joi, martie 28, 2024

Închiderea redacţiei române a BBC – o amarnică greşeală?

Trec din când în când pe lângă Bush House, în centrul Londrei. Clădirea a fost timp de 70 de ani sediul BBC World Service, care la apogeul gloriei sale avea 3000 de angajați și transmitea în 47 de limbi, printre care și limba română. Am lucrat în serviciul român timp de 38 de ani, până la 1 august 2008, când vocile redactorilor săi din Londra și București s-au auzit pentru ultima oară.

Nu doresc să mai amintesc în detaliu ce a reprezentat serviciul român BBC pentru ascultătorii săi de-a luingul istoriei sale de 69 de ani (1939-2008). Sunt lucruri bine știute: știrile exacte din timpul celui de al doilea război mondial, informațiile privind abdicarea forțată a regelui Mihai, evoluția ”democrației populare” în țările ocupate, coborârea Cortinei de Fier în Europa, revoltele de la Berlin (1953), din Polonia și Ungaria (1956) ridicarea zidului de la Berlin și aproape 30 de ani mai tîrziu demolarea lui, etc., etc. Mai sunt o mulțime de oameni în România care au ascultat aproape cu religiozitate emisiunile BBC pe unde scurte, deci nu în condiții prea bune, ca să capete informații sigure, nepărtinitoare, într-in limbaj civilizat, fără accente de superioritate față de ascultători.

Ce nu știu însă mulți, este cum a funcționat BBC World Service și cum continuă să funcționeze acum cu serviciile care au mai rămas, în noul său sediu. În primul rând, el este finanțat de Ministerul de Externe, care decide în ce limbi să transmită și durata emisiunilor zilnice. La atât se limitează rolul guvernului. Ce se transmite, ordinea priorităților în cadrul emisiunilor, etc., toate acestea intră în atribuțiile conducerii fiecărei secții. În ședințele editoriale zilnice se aleg temele ce urmează a fi tratate și se împart sarcinile. Redactorul știe deci ce are de făcut în ziua respectivă. Nu i se spune și cum. Asta știe el singur. S-a pus adesea întrebarea ”care este de fapt linia BBC?”. Răspunsul este că BBC nu are nici o ”linie”. Unii spun că ”linia BBC este cea pe care cred ascultătorii că o are”.

Pe la începutul anilor 70, când eram un proaspăt redactor în serviciul român, l-am întrebat pe Anatol Goldberg, unul din fondatorii serviciului în limba rusă și, pe atunci, comentator șef al serviciilor est europene, dacă BBC face propagandă. ”Bineînțeles Dorian”, mi-a răspuns el. ”Totul în lumea asta este propagandă. Când faci un compliment soției tale, tot propagandă este, vrei ceva de la ea. Diferența constă în genul de propagandă pe care îl faci. BBC face propagandă bună, în favoarea libertății, a statului de drept, a drepturilor omului, a păcii. Prin contrast, Moscova, și nu numai ea, face propagandă proastă, în favoarea unui sistem care a făcut milioane de victime și care își ține cetățenii la cheremul arbitrariului, într-o stare de teamă perpetuă, fără drepturi și fără libertate”.

Deci aceasta se poate spune că a fost și este în continuare linia BBC. Corporația prefera pe vremuri să angajeze oameni care nu avuseseră înainte nimic de-a face cu presa. Dorea să-i formeze ea însăși, prin numeroasele cursuri de jurnalism la care erau trimiși în primii ani noii angajați și cărora li se întipăreau în minte valorile BBC.

Și aceste valori s-au dovedit vitale, mai ales după decembrie 1989, când din birourile de la Londra am fost trimiși în România să relatăm pentru prima oară ”de la fața locului”. Am făcut atunci cunoștință cu ziariști din România, care în  trecut fuseseră nevoiți să scrie numai ce era pe placul partidului. Unii dintre ei s-au adaptat repede dar tot nu știau ce înseamnă scrupulozitatea în difuzarea informațiilor. Apăreau nenumărate  reportaje scrise ”după ureche”, erau formulate acuzații împotriva unor oameni cărora nu li se acorda ”drept de apel”. La conferințe de presă vedeai o mulțime de fetișcane ”reportere”, pline de importanța titlului, care nici nu cunoșteau subiectele ce urmau a fi tratate. (În 1992, chiar înaintea unei conferințe de presă, dată de un reprezentant de seamă al guvernului, un adjunct al acestuia a venit la mine și m-a rugat în șoaptă să-i pun șefului său o anumită întrebare legată de posibila aderare a României la NATO. ”Întâmplător este exact una din întrebările pe care voiam să le pun”, am răspuns eu. ”Dar de ce trebuie să recurgeți la rugăminți de genul ăsta?”, ”Pentru că altfel, riscăm să nu se pună decât, ca de obicei, tot felul de întrebări triviale”, mi-a răspuns el. Și avea dreptate. Observasem și eu acest fenomen la alte conferințe de presă. Iar radioul și televiziunea națională, care aveau totuși o anumită ținută, făceau jocul puterii, indiferent care era ea.

