sâmbătă, februarie 27, 2021

Începutul salvării noastre

Problema nu este că trăim prea puțin, ci că risipim mult din timpul pe care îl avem. […] Viața noastră s-ar extinde cu mult dacă am gestiona-o corect.Seneca

În fiecare semestru, îmi încep cursurile reamintindu-le studenților de ce viața intelectuală mai contează într-o eră dominată de Twitter și Facebook. În acest scop, folosesc o scrisoare pe care Niccolò Machiavelli i-a trimis-o lui Francesco Vettori în decembrie 1513. Iată ce a scris gânditorul florentin:

Când vine seara, mă întorc acasă și intru în biroul meu; înainte de a intra, îmi scot hainele de zi cu zi, care sunt noroioase și murdare și îmi pun haine potrivite pentru o curte regală. Fiind îmbrăcat corespunzător, intru în curțile străvechi ale oamenilor de odinioară, în care sunt primit cu afecțiune și unde capăt hrana ce mi se cuvine de drept. Acolo nu ezit să discut cu ei și să-i întreb de ce au acționat așa cum au făcut-o; iar ei, din bunătate, îmi răspund. Timp de patru ore nu mă plictisesc, uit de toate necazurile și de frica mea de sărăcie, iar moartea nu mă mai terorizează: sunt complet absorbit de ei.

Mi-am amintit de scrisoarea lui Machiavelli în timp ce citeam o carte recent apărută la editura universitătii Princeton, Lost in Thought. The Hidden Pleasures of An Intellectual Life, scrisa de Zena Hitz. Autoarea predă la colegiul St. John’s in Annapolis, Maryland, unde eruditia si marile cărți ale omenirii sunt încă luate în serios. Acolo există încă așteptarea ca profesorii să poată preda orice, de la Pitagora, Tucidide și Platon la operă, matematică și științele naturii. Cartea lui Hitz constă din trei capitole precedate de un prolog personal și o introducere (volumul are și un scurt epilog). Pornind de la o gamă eclectică de surse filozofice, teologice, științifice și literare, Hitz combină idei, intuiții și povești de la autori foarte diversi precum Aristofan, Platon, Sf. Augustin, Goethe, Einstein, Elena Ferrante, Malcolm X, Primo Levi și Simone Weil pentru a face in final o pledoarie convingătoare pentru viața intelectuală, the life of the mind.

În unele privințe, Lost in Thought calcă pe urmele unei alte superbe carti, La vie intellectuelle, publicată initial in 1921 de filosoful dominican A.-G. Sertillanges. Universul interior al minții, a argumentat Sertillanges, trebuie să urmeze o anumită disciplină și metodă, combinând simplitatea, atenția și deschiderea către lumea din jurul nostru cu tăcere, smerenie și răbdare. În opinia sa, viața intelectuală necesită o anumită formă de asceză, care este opusul nepăsării, al vanității sau simplei curiozități. Ea presupune o capacitate de a admira și discerne ceea ce este nobil, adevărat și frumos.

Deși Hitz împărtășește sensibilitatea catolică a lui Sertillanges, Lost in Thought are un ton, scop si un conținut diferit. Hitz scrie nu numai pentru a împărtăși propria sa căutare in universul interior al minții, ci și pentru a-și manifesta îngrijorarea în legătură cu tendințele actuale din universitățile americane de astăzi. După cum demonstrează cel de-al treilea capitol („Utilizările inutilității”), Hitz se arată preocupată de faptul că universitățile s-au concentrat tot mai mult pe lucruri superficiale, acordând o importanţă prea mare chestiunilor politice care ne divizează cel mai adesea. Totodată ea este alarmată de degradarea vieții intelectuale care este rezultatul ascensiunii școlilor profesionale în detrimentul colegiilor de arte liberale. Dacă adevărata educație ar trebui să servească întotdeauna comunității in care trăim, Hitz consideră că „valoarea vieții intelectuale constă în extinderea și aprofundarea umanității noastre”, care ar trebui să rămână prioritatea sa. În opinia ei, „în campusurile universitare, politica ar trebui să fie rară și aproape întotdeauna extra-școlară”, lăsând spațiu liber pentru „căutarea perpetuă, mai degrabă decât pentru raționalizarile menite să valideze concluzii preexistente”.

Deloc surprinzător, universul interior al minţii este adesea în contradicție cu categoriile înguste și prioritățile vieții politice. Un interes excesiv și o preocupare pentru politică pot fi uneori un semn al declinului general al unei societăți. „O preocupare universală față de drepturile, interesele, afacerile guvernării, problemele politice în general”, a scris odată filosoful politic Michael Oakeshott, „este fatală pentru pacea publică și fericirea individuală”. Politica poate încuraja diviziunea și fragmentarea social și rămâne la suprafața lucrurilor, hrănindu-se din stiri superficiale, victorii temporare sau infrangeri.

În viziunea lui Hitz, dorinta de a inţelege si căutarea adevărului ar trebui să fie (și să rămână) deasupra bătăliilor politice și a luptelor mediatice. Cartea ei evidențiază beneficiile unei vieți intelectuale autentice care oferă consolare și refugiu împotriva zgomotului nesfârșit din viața cotidiană. „Viața intelectuală înțeleasă în mod corespunzător”, scrie Hitz (pe urmele lui Montaigne), „cultivă un spațiu de refugiu în interiorul ființei umane în care are loc reflecția reală. Ne îndepărtăm de preocupările legate de beneficii practice, personale sau publice.” Camerele mici, la propriu sau la figurat, în care ne retragem ne permit să ne apărăm și să ne recuperăm demnitatea pusă în pericol de obligațiile si rutinele neîncetate ale cotidianului.

Mai presus de toate, viața minții ne pune în legătură cu cele mai bune minți ale omenirii și ne permite să călătorim liber în timp și in spațiu. Niciunul dintre giganții din trecut nu va fi prea ocupat să ne primească și niciunul nu ne va lăsa să plecăm cu mâinile goale. În cuvintele lui Seneca, „ei sunt accesibili tuturor muritorilor, fie noapte fie zi”. Interacționând cu scrierile lor, participăm la dezbateri vechi de secole despre sensul vieții, societatea ideală, natura universului etc. Astfel, cei care se dedică vietii intelectuale își pot depăși punctul de vedere limitat și pot accesa esplanade mai largi. Atunci „zidurile lumii se prăbușesc”, în cuvintele lui Cicero, și primim miraculous darul prețios al unei perspective panoramice.

Viața intelectuală, așa cum a fost descrisă de Hitz în primul capitol („Un refugiu de lume”) are propria sa disciplină și implică o muncă grea. Învățarea de orice fel nu garantează înțelegerea autentică sau accesul imediat la adevăr. Unele forme de învățare pot fi, de fapt, nefaste; în loc să ne hrănească, ele ne pot otrăvi. Căutarea cunoașterii nu este lipsită de vanitate și riscuri. Pentru a practica în mod corespunzător o viață in universul interior al minții, scrie Hitz, „este nevoie să fugim de ceea ce este mai rău în fiecare dintre noi în vederea găsirii a ceea ce e superior”. Astfel este cultivată capacitatea noastră de a percepe splendoarea vieții și a umanității și puterea noastră de a depăși barierele artificiale, convențiile și diferențele de suprafată.

Definită in acest fel, viața în universul interior al minții este diferită de simpla recreere. Ea necesită o anumită formă de abnegație și un efort de a ne direcționa voința și dorințele către ceea ce este adevărat și nobil. Dragostea de a învăța necesită seriozitate și auto-stăpânire, două virtuți care ne fac capabili să rezistăm atracției exercitată de ceea ce e util, superficial și egoist. Viața intelectuală autentică este animată de dorința de a ajunge la esența lucrurilor. Ea are nevoie de relaxare și depinde de anumite abilități și obiceiuri care pot fi dezvoltate în spații izolate: librării, săli de seminarii, biblioteci, laboratoare.

Cu toate acestea, procesul învățării poate să înflorească și în spații deschise neașteptate, unde putem stabili conexiuni profunde cu alte ființe umane. În viziunea ecumenică a lui Hitz, viața intelectuală se poate manifesta și în taxiuri, pe plajă sau in cadrul unui club de lectură, ea poate exista si în curtea botanistului amator la fel de mult sau poate mai mult decât în cadrul universităților. Chiar și închisoarea, observă ea, se poate dovedi uneori un teren fertil pentru eforturile intelectuale.

În cele din urmă, dragostea pentru învățare, așa cum e definită de Hitz, este un impuls universal care nu se limitează doar la cercurile universitare sau academice. Paradoxal, constrângerile impuse de viata universitară tind adesea să înăbușe curiozitatea și să genereze conformitate. Profesorii pot fi administratorii naturali ai vieții intelectuale, dar mariajul lor cu viața minții poate uneori să devină „steril și lipsit de viață”. Pentru a evita acest lucru, insistă Hitz, viața intelectuală trebuie protejată de presiunea de a produce rezultate economice, sociale sau politice imediat tangibile. Viața mintii ne oferă șansa de a căuta lucruri de dragul lor și de a ne angaja în activități care fac posibilă dezvoltarea personală. Ca atare, concluzionează ea, viața intelectuală este un bun în sine, iar valoarea ei constă în aparenta sa inutilitate, subiect discutat în al treilea capitol al cărții.

În timp ce citeam Lost in Thought, mi-am amintit de o experiență de neuitat pe care am avut-o în urmă cu câteva decenii ca student în România comunistă. În timp ce mă luptam cu profesori și cursuri insipide, am avut privilegiul să cunosc în mod privat un adevărat filosof, Mihai Șora (n. 1916), care nu făcea parte din sistemul universitar formal. El m-a încurajat să citesc cât mai mult, nu numai filozofie, ci și literatură, istorie, teologie și economie. În timpul uceniciei mele am devenit un diletant în adevăratul sens al cuvântului: am învățat să mă bucur de plăcerile vieții intelectuale. Filosofia a devenit un exercițiu spiritual din care am avut beneficii tangibile și am dezvoltat legături puternice. Autorii și textele pe care le-am citit (la recomandarea lui Mihai Șora) mi-au permis să depășesc spațiul limitat și precar în care am trăit. Cultivând mica noastră grădină umanistă, am creat impreuna cu altii o insulă a libertății într-o lume închisă și apăsătoare.

Cititorilor mai tineri le va fi greu să priceapă acest lucru, dar cei care rezonează cu pledoaria vieții intelectuale facută de Zena Hitz vor înțelege acest paradox. La fel precum Machiavelli în camera sa, am reușit să uităm, chiar și pentru o vreme, toate grijile noastre pe măsură ce descopeream, citeam și comentam marile cărți ale omenirii. Conversația cu marii autori a fost o modalitate pentru noi de a ne păstra demnitatea, atat cat era posibil. Aceasta rețetă rămâne relevantă și astăzi. Daca nu putem alege societatea sau epoca în care trăim, putem alege totuși ai cui „copii” dorim să fim. Acesta poate fi începutul salvării noastre și asta e una dintre cele mai importante lecții ale cărții lui Hitz.

Articolul, preluat din Los Angeles Review of Books, 20 decembrie 2020, a fost tradus de Octavian Manea si revizuit de autor.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. John Alexander Smith, profesor de filosofie morală și metafizică la catedra Waynflete din Oxford, a început o serie de prelegeri în 1914:

    Domnilor, sunteți pe cale de a începe un ciclu de studii care vă va ocupa timp de doi ani. Este o aventură nobilă. Dar aș vrea să vă reamintesc un aspect important. […] Dați-mi voie să fiu clar cu voi. … nimic din ceea ce veți învăța pe parcursul studiilor nu vă va fi câtuși de puțin util mai târziu, cu excepția unui singur lucru: DACĂ VEȚI MUNCI DIN GREU ȘI CU INTELIGENȚĂ, AR TREBUI SĂ PUTEȚI DESCOPERI CÂND CINEVA SPUNE IDIOȚENII, iar acesta este, în opinia mea, principalul, dacă nu chiar singurul scop al educației.

  2. Minunat. Multumesc.

    Pe poza de la baucalaureat dintr-un liceu de provincie bănățean înainte de 1989 e scris:
    Der Menschheit Würde ist in eure Hand gegeben,
    Bewahret sie!
    Sie sinkt mit euch! Mit euch wird sie sich heben!
    Friedrich Schiller
    „Demnitatea omenirii e in mâna voastră
    Păstraț-o!
    scade cu voi și se va ridica din nou cu voi”.

    Dascălii de limba maternă au scris aceste cuvinte ale scriitorului „Sturm und Drang „ Friedrich Schiler în momentul despărțirii de elevii lor, în epoca de piatră naționalcomunist ceaușistă.

    Poetul bănățean Rolf Bossert (Reșita/ București, bătut sălbatic 1985 de securiști la București ) a plătit scump cea ce stă scris pe poza mea de bacalaureat. E tradus:
    „Pe treptele vântului”

    Rebeliunea din Timișoara în Decembrie 1989 e pentru generatia mea, pentru cei cu biografia în două epoci foarte diferite, un moment crucial în viața noastră. Unii au reușit cea ce e descris atât de minunat de autor. Ei nu au devenit ce alții (dascăli, profesori universitari, politicieni) au vrut să facă din ei în epoca de piatră numită elogios de „frunțile plecate” „Națiunea ceaușistă”. Complicitatea și colaboraționsismul în cei 50 de ani de dictatură 1939-1989 e un preț mare nu numai pentru intelectualii interbelici și naționalcomuniști care au preferat să fie complici și colaboratori cu ideologia politică și puterea.

    Cuvintele autorului se pot găsi asemănător în conceptul de educație al lui Wilhelm von Humboldt acum 200 de ani:
    A prelua în personalitatea proprie cât mai mult din lume e viața însuși.
    „Soviel Welt als möglich in die eigene Person zu verwandeln, ist im höheren Sinn des Wortes Leben.“” Wilhelm von Humboldt
    Reformele în educatie și învătământ ale lui Wilhelm von Humboldt acum mai mult de 200 de ani au pus bazele educației în Prusia. Idealurile Prusiei au fost călcate în picioare și distruse de naziști în secolul 20 în mai putin de 25 de ani. Prețul pentru omenire a fost ingrozitor.
    Idealul în educație se bazeazâ pe noțiunile iluminismului: individul autonom și cetâțeanul universal al globului (Weltbürger, vezi JW Goethe).

    „Das humboldtsche Bildungsideal entwickelte sich um die beiden Zentralbegriffe der bürgerlichen Aufklärung: den Begriff des autonomen Individuums und den Begriff des Weltbürgertums”.

    ( …”… Unter dem humboldtschen Bildungsideal versteht man die ganzheitliche Ausbildung in den Künsten und Wissenschaften in Verbindung mit der jeweiligen Studienfachrichtung. Dieses Ideal geht zurück auf Wilhelm von Humboldt , der in der Zeit der preußischen Rekonvaleszenz auf ein erstarkendes Bürgertum setzen konnte und dadurch den Anspruch auf Allgemeinbildung förderte. Heute bezeichnet der Begriff die zentrale Idee der Einheit von Forschung und Lehre an Universitäten und ihnen gleichgestellten Hochschulen, im Unterschied zu reinen Lehrprofessuren ohne Forschungsaufgaben. ….. Das humboldtsche Bildungsideal entwickelte sich um die beiden Zentralbegriffe der bürgerlichen Aufklärung: den Begriff des autonomen Individuums und den Begriff des Weltbürgertums. Die Universität sollte ein Ort sein, an dem autonome Individuen und Weltbürger hervorgebracht werden bzw. sich selbst hervorbringen.
    · Ein autonomes Individuum soll ein Individuum sein, das Selbstbestimmung (Autonomie) und Mündigkeit durch seinen Vernunft ¬gebrauch erlangt.
    · „Das Weltbürgertum ist jenes kollektive Band, das die autonomen Individuen, unabhängig von ihrer sozialen und kulturellen Sozialisation verbindet: Bei Humboldt heißt es: „Soviel Welt als möglich in die eigene Person zu verwandeln, ist im höheren Sinn des Wortes Leben.“ Das Bemühen soll darauf zielen, sich möglichst umfassend an der Welt abzuarbeiten und sich dadurch als Subjekt zu entfalten. Zum Weltbürger werden heißt, sich mit den großen Menschheitsfragen auseinanderzusetzen: sich um Frieden, Gerechtigkeit, um den Austausch der Kulturen, andere Geschlechterverhältnisse oder eine andere Beziehung zur Natur zu bemühen.“ Die universitäre Bildung soll keine berufsbezogene, sondern eine von wirtschaftlichen Interessen unabhängige Ausbildung sein.
    Akademische Freiheit heißt zunächst äußere Unabhängigkeit der Universität. Die Universität soll sich staatlichen Einflüssen entziehen. Humboldt fordert, dass sich die wissenschaftliche Hochschule „von allen Formen im Staate losmachen“ sollte. Daher sah seine Universitätskonzeption vor, dass beispielsweise die Berliner Universität eigene Güter haben sollte, um sich selbst zu finanzieren und dadurch ihre wirtschaftliche Unabhängigkeit zu sichern. Akademische Freiheit verlangt neben der äußeren Unabhängigkeit der Universität von staatlichen und wirtschaftlichen Zwängen auch die innere Autonomie, d. h. die freie Studienwahl, die freie Studienorganisation und das freie Vertreten von Lehrmeinungen und Lehrmethoden. Die Universität soll deshalb ein Ort des permanenten öffentlichen Austausches zwischen allen am Wissenschaftsprozess Beteiligten sein. Die Integration ihres Wissens soll mit Hilfe der Philosophie zustandekommen. Diese soll eine Art Grundwissenschaft darstellen, die es den Angehörigen verschiedener wissenschaftlicher Disziplinen erlaubt, einen Austausch ihrer Erkenntnisse zustande zu bringen und sie miteinander zu verknüpfen. Das humboldtsche Bildungsideal bestimmte lange Zeit die deutsche Universitätsgeschichte entscheidend mit, auch wenn es praktisch niemals zur Gänze realisiert wurde oder realisierbar ist. Große intellektuelle Leistungen der deutschen Wissenschaft sind damit verbunden……..).

    Libertate academică înseamnă independența exterioară a universității. Universitatea trebuie să devină independentă de influențe ale statului. Cred că e ceva necunoscut în România de peste un secol.
    Cu stimă

  3. Dacă ideea, nobilă, a textului e un ´spațiu liber al culturii´, nepoluat ideologic, (frecvent) citatul din Machiavelli nu pică tocmai bine. Impecabil stilizat, fără îndoială, dar natura problemei e, dacă înțelegem bine, morală, a cita aici pe Machiavelli e ca și cum s-ar deschide predica în Biserică prin prologul lui Mefistofel. Soluția, anume sacrosanta Cultură, ar putea fi în chiar miezul problemei, chiar ambiguitatea ( elementar) morală a acestei culturi. Sau: ce spirite cheamă ea ? Căci seamănă cu statuile medievale ale Frau Welte, ´Cumătra Lume´, frumoasă văzută din față. E de fapt un nume pt. estetism, estetismul e noua ´teologie´, absolutizat, fundamental anomic, transgresiv-revoluționar, imoralist. Ideologiile sînt scăpate din acest laborator al Culturii, din experimentele faustiene ale ucenicilor vrăjitori, sînt emanațiile umorilor lor tulburate și a fanteziilor claustrate. Imoralismul e însă cu atît mai moralist, în felul lui, pretinzînd, întotdeauna de la alții, inumanul, sub pretextul supraumanului sau a neo-umanului . Ideologiile sînt operațiuni de dezinfecție generală, puritane, geometrice, cubiste și , de ultimă instanță, dadaiste. În limbaj cult se zice transfigurare estetică a Lumii, cum îi plăcea lui Nero. Discursurile catastrofaliste și decliniste sînt specialitatea adevăraților decadenți, în mod evident excitați de propriile poze de casandre. Ca un ex. mai la îndemînă, observăm azi moda moralismului estetic : ceea ce se denunță, cu atît mai vehement, nu e atît conținutul sau substanța unor obiceiuri preaomenești, cît forma sau stilul lor, cu accent, romantic, pe limbă căci, se știe, în limbă zace duhul neamului. Deși aceiași, manieriști, obișnuiesc să stîlcească limba strămoșească în cele mai ininteligibile și păsărești feluri și făcînd din asta adevărata virtute, șlefuiesc stilul toată viața, asta e toată arta lor. Daca stilul e distins, elegant, obiceiurile sînt și ele automat bune. Ba chiar, cu cît mai imorale, cu atît omenește mai originale și mai pitorești, un fel de secularizare artistică a misticii protestante a sfințirii prin păcat. Prin comparație cu paradisurile narcomane ale elitelor boeme dezagreabila lume (sub)urbană de zi cu zi pare totuși o oază crudă de ozon. E vremea teologilor stiliști iar dovada valorii e leșinul extatic al publicului pedant, ca la teatrul de revistă de pe vremea criterionismului.

  4. Anul trecut (sau sa fi fost doi ani?) am asistat la o prelegere a lui Heather McDonald in care facea cam aceeasi pledoarie intr-un campus american. La Q&A veni vorba de „campus rape culture”. La raspunsul lui McDonald o studenta a izbucnit in invective (you f-in b-ch) si a trebuit tarata afara din sala de fortele de ordine.

  5. Un eseu pkin de sensibilitate si adevar. Oare azi cati dintre tineri mai inteleg sensul umanismului si a culturii ?!!! Foarte putini si aceasta lipsa ne arata si faptul ca falia dintre generatii se adanceste tot msi mult. Cultura este aceea care ne face sa fim mai onesti si sinceri cu noi si cu ceilalti, sa ne cunoastem defectele dar sa fim si mai toleranti si solidari. Lectura, muzica clasica si moderna de calitate, artele, dansul, etc. sunt elemente care ne formeaza ca oameni, caci azi vedem doar persoane cu chip de oameni, dar fara nimic in suflete tot mai mult.

  6. Este cel mai frumos si profund articol scris pe Contributors cel putin de un an incoace. Nu are decat 5 comentarii. Viata interioara , intelectuala, nu mai reprezinta azi decat o mica insula intr-un ocean de viata mediocra traita pe retelele de socialiare.Un timp risipit….cum zice Seneca,dar cati mai stiu azi cine a fost Seneca fara sa se uite pe Google?
    Un exemplu : A.Cumpanasu un ins mediocru, agresiv si tupeist are 500 000 de urmatori-populatia unui oras. In comparatie, aici pe Contributors sunt extrem de putini care citesc si inteleg. Spre ce lume ne indreptam?

  7. @Matrix hai sa nu ne facem singuri rău: nu cred că populația României era mai culta, mai intelectuala in ansamblul ei acum 100 de ani. Diferența majoră cred că este însă infernalul zgomot de fond, accesul tuturor la mijloacele de comunicare pe o scara atât de largă cum nu s-a mai întâmplat vreodată în istorie. Cred mai degrabă că suntem într-o situație confuză, că ne-am dezorientat cu atâția stimuli și cu atâta informație contradictorie și de proasta calitate. Din acest motiv avem nevoie de niste minți limpezi, fie ele și din alte veacuri, eu personal recunosc cu tristețe că nu am un bagaj cultural nici măcar modest și că îmi lipsesc niste lecturi formatoare poate esențiale….sunt și eu un produs al „minunatei” școli românești…

  8. Ma bucur ca am mai adunat un comentriu la acest articol superb.
    Scrieti , “….nu cred că populația României era mai culta, mai intelectuala in ansamblul ei acum 100 de ani.” In Romania acum 100 de ani, 80 la suta din populatie era analfabeta, ca si in multe alte parti ale civilizatei Europe de Vest ca de exemplu Italia sau Spania. Deci s-a produs un salt urias in 100 de ani….sigur azi exista analfabeti functionali, care citesc, dar nu inteleg bine ce citesc, dar acestia au existat in toate timpurile. Nu dati vina pe scoala….scoala ne invata numai lucrurile de baza si moduri de gandire ca sa intelegem ce e in jurul nostru. Dar atat. Pe scurt, scoala ne da o undita, pestii ii prindem singuri, daca putem.
    Mai departe intelegerea acestei lumi ne apartine noua, depinde de noi cum ne traim viata pe facebook, citind Seneca, sau in alte mii de moduri.
    Internetul nu e numai facebook. Pe internet se gaseste toata intelepciunea acestei lumi ,se gasesc toate valoriile ei culturale, artistice ,stiintifice. Ziceti ca va lipsesc niste lecturi formatoare …ok, cautati-le pe intenet, luati un caiet si un creion in care sa notati ce e important si incepeti sa cititi. Secole intregi cele mai frumoase opere s-au citit si s-au scris la lumina lumanarii, deci aveti un imens avantaj.

  9. Acest elogiu si indemn entuziast catre “viata intelectuala” vine din partea lui Aurelian C., care adolescent fiind, prin 1980, se intorcea catre casa de la liceul Stefan cel Mare (Suceava) pe stradute, printre blocuri, cu cartea in mana, citind in original un autor important german (filosof sau poet, nu-mi mai amintesc). Mai mic cu vreo 2-3 ani, l-am invidiat atunci, dar acum privesc cu caldura si oarecare mandrie parcursul si statutul sau intelectual si profesional in mediul academic serios american.

  10. @matrix Scoala romaneasca nu este o scoala formatoare, nu ne da undita pe care o pomeniti, nu invata lucruri de baza sau moduri de gandire. Vorbesc din proprie experienta, am facut de exemplu Logica sau Astronomie in liceu, romana, matematica si fizica cat cuprinde, dar as fi preferat sa fac mai multa istorie, filosofie, etc. Prin comparatie am vazut programele din alte tari si suntem la ani lumina (eu am absolvit liceul in 2000 ca sa va faceti o idee de perioada despre care vorbesc). Analfabetismul functional probabil tocmai de aici rezida: nu avem undita, nu avem instrumentele practice pe care ar trebui sa ni le dea in primul rand scoala in primii ani de viata, recuperarea este grea din lipsa de timp, poate si capacitatea cognitiva ne scade, lipsa de motivatie sau energie, etc.

    PS: nu am fost un mediocru in liceu sau facultate, din contra si asta subliniaza si mai mult cat de slab este invatamantul romanesc; oare ce sens mai are aceasta institutie daca asa cum ati scris trebuie sa ne formam singuri?

  11. Da, e interesantă pledoaria pentru o viața intelectuala, pentru lectura și reflecție. Îmi aduce aminte de viața unui monah, închis între zidurile unei mănăstiri. Lipsește din aceasta pledoarie CĂLĂTORIA și OAMENII pe care ii poți întâlni in aceasta călătorie și care te pot influența fundamental și ne pot motiva. Aici este vorba doar de o experiența livresca. Nu o contest, dar consider ca nu e suficientă și la un moment dat riscam sa ne împotmolim.

Lasă un răspuns la Dan D.B. Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Aurelian Crăiuțu
Aurelian Crăiuțu
Aurelian Craiutu (Ph.D. Princeton, 1999) este profesor la Departamentul de Științe Politice de la Indiana University, Bloomington și profesor adjunct în Programul American Studies și la Lilly Family School of Philanthropic Studies de la IUPUI, Indianapolis. Este afiliat la Russian and East European Institute, Institute for European Studies, the Ostrom Workshop, si la Lilly School of Philanthropic Studies. Înainte de a veni în Indiana, a predat la Duke University și la Universitatea din Iowa de Nord. De asemenea, a fost profesor invitat la Universitatea din Paris V Descartes (2019), Universitatea Central Europeană, Budapesta (2019), Universitatea Pompeu Fabra, Barcelona (2018), Universitatea Paris-II, Panthéon-Assas (2010) și Școala Națională de Studii Politice și Administrație Publică, București, Romani (2004, 2005).

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Una dintre cele mai bune carti de știință apărute în 2020, în Romania. Cititorul este pus la punct cu ultimele teorii din fizică și neuroștiințe printr-un discurs accesibil și personal. Sunt explicate noțiuni destul de dificile prin care se poate defini conștiința, ceea ce îi este propriu,  precum qualia, pe înțelesul oricărui om educat. Cumpara cartea de pe GiftBooks.

Citeste cateva pagini. 

Top articole

„Noua ordine” a lui Macron, o capcană pentru Europa Centrală și de Est

Discursurile recente de politică externă ale președintelui Macron, după alegerea lui Joe Biden la Casa Albă, ne arată că, de fapt, nu...

Calculator cuantic personal pentru 5000$

Bine, calculatorul acesta cuantic are doi qubiţi. Este sau nu primul calculator cuantic personal? 1. Ce este un calculator...

După alegeri. Sau cu ce gânduri mi-am dat demisia din USR

După alegerile parlamentare, au fost câteva demisii notabile din USR. În contextul ăsta, poate fi derizoriu să menționez faptul că și eu...

Criza Covid-19 și criza demografică. „O nenorocire nu vine niciodată singură”

Vaccinarea împotriva coronavirusului este în expansiune spectaculoasă ca număr de doze administrate populației în toate țările europene și rezultatele vor fi și mai impresionate după depășirea sincopelor în producerea/furnizarea vaccinurilor. Luând în considerare clasamentul țărilor după numărul dozelor la 100 de locuitori publicat de platforma Our World in Data, România se plasează pe o remarcabilă poziție, a 7-a

De ce mor cei mai bătrâni baobabi din Africa? Ați ghicit: din cauza schimbărilor climatice! (cu o explicație parțial românească)

Căutând noi exemple de manipulare mediatică legate de încălzirea globală, atenția mi-a fost atrasă de titlul unui articol publicat în US Today,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.