții), (22.9) recunoașterea puterilor autorităților autonome trebuie sa protejeze în mod imperativ minoritățile naționale (art. 16 alin. 3, art. 62 alin. 2 din Constituția României, art. 2 Legea 208 din 20.07.2015,( 36 ) art. 94, art. 104, art. 135 alin. 5, art. 138 alin. 3, art. 195, art. 198 alin. 3, art. 199 alin. 3, art. 253, art. 604 din Cod adm.).( 37 ) Astfel, după cum putem observa inclusiv această recomandare deși nu are forță juridică, este respectată și principiile sale incluse în ordinea juridică internă, fiind invocată eronat în vederea justificării unui concept inaplicabil al autonomiei sau al unor lipsuri legislative interne majore.

5. Carta Europeană a Autonomiei Locale. Referitor la celălalt temei juridic indicat, respectiv Carta Europeană a Autonomiei Locale, principiile din acest document au fost implementate deja conform legii, iar autonomia locală administrativă și financiară există la nivelul întregii țări, fiind aplicată fără nicio discriminare pentru toate autoritățile locale și toți cetățenii, indiferent de zona de rezidență, etnie, religie, cultură, limbă. Aici, autorii inițiativei interpretează și invocă în mod eronat prevederile Cartei Autonomiei Locale. Aceasta nu a fost adoptată în vederea promovării dreptului la autodeterminare recunoscut de dreptul internațional popoarelor ca subiecte de drept care pot avea capacitatea de a solicita recunoașterea acestui drept, în condițiile arătate mai sus. Carta Autonomiei Locale a fost adoptată în vederea realizării unei coordonări mai apropiate la nivel administrativ între autoritățile administrației publice locale și dezvoltarea capacității lor efective de a soluționa și de a gestiona, în limitele legii și a Constituției fiecărui stat semnatar, în nume propriu și in interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice. Întregul demers este o reflecție a convingerii statelor semnatare că este necesară împuternicirea autorităților administrației publice locale cu atribuții sporite și autonomie de decizie și execuție în problemele locale, asupra cărora se prezumă că aceasta (autoritatea administrativă locală) este mult mai bine informată și înzestrată logistic de a răspunde nevoilor identificate. În acest fel, se implementează mult mai aplicat principiul descentralizării și se atinge eficiența administrativă și financiară a aparatului central de stat, la nivel local. Cu alte cuvinte, răspuns local la probleme locale.

Concluzii

Inițiatorii au obligația legală în calitate de reprezentanți ai cetățenilor români ce realizează o misiune publică garantată de Constituție de a (i) respecta Constituția și legile țării, (ii) suveranitatea, indivizibilitatea, independența și unitatea statului, (iii) distinge între autonomia locală administrativă și financiară implementată prin Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, reconfirmată prin art. 84 alin. 3 din Ordonanța de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, și autonomia teritorială politică pe criterii etnice, contrară ordinii juridice interne și internaționale.( 38 ) Toate inițiativele legislative, indiferent de inițiator trebuie formulate în conformitate cu Constituția, iar derapajele identificate și sancționate la momentul oportun pentru a evite posibilele consecințe negative.

De asemenea, se impune actualizarea statutului și acțiunilor UDMR în vederea extinderii reprezentării de către organizație a intereselor tuturor cetățenilor români conform legii chiar dacă scopul principal rămâne protejarea identității maghiare a unui mare număr de cetățeni români, urmărirea intereselor naționale, precum și a celor locale, întreruperea activităților de natură să afecteze egalitatea între cetățeni, suveranitatea și unitatea națională, culturală și teritorială. În același timp instituțiile responsabile cu garantarea supremației Constituției trebuie să intervină în vederea respectării legii fundamentale utilizând mecanismele legale aflate la dispoziția sa, iar organizațiile minorităților naționale să înțeleagă rolul pe care îl au în calitate de reprezentanți ai tuturor românilor și să acționeze în consecință. Fiecare drept este însoțit de o obligație corelativă, iar înțelegerea scopului unui drept și limitele sale de exercitare, reprezintă fundamentul juridic al întregii societăți.

NOTE______________________

1. Art. 1 (alin. 1) – Statul român, România este stat național, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Art. 2 – Suveranitatea, (1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Art. 3 (alin. 1, alin. 2, alin. 3) – Teritoriul, (1) Teritoriul României este inalienabil. (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

Art. 4 – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Art. 6 – Dreptul la identitate, (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

Art. 8 (alin. 2) – Pluralismul şi partidele politice Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Art. 13 – Limba oficială În România, limba oficială este limba română.

Art. 40 – Dreptul de asociere (2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

Art. 54 – Fidelitatea față de țară (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră. (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Sursa Constituția României https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei

2. Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Sursa Constituția României https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei

3. Art. 39 (1) Curtea Constituțională decide asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.

(2) Contestația privind constituționalitatea unui partid politic poate fi formulată de președintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Președintele Camerei poate formula contestația numai pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorității membrilor săi.

(3) Contestația trebuie motivată și va fi însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Sursa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/124149

4. Art. 74 – Iniţiativa legislativă (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Sursa Constituția României https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei

5. Art. 1: Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției, Art. 3 În exercitarea atribuțiilor care îi revin Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale și Art. 11 care stabilește obligația sesizării din oficiu asupra inițiativelor de revizuire. LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Sursa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/124149

6. Propunere nr. PL.x 87/2004 Propunere legislativă privind Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc (respinsă de Senat). Propunere nr. 295/19.07.2005 Propunere legislativă privind Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc (respinsă de Senat în 2012). Propunere Pl-x nr. 670/2019 Propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc (respinsă de Senat în 2020).

Sursa http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=18286

7. Art. 4, alin. 7. În sensul prezentei legi, organizaţiilor cetatenilor aparţinând minoritatilor naţionale, prevăzute la alin. (3) şi (4), le este aplicabil acelasi regim juridic ca şi partidelor politice.

LEGE nr. 373 din 24 septembrie 2004 (*actualizata*) pentru alegerea Camerei Deputatilor şi a Senatului (actualizata până la data de 11 mai 2007*), sursa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/55496

8. Art. 3 alin. 1. Sursa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/158095#id_artA104

9. Titlul III. SCOPURILE UNIUNII, Art. 10 Uniunea este asocierea comunităţii naţionale maghiare din România, constituită în vederea apărării, reprezentării publice şi coordonării intereselor acestei comunităţi, şi care – în interesul apărării, păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale, al realizării egalităţii de şanse pe plan economico-social şi al rămânerii pe pământul natal – promovează autoorganizarea comunităţii, îmbunătăţirea condiţiilor de trai materiale şi spirituale, desfăşurându-şi activitatea sub semnul democraţiei şi pluralismului.

Sursa https://rmdsz.ro/uploads/fileok/dok/Statut_UDMR_2017.pdf

10 Exemple programe: Program 1. „Respect pentru comunitate Priorităţile administrative ale UDMR pentru anul 2016. Sarcina prioritară a UDMR este astăzi din nou apărarea comunităţii şi crearea unui trai sigur pentru maghiarii din România. Ne vom lupta pentru recunoaşterea adevărului nostru şi pentru ceea ce ni se cuvine. Ne vom lupta în continuare pentru a păstra tot ceea ce dobândisem deja – şi pentru a dobândi ceea ce ni s-ar fi cuvenit de mult.

Program 2. Uniunea Democrată Maghiară din România a adoptat la Congresul său din 25 mai 2013 o hotărâre numită Secuime conștientă, puternică. Textul precizează: “Răspândirea conceptelor europene și aderarea la Uniunea Europeană au constituit, și în cazul Secuimii, condițiile dezvoltării: obiectivul nostru inițial, faptul că vedem garanția supraviețuirii și dezvoltării comunității noastre în dobândirea unor forme de autonomie similare celor dobândite de comunități naționale europene în minoritate, nu mai pare a fi unul ireal. In acest sens este importantă elaborarea detaliată și adoptarea de către parlament a statutului administrativ viitor al Secuimii, consemnarea problemelor de politici specializate, crearea condițiilor legislative care să garanteze comfortul comunităților române din regiune.” Sursa http://www.udmr.ro/page/statutul-special Statutul Special al Ţinutului Secuiesc din România.

Sursa http://www.udmr.ro/uploads/fileok/dok/Statutul_Special_al_Tinutului_Secuiesc_din_Romania.pdf

Program 3. Rezoluții adoptate. „Pe lângă soluţionarea problemelor cultural-educaţionale de o importanţă deosebită din punctul de vedere al identităţii noastre naţionale sau creşterea prestigiului limbii maghiare în viaţa publică, în Ţinutul Secuiesc există condiţii pentru crearea unei autonomii recunoscute în dreptul public, completată cu competenţe de politică economică şi socială ar putea asigura dezvoltarea durabilă a regiunii. Autonomia comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic; păstrarea identităţii lor; respectarea drepturilor acestora; dezvoltarea lor economică, socială şi culturală; precum şi bunăstarea lor, alinierea lor la standardele economice europene şi integrarea transfrontalieră a naţiunii culturale maghiare constituie obiective comune ale tuturor maghiarilor de pretutindeni şi necesită o activitate concertată. Prin urmare, UDMR va continua să acorde o importanţă deosebită cooperării şi acţiunilor concertate cu comunităţile maghiare din afara graniţelor Ungariei, participând şi în viitor în mod activ la forumurile de politică naţională organizate în patriamamă.”

11 Hotărâre privind simbolurile naționale ale comunității maghiare din România din 2019. „Comunitatea maghiară din România este parte integrantă a națiunii maghiare, prin urmare își asumă simbolurile și însemnele acesteia, dar dispune și de simboluri proprii. Temeliile principale ale identității noastre naționale sunt acele simboluri care disting națiunea maghiară, și în cadrul acesteia pe maghiarii din Transilvania de alte națiuni și prezintă, într-un mod unic, particularitățile maghiarilor pentru întreaga lume.” Sursa http://udmr.ro/pressroom/articol/hotarare-privind-simbolurile-naionale-ale-comunitaii-maghiare-din-romania

12 LEGE nr. 14 din 9 ianuarie 2003 (*republicată*) a partidelor politice*) Articolul 3 alin. 1: Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale. (2) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activităţi pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 40 alin. (2) sau (4) din Constituţia României, republicată. (3) Este interzisă afilierea partidelor politice la organizaţii din străinătate, dacă această afiliere încalcă valorile prevăzute la alin. (1). (4) Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege.

13 Rezoluție privind politica externă – Securitate juridică de nivel european pentru comunitatea noastră a UDMR, pct. 9 http://www.udmr.ro/uploads/fileok/dok/Rezolutiile%20Congresului%20UDMR.pdf

14 Adoptată de statele membre ale Consiliului Europei la Strasbourg, 15 octombrie 1985.

Sursa http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/carta-europeana-a-autonomiei-locale.php

15 The Principle of Subsidiarity, p. 2. Source https://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/en/FTU_1.2.2.pdf

16 Drept constituţional şi instituţii politice, Vol. II. Instituţii politiceLector univ. dr. Marieta Safta, în acest sens Statul unitar sau simplu are următoarele caracteristici: – o singură formaţiune statală; – un regim constituţional unic, consacrat printr o singură Constituţie; – un singur rând de organe de vârf – un Parlament, un Guvern, un şef de stat şi un singur rând de autorităţi judecătoreşti, care exercită autoritatea la nivel central, în raport cu întregul teritoriu şi cu întreaga populaţie; – populaţia statului are, de regulă, o singură cetăţenie; – statul este unicul subiect de drept internaţional. Sursa https://www.ucv.ro/pdf/invatamant/educatie/scoala_doctorala/2019/safta/2.pdf

17 DEFINITION AND LIMITS OF THE PRINCIPLE OF SUBSIDIARITY, Report prepared for the Steering Committee on Local and Regional Authorities (CDLR), Local and regional authorities in Europe, No. 55, p. 11. Sursa https://rm.coe.int/1680747fda

18 Sursa https://ec.europa.eu/info/about-european-commission/what-european-commission-does/law/areas-eu-action_ro

19 Tratatul privind UE, art. 5 alin. 4. Sursa https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/DOC_1&format=PDF

20 Sursa https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/7/principiul-subsidiaritatii

21 DEFINITION AND LIMITS OF THE PRINCIPLE OF SUBSIDIARITY, Report prepared for the Steering Committee on Local and Regional Authorities (CDLR), Local and regional authorities in Europe, No. 55, p. 14. Sursa https://rm.coe.int/1680747fda

22 ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ. Titlul III Regimul general al autonomiei locale. Articolul 84 Dispoziții generale aplicabile autonomiei locale

(1) Autonomia locală, definită la art. 5 lit. j), se exercită de autoritățile administrației publice locale.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu aduc atingere posibilității de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice, în condițiile legii.

(3) Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

(4) Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competența și atribuțiile autorităților administrației publice locale, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz.

(5) Autonomia locală garantează autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor date în mod expres în competența altor autorități publice.

23 Proiect de lege privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc adoptat de Camera Deputaţilor, p. 36. STATUTUL DE AUTONOMIE AL ȚINUTULUI SECUIESC (Székelyföld – Terra Siculorum) http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2019/cd.670_19.pdf

24 Conform expunerii de motive a inițiatorilor http://www.cdep.ro/proiecte/2019/600/70/0/em898.pdf

25 G. PENTASSUGLIA, Minorities in International Law, European Centre for Minority Issues, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2002, pp. 48-49. Preluat din Dreptul internațional al protecției minorităților naționale Aurescu, Lazăr, p. 42. Sursa https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul-international-al-protectiei-minoritatilor-nationale-aurescu-lazar-extras.pdf

26 Sursa https://www2.ohchr.org/english/law/pdf/ccpr.pdf

27 Sursa https://www.ohchr.org/Documents/Publications/GuideMinoritiesDeclarationen.pdf EN și RO

http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Conventia_Cadru_pentru_Protectia_Minoritatilor_Nationale.pdf

28 4. In respect of the self-determination of peoples two aspects have to be distinguished. The right to self-determination of peoples has an internal aspect, that is to say, the rights of all peoples to pursue freely their economic, social and cultural development without outside interference. In that respect there exists a link with the right of every citizen to take part in the conduct of public affairs at any level, as referred to in article 5 (c) of the International Convention on the Elimination of All Forms of Racial Discrimination. In consequence, Governments are to represent the whole population without distinction as to race, colour, descent or national or ethnic origin. The external aspect of selfdetermination implies that all peoples have the right to determine freely their political status and their place in the international community based upon the principle of equal rights and exemplified by the liberation of peoples from colonialism and by the prohibition to subject peoples to alien subjugation, domination and exploitation. General Recommendation No. 21: Right to self-determination: 23.08.1996. Gen. Rec. No. 21. (General Comments)Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights. Source

https://www.uio.no/studier/emner/jus/humanrights/HUMR5508/v12/undervisningsmateriale/General%20Recommendation%20No21-self-determination.pdf

29 Sursa https://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf

30 Sursa http://www.dri.gov.ro/en/conventia-cadru-pentru-protectia-minoritatilor-nationale/

31 Hannum, Hurst, and Richard B. Lillich. “The Concept of Autonomy in International Law.” The American Journal of International Law, vol. 74, no. 4, 1980, pp. 858–889. JSTOR, www.jstor.org/stable/2201026. Accessed 5 May 2020.

32 LEGE nr. 68 din 15 iulie 1992 – (*actualizată*) pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (actualizată pana la data de 06 iulie 2004*), art. 4.

