marți, decembrie 7, 2021

Înalta Curte a Presei şi prezumţia de vinovăţie a justiţiei

Sistemul judiciar românesc se tânguie, de ani buni, în convalescenţă. Imaginea sa în ochii lumii de-acasă sau de peste zări este şifonată şi arată greu de netezit. Apărătorii săi par a avea şubreda credibilitate a unor avocaţi din oficiu trimişi să reprezinte criminalul prins la locul faptei. Capacitatea de revigorare sistemică este slăbită de abulie şi măcinată de artroză.

Cam asta pare a fi simptomatologia pe care se întemeiază verdictele cu privire la justiţia autohtonă. O justiţie plasată în coada clasamentelor încropite de sondajele care măsoară încrederea populaţiei în instituţiile statului.

Primele motivaţii care explică amplasamentul jenant al sistemului judiciar în concursurile de miss instituţii sunt, într-o cauzalitate cronologică, cele perceptibile pe baza primei palpări. N-aş insista asupra lor, ci le-aş evoca doar în treacăt, fără pretenţia unei juste sistematizări. Întâi, neîncrederea de principiu în justiţia mundană şi  mefienţa scepticului care are serioase rezerve că o instanţă exterioară va avea  înţelegerea şi competenţa necesare să releve esenţa adevăratei (sale) dreptăţi. În al doilea rând, viciile reale, ascunse sau aparente, după caz, denunţate cu îndreptăţire în cvasiunanimitatea rechizitoriilor împotriva sistemului: incompetenţa unor jurişti practicieni (magistraţi, avocaţi, notari, executori judecătoreşti), corupţia şi traficul de influenţă, lacunele din sistemul de formare şi instruire profesională, divergenţele orientărilor jurisprudenţiale, deficienţele de organizare instituţională, instabilitatea legislativă cronică, insuficienţa resurselor logistice şi financiare, incoerenţele de expresie a voinţei politice relative la subiect ş.a.m.d.

Separat de aceste handicapuri (o parte dintre ele identificabile şi la case mai mari), cred însă că imaginea cu purici a justiţiei române vine şi dintr-un semnal viciat de interferenţe specifice locului. Ele sunt acelea asupra cărora aş zăbovi pentru că ele, laolaltă, tind să absolutizeze viciile de care vorbeam şi să transforme sistemul judiciar într-un soi de ţap ispăşitor pentru toatele relele care ne amărăsc viaţa. Am în vedere aici neîntemeiate condamnări ale justiţiei pronunţate de Înalta Curte a Presei.

Nu vreau câtuşi de puţin să contest rolul presei scrise şi al televiziunii în asigurarea necesarei transparenţe a relaţiei justiţiei cu justiţiabilii. Mass-media are menirea să semnaleze carenţe, nereguli şi excese susceptibile să afecteze actul de justiţie, iar libertatea informaţiei este, şi în acest domeniu, o garanţie constituţională a bunei funcţionări a sistemului, a promovării legalităţii şi educaţiei juridice.

Din păcate însă, prin verdicte nenuanţate şi excesiv de severe, anumiţi jurnalişti îşi arogă adesea în relaţia cu justiţia autoritatea de ultim cenzor şi oracol suprem. O poziţie pe care mass-media însăşi pare să şi-o întemeieze pe auto-proclamatul statut de „putere în stat”, pe competenţele juridice nemăsurate ale reprezentanţilor săi de seamă, pe efectele mediatice ale judecăţilor în direct. Să le luăm pe rând…

Un prim exces al unor jurnalişti în relaţia cu justiţia este aroganţa auto-poziţionării. Presa se recomandă, carevasăzică, ca a patra putere în stat. Fiind practic singura necenzurată, se comportă adesea ca prima şi suprema putere. Potrivit propriilor evaluări, legitimitatea ei nu trebuie, pare-se, pusă la îndoială, aşa că dreptul ei de-a judeca justiţia poate fi calificat ca nelimitat. De aici, şi excesele în numele sau, mai degrabă, sub pretextul unor principii precum transparenţa actului de justiţie: exagerata imixtiune a unei părţi din mass-media în procedura urmăririlor penale, lezarea dreptului magistraţilor la propria imagine şi la viaţă privată, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, nesocotirea unor principii fundamentale de funcţionare a sistemului judiciar. Asta ca să nu mai punem la socoteală efectele nocive ale şantajului şi ale manipulărilor prin presă care duc la decredibilizarea justiţiei în general.

În al doilea rând, excesele în critica sistemului judiciar au o cauză şi în grandomania competenţilor în drept. Jurnalistul român este specialist nu doar în politologie, economie, psihologie şi fotbal; el a devenit, mai nou, şi-un foarte bun cunoscător în ale dreptului, motiv pentru care se aventurează pe teritoriul raţionamentelor juridice cu nonşalanţa peştelui în apă. Încrezători în simţul lor de dreptate, mândri de jargonul juridic proaspăt achiziţionat, pătrunşi de importanţa misiunii de ultim justiţiar, unii jurnalişti români se adună care de pe unde în Înalta Curte a Presei. Este tribunalul care îşi arogă suprema competenţă să judece justiţia: să-i poprească procedurile ca fiind prea formale, să-i sechestreze instituţiile de drept ca fiind prea vechi, să-i execute silit credibilitatea ca bun ipotecat de mass-media. Înalta Curte a Presei devine, aşadar, forul suprem în faţa căruia justiţia se ploconeşte adesea cu căciula-n poală ca să-i fie recunoscute statutul şi menirea.