Nici nu este de mirare că emisiunile BBC au devenit din ce în ce mai ascultate, mai ales că începuseră să fie retransmise pe FM în toată țara, de o rețea din  ce în ce mai mare de posturi locale. Dar, datorită în parte și Școlii de jurnalism BBC, tot mai mulți ziariști din România au început să urmeze exemplul redactorilor BBC, și existau, spre sfârșitul anilor 90, câteva publicații serioase, demne de încredere. Dar, cam tot pe atunci începuse și ”cadrilul” achizițiilor și vânzărilor de publicații. Apăruseră magnații presei care prin publicațiile și posturile lor de televiziune își promovau interesele comerciale sau își atacau adversarii. În aceste condiții era imposibilă menținerea imparțialității jurnalistice. Cine plătește cimpoierul îi comandă ce să cânte, spune un vechi proverb scoțian (”He who pays the piper calls the tune”). Or, ca să faci ziaristică astăzi în România, trebuie să alegi pe cine servești. Foarte puțini fac ”artă pentru artă”. Majoritatea fac ”artă cu tendință”. Și atunci mă întreb: din acest punct de vedere se deosebește jurnalismul de astăzi de cel din timpul lui Ceaușescu? În definitiv s-a schimbat doar tendința. Întrebarea mi-a venit în minte acum câteva zile, trecând din nou pe lângă Bush House. Și m-am gândit, cum ar fi fost dacă BBC ar mai fi transmis și acum în limba română? Ar mai fi fost ”fereastra deschisă către lume” cum a numit-o un ascultător care ne-a implorat în vara lui 2008 să nu o închidem? Sau atâția alții care ne-au scris în acele zile:

Odata cu BBC Romania dispare etalonul dupa care judec profesionalismul restului presei romanesti.                                 Tiberiu Cristea

BBC nu este numai un post de informare de calitate ci in primul rand un etalon. Din pacate presa romana nu este suficient de matura ca sal te poti lipsi de repere ca BBC. Rigoarea si subtilitatea gandirii anglo-saxone pe care atat de discret dar cu eficacitate ati adaptat-o pe intelesul ascultatorului roman, ne-a ajutat in formarea unui anume discernamant Ma tem ca generatiile viitoare vor fi private de acest tip de discernamant.

Gheorghe Negulescu, Cluj

Este o pierdere foarte grea pentru noi toti. Practic nu imi pot imagina cum va suna radioul romanesc dupa 1 August. Probabil ca nu vom mai avea repere. Oricum, va multumesc !
Cezar Nicoleanu, Bucuresti

Cu parere de rau trebuie sa spunem ca este singurul post de stiri credibil din Romania. Este inacceptabil ca in Romania de azi sa existe un singur post de stiri care sa difuzeze in mod obiectiv si cu profesionalism stirile. Vom ramane cu posturi care tolereaza mahalaua. Ne cramponam ca nu stiu care, la bautura, ii da altuia cu parul in cap, dar nu vorbim despre lucruri mult mai grave, cum sunt incalcarea drepturilor omului, probleme cu care se confrunta intrega lume si care ne afecteaza si pe noi. BBC este singurul post unde am auzit discutandu-se despre astfel de probleme. Pacat, este ca si cum nimanui nu-i mai pasa de noi, ne lasa cu „stirile noastre de la ora 5”.
Andreea, Bucuresti

Mă întreb însă: Unde ar fi fost serviciul român BBC astăzi? Ar fi umplut el o parte din golul lăsat de închiderea TVR Cultural? Ar fi putut concura pentru atenția oamenilor cu Realitățile, Antenele și altele ca ele? Pentru că noi nu ne exprimam opiniile personale. Reflectam în emisiunile noastre cât mai multe puncte de vedere diverse, invitând ascultătorul să-și formeze propria opinie. Noi nu spuneam nimănui cu cine să voteze. Intervievam pe toți candidații în alegeri și rămânea ascultătorului să decidă cu cine va vota. Noi nu boicotam niciun politician acordând altuia timp nelimitat la microfon. Nu eram poate nici foarte amuzanți, pentru că nu luam pe nimeni ”în bășcălie”. Să fie cuprinși oare atâția români de o formă de lenevie cerebrală încât să se lase aproape hipnotizați de publicații și posturi de televiziune care, în cel mai bun caz, trivializează totul, iar, în cel mai rău, le înegurează mințile, călăuzindu-i acolo unde vor ele? Se închide cercul? Am fi pierdut oricum competiția? Sau, așa cum s-a exprimat un prieten din București închiderea BBC în limba română a fost, din punctul de vedere al multor români o ”greșeală amarnică”?

(Ultima emisiune a postului de radio BBC în limba română, ”Adio BBC” , poate fi ascultată la:

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2008/07/080723_arena_arhiva_dorian.shtml)

Articol aparut si in Acum.tv

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. DA ! Categoric a fost o greșeală. Ține de extrema naivitate a Occidentului vizavi de regimurile totalitare, perceptibilă încă din perioada ascensiunii lui Hitler. În cazul comunismului CINE-ȘI IMAGINEAZĂ CĂ OTRAVA MINCIUNII INSTILATĂ DE ACEASTĂ ORÎNDUIRE DIABOLICĂ ÎN MINȚILE OAMENILOR SE ELIMINĂ DE LA SINE, GREȘEȘTE TOTAL ȘI TRAGIC.

    Mă auto-citez:

    ”Nu trăiţi în minciună ! (Soljenițin) Dacă încrederea este începutul tuturor lucrurilor, atunci MINCIUNA GENERALIZATĂ aduce neîncrederea şi sfîrşitul.
    Din punct de vedere conceptual, putem numi adevăr ceea ce nu putem schimba; din punct de vedere metaforic, el este pămîntul pe care stăm şi cerul ce se întinde deasupra noastră. (tot Hannah Arendt, pag.274). Este ÎNCREDEREA că la pasul următor nu ne vom prăbuşi în abis.
    Aceeaşi autoare (nota bene – evreică poloneză de cultură germană) mai spune că numai pe un astfel de pămînt şi numai sub un astfel de cer putem trăi bucuria şi satisfacţia ce apar din faptul de a fi în compania semenilor noştri, din a acţiona împreună şi de a apărea în public, din a ne integra în lume prin cuvînt şi faptă, dobîndindu-ne astfel identitatea personală.
    A contrario: dominaţi de sumbra bănuială că nimic nu este adevărat, vom vieţui într-un cinism total, într-un vast pustiu spiritual pîrjolit de otrava minciunii.” (14.12.2011)

    Iată ce nu citiseră (sau uitaseră) responsabilii politici ai BBC atunci cînd au crezut că războiul cu comunismul fusese cîștigat.

    • Stimate domnule Vasiliu,
      Aveți perfectă dreptate când vorbiți despre naivitatea occidentalului față de regimurile totalitare. Dar eu am constatat că este mai mult decât atât. Este vorba de o barieră mentală pe care o au majoritatea oamenilor care s-au născut și trăiesc în libertate. M-am lovit de ea de nenumărate ori. Și iată doar două exemple. Prin anii 70, am fost vizitat la Londra de un văr îndepărtat, născut în SUA. Văzând în biblioteca mea cărțile lui Soljenițân, mi-a spus: ”nu am înțeles niciodată cum de a stat atâția ani în Gulag, fără să protesteze față de lipsa unui proces juridic echitabil!”. Ce puteam să-i răspund? I-am spus că nici eu nu am înțeles. Acum doi ani, am văzut împreună cu soția mea (englezoaică) filmul german ”Life of others”, despre viața în RDG și supravegherea unui scriitor de către STASI. Filmul a impresionat-o enorm. L-a comentat timp de o săptămână. ”Chiar așa a fost sub comunism?” repeta ea. Și vreau să vă spun că pasiunea ei este istoria, că a citit enorm, că-i povestisem de-a lungul anilor despre toate aspectele vieții sub comunism, că a înțeles tot. Dar, și nici nu se putea altfel, înțelegerea occidentalilor este la alt nivel. Ei înțeleg dar nu ”știu”. Sau, ca în expresia englezească ”Înțeleg ce simți!”. Da, poate înțelegi, dar nu simți ca mine. E ca diferența dintre cei care au supraviețuit închisorilor comuniste și cei care au citit despre ele. Cred că mintea oamenilor liberi nu poate ”procesa” aberațiile și criminalitatea regimurilor totalitare, la fel ca cei care le-au simțit pe pielea lor.
      Vă doresc toate cele bune

      • Aveți perfectă dreptate, și eu am sesizat acest aspect fără să fi avut experiențele Dvs. directe. Drept dovadă acum vreo cîțiva ani scriam undeva:

        „- I-auzi ! Băieţii se fac că nu pricep ?
        – Chiar nu pricep. Mai bine zis înţeleg, dar nu acceptă. Întreaga lor personalitate inclusiv sistemul educaţional ce i-a format este în completă opoziţie cu astfel de metode. La Oxford şi Cambridge înveţi despre Iulius Cezar şi Brutus, Pericle, Socrate…
        – …despre Tamerlan cel Mare.
        Spionul german reciclat se amuză:
        – La ţintă ! Timur Lenk zis Tamerlan, cel mic, ghebos şi scîrbos . Ce transfigurare ! Tradiţia greco-romană fabrică eroi de epopee din monştri. Ai prins perfect esenţa problemelor de care mă lovesc la locul de muncă, în serviciile de informaţii anglo-canadiene. Marea familie a lui Intelligence Service. Nu cred voi rămîne multă vreme în ea.
        – Mă înspăimînţi !”

        În cazul lui Tamerlan făceam aluzie la Cristopher Marlowe.

        DAR TOTUȘI unii, precum Robert Conquest, AU ÎNȚELES FOARTE PROFUND cum au stat lucrurile. Și asta se observă nu din faptele expuse, ci din tonul pătimaș-zguduit al scrierilor sale (în acest sens Anne Applebaum reprezintă exemplul invers – CUNOAȘTE PROBLEMA DAR NU E PĂTRUNSĂ de tragedia pe care o descrie, NU O TRĂIEȘTE !).

        Mă gîndesc că cei responsabili cu destinele politice ale Vestului, chiar lipsiți de pătrunderea fenomenului comunist, ar trebui să-și regleze deciziile acordînd credit unor compatrioți specializați în domeniu (dacă Soljenițin, în calitate de rus, li se pare prea sentimental).

  2. Ca BBC-ul a fost (si, pentru altii, este in continuare) un etalon de profesionalism si moralitate, cu foarte putine exceptii, romanii sunt de acord. Dar nu e drept sa le solicitam britanicilor sa finanteze, in continuare, o sectiune a celebrului post de radio care se adreseaza a romanilor, atata timp cat este la indemana oricarui roman de buna credinta si care dispune de oarece fonduri sa obtina licenta pentru un post similar care sa emita de aici, din tara (cu costuri mult mai reduse). Cel mult, merituosul intreprinzator (sper ca mai exista romani care sa indeplineasca sus-mentionatele conditii) poate solicita sprijinul celebrului confrate britanic pentru a inscrie pe orbita corecta activitatea sa si sunt convins ca ar primi ajutorul solicitat. Asadar, multumim BBC si sa speram ca-ti vom reintalni spiritul in media autohtona.

    • De acord, cam asa gandesc si eu. Sigur ca ne-am fi dorit sa continue BBC, dar nu o putem cataloga o greseala – exista alte tari pentru care poate ca BBC inseamna mai mult decat pentru noi, ditamai tara Nato si UE cu milioane de utilizatori internet. La noi acum numai cine nu vrea nu este informat. Cei care ascultau BBC oricum stiu sa filtreze informatiile obiective din diverse surse.

  3. Daca ar fi sa ne raportam la interesul Angliei, nu cred ca a fost o greseala. Romania oricum este in UE, deci de partea occidentului. Trebuie sa investeasca in „seductia” altora, de ex a celor din Orientul Mijlociu.
    Dar as fi curios sa aflu ratingul BBC. In fond si romanii au desfiintat TVR Cultural. Si Culturalul era finantat din banii nostri; nu ai englezilor.

      • Redacția română a BBC era finanțată, ca întreg BBC World Service din bugetul Ministerului de Externe.

        Aș vrea să adaug ceva la articolul lui Dorian. Închiderea redacției române a BBC a însemnat și oprirea emisiunilor pentru Republica Moldova. În timp ce audiența BBC în limba română era în scădere în România, ea era în creștere accentuată în Republica Moldova în momentul închiderii redacției române în 2008.

        Vezi și:

        Bye-bye, BBC, ne vei lipsi… http://www.acum.tv/articol/2189/

        BBC la Chișinău – misiune neterminată http://www.acum.tv/articol/8020/

  4. Raspunsul la ultimele intrebari este cam „Da, dar nu semnificativ” peste tot.

    Ar fi inlocuit BBC Romania TVR Cultural? Nu complet. Dar ar fi ajutat. Intrebati 20 de romani de pe strada daca au stat vreodata mai mult de 10 minute pe TVR Cultural. Din aia poate o parte ar fi deschis radioul din masina pe BBC dimineata. Ar fi ajutat? Sigur. Ar fi fost suficient? Deloc.

    Poate concura BBC cu iRealitatea/hAntena? Nu. Nu au acelasi target audience. Pur si simplu nu ar fi facut fata. Ar fi putut ajuta la erodarea publicului care apreciaza acest fel de divertisment? Cu siguranta da. Ar fi fost suficient? Poate. Oricum, mai bine decat nimic. Pentru ca asta avem acum, dupa ce BBC inchide pravalia.

    Prefera romanii stirile pre-mestecate? Bineinteles. Dar ce popor nu o face. Poate ca spoiala de manipulare din stirile noastre e mai evidenta pentru oamenii obisnuiti cu cea mai fina, a celor din State de exemplu. Dar manipularea e manipulare, iar presa o face, dupa cum recunoasteti si Dvs., peste tot. Poate prezenta BBC radio Romania ar fi continuat sa serveasca drept etalon de cum se face treaba cu manusi in presa. Dar ce nevoie au gealatii media de la noi de etaloane? Lor le serveste situatia de acum, unde toti sunt la fel. La fel de manjiti, vanduti si cumparati. Mai raman cativa pe ici pe colo, da aia-s demonizati de toata lumea. „Basisisti”. „Tradatori de patrie”. Nu-i mai baga „lumea”-n seama. Lumea prefera regurgitari si defulari media. Is mai usor de inghitit. Aici e o problema, si ma cam lungesc, da o s-o zic oricum. Ai publicul pe care ti-l formezi. Si intr-o zi o sa se gaseasca unul mai smecher care o sa-i cumpere/sperie/pacaleasca. Si potentatii baroni media de azi or sa se transforme in paria/parnaiasi. Treaba lor, da nu-i frumos.

    Ati fi pierdut competitia? Cu Realitatea? La numar de ascultatori? Da. In testare avem un termen. Expected result. Daca expected result coincide cu actual outcome, testul trece. Probabil ca daca v-ati fi setat alte tinte, ati fi castigat competitia.

    Si eu cred ca prietenul tau avea dreptate.

    • O precizare: audienta maximă măsurată a BBC în România a fost de 16% din populația adultă în 1999. În acel an, emisiunea de la ora 18 era cea mai ascultată emisiune de radio la acea oră cu un rating de 25%.

      Pe internet, audiența maximă a fost de 85000 de utilizatori unici pe lună și 1200000 de pagini accesate.

      În momentul opririi emisiunilor, audiența în România scăzuse la circa 4%, dar în Moldova urcase la 6%, dublându-se în anul în 2006 – 2007, atunci când s-a introdus emisiunea specială pentru Republica Moldova, frecvența 97,3 MHZ la Chișinău și pagina bbc.md.

      Desigur că din punct de vedere strategic redacția în limba română nu avea cum să supraviețuiască. Azi, BBC World Service nu mai difuzează emisiuni de radio în NICIO limbă europeană, redacțiile rusă, ucrainiană și turcă fiind singurele europene care mai supraviețuiesc doar pe internet.

  5. Laudatul BBC era un gold standard pentru jurnalism, e drept. Totusi, daca spuneti ca BBC se abatea sau chiar contravenea cumva, prin informatiile pe care le difuza, de la promovarea interesului politic, si nu numai, al finantatorului, de dragul ascultatorilor de pe alte meridiane, eu nu va cred! Caci ce inseamna manipularea „in sensul bun”? In razboiul cu Argentina pentru insulele Falkland, cam ce stiri „insensul bun” difuza BBC, va amintiti?

    • În timpul războiului din Insulele Falkland ca și în timpul celui din Irak, BBC a fost acuzat de nenumărate ori că este un post „anti-britanic”, pentru simplul fapt că era imparțial.

  6. Nu stiu de s-a facut aceasta greseala , dar mare pacat! Avem totusi (inca) Radio France International. Desi l-am recomandat calduros de cite ori am avut ocazia (inclusiv pentru oferta muzicala) , nimeni nu il prefera. Ma intreb de ce , desi cred ca banuiesc , si nu-mi place deloc. Tot mai multor oameni , altfel decenti , nu li se mai pare interesant sa asculte si ALTCEVA decit ceea ce se produce aici mai bun sau mai rau. Deci nu mai ‘cumparam’ idei sau muzica (cum o faceam acum 20 de ani) , ne limitam doar la vestimentatie. Acesti oameni decenti apreciaza un costum nemtesc sau o geanta italieneasca , dar nu si un comentariu jurnalistic de valoare , ca al lui Matei Visniec sau altii. Mai trebui spus si ca , din pacate RFI se receptioneaza doar in citeva orase . Desigur, BBC -ul lipseste oricum… cel putin pentru unii.

  7. E un razboi pierdut. Englezul – si, probabil, oricare occidental, indiferent de educatia primita – nu are capacitatea de a se pune in pantofii celuilalt. De aici provin o sumedenie de inadvertente intre realitatea perceputa si cea inchipuita. Englezul poate intelege – ca oricare occidental – numai de o maniera limitata, superficiala, viata pe care o traieste el insusi, si ca atare poate pretinde, dar nu poate nicidecum intelege realmente, viata pe care o traiesc altii. Sa-l faci pe un englez sa inteleaga cum de a durat atit de mult comunismul ar fi ca si cum ai incerca sa faci un toddler sa inteleaga tabla inmultirii: se va uita atent, poate chiar curios, va fi poate in stare sa ingaime dupa tine citeva silabe, gen doi ori doi fac patru, dar lasa-l singr si zi-i s-o spuna singur, ca nu va mai face nimic. Astia sint vesticii, prin comparatie cu esticii. Probabil ca e adevarat, necesitatea functiei determina aparitia organului, si reversul este dureros de valabil: lipsa functiei atrofiaza organul. Din nefericire, si daca chiar ar avea de trait printre estici, un englez ar dobindi sinuozitatile si fofileala caracteristica, dar le-ar repudia, printre ai sai. Esticii sint practic o rasa noua pe pamint. Vesticii sint ceea ce a mai ramas de la imparteala lumii: bani, putere, egocentrism… si probabil si o naivitate pe care mai corect ar trebui s-o numim anti-umanizare. Romania nu va putea fi niciodata Anglia, chiar daca – asa cum sper – vom reveni la monarhie. Nu zic ca ar trebui sa fim ca englezii, nota bene, ci sa incercam sa construim sistemul societal pe care l-au avut ei cind si noi eram inca monarhie. Asta ar fi un ideal. Ca azi, englezii sint niste umbre jalnice ale unor mari personalitati. Insa din istoria lor a mai ramas ceva pe care, pe noi, sovieticii ne-au facut sa-l uitam: respectul fata de propria istorie. De-aia ei stiu cine sint, chiar daca nu mai sint cine erau, iar noi am fost cindva ceea ce azi nu mai stim sa fim… si nici nu ni se da voie. Ca nu-i asa, tre’ sa luam lectii de democratie de la umbrele din vest, desi noi avem lumina in noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorian Galbinski
Dorian Galbinski
A fost timp de aproape 40 de ani producator la sectia romana a BBC World Service, a lucrat ca translator si interpret pentru diferite institutii si companii britanice. A studiat la Universitatea din Tel Aviv Civilizatie Franceza/Arheologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro