joi, martie 28, 2024

„Îndrăcirea” lui Sorin Lavric

În urma intrării în Parlamentul României a partidului AUR, numele lui Sorin Lavric, senator de Neamț pe lista acestui partid, a început să fie asociat cu editura Humanitas, unde Sorin Lavric a publicat de-a lungul anilor patru cărți (Cartea de Crăciun, 1997, Ontologia lui Noica, 2005, Noica și mișcarea legionară, 2007, 10 eseuri, 2010) și unde, între 1997 și 2003, a fost redactor. I-am coordonat lui Sorin Lavric, la Facultatea de Filozofie a Universității București, teza de doctorat despre sistemul ontologic al lui Noica. Lucrarea pentru care a obținut titlul de doctor i-a fost publicată în colecția „Academica” de la Humanitas, în serie cu alte lucrări de doctorat care s-au evidențiat printr-o prestație academică deosebită.

Imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie, am citit editorialul lui Sorin Lavric adresat, sub formă de mulțumiri, românilor care au votat AUR. Conținutul textului și vehemența tonului m-au înspăimântat. Mi s-a părut cea mai teribilă „schimbare la față” din câte s-au petrecut sub ochii mei. Tânărul sfios, cu pudori feciorelnice în ținută și glas, pe care îl cunoscusem la începutul anilor ʼ90 în amfiteatrul „Vasile Conta” de la Facultatea de Filozofie, dispăruse ca prin farmec. În locul lui, apăruse un tribun cu tonul înalt care promitea radicala „schimbare la față” a României în numai patru ani.

„Vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară. Vom recapăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România.” 

Acesta e tonul care m-a înspăimântat. Și talmeș-balmeșul de promisiuni și de „proiecte politice” născute dintr-o minte înfierbântată. Mulți, foarte mulți dintre noi își doresc de ani buni primenirea Parlamentului. Mulți ne-am săturat de personajele ignobile care ne bântuie spațiul public și inconștientul colectiv cu „figurile” lor, cu apucăturile hoțești și cu româna lor pocită. Dar ce legătură are asta cu „gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară”? Și ce legătură au programele unui partid cu „exaltarea”?

În cursul despre Noica pe care l-am ținut la facultate în vremea în care Sorin Lavric era student, am vorbit, apropo de publicistica legionară a lui Noica din revista Buna Vestire, despre nenorocirea care s-a abătut asupra României interbelice – și a unei întregi generații de intelectuali – din clipa în care s-au împletit, în programul unui partid, politicul cu religia, din clipa în care, în partitura Cezarului, și-a făcut loc, creând cea mai nefericită disonanță a istoriei noastre, principiul spiritual al „altei lumi”. Pe scurt, din clipa în catre raționalitatea guvernării s-a amestecat cu retorica și emoția mistică.

Uluirea mea în fața declarațiilor înflăcărate ale lui Lavric a fost provocată de fractura apărută (peste noapte?) în viața celui pe care-l cunoscusem în urmă cu 30 de ani. În cartea amintită, Noica și mișcarea legionară (o consider cea mai inteligentă și documentată carte, care are meritul de a explica – fără să-l scuze vreo clipă – legionarismul intelectualității române interbelice), autorul spunea inversul a ce spune astăzi cel care a făcut pasul în politică. Iată:

„Judecat din perspectiva neîncrâncenată a celor 80 de ani care au trecut de la apariția lui, legionarismul nu a reprezentat o angajare făcută dintr-un calcul politic, ci dintr-o adeziune pornită de la un act de credință. Iar atunci când s-a pus problema politicii, ea a fost rezolvată tot în termeni de credință. Cu alte cuvinte, legionarismul a fost opțiunea tragică a unor oameni care au vrut să dea trup unui ideal religios – «mântuirea neamului» – recurgând, în cele din urmă, la mijloacele politicii.”

Teza autorului, anunțată în prefață, era că legionarismul a avut la bază „trei mari și fatale confuzii: confuzia dintre contemplație și acțiune; confuzia dintre mistică și politică *; în fine, confuzia dintre viață și ideologie”.

Acestor confuzii, spunea Lavric, le-a căzut victimă Noica. Iar „desființarea hiatusului psihologic dintre două entități al căror regim de existență este cu totul diferit” duce în mod fatal – și a dus în cazul lui Noica – la „conduita fanaticului”. Însă aceste confuzii nu sunt grave „atâta vreme cât se limitează la propria persoană. Grav este ca ceea ce îți impui ție însuți în virtutea unei opțiuni de viață personală să extinzi asupra multora și, la limită, a tuturor. Ca ecuația ta de viață să devină propunere pentru viața celorlalți și regulă de comportament”.

Or, exact asta face acum discursul Mulțumirilor, în care Lavric ne propune „să regăsim gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară”. Sau când afirmă că „noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos”. Personal, simt nevoia să-mi trăiesc „gustul mistic” la umbra cui vreau eu. Și dacă vreau „în umbra unei catapetesme” asta ține – ca și rugăciunea, ca și fapta bună, ca și dialogul cu Dumnezeu – de spațiul meu intim. Prefer să-mi fac exercițiile spirituale în singurătate, la mine acasă, și nu în piața publică în genunchi. Cum atât de frumos spunea Sorin Lavric în 2007 – ceea ce cred ține de „ecuația mea de viață” – și nu, cum atât de urât spune azi, când aflăm că gustul lui mistic de parlamentar dă regula de viață a tuturor.

Ce se alege atunci din piatra de temelie a libertății care este tocmai libertatea de conștiință? Ce ne facem cu musulmanii români din Dobrogea care vor să trăiască sub spectrul altui zeu? Sau cu cei care pur și simplu nu cred în zei? Îi punem pe rug, cum propunea Sf. Augustin în secolul al V-lea, ca „să preguste” din focul iadului care îi păștea oricum în eternitate? Iarăși, sub „spectrul lui Hristos” pot foarte bine să trăiesc asimilând legatul etic al iubirii, milei și bunătății, făcându-mi, așadar, „meseria de om în lume”, și nu „meseria de român”. Căci nu de meseria de români este astăzi criză în țară, ci, cu vorba lui Steinhardt, de cea de „oameni în lume”, care e cea mai grea meserie și meseria care se învață cel mai greu.

Nu pot să cred că strălucitul meu doctorand de-acum peste două decenii nu-și dă seama de implicațiile ultime ale „exaltării” pe care ne-o propune. Iarăși, liber fiind, eu nu vreau să-mi trăiesc patriotismul trâmbițat de la tribună. Apartenența la România nu ia pentru mine forma exaltării. Nu am de gând să-i iau pe toți românii în brațe pentru că vorbesc aceeași limbă cu mine și pentru că razele soarelui și ploaia cad peste noi toți deopotrivă. Nu sunt puțini ticăloșii care mănâncă o pâine bătându-se în piept că sunt români. A fi român, francez, suedez sau american nu este apriori o decorație, cu atât mai puțin o floare la butonieră cu care defilezi în zilele de sărbătoare. Ăsta e naționalismul grețos și mincinos al comunismului lui Ceaușescu care, podidit de „iubirea de țară”, își inventa genealogii dacice și asmuțea Securitatea pe noi. Nici un popor pe lume nu e una „în virtutea apartenenței la un neam”. Poate afirma Sorin Lavric că este „una” cu toți mafioții din România și cu toate partidele politice pe care-și propune să le „disloce”? După câte știu, și ei au cetățenia română. Despre care popor „una” vorbim?

După relectura paginilor din Noica și mișcarea legionară, din care am citat abundent, puse față în față cu textul Mulțumirilor adresat zilele trecute alegătorilor AUR, am ajuns să cred că Sorin Lavric a fost supus, ca în filmele de science-fiction, unei operații de substituire de personalitate. Căci o asemenea scindare a sinelui, o asemenea incoerență în economia unei unice vieți nu pot fi lesne gândite la scara unui individ. „Răsturnați-vă mințile!”, îi îndeamnă Lavric pe români. Aici, unii cititori vor recunoaște, poate, parafraza la sintagma platoniciană psychés periagogé, „răsucirea minții”, folosită în dialogul Republica, când se vorbește de rostul filozofiei ca ieșire din regimul nopții și intrare în cel al luminii. Stupefacția mea a fost să văd că acest îndemn vine de la cineva căruia cândva, ca pedagog, i-am predat cultura luminii, ca să-l descopăr acum cu mintea și sufletul întunecate și „îndrăcite”. Căci așa explica Sorin Lavric rătăcirea lui Noica din cele douăzeci de articole ale anului 1940 din Buna Vestire:

„Cu cât potențial de oroare se pot încărca la un moment dat cuvintele unui filozof! (…) Portretul lui Noica, așa cum se desprinde din aceste articole, este unul de completă și frustă metamorfoză interioară. (…) Există o măsură în toate, un dozaj ascuns a cărui depășire, mai ales atunci când acesta se produce prin comoție afectivă, duce nu la altceva pur și simplu, ci la contrariul stării existente până atunci. (…)

Dincolo de aceste fluctuații sufletești pe care Noica le-a exteriorizat sub forma celor 20 de secuse ziaristice, rămâne faptul înspăimântător al metamorfozei sale. (…) Dintr-o ființă aproape angelică, Noica devenise un demon. Rămâne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atât de incontrolabil și atât de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcirea pe care a suferit-o atunci când și-a pus credința în slujba «binelui suprem»”.

Noica pe care l-am cunoscut eu în anii Păltinișului a fost pentru câțiva dintre noi cu totul altceva. Lucrul acesta apare cât se poate de explicit într-o pagină din Jurnalul de la Păltiniș scrisă în 10 octombrie 1980:

„«Gândeşte-te, când scrii, la cititorul tău ideal sau la omul pe care îl respecţi cel mai mult.» La cine se gândeşte oare Noica atunci când cade în metafizica ciobănaşului şi a «arcului carpatic», care, Doamne, dincolo de geschmacklos-ul ei, nu ar fi cu nimic vinovată, de nu s-ar recunoaşte acolo, ca într-o pocită oglindire, minţile înfierbântate sau cinice ale zbierătorilor de profesie? Ce stranie şi, pentru el, compromiţătoare întâlnire! Dar pentru noi, Noica va trebui să rămână mereu altceva: îndemnul şi ştiinţa de a face un simplu şi tăcut pas în lumină.”

Iar câteva luni mai târziu, în iulie 1981, scriam:

„Însă pentru generaţia care făcea primii paşi pe scena publică a culturii către anii 1968–1970, Noica a însemnat şi înseamnă altceva.

Când, după douăzeci de ani de tăcere, Noica a reapărut în cultura română, el a venit în întâmpinarea unor nevoi de puritate morală şi de universalism al culturii. Cultura trebuia făcută în numele unui ideal tautologic, era o practică spirituală săvârşită cu gândul la un „Dumnezeu al culturii“ şi care îşi trăgea forţa tocmai din păstrarea marelui alfabet cultural al spiritului european şi universal. În numele acestui ideal, Noica ne-a trimis către marile texte şi instrumente ale culturii, care erau surse în chip absolut, surse pentru un spirit care nu se închide în frustrări şi orgolii regionale.”

Multă vreme am crezut că omenia și caracterul unui om trec în mod obligatoriu prin cultivarea minții. „Culturalismul” lui Noica m-a făcut să cred că etica presupune o formă înaltă de școlire. Acum, după ce am cunoscut atâția și-atâția ticăloși culți, nu mai cred asta. Cultura – acum știu – lucrează cu materialul (genetic) al „clientului”. Ea nu dă garanția nașterii unui caracter, nu oferă prin ea însăși temeiul personalității. Pe acesta ți-l dai, filtrând tot ce s-a întâmplat cu tine până la o anumită vârstă. Cultura poate rafina caracterul deja existent, îi poate da stil, dar nu-l poate naște. Socrate n-a reușit să-l facă pe Alcibiade mai bun. Acesta a terminat prin a fi paradigma lichelei antice perfecte.

Sorin Lavric a absolvit două facultăți, poate cele mai înalte, alături de cea a Dreptului, din spațiul universitar al Occidentului: Medicina și Filozofia. Pe amândouă le-a dezonorat. Pe prima, făcând propagandă (ca medic!) împotriva purtării măștii anti-Covid în spațiile publice („masca este un sigiliu al îngenunchierii simbolice”) și calificând pandemia ca o „fantasmagorie”, de vreme ce „virulența epidemiei este minimă”, iar „statisticile deceselor sunt umflate”. Pe a doua, Filozofia, a dezonorat-o ilustrând, după ce îi reproșase faptul lui Noica, „potențialul de oroare cu care se pot încărca la un moment dat cuvintele unui filozof”.

De zece ani, de când relațiile editurii Humanitas cu Sorin Lavric au încetat, am continuat să-i urmăresc acestuia traiectoria cu interesul celui ce crezuse la un moment dat că îi poate influența destinul. Treptat, semnele unor derapaje a căror cheie nu reușeam să o găsesc, au început să se înmulțească: de la intenția de a-l invita pe Dan Puric – și unde anume? – la „Fundația Humanitas Aqua Forte”, care celebrează memoria Monicăi Lovinescu, la recenta colaborare cu ziarul Cotidianul, specializat, printre altele, în terfelirea obsesivă a fostului său profesor și îndrumător doctoral.

Zilele acestea a survenit, într-un moment de „exaltare”, îndrăcirea, „una dintre marile necunoscute ale firii umane”. Acum, pentru mine, din Sorin Lavric n-a mai rămas decât „faptul înspăimântător al metamorfozei sale”.

________________________

*Sorin Lavric, Noica și mișcarea legionară, Humanitas, București, ediția 2008, pp. 8-9:

Confuzia dintre mistică și politică. Dacă politica este arta de a face ca tendințele contrare ale unei comunități să coexiste fără să se desființeze, atunci mistica nu are nimic în comun cu politica. Mistica e centripetă și absorbitoare, tocmai de aceea locul ei e în singurătate sau în biserică. Altfel spus, politica înseamnă coordonarea părților într-un întreg social, iar nu topirea lor într-un tot nediferențiat, ca în cazul misticii. Tocmai de aceea, când sentimentul care leagă mai mulți oameni într-o comunitate de credință este scos din biserici și așezat pe băncile Parlamentului, pe străzi, în sediile ministerelor, rezultatul e antipolitic. Sau, cu alte cuvinte, este totalitar. Nimic nu dereglează mai mult organismul unei societăți decât un suflu mistic care blochează metabolismul politic.”

Distribuie acest articol

131 COMENTARII

  1. Cred că în perioada următoare va fi mare nevoie de acest spirit cumpănit ce străbate articolul, precum făceau bătrânii noștri cărând apa de la fântână..încet și împăcați cu drumul. Lumea și românul de azi au preluat „ușurința”/ușurătatea de a se lăsa prăvăliți spre extreme, fie chiar ele chiar sub cupola unor imbolduri ale inimii, ușurătate care- cred – pune in pericol însăși ființa idealurilor către care tind inconștient și imatur.
    Exaltarea este probabil mai periculoasă decât inacțiunea, forța decât slăbiciunea de moment, dreptatea mai păgubitoare decât pacea.

    • George Simion a cazut in pacatul pe care i l-am prezis cu multi ani in urma cand a venit la Suceava ca sa-si prezinte pentru prima data platforma unionista prin studentii din CCCP Moldova. Atunci, pentru ca a dorit sa ma cunoasca personal, i-am spus : „Daca vei face o miscare nationala prin care sa unesti Romania comunista cu R. Moldova va fi o mare victorie a neamului romanesc. Daca vei esua (ca acum cu AUR) va fi o victorie a serviciilor rusesti.”
      Nu pot decat sa constat ca prin el si AUR servicile rusesti au maculat idealul de unire al romanilor.

      • NU este decat de 1 zi in parlament, Mai asteptati cu litaniile fara sens, ALimentati dimpotriva mai mult simpatia pt AUR cu agresiunile nefondate (deocamdata)

    • Da, Sorin Lavric a obtinut o pictorie „a la Pirus”. Atatea pierderi i-a adus victoria asta in alegeri! Cred ca regreta amarnic, cu atat mai mult cu cat, prosteste, si-a asociat imaginea cu niste personaje absolutamente indezirabile. Cel putin din punct de vedere intelectual. Da, vae Sorinus Lavricus!

    • Nu, etica nu presupune o forma inalta de scolire, dar caracterul, inafara tulburarilor de personalitate care sunt congenitale, este format intr-un anume context educativ, cultural, respectiv o anume comunitate care elicita forme mai mult sau mai putin morale ale comportamentului. Personajul descris a nimerit sau, mai degraba, a ales in final o anume comunitate care, in orice caz, i-a asigurat un strop de glorie ieftina si asta a contat mai mult decat orice. Mult narcisism din pacate, frecvent printre guru.
      Exceptionala analiza si extrem de trist sa iti vezi discipolii ratacind pe asemena cai. Holzwege…

    • As fi de acord cu aceasta analiza, cei drept bine scrisa, daca ar fi fost publicata acum un an, o luna sau o saptamana in urma. Si nu acum cand deodata toata presa „main-stream” a descoperit AUR si in numele CP au sarit toti pe ei! Eu am ramas , de pe timpul comunismului, cu parerea ca atunci cand toti sunt de acord cu ceva atunci ceva nu e in regula. Si i-as recomanda d-lui profesor sa-si reciteasca „Apelul catre lichele” din anii ’90…s-ar putea sa se regaseasca singur, undeva pe acolo. Din pacate!

      • Cum sa fi scris acum un an despre nimeni ? De ce sa fi valorizat ceva ”aer in punga”? La aceste alegeri au participat : 17 partide, 18 asociatii si 5 independenti ! Cati alti deviationisti, ambuscati, oameni cu probleme medicale, pot fi si in restul partidelor participante ? Cu o luna inaintea alegerilor, aur a aparut in unele sondaje ca putand trece pragul dar, in Romania cine crede in orice sondaje ? Creatura asta nu putea fi valorizata anterior prin orice fel de comentariu facut de dnul Liiceanu sau alta personalitate de calibrul domniei sale !

        • Exact, toate la timpul lor. Acum i-a venit timpul lui Lavric pentru ca doar acum conteaza cu adevarat, abia acum este cu adevarat relevant in societate. O analiza a lui spusa acum un an sau acum o luna nu insema atat cat insramna ea acum, iar un lucru foarte important sa nu uite nimeni si mai ales dl. „Cel atent”, dl. Liiceanu este filosof si nu oracol, si asta fac filosofii, vb. despre ce este important acum si mai ales despre trecut, doar oracolul vb. despre viitor.

  2. Da, dupa ce citesti aceasta confesiune nimicitoare a lui Gabriel Liiceanu iti trebuie minute de taceare.Nu e putin lucru sa fii repudiat de propriul profesor care te acuza ca l-ai tradat nu numai pe el, dar si facultatile absolvite, devenind un personaj anti-covid, un bigot , un fanatic.
    Dl. Lavric studiind atat de mult miscarea legionara prin prisma lui Noica, si probabilv miscarea fascista pe care Heidegger a imbratisat-o, a devenit intre timp un homunculus legionaroid .
    In fond ce a facut dl Lavric? Daca nu intra in Parlament era lasat in seama lui sa se produca prin fel de fel de locuri obscure , ramanea cu senecurile de la Uniunea Scriitorilor, nu stia nimeni de el. Asa ,peste noapte ne-am trezit cu un partid neo-legionar condus de dl. Lavric in Parlament in spatele caruia stau vechi activisti de partid , securisti la pensie, si finantatorul dl. Boby P . care abia leaga doua idei, desi e regizor si e patron pe o sumedenie de ziare si posturi TV.

    • Cultura, lesne admiratoare a propriului buric, nu a fost niciunde sursa ascensiunii ‘peste noapte’ a unui partid in Parlament.
      Ca sa voteze ‘peste noapte’ 500 000 de oameni e nevoie de o logistica manu militari pusă in opera cu mâna ferma.
      Cine sau ce face ca 500 000 de adulti cu drept de vot sa ștampileze la unison o himera reprezintă o forța considerabila ce poate consolida sau amenința oricând status-quo-ul. 500 000 de romani care merg in aceeași direcție sunt echivalentul unei armate periculoase iar faptul ca nu se vad uniformele crează panica in cabinetele strategice.

    • „un bigot, un fanatic”, da.
      Exista argumente plauzibile ca i se potrivesc cu asupra de masura aieste „epitete” d-lui Lavric.
      Dar, Doamne Dumnezeule, cum e sa fii „un personaj anti-covid”?
      Ce specie o fi asta, cum se stabileste diagnosticul, stimate domn?
      Si se mai mira lumea daca se spune ca aiest virus e mai degraba unul ideologic decat biologic?
      Daca nu esti luat de curentul majoritar in ce inseamna definirea si interpretarea acestor evenimente stranii din cale afara din ultimul an inseamna ca esti un proscris, un „personaj anti-covid”?
      Nu mai avem dreptul sa nu fim de acord cu majoritatile mediatice, politice, administrative, mai nou medicale?
      Eu zic ca avem! Doamne fereste sa ni-l luati, ca putere sa faceti asta aveti.

      • „Daca nu esti luat de curentul majoritar in ce inseamna definirea si interpretarea acestor evenimente stranii din cale afara din ultimul an inseamna ca esti un proscris, un „personaj anti-covid”?”
        Da, asta inseamna, sau cum zice presedintele Romaniei de-a dreptul, un prost! Da, traim intr-o democratie, aveti toate drepturile de a nu fi de acord cu „majoritatile mediatice, politice, administrative”, deci aveti si dreptul de a fi prost si de a va exprima ca atare pe facebook sau unde vreti. Traim in plina era a prostiei transmisa cu viteza luminii in orice colt al lumii.

      • De acord:
        – Sunt de parere ca nu este bine sa bei apa, cum spun doctorii (ce stiu ei ca sa ma invete pe mine care sunt maistru in tinichigie auto?)
        – Traiasca era prostiei si sa ne mandrim cu aceasta si cu dreptul de a se exprima.

  3. De ce se „indracesc” unii oameni? Si cum, dincolo si dincoace de filetism si neindeminare mistica, „substanta” acestui fenomen deloc subtil … se presara in tocana nationalista?

    Explicatiile dlui Lavric despre ratacirea nicasiana – cele trei confuzii – nu sint decit niste biete cirje conceptuale care, helas, abia acum isi arata schiopatatul. Daca ar fi devoalat ceea ce s-a intimplat cu adevarat cu ultimul autor al unui sistem filosofic din lume, poate ca Lavric ar fi scapat de „alchimia” aceasta bizara. Va puteati imagina asa ceva: un hermeneut cu talent literar, un golanete de galerie, citiva ghenerali expirati si chemati la apelul bocancilor de parlamentar, nepoti, jurnalisti, neveste – impreuna in simfonia etnicului ambetat? Nicasius avea clasa – ar trebuie ca nu oricine sa scrie despre el.

    Zic niste domni numiti sfinti ca indracirea apare cind distinsul om ii daruieste drepturi lui Gagamitza asupra sa. Aicea nu e chiar literatura sau peratologie, ci un tip de realitate de o cruzime aparte. Il chemi si vine. Dar chemarea are si forme greu de identificat si nu e mereu constienta.

    Ne-ar salva, spun acei domni, nitzica neincredere in puterea noastra de intelegere. Ar fi multe de spus: ii datorez lui N. multe din destinul meu. Pacat ca, iata, cineva care s-a „ocupat” academic – si prin institutii inalte – cu intelegerea lui Nicasius, trece de la iluzia intelegerii lui la iluzia ca poate repeta una din erorile lui magistrale.

    Decoct de „filosof”

    • Păi trufia oamenilor ce se simt adulați chiar și de profesorii lor întru ale bunului-simț e cea dintâi alunecare către îndrăcire. După care vin cei ce cred în valoarea judecății profesorului când a decretat genialitatea elevului ca să ridice osanale și trufia mai rcrește un pic. Iar când toți cei din jur sunt doar sicofanți și nu mai este nici urmă de suflet de om normal căre să-l tragă de mînecă pe ilustrul geniu, acesta se autoconvinge de valoarea supremei sale judecăți. Și d-abia atunci este în brațele lui ”Gagamiță” și îndrăcirea-i este completă și ireversibilă.

  4. Pana acum doua zile habar nu aveam cine era Sorin Lavric sau AUR. De doua zile surprizele placute sau mai putin placute despre omul acesta nu contenesc sa apara. Ce ma fascineaza la omul asta este ca aparenta sfiosenie si fragilitate exterioara adapostesc un caracter de otel.

    Oamenii se mai schimba Domnule Liiceanu, iar Sorin Lavric nu e la prima abatere. „Îndrăcirea” de care vorbiti mai sus este de fapt a doua in ordine cronologica. Prima s-a intamplat cu multi ani in urma, cand tanarul Lavric, proaspat absolvent de Medicina si-a abandonat cariera medicala dupa numai un an ca sa isi urmeze chemarea inimii: Filozofia – pe care a urmat-o cu pasiune mistuitoare si unde a performat la nivele absolut exceptionale, dupa cum chiar si Dl Liiceanu recunoaste.

    Cati tineri au curajul sa isi asculte vocea interioara, sa stearga cu buretele 10 ani din viata lor, si sa o ia de la zero intr-o directie total necunoscuta? Cu siguranta, foarte putini. Extrem de putini. Dar dintre acesti forte putini, care frizeaza nebunia pasind pe marginea prapastiei, riscand oricand sa cada in gol, cati au taria de caracter sa mearga mai departe urmandu-si destinul si sa reuseasca la nivelele la care a reusit Dl Lavric?

    Nu subscriu si am serioase obiectii la pozitiile Dlui Lavric referitoare la pandemie, conditia femeii, minoritati si rolul bisericii in stat. Dar o sa-i urmaresc cu atentie a doua „indrăcire” de care vorbeste Dl Liiceanu mai sus si il accept cu mintea deschisa.

    Istoria ne arata ca putini intelectuali de rasa ajung politicieni de success, si un numar si mai mic reusesc sa devina lideri carismatici sau „game changers” care sa produca schimari profunde in societatile din care provin.
    Va reusi Dl Lavric sa fie catalizatorul unei consolidari de substanta a partidelor de dreapta sau sa schimbe la fata politica romaneasca? Inclin sa cred ca nu. Timpul ne va spune.

    • Am vazut-o in actiune si pe avocata de la Iasi.
      Cui îi place un duș rece pe neașteptate !?
      Cei de la AUR nu au cum sa devina o forță politică de drum lung.
      Dar pe termen scurt vor obliga toate partidele mai vechi să se reinventeze radical.
      Oare numai mie mi se pare că dintr-o data tot peisajul politic cu Presedintele lipsit de har
      care se crede eronat a fi Basescu , cu viitoarele partide guvernamentale jucand cu zaruri mici
      combinageala urmatoarei perioade si cu Ciolacu prefacandu-se indignat
      pe teme de democratie constitutionala S-AU ÎNCEȚOȘAT DE TOT ?
      In special USR – PLUS trebuie sa fie atenti , pentru ca de la ei asteaptă (sau
      aștepta) lumea sa rupă lianele si sa sfasie plasele de păianjen.
      Chestia e ca tocmai acum , cand dau cu nasul de ispita concreta
      a ciolanului îmburghezit , in arena intra scandalagii de la AUR care
      asa fascisti si legionari cum sunt e car ca ljoaca si pe cartea
      dezvaluirii in gura mare a tuturor mis-masurilor care au marcat cei
      30 de ani de fratie a politicienilor romani.
      Altfel – e o chestie de PR elementar sa iesi primul
      inainte de a apărea primul articol scris de altii pe aceeasi tema.

    • Vom reuși oare să scăpăm vreodată de ”îndrăcirea ”vieții ? Pentru că și ea există. ”Îndrăcirea ” individului face parte din ea. SAU NU ?

  5. Domnule Liiceanu,regret ca articolul |Dvs.nu a fost de 5 ori mai lung.Pacat ca scrieti atat de rar.Eu cred ca in fiecare om preexista o doza de lichelism,care ,in multe cazuri,iese la suprafata in momentul intrarii respectivei persoane in politica sau in functii publice inalte.Va rog frumos,scrieti mai des !!!

    • …”Domnule Liiceanu,regret ca articolul |Dvs.nu a fost de 5 ori mai lung.Pacat ca scrieti atat de rar”….

      ..as indrazni sa propun sa citim ce scrie domnul Liiceanu de 5 ori mai des, ca un remediu la realitatea mai sus subliniata..

  6. ´Ascensiunea´ lui S. Lavric era previzibilă, sunt destule pasaje în hagiografia lui Noica în care Mișcarea legionară e scuzată și elogiată, mai mult sau mai puțin subtil, nu e locul pt. a le cita aici. Ca să nu mai vorbim de publicistica mai recentă, are un articol despre C. Schmitt cu accente revizioniste înspăimântătoare, în care vorbește despre ocupația Germaniei postbelice, etc. Miopia și un spirit de castă, transideologic, au conspirat la acest promițător succes. Cu toate acestea, cazul S. Lavric este mai degrabă unul psihologic, ar necesita compătimire. Gânditorii criptofasciști (post)moderni, Alain de Benoist ( o cunoștință …), G. Faye, Dughin, etc., și-au adaptat mesajul în forme foarte sofisticate, chiar de stânga, domnul Lavric pare să fi fost teleportat extatic la înc. sec. 20 , e o disociere magico-realistă de personalitate. Dar nu e chiar ´peste noapte´. Apropo, ai zice că moda recentă a conservatorismului retro e un cult al pipelor . Cazul este însă și simptomatic pt. o anumită stare de spirit , de confuzie și dezorientare, a fudulei intelighenții conservatoare românești. Mulți simt cam ceea ce simte și S. Lavric , cu variațiuni individuale – căci în acest trib elitist nimeni nu seamănă cu nimeni și oricine se ceartă cu oricine -, dar nu au curajul să o spuna sus și tare sau nu alunecă (încă ? ) pîna la capăt in transă. Dar în cei patru ani de trumpism am asistat deja la o schimbare la față sau la o dezlegare a limbilor. Greu de spus ce s-ar întâmpla într-un context geopolitic diferit, similar aceluia interbelic, aceasta e doar varianta parodic-tragică, butaforică, de ´îndrăcire´, e și o salutară și involuntară (auto)reducere la absurd sau la ridicol. Din reacții am înteles că revolutionarii-conservatori mai serioși ( așa își zic! , oare nu știu că aceasta era sigla unei mișcări paneuropene protofasciste ? ) sunt jenați de noua și neverosimila apariție de la peluze, dar la invocații și conjurări faustiene nu se arată chiar ceea ce te așteptai, napoleoni și arhangheli pe cai albi. Ce nu au înțeles intelectualii fuduli ai elitei conservatoare, formați la școala nonconformiștilor interbelici de inspirație maurrasiană ( între care și mult lăudații Eliot și Chesterton ), e că în calea aceasta a radicalizării ideologice partida cea mai radicală va avea câștig de cauză, nu fac decât să contribuie, ´sinergic´, la succesul ei, electorul mediu șovin nu are timp și nici capacități de distincții geopolitice fine și inutile. Ne-au rupt creierii cu corectitudinea politica și neomarxismul, au fost foarte curajoși cu pielea ursului. Tematica, obsesiile, sunt aceleași, structura sau ecuația ideologică de bază aceeași, diferențele sunt de grad sau intensitate, nu de esență : ubicua conspirație globalistă stângistă, iudeo-bolșevicii de ieri ( nu lipsesc nici protocoalele, acum se numesc soroșiste), ce amenință cultura și civilizația europeană ( europenismul de azi amintește de arianismul de ieri), obsesiile puriste si sexuale ( bolșevismul cultural ), etc. , toate prinse în darwinismul neoliberal. Dnul Lavric a intrat cu totul în raza de acțiune fascinatorie a interbelicilor, livrați la pachet și necritic, e riscul filozofării umorale . Mai larg, e revelatoriu pt. defazarea și ingenuitatea iresponsabilă unor, a multor intelectuali romantici, fantaști, lunatici, cosmiști, tragici … Puțin aer proaspăt, la iarbă verde, nu le-ar strica, să redevină peripatetici …

  7. Mirarea mea: dar domnul Gabriel Liiceanu nu l-a „simțit” până acum pe S. Lavric în ce ape legionarice se scaldă, inclusiv în unele colaborări, mai ales la România literară? Chiar se poate crede că S.L. s-a trezit brusc și impunător cu un fel de nouă atitudine în viața politică și literară? Nici vorbă! De multă vreme doctorandul d-lui Liiceanu a făcut-o pe ideologul și, cumva, strategul unui partid cu indiscutabile reminiscențe legionare…

  8. Pare ca Sorin Lavric se viseaza în postura lui Nae Ionescu. Sa-i fi influentat Dunărea pe malul căreia s-au nascut amândoi? Ionescu la Brăila Lavric la Turnu Severin.

  9. Cred că e bine să cunoastem mai multe din tainele acestui scriitor filozof GL de azi. Un maestru al limbi române și un „citoyen” interesat de binele obștesc se prezintă azi aici în mod excelent. Mi-am reorientat impresiile despre acest scriitor filozof contemporan GL care l-a publicat pe Mircea Cărtărescu (l–am văzut la câteva serate literare).

    …”… Cultura – acum știu – lucrează cu materialul (genetic) al „clientului”. Ea nu dă garanția nașterii unui caracter, nu oferă prin ea însăși temeiul personalității. Pe acesta ți-l dai, filtrând tot ce s-a întâmplat cu tine până la o anumită vârstă. Cultura poate rafina caracterul deja existent, îi poate da stil, dar nu-l poate naște. …”…..

    Intelectualii nu sunt mai buni sau mai răi decât alții. De acord.
    Pentru cei ca mine care o mare parte a vieții s-au ocupat în primul rând de științele naturii și mai puțin cu literatură și filozofie, această prezentare a scriitorului filozof contemporan GL este un moment de bucurie și un izvor de încredere. Cred că din aceste cuvinte se poate redobândi încrederea între citoyeni, se pot limpezi apele. Tinerii de azi din țară au nevoie de astfel de personalități în spațiul public românesc, mai puțin de gălăgia vechilor și noilor propagandiști politici cu „ „patria, familia, credința” (preluat de la francezul Petain al anilor 1940-1944, în timpul ocupației și colaborării cu naziștii??, deci de la dreapta franceză?).
    Prefer idealul educației și culturii al lui Wilhelm von Humboldt de acum 200 de ani.
    A prelua în personalitatea proprie cât mai mult din lume e viața însuși.
    „Soviel Welt als möglich in die eigene Person zu verwandeln, ist im höheren Sinn des Wortes Leben.“” Wilhelm von Humboldt
    Reformele în educatie și învătământ ale lui Wilhelm von Humboldt acum mai mult de 200 de ani au pus bazele educației în Prusia. Idealurile Prusiei au fost călcate în picioare și distruse de naziști în secolul 20 în mai putin de 25 de ani. Prețul pentru omenire a fost ingrozitor.
    Idealul în educație se bazeazâ pe noțiunile iluminismului: individul autonom și cetâțeanul universal al globului (Weltbürger, vezi și JW Goethe).

    „Das humboldtsche Bildungsideal entwickelte sich um die beiden Zentralbegriffe der bürgerlichen Aufklärung: den Begriff des autonomen Individuums und den Begriff des Weltbürgertums”.

    ( …”… Unter dem humboldtschen Bildungsideal versteht man die ganzheitliche Ausbildung in den Künsten und Wissenschaften in Verbindung mit der jeweiligen Studienfachrichtung. Dieses Ideal geht zurück auf Wilhelm von Humboldt , der in der Zeit der preußischen Rekonvaleszenz auf ein erstarkendes Bürgertum setzen konnte und dadurch den Anspruch auf Allgemeinbildung förderte. Heute bezeichnet der Begriff die zentrale Idee der Einheit von Forschung und Lehre an Universitäten und ihnen gleichgestellten Hochschulen, im Unterschied zu reinen Lehrprofessuren ohne Forschungsaufgaben. ….. Das humboldtsche Bildungsideal entwickelte sich um die beiden Zentralbegriffe der bürgerlichen Aufklärung: den Begriff des autonomen Individuums und den Begriff des Weltbürgertums. Die Universität sollte ein Ort sein, an dem autonome Individuen und Weltbürger hervorgebracht werden bzw. sich selbst hervorbringen.
    · Ein autonomes Individuum soll ein Individuum sein, das Selbstbestimmung (Autonomie) undMündigkeit durch seinen Vernunft ¬gebrauch erlangt.
    · „Das Weltbürgertum ist jenes kollektive Band, das die autonomen Individuen, unabhängig von ihrer sozialen und kulturellen Sozialisation verbindet: Bei Humboldt heißt es: „Soviel Welt als möglich in die eigene Person zu verwandeln, ist im höheren Sinn des Wortes Leben.“ Das Bemühen soll darauf zielen, sich möglichst umfassend an der Welt abzuarbeiten und sich dadurch als Subjekt zu entfalten. Zum Weltbürger werden heißt, sich mit den großen Menschheitsfragen auseinanderzusetzen: sich um Frieden, Gerechtigkeit, um den Austausch der Kulturen, andere Geschlechterverhältnisse oder eine andere Beziehung zur Natur zu bemühen.“[1] Die universitäre Bildung soll keine berufsbezogene, sondern eine von wirtschaftlichen Interessen unabhängige Ausbildung sein.
    Akademische Freiheit heißt zunächst äußere Unabhängigkeit der Universität. Die Universität soll sich staatlichen Einflüssen entziehen. Humboldt fordert, dass sich die wissenschaftliche Hochschule „von allen Formen im Staate losmachen“ sollte. Daher sah seine Universitätskonzeption vor, dass beispielsweise die Berliner Universität eigene Güter haben sollte, um sich selbst zu finanzieren und dadurch ihre wirtschaftliche Unabhängigkeit zu sichern. Akademische Freiheit verlangt neben der äußeren Unabhängigkeit der Universität von staatlichen und wirtschaftlichen Zwängen auch die innere Autonomie, d. h. die freie Studienwahl, die freie Studienorganisation und das freie Vertreten von Lehrmeinungen und Lehrmethoden. Die Universität soll deshalb ein Ort des permanenten öffentlichen Austausches zwischen allen am Wissenschaftsprozess Beteiligten sein. Die Integration ihres Wissens soll mit Hilfe der Philosophie zustandekommen. Diese soll eine Art Grundwissenschaft darstellen, die es den Angehörigen verschiedener wissenschaftlicher Disziplinen erlaubt, einen Austausch ihrer Erkenntnisse zustande zu bringen und sie miteinander zu verknüpfen. Das humboldtsche Bildungsideal bestimmte lange Zeit die deutsche Universitätsgeschichte entscheidend mit, auch wenn es praktisch niemals zur Gänze realisiert wurde oder realisierbar ist. Große intellektuelle Leistungen der deutschen Wissenschaft sind damit verbunden……..).

    Libertate academică înseamnă independența exterioara a universității. Universitatea trebuie să devină independentă de influențe ale statului. Cred că e ceva necunoscut în România de peste un secol.

    „Principiile noastre pentru reformarea patriei” de Kogălniceanu …. de la revoluționarii anului 1848 până la apelul de azi a scriitorului filozof contemporan GL se pot discuta multe din domeniul culturii, literaturii, artei, filozofiei și ale științelor naturii în spațiul public românesc de azi liber și necenzurat. Prefer pledoaria de azi a scriitorului filozof contemporan GL care dă astfel dovadă de un orizont universal, admir felul în care practică azi „meseria de cetățean român, european și universal/ Weltbürger”.
    La multi ani!

    • Despre MIHAIL KOGĂLNICEANU s-a scris puțin și (aproape ) fără folos/foloase.Se apropie anul …2040, interval în care cultura română,fără o profundă abordare a tot ce a intreprins ,va bate pasul pe loc .

      • Îmi pasă de tinerii de azi din țară, pentru ei particip aici. Spiritul civic dezlănțuit 1989 la eliberarea din naționalcomunismul ceaușist va birui. Tinerii de azi din țară cunosc numai libertate pace și democrație. E bine. Lor la doresc bunăstare, belșug și prosperitate, un trai ca în vest, salarii ca în vest. România europeană e o șansă pentru cetățenii români și o asigurare a granițelor țării. Piața Comună și Uniunea Vamală în UE nu e mult dar destul de mult în raport cu China, Rusia, Turcia etc.
        Promisiunile ieftine ale ideologilor izolaționsmului naționalist au avut succes în unele părți din estul UE. Statul „național” apărut după revoluția franceză 1789 și revoluția burgheză 1848 nu mai face față nevoilor cetățenilor de azi de pe continent. Marile blocuri China, Rusia , SUA sunt azi o realitate care merită să fie reflectată.

  10. Domnule Liiceanu, se spune ca fiecare om are pretul sau !
    Cred in zicerea aceasta dupa cum mai cred ca, din varii motive, nu toti il exhibam, lucru de apreciat consider eu.
    Domnul Lavric (sper ca nu vrea sa devina ideologul AUR) tocmai ce ni l-a comunicat !

    PS. Iertati-mi barbarismul dar dvs tocmai i-ati apreciat pretul si dupa parerea mea l-ati pretaluit foarte exact !

      • Deocamdata AUR este un fel de varza a la Cluj in care sunt amestecate concepte !
        Cum bine a spus Gabriel Liiceanu Sorin Lavric inca mesteca la ele.
        De facto el este un mestecator… nu a distilat inca nimic. In loc de esente din cazanul AUR iese o cocleala !

        PS. Mai e mult pana departe…

  11. Nimic despre faptul ca in ianuarie 2018, adica acum trei ani, Dl Liiceanu se afisa cu Lavric cat se poate de public si vizibil. Nu l-a publicat de 10 ani, dar l-a avut partener de dialog destul de recent. https://adevarul.ro/cultura/carti/gabriel-liiceanu-dialog-sorin-lavric-despre-volumul-continentele-insomniei-1_5a65d1e0df52022f75c1b8b4/index.html.

    Deci metamorfoza a inceput din februarie 2018. Numai ca in 2018 Lavric publica o carte care iata, apare pe faimosul crestinortodox.ro
    https://carti.crestinortodox.ro/glasuri-din-bolgie_pXCeWER1mtzC
    Mai bine ar fi zis dl Liiceanu „am vazut ca e dus, dar am sperat ca-i trece. Am gresit invitandu-l la daloguri dupa ce omul a inceput sa spuna dubiosenii.” Dar nu, nu zice asta, pacat ca avem si noi internet.

  12. Excelent text ! Sigur, metamorfoza acestui om este înfiorătoare. Sa încerci sa resuscitezi monștri condamnați iremediabil de istorie, sa-ti utilizezi aura pentru a fascina oameni incapabili de discernământ este un act de trădare, un act criminal din partea unui intelectual. Cine știe ce frustrări intime ascunde aceasta metamorfoza…..