În fine, în această ordine aleatorie a inadecvărilor mass-media în raport cu justiţia, un efect malign are şi excesul de transparenţă. Spre deosebire de instanţele de drept comun, Înalta Curte a Presei îşi derulează şedinţele de judecată la vedere, în direct, în piaţa publică. Judecătorii jurnalişti adunaţi în studio, coordonaţi şi moderaţi de câte-un preşedinte de complet încep să împartă dreptatea în stânga şi-n dreapta în văzul telespectatorilor (aceştia din urmă cu atribuţii de juraţi, exercitabile prin sms). Potrivit lor, justiţia instituţională e, în integralitatea ei, în metastază; judecătorii cu robă sunt, cu toţii, corupţi şi incompetenţi; avocaţii – avocaţi ai diavolului de-a valma; notarii -nişte bandiţi irecuperabili. Pronunţate în direct, aceste „adevăruri” capătă greutatea sentinţelor irevocabile: arestarea preventivă, în direct, a unui judecător se transformă, cu celeritatea transmisiunii live, în judecata şi condamnarea sa definitivă şi, nu-i aşa? – proba irefutabilă că întreaga justiţie e coruptă; insultele golăneşti aduse unei judecătoare de un mândru mafiot sunt difuzate în prime time în toate instanţele de presă ca motiv de chicoteli şi ca dovadă că se poate face circ şi-n sala de tribunal; o percheziţie la domiciliul unei judecătoare devine subiect de cancan şi bun pretext de-a lua-n tărbacă inamovibilitatea şi imunitatea magistraţilor.

Excesele menţionate nu sunt, din păcate, singulare, iar cel mai nociv efect al lor este că lipesc pe fruntea sistemului judiciar prezumţia de vinovăţie şi transformă presa în staborul suprem al justiţiei române.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. As vrea sa ma refer la aceasta fraza #insultele golăneşti aduse unei judecătoare de un mândru mafiot sunt difuzate în prime time în toate instanţele de presă ca motiv de chicoteli şi ca dovadă că se poate face circ şi-n sala de tribunal#. Distinsa judecatoare, asa pusa la colt cum s-a gasit, a avut taria sa sanctioneze drastic impertinentul? Sau sa il santioneze pur si simplu? sau i-a dat un avertisment din acelea care au efectul unui fas? Cred ca demnitatea judecatorilor se afla mai ales in ei insisi – daca judecatoarea i-ar fi aplicat amenda cea mai drastica si l-ar fi dat afara pe magar, presa s-ar fi intors in favoarea dumneaei si ar fi salutat gestul. Dar daca justitia s-a facut mica in scaun in fata unui nesimtit, isi merita pe deplin dispretul. Ma refer strict la aceasta faza, nu neg ca aveti dreptate in cele spuse.

  2. Premisa logica: Instrumentul cu care opereaza justitia este legea. Deci pina nu vom inlocui intreg cotetul legislativ cu un edificiu clar si coerent nu vom putea porni pe drumul lung si grau al construirii unei justitii normale.Mi-ati putea obiecta ca degeaba avem legi bune daca judecatorii nu sunt cinstiti. Dar noi nu avem legi bune.Ele nu sunt suficiente(legile bune) dar sunt absolut necesare. O zi buna !

  3. domnilor avocati, domnilor magistrati!!! daca permiteti sa vi se verse zoaie nemeritate in cap si nu ziceti nimic va meritati soarta!!!! Judecati-va pt. fiecare minciuna, judecati-va si luati-le banii pt. orice calomnie si justitia va juca rolul pe care codul LOR deontologic nu il joaca.

  4. Aveti dreptate.
    Cainele de paza al democratiei tre’ sa se hraneasca. Cu oase, deobicei. Dar nu se da deoparte atunci cand conjunctura ii permite consumul de caviar.
    Ce ne facem in prezenta unor opinii venite din interiorul sistemului?
    Mai e de vina cainele de paza?
    Spre ilustrare:

    Magistratul Mona Pivniceru, presedintele Sectiei Civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, despre legile anacronice si puterea politica abuziva din Romania: „Mie mi-ar fi frica sa ma judec! Mie, personal!”

    De urmatoarea aberatie ce parere aveti?

    Mona Pivniceru (AMR): Magistratii ar trebui sa poata face afaceri

    Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Mona Pivniceru, a declarat joi, in cadrul unui dezbateri la CSM pe tema proiectului legii unitare a pensiilor, ca magistratii ar trebui sa militeze pentru a fi inlaturata interdictia de a desfasura activitati economice si astfel nu ar mai fi nevoiti sa ceara pensie de serviciu.

    Nota: Onorabila mme Pivniceru e membru CSM din 2011 (loc castigat in concurs cu onorabila Gabriela Barsan).

Dă-i un răspuns lui Strajnik Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro