miercuri, aprilie 14, 2021

Înalta Curte a Presei şi prezumţia de vinovăţie a justiţiei

Sistemul judiciar românesc se tânguie, de ani buni, în convalescenţă. Imaginea sa în ochii lumii de-acasă sau de peste zări este şifonată şi arată greu de netezit. Apărătorii săi par a avea şubreda credibilitate a unor avocaţi din oficiu trimişi să reprezinte criminalul prins la locul faptei. Capacitatea de revigorare sistemică este slăbită de abulie şi măcinată de artroză.

Cam asta pare a fi simptomatologia pe care se întemeiază verdictele cu privire la justiţia autohtonă. O justiţie plasată în coada clasamentelor încropite de sondajele care măsoară încrederea populaţiei în instituţiile statului.

Primele motivaţii care explică amplasamentul jenant al sistemului judiciar în concursurile de miss instituţii sunt, într-o cauzalitate cronologică, cele perceptibile pe baza primei palpări. N-aş insista asupra lor, ci le-aş evoca doar în treacăt, fără pretenţia unei juste sistematizări. Întâi, neîncrederea de principiu în justiţia mundană şi  mefienţa scepticului care are serioase rezerve că o instanţă exterioară va avea  înţelegerea şi competenţa necesare să releve esenţa adevăratei (sale) dreptăţi. În al doilea rând, viciile reale, ascunse sau aparente, după caz, denunţate cu îndreptăţire în cvasiunanimitatea rechizitoriilor împotriva sistemului: incompetenţa unor jurişti practicieni (magistraţi, avocaţi, notari, executori judecătoreşti), corupţia şi traficul de influenţă, lacunele din sistemul de formare şi instruire profesională, divergenţele orientărilor jurisprudenţiale, deficienţele de organizare instituţională, instabilitatea legislativă cronică, insuficienţa resurselor logistice şi financiare, incoerenţele de expresie a voinţei politice relative la subiect ş.a.m.d.

Separat de aceste handicapuri (o parte dintre ele identificabile şi la case mai mari), cred însă că imaginea cu purici a justiţiei române vine şi dintr-un semnal viciat de interferenţe specifice locului. Ele sunt acelea asupra cărora aş zăbovi pentru că ele, laolaltă, tind să absolutizeze viciile de care vorbeam şi să transforme sistemul judiciar într-un soi de ţap ispăşitor pentru toatele relele care ne amărăsc viaţa. Am în vedere aici neîntemeiate condamnări ale justiţiei pronunţate de Înalta Curte a Presei.

Nu vreau câtuşi de puţin să contest rolul presei scrise şi al televiziunii în asigurarea necesarei transparenţe a relaţiei justiţiei cu justiţiabilii. Mass-media are menirea să semnaleze carenţe, nereguli şi excese susceptibile să afecteze actul de justiţie, iar libertatea informaţiei este, şi în acest domeniu, o garanţie constituţională a bunei funcţionări a sistemului, a promovării legalităţii şi educaţiei juridice.

Din păcate însă, prin verdicte nenuanţate şi excesiv de severe, anumiţi jurnalişti îşi arogă adesea în relaţia cu justiţia autoritatea de ultim cenzor şi oracol suprem. O poziţie pe care mass-media însăşi pare să şi-o întemeieze pe auto-proclamatul statut de „putere în stat”, pe competenţele juridice nemăsurate ale reprezentanţilor săi de seamă, pe efectele mediatice ale judecăţilor în direct. Să le luăm pe rând…

Un prim exces al unor jurnalişti în relaţia cu justiţia este aroganţa auto-poziţionării. Presa se recomandă, carevasăzică, ca a patra putere în stat. Fiind practic singura necenzurată, se comportă adesea ca prima şi suprema putere. Potrivit propriilor evaluări, legitimitatea ei nu trebuie, pare-se, pusă la îndoială, aşa că dreptul ei de-a judeca justiţia poate fi calificat ca nelimitat. De aici, şi excesele în numele sau, mai degrabă, sub pretextul unor principii precum transparenţa actului de justiţie: exagerata imixtiune a unei părţi din mass-media în procedura urmăririlor penale, lezarea dreptului magistraţilor la propria imagine şi la viaţă privată, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, nesocotirea unor principii fundamentale de funcţionare a sistemului judiciar. Asta ca să nu mai punem la socoteală efectele nocive ale şantajului şi ale manipulărilor prin presă care duc la decredibilizarea justiţiei în general.

În al doilea rând, excesele în critica sistemului judiciar au o cauză şi în grandomania competenţilor în drept. Jurnalistul român este specialist nu doar în politologie, economie, psihologie şi fotbal; el a devenit, mai nou, şi-un foarte bun cunoscător în ale dreptului, motiv pentru care se aventurează pe teritoriul raţionamentelor juridice cu nonşalanţa peştelui în apă. Încrezători în simţul lor de dreptate, mândri de jargonul juridic proaspăt achiziţionat, pătrunşi de importanţa misiunii de ultim justiţiar, unii jurnalişti români se adună care de pe unde în Înalta Curte a Presei. Este tribunalul care îşi arogă suprema competenţă să judece justiţia: să-i poprească procedurile ca fiind prea formale, să-i sechestreze instituţiile de drept ca fiind prea vechi, să-i execute silit credibilitatea ca bun ipotecat de mass-media. Înalta Curte a Presei devine, aşadar, forul suprem în faţa căruia justiţia se ploconeşte adesea cu căciula-n poală ca să-i fie recunoscute statutul şi menirea.

În fine, în această ordine aleatorie a inadecvărilor mass-media în raport cu justiţia, un efect malign are şi excesul de transparenţă. Spre deosebire de instanţele de drept comun, Înalta Curte a Presei îşi derulează şedinţele de judecată la vedere, în direct, în piaţa publică. Judecătorii jurnalişti adunaţi în studio, coordonaţi şi moderaţi de câte-un preşedinte de complet încep să împartă dreptatea în stânga şi-n dreapta în văzul telespectatorilor (aceştia din urmă cu atribuţii de juraţi, exercitabile prin sms). Potrivit lor, justiţia instituţională e, în integralitatea ei, în metastază; judecătorii cu robă sunt, cu toţii, corupţi şi incompetenţi; avocaţii – avocaţi ai diavolului de-a valma; notarii -nişte bandiţi irecuperabili. Pronunţate în direct, aceste „adevăruri” capătă greutatea sentinţelor irevocabile: arestarea preventivă, în direct, a unui judecător se transformă, cu celeritatea transmisiunii live, în judecata şi condamnarea sa definitivă şi, nu-i aşa? – proba irefutabilă că întreaga justiţie e coruptă; insultele golăneşti aduse unei judecătoare de un mândru mafiot sunt difuzate în prime time în toate instanţele de presă ca motiv de chicoteli şi ca dovadă că se poate face circ şi-n sala de tribunal; o percheziţie la domiciliul unei judecătoare devine subiect de cancan şi bun pretext de-a lua-n tărbacă inamovibilitatea şi imunitatea magistraţilor.

Excesele menţionate nu sunt, din păcate, singulare, iar cel mai nociv efect al lor este că lipesc pe fruntea sistemului judiciar prezumţia de vinovăţie şi transformă presa în staborul suprem al justiţiei române.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. As vrea sa ma refer la aceasta fraza #insultele golăneşti aduse unei judecătoare de un mândru mafiot sunt difuzate în prime time în toate instanţele de presă ca motiv de chicoteli şi ca dovadă că se poate face circ şi-n sala de tribunal#. Distinsa judecatoare, asa pusa la colt cum s-a gasit, a avut taria sa sanctioneze drastic impertinentul? Sau sa il santioneze pur si simplu? sau i-a dat un avertisment din acelea care au efectul unui fas? Cred ca demnitatea judecatorilor se afla mai ales in ei insisi – daca judecatoarea i-ar fi aplicat amenda cea mai drastica si l-ar fi dat afara pe magar, presa s-ar fi intors in favoarea dumneaei si ar fi salutat gestul. Dar daca justitia s-a facut mica in scaun in fata unui nesimtit, isi merita pe deplin dispretul. Ma refer strict la aceasta faza, nu neg ca aveti dreptate in cele spuse.

  2. Premisa logica: Instrumentul cu care opereaza justitia este legea. Deci pina nu vom inlocui intreg cotetul legislativ cu un edificiu clar si coerent nu vom putea porni pe drumul lung si grau al construirii unei justitii normale.Mi-ati putea obiecta ca degeaba avem legi bune daca judecatorii nu sunt cinstiti. Dar noi nu avem legi bune.Ele nu sunt suficiente(legile bune) dar sunt absolut necesare. O zi buna !

  3. domnilor avocati, domnilor magistrati!!! daca permiteti sa vi se verse zoaie nemeritate in cap si nu ziceti nimic va meritati soarta!!!! Judecati-va pt. fiecare minciuna, judecati-va si luati-le banii pt. orice calomnie si justitia va juca rolul pe care codul LOR deontologic nu il joaca.

  4. Aveti dreptate.
    Cainele de paza al democratiei tre’ sa se hraneasca. Cu oase, deobicei. Dar nu se da deoparte atunci cand conjunctura ii permite consumul de caviar.
    Ce ne facem in prezenta unor opinii venite din interiorul sistemului?
    Mai e de vina cainele de paza?
    Spre ilustrare:

    Magistratul Mona Pivniceru, presedintele Sectiei Civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, despre legile anacronice si puterea politica abuziva din Romania: „Mie mi-ar fi frica sa ma judec! Mie, personal!”

    De urmatoarea aberatie ce parere aveti?

    Mona Pivniceru (AMR): Magistratii ar trebui sa poata face afaceri

    Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Mona Pivniceru, a declarat joi, in cadrul unui dezbateri la CSM pe tema proiectului legii unitare a pensiilor, ca magistratii ar trebui sa militeze pentru a fi inlaturata interdictia de a desfasura activitati economice si astfel nu ar mai fi nevoiti sa ceara pensie de serviciu.

    Nota: Onorabila mme Pivniceru e membru CSM din 2011 (loc castigat in concurs cu onorabila Gabriela Barsan).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

U.S. and E.U. shoulder to shoulder

"Parte din strategia lui Donald Trump ținea de rezolvarea problemelor prin escaladare. Acum rezolvăm problemele coborând temperatura, prin de-escaladare, căutând un...

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Despre protestele antivaccin, anxietatea tehnologică și tehnofobia. De ce ne este teamă de cipare (I)

Privim îngroziți la cei din jur care îmbrățișează teorii conspirative, le susțin impetuos pe rețelele de socializare, ți le aruncă în față...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.