33 Art. 11 din Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei “În regiunile unde sunt majoritare, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul de a dispune de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice si teritoriale specifice si conforme cu legislaţia naţională a statului.”

Sursa http://www.dri.gov.ro/en/recomandarea-nr-1201-cu-referire-la-un-protocol-aditional-la-conventia-europeana-a-drepturilor-omului-privind-drepturile-persoanelor-apartinand-minoritatilor-nationale/

34 Resolution 1334 (2003) Positive experiences of autonomous regions as a source of inspiration for conflict resolution in Europe http://www.assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-XML2HTML-en.asp?fileid=17120&lang=en

35 LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Sursa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170037

36 LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Sursa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170037

37 Resolution 1334 (2003) Positive experiences of autonomous regions as a source of inspiration for conflict resolution in Europe.

Source http://www.assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-XML2HTML-en.asp?fileid=17120&lang=en

38 Recunoașterea autodeterminării pentru minorități este contrară stabilității internaționale, pentru că în lume, cu foarte rare excepții, nu există teritorii pure etnic.” În acest sens a se vedea Dreptul internațional al protecției minorităților naționale Aurescu, Lazăr, Sursa https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul-international-al-protectiei-minoritatilor-nationale-aurescu-lazar-extras.pdf

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Ceva ceea ce nu stiam (si cred ca putina lume il stia):
    „1. Inadmisibilitatea unor inițiative legislative în domeniile reglementate de art. 152 din Constituție”
    Denota ca si CCR nu are habar de atributiile sale.
    In fapt, este vorba de repetatele actiuni udemeriste.

  2. Spus cu mai putine cuvinte: toate fortele politice care au admis prezenta udmr in parlament din momentul in care si-au declarat „programul politic” – telul de a obtine autonomia – si care, mai mult, au format alinate cu ei au participat activ la incalcarea Constitutiei!
    In mod normal fortele ce au actionat impotriva Constitutiei trebuie sa dispara iar oamenii judecati pentru fapta lor.

  3. Nu sunt absolventa de Drept, recunosc faptul ca am facut un efort sa citesc articolul, insa am inteles Concluziile si pot sa va intreb: CATI dintre parlamentarii Romaniei INTELEG la asemenea nivel atat Proiectul depus de UDMR cat si prevederile Constitutiei Romaniei, respectiv prevederile in materie ale UE si CE?!
    Mi-e greu sa cred ca vreunul dintre populistii semianalfabeti ce populeaza Parlamentul si politica romanesca e in stare sa inteleaga.

  4. Stimate domnule Țiple,

    ati demonstrat prin analiza riguroasa facuta ca la virful ccr, camerei deputatilor si senatului se afla

    niste insi de nota 1 (unu), care mai au si tupeul sa strige dupa pensii speciale si alte favoruri.

    Acei insi merita cu totul altceva.

  5. Am doar o intrebare: E de parere preopinentul ca poate exista o alta limba oficiala (ori alternativ „a unei minoritati”) in Romania? Daca nu, de ce?

    In Scandinavia (minus Danemarca), de exemplu, limba sami e reconscuta ca limba oficiala in municipalitati unde sint sami (laponi).

    Sint de parere ca proiectul de autonomie e scris cu picioarele dpdv juridic dar asta nu inseamna ca intrebarea de mai sus nu e legitima.

    • Presupun că în regiunile scandinave unde limba sami are statut oficial, documentele oficiale sunt totuși bilingve, nu sunt redactate doar în sami. Situația funcționarilor publici în regiunile respective care e, sunt obligați să cunoască sami sau să fie etnici sami? Din câte am înțeles, etnicii sami pot să folosească limba proprie în relația cu autoritățile (beneficiază probabil de translatori, dacă e cazul) însă asta nu înseamnă că suedeza sau norvegiana sunt excluse din regiunile respective și se comunică doar în sami.

      • @Harald

        Nu e de mirare ca lumea isi da cu parerea fara sa fi citit textul proiectului. Poate ma lamuriti si pe mine de unde ati scos faptul ca romana ar fi urmat sa fie exclusa.

        „În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului. Toţi cetăţenii domiciliaţi sau rezidenţi în Ţinutul Secuiesc au dreptul să folosească ambele limbi în condiţii egale, în viaţa privată şi cea publică, inclusiv în cadrul instituţiilor publice, precum şi în faţa autorităţilor publice, atât oral cât şi în scris”

        PS Despre timpenii din proiect pot sa va lamuresc alta data dar asta ar fi o alta discutie. Mi-as dori ca cei care comenteaza s-o faca in cunostinta de cauza.

        PS2 Astept o replica a autorului.

    • @Despre limba oficiala – eu am întrebat ce se întâmplă, concret, în acele municipalități din Suedia și Norvegia. N-am avansat nici cea mai mică ipoteză despre Ținutul Secuiesc, iar dacă s-a simțit cineva cu musca pe căciulă, înseamnă că are motive.

      Dar dacă vreți să discutăm, hai să discutăm:

      În primul rând, Ținutul Secuiesc n-are de ce să existe ca entitate administrativă. După lege, unitățile administrativ-teritoriale de bază sunt comunele și orașele. Orice drepturi privind folosirea limbii materne trebuie să se refere la comune și la orașe, nu la un teritoriu compact creat printr-o ficțiune juridică. Denumirea ”Ținutul Secuiesc” se poate folosi ca termen informal, la fel cum e ”Ținutul Zărandului”, dar nu are de ce să dobândească un statut oficial per se.

      În al doilea rând, formularea ”limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului” înseamnă că limba maghiară devine limbă oficială în Ținutul Secuiesc, iar cine nu o cunoaște n-are decât să-și angajeze translator. Concret, dacă într-un proces desfășurat la Judecătoria Gheorgheni părțile decid să folosească doar limba maghiară, iar judecătorul decide și el că preferă limba maghiară, se ajunge ca hotărârea emisă în maghiară să trebuiască ulterior tradusă în română, cu prevederi ca în tratatele internaționale: ”în caz de interpretare controversată, se va lua de bază varianta în limba maghiară”.

      În al treilea rând, în județele Bihor, Sălaj, Cluj și Satu-Mare sunt probabil încă vreo 600.000 de maghiari, aproximativ un număr egal cu cel al locuitorilor din Ținutul Secuiesc. Pentru ei nu vreți aceleași drepturi de folosire a limbii materne, n-ar fi mai cinstit ca prevederile să ae aplice la nivel de oraș și comună? Chiar vreți neapărat o enclavă compactă autonomă?

      În al patrulea rând, în Norvegia și Suedia, municipalitățile sami la care vă referiți nu au o altă țară față de care să-și manifeste loialitatea. În Ținutul Secuiesc, loialitatea față de Ungaria e afirmată la scenă deschisă. Odată ce un asemenea teritoriu obține un statu administrativ oficial, el devine imediat o exclavă de facto a Ungariei. Exact cum e Nagorno-Karabah (Karabahul de Munte) în Azerbaidjan, care a ajuns practic un stat independent (Republica Artsah) în cadrul Azerbaidjanului, loialitatea fiind față de Armenia.

      Mai mult decât atât, Nagorno-Karabah a ajuns să obțină și un coridor (Lachin) pentru legătura cu Armenia, luat tot din teritoriul Azerbaidjanului, iar forțele armene controlează încă o suprafață aproximativ egală cu Republica Artsah, dublând practic teritoriul luat de sub controlul Azerbaidjanului. Dacă Ținutul Secuiesc ajunge recunoscut oficial ca entitate administrativă, exact asta va face și el, va obține un coridor de legătură cu Ungaria și va încerca ulterior să-și extindă controlul asupra localităților din jur cu minorități maghiare cât de cât semnificative.

      • @Harald

        Eu nu m-am referit la autonomie, care asa cum e descrisa in proiect nu ar avea limite (din pacate autorul articolului nu citeaza tocmai pasajele respective), ci la dreptul de a folosi o alta limba decit limba majoritatii. Si da, mi s-ar parea normal sa se poata folosi o alta limba in orice localitate unde minoritatea e substantiala. In special daca intr-o localitate ungurii sint peste 90% (cum sint destule de pe lista din proiect) mi s-ar parea normal ca un proces intre doua parti maghiare sa fie judecat in maghiara. Nu e nevoie de o traducere in romana pentru nimeni, doar in cazul ca se ajunge la o instanta superioara la care nu exista functionari de stat de limba maghiara.

        Exista tari europene in care opereaza curti religioase care inlocuiesc curtile „normale” asa ca doar folosirea unei alte limbi nu cred ca ar fi atit de daunatoare.

        In ceea ce priveste Nagorno-Karabakh (unde am si fost odata) nu vad de ce ar fi nevoie de un coridor prin Romania din moment ce oricine se poate misca liber in orice directie. Bizara comparatie!

        Comunismul a fost o drama pe care am trait-o cu totii dar noi am trait-o ca romani. Poate ca ar trebui sa va ginditi ca natiunile conlocuitoare l-au trait cu o represiune suplimentara (in special germanii). Ce le-as recomanda secuilor ar fi renuntarea la pretentiile maximaliste si incercarea de a obtine drepturi minoritare pas cu pas.

        • @Despre limba oficiala – instanțele de judecată sunt ale statului român. Toate. Convingerea dvs că nu e nevoie de traducere în limba română pentru nimeni demonstrează adevăratele intenții: un Ținut Secuiesc independent.

        • @Despre limba oficiala – povestea curților religioase sharia din UK e la fel de distorsionată ca și povestea Tirolului de Sud.

          Există curți sharia în UK, dar sunt doar instanțe de arbitraj, abilitate să judece doar cauze civile. Dacă ambele părți acceptă ca disputa lor să fie rezolvată de o curte sharia, disputa se poate rezolva astfel, dar curtea sharia nu are niciun mod de a obliga părțile să se conformeze deciziei. În esență, se ocupă doar cu stabilirea unor moșteniri (proceduri de succesiune) și cu dispute între vecini musulmani.

          Curțile sharia nu judecă niciun fel de cauze penale și nu se pot pronunța în chestiuni maritale: o căsătorie sharia e egală cu zero în fața statului britanic, cele două persoane își păstrează statutul legal după legea britanică, nu după sharia. La fel și în cazul divorțurilor, persoanele rămân în continuare căsătorite dpdv legal, indiferent cum s-au înțeles ele în fața curții sharia.

    • @Despre limba oficiala – deocamdată, ”oricine se poate mișca liber în orice direcție” tocmai pentru că Ținutul Secuiesc nu are niciun statut special.

      În clipa în care Ținutul Secuiesc ar începe să aibă autorități proprii și un teritoriu clar demarcat, stabilit prin lege, acele autorități vor începe să controleze accesul în Ținutul Secuiesc. Așa se ajunge la a revendica și un coridor pentru legătura cu Ungaria, după care la acel coridor vor începe să fie atașate și alte localități cu minorități maghiare semnificative. Rezultatul va fi un fel de Transilvanie de Nord, obținută la fel ca pe vremea lui Hitler și Mussolini, în urma unor presiuni internaționale.

  6. Vorbele întortocheate nu pot sta în locul realități…narativă de excludere practicată de cei care cred că această problemă este pur juridică.

    • @Vajda Szabolcs: „Vorbele intortocheate” sunt din Constitutia Romaniei!
      Daca AVETI Argumente juridice, va doresc succes, puneti-le pe masa, scrieti-i autorului si combateti!
      Altfel, vorbiti ca in Parlament…

  7. Un articol excelent pe care ar trebui să-l studieze şi să-l dezbată în primul rând instituţiile principale ale statului – parlament, preşedinţie, guvern, CCR, puterea judecătorească în general, şi fiecare dintre cei care exe
    rcită putere politică şi administrativă de la talpa ţării la vlădică.

  8. Ungurii și românii în Ardeal s-au evitat cu succes 1.000 de ani.

    Declarația de la Alba Iulia 1918 a fost un proiect românesc îndrăzneț și promițător. Sașii transivăneni și șvabii din Banat au declarat 1919 loialitate fată de noul stat Romania Mare, e un fel de act constitutiv până azi. Constituția din 1923, după modelul francez de stat, prevede „un stat național (etnic?) unitar”. A venit cu totul altfel decât prevede Declarația de la Alba Iulia 1918. Epurarea etnică ca țel de stat și practică a diferitelor guverne de la București în momentul „istoric prielnic” (Legea românizare 1941, expropierea, deportarea si eliminarea cetățenilor evrei. Expropierea după criterii etnice în martie 1945 a cetățenilor sași și șvabi, deportările sașilor și șvabilor. Vânzarea cetățenilor evrei, sași și șvabi pentru Dolari în Națiunea ceaușistă) a dus la eliminarea a peste un milion de cetățeni din economia, cultura, știința, arta etc a țării.
    Conflictele sângeroase din secolul 20 au zguduit Europa și lumea întreagă. În vestul continentului a reușit „reconcilierea”, s-a realizat cu succes reorganizarea occidentului continental în Montanunion, CE/EWG/UE, NATO etc. Vestul continentului a reușit în 75 de ani de pace să asigure bunăstare, belșug și prosperitate locuitorilor săi.

    Estul continentului nu a reușit într-un secol să sigure cetățenilor în noile state create 1918 & 1945 un trai „ca în vest”. Elibarea din suprimarea sovietică 1989 a adus libertate pace și democrație, originală specifica în unele părți, iliberală în altele.
    Asocierea 2004/2007 la UE și la NATO a creat un cadru foarte favorabil pentru reconcilierea în estul Europei. În UE granițele practic au dispărut. Libera criculație a persoanelor e un succes enorm în UE.
    Problemele și conflictele descrise detaliat de autor pun unele sub semnul de întrebare. Poate rezolva reorganizarea teritorială după regiuni (exclus după criterii etnice) unele din problemele acute ale țării, poate duce la o mai bună acaparare a subvenților de la UE, în sfârșit la un trai mai buni pentru toți locuitorii țării, la un trai „ca în vest”? Poate rezolva reorganizarea teritoriale după regiuni reducerea masivă a personalului budgetar administrativ în favoarea investiților în învățământ și sănătate.

    Sunt multe de făcut în țară după stoparea pandemiei și relansarea economiei.
    Emigrarea masivă a tinerilor din est în vest e o problemă acută în estul continentului.
    Soluții?

    • @ Kurt,
      tu ai citit articolul sau ai texte fixe? ce rot are sa te intorci la pas`opt. Pardon, la tratatul de la Trianon si sa bati apa in piua? Ce drept iti lipseste in Romania si eu il am? Traiesc printre unguri si svabi,ucraineni, de aproape 80 de ani, si am constatat ca ,uneori, „nationalitatile conlocuitoare” au unele facilitati in plus.
      Citeste macar atit:
      „Un exemplu în acest sens sunt inițiativele privind autonomia județelor Harghita și Covasna și o parte din Mureș, într-o nouă entitate cu atribuții de stat, numită Ținutul Secuiesc. Toate elementele acestui tip de inițiative întrunesc condițiile constitutive ale încălcării legii constituționale,( 1 ) iar acest lucru nu intră sub protecția opiniei politice care conferă imunitate parlamentară, conform art. 72 alin. 1( 2 ) din Constituție. Nu există imunitate parlamentară pentru inițiative legislative neconstituționale repetate, astfel după cum nu poate continua să existe legal un partid sau o organizație care se poziționează în afara Constituției.( 3 )”

  9. Nu tot ce este legal este si legitim.
    Politica statului roman fata de maghiarii din Romania a fost gresita incepind din 1918 pina azi.

    • @Ovidiu G. – politica statului român față de maghiarii din România, după 1918, a fost garantat mai corectă decât politica statului maghiar față de români, înainte de 1918. Mergem într-o zi pe la Gurahonț, să vedem cum și de către cine a fost spânzurat Ion Buteanu, de exemplu?

  10. …Despre falimentul intelectual pe care il risca toti cei care pornesc prost pregatiti si cu exces de patriotism iacobin in cruciada anti-autonomie/antimaghiara…

    1. Autorul are dreptate (doar) cand spune ca Legea autonomiei teritoriale a ȚS va fi o lege de modificare a Constitutiei, lucru trecut sub tacere de toti politicienii.

    2. Autorul NU are dreptate in privinta prezentarii rudimentare, in lectura postcoloniala a dreptului la autodeterminare externa al popoatelor cat si a dreptului la autodeterminare interna a minoritatilor etnice. In realitate, dreptul la autodeterminare i se cuvine cetatenilor unei tari in mod constant si indiferent daca sunt sau nu oprimati din exterior sau interior. Iar autodeterminarea interna este termenul consacrat pentru realizarea drepturilor minoritatilor etnice.

    3. Autorul omite sa citeze articolul din Recomandarea 1201/1993 a CE care pune in vedere statute speciale minoritatilor ce traiesc compact, precum maghiarii in ȚS. Deci autorul ascunde informatii relevante pentru a-si sustine concluzia dinainte stabilit, adica PREJUDECATA antiautonomie.

    4. Autorul omite sa spuna ca Romania a acceptat Recomandarea 1201/1993, asadar si ideea de autonomie teritoriala. Deci autorul ascunde informatii cheie, incomode, pentru a-si sustine prejudecata anti-autonomie.

    5. Autorul nu cunoaste literatura de specialitate si nici documente relevante ale ONU, CE si OSCE care arata ca autonomiile teritoriale nu sunt doar compatibile cu Constitutia unui stat unitare, ci pot exista DOAR in acel context. In plus, majoritatea teritoriilor autonome din UE sunt mai PROSPERE decat alte regiuni, neautonome.

    6. Autorul ignora faptul ca in regiunea autonomia Voivodina din Serbia, romanii si maghiarii dispun de exact acel tip de autonomie care, aparent, ar fi anticonstitutional in Romania. Iata ca se poate, iata ca si romanii pot beneficia de autonomie teritoriala, nu numai maghiarii. Iata ca un stat candva extrem de nationalist, precum Serbia, e in stare sa ofere drepturi colective pe care Romania „europeana” le refuza cu indaratnicie!

    7. Autorul confunda intentionat sau din necunoastere autonomia cu separatismul teritorial si ‘enclavizarea’. Tipic…

    8. In cautarea de contradictii in documentele CE, autorul afirma, gratuit, ca includerea unui statut special in Constitutie s-ar contrazice cu principiul negocierii continue a autonomiei teritoriale, or, negocierile continue nu trebuie sa se materializeze de fiecare data in modificari de Constitutie, ci eventual in acte normative inferioare si, la intervale mai mari, si in Constitutie…

    9. Autorul ignora practic sa mentioneze existenta unor teritorii demult autonome si PROSPERE in Europa (Tirolul de sud, Insulele Aland), evitand astfel confruntarea INCOMODA cu realitatea (sau cu trecutul – ȚS fiind autonom in trecut, atat in cadrul Romaniei socialiste cat si in Ungaria medievala si Principatul Transilvaniei.)

    10. Cireasa de pe tort: Autorul considera ca introducerea limbii maghiare ca limba oficiala in ȚS ar insemna introducerea unei limbi „straine” ca limba oficiala. Iata caderea in gol a intregului esafodaj fals pe care sta etnocentrismul Romaniei de la 1918 incoace, cand s-a introdus, cu dedicatie, sintagma de „stat national” in Constitutie, in scopul romanizarii teritoriilor si eventual a populatiilor dobandite la Paris, in 1918-20. Adica maghiarii sunt considerati straini la ei acasa, cu toate ca sunt popor autohton si constitutiv al Transilvaniei. Exact asa ii privea Romania – stat care atacase si invadase intre 1916-1919 de vreo 3 ori Ungaria neostila – pe ardelenii nonromani, dupa 1918: niste straini. Asa ii considera si autorul pe maghiari la ei acasa: niste straini. Autorul refuza deci sa ii perceapa pe maghiari ca AUTOHTONI si deci cu drepturi egale cu etnicii romani. JIGNITOR, RUDICOL, ABSURD, AMATORICESC.

    BONUS: Autorul incearca sa cenzureze libera exprimare a unor politicieni pro-autonomie, refuzandu-le imunitatea parlamentara pe aceste ‘teme’ incomode autorului. In recomand sa citeasca nu doar declaratiile drepturilor omului (ONU, Europa) si Constitutia Romaniei ci si Art. 7 din acest document ONU:
    Declaration on the Right and Responsibility of
    Individuals, Groups and Organs of Society to Promote
    and Protect Universally Recognized Human Rights and
    Fundamental Freedoms
    Adopted by General Assembly resolution 53/144 of 9 December 1998

    Article 7
    “Everyone has the right, individually and in association with others, to develop and discuss new human rights ideas and principles and to advocate their acceptance.”

    CONCLUZIE: In afara de remarcile privind modificarea Constitutiei Romaniei printr-un eventual statut special pentru ȚS, pledoaria anti-autonomie este PROFUND BIASATA SELECTIV, prin aceea da autorul inverseaza demersul logic, subordonand selectia argumentelor cocluziei dinainte stabilite. Adica este un discurs de tip PROPAGANDISTIC, A PRIORI OSTIL fata de un grup autohton din Ardeal, IRATIONAL, NEINFORMAT, NESTIINTIFIC.

    Hans Hedrich, politolog
    Sighisoara/Schässburg/Segesvár

    • @Hans Hedrich – Ungaria aceea ”neostilă” din perioada 1916 – 1919 era de fapt Ungaria Mare și încorpora milioane de etnici români. Toate orașele mari: Timișoara, Arad, Sibiu, Brașov, Cluj, Oradea, Satu-Mare, Baia Mare, Bistrița etc. erau în Ungaria aceea ”neostilă”, în perioada 1916 – 1919.

      • Am citit undeva, mai demult, datele demografice din 1918, Transilvania. Îmi amintesc că am fost foarte surprins de ceea ce am aflat. De exemplu, Oradea Mare avea 95% populație maghiară, 3% evrei si 2% români. În Cluj, situatia arăta așa: 85% maghiari, 8% germani, 4% evrei, 3% români.

        Istoria mai spune că armata și guvernul României avuseseră intenția să pună granița ceva mai la Vest, dincolo de Debrecen (!), dar s-au enervat unii dintre ăia mai mari care trasau noile frontiere și au fost nevoiți să renunțe.

        Cred că tot acolo am citit cum Parlamentul Ungariei a votat în 1872, după ani de zile de discuții (și ezitări între Bratislava și Cluj), să fondeze o universitate la Cluj (Hungarian Royal University of Kolozsvár). Ulterior au construit și o biblioteca universitară. Ambele construcții, frumoase si trainice, monumentale chiar, sunt funcționale și azi, după câte știu.

        • Nu am cunoștință despre vreun recensământ din 1918, iar datele din 1910 sunt clar alterate în favoarea maghiarilor. Recensământul din 1880 pare să fie ultimul cu valorile nealterate, iar natalitatea la români era probabil mai mare decât la maghiari, deci tendința de după 1880 are toate șansele să fi fost una de creștere a ponderii românilor.

          Găsiți pe net harta etnografică de la 1880 a lui Rethey Ferencz, aveți acolo și cifrele exacte ale populației, pe județe, plus o reprezentare grafică extrem de convingătoare și detaliată. Exista o majoritate maghiară în Bihar, dar era ceva gen 233.000 maghiari vs 186.000 români. În Kolozs maghiarii erau minoritari, 63.000 vs 112.000 de români.

          La 1880 încă nu începuse maghiarizarea forțată, de asta sunt ultimele date credibile.

          • later edit: fostul județ Bihar nu a revenit integral României, a fost împărțit între România și Ungaria chiar după linia de demarcație etnică, așa cum apare ea pe harta de la 1880 menționată mai sus. Vă puteți convinge personal, așa arăta Bihar Vármegye dpdv geografic la 1891:

            https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/19/Bihar_county_map_%281891%29.jpg

            Atât timp cât harta etnografică a lui Rethey Ferencz există și e publică, iar ea a fost realizată chiar de autoritățile maghiare, victimizarea nu prea are nicio bază în prezent.

  11. Recomand cu caldura legatura, nu PT ca ar fi scris de mine, ci PT ca contine trimiteri la documente ONU, CE, OSCE, relevante, necunoscutesai ignorate de catre autor…

    In Romania de dupa 1989 s-a inventat, intretinut si propagat mitul respectiv minciuna, conform carora, autonomia conferita unui minoritati etnice (sau unei regiuni a tarii) ar insemna “separatism” (adica o miscare de ‘rupere de la trupul tarii’) si ca ar fi incompatibila cu caracterul “national si unitar” al statului roman, stipulat in articolul 1 al Constitutiei Romaniei. Nu incape dubiu pentru cei informati pe aceasta tema ca cei care se opun unor forme de autonomie, mai ales in favoarea celor aprox. 1,2 milioane de maghiari din Transilvania, o fac deseori neinformat, strident, patriotard sau chiar …retard. (…)

    Mai departe aici: http://www.neuerweg.ro/autonomia-teritoriala-este-legala-si-in-state-nationale-si-unitare-conform-documente-onu-osce-ce/

  12. @lili constitutia romaniei devine astfel o narativa de excludere, chiar datorita art. 1. Legile se construiesc pe constitutie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vasile Țiple
Vasile Țiple
Vasile Țiple este absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti si doctor in drept. A fost consilier juridic al Transparency International Romania unde a coordonat Centrul de Advocacy si Asistenta Juridica pentru cetateni, fiind implicat ca expert juridic in diferite proiecte derulate de organizatie. Ulterior s-a alaturat echipei juridice a companiei americane Adobe Systems Romania. In prezent lucreaza in cadrul UiPath, cea mai valoroasa companie romaneasca, unde a creat si condus departamentul juridic global in cadrul caruia a implementat primii roboti juridici, dezvoltand totodata si Programul de Automatizare in Domeniul Juridic (Legal Automation Program). A publicat articole si opinii in drept international public, administratie, proprietate intelectuala si inteligenta artificiala.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.