… poate ca de aceea nu avem nici macar o eticheta pentru vremurile pe care le traim. Poate de aceea ne multumim cu termenul « post-modernism ». Nu stim ce e. Stim doar ca e « post », ca vine dupa altceva caruia i-am pus eticheta de « modernitate ». Pentru ca atata ne mai duce capul. Pentru ca nu ne mai duce capul. Si nu ne mai duce, pentru ca nu-l mai avem.
Sa pornim, asadar, de la ceea ce stim :
Stim ca de-a lungul si de-a latul planetei lumea e nemultumita de felul in care merg lucrurile. Nemultumita asa, in general. Stim ca increderea partidelor in parlament, parlamentari si-n clasa politica in general scade cu o viteza pe cat de naucitoare pe atat de alarmanta, atat in ceea ce se eticheteaza drept « democratii consolidate », cu o veche traditie, cat si in democratiile « proaspete » sau chiar « emergente ». [Bunaoara, conform ultimului sondaj, proportia americanilor care mai au incredere in Congres e de … 17% !] Stim, asadar, ca asta nu mai are deja legatura nici cu PIB-ul, nici cu sistemul de vot, nici cu religia, nici cu traditiile, moravurile, somajul, stanga, dreapta, Constitutia, s.a.m.d.
Simplu spus, suntem nevoiti sa renuntam a ne mai ascunde dupa degete. Trebuie sa privim adevarul in fata : Dincolo de PSD sau PDL, in Romania, dincolo de Republicani si Democrati in SUA, dincolo de impotenta partidelor, criza economica, prezenta sau absenta religiei in viata publica, dincolo de incalzirea globala, drepturile minoritatilor de orice fel, dincolo de orice alta cauza mai mult sau mai putin laudabila ca mai poate trece prin minte, suntem nevoiti sa acceptam realitatea – oricat ar parea de scandaloasa : avem o problema cu democratia reprezentativa. E singurul numitor comun ce-i uneste pe indignatii din Spania cu cei din Orientul Mijlociu (da, da, au si ei, cum am avut si noi, “democratie reprezentativa”), Tea Party cu Occupy Wall Street, Revoltatii din Marea Britanie cu cei din Grecia, s.a.m.d.
Oamenii nu se mai simt « reprezentati ». Trebuie sa recunoasteti ca e ironic : Nu doar generatia Facebook nu se mai simte reprezentata. De la al cu barba sura pan’ la cel cu barba sura, nimeni nu se mai simte repreznetat cu adevarat.
Pana aici, sunt de acord cu Michael Hardt si Antonio Negri, oricat de neo-marxisti vor fi fiind ei (si sunt !) :
« Cel puţin la fel de important este, însă, protestul împotriva absenţei –sau eșecului – reprezentării politice. Problema nu este atât faptul că un partid, sau un politician oarecare sunt ineficienţi, sau corupţi (cu toate că și asta este adevărat), ci adecvarea, sau lipsa de adecvare a însuși sistemului politic reprezentativ. »
[Nota : Articolul complet poate fi gasit pe CriticAtac.]
De aici incolo, insa, drumurile noastre se despart. Fundamental. Si nu doar cu stanga, ci si, intr-o oarecare masura, cu dreapta de astazi. Si asta pentru ca atat « stanga », mai degraba natural, cat si dreapta, mai degraba din amnezie, au uitat lectiile trecutului (in masura in care stanga le-a invatat vreodata ; nu cred). Iar asta nu doar pentru ca de la stanga « the personal is political », iar de la dreapta « the personal » nu prea mai are nimic de-a face cu « the political ». Nu doar pentru ca ni se ofera doar doua alternative : fie colapsam sfera privata in cea publica (si lasam politicul sa ni se vare in pat, sub asternut), fie ne vedem fiecare de-ale noastre (si-atunci nu ne mai miram ca si politicul isi vede de-ale lui).
Ci pentru ca, intr-adevar, avem o problema cu reprezentarea politica.
In ultimii ani, s-au cautat diferiti tapi ispasitori pentru aceasta stare de fapt, atat in lumea politicii, cat si in lumea academica. In linii mari, « tapii » pot fi impartiti in doua categorii mari si late. Prima : de vina sunt reprezentantii. A doua : de vina e procesul.
La punctul (1) s-a aratat cu degetul spre coruptia reprezentantilor, spre discrepanta dintre discursul public si actiunile private, spre rolul banilor in politica, interesele marilor corporatii, absenta interesului pentru binele public, ignorarea doleantelor minoritarilor, si cate si mai cate. La punctul (2) procesul reprezentarii a fost acuzat din perspectiva procesului electoral (vot uninominal sau pe liste, sistem majoritar sau proportional), absenta reprezentarii majoritatii tacute sau a minoritatii vocale, lipsa de responsabilizare a reprezentantilor, reprezentarea interselor pe termen scurt, etc.
Acestea fiind problemele si solutiile democratiei reprezentative, nu-i de mirare ca si solutiile impartasesc un « aer de familie », fie ca vin de la stanga, fie ca vin de la dreapta. Se vorbeste tot mai insistent despre « intoarcerea la popor », la « democratia directa », « la firul ierbii », fara lideri, pe orizontala, networking, s.a.m.d.
(De buna seama, cand critici Tea Party ca e « fara cap », incercand sa impace capra libertariana cu varza evanghelismului, esti salutat de stanga si injurat de dreapta. La fel de previzibil, cand sustii exact acelasi lucru despre miscarea Occupy Wall Street (sau Bucurestii), asisti la injuratura stergator de parbriz, in care stanga ia locul dreptei si viceversa.)
Si toate astea pentru ca nu mai vedem copacii din cauza padurii. Da, am zis bine. Nu mai vedem copacii din cauza padurii. Pe noi nu ne mai vedem. Pe undeva, in mijlocul acestui vacarm politic, responsabilitatea individuala sade tacuta si nebagata in seama, ca un copil pierdut in gara, ignorat de toata lumea ce-alearga disperata dupa vreun tren care sa-i duca … la un copil abandonat in mijlocul garii (da, e o metafora proasta, dar alta mai buna n-am gasit pe moment ; aveti sa ma iertati).
Da’ daca orice miscare « la firul ierbii », fie ea de la stanga sau de la dreapta, e sortita pieirii in absenta unui « cap » ? Daca dorinta si vointa nu sunt suficiente in absenta ratiunii ? Daca, totusi, intelegem gresit egalitatea – cum au sustinut mai toti oamenii destepti de-a lungul si de-a latul istoriei ? Daca, totusi, conceptul egalitatii e putin mai sofisticat decat ne imaginam cand mergem la referendum pe ritmuri de manele ?
Da’ daca, oricat de indreptatite ar fi criticile (si multe, foarte multe sunt), in absenta unei contra-alternative viabile, distrugerea se dovedeste o conditie necesara dar nu suficienta, ba, mai mult, una ravasitoare in absenta unei solutii alternative ? Daca e necesar, dar nu si suficient doar sa « Critici » si sa « Ataci » ?
Da, Roma era corupta cand a fost distrusa in 410. Asta inseamna ca erau barbarii mai buni ? Da, englezii aveau dreptate cand si-au decapitat regele. Asta inseamna ca Cromwell a fost mai bun ? Da, majoritatea rusilor traiau in mizerie. Asta inseamna ca Revolutia Bolsevica a fost buna ? Iar exemplele istorice (si logice) ar putea continua.
Si-acum vine intrebarea de nota zece : Da’ daca principalii vinovati pentru esecul democratiei reprezentative suntem noi insine, noi, astia reprezentatii ? Ca pe noi nu ne-a aratat inca nimeni cu degetul, nici de la stanga si nici de la dreapta ? Daca problema reprezentarii politice – o problema cat se poate de reala – incepe cu noi, cu felul in care noi ne reprezentam pe noi insine ? Daca problema incepe cu reprezentare de sine ?
Da’ daca inainte de-a iesi in strada s-ar cuveni sa intram putintel in noi insine ?
Asa e. Traim vremuri ne-obsinuite, vremuri in care toata lumea e nemultumita si vrea altceva, ce, nu stie, vremuri interesante – alea de care chinezii se temeau cel mai mult. Da’ daca tot le traim, daca tot simtim ca problemele sunt atat de grave, n-ar trebui sa-ncepem sa gandim ganduri ne-obsinuite, ganduri care sa ne sperie putin, pentru ca de la atata uitat postmodernist in oglinda am uitat sa ne mai si privim ?
Intreb, nu dau cu parul.
(Va urma, fara doar si poate )
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Felicitari pentru titlu ! de mare exceptie.
multumesc
„Traim vremuri ne-obsinuite, vremuri in care toata lumea e nemultumita si vrea altceva, ce, nu stie”
Bre nea Aline, uite ca eu nu sunt nemultumit, din contra, sunt extrem de multumit, imi merge bine, familia e sanatoasa, am pivnita plina de vin, mi-am cumparat trei biciclete, fac ca. 150km pe saptamina, doar nefasta ma enerveaza din timp in timp.
ca d-aia zic nea Aline, lumea ar trebui sa fie multumita, slava Domnului, cel putin in vest, nu moare nimeni de foame, e pace, da lumea a devenit prea lacoma, toti vor vile si blonde cu tite mari…
@ neamtu tiganu – Doamne-ajuta-ti! Ma bucur.
Chiar daca, teoretic, aveti dreptate, se confirma implacabil succesiunea stabilita de catre A.Toynbee, in legatura cu cele douazeci si una de civilizatii istorice. Suntem, acum, undeva intre decadere si dezintegrare. Altfel, apelul la responsabilitate individuala si reflectie este oricand binevenit, in orice stadiu al civilizatiei. Nu uitati, totusi, de ,,revolta maselor”!…
„Stim ca increderea partidelor in parlament, parlamentari si-n clasa politica in general scade cu o viteza pe cat de naucitoare pe atat de alarmanta, atat in ceea ce se eticheteaza drept « democratii consolidate », cu o veche traditie, cat si in democratiile « proaspete » sau chiar « emergente ».”
Imi voi spune parerea doar despre cum vad lucrurile la noi in tara.
Becali, Vadim, Vanghelie, Nastase, Dragnea, Mitrea, Videanu, Berceanu si ceilalti reprezentanti, pana la 90%, sunt oglinzile aproape ale tuturor romanilor.
Majoritatea romanilor sunt multumiti de reprezentantii lor si actiunile acestora. Tara este plina de evazionisti, infractori, puturosi, incompetenti si ignoranti. Romanii doar simuleaza nemultumirea. Suntem foarte departe de o revolutie pentru aducerea Romaniei in acelasi timp cu Europa. Basescu, Iliescu, Voiculescu si toata clasa politica stiu faptul acesta si se comporta ca atare. Cel mai elocvent si scarbos exemplu: Elena Basescu!
„Daca problema incepe cu reprezentare de sine ?
Da’ daca inainte de-a iesi in strada s-ar cuveni sa intram putintel in noi insine ?”
„Piata Revolutiei” este goala, in urma introspectiilor romanilor!
Felicitari pentru articol.
Gandurile mele sunt expuse aici si desi a trecut ceva timp de cand nu am mai citit si nu am mai postat pe Contributors, ele raman acelasi iar unele sau intarit.
http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/dreapta-critica-risipa-nu-demonizeaza-statul/
aici intr-o discutie purtata cu d-l Tismaneanu
http://www.contributors.ro/dezbatere/sunt-romanii-stangisti-comunistoizi-si-o-nota-pentru-liderii-pdl/
aici
http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/dreapta-critica-risipa-nu-demonizeaza-statul/
si aici ma opresc
http://www.contributors.ro/cultura/sfarsitul-ideologiei-in-memoriam-daniel-bell-1919-2011/
Excelent articol. In toata aceasta avalansa de critici la adresa reprezentarii si a democratiei reprezentative, nimeni nu vorbeste/scrie despre cum poate functiona practic o democratie directa intr-o societate a numerelor mari, nimeni nu vorbeste/scrie despre riscurile manipulatorii ale democratiei directe (vezi cazul clasic al Atenei sec. V-IV I.C.), nimeni nu vorbeste/scrie despre minoritatile militante/agresive ce ocupa spatiul Agorei autodeclarindu-se reprezentantii (si uite ca tot la reprezentare ajungem) mari majoritati (a celor „buni”) (vezi sloganul „noi suntem cei 99%” al OWS). Poate atingeti si una (sau toate) din aceste probleme in episoadele urmatoare. Oricum acest gen de articol lucid este foarte binevenit in isteria intelectuala prezenta- felicitari.
…multumesc. Bine ati intuit. Cam despre asta va fi vorba in partea a doua.
Excelenta abordare…Astept cu interes.
intromission already accomplished. dvs. nu e nevoie sa iesiti in strada, ramineti in dvs.
„contributors”…
Felicitari pentru articol. Chiar daca nu prea sunt de acord cu concluzia. Cu substanta, neinvocand autoritatea sursei pentru a inlocui autoritatea autorului, echilibrat si scris cu destula eleganta dar fara sa substituie forma fondului.
N-am nici o indoiala ca problema este de partea mai numeroasa a sistemului reprezentativ. Chiar daca sunt circumstante agravante si de partea reprezentantilor si, mai ales, a procesului (mentionezi influenta banilor in alegeri; si tipul de scrutin, ar mai fi multe altele, gen bipartitismul istoric, twitterizarea politicii -bumper sticler speeches- etc.
Nu sunt insa de acord ca nu vedem copacii din cauza padurii si ca trebuie sa „reintram in sine”. Dimpotriva. Cu o jumatate de secol in urma (sau, in tarile dezvoltate, cu ceva mai mult) nu aveam absoluta nevoie de crestere economica pentru a nu ocupa strazile. O avere se mostenea, aproape intacta, din generatie in generatie si fericirea venea din familie, din „inefabila greutate de a fi”. Acum avem nevoie in fiecare an de un nou ecran plat, o noua masina, mai luxoasa si mai echipata, o calatorie mai aproape de capatul pamantului. Vrem totul, imediat.
Un euro in palma nu mai face un euro si 3-4 centi primiti intr-un an ci mult mai mult – adica ne-a crescut foarte mult „rata actualizarii”. Chem deci ca prim martor al acuzarii „sort-termism-ul”. Liberalizarea si mondializarea au produs multa valoare adaugata, dar care s-a polarizat mult si privim constarnati muntii de bogatie pe care stau vecinii; ne lucesc ochii in fata aurului si media ne inunda cu imagini de „beautiful people” – cum sa nu fim frustrati? Chem deci al doilea martor al acuzarii – sa-l numim fenomenul „keep up with the Joneses”. Religiile devin din ce in ce mai mult pretexte de ura si razboi decat de iubire si intelegere; cercurile noastre de prieteni devin virtuale, nu reale, inlocuim calitatea cu cantitatea. Chem deci si al treilea martor numit individualismul devenit insingurare.
Problema deci nu e neaparat a democratiei reprezentative ci a democratiei punct. Si solutia nu este „intoarcerea la popor” ci introducerea de „checks and balances” bazate pe expertiza, nu pe reprezentativitate.
Si eu zic, nu dau cu parul.
Este oare posibil ca schimbarile din ultimele secole sa fi creat o societate atat de eterogena incat reprezentativitatea sa devina imposibila?
Intr-o circumscriptie cu 70.000 de alegatori vom gasi la gramada indivizi cu 4 clase, profesori universitari, comunisti si liberali, artisti si ingineri. Deputatul care va castiga alegerile cu siguranta nu-i va putea multumi pe toti. Cu cat populatia dintr-o circumscriptie este mai eterogena, cu atat reprezentativitatea va fi mai scazuta, nu? Orice lege care favorizeaza anumite trasaturi si valori sociale va fi in detrimentul celorlalte grupuri.
Poate ca organizarea statala in secolul nostru ar trebui sa tina mai putin cont de nationalitate.
Uau. Cred ca ai pus punctul fix pe i. E absolut natural ca puterea de reprezentare sa fie invers proportionala cu variantza oamenilor din spate. Si azi oamenii sunt mai diferiti ca niciodata, nu doar in ceea ce priveste banii, dar e vorba de religie, morala, economie si, in general, tot ceea ce reprezentantul este chemat se legifereze.
autorul articolului are dreptate,din pacate cei care azi critica si ocupa parcurii sau piete au spart oglinzile din casa…..nimic nu imi place mai mult decit sa adud cum uni vb in numele meu…..se cred reprezentaii tututor si cred ca au solutii,si sa tevferesaca al de sus daca nu esti de acord cu ei…….FELICITARI PT ARTICOL……CRED CU TARIA CA SINGURA CALE DE A DEPASI ACESTA CRIZA MIRALA IN PRIMUL RIND ESTE DIALOGUL….DACA MAI STIM CE INSEMNA ….
Traim de fapt vremuri cunoscute, vremuri in care lucrurile se reaseaza. Usoare cutremure zonale, ba pe la arabi, ba prin orasele mari ale Occidentului (nu, nu la noi, ca noi sintem ocupati sa ne uitam in lungul drumului, nu in noi insine, fereasca-ne Dumnezeu), ba se mai sperie chinezii ca nu le mai merge neo-sclavagismul, ba se mai sidereaza americanii ka kum de nu le-a venit lor ideea plina de succes a „orinduirii” actuale de la chinezi, ba ne speriem cu totii, ca ne dam seama ca in 2011 e posibil sa se ia premiul Nobel pentru economie pe questie de rediscutare a ceea ce inseamna cauza si efect… Deh, complicat…
Honestly, ideea ca „…increderea partidelor in parlament, parlamentari si-n clasa politica in general scade cu o viteza pe cat de naucitoare pe atat de alarmanta…” nu ma prea strabate, pentru ca increderea mea ca votant e si mai zdruncinata, si nu ma intereseaza nici zdranganeala care-si spune stinga, si nici cea care-si spune dreapta, pentru ca daca sint rational (si nepartinitor), vad ca sint vorbe goale amindoua si nici una nu este fiunctionala. Asta e un fapt dovedit prin fapte istorice deja, si se stie ca oricum i-am spune, de fapt in orice orinduire o clica selectata pe niste criterii ajunge, mai devreme sau mai tirziu, sa-si faca mendrele.
Democratia in sine este foarte perisabila, pentru ca aceia care ajung reprezentanti nu sint niciodata perfect cinstiti si onesti a la longue, chiar daca incep prin a fi (sau a parea), si pentru ca reprezentatii isi mentin interesul pentru chestiune foarte putin timp, cind se vede la orizont vreo votare, si in rest cad repede in dezinteres si in genere, in omeneasca lene a gindirii. Iar lucrurile aluneca inapoi in obicei: cine prinde puterea e in stare de orice abuz ca s-o tina, la toate nivelurile. Civilizatia omeneasca este in pana de solutii in paradigma actuala. Se vede asta, ori-incotro ne uitam.
Dar asta nu-i motiv sa nu bem, vorba englezilor, pentru ca oricum viata noastra, fata de istorie, este scurta, si n-ar trebui sa ne-o pierdem cu prostii…
Si by the way, pentru vremurile noastre s-a folosit si termenul de post-istorie, nu numai cel de post-modernism. De fapt, nu stim cum sa ne facem ca nu vedem ca sintem in plin regres, intr-un declin general al tuturor aspectelor civilizatiei. Intr-adevar, ne-obisnuite vremuri.
Democratia reprezentativa sufera de un viciu structural la care inca nu s-a gasit leac, poate unii ar spune ca inca nu s-a vrut a se gasi leac, si anume fondarea si functionarea ei pe principiul popularitatii. Nu se aleg oamenii buni ci cei care promit sa faca bine.
O problema mai romaneasca a democratiei reprezentative este analfabetismul politic si chiar slaba educatie a unei parti considerabile a populatiei. Ce discernamant politic are x-ulescu cand merge la votare daca el habar n-are sarmanul mai de nimeni si de nimic in afara catorva modalitati care il ajuta in satisfacerea nevoilor sale de baza?
O a doua problema romaneasca a democratiei reprezentative este acapararea ei de diverse cercuri de interese. Cu actuala lege a partidelor si la cum functioneaza campaniile electorale ce sanse are un om bun/competent sa infiinteze un partid sau sa stranga fonduri pentru a candida cu sanse ca si independent?
.
Un moment de introspectie nu are cum sa strice dar pentru a fi un moment productiv care sa poata genera o schimbare politica este nevoie sa luam in considerare si daca procesul introspectiei are ce releva (exista sau nu, un continut ce poate fi analizat: daca nu stii nimic relevant despre un anume topic rezultatul introspectiei poate fi practic nul/inutil pentru respectivul domeniu) si daca conditiile exterioare permit aplicarea concluziei introspectiei.
felicitari!
astept cu nerabdare continuarea!
Postmodernismul s-a varsat in mondialism, nimeni nu mai are patrie, nascându-se de aici o iresponsabilitate ca la kolhoz. Nu numai politicianul s-a compromis, ci si intelectualul.
Pericolul sta in explozia sociala, intelectualii inhibând firesc dezastrul spiritual ca mefienta gloatei ii catalogheaza in clasa politica, percepându-i ca slugoi ai capitalistilor.
Rumegatorul de grassroots nu mai casca gura nici la analistii politici, nici la intelectualii publici. Statul asistential nu poate fi nimicit de pe o zi pe alta. Intarcarea e totdeauna o trauma. Pentru bugetarul fara medicamente, sfatul sa priveasca in el insusi, suna ca o justificare ideologica a Represiunii, pregatite si aceea dincolo de restrângerea drastica a dreptului la demonstratii, care functioneaza de asemenea ca obturare a dialogului dintre opulenta si mizerie, accelerând tensionarea situatiei.
Aline, ai pus foarte bine problema. Nu aş putea garanta însă că după ce vom fi intrat în noi nu vom ieşi în stradă. Fie că vom ieşi, fie că nu, îţi pot spune încă de pe acum cum se va numi fenomenul social:
Mişcarea pentru răspunderi şi libertăţi.
Noi şi amicii noştri de stînga-dreapta ne-am făcut un pocinog cronic ce începe să rodească. Luptarăm pentru drepturi şi libertăţi. Şi învinserăm. Avem drepturi.
Rezultatul este că ni s-au interzis răspunderile. Privit aşa, îţi dai seama care e firul subteran ce leagă incidentul Tokio, de decizia Curţii Supreme a SUA cum că partidele pot fi finanţate nelimitat de către persoane juridice. Cînd ficţiunea juridică numită persoană juridică începe să facă jocurile, transformă lumea după chipul şi asemănarea sa. Prin definiţie, persoana juridică e ceva cu răspundere limitată.
Sofiştii au hotărît însă că persoana juridică are drepturi nelimitate. Ea funcţionează în baza unui document fondator, numit adesea autorizaţie de fucţionare. Consecinţa directă este că toţi cetăţenii funcţionează azi tot în baza unei autorizaţii. Au devenit ficţiuni juridice, precum persoanele juridice. Azi, fiecare are nevoie de un act doveditor pînă şi pentru a intra la un closet public. (exagerez dar nu exagerat) Iar dificultăţile pe care cel puţin eu le am în a arăta unde e hiba în cazul incidentului Tokio, de pildă, e semnul cel mai sigur că modul de gîndire în termeni de răspundere limitată (spre interzisă), inclusiv cînd vine vorba de persoane cu buric, este înrădăcinat adînc.
Nu ar fi nimic dacă cineva şi-ar lua răspunderea într-un fel sau altul. Însă cînd lumea e formată dintr-o matrice de persoane juridice, în ochiurile căreia se află cetăţenii (în loc să îi găsim în noduri) răspundera rămîne orfană. La ora asta, răspunderea pluteşte în aer şi nimeni nu doreşte să o absoarbă. Este din cînd în cînd concentrată artificial în ţeasta cîte unui dictator-ţap ispăşitor asasinat, dar asta nu face ca răspunderea să impregneze oameni vii. Aş zice, dimpotrivă.
Pentru că folosii animalul de sacrificiu ca absorbant de răspundere, sunt sigur că îţi dai seama care este mesajul lui Hristos (cu care ne identificăm). Ultimul sacrificat prin decret face ca de azi înainte răspunderea pentru propriile acte se află pe umerii tăi, muritorule. Muritorii au nesocotit mesajul. Vor să fie şi nemuritori, şi nutresc juridic şi comercial persoane juridice prezumate a fi nemuritoare. Sigur, trufia are scadenţele ei. La una suntem martori azi.
Acum suntem în plin Matrix. Care e soluţia? Nu am soluţii simple, dar pentru început, e suficient ca oamenii cu buric să înceapă să respire responsabil, pentru a descoperi că ficţiunea ucide. De aici şi pînă la mişcarea pentru răspunderi şi libertăţi e numai un pas.
@ de la e pi centru, o sa te lamuresti matale exact la miezul noptii de la viitoarele alegeri in romanika.
Mr Fumurescu, astazi si dupa ultimele dezbateri pentru desemnarea candidatului republican pentru alegerile prezidentiale din 2012, Glenn Beck ar mai putea organiza o manifestatie cu Tea Party similara cu cea precedenta?
E limpede, dupa parerea Dvs. pentru ca aici unde traiesc eu de 40 de ani cei de „dreapta” si „centru” (avem si din astia o multime) nu o fac din „pricipiu” adicatelea nu se vor confundati cu cei de „stanga” cu nici un chip. Doar un mare dirigente de la Fiat, Cesare Romiti, in 1980, izbuti sa organizeze una (dar nu se cunosc amanuntele despre cum si in ce fel i-a convins iar pe vremurile acelea nu era la moda sa spui „totul” ziaristilor cum face astazi un alt manager Fiat & Chrysler, de nume Marchionne daca ati auzit de el). A intrat in istorie: „Marsul celor 40.000 de gulere albe” impotriva muncitorilor (de la Fiat si nu numai) si sindicatelor care atunci erau unite… nu ca astazi.
Nu de alta dar nu pot sa-mi fac o idee mai precisa de statul „copacilor” din padurea care va inconjoara cand („copacii”) nu sunt moblizati pentru niscvai alegeri pentru ca voi, ziaristi, nu scrieti nimic. Ok, as putea sa ma orientez cu sondajele insa si ele sufera de aceiasi problema: interesul poarta fesul! De exemplu astazi e interesul Democraticilor sa faca mare „galagie” pentru ca e adevarat ca sunt la putere insa e foarte probabil ca pot sa o piarda cu si fara OWS … dar se vede ca au bani de cheltuit.
In ce priveste „copacii” in padurea noastra (UE) va asigur ca nu e cazul sa scoateti de la naftalina unul ca Tony Negri doar pentru ca insotit de un american. Trebuie sa puna si el impreuna pranzul si cina ca sa suprevietuiasca … sigur copacii de pe melegurile mele l-au uitat (sper pentru el) si au altele la care sa se gandeasca.
In concluzie, invartit si re-invartit, mie mi se pare ca majoritatea „copacilor” nemultumita fara umbra de dubiu s-a demonstrat inca o data daca mai era nevoie mai matura decat reprezentantii alesi tocmai ca sa rezolve aceste instante. Si nu ma mira nici ultima tentativa de „a face din cal, armasar” folosind ca pretext asa zisele „oceaniche” manifestatii de pe 15 octombrie.
October surprise: In American political jargon, an October surprise is a news event with the potential to influence the outcome of an election, particularly one for the U.S. presidency. …
Problema de rezolvat sta prin alte parti … stabiliti Dvs. ierarhia, eu nu ma pricep pentru ca fiind de genul feminin urasc Ierarhia.