luni, mai 20, 2024

Inapoi la Lenin?

Se poartă, în cercurile stângiste, moda revenirii la Lenin, la radicalism, la utopie. Între cei care susţin necesitatea de a „retesta ipoteza comunistă” se află filosoful francez Alain Badiou, admirator cândva al Khmerilor Roşii, precum şi gânditorul sloven, devenit idol al campusurilor occidentale, subiect de filme documentare hagiografice şi profet al unei fantasmate noi revoluţii planetare, Slavoj Zizek. Am discutat despre aceste lucruri la Universitatea Michigan din Ann Arbor unde am prezentat cartea mea „Diavolul in istorie”. Nu sunt teme abstracte, ci chestiuni care definesc marile polarizari valorice ale lumii de azi. Cum ar suna un apel pentru „retestarea ipotezei naziste”? Trebuie sa fii fie agramat istoric, fie un cinic incurabil pentru a ignora faptul ca leninismul, ca si national-socialismul, inseamna terorism politic, apoteoza unui partizanat fanatic, cultul nesabuit al violentei si nihilism etic. Pe scurt, ceea ce poetul polonez Alexander Wat numea distrugerea omului interior. Leninismul este anti-umanism teoretic si practic.

Au loc conferinţe şi simpozioane în care Lenin este prezentat, cu morgă academică şi fără urmă de compasiune pentru milioanele de victime ale „marelui experiment”, drept un filosof al rupturii cu o ordine presupus condamnată de istorie. Este normal, în fond, ca profeţii violenţei să-l venereze pe Lenin. Este mai puţin normal ca intelectuali care ar fi trebui sa înveţe ceva din catastrofele secolului al XXlea să se angajeze pe aceasta pantă a iresponsabilităţii programatice. Este de-a dreptul anormal ca în ţările unde a fost aplicat modelul leninist să mai auzim panegirice rostite la adresa arhitectului unui sistem criminal.

Sa ne miram? La ce ne-am putea astepta de la epigonii lui Georg Lukacs, filosoful marxist care afirma, cred ca in 1970, intr-un dialog cu sociologul italian Franco Ferraroti, ca prefera cel mai rau socialism celui mai bun capitalism. Declaratie halucinanta pe care Leszek Kolakowski o comenta astfel: „Tocmai de aceea sunt cozi nesfarsite in fata ambasadelor Albaniei, nu ale Suediei, cu oameni care vor sa emigreze acolo”. Istoria reala nu conteaza pentru acesti doctrinari. Ceea ce importa sunt dogmele carora le raman fideli in pofida oricaror evidente. Daca faptele le sunt potrivnice, ei spun, asemeni unui faimos filosof german: „Cu atat mai rau pentru fapte”. Cititi „Internationala mea” de Ion Ianosi, o carte glorificata drept o marturie de o dogoritoare sinceritate, incercati sa cautati acolo o analiza onesta a bolsevismului ca justificare a genocidului social. Nu o veti gasi. Ion Ianosi este expert in subiecte precum „Marx si arta”, „Lenin si arta”, mai putin in cele legate de crimele impotriva umanitatii inspirate de ideologia marxist-leninista.

Încă din anii de dinaintea acaparării puterii de către bolşevici, era limpede că Lenin (1870-1924) era un propagandist fanatic, un ideolog utopic, un urmaş al lui Robespierre şi St Just, nu un filosof. Filosofia presupune dubiu, Lenin era omul fără îndoieli. Ceea ce nu înseamnă că spirite onorabile nu au fost cumva înşelate de verbiajul metafizic al lui Lenin şi al admiratorilor acestuia. Patriarhul social-democraţiei ruse, Gheorghi Plehanov, avea dreptate. Lenin nu a fost în niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merită să ne reamintim ideea lui Louis Althusser, un filosof francez ale cărui idei l-au influenţat puternic pe mai-sus pomenitul Badiou: “Lenin nu a întemeiat o nouă filosofie a practicii, ci o nouă practica a filosofiei”. O practică soldată cu asasinate în masă.

Lenin a fost practicianul unei filosofii simpliste, partizane, exclusiviste. Respingea aprioric posibilitatea unei căi de mijloc, a unui tertium datur între ceea ce el numea “ideologia burgheză” şi aceea “proletară”. Maniheismul lui Lenin era implacabil. Pentru Lenin şi discipolii săi, ideile erau (sunt) întotdeauna expresia unor interese de clasă. Preţuit de atâţia oameni ai stângii, favoritul lui Lenin executat de Stalin, Nikolai Buharin (1889-1938), nu gândea diferit, ceea ce a atras criticile acerbe ale lui Gramsci, unul dintre puţinii marxişti capabili să ia în serios autonomia suprastructurilor şi rolul voinţei istorice. Acesta este sensul conceptului esenţial al viziunii leniniste despre idei, ideologii şi conştiinţă filosofică: „partiinost’”, partizanat, poziţie de clasă, angajament militant, subordonare în raport cu „linia partidului”.

Leninismul este o doctrina revoluţionară care sanctifică violenţa politică şi osândeşte întregi categorii sociale la extincţie organizată statal. Este vorba de o demonologie seculară, de o cosmologie a excluderii, înrădăcinată în dispreţul visceral pentru statul de drept, pentru legalitate, pentru universalitatea drepturilor omului. Lenin a atacat cu furie în pamfletele sale „morala popilor” şi „cretinismul parlamentar”. Tezele lui Lenin au fost exacerbate de Stalin şi de discipolii acestuia, între care Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Nicolae Ceauşescu. „Înapoi la Lenin” semnifică înapoi la barbarie, orbire şi crimă.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Domnule Tismaneanu,

    In buna traditie universitara, ar trebui sa vorbiti si despre ganditorii de stanga care nu apeleaza la Lenin. Imi permit sa va dau un exemplu din lumea universitara din care faceti parte: Erik Olin Wright (http://iis-db.stanford.edu/evnts/6654/Envisioning_Real_Utopias.pdfhttp://iis-db.stanford.edu/evnts/6654/Envisioning_Real_Utopias.pdf).

    Dupa cum vedeti tema utopiilor reale :D nu are nimic de a face cu reintoarecerea la Lenin ci vizeaza critica societatilor capialiste actuale si crarea unor alterative reale.

    Numai bine,

    Mihai

    • De acord, exista o traditie utopica diferita de marxism, de leninism, si chiar opusa bolsevismului. Nu cred ca utopiile sunt aprioric totalitare. Disting intre utopii chiliastice si utopii non-totalitare. Dar imi este greu sa-mi inchipui o utopie „gradualista”. Exista ceva „nesabuit”, „grandios”, in gandirea utopica. Disting, fireste, intre utopii absolute si relative. Ganduri bune.

      • Cu siguranta exista ceva „nesabuit si grandios” in gandirea utopica pentru ca de multe ori ea este subversiva gandirii dominante :). Ori aceasta din urma prin positia ei de forta isi legitimeze existenta si lupte cu toate armele, mai ales cele intelectuale, pentru mentinerea unei viziuni si functionari sociale proprii, in dauna celorlalte care sunt sau pot fi indepartate, excluse sau uitate. Este ceea ce s-a intamplat prin constuctia antagonica a modelelor politice romanesti: liberalism contra conservatorism, liberal-nationalism contra comunism si nazism, comunism contra nazism si capitalism si acu ceea ce face gandirea neo-liberala cu restul optiunilor politice „posibile sau imposibile”.

        Dincolo de clivajele mentionate mau sus dar mai ales de lipsa de onestitate intelectuala a unor personaje , sau impostura de care fac dovada unii cum bine ati subliniat o, trebuie totusi spus ca utopiile prin doza de critica social pe care o contin (fireste de o lume „mai buna”, care insa nu inseamna exterminarea celei existente) constituie sau au constituit un „motor” al istoriei; motor care la un moment dat ne-a plasat pe modelul liberal european apoi, din nefericire (prin prisma a ceea ce a insemnat ca tribut uman) pe orbita unui totalitarism (cu forta mai mult decat in urma unei lupte) iar acu din fericire ( cel putin momentan si inca prea devreme de evaluat prin beneficii, dpdv tot uman) ne-a readus in capitalism (de data asta, cel putin intr-o prima faza prin revolta populara).

        Nu o sa fac niciodata apologia gandirii „stangii din stanga”, pentru ca nu ma intereseaza si pentru ca resetarea permament revolutionara a ordinii sociale contine intradevar o doza de „nebunie” nihilista (o fi pleonasm), insa mi i se pare onest ca unei critici sociale ( sau univers utopic) sa ii fie recunoscuta o anumita legitimitate in gandirea intelectuala, sa aiba cel putin un drept de cetate, chiar daca de multe ori este „la limita” si poate parea pre putin “gradualista”.
        Desigur daca subscriu la ideea dv de diferenta si anume ca stanga nu insemana numai Lenin si compania, asta poate insemna ca „la stanga nu se viseaza mereu” iar la dreapta „suntem mereu ancrati in realitate”; aceasta positionare in realitate fiind si ea produsul unui raport de forte, raport pe care dv il inclinati prin competentele dv, in partea dreapta.

        Bine ca suntem inca intr o etapa de inceput a invatarii (profesionalizarii) clivajului politic in cultura clasei politice romanesti, clivaj la a carei impunere sper sa contribuiti ( mai ales in partea dreapta pe care sa o feriti de derivele in prezent paradoxal, dar de inteles (sau mai bine spus de neaceptat), prezente in ceea ce se autointituleaza partea de centru stanga (USL)
        Cele bune ca intotdeauna
        Lucian

  2. Demonstratia dumneavoastra este o versiune clasica a ceea ce se numeste „Fighting a straw man”: construim un om de paie, caricatural si incapabil sa se apere, apoi il facem praf in aplauzele „canaliei de uliti”. Dar, cum zice francezul, „à vaincre sans péril on triomphe sans gloire”.

    Bineinteles ca, in perioada de criza, forma de clopot al lui Gauss pe care o reprezinta opinia publica pe o ipotetica axa stanga-dreapta se largeste. Extremele castiga, centrul pierde. E firesc, demonstrabil si de asteptat. E clar ca apar neo-marxisti, neo-revolutionari de toate culorile (sa nu-i uitam pe admiratorii lui Che!) dar ei sunt mult, mult mai putini decat neo-fascistii care au deja procentaje de doua cifre intr-o mare parte a statelor occidentale. Este la fel de imbecil sa fii leninist cum este sa fii hitlerist – si, privind sondajele vedem ca noii admiratori ai lui Hitler si ai nazismului ii intrec pe cei ai lui Lenin si ai comunismului sovietic in medie cu un factor de 4.

    Dar a lupta impotriva stangismului acuzandu-l de leninism si comunism este la fel de lipsit de onestitate intelectuala ca a lupta impotriva dreptei acuzand-o de hitlerism si nazism. Est modus in rebus. Sunt convins ca atat cei ce cred ca avem nevoie de mai multa eficienta cat si cei ce cred ca avem nevoie de mai multa echitate sunt oameni onesti, care au dreptate in felul lor. Si lupta politica nu trebuie sa consiste in a demonstra ca „ceilalti” sunt ticalosi, imbecili sau corupti (sau toate la un loc), ci in a gasi acel optim intre cele doua necesitati care asigura atat acele drepturi de „life, liberty and the pursuit of hapiness”, cum spune Constitutia americana, cat si ca vom da inapoi urmasilor nostri aceasta lume pe care am imprumutat-o de la ei.

  3. Domnule Tismaneanu, ma bucur ca tratati acest subiect. Suntem intr-un moment foarte delicat al istoriei, in care fundamentele si legitimitatea societatii capitaliste sunt puse la indoiala. La acestea se adauga amintirile duioase ale unor indivizi care au dus-o bine in comunism. Situatia este speculata de intelectuali cu valente doctrinare, care beneficiaza si de aura boema a revolutionarilor.
    Oameni ca dvs. nu trebuie sa inceteze a rememora adevarata istorie a comunismului. Cred ca pana acum nu s-a vorbit suficient despre crimele comunismului si probabil nici nu se va vorbi decat dupa disparitia fizica a beneficiarilor sai directi. Domniile lor inca blocheaza o dezbatere reala.
    Va rog sa primiti sincera mea apreciere pentru abordarea responsabila a subiectului. Sper sa va urmeze cat mai multi cercetatori demni de aceasta titulatura.

  4. dupa veacurile de scalvagism, feudalism, in fine capitalism, societatea a devenit extrem de complicata. Cineva simtea nevoia sa o simplifice. A incercat Marx sa scrie ‘teoria” pe care Lenin a pus-o in practica. Din pacate nu avea abilitatea de a realiza calcule rafinate de simplificare si a „taiat” cu barda inclacand orice principiu de bun simt, reducand totul la o axioma : „toti oamenii sunt egali” Cu asta s-a terminat.
    Astazi lucrurile s-au complicat si mai mult: partidul unic a adoptat mai multe masti sub care se prezinta electoratului, care se prezinta la vot de dragul „alternantei la guvernare”

  5. etermii cripto si neocommies care sar in sus mereu la orice articol al dlui Tismaneanu, nu se dezmint nici de data asta. Aceleasi rastalmaciri si lipsa de argumente si fara minimum de onestitate intelectuala, adica semidoctism adevarat, ca de obicei nici macar nu citesc articolul
    Tot asa mai tovarasi, ca va da securistul mircea toma si compania o bere, ceva, pina la urma, nu va zbateti in zadar.

  6. Desi absurditatea criminala a comunismului este ignorata de catre multi, uneori cu buna stiinta, totusi intoarcerea la comunism este aproape imposibila pentru generatiile care au gustat savoarea libertatii. Pericolul cel mare, generator de exagerari totalitare, este saracia.

    Evolutia sociala pe fondul globalizarii, al crizei economice si climatice, este dramatica si interesanta. Societatea si tehnologia evolueaza rapid, ceea ce nu se poate spune despre stat. Chiar daca am ignora birocratia, statul modern ar fi tot coplesit de volumul informational si de responsabilitati. Aceasta logica ne conduce catre expresia „stat minimal”, o sintagma care se impune natural, cu „arome” de eficienta administrativa si energetica a societatii.

  7. Combaterea ideologiei comuniste ar trebui sa se bazeze mai mult pe o analiza la rece a cauzelor fundamentale ale esecului sau, si anume absolutismul si absenta unui sistem natural de selectie a valorilor.
    Acestea au fost cauzele care au dus la situatia paradoxala in care niste idei aparent nobile (echitate, sanse egale, binele tuturor inaintea binelui personal) au ajuns sa fie „puse” in practica de catre oameni de cea mai joasa conditie, cu rezultatele pe care le stim. Consecintele nefaste ale experimentelor comuniste pot fi puse in seama unor lideri, ale unor greseli de moment (scuze se gasesc oricand), dar caracterul utopic pana la aberatie al ideologiei ramane. Daca se va intelege ca o utopie, oricat de atragatoare ar fi, nu poate fi pusa in practica, poate vom fi feriti de astfel de experimente pe viitor.

    • De acord, dar as adauga ca esecul se prefigura inca din anii 20, cand in fruntea URSS se aflau inca bolsevici faimosi, nu doar mediocritati flagrante gen Kaganovici si Molotov. Unul dintre primii care a notat acest lucru a fost Bertrand Russell.

  8. Domnule Tismaneanu,
    Pe cand un articol de despre „Ultima Republica”?
    Un mic ( sau mare daca se poate ) eseu despre teoriile lui Suvorov si Mark Solonin ?
    Multumim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro