In memoria lui Matei Călinescu(1934-2009)
Scriu aceste randuri in martie 2014, anul cand vom comemora centenarul inceputului primului mare carnagiu global. Ganditor conservator descins din Edmund Burke, din iluminismul scotian si din Benjamin Disraeli, Paul Johnson ofera in “Timpuri moderne”, un volum dens, original si bogat in intuitii, o perspectiva lucida asupra unui secol in care civilizatia s-a prabusit, iar barbaria a renascut in straie ideologice. Este vorba de acel secol pe care regretatul Matei Călinescu, scriind in revista “The American Spectator” despre aceasta carte, l-a numit al monstrilor. Lenin, Stalin, Hitler, Mussolini, Mao, tot atatia falsi profeti ai unei purificari absurde, aberante, catastrofice. A fost in secol al ideologiilor fals-redemptive si al terorii universalizate. A fost insa, nu mai putin, un secol al rezistentei anti-totalitare, al supravieturii demnitatii in pofida atator obstacole, capcane si pericole.
In alte lucrari, intre care “Intelectualii” si recenta carte despre Stalin (2014), Paul Johnson a explorat relatia dintre tiranofilie si ideologiile liberticide. Totalitarismul fara ideologie n-ar mai fi fost totalitarism. Nu conteaza rafinamentuil acestor doctrine, arthitectura lor conceptuala adeseori de o vulgaritate si de un simplism socante, ci capacitatea lor mobilizatoare, potentialul lor de a galvaniza pasiuni cvasi-religioase.
Dictatorii totalitari ai veacului XX, afirma istoricul britanic, au mers pe urmele lui Napoleon, au fost epigonii corsicanului in acel hybris aal unei vointe de putere de nimic limitata, acea nesabuinta menita sa-i imunizeze la tot ceea ce tine de rationalitate, auto-control si simt al realitatii. Intre numeroasele carti ale lui Paul Johnson figureaza biografiile lui Alexandru Macedon, Iulius Cezar si Napoleon.
Cum scrie chiar el: “Toti trei au fost imens de importanti in istoria timpurilor lor si mult dupa aceea. Napoleon a fost indeosebi influent in configurarea istoriei secolului al XX-lea. Datorita deciziei tragice a gvernului Whig de a-i repatria trupul de la Sf. Elena in Franta si hotararii maligne a francezilor de a-l trata ce pe un erou national si de a-l inmormanta in chip sacral la Invalides, spiritul si metodele lui Napoleon au ramas in viata. Primul Razboi Mondial, care a declansat mizeriile lumii moderne, a fost incarnarea razboiului total prefigurat in metodele sale. In anarhia ideologica postbelica un nou tip de dictator ideologic a preluat tipul sau de guvernare ca model: mai intai in Rusia, apoi in Italia, si finalmente in Germania. Niciun dictator al secolului XX, de la Lenin, Hitler si Mao Zedong si pana la tiranii minori gen Kim Il Sung, Castro, Perón, Mengistu, Saddam Hussein, Ceauşescu si Qaddaffi nu a fost lipsit de ecourile distinctive ale prototipului napoleonic. Colectiv, acest urmas napoleonic al Raului a facut secolul XX o epoca exceptionala de opresiune ideologica, de razboi la o scara colosala si de tehnologie inovatoare care a permis oamenilor sa inta, sa insele si sa perverteasca spiritul uman in scopuri infernale”.
Da, a fost vorba de scopuri infernale, de prezenta concreta a demonismului intr-o istorie concesionata proiectelor paranoice de mantuire a umanitatii cu price pret, nu in Imparatia lui Dumnezeu, ci aici si acum, in Cetatea Omului. Teratologia s-a logodit cu ideologia. Fantasmele salvarii au dus la hecatombe pana atunci inimaginabile.
Cartea lui Paul Johnson se situeaza la antipodul faimosului opus al istoricului marxist Eric Hobsbawm despre “Epoca extremelor”. Acolo unde Hobsbawm eludeaza, omite si minimalizeaza, Johnson accentueaza, insista si lumineaza. Experimentul sovietic a fost unul criminal nu doar in versiunea stalinista, ci de la inceput, prin chiar intentionalitatea sa ireductibil ostila statului de drept si pietii libere.
Paul Johnson este un adversal al oricarui fatalism sau inevitabilism istoric. Aici se intalneste cu Isaiah Berlin, de care, altminteri, il despart numeroase pozitii, indeosebi legate de ceea ce conservatorii (inclusiv Roger Scruton) privesc drept o excesiva toleranta a filosofului liberal pentru coexistenta viziunilor rivale.
Era prin 1993, cred, cand Matei Călinescu, ilustrul critic si profesor de literatura comparata de la Universitatea Indiana din Bloomington, aflat la Washington ca bursier la Wilson Center, mi-a propus sa scriem o carte despre cum au cedat atatia din marii intelectuali la cantecele de sirena ale totalitarismelor. N-am apucat sa o scriem. Daca am fi facut-o, am fi mers negresit pe marea partie intelectuala trasata de ganditori precum Hannah Arendt, Raymond Aron, Isaiah Berlin, Paul Johnson, John Lukacs, Robert Conquest, John Gray, François Fejtö, Leszek Kolakowski, Tony Judt si Robert C. Tucker. Este ceea ce m-am straduit sa fac in cartea mea “Diavolul in istorie” (University of California Press, 2012, tradusa in romaneste de Marius Stan si publicata in 2013 la Humanitas) .
Ma bucur sa salut aici noua editie a magistralei carti a lui Paul Johnson publicata in colectia “Istorie Contemporana” de la editura Humanitas, pe care o coordonam Cristian Vasile si cu mine. Cititorii vor gasi in ea o invitatie la intelegerea cailor labrintice si de atatea ispititoare prin care nihilismul radical reuseste sa-si urmareasca chiar sa-si atinga telurile distructive. Intreprindere istorica de maxima subtilitate, cartea lui Paul Johnson este, in egala masura, un avertisment.
Articol aparut in revista online LaPunkt.
http://www.lapunkt.ro/2014/03/16/infernalul-secol-xx-teratologie-si-ideologie/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stau stramb si ma intreb drept : cum i-ar sta mult iubitei dumneavoastre conetnica – EBA – pronuntand „expresii” mentionate in magistralul articol aici aparut, cum ar fi : tiranofilie si ideologiile liberticide ; hecatombe ; perverteasca etc. Cred ca ar fi o distractie pe cinste pentru romanii vorbitori de limba daco-latina moderna (zisa si limba romana) .
@ El Condor …cred ca ar fi mai potrivit sa i se ceara doamnei Eba sa citeasca, inteleaga textul d-lui Tismaneanu.. si sa scrie /rosteasca un scurt cuprins a acestuia:)
Domnule profesor..in zilele in care cineva de statura lui A. Plesu sufera sub „gainatul” atitor cirduri de ciori mediatice, cind la centenarul lui 914 estul Europei reincepe fierberea revizionista si belicoasa (speram sa nu dea in singeros clocot), cind un plagiator poate scapa pt ca vezi doamne a schimbat fonturile..chiar credeti ca fineturile istoriei recente, teratologia aplicata si zvircolirile umanitatii din dementul sec XX explicate si reexplicate publicului ajuta?
Biblioteca Alexandriei a ars, si nu un cor al scribilor ramasi someri ar fi salvat-o.
Citirea unor atari texte desfata, educa si informeaza pe cei ca d-voastra, lumineaza si bucura pe cei ca mine…dar poate nu noi trebuie sa fim „mintuiti” prin aceasta cunoastere..noi o avem de deja. Cum ajungem cu mesajul, informatia si indemnul spre mai bine la masele formate din „ceilalti”…milioanele de oameni buni in fond, dar aglutinati in gloate puse pe perfuzii antenistice, ideologice si ritual-tribale?
Cit despre conducatorii lor (si ai nostrii) ..am pierdut speranta ca ii mai putem recupera pt umanitatea luminoasa…
cu simpatie:)
Chiar aici, un caseta din dreapta, aveti linkuri la doua articole, din categoria celor mai citite, pe tema abjectului atac impotriva lui Andrei Plesu. Textul de fata semnaleaza o noua editie a unei carti esentiale pentru intelegerea secolului XX. Da, fac parte dintre aceia care cred ca problemele secolului XXI sunt direct legate de mostenirile veacului XX. Ma aflu la Fribourg, chiar ieri am vorbit la universitate despre crizele timpurilor noastre. Deci, plural, crize. Am accentuat felul cum aceste crize sunt similare celor din secolul trecut. Cand Zbigniew Brzezinski sau Hillary Clinton propun analogii intre Putin si monstrii totalitari, chiar cred ca discutia despre acestia este de o urgenta actualitate. Cum actual este un omagiu adus nobilei personalitati care a fost Matei Calinescu.
In perceptia persanat Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare a fost esenta raului si viziunea apocaliptica a unor religii reginale au influientat pe Sfantul Ioan Teologul sa scrie Apocalipsa.Napoleon a fost considerat la nivel paranormal reincarnarea raului.La fel Lenin, Stalin sau Cromwell sau Cesar cel care a casapit Galia si pe germani la nivel care azi s-ar considera criminal de razboi..
Posibil sa fie numai artificii ale propagandei pe alte teme.
Actuala falie intre Est si Vest este continuarea unor cicniri de interese mostenite si transpuse la nivel propagandist.
La inceput Estul a fost vizat de propaganda catolica purtatoare de cuvint a cometrtului peninsular in expansiune si a cavalerilor care in drum spre Ierusalim pradau Byzantul.
Cred ca nu dictatorii sunt de vina ci cei care ii creaza si ii manipuleaza din umbra.
Nimeni nu poate conduce singur decit o bicicleta sau un autoturism sau un tranvai sau un tren dar pentur a conduce o comunitate fie primarie, prefectura sau divizie de armata sunt necesari eteri si subordonati, consilii si alte forme DEMO-cratice.
Lipsa unui feed-back care sa corecteze sistemul duce la instabilitate si totalitarism.
Intr- “o carte despre cum au cedat atatia din marii intelectuali la cantecele de sirena ale totalitarismelor”, alfa, beta, gamma si delta sint, in The Captive Mind a lui Milosz, tot atitea studii de caz emblematice si inaintemergatoare. Cred, si sper sa fiti de-acord, ca ar merita sa fie mentionate intr-o bibliografie a temei.
Evident, aveti perfecta dreptate. Am scris prefata editiei din colectia Zeitgeist, la Humanitas, a „Gandirii captive”. Cele patru portrete raman precum arhetipuri ale acelui abandon al autonomiei spiritului.
Paul Johnson isi incepe cartea sa „La naiba cu Picasso”,cu sfaturi UTILE pentru ziaristi, ce bine ar fi sa le cunoasca cit mai multi.Recent am terminat cartea sa „Peisajul Disparut” in care vorbeste despre copilaria sa la Potteries.Sper sa gasesc aceasta carte pe care o recomandati ,cind voi ajunge in tara.Imi cer scuze fata de dumneavoastra domnule Tismaneanu,dar stiu ca sinteti in bune legaturi cu domnul Horia Roman Patapievici,caruia ii urez atazi 18 martie de ziua lui , LA MULTI ANI !
Apreciez titlul „O istorie…”,care mi se pare de natura a tempera(?) eventuale atacuri referitoare,strict,la pertinenta sau veridicitatea „unei” analize,care nu se pretinde deci,a fi adevarul absolut!
Acest mod de abordare,daca nu se opreste la titlu ci se continua in continutul propriu-zis(?),garanteaza cititorului respectul opiniilor sale momentane,oferindu-i sansa de a-si exersa discernamantul,fara sa aiba senzatia ca i se impune sa impartaseasca ideile autorului…
Ma intereseaza deci,si o voi citi cu interes,mai ales pentru ca parerea mea despre Napoleon1,de ex,este alta…
Din punctul meu de vedere, cartea „Intelectualii” a lui Paul Johnson a fost o mare dezamagire. Am obosit cititnd cum autorul il stigmatiza pe Shelley pentru stilul boem si nepasator de viata, pe Rousseau ca nu s-a insurat cu femeia care locuia si ca nu i-a pasat de copiii facuti cu aceasta… Totul suna ca o litanie moralizatoare de popa frustrat (Paul Johnson este de formatie iezuita, de altfel). Sincer, recunosc ca am abandonat lectura cartii respective…
Eu am citit cartea de care pomeniti dumneavoastra,nu am gasit aici nici o „litanie moralizatoare”,sint doar adevaruri bine scrise de catre un om care cunoaste in detaliu situatiile descrise.Eu o recomand cititorilor , sa nu se lase influentati de parerea dumneavoastra,ar fi o pierdere.
Din diverse motive nu m-au interesat niciodata detaliile perioadei leniniste. Stiam ca multi oameni au murit pentru nimic, injuram mizeria umana, suspendam judecata si mergeam mai departe. Insa, citind cartea lui P. Johnson, in special capitolul Primele utopii despotice in care vorbeste despre Lenin, din multele lucruri pe care nu le-am inteles ceva m-a deranjat intr-atat incat sa vreau sa va deranjez cu o suita de intrebari. Din faptele, datele, statisticile, evenimentele pe care le prezinta Johnson se intelege ca perioada leninista a fost un esec total avand, printre cele mai importante „rezultate”, milioane de oameni infometati si/sau omorati. Dar, daca a fost asa, cum a fost posibil (cum e posibil) ca Lenin, cu atat mai mult mort, sa fie privit in continuare ca un zeu/ erou nemuritor/ autor asupra caruia trebuie aplicata o repetare kierkegaardiana (Zizek in Repetandu-l pe Lenin)? Este o deficienta a cartii ca nu vorbeste despre cocsul cu are a intretinut Lenin iluzia sau are democratia (dar nu spunea si Lenin ca doar dictatura proletariatului [orice ar fi asta] inseamna democratie?) o problema atat de mare incat violenta unui Lenin se sustine prin sine, indiferent de ce dezastre provoaca? In fine, exista vreo carte, eseu, articol in care sa nu se simta un iz partinitor (asa cum e la Johnson si la Zizek, de pilda) despre perioada leninista?
Multumesc.
Motto : ἤτω σοὶ καρδία γνῶσις, ζωὴ δὲ λόγος ἀληθής, χωρούμενος.
Cred că nu vă e cu supărare, domnule profesor, dacă amintesc aici, sub cupola textului domniei voastre, că astăzi, 18 martie, Horia-Roman Patapievici împlinește 57 de ani. Să-i urăm la mulți ani, sănătate robustă și o fericită conlucrare cu daimonul propriului destin…
„Experimentul sovietic a fost unul criminal nu doar in versiunea stalinista, ci de la inceput, prin chiar intentionalitatea sa ireductibil ostila statului de drept si pietii libere.” Aveti mare, mare dreptate. Este exact esenta problemei. Merci !
Am citit prima editie a cartii lui Johnson. Mi-a placut mult. Dar cu privire la Napoleon il suspectez pe Johnson de subiectivism britanic. Nu cred ca acolo, la corsican, se gasesc radacinile raului in cauza.