vineri, martie 29, 2024

Încărcături nucleare sovietice şi ameninţările formulate de mareşalul Rodion Malinovski şi amiralul Serghei Gorşkov (ianuarie-februarie 1962)

Este extrem de dificil să facem abstracţie de ceea ce se întâmplă în aceste zile în Ucraina. Armata rusă, invadatoare, acţionează la ordinele unui politician rudimentar şi lipsit de scrupule, Vladimir Putin. Deoarece deciziile iresponsabile ale acestuia ne amintesc despre ideile puţine şi fixe ale unui alt reprezentant al imperialismului rusesc, Nikita Hruşciov, ne-am propus să prezentăm, cu ajutorul unor documente din lunile ianuarie şi februarie 1962, patru linii directoare ale politicii imperialiste sovietice.

În ziarul „Scînteia tineretului” din 2 februarie 1962 a fost publicat următorul comunicat de presă: „Între 30 ianuarie şi 1 februarie 1962 a avut loc la Praga consfătuirea miniştrilor Apărării ai statelor participante la Tratatul de la Varşovia.

Consfătuirea a fost prezidată de mareşalul Uniunii Sovietice A. A. Greciko, comandantul suprem al Forţelor Armate Unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia.

La consfătuire au fost examinate problemele curente referitoare la întărirea Forţelor Armate Unite.

S-a hotărât să se solicite guvernelor ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia să aprobe hotărârile luate la o şedinţă apropiată a Comitetului Politic Consultativ”.

Pentru a descifra „limbajul de lemn” din comunicatul respectiv se poate utiliza un raport pe care generalul Leontin Sălăjan l-a întocmit după întoarcerea sa din capitala Cehoslovaciei. În documentul respectiv (redat în întregime, în anexă), ministrul român al Forţelor Armate s-a referit la încărcăturile nucleare ale celor 13 complexe de rachete balistice sovietice R-11 M (fiecare având câte două rachete de tipul 8 K11). Acestea au fost achiziţionate de către autorităţile de la Bucureşti la iniţiativa sovieticilor, în scopul înzestrării Brigăzilor 32 şi 37 Rachete Operativ-Tactice şi a Centrului de Instrucţie pentru Rachete de la Ploieşti. Prima mare unitate a fost înfiinţată la Tecuci în anul 1961, iar cea de-a doua a fost amplasată la Ineu şi procesul de pregătire pentru luptă în cadrul său a început în anul 1962.

În cursul consfătuirii de la Praga a miniştrilor Apărării ai statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (30 ianuarie – 1 februarie 1962), mareşalul Andrei A. Greciko l-a informat pe generalul Leontin Sălăjan despre intenţia sa de a propune „Guvernului U.R.S.S. să fie de acord să predea ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA capul atomic pentru rachetele care sunt în înzestrarea acestora.

În cazul când guvernul U.R.S.S. va fi de acord, urmează ca noi să fim în măsură să primim aceste încărcături începând cu anul 1963.

Problema va fi studiată de M.F.A. şi vom face propuneri pe măsura primirii unor date mai concrete. Până la soluţionarea acestei probleme şi creerea (sic!) condiţiilor necesare pentru primirea încărcăturilor nucleare, mi s-a prezentat o schemă de principiu de modul cum se întrevede primirea acestor încărcături din depozitele U.R.S.S. (subliniere în original, probabil realizată de Gh. Gheorghiu-Dej – nota P. Opriş)”.

Evident, o asemenea informaţie era strict-secretă, la fel ca raportul respectiv, şi nu putea să apară într-un ziar publicat atunci în România. Pe noi ne interesează însă modul în care a fost redactat comunicatul de presă dat publicităţii la 2 februarie 1962 şi rolul jucat de diplomaţii sovietici. Din comunicat lipsesc exact încărcăturile nucleare ale rachetelor sovietice din înzestarea armatelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Opt zile mai târziu, Nikita Hruşciov a trimis un mesaj preşedintelui S.U.A., John F. Kennedy şi prim-ministrului Marii Britanii, Harold Macmillan, iar după două zile acesta a apărut public prin agenţia de presă sovietică TASS. Atunci, liderul de la Moscova şi-a ascuns intenţiile reale cu privire la răspândirea încărcăturilor nucleare în toate ţările membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. În acest scop, el a folosit un mesaj diplomatic mincinos, încercând să arate întregii lumi cât era de dornic să realizeze o dezarmare generală şi totală şi să se întâlnească în acest scop mai ales cu politicienii occidentali pe care i-am menţionat.

Diplomaţia sovietică a fost înhămată la carul cu minciunile spuse de dictatorul sovietic, simulând acceptarea principiilor de drept existente în lumea civilizată. În realitate, era vorba despre o întâlnire propusă de şeful unei găşti politice dornice să răspândească revoluţia bolşevică în întreaga lume, prin toate mijloacele posibile. Acea revoluţie era, de fapt, singura situaţie politică pe care Nikita Hruşciov şi sovieticii, în general, erau capabili să o înţeleagă şi să o accepte în relaţiile internaţionale, iar rolul de părinte în rezolvarea diferendelor dintre state era asumat în mod natural de către autorităţile de la Moscova. Nimic nu putea fi realizat fără acordul acestora, „Rien ne va plus!”.

Pentru a se evita cazurile în care cineva ar fi îndrăznit să conteste supremaţia ruşilor în U.R.S.S. şi pe planetă, diplomaţia sovietică putea să fie despachetată de pojghiţa principiilor de drept şi livrată sub formă de ameninţare directă şi dictat. Aşa pot fi explicate, de exemplu, răspunsurile formulate de comandantul suprem al Flotei maritime militare a U.R.S.S., amiralul Serghei G. Gorşcov, publicate în ziarul „Pravda” la 3 februarie 1962 – după doar două zile de la încheierea consfătuirii de la Praga a miniştrilor Apărării ai statelor participante la Organizaţia Tratatului de la Varşovia. De ce amiralul sovietic se răţoia în acel moment la Turcia? În primul rând, orice raţă se simte foarte bine în apă. Lăsând gluma amară la o parte, autorităţile de la Moscova erau foarte nemulţumite de capacitatea de intervenţie a armatei americane în regiunea Mării Negre cu ajutorul rachetelor prevăzute cu încărcături nucleare instalate în Turcia. Mareşalul Andrei Greciko avea posibilitatea să propună guvernului său răspândirea încărcăturilor nucleare pentru rachetele sovietice aflate în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, însă, conform raţionamentului ilogic al amiralului Serghei Gorşcov, statele membre ale NATO (în cazul respectiv, Turcia) trebuiau să rămână într-o stare pasivă la operaţiunile de întărire militară desfăşurate de autorităţile de la Moscova. Tot ce spuneau Nikita Hruşciov şi diplomaţii sovietici despre iluzia dezarmării generale şi totale trebuia să fie acceptat de liderii politici occidentali, chiar dacă, în realitate, dictatorul de la Kremlin aproba în paralel întărirea armatelor din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi desfăşurarea operaţiunii „Anadîr” (instalarea de vectori nucleari sovietici în Cuba).

În cazul în care studiem atent comunicatul de presă publicat la 2 februarie 1962 în ziarul „Scînteia tineretului” şi raportul pe care generalul Leontin Sălăjan l-a întocmit după întoarcerea sa de la Praga, constatăm că nu cunoaştem opiniile mareşalului sovietic Rodion Malinovski cu privire la coexistenţa paşnică şi dezarmarea generală şi totală, idei vehiculate de dictatorul de atunci de la Kremlin, Nikita Hruşciov. Ministrul Apărării al Uniunii Sovietice era la fel de arţăgos şi de dornic de a critica autorităţile din Occident precum subordonatul său, amiralul Serghei Gorşcov, însă a lipsit din motive pe care nu le cunoaştem de la consfătuirea de la Praga cu omologii săi – după cum a consemnat generalul Leontin Sălăjan pe prima pagină a raportului său.

Din fericire pentru istorici, cu câteva zile înainte de consfătuirea de la Praga, mai precis la 25 ianuarie 1962, au fost publicate în presa de la Bucureşti răspunsurile pe care mareşalul Rodion Malinovski le-a formulat la întrebările atribuite unui corespondent al ziarului „Pravda”. Nu trebuie să ne surprindă faptul că agenţia sovietică de presă TASS a trimis textul răspunsurilor ministrului Apărării al Uniunii Sovietice fără să menţioneze numele şi prenumele acelui corespondent. Secretomania omniprezentă de la Kremlin, la fel ca în zilele noastre.

Răspunsurile pe care mareşalul Rodion Malinovski le-a formulat în ianuarie 1962 le publicăm pentru a demonstra identitatea de vederi care exista la vârful conducerii U.R.S.S. şi faptul că ameninţările repetate la adresa statelor occidentale şi sublinierea puterii militare de care dispunea Uniunea Sovietică ascundeau de fapt un mare complex de inferioritate, pe care liderii politici şi militari sovietici îl aveau faţă de ţările democratice din Occident. În concepţia autorităţilor de la Kremlin, coexistenţa paşnică era de fapt un concurs în care se numărau tancurile, avioanele, rachetele nucleare, bicicletele, scutecele şi tot ceea ce se producea de-o parte şi de alta a Cortinei de Fier, iar câştigătorii erau mereu politicienii şi mareşalii sovietici.

Astăzi, la fel ca în timpul Războiului Rece, liderii politici şi militari de la Kremlin reproduc într-o altă formă ceea ce a afirmat la 29 noiembrie 1954 Viaceslav Molotov, la sediul Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. de pe strada Aleksei Tolstoi din Moscova, la deschiderea reuniunii intitulate pompos „Conferinţa ţărilor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa”: „În locul unor asemenea grupări militare, a căror creare duce la un nou război, este necesar ca statele europene să-şi mărească eforturile pentru organizarea securităţii colective în Europa. Crearea unui sistem de securitate colectivă europeană – iată ideea care duce spre menţinerea şi consolidarea păcii în Europa (subl.n.)”. Aceasta este pacea sovietică, susţinută în mod imperativ de comuniştii de la Moscova după modelul împăraţilor ţarişti, în care politicienii statelor europene occidentale acceptau să desfiinţeze N.A.T.O. şi să alunge forţele militare americane din Europa, deşi acestea asigurau securitatea ţărilor lor în faţa pericolului revoluţiei comuniste mondiale.

Discursul susţinut de Viaceslav Molotov în faţa reprezentanţilor statelor care urmau să înfiinţeze Organizaţia Tratatului de la Varşovia în primăvara anului următor nu a fost un accident, iar retorica ameninţătoare a ministrului sovietic al Afacerilor Externe la adresa tuturor statelor din Europa occidentală s-a perpetuat la Moscova – chiar dacă Viaceslav Molotov a fost înlăturat la un moment dat din toate funcţiile pe care le deţinea la Kremlin.

La rândul său, Nikita Hruşciov (care l-a mazilit pe ministrul botezat de ziariştii occidentali „Mister Niet”) a folosit aceeaşi retorică politică în anii care au urmat pentru a nu recunoaşte drepturile statelor europene de a se asocia în mod liber pentru organizarea apărării colective în faţa imperialismului sovietic. De exemplu, cu prilejul dejunului care a avut loc la Kremlin, la 29 iunie 1962, în cinstea cancelarului Austriei, Alfons Gorbach, Nikita Hruşciov a declarat că Austria a ales foarte bine neutralitatea şi că Piaţa Comună nu era un ţărm salvator pentru autorităţile de la Viena. Dictatorul sovietic şi rus a spus atunci în mod răspicat: „Ne-am pronunţat şi ne pronunţăm împotriva acestei Pieţe comune (subl.n.)”. Asocierea statelor din Europa occidentală şi succesul acelei acţiuni politice erau considerate de autorităţile de la Moscova pericole mortale pentru ele şi pentru revoluţia comunistă mondială pe care o susţineau din anul 1917. Acesta este motivul pentru care Nikita Hruşciov a subliniat, în discursul pregătit pentru dejunul organizat la Kremlin în cinstea cancelarului Austriei, că „Piaţa comună reprezintă o bază economică a blocului agresiv al N.A.T.O. în Europa occidentală (subl.n.)”.

În concluzie, cele patru linii directoare ale politicii imperialiste sovietice din anul 1962 au fost următoarele:

– întărirea în secret a dispozitivului ofensiv al armatelor din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, prin diseminarea unor încărcături nucleare pentru rachetele sovietice achiziţionate de acele ţări;

– răspândirea unor mesaje mincioase despre dezarmarea generală şi totală pe mapamond, inclusiv la cel mai înalt nivel, din iniţiativa liderului guvernului de la Moscova. Presa a avut un rol esenţial în propaganda sovietică dezvoltată pe acea temă;

– ameninţarea militară a statelor care au acceptat să găzduiască pe teritoriul lor mijloace balistice nucleare şi baze americane;

– conceperea unui plan de acţiune în scopul trimiterii şi instalării de vectori nucleari sovietici în Cuba, fără o informare sau o consultare în prealabil a liderilor comunişti din celelalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Răspunsurile propagandistice formulate de mareşalul sovietic Rodion Malinovski în spiritul luptei de clasă la întrebările atribuite unui corespondent al ziarului „Pravda” (24 ianuarie 1962).

Răspunsurile mareşalului R.I. Malinovski, ministrul Apărării al U.R.S.S., la întrebările ziarului „Pravda”

MOSCOVA 24 (Agerpres). – TASS transmite textul răspunsurilor mareşalului R. I. Malinovski, ministrul Apărării al U.R.S.S., la întrebările unui corespondent al ziarului „Pravda”.

Întrebare: Recent, ministrul de Război al S.U.A. (sic!), R. McNamara a declarat în Comisia senatorială pentru problemele forţelor armate ale Congresului S.U.A. că forţele armate americane „sunt pe deplin capabile să nimicească obiectivele sovietice” vizate de ele. Vă este cunoscută, tovarăşe mareşal, această declaraţie şi cum o apreciaţi?

Răspuns: Da, cunosc declaraţia făcută de dl. McNamara în Comisia senatorială a Congresului S.U.A. Primul lucru care sare în ochi în această declaraţie, este tonul ei lăudăros. Cred că cititorii „Pravdei” şi toţi oamenii sovietici sunt de acord cu mine că o asemenea lăudăroşenie, ieşită din gura ministrului de Război  al S.U.A. (sic!), este cel puţin nesăbuită. Ea urmăreşte nu o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Uniunea Sovietică şi S.U.A., nu slăbirea încordării internaţionale, ci aţâţarea pasiunilor, a isteriei războinice şi, în ultimă instanţă, a cursei înarmărilor. Cursa înarmărilor însă este calea care totdeauna a dus omenirea la războaie.

Dar dacă imperialiştii doresc să meargă pe această cale, ar trebui ca mai întâi să cumpănească bine faptele reale şi să mediteze la ceea ce le hărăzeşte o asemenea cale. Aici doresc să-l corectez pe domnul McNamara. Preşedintele S.U.A., J. Kennedy, a recunoscut nu demult că forţele noastre sunt egale. Aceasta a fost o mărturisire mai mult sau mai puţin justă, şi ar fi timpul ca militarii americani să tragă de aici concluziile corespunzătoare.

Ca ministru al Apărării, cunosc bine puterea militară a Uniunii Sovietice şi mă orientez într-o anumită măsură şi în ce priveşte armamentele S.U.A. şi ale aliaţilor lor din N.A.T.O.

Poziţia pe care o am mă obligă la aceasta. Consider că în prezent lagărul socialist este mai puternic decât aceste ţări. Dar să admitem chiar că forţele ar fi egale. Suntem dispuşi să acceptăm aceasta pentru a nu participa la aţâţarea psihozei de război. Dar de vreme ce forţele noastre sunt egale, liderii americani trebuie să tragă de aici concluzii juste şi să ducă o politică rezonabilă.

Dl. McNamara afirmă că S.U.A. pot distruge obiectivele sovietice vizate. Nu ştiu la ce se referă el când spune obiective vizate. În ce mă priveşte aş putea declara că suntem în stare să ştergem de pe faţa pământului dintr-o singură lovitură racheto-nucleară orice obiective, toate centrele industriale şi politico-administrative din S.U.A. şi să distrugem ţări întregi care şi-au pus teritoriile la dispoziţie pentru bazele militare americane situate în jurul Uniunii Sovietice şi al celorlalte ţări socialiste (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Cred că, în genere, acest lucru nu este un secret nici pentru conducătorii S.U.A., nici pentru conducătorii celorlalte ţări care fac parte din blocurile agresive N.A.T.O., S.E.A.T.O. şi C.E.N.T.O.

Ca ministru al Apărării al Uniunii Sovietice, declar cu toată răspunderea – şi ştiu pe ce mă bazez când fac această declaraţie, – că acum suntem mai puternici şi, bineînţeles, nu vom rămâne pe loc. Nu avem nevoie să mai sporim prea mult trupele noastre de rachete şi stocurile de arme. Pe viitor nu se va mai desfăşura un proces de acumulare, ci de reînnoire şi perfecţionare firească a armelor. Ceea ce avem este suficient pentru a zdrobi orice adversar potenţial dacă ne vor ataca pe noi sau ţările socialiste prietene (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Va trebui numai să reînnoim şi să perfecţionăm armele existente.

Întrebare: De ce consideraţi că ministrul de Război al S.U.A. (sic!) a avut nevoie să facă o asemenea declaraţie şi să ameninţe Uniunea Sovietică cu un război nuclear?

Răspuns: Trebuie să spun că în ultimul timp nu numai ministrul de Război al S.U.A. (sic!), ci şi alţi oameni de stat americani, investiţi cu putere şi răspundere, îşi permit să facă asemenea declaraţii urmărind intensificarea „războiului rece” şi aţâţarea isteriei războinice în S.U.A.

Poporul american este speriat cu spectrul unui nou război pentru a-l face şi mai docil, şi mai supus faţă de sporirea nestăvilită a cheltuielilor pentru înarmare. Se ştie că capitolele militare ale bugetului S.U.A. se umflă an de an şi se pare că fiecare dintre preşedinţii americani care s-au succedat după încheierea celui de-al doilea război mondial vrea să-şi întreacă neapărat predecesorul în ceea ce priveşte volumul mijloacelor care se storc pentru înarmare, sub formă de impozite, de la oamenii muncii americani. Anul trecut guvernul S.U.A. a făcut să treacă prin Congres cel mai mare buget militar pe care l-au avut vreodată statele în timp de pace. Acum însă Congresului i s-a prezentat noul proiect de buget pe anul 1962-1963 care prevede cheltuieli militare şi mai mari. Acestea ating cifra cu adevărat astronomică de 55,1 miliarde dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 60 la sută din toate alocările bugetare (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Povara acestor cheltuieli militare apasă pe umerii poporului muncitor al S.U.A. care este nevoit să plătească impozite tot mai mari, iar profiturile obţinute de pe urma cursei înarmărilor revin monopolurilor americane care produc arme.

Pentru nimeni nu constituie un secret faptul că în Statele Unite ale Americii numeroşi membri ai guvernului au fost, înainte de a fi primit posturi guvernamentale, acţionari sau reprezentanţi ai corporaţiilor monopoliste care lucrează pentru război. Aceasta, de altfel, se referă şi la ministrul de Război al S.U.A. (sic!), dl. McNamara. Atunci când aceste persoane se instalează în ministere, ocupă funcţii de stat, ele promovează cu zel politica acestor corporaţii, acţionează în interesul corporaţiilor în care au ocupat funcţii şi unde se reîntorc, de regulă după ce părăsesc funcţiile lor de stat.

Aş vrea să dau un singur exemplu de felul în care monopolurile, speculând fără ruşine frica oamenilor, realizează profituri imense. Iată de mai bine de un an guvernatorul statului New York, dl. Rockefeller, desfăşoară o campanie pentru construcţia de adăposturi antiatomice şi cheltuieşte pentru aceasta sume uriaşe care sunt pompate din buzunarul contribuabililor în seifurile monopolurilor care se ocupă de această afacere mănoasă. Dar ce om cu o judecată sănătoasă nu-şi dă seama că adăposturile împotriva bombelor atomice şi cu hidrogen nu sunt altceva decât un sicriu, un mormânt pregătit dinainte (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Şi pentru cine nu este limpede că în condiţiile mijloacelor moderne de ducere a războiului nici un adăpost nu te poate salva de bombe nucleare. În afară de aceasta, în urma unei explozii rămân contaminate cu substanţe radioactive teritoriul, atmosfera, apa – tot ce-l înconjoară pe om.

Acest lucru este desigur cunoscut militarilor şi oamenilor de ştiinţă americani şi nici guvernatorul Rockefeller nu poate să nu-şi dea seama de aceasta. Dar şi în acest caz monopoliştii rămân credincioşi instinctelor lor sălbatice de îmbogăţire. Ei aţâţă psihoza războinică sporind astfel probabilitatea unui conflict armat, făcându-şi cam următoarele socoteli: Într-adevăr în vâlvătaia războiului racheto-nuclear vor fi mistuite avutul şi bogăţiile noastre şi poate chiar noi înşine. În schimb până ce se va întâmpla (subliniere în textul original – nota P. Opriş) aceasta vom stoarce întreaga vlagă, maximum de profituri de la milioanele de americani pe care suntem gata să-i jertfim războiului.

Întrebare: Din răspusurile dv. reiese că încercările oamenilor de stat din S.U.A. de a ameninţa Uniunea Sovietică nu ţin seama de raportul real de forţe din lume. Ce concluzie s-ar putea trage după părerea dv. de aici?

Răspuns: Oamenii de stat, inclusiv conducătorii militari, au nevoie mai mult decât oricine de simţul realităţii. În condiţiile actuale trebuie căutate soluţii care să ducă la pace şi nu la război. Trebuie să ne gândim cum să micşorăm încordarea din relaţiile dintre state şi să nu admitem ca stocurile acumulate pentru ducerea războiului să fie puse în funcţiune (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Aceasta ar aduce doar o nenorocire ireparabilă, se poate spune acum, nu numai unor state izolate, ci tuturor ţărilor din lume.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, guvernul sovietic, toate ţările lagărului socialist duc în mod neabătut o politică de pace (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Politica noastră este determinată de hotărârile Congresului al XXII-lea al P.C.U.S., de noul Program al partidului. Ne călăuzim cu stricteţe după aceste documente. Uniunea Sovietică va promova şi de acum înainte politica de pace şi coexistenţa paşnică, luptând pentru realizarea dezarmării generale şi totale, pentru lichidarea rămăşiţelor celui de-al doilea război mondial şi întărirea securităţii popoarelor. Dar dacă patria noastră va fi atacată, forţele armate ale Uniunii Sovietice sunt gata oricând să răspundă agresorului printr-o lovitură nimicitoare şi vom zdrobi pe cei care ne vor ataca, sau care vor ataca pe aliaţii noştri (subliniere în textul original – nota P. Opriş). După cât se vede, unii oameni de stat din S.U.A. nu-şi dau seama întotdeauna de acest lucru atunci când fac declaraţii.

  • Răspunsurile mareşalului R.I. Malinovski, ministrul Apărării al U.R.S.S., la întrebările ziarului „Pravda”, în „Scînteia tineretului”, anul XVIII, seria II, nr. 3948, joi, 25 ianuarie 1962, p. 4.

Răspunsurile amiralului S. G. Gorşkov la întrebările ziarului „Pravda” (3 februarie 1962).

Răspunsurile amiralului S. G. Gorşkov la întrebările ziarului „Pravda”

Moscova 3 (Agerpres). – Ziarul „Pravda” publică următoarele răspunsuri date unui corespondent al său de amiralul S. G. Gorşkov, comandantul suprem al flotei maritime militare a U.R.S.S.

Întrebare: Recent a fost dată publicităţii la Istanbul declaraţia amiralului Douglas-Eric Holland-Martin, comandantul şef al forţelor navale britanice din Marea Mediterană, care a spus că „dacă ar izbucni un război, prima lovitură o va primi Turcia”. „Dar de îndată ce vom primi un semnal de alarmă, a spus el în continuare, vom acorda ajutor imediat şi prin toate mijloacele prietenei şi aliatei noastre Turcia”. Ce părere aveţi despre această declaraţie a amiralului englez?

Răspuns: Amiralul englez are dreptate într-o anumită privinţă: dacă imperialiştii vor declanşa un război împotriva U.R.S.S. şi a aliaţilor ei, şi tocmai la aceasta poate duce politica agresivă a ţărilor N.A.T.O., prima lovitură a armei rachetă sovietice nu va cruţa, fireşte, ţările care, făcând parte din blocurile militare ale puterilor occidentale, şi-au oferit teritoriile pentru amplasarea de baze militare străine şi prin urmare, nici Turcia. Din păcate, însă, amiralul nu a dezvoltat această idee justă. Dacă ar fi făcut-o, tabloul pe care ar fi fost nevoit să-l înfăţişeze nu ar fi corespuns câtuşi de puţin tonului lăudăros de care este pătrunsă declaraţia sa. Mă văd obligat să precizez ceea ce amiralul englez, din motive pe care el le cunoaşte a trecut sub tăcere.

În calitate de comandant suprem al flotei maritime militare sovietice pot declara cu toată răspunderea că chiar numai forţa racheto-nucleară de care dispune flota noastră din Marea Neagră, ar fi mai mult decât suficientă pentru a transforma în ruine ţările din zona Mării Negre devenite capete de pod ale N.A.T.O. (subliniere în textul original – nota P. Opriş).

În ce priveşte însă asigurările date de Douglas-Eric Holland-Martin că la un semnal de alarmă se va acorda imediat „ajutor” Turciei această asigurare va împovăra conştiinţa amiralului englez. Adevărul este însă că dacă Turcia ar continua să îndeplinească rolul ce i s-a rezervat în planurile blocurilor militare N.A.T.O. şi C.E.N.T.O., în cazul în care agresorii ar dezlănţui, cu participarea Turciei, un război împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste prietene cu ea, Turcia ar primi fireşte o lovitură racheto-nucleară. După aceasta „ajutorul” pe care amiralul Holland-Martin îl promite cu atâta mărinimie Turciei nu va mai fi probabil necesar, întrucât nimeni nu va mai avea nevoie de el.

Doar amiralul nu poate să nu ştie că dacă ar izbucni un război racheto-nuclear, chiar de la început, teritorii imense ar fi supuse contaminării radioactive. Chiar şi numai acest fapt face ca afirmaţia cu privire la ajutor să fie lipsită de sens deoarece, din motivele menţionate, un asemenea ajutor nu va mai fi cu putinţă.

De altfel, cine va acorda acest „ajutor”? Judecând după sensul celor spuse se poate deduce că reprezentantul suspus al amiralităţii engleze se referă la aliaţii Turciei din N.A.T.O., şi este de presupus că, printre ei, şi la Marea Britanie pe care o reprezintă. Dar, după cum s-a mai arătat în repetate rânduri, pe oricine ar atenta împotriva Uniunii Sovietice şi a statelor ce îi sunt prietene, îl aşteaptă o contralovitură zdrobitoare. Ar fi util să amintim avertismentul dat cu câteva zile în urmă de R. I. Malinovski, ministrul Apărării al U.R.S.S., care a declarat că Uniunea Sovietică este capabilă să şteargă de pe faţa pământului cu o singură lovitură racheto-nucleară orice obiective, toate centrele industriale şi politico-administrative ale S.U.A. şi să distrugă integral ţările care şi-au oferit teritoriile pentru amplasarea de baze militare americane în jurul Uniunii Sovietice şi altor ţări socialiste (subliniere în textul original – nota P. Opriş). Amiralul englez şi cei care se află în spatele lui ar face o greşeală ireparabilă dacă ar considera că acest avertisment nu se referă la ei.

Întrebare: Amiralul Holland-Martin a afirmat: „Vom localiza flota rusă în Marea Neagră şi o vom distruge. Dispunem de planuri pentru a preveni în caz de război ieşirea flotei ruse, prin strâmtori, în Marea Mediterană”. Cum apreciaţi această afirmaţie a amiralului englez?

Răspuns: Este greu de spus ce predomină în această declaraţie: simpla lăudăroşenie sau lipsa de răspundere?

Se naşte întrebarea cum intenţionează amiralul englez să închidă strâmtorile Mării Negre, să „localizeze” şi să „distrugă” flota noastră din Marea Neagră?

Crede el că ar putea să stea călare pe aceste strâmtori şi să le blocheze prin această manevră de cavalerie? Este însă greu de crezut că amiralul contează pe aptitudinile sale în această direcţie. Această concepţie face parte din metodele cu care au fost duse primul şi al doilea război mondial. În concepţia sa asupra mijloacelor moderne de ducere a războiului, asupra posibilităţilor actuale, amiralul englez a rămas în urmă cu cel puţin un sfert de veac. Comandantul forţelor navale britanice din Marea Mediterană ar trebui să ştie mai bine ca oricine că în condiţiile unui război racheto-nuclear noţiunea de blocadă este nerealistă şi absurdă. Rachetele nu pot fi blocate şi tocmai ele vor lovi mijloacele cu care Holland-Martin are de gând să „localizezez” şi să „distrugă” flota noastră din Marea Neagră, să „împiedice” ieşirea ei în Marea Mediterană (subliniere în textul original – nota P. Opriş).

Această declaraţie a fost făcută, chipurile, în scopul sprijinirii Turciei. Dar la noi, la ruşi, în asemenea cazuri se spune în popor: „A face un servici aşa cum l-ar face ursul”. Atunci când ursul a văzut o muscă pe capul unui om, prieten cu el care dormea a vrut să-l ajute şi a ridicat o piatră pentru a omorâ musca, dar a omorât omul. Procedeul amiralului englez este aidoma acestui serviciu al ursului.

Este ciudat că conducătorii turci dau unor amirali străini zeloşi peste măsură posiblitatea de a face declaraţii provocatoare pe teritoriul Turciei şi că le permit să se joace cu soarta acestei ţări.

Am vrea să sperăm că cei ce poartă răspunderea pentru politica Turciei – căreia oamenii sovietici îi doresc numai bine şi cu care Uniunea Sovietică ar dori să întreţină relaţii bune, de adevărată bunăvecinătate, ţel spre care U.R.S.S. tinde în mod neabătut – vor trage concluzii juste şi nu vor permite să se pună în primejdie soarta ţării, însăşi existenţa ei.

În ultimul timp nu lipsesc declaraţiile impertinente din partea unor personalităţi militare americane, engleze şi din alte ţări membre ale N.A.T.O. De aceea nici declaraţia lui Holland-Martin nu poate fi considerată ca un simplu punct de vedere personal. Fără îndoială că ea este dictată de orientarea generală agresivă a politicii acestui bloc militar. Asemenea declaraţii se fac în mod vădit pentru a încuraja pe partenerii minori ai S.U.A. şi Angliei din blocul N.A.T.O., pentru a-i stimula şi mai mult în pregătirile militare şi sporirea cheltuielilor de război.

Aceste declaraţii ale personalităţilor militare din Occident urmăresc de asemenea să producă impresie asupra Uniunii Sovietice. În această privinţă trebuie să se spună foarte clar că ele nu îşi ating scopul.

Declaraţii de genul celei făcute recent de amiralul englez, arată încă o dată ce valoare au afirmaţiile făcute uneori de reprezentanţii oficiali ai occidentului că sunt pentru dezarmare, pentru însănătoşirea situaţiei internaţionale. Aceste declaraţii nu pot fi calificate altfel decât ca provocatoare (subliniere în textul original – nota P. Opriş).

Dar, domnule amiral, dacă vreţi război, aflaţi că Uniunea Sovietică dispune de toate mijloacele necesare pentru a se apăra şi pentru a-şi apăra aliaţii, pentru a da o lovitură zdrobitoare, nimicitoare, agresorilor care vor dezlănţui războiul (subliniere în textul original – nota P. Opriş).

  • Răspunsurile amiralului S. G. Gorşkov la întrebările ziarului „Pravda”, în „Scînteia tineretului”, anul XVIII, seria II, nr. 3957, duminică, 4 februarie 1962, p. 4.

Raportul întocmit la 6 februarie 1962 de ministrul Forţelor Armate, generalul de armată Leontin Sălăjan, referitor la Consfătuirea miniştrilor Apărării ai statelor membre ale Organizaţiei Tratatlui de la Varşovia (Praga, 30 ianuarie – 1 februarie 1962).

MINISTERUL FORŢELOR ARMATE ALE R.P.R.

STRICT SECRET

Exemplarul nr. 1

RAPORT

privitor la Consfătuirea miniştrilor apărării ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia

Consfătuirea s-a desfăşurat între 30.01–01.02.62 în oraşul PRAGA.

Au participat:

– Din partea C.F.A.U.:

– Comandantul Suprem al Forţelor Armate Unite, Mareşal al Uniunii Sovietice Greciko A.A.;

– Comandantul A.A.T. al URSS, Mareşal al Uniunii Sovietice Biriuzov S.S.;

– Şeful de stat major al Forţelor Armate Unite, general de Armată Antonov A.I.

– Din partea celorlalte ţări participante la Tratatul de la VARŞOVIA (în afară de R.P. Albania), miniştrii apărării, şefii marelor state majore, comandanţii A.A.T. şi comandanţii artileriei.

[Consemnare manu a generalului Leontin Sălăjan:] Mai puţin Malinovschi, Zaharov, Varenţov

Ordinea de zi a consfătuirii a fost cea comunicată din timp şi anume:

1. Cu privire la sistemul unic A.A.T. al ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA.

2. Realizarea planului de activităţi al statului major al C.F.A.U. privitor la pregătirea operativă şi de luptă pe anul 1962.

3. Precizări în legătură cu tragerile de luptă ale unităţilor de rachete şi a unităţilor de rachete antiaeriene a ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA, trageri ce se vor executa în URSS în 1962.

4. Cu privire la Spartachiada armatelor prietene.

*

În legătură cu sistemul unic al A.A.T. al ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, Mareşalul Uniunii Sovietice Biriuzov S.S. a prezentat un raport. În acest raport s-a arătat mai întâi succesele obţinute în A.A.T. pe baza sistemului unic stabilit în 1957.

În partea următoare a raportului a arătat lipsurile sistemului unic existent. Astfel:

a) mai sunt în dotare armamente şi tehnică de luptă cu performanţe care nu mai corespund întrutotul cerinţelor moderne: avioane de vânătoare MiG-15, MiG-17, radiolocatoare P-20, P-8, P-3 A, iar dotarea cu rachete A.A. este realizată numai în proporţie de 25%.

S-a recomandat că este necesară dotarea cu avioane MiG-21 şi radiolocatoare de mare bătaie, precum şi completarea înzestrării cu rachete a.a. şi mijloace de transmisie, în special radio.

Toate aceste recomandări corespund cu planul nostru de înzestrare de perspectivă.

b) nivelul pregătirii de luptă al trupelor A.A.T. de asemenea nu se ridică la nivelul cerinţelor luptei moderne. Astfel, piloţii de pe avioanele de vânătoare nu sunt suficient de antrenaţi în zborul la înălţimi mici şi stratosferice, pe timp de noapte în condiţiuni meteo grele etc.;

c) ca o lipsă foarte importantă a fost prezentată inexistenţa unui plan operativ unic. Această lipsă a fost scoasă în evidenţă pe baza concluziilor trase de raportor cu ocazia aplicaţiilor din anii 1960 şi 1961.

Raportorul a arătat că la aplicaţia care a avut loc în luna decembrie 1960 la Bucureşti, inamicul a atacat ziua cu 120 de avioane din direcţia sud-vest; R.P.R., cu forţele de care dispunea, putea să le nimicească numai succesiv.

Dacă la respingerea acestui atac ar fi participat şi R.P.B., precum şi forţe ale Grupului de trupe sud (staţionat în Ungaria – nota P. Opriş), atunci raportul de forţe s-ar fi îmbunătăţit simţitor şi ar fi dus la respingerea simultană a atacului inamicului.

Acelaşi lucru a rezultat şi la aplicaţia din luna mai 1961, care s-a desfăşurat pe aceeaşi direcţie operativ-strategică, când pentru respingerea atacului de noapte al inamicului de către forţele R.P.B. ar fi fost necesară participarea forţelor R.P.R. şi URSS; în acest fel, s-ar fi creat o superioritate categorică de forţe asupra inamicului.

În continuare, raportorul s-a referit şi la alte aplicaţii unde era necesară cooperarea forţelor A.A.T. ale R.D.G., R.S.C., R.P.P. şi URSS, cooperare care însă nu a existat.

Din aceste exemplificări a rezultat că respingerea unui atac aerian masiv al inamicului cu forţele A.A.T. ale unei singure ţări este posibil să se realizeze numai succesiv, însă cu dezavantajul că lupta se continuă în interiorul teritoriului propriu.

În cazul când la respingerea unui asemenea atac participă şi parte din forţele A.A.T. ale ţărilor vecine, respingerea atacului se poate face simultan pe căile de acces îndepărtate şi totodată se asigură şi acoperirea propriului teritoriu. Din cele expuse mai sus, rezultă necesitatea unei conduceri unice a tuturor forţelor A.A.T. a ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA.

În acest scop urmează să ia fiinţă un comandament al trupelor apărării A.A.T. al ţărilor participante şi să fie numit un comandant unic.

Faţă de propunerile din scrisoarea Mareşalului Uniunii Sovietice Greciko, unde lipsea prevederea din acordul din 1957, unde se prevedea că toate măsurile de bază ale apărării A.A.T. a ţărilor participante vor fi prezentate pentru aprobare Comandantului Suprem al F.A.U. după ce, în prealabil, au fost puse de acord cu miniştrii apărării ai fiecărei ţări participante, acest lucru a fost prevăzut în raportul Mareşalului Uniunii Sovietice Biriuzov S.S.

*

După raportul Mareşalului Biriuzov au luat cuvântul toţi miniştrii apărării, care şi-au exprimat acordul asupra creierii (sic!) sistemului unic al A.A.T.

Din problemele pe care le-am ridicat, cele mai importante sunt:

a. Modul de rezolvare a problemelor de bază corespunde principiului deja statornicit între statele noastre socialiste; includerea forţelor şi mijloacelor de apărare A.A. a ţării noastre în sistemul unic nu încalcă principiul naţional de conducere şi nu scade răspunderea acesteia pentru apărarea antiaeriană a propriului teritoriu.

Am apreciat justă precizarea, făcută de raportor, că întocmirea planului unic operativ, planului de cooperare şi stabilirea principalelor sarcini ale comandamentului A.A.T. a ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA vor fi elaborate de către acesta cu comandanţii A.A.T. ai fiecărei ţări şi vor fi aprobate de miniştrii apărării ai ţărilor respective, după care urmează să fie supuse aprobării Comandantului Suprem al Forţelor Armate Unite.

b. Am atras atenţia că însăşi în aplicarea sistemului unic de apărare antiaeriană existent sunt o serie de lipsuri care necesită să fie înlăturate. Astfel: neinformare la timp între vecini, nerecunoaşterea aerodroamelor de cooperare şi, îndeosebi, cu R[aioanele]. M[ilitare]. Odesa şi Subcarpatică etc.

c. Am apreciat că sistemul propus este viabil, corespunde pe deplin şi are perspectivă întrucât poate fi perfecţionat pentru a fi ridicat la nivelul unei apărări antirachetă.

d. Participarea fiecărei ţări în cadrul acestui comandament, se va avea în vedere, probabil, în procesul de organizare pentru ca el să fie un organism viu şi să corespundă sarcinilor ce le are de îndeplinit.

*

Din expunerile celorlalţi miniştri, ne-au reţinut atenţia următoarele probleme:

 a. Ministrul apărării R.P.U. a propus ca pentru rezolvarea problemelor legate de crearea comandamentului A.A.T. a ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA să se constituie o comisie din care să facă parte reprezentanţi ai M.St.M. şi A.A.T. ale tuturor ţărilor, preşedintele comisiei să fie propus reprezentantul URSS.

A propus totodată să se studieze problema creerii (sic!) P[unctului de]. C[omandă]. principal, precum şi a unor P[uncte de]. C[omandă]. pe direcţii de operaţii.

b. Ministrul R.P.P. a propus ca la întocmirea planului operativ unic să se ţină seama de apărarea principalelor centre de pe teritoriul fiecărei ţări.

c. Ministrul apărării al R.S.C. a propus ca, comandantul A.A.T. a ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA să fie Comandantul A.A.T. al URSS, iar locul Comandamentului să fie oraşul MOSCOVA.

*

Expunerea de încheiere la primul punct al ordinei de zi a Mareşalului Uniunii Sovietice Greciko A.A.

Mareşalul Greciko a arătat că inamicii noştri probabili nu sunt în situaţia în care erau cu 1-2 ani în urmă. Dându-şi seama de tăria forţelor noastre, NATO caută să aducă în Europa noi forţe şi să creeze, pe cât posibil, un echilibru în raportul de forţe; puţin probabil că vor reuşi să facă acest lucru.

În aplicaţiile pe care le-am executat, noi am ţinut seama întotdeauna de forţele reale existente de o parte şi de alta.

De remarcat că în NATO principalul purtător al încărcăturilor nucleare este aviaţia. Noi trebuie să ţinem seama de acest lucru, să ştim unde sunt aceste forţe şi să vedem ce mijloace avem pentru lupta împotriva acestei aviaţii. Dacă facem un studiu atent constatăm că sistemul nostru A.A.T. nu corespunde pe deplin.

Inamicul dispune de unităţi şi mari unităţi de rachete.

În URSS sunt create atât mijloace de cercetare, cât şi de nimicire a rachetelor şi, în prezent, problema distrugerii rachetelor balistice pe traiectorie este în mod practic rezolvată. În cursul anului 1962 ne vor prezenta şi un film documentar legat de această problemă.

Totuşi, problema creierii (sic!) mijloacelor necesare pentru lupta împotriva rachetelor inamicului este încă în faza de început şi sunt foarte costisitoare.

În continuare, Mareşalul Greciko a arătat de ce este necesară creiarea (sic!) unui comandament unic A.A.T.

El a menţionat că deşi URSS a dispus în mod real de suficientă aviaţie de vânătoare şi avioane de interceptare capabile să distrugă inamicul marcat la aplicaţiile ce au avut loc, celelalte ţări nu au primit nici un ajutor întrucât mijloacele de care dispuneau nu au putut interveni din cauza lipsei unui plan general operativ al A.A.T.

În ceea ce priveşte pregătirea operativă şi de luptă, Mareşalul Greciko a subliniat că pregătirea trupelor A.A.T. trebuie să fie foarte temeinică. Metodele de luptă şi nimicire a inamicului aerian trebuie să fie la dispoziţia tuturor ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA.

Această sarcină de pregătire unitară, precum şi de control poate fi îndeplinită numai de un organ unic – Comandamentul trupelor A.A.T. al ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA.

Mareşalul Greciko a subliniat în mod deosebit că prin creiarea (sic!) acestui comandament nu vor fi atinse cu nimic prerogativele naţionale privind comanda trupelor proprii a A.A.T.

Scopul creierii (sic!) acestui comandament nu este să ia dreptul de a comanda trupele A.A.T. ale fiecărei ţări, ci să ajute ca problemele care stau în faţa A.A.T. să fie rezolvate mai bine.

Pentru ca să nu existe nici o îndoială în această privinţă, Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A. a propus ca acest lucru să fie fixat şi în hotărârea care face obiectul acestui proiect al ordinei de zi.

În acelaşi timp, a arătat că la război este greu de presupus că, comandantul A.A.T. a ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA va dispune de timpul necesar ca înainte de luarea hotărârii să ceară în prealabil permisiunea a 3-4 ţări; dacă ar proceda în acest mod, măsurile pe care le-ar lua ar fi tardive. Mareşalul Greciko a spus:

„Apreciez că dv. aveţi încredere în cel care va fi numit comandant al A.A.T. al ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA, care ar putea să ia anumite măsuri şi hotărâri care, temporar, ar duce la slăbirea apărării A.A.T. a unor obiective secundare în interesul apărării temeinice a unor obiective de importanţă deosebită.

Comandantul A.A.T. a ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA cunoaşte importanţa obiectivelor de apărat şi răspunde de urmările măsurilor şi hotărârilor luate.

Comandantul A.A.T. a ţărilor participante la Tratatul de la VARŞOVIA nu va avea dreptul să facă dislocări mari de forţe şi mijloace care ar schimba structura A.A.T. decât cu acordul ţărilor respective”.

În ceea ce priveşte înzestrarea tehnică şi omogenizarea acesteia, Mareşalul Greciko, deşi a apreciat că acest lucru este foarte necesar, realizarea acestei omogenizări şi asigurarea cu tehnică de luptă va întâmpina mari greutăţi întrucât industria este foarte încărcată şi nu ne va putea satisface cererile în măsura în care este necesar.

Totuşi, între sarcinile ce vor reveni comandamentului A.A.T. al ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA se va prevedea asemenea obligaţii, ca el să se ocupe într-o măsură oarecare de problema omogenizării şi înzestrării cu tehnică de luptă.

Mareşalul Greciko a răspuns apoi la unele întrebări şi probleme ridicate de miniştrii apărării în cadrul discuţiilor.

El a precizat că în statul major al comandamentului A.A.T. al ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA vor fi reprezentanţi ai tuturor ţărilor participante la tratat.

De asemenea, în punctele de comandă ale A.A.T. a fiecărei ţări vor trebui să existe reprezentanţi ai acelor ţări cu care se întrevede o cooperare mai strânsă. De exemplu, în P.C. al A.A.T. al ţării noastre vor fi reprezentanţi ai R.P.B., R.P.U. şi URSS, şi invers.

Mareşalul Greciko a mai precizat că în afară de P.C. central din Moscova vor fi necesare şi P.C. suplimentare pe anumite direcţii, numărul şi locul lor de dispunere se va stabili după întocmirea planului operativ unic.

*

În legătură cu această problemă, s-a luat o hotărâre prin care s-a aprobat statutul de principiu al acestui sistem, precum şi al comandantului apărării A.A.T. a ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA.

De asemenea, a fost însărcinat statul major al C.F.A.U. să elaboreze şi să pună de acord cu miniştrii apărării proiectele de statut ale sistemului unic şi a comandantului A.A.T. a ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA. Aceste documente, din însărcinarea consfătuirii, vor fi prezentate spre examinare şi aprobare Comitetului Politic Consultativ de către Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A.

În forma iniţială, hotărârea prevedea că statutul comandantului A.A.T. al ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA a fost deja aprobat de consfătuire. Am arătat că acest statut nu poate fi socotit decât un proiect de [hotărâre de] principiu deoarece el urmează să fie aprobat de Comitetul Politic Consultativ al ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA. Această propunere a fost însuşită de consfătuire şi proiectul iniţial modificat ca atare.

II.

La punctul doi al ordinei de zi, Generalul de armată Antonov a dat unele indicaţii referitoare la convocarea din luna mai a.c. a cadrelor de conducere (până la comandant de divizie, inclusiv) ce va avea loc la LVOV.

La această convocare se vor prezenta exponate realizate după documentaţia proprie fiecărei ţări, privind îmbunătăţirea înzestrării cu tehnică de luptă, precum şi a bazei materiale de învăţământ a pregătirii de luptă.

De asemenea, se va prezenta organizarea punctelor de comandă, aplicaţii demonstrative cu regimentul mecanizat, dispozitivul unei brigăzi de rachete etc.

S-au dat totodată indicaţii referitor la aplicaţia cu trupe, pe care M.F.A. al R.P.R. trebuie să o pregătească şi desfăşoare cu participarea: din partea R.P.R. a unui comandament de armată şi o divizie mecanizată, unităţi de aviaţie, pontonieri şi pionieri; a unei mari unităţi motorizate, o divizie de artilerie, unităţi de desant aerian din partea URSS şi un comandament de divizie, unităţi de divizie şi un regiment mecanizat din partea R.P.B., precum şi parte din flotele maritime ale acestor ţări.

S-a prezentat de către Generalul de armată Antonov o variantă a concepţiei acestei aplicaţii, în care se prevedea ca R.P.B. să desanteze în raionul Capul MIDIA un comandament de divizie, unităţi de divizie şi un regiment motorizat. La lichidarea acestui cap de pod urma să participe o divizie motomecaizată sovietică, trecând DUNĂREA pe la ISACCEA, o divizie mecanizată din partea R.P.R., care să treacă DUNĂREA prin raionul HÂRŞOVA, precum şi unităţi de desant aerian sovietice.

În discuţiile avute cu Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A. şi General de armată Antonov A.I., am arătat că raionul aplicaţiei, în varianta prezentată, este foarte redus şi nu ar permite desfăşurarea forţelor prevăzute cu cele mai corespunzătoare învăţăminte. Am propus şi au fost de acord să studiem o altă variantă de desfăşurare a acestei aplicaţii. S-a recomandat ca la sfârşitul unor astfel de aplicaţii comune să aibă loc parăzi militare şi mitinguri.

La acest punct al ordinei de zi, Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A. a subliniat că este necesar să se pună un accent deosebit pe executarea aplicaţiilor de divizie, deoarece la acest eşalon se poate realiza cooperarea tuturor armelor, inclusiv cu arma rachetă.

III.

În legătură cu tragerile de luptă cu rachetele operativ-tactice şi A.A. s-a precizat perioada când vom executa trageri în poligoanele din URSS, personalul şi tehnica de luptă care vor efectua deplasarea, precum şi consumul de rachete pentru fiecare tip. Aceste activităţi se încadrează în planurile întocmite de M.F.A. pentru anul 1962.

S-a indicat să studiem posibilitatea organizării unor asemenea poligoane care să permită executarea în viitor a acestor trageri în ţară.

Au fost invitaţi miniştrii apărării să participe la tragerile reale cu rachetele (sic!), ce vor avea loc în poligoanele din URSS în anul 1962.

IV.

În planul de activităţi comune pentru anul 1962 s-a prevăzut desfăşurarea Spartachiadei de vară a armatelor ţărilor prietene.

Spartachiada va avea loc în luna septembrie a.c. în R.S.C. Cu această ocazie, comitetul sportiv şi reprezentantul ţării gazdă a dat unele indicaţii de principiu, urmând ca detaliile să fie precizate în şedinţele de lucru ale comitetului de organizare a spartachiadei.

S-a insistat atât de Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A., cât şi de ministrul Apărării al R.S.C., General de armată [Bohumir] Lomsky, ca la această spartachiadă să participe şi miniştrii apărării [ai] statelor participante la Tratatul de la VARŞOVIA.

În afară de ordinea de zi a consfătuirii, am avut o convorbire cu Mareşalul Greciko referitoare la precizarea unor probleme de ordin tehnic, livrări de tehnică de luptă, documentaţie de fabricaţie, asigurarea cu piese de schimb etc.

Cu această ocazie, Mareşalul Greciko A.A. ne-a informat că dânsul intenţionează să propună Guvernului URSS să fie de acord să predea ţărilor Tratatului de la VARŞOVIA capul atomic pentru rachetele care sunt în înzestrarea acestora.

În cazul când guvernul URSS va fi de acord, urmează ca noi să fim în măsură să primim aceste încărcături începând cu anul 1963.

Problema va fi studiată de M.F.A. şi vom face propuneri pe măsura primirii unor date mai concrete.

Până la soluţionarea acestei probleme şi creerea (sic!) condiţiilor necesare pentru primirea încărcăturilor nucleare, mi s-a prezentat o schemă de principiu cu modul cum se întrevede primirea acestor încărcături din depozitele URSS.

*

Ministrul Apărării a R.P.U. a cerut să avem o convorbire cu dânsul.

La această convorbire ne-a propus ca să le permitem executarea tragerilor de luptă cu bateriile [de tunuri] A.A. [cal.] 100 mm în poligonul nostru, întrucât din lipsa acestui poligon ei execută tragerile în URSS.

În vederea executării aplicaţiei comune de comandament şi stat major din aprilie a.c., ce va avea loc pe teritoriul R.P.U., să aibă loc o întâlnire a şefilor marilor state majore.

Întrucât în rezolvarea problemelor de A.A.T. întâmpină multe greutăţi ca urmare a lipsei de experienţă şi apreciind că ar putea primi mai mult ajutor din partea R.P.R., a propus ca între Comandamentul Apărării A.A.T. al R.P.R. şi R.P.U. să existe un contact mai strâns, concretizat prin întâlniri între comandanţii A.A.T. şi statele lor majore.

De asemenea, ne-a mai cerut să fim de acord ca 2-3 specialişti de tancuri să vină la noi în ţară pentru a se documenta în problemele de bază materială a pregătirii tanchiştilor. Totodată, a invitat în R.P.U. o grupă de 2-3 ingineri pentru schimb de experienţă, referitor la producţia transportorului blindat B.T.R.-60 P.

Principial am fost de acord cu întâlnirile solicitate pentru ajutor şi schimb de experienţă, iar în ceea ce priveşte executarea tragerilor cu materialul de 100 mm A.A. în poligonul nostru, am arătat că vom studia această problemă şi le vom răspunde ulterior; după un studiu amănunţit, voi prezenta propuneri în legătură cu problema ridicată.

ALTE PROBLEME

1. Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A., cu ocazia mesei comune de încheiere a lucrărilor consfătuirii, a precizat că URSS dispun nu numai de cantitatea necesară de încărcătură nucleară pentru lovirea tuturor obiectivelor principale ale inamicului, dar că dispune de două complete de asemenea încărcături pentru fiecare obiectiv.

De asemenea, a arătat că URSS a experimentat încărcătura de 50 milioane de tone [TNT] şi că dispun de încărcături de 100 milioane de tone.

2. La masa comună dată, Tov. Novotný A., pe lângă salutul trimis conducerii noastre de partid şi de stat şi, personal, Tov. Gheorghiu-Dej, a arătat ca nejuste prevederile unor statute existente în R.S.C., potrivit cărora ar trebui să acorde gradul de general la 40 de lucrători din miliţie şi, în general, din M.A.I., precum şi pensii pentru lucrătorii din miliţie şi M.A.I. egale şi, uneori, mai mari decât a personalului militar din forţele armate.

Cu aceeaşi ocazie, a relatat că o rudă de a sa trebuie să participe la o serie de şedinţe (U.T.M., sindicat, A.V.S.A.P., cruce roşie etc.) şi ar trebui găsite forme de reducerea numărului de şedinţe (organizaţii).

Am arătat cum a procedat conducerea noastră de partid în legătură cu reorganizarea A.V.S.A.P.

3. Cu diferite prilejuri, tovarăşi care ne-au vizitat ţara (Tov. Novotný, Mareşalul Uniunii Sovietice Biriuzov, Generalul colonel Spichalschi) au apreciat succesele noastre.

4. Mareşalul Uniunii Sovietice Biriuzov, interesându-se de modul cum s-a simţit corespondentul său, General locot. Ioniţă Ion, în concediul petrecut în URSS, a lăsat să se înţeleagă că i-ar face plăcere să-şi poată petrece concediul de odihnă la noi în ţară în luna iulie.

5. Mareşalul Uniunii Sovietice Biriuzov ne-a indicat să luăm avioane de tipul MiG-21 P (interceptoare), precizând că ele deja se produc.

6. Mareşalul Uniunii Sovietice Greciko A.A. a arătat că este necesar ca Comitetul Politic Consultativ să rezolve problema poziţiei R.P. Albania faţă de Tratatul de la Varşovia.

7. Mi s-a prezentat noul reprezentant al C.F.A.U. în R.P.R., Generalul-locot[enent]. Marcenco, care urmează să sosească la noi în cursul lunei (sic!) februarie a.c.

MINISTRUL FORŢELOR ARMATE ALE R.P.R.

General de armată

(ss.) Leontin Sălăjan

[Consemnare manu, pe verso:] Nr. 126/06.02.62

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 2/1962, f. 1-13.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. În actuala criză sunt si elemente care amintesc de momentul „Able Archer”, pornind de la paralela Putin – Andropov pana la strategia SUA de a-și „plimba” adversarul în ring, știind că nu are condiția fizica necesară.

  2. „Partea a doua se ocupa de dimensiunea cea mai abstractă a distopiei lui Putin, oprindu-se la o evocare rapidă al momentului inițial al eurasiatismului — marcat de Trubețkoi și (tînărul) Jakobson.”
    Rusia și SUA dețin azi peste 90 % din armele nucleare pe glob. Putin e stăpânul a peste 5.400 arme nucleare (China ca. 350) . Amenințarea occidentului de către URSS e excelent prezentată.
    Cred că acum e vorba de un imperialism rusesc „țarist” cu o ideologie nouă după ce cea sovietică- internaționalistă a eșuat. Rusia lui Putin e un pitic economic în raport cu China, SUA, UE. Pe termen mai lung Putin va simți aceasta disproporție? Cine îl oprește acum pe criminalul de război Putin să ucidă pe ucrainieni, să distrugă și să ocupe Ucraina?

    • Nu ştiu cine îi poate opri pe Vladimir Putin şi pe cei din jurul său să distrugă Ucraina şi Rusia în acelaşi timp. Am spus şi ieri, Vladimir Putin nu este singur. Acesta este motivul pentru care am prezentat mai sus opiniile militarilor sovietici, care nu diferă faţă de cele exprimate de Rodion Malinovski şi Seghei Gorşkov în anul 1962. Poate că vă amintiţi de dramoleta făcută de Nicolae Ceauşescu pe 17 decembrie 1989, când a spus că demisionează şi toţi cei din sală s-au grăbit să îl roage să revină.
      Ce anume va fi după încetarea războiului? Probabil o nouă campanie despre coexistenţă paşnică, în care „minele” din Europa occidentală, America de Nord, Asia, Australia şi pe unde le-au mai instalat propagandiştii ruşi vor fi foarte active. Rusia nu poate exista fără legăturile economice cu statele dezvoltate şi, în acelaşi timp, politicienii şi militarii ruşi nu pot stăpâni Rusia fără a indica permanent unul sau mai mulţi inamici externi, pe care să dea vina pentru toate prostiile pe care le fac liderii de la Kremlin. Vor fi din nou discuţii despre sexul îngerilor şi despre pedepsirea celor care se opun culturii wok? Presupun că aceasta va fi una dintre direcţiile pe care propagandiştii ruşi o vor avea în vedere. În anii ’50 erau foarte utili regimului dictatorial de la Moscova Bertrand Russell, Cyrus Stephen Eaton Sr., Irène Joliot-Curie, Jean Frédéric Joliot-Curie şi alţi idealişti care, deşi locuiau în Occident, au făcut propagandă pe toate canalele pentru răspândirea revoluţiei comuniste şi a noii ordini mondiale.

      • Joseph Roth, născut în Brody, Ucraina de azi, a fost în vizită în URSS și a văzut foarte mult în anii 1926. A venit înapoi dezamăgit și fără iluzii socialiste. A fost un adversar hotărât al Führerului. Nușstiu cum s-au comportat Irène Joliot-Curie si Jean Frédéric Joliot-Curie. Mulți din vest au fost în epoca interbelică de „stânga” fără să fie agenți sovietici. J.P Sartre a rămas fidel Moscovei și comunismului sovietic și după ce tancurile sovietice au măcelerit în Budapesta 1956. Albert Camus s-a distanțat 1956 de URSS și de simpatizantul J.P Sartre.
        Nu cred că după acest război al lui Putin în Ucraina cei din mișcarea ecologistă „Friday for Futur” și unii pacifisti în vest vor mai acorda importanță Moscovei lui Putin. Altfel va fi probabil cu unii de „stânga” în RFG care și acum refuză stoparea importului de gaz, petrol și cărbune din Rusia lui Putin. Cred că Nordstream 1 trebuie închis acum de către RFG. Gazprom livrează și azi gaz prin Ucraina în UE.
        „Joseph Roth (* 2. September 1894 in Brody, Ostgalizien, Österreich-Ungarn; † 27. Mai 1939 in Paris) war ein österreichischer Schriftsteller und Journalist. Von August bis Dezember 1926 bereiste er daher die Sowjetunion, von Mai bis Juni 1927 Albanien und Jugoslawien, im Herbst 1927 das Saargebiet, von Mai bis Juli 1928 Polen und im Oktober/November 1928 Italien.
        „Ein grausamer Wille der Geschichte hat mein altes Vaterland, die österreichisch-ungarische Monarchie, zertrümmert. Ich habe es geliebt, dieses Vaterland, das mir erlaubte, ein Patriot und ein Weltbürger zugleich zu sein, ein Österreicher und ein Deutscher unter allen österreichischen Völkern. Ich habe die Tugenden und die Vorzüge dieses Vaterlands geliebt, und ich liebe heute, da es verstorben und verloren ist, auch noch seine Fehler und Schwächen. Deren hatte es viele. Es hat sie durch seinen Tod gebüßt. Es ist fast unmittelbar aus der Operettenvorstellung in das schaurige Theater des Weltkriegs gegangen.“
        „Jede Freundschaft mit mir ist verderblich“. Joseph Roth und Stefan Zweig. Briefwechsel 1927–1938. Hrsg. von Madeleine Rietra und Rainer-Joachim Siegel. Wallstein Verlag, Göttingen 2011 ISBN 978-3-8353-0842-8

        Premiul Stalin pentru Jean Frédéric Joliot-Curie:
        Ab 1950 war er Präsident des Weltfriedensrates und korrespondierendes Mitglied der Deutschen Akademie der Wissenschaften zu Berlin. Er wurde 1950 von der sowjetischen Regierung mit dem Stalinpreis für Frieden sowie von der Maria-Curie-Skłodowska-Universität in Lublin mit der Ehrendoktorwürde ausgezeichnet.
        Nimic despre simpatie pentru URSS:
        Irène Joliot-Curie engagierte sich stark in der Politik. 1934 beteiligte sie sich erstmals mit ihrem Mann an einem Aktionskomitee antifaschistischer Intellektueller. Im Frühjahr 1936 gewann die Volksfront unter Léon Blum die Wahlen. Die Nobelpreisträgerin trat als Staatssekretärin für Wissenschaft und Forschung in die Regierung ein und gehörte damit zur ersten Gruppe von drei Frauen, die überhaupt jemals in Frankreich ins Kabinett berufen wurden – damals hatten Frauen in Frankreich noch nicht einmal das Wahlrecht. Irène Joliot-Curie blieb nur drei Monate auf dem Posten; es war ihr darum gegangen, ein Zeichen für die Frauenbewegung zu setzen.
        1937 wurde sie auf eine Dozentenstelle an der Sorbonne berufen. Nach der Besetzung von Paris durch deutsche Truppen flüchtete das Ehepaar im Juni 1940 nach Clermont-Ferrand, kehrte aber wieder in die Hauptstadt zurück. In Paris spielte ihr Mann eine riskante Doppelrolle als Forscher am Collège de France und als Résistance-Kämpfer.

  3. Păi asta-i logica că se țin secretizate pt totdeauna toate arhivele, chiar și ziarele din timpul celui de-al II-lea război mondial. Planurile sunt ACELEAȘI!

  4. „Crearea unui sistem de securitate colectivă europeană – iată ideea care duce spre menţinerea şi consolidarea păcii în Europa (subl.n.)”.–La fel afirma si Macron acum ceva vreme. Chiar s-au facut presiuni enorme pentru a infiinta armata europeana si securitatea „strategica” europeana, care se traduce de fapt prin inlaturarea din NATO a SUA si ruperea legaturilor de securitate cu SUA. Stimate autor, articolele dumneavoastra sunt adevarate lectii de istorie pe care oricine ar trebui sa le lectureze pentru a intelege mai bine ce se intampla in prezent. Totusi, cum comentati ideea izvorata din gandirea franceza si chiar germana privind o armata europeana? Oare afirmatii precum „NATO in moarte cerebrala”, „NATO organizatie desueta” sau „o Europa de la Lisabona la Vladivostok” nu semnifica tocmai aceste influente ale politicii ruse in Europa?

    • Liderii politici şi militari români şi polonezi ar face cea mai mare greşeală dacă ar accepta ideile lansate de francezi în anul 1950 şi ulterior: Planul Pleven, Comunitatea Defensivă Europeană, Europa de la Atlantic la Urali (Charles de Gaulle) şi variantele agreate cu pacifiştii germani. Mă gândesc la două ţări – România şi Polonia – deoarece, în familie, eu sunt polonofil, iar doamna mea este românofilă. Uneori, ne întrebăm dacă nu cumva noi am greşit în mod intenţionat ţările în care ne-am născut. :)))
      Lăsând gluma la o parte, prezenţa militară americană în Europa asigură, prin intermediul NATO, echilibrul de forţe convenţionale de pe continent şi securitatea de care România şi Polonia au nevoie. Sunt conştient de faptul că pot fi evitate anumite probleme care apar inerent în relaţiile bilaterale cu SUA şi înţeleg faptul că este necesar să fie menţinute relaţii bune, în acelaşi timp, cu Franţa şi Germania. Din păcate, până în prezent toate guvernele care au condus la Paris şi Bonn/Berlin nu au dovedit o eficienţă în privinţa asigurării securităţii militare europene. Cuvântul cheie este „eficienţă”. Liderii politici şi militari de la Kremlin nu discută cu Uniunea Europeană despre chestiunile de securitate. Presupun că nu are rost să reamintesc ceea ce s-a întâmplat anul trecut la Moscova cu aşa-zisul ministru de Externe al Uniunii Europene sau despre lipsa unui scaun la Istanbul, tot anul trecut, şi tragedia feministă care a urmat. Există oameni incapabili să verifice situaţiile politice pe care le au în faţă şi protocolul simplu al unor ceremonii oficiale, agreat împreună cu partenerii de discuţii. Nu am nici o pretenţie de la asemenea persoane să rezolve un joc simplu cu x şi zero, darămite o problemă de securitate naţională.

      • Mulțumesc pentru răspuns. Consider ca una dintre cele mai mari realizări în plan politic și de securitate a fost crearea parteneriatului strategic cu SUA pe timpul președinției lui Emil Constantinescu. O realizare chiar mai mare decât aderarea la NATO. Cred ca și Polonia are un astfel de parteneriat strategic. România și Polonia, acesti „gardieni” ai securitatii occidentale, ar trebui sa preia leadershipul NATO în Europa și este limpede de ce. Viitorul nu arata prea bine, iar amenințarea rusa va exista mereu. Cred ca România ar trebui sa creeze un fel de sistem de tip Iron Dome la fel ca în Israel pentru a preveni și jmpiedica orice atac. Deja avem infrastructura militara asigurara de americani și am putea sa extindem capacitățile militare, atât pe uscat, cât și pe mare.

        • România are probleme grave cu deficitul comercial. După ce se va ajunge la situaţia din Polonia privind achitarea de taxe şi impozite de către toată lumea, persoane fizice şi juridice (nu scriu şi despre amenzi deoarece nu doresc să deviez de la subiect, criticând măsurile aplicate aproape identic în timpul pandemiei, în România şi Polonia), se va putea analiza, probabil, şi sistemul pe care l-aţi menţionat.
          Pentru mine, găsirea unor similarităţi între cazurile din trecut şi cele din prezent este foarte dificilă şi nu reuşesc să urmăresc toate schimbările din armata română făcute publice în ultimii ani.

          • Fiscalitatea din România este nesustenabilă. Iar ostilitatea legislației românești în general și a funcționarilor publici în mod personal, la adresa activităților economice private, va perpetua actuala stare de lucruri și peste 20 de ani.

            Cine vrea să desfășoare activități economice private în România, trebuie să le desfășoare ca firmă germană sau olandeză, altfel îl înghit funcționarii publici cu fulgi cu tot :)

            Chiar și firmele spaniole au experiențe neplăcute: pe la Sebiș (în jud Arad) e un caz celebru cu un teren pe care autorităție locale l-au trecut în intravilan (deși e într-un sat, la vreo 5 km de Sebiș) și voiau peste 1 milion de euro numai impozitul pe teren de la firma respectivă. Care firmă n-a construit nimic pe acel teren și nici nu mai intenționează. Însă primăria locului zice că va trece terenul înapoi în extravilan numai după ce i se achită impozitul ”restant” de peste 1 milion de euro, ceea ce e clar că n-o să se întâmple.

            • Iar deviez de la subiect pe o tangenta cam îndepărtată . Înainte de intrarea în EU firmele străine erau tinta principală a birocrației din Ministerul Finantelor, controale peste controale, nu scăpau până nu dădeau un frigider, o mașină, un training prin occident, mese la restaurante cu fitze, sau chiar bani. Cunosc asta din experienta directă. În ultimii 10 ani tinta sunt firmele mici și mijlocii românești. O expresie des folosită este: asa prevede legea. Nici ei nu stiu care lege.

      • Este intr-adevar un mister demn de „ancient alien theories”, cum se face ca n-a sarit nimeni cu gura referitor la cotele de femei din armata ucraineana, Brusc s-or fi trezit la realitate, sau asteapta „revenirea la normal” ?

      • Polonia si Romania trebuie sa faca rost de arme atomice, singurele garantii de securitate, gold standard. Restul sunt povesti care dispar cand dai de realpolitik.

        • A existat o cooperare în domeniul nuclear între R.P. Romînă şi R.P. Polonă, printre altele. Subiectul acesta este pe masa mea de lucru şi sper să îl finalizez sub formă de carte în acest an.

          • Va fi o carte excelenta, sunt sigur. Trateaza de altfel unul dintre subiectele cele mai relevante in contextul curent pentru aceasta arie geopolitica.

        • Corect, insa ce ne facem cu europenii care nici nu vor sa auda de asa ceva? Se pare ca interesele economice si de afaceri ale europenilor sunt mai presus de orice si nu vor sa-l supere pe Putin. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi fost daca era Merkel cancelar. Cea mai mare sanctiune pentru Rusia ar fi decuplarea totala a Europei de gazele rusesti. In rest, ceasurile de lux, tzoalele Chanel sau masinile de lux pot fi achizitionate si din China. Probabil ca UE a prezentat aceste sanctiuni (adoptate treptat ca sa aiba Putin timp sa gaseasca solutii) ca sa demonstreze lumii cat de uniti sunt europenii si cat de mult poate influenta UE razboiul din Ucraina. Cine a urmarit declaratiile Ursulei „Chair Free”, ar fi vazut ca parca era asa, un fel de lider absolut al unei lumi diferite de a noastra care vorbea de undeva foarte de sus catre pamanteni, stabilind „trendul” pentru urmatorii 100 de ani (apropo, in documentele UE este interzis termenul de „razboi”, la fel ca si in Rusia.) Astora li s-a urcat europeneala la cap. Intre timp citesc ca Borell se plange prin Albania (!), unde salariul mediu abia daca sare de 300 euro, ca i s-a scumpit si lui factura la gaze cu 500 de euro in Bruxelles, in conditiile in care are 20000 de euro pe luna salariu.

          • Imi este clar ca vestul e pe vaporii din rezervor deja, dupa zeci de ani petrecuti aici. Politicieni slabi, economii si democratii relativ fragile, prea putina meritocratie, erodarea conceptului de cetatean, etc.
            Nu conteaza ce vrea „vestul” sau ce vrea rusia fascista, conteaza cum joci tu cartile ca Polonia, Romania… Sa te ridici din coruptie si sa fii capabil de o viziune nationala pe termen lung.

      • Apreciez ca fiind importante observatiile dvs

        Mai ales Polonia este cea care stie destul debine cu se comporta rusul, dar si germanul – nu se uita ww2 prea usor daca ai avut in familie pe cineva care a participat sau a trait acele vremuri

        Uneori lucrurile se repeta in istorie cu niste mici schimbari, adaugiri -se ajunge astfel la un alt final – ne apropiem de un final asteptat de multi cei din Estul si SE UE.

    • Nici noi nu stim cine il poate opri pe Putin(poate ,asa cum se intimpla de obicei, cineva din propria garda evident pus de altii din anturaj ) dar ne este foarte clar ca SUA lui Biden nu se va opri .Stravechea zicere ce ne spune cum :? Politica nu este altceva decit o vesnica rasbunare ne apare , in clar , in fata ochilor .O vreme , Rusia a trait cu iluzia ce tine de formatul politic prin care ea a dorit sa „faca si sa desfaca ” toate itele lumii .Din nefericire pentru ea si conducatorul ei toti sustinatoriii ei au plecat „ cu capul jos ”de prin functile detinute vremelnic pierzind Alegerile in fata „neasemuitei gaselnite politice” numita Opozitia Unita .Cine ar fi crezut? Chiar daca noi toti – intreaga omenire , vedem in Zelenski curajosul „Croitoras cel viteaz” (citeste actorasul )adevaratul curaj este parte a decizie presedintelui SUA numit Biden .Cu ceva vreme in urma ,nici unul dintre noi ,nu ne puteam imagina aparitia atacului extraordinar de bine planificat si dirijat (mai toate statele lumii sustin acum restrictiile si se ofera in a ajuta Ucraina ) de catre SUA, ce a unit toate tarile membre NATO dar si intreaga lume democratica si nu numai , in siajul„ Corabiei sale de Corsar ”(un fel de a zice doara ).Niciodata in istoria Omenirii nu a exista un astfel de caz . Astfel de sanctiuni la care sa participe, benevol , o lume intreaga nu a mai existat vreodata .Nimeni ,din Universul Pamintean, nu va avea curajul sa spuna : eu (ca STAT) ma aliez si trimit trupe regulate in ajutorul Rusiei .Nu o face nici Belarus si nici China chiar daca cumva vor tine sau vor sustine , din umbra , spatele Rusiei .100 de ani de pace viitoare nu vor putea sterge ceea ce acum se intimpla .Loviturile succesive calculate cu multa vreme in urma vor face din seful Rusiei perdantul absolut .Hai sa vedem daca ghiciti de ce se intimpla toate acestea si cine va deveni noua sau mai vechea tinta a Presedintelui SUA . Sa nu va ginditi la M.Pence .

      • Croitorasul/ Actorasul cel Viteaz a avut un precursor – Doamna de Fier a Diplomatiei asezata trecator in Ambasada USA din Ucraina – revedeti marturia sa depusa in fata Congresului – atunci m-a izbit modul in care incerca dumneaie sa semsibilizeze congresul referitor la drama care exista pe teritoriu Ucrainei si la cat de greu este sa construiesti, sa pui o piatra, cand ai un dusman care te sapa zi de zi si ceas de ceas in propria tara. Am face bine daca noi, romanii, am intelege macar prin comparatie, ceea ce se intampla la noi acum si sa incercam sa mai salvam ceea ce se poate salva…

        Revin la comentariul dvs: Coalitia care s-a format impotriva Rusiei are multe goluri – nu putem sa ne facem ca nu le vedem si in acelasi timp sa monitorizam actiunile de raspuns la aceasta blocada. Inteleg ca acum multe conturi au fost deschise de ucranieni in RO, deci mare atentie caci provocarea vine de multe ori chiar din interiorul sistemului

  5. Sovieticii nu au acordat niciodată ” popoarelor frățești” încărcături nucleare pe rachetele livrate.
    Explicația e extrem de simpla. Aveau frica ca nu cumva iubirea frățească sa se transforme în bombardament nuclear în familie. 😃😃
    In linii generale , sovieticii nu prea au permis vasalilor sa proiecteze , construiască armament greu propriu.
    Tancurile erau în totalitate modele sovietice ( unii au primit licența să le producă , alții nu ) .
    Totalitatea rachetelor ( de oricare fel și mărime „) au fost mereu o exclusiva sovietică.
    Vechile Katiușa, Grad au fost unicele cu drept de copiere, producție.
    Hrușciov decide dezvoltarea masivă a componentei rachete.
    Costa o grămadă de bani și că urmare economisește ceva prin reducea trupele terestre sovietice. De aia și pleacă din România armata sovietică.Economii pe o componenta militară pentru a avea spatiu financiar pe componenta rachete . Tactice , strategice, terestre , navale . Convenționale , nucleare.
    Putin a urmat aceiași filozofie.
    Doar că mai șmecherește. Thales Franța a mama și tata sistemelor de ochire , supraveghere, tragere a tancurilor modernizate T72, T80, T90.
    Iar pe Su30 tot francezii au livrat sistemele de ochire. Inclus containerul de ochire și cercetare opto electronică Damocles care e prezent pe Su30. ( după ce au cumpărat licența , pe Su 30 M , adică modernizat , aceleași ” scule” sunt acum ” made in Russia”.)

    • În aceeaşi perioadă se discuta în Occident despre posibilitatea ca armata americană să pună la dispoziţia Wehrmachtului, în primul rând, arme nucleare tactice. Acum am un lapsus şi ar trebui să caut prin documente denumirea exactă. Parcă era vorba despre Forţele Nucleare Multilaterale. După criza vectorilor nucleari sovietici trimişi în Cuba în vara anului 1962 s-a renunţat la ideea respectivă.

      • E vorba de Bundeswehr RFG (după 1956) și nu Wehrmacht din al Treilea Reich. Se numește „Teilhabe” până azi, participare în cadrul NATO a avioanelor Luftwaffe RFG, de producție americană, în caz de război cu URSS/ Tratatul de la Varșovia, cu explozive nucleare americane din depozitele americane în Westgermany, aproape de Ramstein (până azi peste 30 explozive nucleare) . „Abschreckung” deci o parte din „spaima echilibrului nuclear” prin Luftwaffe cu arme nucleare tactice americane transportate înspre est. Aici e leagănul „Friedensbewegung”, pacifiștii anti NATO vestgermani din generatia 1968 contra războiului SUA din Vietnam, cu demonstrații „HoHoTschimin” și cu Mao Bibel.

  6. Scuzați pentru Wehrmacht. Este vorba despre Bundeswehr. Mi-am adus aminte de-abia acum, după ce am ascultat-o pe Rita Pavone cântând melodia „In Der Bundesrepublik”.

  7. Domnule Petre Opriș,
    Vă felicit pentru acest nou articol foarte bun. Sper să nu vă supere dacă vă rog să îmi răspundeți la o întrebare oarecum personală. Mi-a rămas în memorie declarația, dintr-o campanie electorală desfășurată cu oarecare timp în urmă, referitor la performanțele profesionale, făcută de Generalul (3-4 stele) Chelaru, actualmente par-lamentagiu AUR, conform căreia „știe să planifice/organizez lovituri nucleare”(citat aproximativ). Ați găsit nume-le ofițerilor români, alții decât Sălăjan, care au fost implicați în afacerea cu arme nucleare sovietice descrisă în articol. Vă dați seama că astfel de ofițeri au fost „agreați” doar după o verifi-care după canoanele GRU. Iar dacă au făcut stagii de pregătire în URSS, cine garantează că nu au fost racolați ca agenți sovietici așa cum a fost Generalul Militaru?
    Referitor la rolul THALES în dotarea forțelor ruse cu echipamente optoelectronice, dacă nu vă supără, vă supun atenției o istorie care s-a petrecut la începtul anilor 90. Înainte de 1990, în Rusia, au fost proiectate și produse modelele Mig-29 și Su-27. Aveau o aerodinamică de genul F-14, F-15….Erau cu 5-10% mai puțin performante decât avioanele americane. Ar fi trebuit să zboare, ca modelele americane, în regim „aerodina-mic astabil”, adică să aibă centrul de sustentație aproape identic cu centrul de greutate. Cum se realizează asta? Prin folosirea unui sistem electronic automatic de control a zborului. Pilotul nu mai trebuie să tragă de manșă ca să corecteze zborul la întâlnirea unor micro-goluri de aer (de exemplu). Prin 1990-1993, o mică firmă din Lyon, Franța, SOPELEM, a fost cea care a furnizat rușilor electronica necesară, adică senzori+ mi-cro-controlere. După aceea au putu fii văzute Su-27 „zburând stând pe coadă”….

    • Brigăzile româneşti de Rachete Operativ-Tactice au fost desfiinţate în anul 1994, dacă nu mă înşel. Cursurile pentru învăţarea rachetelor se desfăşurau la Centrul de Pregătire a Artileriei de la Ploieşti, condus cel puţin în perioada octombrie-decembrie 1990, de colonelul (ulterior, generalul) Mihai Chiriţă. Atunci eu am participat cursul de rachete antitanc dirijate. Ca fapt divers, generalul Chiriţă a fost implicat în urmă cu mai mulţi ani în aranjarea unor examene la o şcoală militară şi a fost condamnat la închisoare.
      La sfârşitul anului 1990 se organizau la Ploieşti trei tipuri de cursuri: de 3 luni pentru rachete antitanc, 6 luni pentru rachete tactice şi 9 luni pentru cele operativ-tactice (SCUD). Presupun că există în România foşti colegi care au lucrat în unităţile de la Ploieşti, Ineu şi Tecuci, care au urmat iniţial Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete de la Sibiu. În şcoală, rachetele erau prezentate foarte succint la cursul de muniţii, condus de colonelul Maxim (foarte simpatic). Şeful cursului de rachete antitanc de la Ploieşti era maiorul Wolf (un om deosebit, originar din Focşani, dacă nu mă înşel).
      Pentru a înţelege cum se puteau utiliza rachetele operativ-tactice adaug un link: Probleme militare şi diplomatice în relaţiile româno-elveţiene (ianuarie-februarie 1971), https://www.contributors.ro/probleme-militare-si-diplomatice-in-relatiile-romano-elvetiene-ianuarie-februarie-1971/
      Referitor la garanţii privind racolarea ca agenţi sovietici a unor ofiţeri români, nu ştiu ce să vă spun. Despre cazul generalului Militaru am scris mai demult şi am publicat inclusiv aici: https://www.contributors.ro/ipoteze-in-dosarul-generalului-nicolae-militaru/
      Nu am găsit nimic nou, între timp.
      La sistemele electronooptice de aviaţie nu mă pricep deloc. Eu am rămas la „Salve şi mii de bombe!”, salutul artileriştilor grăbiţi.

  8. Citeva precizar:
    – e vorba de stabilitate artificiala.
    – termenul consacrat e fly by wire
    – presupun ca e vorba de manevra Cobra. Aici e cumva pe dos. Un avion cu FbW nu poate executa Cobra tocmai pt ca sistemul mareste stabilitatea, impiedica anumite manevre. Deci fbw ar trebui decuplat la Cobra.

    • Din câte ştiu, figura acrobatică denumită „Cobra lui Pugaciov” a fost prezentată în 1989 la Paris sau Farnborough. Suhoi-ul 27 folosit atunci nu avea, evident, sistem fly-by-wire.

      • Aveți dreptate: pilotul de încercări Viktor Pugaciov a prezentat această manevră la Le Bourget în 1989. Ce este amuzant este că pe la sfârșitul anilor 70, în Suedia, cu SAAB 35 era efectuată această manevră. Motivul? Testarea capacităților aerodinami-ce și a puterii motorului. Când execută manevra Cobra, pilotul este obligat să măreas-că puterea folosită a motorului (la automobile ar fi ceva similar cu ambalarea motoru-lui/mărirea turației. SAAB 35 avea o electronică mult mai avansată decât a rușilor. La suedezi mavra era denumită „kort parad” sau „short parry”. Piloții suedezi foloseau FbW la SAAB 35 pentru că puteau să controleze motorul. Nu există raportări despre utilizarea manevrei Cobra în lupte aeriene reale. Chestiunea principală este că sue-dezii aveau și au avionică de înaltă calitate. Sovieticii nu aveau. Au acum? Nu se știe.
        Ce este sigur este că industria lor de semiconductoare nu se poate compara cu ce are NATO.
        În altă ordine de idei, referitor la ce ați postat mai sus referitor la relațiile româno-elve-țiene pe chestiuni de armament, chestiunea este mult mai complexă/șoadă decât ați putea crede: -prin 1968-1969-1970-1971, prin mijlocirea Yugoslaviei lui Tito, SAAB (denumită pe atunci ERICSSON) a fost momită în România, pentru o colaborare. În Yugoslavia, SAAB colabora (legal) cu ISKRA, devenită FOTONA Ljubliana. Din auzite, am aflat că de interes era sistemul de vizare pentru antiaeriană produs de Oerlikon/Bofors. Oerlikon/Bofors era elvețiano-suedeză. Este posibil ca ofițerii români să fi furat un telemetru optic Oerlikon, model 1969-1970, adus pentru demonstrații. Știu că un colo-nel Dr. Ing., de la institutul de la Șoseaua Olteniței 121, a făcut carieră făcând analize metalografice anuale. De la SAAB, au șparlit un telemetru laser periscop pentru tanc model 1968. Acest, ca model de referință, telemetrul laser periscop pentru tanc a zăcut în laboratorul militar de laseri din IFA până în septembrie 1981, atunci când, sub comanda directă a actualului General cu o stea Dr. Ing. Theodor Necșoiu, a fost folo-sit pentru o „cercetare cu model de referință”, adică a fost dezmembrat și analizat. Theodor Necșoiu nu a fost capabil să îl monteze la loc. Aproape sigur că și telemetrul optic Oerlikon/Bofors a avut aceeași soartă.

    • Adevărat, prima manevră e decuplarea limitatorului unghiului de atac și a celui de suprasarcină, cu fly by wire nu are legătură prea mare, ca dovadă prima ”cobră” a fost făcută din greșeală de un pilot începător sirian (Mohammad Mansour) care era să-și rupă gîtu’ în 1968 cu un MiG 21 și i-au zis „munawarat alsureat sifr”, adică zero-speed maneuver. Pugacev a prezentat-o publicului prima dată cu un Su 27 la Le Bourget în 1989 și de atunci a intrat în folclor că Su 27 e cel mai breaz avion, ceea ce nu e tocmai corect.

    • Hello Neamțu țiganu,
      Îmi cer iertare pentru că nu am amintit de numele manevrei „zburând pe coadă” – Cobra. By the way, ați văzut vreodată vreun F16 făcând o manevră Cobra? Și, evident, nefiind specialist în aeronautică, am uitat să pome-nesc de conceptul FbW. Cum fac rusnacii manevra Cobra cu un Su27, vă dați seama că este un SSID, păzit de GRU mai ceva ca „ochii pe butelie”.
      La noi, la INCAS, nu știu dacă a mai rămas în „expoziția de realizări”, până prin 2012-2014 mai era, o ma-chetă de mici dimensiuni, adaptate la Tunelul de Vânt Trisonic, a avionului românesc IAR trisonic. Acest mo-del a fost „sabotat” de sovieticii ăia răi care nu au vrut să dea motoarele necesare. IAR-ul trisonic ar fi trebuit să fie ca Mig-ul 25, model devenit acum Mig 31. Sovieticii aveau dureri mari cu motoarele pentru Mig-ul 25.

  9. Felicitari pentru articol!
    Dupa cum vad, Rusia are traditii in ideea diseminarii armelor nucleare. Nu e o chestie noua. (Vezi problema inarmarii nucleare a Iranului si opozitia feroce fata de „Scut”.)
    Multumiri pentru informatii.
    (Nu va faceti griji pentru Putin. Un proverb american spune ca o cutie de viermi se deschide doar dinauntru.)

  10. Ca de obicei un articol substanțial. La recitire mi-a atras atenția
    referirea la preocuparea lui Hrusciov față de rachetele nucleare americane montate in Turcia.
    Cu o astfel de premisă scandalul ulterior cu rachetele rusesti amplasate
    in Cuba apare intr-o altă lumină.
    Inițial stramutarea – la schimb – a rachetelor in Turcia părea o concesie
    insignifiantă făcută de JFK pentru a îndulci înfrângerea rusilor.
    Când colo s-ar putea ca exact acesta sa fi fost obiectivul real al URSS.
    De aceea nu pot să nu remarc – oarecum contrariat – rapiditatea cu care ideea ” Ukrainei NEUTRE” este deja însușită de către victimă și de catre noi, sustinătorii ei.
    De altfel sintagma ”Crimeea RUSESCĂ” nu mai provoacă nici ea valurile de indignare de acum cativa ani.
    Exacat ca in vechile proverbe românesti – cel cu Ivan pe divan și mai ales cel cu ”obraznicul car manâncă praznicul” .

    • De două luni citesc despre eşecurile în serie suferite de americani în lansarea de rachete şi despre vest-germanii care „rupeau” porţile punctelor de trecere a frontierei pentru a ajunge în RDG, în perioada 1958-1961. În asemenea condiţii, nu înţeleg de ce, de exemplu, Walter Ulbricht a mai construit zidul Berlinului şi de ce ruşii nu au ajuns niciodată pe Lună cu un echipaj uman. :))
      Materialul de mai sus se referă la politica şi diplomaţia imperialistă sovietică. Sovieticii au criticat atunci şi planurile NATO privind amplasarea de rachete americane în Grecia. Povestea este lungă. Referitor la rachetele din Turcia, acestea au fost retrase deoarece erau deja uzate moral şi la Pentagon se considera că nu avea rost să mai fie menţinute operative. Kennedy a oferit lui Hruşciov ceea ce americanii nu mai aveau nevoie în următorii ani.

      • Pune-ți și dumneavoastră niște întrebări !!!
        Când amintiți de criza rachetelor din Cuba, de rachetele din Turcia, de cele din Grecia, după părerea mea, ar trebui să menționați numele colonelului GRU Oleg Penkovski. Acesta a furnizat informația despre câte rachete cu încărcătură nucleară au sovieticii efectiv în acel moment (1960 – 1962). Aveau doar 4 astfel de rachete.
        Ar trebui, după aceea, să analizați cine l-a trădat la sovietici pe defectorul Oleg Pen-kovski. În acest punct, ajungeți inevitabil la Sir Roger Hollis, șeful MI5 din aceea vre-me. Există indicii serioase că acesta a fost agentul GRU cu numele de cod Elli. Ca și în cazul custodelui colecției regale de pictură, a M.S. Regale Queen Elisabeth II, Sir Richard (?) Blunt, britanicii au procedat la „o lichidare amiabilă” – respectivul era liber dar nu mai avea nici un fel de putere executivă. Era ținut doar de fațadă. Motivul? Doar nu aveți halucinații că o aburcau pe regină să depună mărturie la Old Bailey, într-un proces de trădare.

        • Oleg Penkovski are povestea lui. Probabil că o voi scrie dacă are legătură cu ceea ce se întâmpkă în prezent la Est. Momentan m-au interesat în primul rând ameninţările proferate de sovietici şi, aseară, neutralitatea Austriei.

  11. Pentru secolul XXI, sunt crime de război toate secvențele de barbarie văzute în aceste zile, când e bombardată însăși imaginea despre URSS, din filmele cu eroismul și progresul ei. Să lovești cu rachete Laika și Gagarin blocuri din prefabricate ca pe la noi, e… lipsă putinistă de respect pentru URSS și ce „fericire” a adus Stalin în toată Europa de Est!
    Bine că măcar mitul kaghebistului erou civilizator îl rod maidanezii în suburbii părăsite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro