luni, septembrie 21, 2020

Ingineria sufletului sub microscop: Comunismul si cultura

Comunismul a fost, mai presus de orice, o tentativă utopică, dar pretins ştiinţifică, de modificare a condiţiei umane. Revoluţia comunistă, aşa cum a fost, in chip mesianic, vestită de Karl Marx, şi apoi infăptuită de Lenin şi de leninişti, era una socială, politică, economică, dar, în chip decisiv şi obsesiv, era una antropologică şi civilizatională. Se propunea un model alternativ modernităţii burgheze. Morala proletară era contrapusă celei filistin-mercantile. „Omul Nou” era, ca şi in cazul naţional-socialismului in Germania, fiinţa mitologică pentru care nu există obstacole invincibile, fortăreţe inexpugnabile. Arta trebuia să celebreze „Omul Nou”, nu să se complacă in nostalgii lirice, idilisme desuete si experimente „decadente”. Revoluţia culturală, nu una temporară, ci permanentă (vezi China maoistă si „Marea Revolutie Culturală Proletară”), era un imperativ existenţial pentru aceste partocraţii ideocratice, spre a folosi conceptul lui Martin Malia. Unul din primele decrete ale lui Lenin, odată luată puterea de catre bolşevici, a fost legat de construirea monumentelor si statuilor „erei noi”, asemuite catedralelor Evului Mediu. Lenin insuşi a inaugurat monumentul lui Karl Marx şi a rostit un discurs inflăcărat. In anii 30, Stalin i-a numit pe scriitori „inginerii sufletului”. Stia el de ce…

Istoricul Cristian Vasile a reuşit admirabila performanţă de a oferi o trilogie, deopotrivă originală ca perspectivă, impresionantă ca documentaţie şi incitantă ca scriitură, despre metodele, instituţiile şi oamenii care au servit, in România comunistă, proiectul acestei revoluţii culturale fără de sfarşit. Public aici prefaţa mea la al treilea volum, apărut zilele acestea la Humanitas, in colecţia „Istorie Contemporană”. Il recomand cu încântare intelectuală şi sincer entuziasm.

„Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remarcabile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. În 2010 Cristian Vasile publica volumul Literatura şi artele în România comunistă, 1948–1953 (Humanitas) – punct de reper istoriografic şi politologic, introdusă deja în diverse bibliografii, recenzată favorabil în ţară şi în străinătate, inclusiv în prestigioasa publicaţie Slavic Review. În esenţă, în carte era vorba despre epoca stalinismului dezlănţuit reflectată în cultură – o cultură de Război rece – şi despre realismul socialist uniformizator până la sufocare, specific pentru era jdanovismului.

Lucrarea a fost continuată de un al doilea volum – Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (Editura Humanitas, București, 2011) – care a întregit imaginea despre primele două decenii de comunism, fiind răsplătit în decembrie 2013 cu Premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române. Cartea pe care o prefaţez acum completează această istorie politică a literaturii şi a artelor sub comunism. Fără să îşi fi propus – datorită acestor aprox. 1000 de pagini – Cristian Vasile îi dă o replică lui Marian Popa, cu al său montaj conspiraţionist, vădind accente xenofobe. Demersul lui Cristian Vasile, în egală măsură diacronic şi sincronic, surprinde cu acuitate articulaţiile, încrengăturile şi reverberaţiile acţiunilor decise de aparatul ideologic.

Cristian Vasile are darul unui istoric care lucrează sistematic şi caută atât clarificări conceptuale, cât şi puncte de reper. Cred că va reuşi să îşi convingă cititorii că anul 1974 poate fi considerat un moment de răscruce. Nu este primul care propune această bornă cronologică, însă în cartea lui delimitarea este susţinută atât de cercetarea atentă a legislaţiei comuniste, dominată din ce în ce mai mult de impunerea normelor unitare şi a educaţiei comuniste (am prins schimbarea denumirii Ministerului Educaţiei pe când eram student la Filozofie, secţia Sociologie, după cum am prins şi momentul „Tezelor din iulie“), cât şi de examinarea documentelor de arhivă. Legea presei din 28 martie 1974 – care a frânt multe destine, fiind utilizată de către poliţia secretă ca unealtă de şantaj – este un alt punct de ruptură (prima şi singura lege de acest fel sub regimul comunist). Am toate motivele să cred că la momentul 28 martie 1974, când s-a şi proclamat preşedinte al RSR (cu sceptru şi eşarfă tricoloră, dar fără coroană!), N. Ceauşescu nu era îngrijorat de conţinutul unor ziare si reviste precum Scânteia sau Era socialistă (ex–Lupta de clasă). Mai degrabă era neliniştit de supravieţuirea unor elemente de spontaneitate publicistică în presa literar-artistică şi studenţească. Am cunoscut această presă („Amfiteatru”, Viaţa studenţească etc.) eu însumi, în calitate de cititor atent şi colaborator începând din 1973; sigur că regret anumite fraze pe care le-am publicat (manipulate recent într-un mod abject). Era preţul plătit în epocă pentru şansa de a publica într-o pagină precum „Dialectica ideilor“ de la Viaţa studenţească, de a scrie despre marile curente filozofice şi sociologice din Occident, de a dezmorţi registrul terminologic şi de a sparge carcasa asfixiantă a limbii de lemn. Însă pot să depun mărturie că în jurul acestor reviste se strânseseră energii pozitive care puteau să genereze un nonconformism cu potenţial periculos pentru regimul comunist, pentru naţional stalinismul deja înstăpânit. Îi amintesc aici doar pe: Ioan Buduca, Radu G. Ţeposu, Mihai Dinu Gheorghiu, Andrei Corbea Hoişie, Matei Vişniec, Ioan Groşan, dar au fost mulţi alţii – şi mă refer numai la anii 1970. (Şi) din acest motiv a fost vital pentru Ceauşescu să pună o stavilă şi să mărească numărul infracţiunilor, contravenţiilor şi restricţiilor prin intermediul legii presei.

Fără să conteste semnificaţia momentului Iulie 1971, ca punct de răscruce, ca detonator al noii glaciaţiuni, Cristian Vasile demonstrează că impactul „Tezelor“ a fost amânat de mai mulţi factori şi nu s-a vădit imediat la nivelul actelor normative. De altfel, în discursurile ulterioare ale lui N. Ceauşescu şi în documentele de partid referirile nu sunt atât la „Teze“, cât la documentele Plenarei CC al PCR din noiembrie 1971 sau la lucrările Conferinţei naţionale din iunie 1972. „Tezele din iulie 1971“ au rămas mai ales în memoria colectivă traumatizată a intelectualităţii române. Dramaturgul Aurel Baranga, romancierul şi scenaristul Titus Popovici, jandarmul cultural Eugen Barbu (altminteri un prozator talentat) şi alţi câţiva au salutat aceste teze şi au făcut gesturi nefaste pentru a intra în graţiile puterii şi mai ales ale lui Ceauşescu. A fost o modalitate de a parveni, de a beneficia de diverse avantaje şi privilegii.

Cum spuneam şi cu altă ocazie, Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bodnarenko) a fost braţul înarmat al partidului, iar A. Baranga s-a numărat printre comediografii oficiali. Îmi amintesc că în 1971 a circulat şi o vorbă de duh despre cei doi. Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea PCR, imediat după 8 mai 1971, N. Ceauşescu l-a decorat pe Gheorghe Pintilie cu Ordinul Tudor Vladimirescu, clasa a II-a, iar pe Aurel Baranga cu „Meritul cultural”, clasa a II-a. Pantiuşa – omul care l-a ucis pe Ştefan Foriş cu lovituri de rangă în cap – era astfel răsplătit de partid, la puţin timp după ce N. Ceauşescu condamnase practicile din timpurile Securităţii dejiste. Aurel Baranga era şi el decorat, iar un mucalit prezent la ceremonie observa că partidul a decis să decoreze „şi ranga şi Baranga“.

Cu riscul de a-i supăra pe cei care au gustat comediile lui Aurel Baranga, cred că el face parte din categoria acelor intelectuali şi artişti care şi-au trădat misiunea prin complicitatea cu o putere tiranică. Captivantul capitol din carte (Viaţa artistică şi teatrală de la montarea lui Ionesco la suspendarea „Revizorului“) este şi el ilustrativ în acest sens. Îmi aduc aminte că înainte de a părăsi România am răsfoit (pseudo)memoriile lui Baranga; părea că se dezice de conţinutul unor piese, de trecutul realist socialist. Erau acolo şi unele pasaje de o rară maliţie la adresa debarcatului veteran comunist Alexandru Bârlădeanu (soţia lui Baranga, actriţa Marcela Rusu, fusese căsătorită cu fostul ţar al economiei româneşti). Fostul trâmbiţaş al stalinismului literar poza în promotor al artei autentice. Ba chiar contesta – în răspăr cu tezele ceauşismului – rolul didactic al teatrului. Dar – într-un mod foarte… bizantin – adauga apoi că jurnalul său este o lucrare de ficţiune! Aurel Baranga nu este un Procopius din Cezareea român, ci mai degrabă – aşa cum l-a descris Nicolae Manolescu – scriitorul care întruchipează poate cel mai desăvârşit spiritul dramaturgiei realist-socialiste.

Mi se pare fascinantă şi povestea înfiinţării Muzeului naţional de istorie (care se regăseşte în primul capitol al cărţii). N. Ceauşescu i-a stabilit sediul în clădirea fostei Poşte centrale de pe Calea Victoriei şi i-a schimbat denumirea. Din a doua jumătate a anilor 1970 muzeul a fost pus din ce în ce mai mult în slujba cultului personalităţii celor doi Ceauşescu. Dar cum după martie 1977 cutremurul a afectat şi clădirea, la cel mai înalt nivel s-a luat în calcul şi construirea unui alt sediu pentru muzeul naţional de istorie. Aşa se face că în anii 1980 a început în zona Cotroceni-Splaiul Independenţei edificarea noii clădiri, mai exact în perimetrul delimitat de Dâmboviţa-Str. Ştirbei Vodă şi Calea Plevnei. În paralel, zona Uranus şi alte cartiere erau sortite pieirii. Din 1981 nu mai eram în ţară şi nu am fost nevoit să asist la această operă terifiantă de demolare şi reconstruire a Bucureştiului. Urmăream însă de la distanţă tot ce se întâmplă în România şi în general în întreg Blocul Sovietic. La 23 august 1989 construcţia nu era terminată, dar Ceauşescu a ţinut să asiste la parada de ziua naţională de la o tribună improvizată în sediul viitorului Muzeu. Casa Poporului – redenumită a Republicii – se înălţa în apropiere şi reprezenta templul unei religii politice ubueşti; sediul Muzeului ar fi fost o anexă a acestui templu.

Nu ştiu dacă Cristian Vasile va continua această trilogie prin analizarea impactului ceauşismului târziu asupra vieţii culturale. Cert este că el a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de control şi modelare a domeniului literar şi artistic. Graţie lui Cristian Vasile, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile lui psihologice şi sociologice, cum a fost organizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate.

Washington, DC
7 februarie 2014″

Link la carte:

http://www.humanitas.ro/humanitas/via%C5%A3a-intelectual%C4%83-%C5%9Fi-artistic%C4%83-%C3%AEn-primul-deceniu-al-regimului-ceau%C5%9Fescu-1965%E2%80%931974

Recomandari:

http://www.humanitas.ro/humanitas/politicile-culturale-comuniste-%C3%AEn-timpul-regimului-gheorghiu-dej

http://www.humanitas.ro/humanitas/literatura-%C5%9Fi-artele-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-comunist%C4%83

http://www.humanitas.ro/humanitas/perfectul-acrobat-leonte-r%C4%83utu-m%C4%83%C5%9Ftile-r%C4%83ului

https://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%c8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/o-revista-culturala-in-comunism-gazeta-literara-1954-196-396/

http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-1960-95-1/Dorin-Liviu-Bitfoi__Asa-s-a-nascut-omul-nou-in-Romania-anilor-50

http://www.edituravremea.ro/ceausescu–critic-literar

http://www.polirom.ro/catalog/carte/explorari-in-comunismul-romanesc-volumul-al-iii-lea–3142/

http://www.newstatesman.com/books/2010/05/soviet-russia-stalin-westerman

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1399

http://www.editions-harmattan.fr/index.asp?navig=catalogue&obj=livre&no=23459

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Care era pericolul pe care l-ar fi putut reprezenta Ioan Buduca, Radu G. Ţeposu, Mihai Dinu Gheorghiu, Andrei Corbea Hoişie, Matei Vişniec, Ioan Groşan ? Cel putin doi dintre cei numniti au fost colaboratori ai Securitatii, nu?

    • La Iași, în jurul sau sub comanda lui Andrei Corbea Hoișie, s-a aflat și Sorin Antohi, alt colaborator al Securității.

  2. Comunismul s-a dorit a fi crestinismul dar fara Iisus Hristos . O experienta a evreilor , asa cum se procedeaza si azi cu libertatea nelimitata fara DUMNEZEU.
    Teoriile unora urmaresc scopul pentru care au fost platiti sa scrie , asa cum este si acest articol.

    .

  3. in cazul romaniei nu doar omul nou ci si omul romin a fost construit
    folosind o gama larga de procedee pe de o parte se sterg urmele unor culturi vechi si se inventeaza cultura noua in acord cu scopul urmarit

Lasă un răspuns la dusu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Cuvintele care ucid şi zidurile din noi

“Şcoala noastră e o şcoală unilaterală intelectualistă, iar nu o şcoală educativă, în sens larg. Ea nu ţine seama nici de...

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Isus al meu: o cronică şi două scrisori

Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.