    • JP Sartre a rămas fidel comunismului stalinist sovietic toată viața. Martin Heidegger, Gerhardt Hauptmann și Führerul Adolf.H. în anii 1930 …..
      Bertolt Brecht a acceptat 1955 Premiul Stalin din URSS.
      Albert Camus, anarhist, ca tânar era membru al PC Algerian și luptător în Rezistance, s-a distanțat 1956 după represiunea sovietică din Budapesta/Ungaria de comunism. Victor Orban/Budapesta se declară azi iliberal și adept al lui Vladimir Putin.
      Încercare și eroare….

  13. O exceptionala luare de pozitie a exceptionalului Liiceanu care-l „renaste” din propriile pacate(dobândite tocmai din „confuzia dintre contemplație și acțiune; confuzia dintre mistică și politică ; în fine, confuzia dintre viață și ideologie”, pe care domnia sa însusi le-a „exersat” în perioada „basista”) si creeaza premisele timide ale (re)împacarii cu fostii admiratori din epoca „Jurnalului de la Paltinis”.

  14. Nu este primul si,sigur,nici ultimul om care isi ascunde cu dibacie caracterul pana cand,printr-un obscur declic,explodeaza. Are nevoie doar de un mediu propice si,acest mediu,i-a fost oferit. Eu nu as fi atat de panicat in legatura cu acest partid sau miscare sau…ce-o fi. Sunt convins ca vor disparea in anonumatul din care au aparut.Asa s-a intamplat cu PRM si PPDD. Va inteleg dezamagirea,D-le Liiceanu dar viata ,oamenii,ne ofera astfel de dezamagiri.Ce e val ca valul trece…

  15. Dommnule Liiceanu.
    astept reactia lui Sorin Lavric la prea lunga dumneavoastra epistola in caare va disculpati citand. Cred a invatat bine de la dumneavoastra lectia autoritarismului platonician dezavuat candva de Webber, pentru a profesa tot mai sigur de sine o gandire care exclude si nu una care integreaza. De la Noica a invatat sa nu se dezica de metoda aderarii fara rest la fapta. De fapt, „tanarul Sorin” va apartine, semintele puse in paideia sa au „rodit” acum.
    Rodul maturitatii sale a fost expus la Romania literara, sub ochii blanzi ai domnului Manolescu, un alt intelectual care se disculpa jalnic.
    „Spalarea mainilor” e un ritual stravechi, inclusiv romanesc…

    • Din semințele sădite în anii 90 de către intelectualii vrăjiți de geniul unora ca Noica, Ionescu, Țuțea et comp., ies acum mlădițele otrăvite. De o candoare sublimă mi se pare „lista” lui Lavric: urletul lupului se adresează întotdeauna propriei haite.

    • Stimate domnule Coande (mi-e peste mina sa ma adresez unui profesionist cu „Domnule Coande./Punct”)
      Ma intreb ( façon de dire…) ce anume face ca logica-va sa o ia pe o carare visceral-umorala, stabilind o relatie de filiatie si ventrilocism intr-o „inflorire relativ tirzie” pe scena ideologica si politica, Stiu ca sint vremi de pandemie, insa, cu siguranta, preocuparea dv. in materie de igiena manuala bate spre arhetip, „acel” spalat pe miini. Ceea ce nu va flateaza spiritul justitiar, caci, din perspectiva cazuisticii jurisprudentiale „, acolo” era vorba de un inocent.

      • Nu sunt justitiar, domnule StPaul, dar cred am fler, mai ales citind ce scriu cei doi (din fatza Tebei), nu doar articole postate in internet. Vad in aceasta relatie (se vorbeste exagerat despre… Socrate/Alcibiade, nu e cazul) un sentiment uman puternic: love&hate.
        E o iubire intoarsa in ura, caci Ucenicul vrajitor si-a tradat Maestrul…
        Incolo, umorile sunt la altii, nu la mine. Ca si semintele otravite.

  16. Cred ca alta este cheia in care trebuie privit in momentul de fata Sorin Lavric, nu una legata de Noica. Probabil tentatia (oportunitatea?) de a deveni un nou Nae Ionescu a intunecat luciditatea tanarului de acum 30 de ani.

  17. Sorin Lavric este expresia crizei de identitate a poporului român, care caută – şi nu găseşte – acele repere care să-l definească. Soluţia lui Lavric nu este validă, însă totdeauna găsirea adevărului presupune astfel de intrări în absurd. Noi, românii, avem acest handicap: ştim ce ne defineşte ca moldoveni, ardeleni, olteni etc, însă nu identificăm ce ne defineşte ca români; limba? credinţa? spaţiul geografic? acestea sunt repere necesare, nu şi suficiente, pentru că nu sunt valori întregitoare. De aici greutatea noastră de a ne clădi ţara.

    • Nu prea există o criză de identitate a poporului român, oricât s-au chinuit unii publicişti să o acutizeze. Sub 3-4 imperii, românii s-au apărat instinctiv prin analfabetism, iar azi prin criza lecturii. În afară de Raftul Denisei, nu prea se mai citeşte mare lucru, şi în special ce produc membrii Uniunii Scriitorilor, a cărei comisie a renunţat pripit la Sorin Lavric, fără să observe nici măcar că Decoctul nu e un tratat despre femeie, ci despre „gagici”, ceea ce e cu totul altceva, măcar pentru cine se pricepe. Cât privește AUR, meritele filosofului în alegeri sunt firește nule, cine naiba să-l citească, uriașe fiind însă ale pamfletarilor care de ani de zile iau la mişto, și când trebuie, și când nu trebuie, adesea pe ton agresiv CTP, ortodocșii ca „pupători de moaşte” sau micile noastre realizări istorice.

  18. Tocmai voiam să scriu un articol „Rinocerizarea lui S.L.” – dar acum nu mai e nevoie. Metamorfoza asta urâtă a oamenilor pe care i-ai cunoscut puri, ca studenți (și toți avem tendința să fim mai încrezători în foștii studenți, mai îngăduitori cu ei) e unul dintre cele mai triste lucruri din viața de profesor. Noroc că există și cazul contrar.

  19. Nu exclud ca astfel de schimbari de gandire, de treceri de la o conditie cognitiva la alta, de „revelatii” asupra lumii sa apara la un moment dat in mintea unui om, insa daca acest om s-ar fi limitat doar la un cerc restrans sau la scrieri alta ar fi fost situatia. Insa, acest Lavric a ajuns in politica mare din Romania si reprezinta a patra forta politica din parlament. Eu nu prea inclin sa cred ca astfel de partide mici au aparut doar pentru a disparea apoi in neantul istoriei. Este posibil ca intr-o zi acest AUR sa capete si mai multa putere in urma unor alegeri, iar liderii sai sa guverneze Romania. Va dati seama ce ar insemna asta? Lavric- ministrul culturii. Ce este si mai socant este ca invoca un fel de fanatism religios caruia ar trebui sa ne supunem. Un alt soc pe care l-am avut, a fost atunci cand am vazut ca omul uraste femeile din adancul fiintei lui. El desconsidera femeia intr-un mod care aduce aminte de Evul Mediu. Eu cred ca Sorin Lavric a fost mereu o cartita a KGB-ului, din ’90 pana astazi, la fel ca si alti membri AUR care in ultimii 20 de ani au stat in umbra si care astazi se reunesc in acest partid. Inteleg ca exista unul care a jucat un rol in coordonarea Revolutiei de la Timisoara, de exemplu.

  20. Din pacate, politica actuala e dincolo de ideologie, ideal, convingeri si principii, iar educatia aleasa e o unealta ce poate fi utilizata in orice sens. Politica e despre interese (personale, locale, nationale sau globale), iar intrebarea „Cui prodest?” clarifica, in cele mai multe cazuri, afilierea reala, pozitiile si actiunile politicienilor.

  21. Frumos, foarte necesar articolul.
    Desigur, nu explica pedeseriszarea D-lui Lavric (prefer acest termen, dar sunt practic echivalente).

    „Prefer să-mi fac exercițiile spirituale în singurătate, la mine acasă, și nu în piața publică în genunchi” – eu prefer sa ma duc Duminica la biserica.
    Din martie insa particip la Liturghie nu „in umbra catapetesemei”, ci in curtea bisericii, inauntru este aglomerat, nu se respecta distantarea, unii nu poarta mastile cum trebuie.

    Dar tare mult as vrea ca aceasta participare sa nu devina OBLIGATORIE, asa cum erau sedintele UTC si adunarile populare de lauda Tovarasului inainte de 1989 …

  22. Nu contest analiza dlui Liiceanu, ci faptul ca nu se apleaca sa analizeze si celalalt partid BICI, USR, cu dl Caramitru junior pe post de ideolog. Derapajele ultimului se pare ca nu l-au deranjat. Consider ca sunt doua partide BICI in parlamentul actual: USR si AUR. Ambele isi propun sa curete scena politica de „hoti si talhari”, cu nuante desigur. USR vrea sa scape de „hoti si traditionalisti”, iar AUR de „hoti si neomarxisti”. Ambele au discursuri transante la adresa clasei politice, ambele vor sa o reformeze, ambele folosesc un limbaj dur, Caramitru la USR, Lavric la AUR. USR ii reprezinta pe hipsterii cosmopoliti, „progresistii” ce au studiat la Bruxelles si Paris nod cravatei cum se face si sa stea mumos la aberatiile sexiste ale stangii neomarxiste europene, injurand vartos biserica ortodoxa si nu numai, ci pe toti traditionalistii/conservatori facandu-i retrograzi, fascisti, putinisti etc. Astia sunt cei buni, asa-i? Dar AUR care e reactia la aceste specimene si ideologia lor neomarxista sunt cei rai, asa-i? Dl. Liiceanu nu duce lipsa de inteligenta, dar din pacate aplica o dubla masura in ce priveste ideologiile politice. Cand o sa vad si o critica a derapajelor USR si Caramitru junior la dl Liiceanu atunci o sa cred si in onestitatea dlui politica. Romanii s-au saturat sa tot fie injurati si uniliti de hipsterii progresisti de la USR si au votat AUR pentru ca in ei au vazut biciul care raspunde biciului USR. Si au toate sansele sa creasca pentru ca USR la guvernare vor incerca sa aplice tot ce cer neomarxistii europeni, inclusiv in educatie la copii, ca sa-i formeze atei si sexomarxisti de mici. Iar peste 4 ani procentele lor vor fi invers: AUR >=15% si USR<=9%, daca raman in opoziitie si nu fac greseli.

    • Ce treaba are D-l Liiceanu cu Caramitru Junior? I-a fost student, fin, sau discipol? Dumnealui il analizeaza pe Lavric cu amaraciunea profesorului dezamagit de evolutia unui discipol. Mai lasati propaganda pro aur, v-a mers la tara, nu va merge si aici.

  23. Vroiam sa va spun ca daca vreti sa va dati seama ce fel de persoana este dl Lavric, sa urmariti emisiunea facuta la Trinitas – Europa Christiana cu Sever Voinescu, in care dl Lavric isi priveste tot timpul unghiile! Doar ca aceasta emisiune nu se mai gaseste in arhiva. Poate ca e mai bine.

  24. Oare, nu cumva, Lavric poate fi considerat drept un personaj din piesa lui Griboyedov, „Prea multa minte strica”?
    Atat Medicina cat si Filosofia, ca domenii ale stiintei ce ofera o larga cunoastere a omului, prima sub aspect fizic, a doua, sub aspect intelectual, au fost tradate de Lavric in modul cel mai inacceptabil.
    Lavric il confirma deci pe Griboyedov si ne lasa fara raspuns in privinta „deraierii” mintii unuia ce promitea, la un monment dat, sa devina un exemplu pentru membrii societatii.
    Dar, la scara umanitatii, Lavric nu este unic, tradari similare fiind cu duiumul….
    Sunt de acord cu d-l Liiceanu cand isi exprima stupefactia fata de „ratacirea” lui Lavric, in politica, chiar daca d-l Liiceanu nu s-a exprimat asa, cu aceste cuvinte, adica….
    .

  25. Gasesc articolul domnului Liiceanu un pic cam dur.
    Dupa mine, primul pas spre indracire este cel al iubirii de arginti. Mai exista si alti pasi, de exemplu trufia. Ori la aceste capitole cred ca a cazut mai intai mentorul si, dupa mine, inca nu domnul Lavric.
    Pana acum domnul Lavric se face vinovat de naivitate, nu cred ca si-a dat seama in ce cloaca se baga. S-a bagat intr-o cloaca mai larga, numita Parlament si apoi intr-o cloaca mica mica, dar si mai murdara, numita AUR. Nu stiu cum va iesi de acolo pentru ca daca te bagi in tarate te mananca porcii. Ma astept ca peste maximum un an sa devina un senator independent si atunci ceea ce a facut anul acesta s-ar justifica. Daca nu diagnosticul pus de domnul Liiceanu ar putea sa fie corect.

    • Trufia este pricipalul atribut al intelectualilor publici azi, fie ei din Romania sau din Franta, de exemplu. De aceea nu mai ii mai asculta mai nimeni ,decat o minoritate. Ce impact avea in anii 90 GDS si ce impact are azi? ….aproape nul. Nu mai spun ca din cauza trufiei si orgoliilor nemasura GDS s-a auto-distrus , de exemplu.
      Daca Cioran, Eliade, Noica Heidegger au fost fascinati de fascism si au o justificare in contextual istoric al anilor 30, dl Lavric expert in acesti autori nu are nici o justificare, …ar fi trebuit sa stie bine ce greseli grave au facut acestia ca sa nu le mai repete. Toti au pornit de la ura fata de democratie care are tare majore, dar e singurul sistem unde libertatea exista cu adevarat .

      • Raspunsul dvs ilustreaza clar neintelegerea lumii in care traim dar si a unor percepte crestine, care sunt mult mai vechi decat orice urma de antisemitism.
        A acuza pe cineva de antisemitism prin scoaterea unui text in afara contextului este o dovada de lipsa de argumnete.
        Nu numai evreii sunt iubitori de arginti, toata lumea de azi traieste in cultul banilor (fie ei de argint, aur sau hartie). Si in fapt ma refeream la o persoana concreta, nu la un grup etnic.

    • Iubirea de arginti nu e indracire, e mai degraba umanizare. E un pacat foarte uman, in exces poate duce la crime, dar pana la urma are in spate macar logica unui rationament. Ce e terifiant la indracirea prin fanatizare este ca nu are nici macar un rationament, este obsesie pura, aleatoare, neiertatoare tocmai pentru ca e fara motiv. Cred ca Gabriel Liiceanu ar fi mai degraba usurat sa stie ca Lavric scrie doar dintr-un calcul financiar.

      Naivitate, nu cred. Era mai deunazi un articol pe Contributors despre recenzia acida a lui Lavric la ultimul volum al lui Cartarescu. M-a facut sa-i citesc recenzia, Lavric era intr-adevar inversunat, vroia sa plateasca niste polite, cu referiri de genul „dara urat mirositoare a unui talent epuizat”. Aceeasi atitudine acum in scrierile politice. Cam multa naivitate, totusi, chiar in toate domeniile. Nu cred ca e un accident.

      • Am citit si eu recenzia cu pricina si am gasit justificate cateva din exemplele de versuri slabe date de Sorin Lavric.
        Ca SL scrie cu o anumita rautate nu pot contesta. Daca cititi criticile literare din perioada interbelica veti gasi pagini intregi de atacuri la persoana de o violenta greu de intalnit astazi.

  26. Ni se realeaza despre o crima ingrozitoare savirsita de cineva. Care chiar te ingrozeste. Vecinii, intrebati despre acuzat, au numai cuvinte blinde, cuvinte de lauda: un om linistit, un vecin civilizat, nu credeam ca.
    (Fie vorba intre noi: ceva iesiri si gesturi nelalocul lor au fost obvservate, dar nu li s-a dat importanta; pina cind…)
    Desigur, dl Soprin Lavric nu poate fi asemanat cu Puie Monta, dar daca a ales AUR pentru ca „au fost singurii care mi-au dat o sansa”?
    NB,
    eu unul vad dezumflarea noului partid la fel ca partidul lui „nici nu stiti ce pierdeti”.

  27. Din propria experiență consider că pot spune ce s-a întâmplat. A descoperit un duhovnic „pravoslavnic ortodox” sub a cărui „ascultare” s-a pus.

  28. Un text scris pe masura autorului , un text punct ochit punct lovit , ce practic desfinteaza , nu cunosterea , finalizata prin cele doua facultati aratate in text si prin obtinerea unui doctorat , ci mai degraba desfinteaza pe omul numit Lavric . Desigur ,cunosterea nu da masura caracterului unei persoane si nici nu poate fi atributul maretiei nimanui , mai degraba cunosterea , da , celor ce o poseda , o doza de modestie .Textul , pune in antiteza intelegerea, afirmata ca si cunostere la un moment dat, cu noua forma de exprimare publica ce pare a nu avea nici cea mai mica legatura cu cel ce a fost cindva tinarul Lavric (la nivelul discursului propriu ) . Chiar nu cunosc persoana si nici caracterul acesteia si nu ma pot exprima decit la nivel de posibilitate . O astfel de modificare, a intelegerii, urmata de un discurs ce contrazice tot cea ce cindva era parte a cunosterii , transpusa in teza de doctorat a persoanei Lavric , nu poate avea multe cauze . Fie , momente din viata cetateanului Lavric , momente de care nu avem stiinta , au dus la o noua forma de intelegere a vietii ,se intimpla mereu la multa lume ,fie interese ce tin mai degraba de nevoia de maretie personala sau de obtinerea unor avantaje de tot felul , i-au modificat structural discursul public si propria viziune asupra cotidianului . Poate modestele cuvinte – interesul poarta fesul- sau auto maretia , ca parte a nevoii imediate de aceptare a vietii ,au dus la ceea ce textul ne zice , la o contradictie majora intre Lavric omul din tinerete si Lavric omul de azi . Sigur credinta are si un rol in viata de zi cu zi asa cum si alte forme de exprimare publica au rolul lor , dar a te folosi de credinta , ca unic gestionar si cunoscator al acesteia sau a te folosi de un termen ce defineste general un cetatean, dar nu un intreg , numit roman ,a gindi romaneste ,nu este apanajul numai a celui ce se auto defineste roman, este posibilitatea atasata tuturor cetatenilor ce creaza intregul numit Romania .Nimeni nu este depozitarul romanismului in forma absoluta si nici al credintei , ce poate avea multiple forme de exprimare si intelegere ,dar care (aceste forme )nu pot fi generalizate ca si obligatorii pentru toti cetatenii tarii . A spune ca esti crestin ortodox nu inseamna a fi numai roman , cum a fi roman nu inseamna numai a fi etnic roman .Probabil partidul in cauza numit AUR va incerca sa isi faca loc ,cu coatele, tiris – grabis , printre partidele de frunte ale natiei , dar viitorul nu este nicicum al unor astfel de entitati politice .O vorba , mereu imi este adusa aminte de memoria selectiva, o vorba ce imi zice – lume multa , oameni putini – .

  29. Ați scris, domnule Liiceanu, un comentariu excelent la care nu pot decât să subscriu . Dvs. evocați, în termeni „tari“, printr-o opoziție ireductibilă, strania transformare a lui Sorin Lavric. Ii citisem cartea despre Noica, mă entuziasmase tocmai spiritul obiectiv în care era scrisă și îi citeam cu regularitate cronicile din România literară, le căror subiecte erau alese cu grijă și comentate cu finețe în limitele unei altitudini de gândire niciodată părăsite. Acum, îmi vine să zic că omul e mai degrabă de plâns. pare un caz trist de schizoidie. Dedublarea personalității e, s-ar zice, un fenomen relativ frecvent. Ceea ce izbește aici în mod special este „abisul“ care se cască între ele două forme de existență a personalității, între intelectualitatea rafinată și calmul interiorizat, pe de-o parte, grobianismul de gândire și exprimarea frenetică, de cealaltă, Curios e că această scindare s-a produs abia acum, sau poate se pregătea mai demult, dar semnele erau prea subtile spre a putea fi percepute. Oricum, trist, foarte trist!

  30. Problema fundamentala a domnului Liiceanu e ca uita de filozofie cand face politica.
    Iata ce scrie Teodor Baconschi, incercand sa nu demonizeze sustinatorii AUR: „Problema e că suveraniștii radicali – nu cei care vor, de pildă, precum de Gaulle, ”o Europă a națiunilor” – nu se opresc la critica justă a exceselor globalizării, ci neagă principiul societăților deschise, al comerțului mondial liber și al mobilității fără frontiere.” Asadar, mobilitatea fara frontiere e un ingredient al conservatorismului acceptabil politic astazi.
    Ce inseamna asta pentru „Europa natiunilor” a conservatorilor acceptabili politic precum de Gaulle, poate vedea oricine cu ochiul liber. Englezii sunt minoritari in Londra, primarul e pakistanez. Ne putem astepta in curand la o regina de culoare, de preferinta lesbiana, pentru a bifa categoriile lui Remus Cernea. Nou venitii sunt in strada daramand statui, sunt la televizor dand lectii de white privilege si white fragility, in cel mai bun caz, sau glumind nonsalant etaland un rasism genocidar, iar firava opozitie politica la aceste noi realitati este constant demonizata. Istoria si prezentul etnic si rasial al europenilor sunt rescrise sub ochii nostri intr-un amplu proces mediatic de blackwashing. In alegerile americane, liberalii au reusit in sfarsit ce asteapta si pun la cale neostenit de multa vreme: rasturnarea raportului de forte in state cheie precum Georgia, Virginia, Arizona, prin transformari demografice.
    Ce se intampla cand autohtonii isi dau seama ce li se intampla am vazut la Ditrau. Asadar, intr-o tara ca a noastra din care oamenii productivi au plecat, iarna demografica a inceput, si interesele corporatiste au inceput deja importul de forta de munca asiatica, ori Romania va avea destinul Londrei, ori avem un partid care sa insufle forta morala pentru a permite un alt destin national. Citatul care l-a inspaimantat pe domnul Liiceanu ar da factura unui astfel de partid. Cu o minima empatie politica, domnul Liiceanu ar vedea ca si pe nationalisti ii inspaimanta destinul cert rezervat natiunilor in globalismul liberal si retorica rezervata lor de establishmentul politic.
    Domnului Liiceanu ii displace si confuzia dintre mistica si politica, as zice pentru ca nu filozofeaza indeajuns pentru a vedea ca la baza oricarei politici este o meta-politica. La baza oranduirii noastre liberale, de pilda, se afla mistica egalitarismului, nedeductibila din nici o realitate sau lege a naturii. Atata vreme cat exista un stat, va exista un nivel civic la care vor incepe sa se manifeste inegalitati. Atata vreme cat exista o limba oficiala, sau macar una dominanta, vor exista si conlocuitori cu alta limba materna. Putem fi toleranti cu minoritarii, cu musulmanii din Dobrogea si cu ateii, nu trebuie sa ii ardem pe rug, ca Augustin, dar asta nu inseamna ca suntem nevoiti sa ii lasam sa dicteze caracterul unei natii. Fara un liant etnico-mistic, in virtutea doar a libertatilor induividuale, nu pot exista natiuni, si in ultima instanta, state. Cand toata lumea ia existenta statelor, a natiunilor, a etniilor si a raselor ca de la sine intelese, as putea fi de acord cu domnu Liiceanu ca nu avem nevoie de un discurs patriotard. Cand in ideologia dominanta toate acestea sunt inexistente, numite cu scarba nativism, batutul cu pumnul in piept devine esential pentru existenta unui popor. De acord, nu este astăzi criză în țară de meseria de români – nu inca. Dar aspiratiile noastre sunt spre occident, iar in occident este criza de meseria de englez, de neamt, de francez sa, si oricine are o astfel de meserie este egalizat cu urmasul lui Hitler, la fel cum AUR este iata egalizat cu urmasii legionarilor.

    • Mai e ceva: civilizația urabană multilinguă și multietnică de la Babilon până azi. Pluritate, diversitatea este realitate în democrație și în civilizația urbană vest. Conflictele de interese dezbătute în spațiul public sunt normalitate în democrație (vest).
      Altfel pe plaiurile mioritice ….

      …”… Fara un liant etnico-mistic, in virtutea doar a libertatilor induividuale, nu pot exista natiuni, si in ultima instanta, state. Cand toata lumea ia existenta statelor, a natiunilor, a etniilor si a raselor ca de la sine intelese, as putea fi de acord . …”…

      Uluitor. Alte comentarii ale dvs erau bine argumentate, cumpătate (recunosc, sunt „nemuzical” în chestii de transcendență, religie) . Acum frustrare când apare vânt potrivnic unui izolaționism naționalist care a dăunat românilor în centenarul mult lăudat la București?
      Civilizație urbană vest e puternică, viabila și are un viitor. Greu de acceptat pentru unii imigranți din est? Altfel e cu cei care trăiesc cu vocabularul secolului 19 și ignoră catastrofele secolului 20 izvorâte din „naționalism”, „rasism” si „mitologiie mincinoase”, cer „stat național unitar (etnic?)” și izolaționism naționalist”.

      …”…. in occident este criza de meseria de englez, de neamt, de francez sa,… „…

      Nici pe departe Franța, RFG sau UK nu au probleme care înlătură democrația. RFG are azi un partid de extrema dreapta AFD (înainte erau NPD, Republikaner etc) care provoacă partidele din Bundestag, care se manifestă xenofob în spațiul public. Franța are o tradiție politică cu confruntare și coliziune mai pronunțată. Fair play în UK se poate vedea cum este respectat Brexit cu câteva voturi în plus față de remain. Aceste democrații vest sunt stabile și rezistă globalizării. Mai sunt democrații vest cu un sentiment puternic de atașament al cetățenilor cum e Danemarca, Suedia, Norvegia, Elveția (patru limbi oficiale de stat) etc. Pace timp de 75 de ani a adus bunăstare, prosperitate și belșug locuitorilor în occident. Prin compromis și politică de reconciliere vestul continentului s-a reorganizat în NATO și UE, vestul este azi un refugiu pentru Menschenkinder ale globului. Sentimentul de fericire e găsit la locuitorii democrațiilor scandinave, mai puțin în statele „naționale” iliberale ca Ungaria, Turcia, Rusia etc.
      Statele „naționale” create 1918/1919 în estul contuinentului nu au reușit după un secol să asigure locuitorilor „un trai ca în vest”. Mitologie cârnă și ideologii naționalcomuniste ca „Națiunea ceaușistă” (nu am considerat această „națiune” Heimat …) catapultează estul continentului în mizerie. Cele 50 de ani de dictatură 1939-1989 și lipsa unui stat de drept consolidat, lipsa unei justiții independente sunt problemele românești de un secol. Mai puțin e nevoie de mitologii dâmbovițene vechi și noi.
      „Suntem vechi domnule”
      IL Caragiale după 120 de ani.

      • Daca inteleg bine, contra-argumentul dumneavoastra e ca cine are meseria de neamt e cu necesitate asociat cu „un partid de extrema dreapta AFD”. Pai cam asta era argumentul meu.
        Iar daca AfD e partid de extrema dreapta, ce parere aveti despre tentativa de interviu luat lui Richard Spencer de Gary Younge, in care Spencer isi asuma meseria de englez?
        https://www.youtube.com/watch?v=d9ElMRnqL2c

        • Naționalismul german are un miros urât de tot. AfD are 12% în Bundestag, deci mai sunt alții, cei 88 % „cetăteni germani” PRO-UE „ Europäisches Deutschland” și contra „Deutsches Europa/AfD”….

  31. Sa fie doar ironic faptul ca domnul Lavric totusi nu a fost consecvent in logica sa sa nu foloseaca termenul de ‘Coalitie’ atunci cind si-a botezat paritidul ‘Alianta’? Ar fi fost mai aproape de ‘esenta’ ideologica cu acronimul Coalitiei pt Unirea Romanilor…

  32. Nimic, totusi, despre convingerile lui Lavric de un arhaism inspaimantor vizavi de femei? Totusi, SL vede in Decoct de femeie tot ce a priceput in viata despre femei. Ati urmarit interviul acesta de anul trecut pe canalul oficial al BOR? https://www.youtube.com/watch?v=hkVtYO_zUBI
    – min 3.32: Despre iluzia egalitatii intre barbat si femeie: feminismul e o fantasmagorie, intretine iluzia ca rolurile pe care traditia si istoria i le-a consacrat barbatului pot fi preluate de femei – luptator, razboinic, filosof, compozitor de muzica clasica, jucator de sah, tot ce inseamna forta, concurenta si vointa – roluri pe care le au doar barbatii!
    Aici prezentatorul are o firava incercare de a-l contrazice, invocand ca sunt multe femei care au ajuns in aceste roluri, la care dl Lavric, intr-o profunda disonanta cognitiva care ii sterge temporar si amintirea propriei sotii procuror, care l-a intertinut sa-si faca studiile de filosofie dupa ce a esuat cu medicina, replica senin:
    „Ele insele isi dau seama ca nu se simt acolo prea prielnic, ca nu sunt in elementul lor si de aici impresia ridicola pe care o lasa. Nu exista femei in istoria filosofiei.” Oare cum sa crezi ca astfel de conceptii au aparut peste noapte, cand in opera aceasta cu pretentie de teorie obiectiva aduna tot ce a putut el mai bine in viata, manipuland instrumentele filosofice pentru a-si exprima propria ideologie stramba, rigida si profund misogina?
    – min 6.27 – „Rostul femeii este sa se oglindeasca in mintea barbatului, ca sa-i fie fie muza, fie blestem, fie nenorocine, fie pur si simplu un prilej de meditatie”. Aceleasi stereotipii arhaice despre femei, al caror singur rol este acela de a servi barbatilor, ca intelectul lor e prea fragil ca sa intre in competitie cu ei. El continua – daca ar fi fost misogin, n-ar fi scris un rand despre femeie.
    Cei doi intelectuali (7.22) anuleaza din start orice potential repros de misoginism la adresa dlui Lavric – „cine va cunoaste, stie ca nu sunteti misogin, ci o minte foarte obiectiva”.
    Cine are timp sa urmareasca pana la capat se poate lesne convinge de anvergura intelectului dlui Lavric si mai ales a valorilor strambe care par sa-l faca atat de nefericit in propria viata.

    • Mulțime de medici romani sunt misogini și chiar multe românce „puternice” se împărtășesc cu sârg din același misoginism…

    • Alecu Paleologu are si el un eseu in care vorbeste cu oarece dispret despre femeile cu pretentii de filozoafe, femeile misogine, cele care le dispretuiesc pe congenerele lor cu adevarat feminine. El le considera pe aceste snoabe „deficitar fiziologic”.
      Acolo Alecu Paleologu nu pune un mare accent pe intelectul femeii, el accentueaza insa alte calitati ale femeii, dar o face mai elegant, de pe pozitii apropiate de ale corectitudinii politice, o corectitudine politica avant la lettre.

    • Unii spun ca inregistrarile ar fi disparut. Nu-mi pierd timpul cu dialoguri de acest tip ca sa ma conving ca e sau nu adevarat ca inregistrarile sunt sau nu sterse.
      Indiferent de situatie sunt deja de acord cu ceea ce s-a vehiculat si anume ca cele 10 mil euro (la cat s-au estimat chelt aur) ar fi venit de la BOR.

    • Stimată doamnă , mă puteți ajuta să discern exact rolul femeii in lume ? Cel cultural, moral,politic, adică aș zice de excepționalism feminin ? V-aș propune căteva figuri universal cunoscute : Elena din Troia, Cornelia (mama Grahilor ) Cleopatra, Sapho, Maria Magdalena .Ioana D”Arc , Lucretia Borgia , Papesa Ioana,Elisabeta I a Angliei, Madam de Recamier, Ecaterina I a Rusiei, Maria Tereza, împărăteasa Austriei ,Marie Joliot Currie etc etc ,iar lista aș putea-o completa cu nume nenumărate ale contemporanității. Pe care le preferați ? Și de ce ?

    • Elucubratii sinistre ca si eliminarea partidelor. Un partid care nu accepta democratia parlamentara este ilegal.
      Viziunea femeii este treaba lui (personala) si a sotiei (daca este casatorit si ea accepta aberatia) dar o atitudine publica discriminatorie este ilegala.
      Un manifest politic anti-democratic, anti-Parlamentar si discriminatoriu este ilegal, anticonstitutional. Nu are ce cauta in Parliament.

    • Exista desigur si specia barbatilor “feministi”, barbati care-si neaga esenta si se cred superiori celorlalti, se considera “evoluati” si-I blameaza pe cei care nu pun femeia pe un piedestal si nu o venereaza ca pe o zeita; eroarea lor cea mai mare este insa ca se considera dezirabili de catre femei si chiar au un soc cand vad ca sunt tratati de acestea doar ca amici, nu si ca potentiali parteneri sexuali. Nici macar “feministele” nu-i doresc ca parteneri, in pofida a ceea ce declara; pentru simplul motiv ca femeile nu “stiu” ce doresc, “deciziile” lor sunt in mare parte instinctive, deci ante-rationale (nu e nimic peiorativ, asa sunt “construite”, ca generatoare si protectoare ale vietii asculta de vocea vietii, imprimata in toate celulele lor).

  33. Dacă numele „părții blestemate” care ne-a fost revelată duminică nu ar fi fost „aur”, comoția ar fi fost probabil mai mică.

  34. Gindirea profund filosofica a dlui Lavric e mai usor de deslusit in romanul comentat mai jos:
    https://www.scena9.ro/article/sorin-lavric-decoct-de-femeie-radu-f-constantinescu-necenzurat

    Cititorul se poate delecta cu combinatii de cuvinte unice, cred, in literatura romana: „athanorul labios”, „mulier fornicata”, etc. SL ar trebui invitat de o televiziune sa citeasca din roman (autorii de genul asta sint in general infatuati si lipsiti de simtul realitatii) si poate asa s-ar mai reduce numarul adeptilor AUR.

    PS In citatul de mai jos din Jurnalul de la Paltinis ar fo fost mai potrivit dpdv gramatical „Geschmacklosigkeit”, adica substantiv in loc de adverb/adjectiv.

    «Gândeşte-te, când scrii, la cititorul tău ideal sau la omul pe care îl respecţi cel mai mult.» La cine se gândeşte oare Noica atunci când cade în metafizica ciobănaşului şi a «arcului carpatic», care, Doamne, dincolo de geschmacklos-ul ei, nu ar fi cu nimic vinovată, de nu s-ar recunoaşte acolo, ca într-o pocită oglindire, minţile înfierbântate sau cinice ale zbierătorilor de profesie? Ce stranie şi, pentru el, compromiţătoare întâlnire! Dar pentru noi, Noica va trebui să rămână mereu altceva: îndemnul şi ştiinţa de a face un simplu şi tăcut pas în lumină.”

  35. Exceptional!
    Cea mai sinistra este intentia de a aboli partidele.
    Pt a evita ca extremismul si irationalitatea sa ajunga la putere, politicienii democrati onesti rebuie sa asculte doleantele cetatenilor si sa dialogheze cu electoratul la acelasi nivel , la eye level, nu de sus in jos. Ignorarea electoratului favorizeaza ascensiunea psihopatilor la putere.
    IN momentul in care conservatorii britanici ( secondati partial si de labour) si-au asumat Brexitul ( dorinta majoritatii populatiei), UKIP s-a prabusit. EU este esentiala pt Romania dar trebuie dialogat cu cetatenii.

  36. Din pacate analfabetii si conspirationistii au drept de vot si au votat. Au avut cel mai mare scor exact in judetul Suceava – zona cea mai sfidatoare a regulilor, cea mai neobrazata in aceasta pandemie. Tot din pacate multi dintre ei s’au si reprodus deja, isi vor needuca si mai prost copiii, deci inca o generatie pierduta in specificul HAUR.

    La 1:35:15, 1:41:10, 1:47:40, 1:51:10 sunt ilustrate premisele depopularii in curs a Romaniei. Straluceste camaradul George Simion in rolul actorului Ovidiu Iuliu Moldovan.

    https://www.facebook.com/geobartonfoundation.eu/videos/570009890288093

  37. Putem analiza si intoarce pe toate fetele partidul si reprezentantii sai, au fost alesi democratic, n-au picat din cer.
    Sunt in parlament, vor face turul TV si sunt convins presa „ de specialitate“ le va oferi un spatiu generos si fiti convinsi, PSD-ul va descoperii subit destule puncte comune si ne vom trezi cu inca un partid extremist de conjunctura.
    In politica cultura nu conteaza prea mult asa cum nu va interesa pe prea putini subtilitatile filosofice, morala trece prin burta.
    Personal ii conider pe acesti Indivizi talibani ortodocsi si nu sunt cu mult
    departe de cei din Afganistan sau ISiS,
    Este ne necesara combaterea lor pe toate planurile, politic cat si juridic, exista destule puncte care sunt penale.

  38. E simplu, posesie ideologica & delir mesianic. Raspunsuri simple si gresite la intrebarile corecte. Altfel AUR=PRM 2.0
    Prove me wrong.

      • Unde duce izolaționismul naționalist în lumea de azi? Marile blocuri China, Rusia, SUA, India etc nu țin cont de state „naționale” mici în nici un fel. Deocamdată Dolarul și Euro acoperă economiile occidentale, sunt monede globale. Ce va urma?

    • Pai e destul sa citesti Proiectul de Tara al AUR si te vei lamuri ca nu e asa (asta daca cenzura imi va lasa comentariul).

      • Sorin Lavric a dat răspunsuri unui jurnalist RFI: „țiganii….” Iar s-a ales o etnie care e atacată și defăimată în spațiul public românesc, acum de către un viitor Senator de la București. Cu ce au greșit copii țiganilor?
        La legionari erau cetătenii evrei (Legea românizare 1941 Antonescu, expropierea, deportarea și exterminarea cetățenilor evrei din România Mare), naționalcomunismul ceaușist a continuat cu epurarea etnică, cetățenii evrei, sași, șvabi etc au fost vânduți pentru Dolari.
        Ce urmează după „țiganii” lui Sorin Lavric/AUR 2020?
        Cine mai trebuie „epurat” din România secolului 21?
        Metodele de defăimare, dezinformare, diversiune acum la Sorin Lavric la RFI, sunt aceleași ca în trecutul recent naționalcomunist. Extremele se ating, izolaționismul naționalist e din nou propagat de un partid de extrem dreaptă anti-UE ….

        Cu vorbe se face numai un început, urmează …. Legea ….
        J”acuse!

  39. Imi place ceea ce spune domnul Sorin Lavric, pe care nu-l cunosc:
    „Vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară. Vom recapăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România.”
    Il stimez foarte mult pe domnul Gabriel Liiceanu si cred ca este dreptul domniei sale sa scrie ce doreste, ce crede. Dar as fi preferat sa scrie acest articol nu ca sa se „lepede de satana” Sorin Lavric (” … numele lui Sorin Lavric … a început să fie asociat cu editura Humanitas, unde Sorin Lavric a publicat de-a lungul anilor patru cărți „). Domnul Liiceanu, prin referirea continua la cartea lui Sorin Lavric „Noica și mișcarea legionară”, implicit asociaza AUR cu miscarea legionara. Deci, nu mai poti sa fii mistic, crestin, exaltat de o idee etc. ca esti imediat etichetat ca esti legionar, sau neo-legionar. Si domnul Liiceanu uita ca A.U.R. insemna „Alianta pentru unirea Romanilor”; la romanii din Basarabia se gandea – cred – domnul Lavric in textul sau cand spunea „gândul de a fi una „. Sunt foarte trista. In loc sa na bucuram ca unul dintre noi se angajeaza in lupta, in loc sa fim solidari, sa-l ajutam cum putem, ii dam la cap. Nu am votat AUR, ca nu-i stiam, am votat PNL, dar le urez mult succes (cred ca fac o greseala daca ignora virusul si indeamna la nepurtarea mastii, in rest, au mare dreptate).

  40. Partea proastă în toate acestea este că mai nimeni nu se mai raportază la marii filosofi şi în mod special la Kant cu a sa conştiinţă morală şi imperative categorice. Poate că existe, şi să triumfe chiar neomarxismul, neomarxiştii , şcoala de la Frankfurt – nicăieri condamnată aşa cum s-ar cuveni -, dar neokantienii abia mai suflă şi stau sub anatema că sunt „expiraţi”.

  41. Este posibil ca “indracirea” dl. Sorin Lavric sa fi fost facilitata de lipsa de implicare a elitei intelectuale în viata politica? Eu înteleg ca dialogul despre “sexul îngerilor” este important pentru o elita intelectualā ca cea de fatā; eruditia si amplitudinea comentariilor este înnāltatoare pentru oameni obisnuiti ca mine, dar poate nu credeti cā turcii vor intra în cetate si continuati dezbaterea.
    Dezbaterea îmi aduce aminte de un profesor de la SNSPA mare sustinātoare a “corectitudinii politice” si uluitā ca una din primele dezbateri aplicate este asupra interzicerii studiilor despre identitatea de gen( domeniul ei de expertizā)
    Este stupefiant cā oameni atât de inteligenti nu au ïntelegere decât a posterióri în chiar domeniul lor de competentā.

  42. Un foarte important comentariu al lui Gabriel Liiceanu, chiar daca el vine tirziu, poate prea tirziu. „Derapajele” lui Sorin Lavric au fost evidente de f. multi ani, si de fapt ele nu au fost derapaje, ci se inscriu in logica radicalizarii unui individ la o ideologie extremista.

    Tin sa subliniez ca domnul Lavric a fost promovat ani la rindul de

    – anumite edituri (din pacate chiar si la Humanitas, cu o teza complet falsa despre fascizarea lui Noica, dupa care aderarea lui Noica la „Garda de Lemn” ar trebui sa fie inteleasa ca o „tragedie” – pai atunci de ce sa nu interpretam si aderarea lui Reinhard Heydrich la NSDAP in aceasi termeni estetizanti? Teza estetizanta despre „exceptia intelectualilor” nu are acoperire in literatura recenta despre fascism; a se vedea, numai ca exemple recente, Arnd Bauerkämper, Der Faschismus in Europa 1918-1945, Stanley Payne, A History of Fascism 1914-1945; Anthony James Gregor, Mussolini’s Intellectuals),

    – de anumiti jurnalisti (proslavit de ex. de Dan C. Mihailescu la ProTV),

    – de anumite medii ortodoxo-legionare din Romania.

    In plus, Lavric a posedat o rubrica permanenta la o revista de frunte, rubrica prin care el a putut sa-si testeze si sa-si radicalizeze ideile sale in lumina agorei, fara nici un fel de critica din partea spatiului public. Ascendenta lui si al acestui partid de fals AUR nu este de aceea numai o problema politica a Romaniei actuale, ci a Romaniei din 1989 incoace.

    Eu am atras atentia asupra tendintei fasciste si antisemite a lui Lavric inca din 2011, comentind un scandalos articol al dumnealui publicat in 2010, in care el argumenta ca Germania nazista a fost complet justificata sa declanseze cel de-al Doilea Razboi Mondial, ca germanii nu ar avea nici un motiv sa le fie rusine pentru ce sa intimplat in acest razboi, adica inclusiv pentru existenta camerele de gazare din Auschwitz sau Majdanek, si ca daca ei au jucat „jocul caintei colective” dupa razboi, ar fi facut-o numai pentru ca au fost obligati de invingatorilor lor. Am arat in articolul meu, cu documente si argumente care ramin corecte, stupefianta lipsa de logica, de adevar istoric si de bun simt uman in acel articol al lui Lavric. Nu vad nici un motiv sa fiu, din nou, stupefiat in anul 2020.

    https://www.observatorcultural.ro/articol/recenzie-la-o-recenzie/

    • Comunistilor (proletcultistilor), luati-va mainile murdare dupa arte si filosofie! Cine citeste politic arta si filosofia sa lase arta sau filosofia, sa-si asume dorinta de putere/dominatie si sa se exprime in politica, altfel este un impostor. Unii „pot” sa-l „citeasca” in cheie politica pana si pe Holderlin – acesta e rezultatul ideologiei de stanga, promovate in toate universitatile din „lumea libera”.
      Dreptul la opinie, dreptul la creatie artistica si de gandire este valid pentru voi doar daca este dupa calapoadele voastre, opinia celuilalt este permisa doar daca va confirma convingerile voastre. Halal lume democratica (Brave New World), in care Herbert Marcuse este zeul indracit denuntator al „tolerantei represive” a lumii democratice libere, dupa care unora trebuie sa li se permita ca, vorbind in numele unei „minoritati” (oricare ar fi ea, de rasa, gen, sexualitate), sa aiba dreptul de a suprima opiniile altora. Pretentia absurda de a nu fi ofensati prin exprimarea opiniilor celorlalti. Ca o data cu asta se suprima si inceputul creativitatii (care este la nivelul limbajului) nu preocupa pe nimeni. Sub teroarea limbajului obligatoriu si a opiniei obligatorii (ca spre asta se indreapta lumea) n-ar fi existat nici un Shakespeare, nici un Dostoievski.
      Opinia „comunistului” este ca trebuie sa existe o singura opinie. „Savantii” (care or fi ei? desigur cei care si-au impus POLITIC, deci prin forta si amenintarea cu folosirea fortei, opinia) au ajuns la un consens asupra tuturor subiectelor (grozava opinie despre progresul cunoasterii, care se opreste la timpul prezent, eternizat ca in orice dictatura), cei care contrazic „opinia generala” trebuie izolati, sanctionati (si penal daca se poate).
      Domnul Liiceanu se teme sa nu devina „nefrecventabil”. (In prezent cea mai rusinoasa acuza la adresa unui intelectual este ca nu repeta pe scena publica „adevarurile” politice obligatorii). Mai bine ar cugeta la spusele lui Socrate ca e rusinos pentru un om batran sa se teama.

      • Ii zice „de pe” si nu „dupa”. Altfel e un delir verbal care n-are nimic de-a face cu substanta articolului. Mai cititi o data (macar pasajul de mai jos) si veti vedea ca nu e vorba de teroarea limbajului.

        „Or, exact asta face acum discursul Mulțumirilor, în care Lavric ne propune „să regăsim gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară”. Sau când afirmă că „noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos”. Personal, simt nevoia să-mi trăiesc „gustul mistic” la umbra cui vreau eu. Și dacă vreau „în umbra unei catapetesme” asta ține – ca și rugăciunea, ca și fapta bună, ca și dialogul cu Dumnezeu – de spațiul meu intim. Prefer să-mi fac exercițiile spirituale în singurătate, la mine acasă, și nu în piața publică în genunchi. Cum atât de frumos spunea Sorin Lavric în 2007 – ceea ce cred ține de „ecuația mea de viață” – și nu, cum atât de urât spune azi, când aflăm că gustul lui mistic de parlamentar dă regula de viață a tuturor.”

        • Vai, cititorule critic, mi-ai vazut scama de pe costum! (Zambesc si remarc totusi ca eroarea folosirii de catre domnul Kanterian, un universitar de prestigiu, a termenului “radicalizare” in loc de “raliere” nu v-a suscitat spiritul critic)
          In replica data domnului Kanterian este vorba despre cenzura prin demonizare, linsaj mediatic si ostracizare prin falsificare, un lucru foarte comun in isteria contemporana a „corectitudinii politice” (totalitarismul „soft” al zilelor nostre).
          Nu va dati seama ca opinia unica este sfarsitul oricarui progres? Si ca judecarea unei opere dupa opiniile politice ale autorului, asa cum propune d-l Kanterian in siajul curentului dominant corect-politic, este nu doar ilicita, ci si paguboasa? Cum procedam? Facem precum comunistii sau nazistii, liste cu autori buni si liste cu autori rai? Tare mi-e teama ca in listele cu autori “buni” nu va fi niciunul de valoare! (Avem experientele totalitarismelor trecute, nazist si comunist, n-am invatat nimic din ele daca tindem din nou spre opinia unica.)

      • Subscriu, domnule DB ! Mi-ați amintit ca mi-a căzut cîndva în mînă o carte netradusă, cred, în limba română – ”Călătorie în Icaria ” (nu-mi amintesc exact autorul și nu aș vrea să greșesc ) . Mi s-a părut ciudată.Se vorbea despre …comunism. Si tot ce citesc acum AICI seamănă cu discuțiile de acolo … Straniu ce mi se întîmplă.

    • Am citit recenzia dvs din Observatorul Cultural. Cred ca in ceea ce priveste primul razboi mondial argumentele dvs sunt destul de subrede si vadit influențate de faptul ca traiti in Engleteria. Lumea anglofona are prezentari tendentioase ale ambelor războaie mondiale, dar cele despre WW1 sunt total lipsite de obiectivitate. Imperiul Britanic s-a inarmat masiv înainte de 1914 așteptând un razboi care sa elimine definitiv noul concurent continental.
      Intro-o vizita la Muzeul national din Ottawa am vazut prima prezentare ceva mai obiectivă a perioadei de dinainte 1914. Mi-a atras atentia următoarea fraza rostita in 1912 de Sam Hughes, ministru canadian de razboi: „We have to teach the Germans a lesson”. Simultan Churchill trecea marina de razboi britanica pe petrol asteptand the final showdown.

      • Stimate domnule Cinic,
        In recenzia mea, eu am scris negru pe alb „Că el [Kaiser-ul] sau Germania ar purta toată vina [pentru WWI], nu trebuie să discutăm, căci nici un istoric serios nu afirmă acest lucru la ora actuală.” Asta numai ca sa nu va mai pierdeti timpul cu speculatii despre unde „locuiesc eu”.

        Sa trecem la o propozitie mai serioasa:
        „Lumea anglofona are prezentari tendentioase ale ambelor războaie mondiale”. Asa sa fie? Nu facem nici o distinctie intre diferite lucrari, diferiti autori, diferite scoli de interpretare? Atunci oare „sfera germano-teutonica” ce prezentari are? Iar „sfera romano-ortodoxo-legionara”?

        Recenzia mea se bazeaza pe lucrari scrise in limba germana. Sau, mai stim, un Fritz Fischer, un Hans Mommsen, un Boris Barth au fost sau sunt agenti al lui MI5? In schimb un Christopher Clark nu are cum sa nu fie un agent al Berlinului. Felicitarile mele.

  43. Frumoasă ar fi fost o invitație la o discuție cu public (de mult n-am mai avut așa ceva, nici măcar în virtual!). Nici un discipol nu-și refuză magistrul care i-a coordonat cercetarea doctorală. Ori, cine știe? Dar merită, încă, încercat.
    Din text ar reieși că medicul și filosoful sunt deasupra omului politic, dar dac-ar fi așa, ce-ați putea scrie despre filosofia lui Orban/Iohannis/Ciolacu/Băsescu/Ponta/Cîțu/etc.? S-ar putea ca politicianul Lavric să fie chiar interesant. Fie și pentru capacitatea de a funcționa ca revelator al defectelor celorlalți. A spune adevărul cere totuși curaj. Poate-i așa, poate-i rătăcire. Un test nu srică niciodată.

  44. Nu ştiu dacă autorul este ipocrit sau nu înţelege situaţia. În definitiv, Lavric ăsta este discipolul lui( al lui Liiceanu). Şi, ca să fiu răutăcios până la capăt, aproape toţi scriitorii de la Dilema, poate cu excepţia lui Andrei Pleşu, au activat permanent pentru o dreaptă pură şi dură cu Căpitanul Băsescu unul dintre Idolii lor. Această acţiune a dat roade, iată urmaşii lor produc ceea ce poate inconştient au vrut şi ei. Degeaba se leapădă de demonul Lavric, el este creaţia lor. Iar Ivan Karamazov este vinovatul moral al crimei….

  45. Buna seara la toata lumea.Din start vreau sa spun si sa recunosc ca nu amnivelul intelectual si cultural necesare pentru a sustine de la egal la egal o dezbatere in contradictoriu cu domniile voastre.
    Vreau doar sa spun ca, vazand cu cata manie proletara il infierati pe acest domn de care aud prima data in viata,si cu cat entuziasm il laudati pe domnul Liiceanu de care am mai auzit,mai ales in conjuncturi legate de condamnarea sau necondamnarea comunismului,voi deveni un ,,follower,, al acestui Lavric.M-ati facut extrem de curios cu privire la discursul lui.

  46. Imi repunga primitivismul si prostia unor proaspat alesi ai neamului din AUR.
    Totusi intreb si eu: daca domnul Lavric ar fi candidat pe listele PNL tot indracit l-ar fi considerat domnul Liiceanu? In fond opiniile domnului SL nu sunt foarte noi.
    Cum am mai spus intr-un alt comentariu sunt convins ca in mai putin de un an domnul Lavric va deveni un senator independent, iar o multime din indeziderabilii din AUR vor fi primiti cu bratele deschise in PSD si PNL.

  47. Am citit cu multa atentie cartea publicata de Dr. Sorin Lavric in 2007 (Noica si Miscarea Legionara) si recitit mult pagini de atunci. Mi s-a parut o monografie substantiala si foarte bine scrisa. Senzatia pe care am avut-o la terminarea cartii este ca Dr. Lavric il idoliza pe Corneliu Zelea-Codreanu. Fragmentele din carte reproduse de Gabriel Liiceanu, mi s-au parut manifestari de „corectitudine politica” , in masura in care il criticau cu blandete pe Constantin Noica.

    Ca si Noica in 1939-1944 (si poate si mai tarziu), Lavric traieste de ceva vreme in siajul emotional al „Capitanului”. Nu e singurul, si nici cel mai periculos, dar nu este mai putin destestabil.

  48. Am citit de două ori articolul, nevenindu-mi să cred cât de inadecvat poate fi. Așijderea, comentariile.

    Deunăzi vorbeam despre cum AUR poate deveni un pericol real pentru democrație cu concursul presei și intelectualilor. Astăzi, in mod neașteptat, intelectualii mai seamă au luat iute poziție și s-au întrecut in a construi imbolduri și trambuline pentru ridicolul partid de buzunar al BOR. Și da, sunt uimit că domnul Liiceanu nu a simțit pericolul și comis eroarea de a reacționa in loc de a ignora lighioana.

    In primul rând trebuie să vă reamintesc că intrarea in politică nu este nicidecum echivalentul unei îndrăciri, și de aici titlul necruțător cu proprii cititori, căci îi împinge din start intr-o dialectică cu substrat religios. Tulburătorul recurs la Satana -poate și pentru că sunt ateu- atât de prezent in societate este cu totul neadecvat in această polemică ce nici nu trebuia să existe. Este o autopoziționare nenecesară intr-un conflict imaginar dintre Bine și Rău. De-acum răul (deocamdată închipuit) va prelua frâiele pretinzând că inacțiunea oamenilor buni este condiția esențială ca celălalt Rău (din mințile vulgatei) să învingă, iar oameni buni -iată- au refuzat să participe la Lupta cea Mare unde au fost invitați.

    Apoi, e musai să invederăm că unui discurs pur politic, de o demagogie stridentă, nu i se poate răspunde intr-un registru filozofic și etic. Este fix ce-și dorea ‘lucifericul’ Lavric – să fie demonizat, nu neapărat la un asemenea nivel -e nevoie să vorbesc despre prestigiul și renumele profesorului Liiceanu?- pentru ca apoi să se poată victimiza in fața unui electorat in construcție, in curs de fidelizare. Asta pentru că, cel puțin deocamdată, AUR nu are o bază electorală solidă, ei fiind votați de oameni ce habar n-aveau de profilul profesional/moral al candidaților. Să fie clar: niciun român din acea parte ignară a țării nu ar fi votat vreodată un filozof, știind că este un filozof, dar acum, după ce respectivul a fost brusc transformat in paria de către foștii confrați, șansele de a fi votat in viitor pentru ceea ce este i-au crescut brusc.

    Lavric a obținut gratuit din partea acestor intelectuali speriați de ascensiunea ‘extremismului’, in nici o săptămână de la alegeri, o nemeritată notoritate, un statut de victimă și o postură de luptător cu ‘colaboraționiștii’ forțelor ‘globalizante’. Pentru că aceștia, cu inconștiență, au ripostat unei declarații pur politice (de care eu am aflat de la domnul Liiceanu) cu texte încărcate de afecte (dezamăgiri, spaime și lehamite), l-au luat in serios cu o naivitate de școlărei care ajung pentru prima dată la teatru și i-au certificat extremismul, xenofobia, misoginia atât de căutate astăzi in marea masă a votanților. Și pentru că toate aceste epitete au ajuns să însemne azi mult mai mult decât își imaginau intelectualii publici ieri e de presupus că majoritatea populației este ori xenofobă, ori homofobă, ori misogină și cel puțin intr-o extremă (dungă?) sau alta. Iată, așadar, ce potențial bazin electoral are la îndemână pescarul Lavric.

  49. 1) starile proaste stimuleaza creativitate din dorinta de supravietuire (asociata probabil gresit cu o sporire a inteligentei in ansamblu)
    2) starile bune stimuleaza complacenta si descrestere a creativitatii cu un recurs subsecvent la o traditie (a se citi ce parea bun candva pentru cei de azi) prost inteleasa si evident la o pierdere a rationalitatii.
    De aici se naste cat un monstrulet si o privire retrospectiva a istoriei din ultimele secole ne spune ca acest ciclu se repeta vizibil si usor descriptibil chiar matematic.

  50. Bibi Netaniahu a stârnit un scandal enorm, susținând că de vină pentru atrocitățile Holocaustului ar fi fost nu Hitler ci Marele judecător musulman Amin Al-Hussaini, originar din Ierusalim, Palestina.

  51. Lavric, un intelectual, reacționează prin opțiunea sa religioasa la corectitudinea politica, care a împânzit și a îndrăcit lumea. Biden, oprirea unui meci, un membru Usr care îl amenință pe Lavric cu consiliul discriminarii pentru niște rânduri dintr-o carte, scoaterea afara lui Lavric din Uniunea scriitorilor, toate astea și multe altele ar trebui sa îngrijoreze mai mult, decât niște biete afirmații a lui Lavric. Ne este mintea tot la legionari, când comunismul real a pornit iar ofensiva reala împotriva lumii. Asta trebuie sa fie bătălia bună, nu un partid născut din cine știe ce operațiuni securiste. Ce nu se intelege este fata celalalta a bătăliei, presiunea dementa exercitata asupra omenirii de acest virus, numit CP, la care Lavric a înțeles sa reacționeze prin credință. Nu trebuia sa se înscrie în Aur, poate asa a crezut ca poate lupta mai bine, pentru ca de o lupta e vorba. Asa ca, mai multa compasiune pentru Lavric!

    • Exact! Şi ar trebui să spun chiar: în fine! Cineva care pune mai apăsat punctul pe i.
      Ce curios însă că tocmai generaţia care a trăit din plin comunismul nu face decît să îl condamne teoretic, dar devine reticentă cînd e vorba de întreprins ceva practic.
      Împotriva formei perfide sub care se prezintă acum, a corectitudinii politice, scriu mulţi intelectuali români de marcă (H.R. Patapievici, Mircea Mihăieş, Andrei Pleşu, Theodor Baconski – i-am citat aici pe cei pe care i-am şi citit, dar sînt mulţi mai mulţi). Sorin Lavric este unul dintre ei: i-am citit cu regularitate cronicile din România literară şi cred că nu a pierdut niciodată ocazia ca, prin cărţile pe care a ales să le comenteze, să întreţină vie amintirea ororilor comuniste (şi despre Şcoala de la Frankfurt îmi amintesc că a scris un articol excelent). Să-l lăsăm să acţioneze şi politic, să vedem ce poate face, cum bine mai spunea cineva în aceste comentarii. Poate se va delimita de AUR, poate ve deveni independent. Ce bine ar fi să şi reuşească ceva! De ce atîta înverşunare, de ce atîtea dovezi de adeziune la intervenţia dlui Liiceanu? Nu era nevoie, de vreme ce există vigilenta comisie a discriminării în Parlament, care va acţiona cu promptitudine corectă politic!

    • Revolutia culturala totalitara, neomarxista bazata pe redefinirea aberanta a elementelor de baza ale existentei, stergerea istoriei si persecutie trebuie opusa clar dintr-un punct rational si pluralist democratic, nu irational si totalitar.

  52. Mda, deplorabilă sminteala domnului Lavric. Vorba ardeleanului: „Are multă minte, da’ nu tătă-i bună!”
    Cred că nu-i corect să se spună/scrie AUR, ci A.U.R., măcar pentru a nu-i deruta politic pe concetățenii colecționari de „metal prețios, din patru litere”.

  53. Aș adăuga cîteva cuvinte despre contextul și subtextul acestui fenomen extrem de inflamabil, chiar la scară globală.
    Observatorii fenomenului ´îndrăcirii´, ca să folosesc acest termen – de altfel precis -, pleacă totuși de la o premisă naivă, aceea că respectivul, subiectul, ar fi victima unor confuzii tragice, a unei falsificări a ideilor și idealurilor, a ´binelui´. În realitate, este vorba despre oameni, în felul lor, lucizi, conștienti ( sau poate semiconștienți ) de natura ´pactului´ lor cu Mefistofel ( nu întîmplător tema îl obseda pe Nae Ionescu ), tocmai pt. că este vorba de o atracție sau fascinație, abisală, a răului. Este un fond secret anarhist, consecință logică și practică a nihilismului. Toate acestea provin de la o criză culturală, o criză a spiritului. Cînd te uiți în abis, abisul se uită și el la tine, abisul cheamă abisul. Să începem cu ´religia romantică´ panteistă, organicistă, vitalistă și ´neo-pagînă´ , aceasta e matricea culturală a radicalismelor sec. 20. Nazismul a fost un fel de ´religie vitalistă´, exterminaționistă, simbolul ei fiind supraomul SS echipat (´soldatul politic´) , cu mască de gaze și aruncător de flăcări, o apariție inumană, un fel de embrion macabru, un cyborg postuman, proiectat și legat de o viață și inteligență comuna, nonumană, de stup, așa cum îșî imagina tînărul opioman E. Junger soldații și ´muncitorii´ viitorului. În centrul religiei romantice era Geniul, Luceafărul revoltat împotriva ´Demiurgului cel rău´ – Iehova ( iar Heidegger însuși are aluzii explicite în acest sens, în Carnete ), arianul prometeic, ´creator de cultură´, purtatorul scînteii geniului, Supraomul, dincolo de bine și de rău. Este o teologie radicală, nihilistă, centrata într-un ´Principiu´ antinomic, precum Dionysos ( care, s-a remarcat, e calchiat deliberat după Satan ) , un zeu al haosului, Dragonul. Aceasta religie vitalistă și naturalistă, ´dionisiană´, a intoxicării -Rausch, poate lua forme creștine, ceea ce e o consumare a Creștinismului din interior, iar obtuzitatea clerului e uimitoare, sau mai degrabă nu. Nu e deci o întîmplare că extrema dreaptă, neonazismul , se contopesc cu secte și culte contraculturale ´sataniste´ dintre cele mai sinistre ( cine poate, să citească opera lui Dugin, care e o adevărată instituție, are vreo paisprezece volume masive și foarte explicite , un opus magnum, Noomahia ) iar nietzscheanismul, sub toate formele lui, dată influența pe care o are în stînga anarhoidă, în postmodernism, dar și în libertarianism, e prea ușor ´spălat´ , impachetat, liberalizat si democratizat, trecîndu-se cu vederea evidența orbitoare, anume că este o versiune foarte cultă de ´satanism´ post-romantic, decadent-modernist și anarhist. În mistica legionară e vorba de un sincretism bizar, pagîno-creștin, e un cult evident idolatru al Eroului , Căpitanul ( corespondent exact al Ducelui si Fuhrerului ), întruchiparea Supraomului și a Sufletului colectiv, a Volk-ului , nu trebuie să scape caracterul htonian. Figura prometeic-luciferică ( ´Sfarma-piatra´, etc. ), cu ochi verzi, magnetici, ´de strigoi´, de frumusețe nocturnă , răvășitoare, Stea cazută din cer ; un cult al morții și al morților, Wilde Jagd a lui Odhin-Wotan, Zalmoxe , de fapt al morților vii, strigoilor însetați de sînge și de răzbunare ; cultul orgiastic al sîngelui și al sacrificiului, crima rituală , în grup, ca pact și ´botez´ , trăsături anarho-populiste ( chiar genetic, legiunea se leagă de Sutanele negre ), etc. În poeziile legionare figura Căpitanulu se suprapune și substituie straniu și insidios figurii lui Hristos, care aproape că nu mai contează, are niciun rol, altfel decît în pomeniri pur formale. Deci intelectuali nihiliști, obișnuiti cu un limbaj ´ezoteric´ ( în sensul lui L. Strauss, despre care H. Arendt spunea că era un ´ortodox ateu´ , definind cu precizie fenomenul religiei nihiliste ´teologico-politice´), sunt fascinați, ca și înaintașii lor romantici – dar în moduri modernist-´realiste´ și politico-apocaliptice -, de această teologie și mistică radicală, antimodernă pt. că este postmodernă, a ´supraomului´.

  54. In Occident termenul de intelectual este aproape sinonim cu a fi de stanga. In Romania sec 21 dreapta a atras pe mai toti intelectualii de frunte, aici situandu-se si domnul Liiceanu. Cred ca la noi spatiul pe partea dreapta a devenit cam aglomerat si intelectualii mai vechi de dreapta nu vad cu ochi buni concurenta unor noi veniti. O explicatie poate cam simplista a acestui articol, dar nu cred ca oamenii au reactii motivate doar de idei, mai intotdeauna exista un ceva pesonal care amorseaza o reactie.

  55. Domnule Liiceanu,
    Dupa publicarea « Caietelor Negre » – scrierile asumat naziste ale lui Heidegger – in mediul academic occidental s-a nascut zicala : « Incepi cu Heidegger si sfarsesti cu Hitler! »
    In universitatile de prestigiu din Europa studiu
    « Sein und Zeit « nu se poate face fara studiul
    « Caietelor Negre ». Nu pentru ca asa vrea cineva, ci pentru ca prin temele, vocabularul, sintaxa acestora din urma, ele sunt in consonanta cu restul operei lui Heidegger .
    Poate ca sursa « indracirii » fostului student de care azi va deziceti oripilat e mai adanca decat sunteti dispus sa recunoasteti….
    Ce deziluzie!!!…

    • Ceea ce spuneti nu este decat inca un exemplu pentru starea derizorie a filosofiei si artelor de azi: si-au pierdut autonomia (daca apreciezi pozitiv un mare autor ti se spune „estet”, atunci cand nu esti numit direct „reactionar”) si au fost injugate la carul innamolit al politicii de catre universitari, mai mult decat propagandistii regimurilor totalitare (nazist si comunist). Reductionismul este la moda in universitati si in mass-media ca in vremurile de aur ale proletcultismului. In spatele celor mai profunde ganduri despre natura umana sunt cautate mobiluri politice, cei mai insingurati autori sunt tratati ca proiectanti ai lagarelor de concentrare. Daca Kafka nu ar fi fost evreu ar fi fost si el „pus la index”, cate randuri „reactionare” („estetizante”) pot fi citite in scrierile lui.
      Ceea ce spuneti despre Heidegger este un exemplu de „rinocerizare” a mediului academic. Sigur, pentru universitarii foarte scrupulosi moral carora Heidegger, Nietzsche sau chiar Hegel le stramba nasul, Marx este infinit mai frecventabil, acestuia i se pot ridica si statui in spatiul public (dupa ce sunt demolate celelalte statui), mainile lui sunt curate – spuneti asta si milioanelor care au suferit in lumea intreaga de pe urma indracirii lui.
      „Dracii” marxismului deceleaza peste tot „indraciri”. Cei care li se opun sunt „indraciti”, fara indoiala.
      Dubla masura a intelectualilor occidentali se observa si in aceea ca se pretind imunizati complet la totalitarism (identificat doar in forma nazista, a discriminarii de rasa), si refuza posibilitatea ca rasaritenii sa fie imunizati la AMBELE forme ale totalitarismului (de stanga si de dreapta), chiar daca au trecut prin ambele forme ale „bolii”. „Estul este subdezvoltat economic, deci rasaritenii nu au cum sa stie mai mult decat noi, vesticii”. Nimic nou privind negarea realitatii. In anii 70-80 toate informatiile privind lagarele comuniste si teroarea politiei politice erau tratate de intelectualii vestici ca fantasmagorii si inventii ale „reactionarilor” in timp ce priveau cu admiratie spre perechea criminala Castro-Guevara si conspectau cu acribie carticica lui Mao. Curat deontologic! Model de probitate universitara: memoriile fostilor detinuti politici nu sunt „surse” veridice, in schimb rapoartele oficiale ale statelor totalitare, da.

    • Intelectualii rasati din occident, cu multe titluri academice si cu si mai multe scrupule morale, ar trebui sa spuna mai degraba „Incepi cu Marx si sfarsesti cu Stalin si Mao!” Ei sunt complicii totalitarismului de stanga, ei se intretineau si se afisau in public cu Castro si Guevara, in timp ce-i denigrau pe fostii detinuti politici din Uniunea Sovietica si din Rasaritul Europei. Si desi s-au compromis moral nu vor sa renunte la parti pris-urile lor („nazistii sunt rai, comunistii sunt buni”). Oricine ii ataca pe Heidegger, Nietzsche sau Hegel (!) ca fiind exponenti sau „precursori” ai „nazismului etern” este de fapt marxist inconstient sau travestit.

  56. Pe blogul Maistrului Cristoiu, la editorialul datat 13.12.2020, am postat urmatorul text:
    „Mult Stimate si Iubite Maestre, felul in care ati vorbit in pastila video de aseara despre legionari, despre C. Z. Codreanu, despre Antonescu, despre „imputitul Goga” etc. este MAGISTRAL. Noi, fanii Domniei Voastre, alaturi de cei din AUR, suntem gata sa va aparam cu piepturile goale (ca arme nu avem, dar avem piepturi de arama), daca Klausu Verrnerru va indrazni sa va aresteze pentru asta. Oricum, noi am inregistrat pastila video si daca Klausu o va scoate de pe internet, noi o vom pastra ca pe o comoara, ca sa ramana generatiilor viitoare, sa vada si ele ce om curajos ati fost, ce mare RROMAN ati fost, ca nu v-ati sfiit niciodata sa va rostiti cu voce tare convingerile politice intime.
    Cu oameni ca Dvs., tara noastra viitor de AUR are!”

  57. Pe blogul Maistrului Cristoiu, la editorialul datat 13.12.2020, am postat urmatorul comentariu:
    „Mult Stimate si Iubite Maestre, felul in care ati vorbit in pastila video de aseara despre legionari, despre C. Z. Codreanu, despre Antonescu, despre „imputitul Goga” etc. este MAGISTRAL. Noi, fanii Domniei Voastre, alaturi de cei din AUR, suntem gata sa va aparam cu piepturile goale (ca arme nu avem, dar avem piepturi de arama), daca Klausu Verrnerru va indrazni sa va aresteze pentru asta. Oricum, noi am inregistrat pastila video si daca Klausu o va scoate de pe internet, noi o vom pastra ca pe o comoara, ca sa ramana generatiilor viitoare, sa vada si ele ce om curajos ati fost, ce mare RROMAN ati fost, ca nu v-ati sfiit niciodata sa va rostiti cu voce tare convingerile politice intime.
    Cu oameni ca Dvs., tara noastra viitor de AUR are!”
    Inregistrarea pastilei video poate fi gasita pe blogul Maistrului si, din cate stiu, si pe Youtube. Merita vazuta!

  58. Gabriel Liiceanu semnează aici un denunț, o lepădare (sofisticată, supracorectă, interpretabilă prin prisma simplistă a lui Sigmund Freud), dar totuși denunț. În vremurile din urmă, în regimurile de «tristă amintire», naziste, staliniste, dejiste și național-socialiste, omisiunea de denunț se pedepsea /legal!/cu pușcăria. Ca supraviețuitori, unii dintre noi nu au uitat această practică salvatoare de piei proprii. Acum denunțul ca precauție ideologică se răsplătește cu ceva? Dan Culcer

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro