marți, septembrie 22, 2020

Ingrijorările lui Adam Michnik

Istoricul polonez Adam Michnik este una din cele mai respectate voci ale forțelor liberal-democrate din Europa de Est. Pozitiile sale stârnesc controverse, provoacă, se bucură de susținători entuziaști și generează reacții polemice nu mai putin intense. Este un personaj polarizant. Putem spune că fără aceste lupte nesfârșite in jurul valorilor si ideilor, Michnik n-ar mai fi el insuși. Fosti camarazi de luptă anticomunistă il socot culpabil pentru eșecul decomunizarii. Pe el, sau mai exact spus, spiritul intruchipat de ziarul pe care il conduce, „Gazeta Wyborcza”.

Eseurile reunite în prezentul volum* lămuresc, cu pasiune politică și pătrundere intelectuală, îngrijorările acestui fost mare disident privind antagonismele morale ale erei post-comuniste. Spunând întotdeauna ceea ce crede, Michnik are o țintă principală în acest volum subțire, dar dens: ceea ce el numește „anticomunismul cu față bolșevică”, întrupat de partizanii decomunizării radicale și de actorii implicați în ceea ce cu dispreț desemnează a fi „carnavalul lustrației”. Pe acești oameni îi etichetează ca fiind și mai fundamentaliști.

Există cu toate acestea o tensiune, ca să nu spunem contradicție, între primul eseu al lui Michnik (despre orbirea morală a lui Willy Brandt și al său Partid Social-Democrat în timpul și după legea marțială din Polonia la începutul anilor 1980) și opoziția sa față de apeluri la claritate morală în orânduirea post-totalitară. Fără îndoială, unii dintre „ultrașii” neo-iacobini care au susținut epurarea totală a foștilor comuniști din rândul elitelor de azi (în special birocrații de partid de la vârf, ofițerii poliției secrete și informatorii) au mers mult prea departe în direcția vendetei. Rămâne însă de discutat dacă Europa de Est suferă dintr-un exces de istorie politică sau din deformarea acesteia din toate părțile, în special din partea nostalgicilor vechiului regim. Nu putem echivala narațiunile istorice ale victimelor cu raționalizările celor care au făcut victime și urmașii acestora. Michnik a spus adesea, „Amnistie, da, amnezie, nu”. Dar, pentru a fi autentică, pentru a nu fi o farsa, respingerea amneziei presupune o confruntare permanentă și neobosită cu trecutul traumatic, adică justiția morală. Dar nu numai, e nevoie si de justiție politică.

Moralitatea și politica pot fi reconciliate, arăta Václav Havel, iar viața sa politică stă mărturie pentru aceasta. Democrația nu poate fi lipsită de memorie, așa cum știm cu toții din experiențele spaniolă, chiliană, argentiniană și sud-africană. De ce ar trebui est-europenii să fie puși să ierte înainte de a-și înfrunta trecutul, inclusiv din punct de vedere juridic? Michnik insistă asupra faptului că el favorizează reconcilierea și se opune, ba chiar îi repugnă răzbunarea și revanșa. Dar cum anume poți obține reconcilierea – termen care presupune o cercetare atentă – în absența căinței? Câtă vreme foștii autori (aparatcici, ofițeri ai poliției secrete, informatori) continuă să se bucure de imense privilegii economice și politice, cum le poate cere cineva fostelor victime să păstreze tăcerea? Aceste întrebări și multe altele se nasc din provocatoarea și edificatoarea (d.p.d.v. istoric) carte a lui Adam Michnik despre agonizanta chestiune a asumării trecutului totalitar.

*Adam Michnik, THE TROUBLE WITH HISTORY: Morality, revolution, and counterrevolution. Edited by Irena Grudzinska Gross, 194 pp. Yale University Press, 2014.

Textul de mai sus, transmis la Radio Europa Libera, este o forma largita a scurtei recenzii pe care am publicat-o in „Times Literary Supplement” (17 martie 2015). Ii multumesc lui Marius Stan pentru traducerea din limba engleza.

http://www.europalibera.org/content/blog/27151131.html

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. „Michnik a spus adesea, „Amnistie, da, amnezie, nu””.
    Seamana cu ardelenescul „io te iert, da` nu te uit!”.
    Numai ca mie, ca om neimplicat in raspindirea ideilor si despicarea lor in patru, mi se pare ca dl Michnik, dupa ce s-a luptat cu comunismul, se lupta acum cu el insusi. Cu cel ce a fost si l-am admirat.
    Am mai citit despre o vorba frumoasa spusa de un detinut politic roman: „sa nu ne razbunati!”
    Atunci si eu rog Onor Justitia sa-si vada doar de corupti, de violatori, si sa-l lase in pace pe Visinescu si Ficior.
    Ceea ce spune dl Michnik poate fi frumos inaltator pentru occidentali/americani, dar nu pentru mine.
    Dl Michnik ma indeamna ca, dupa ce comunistii au avut toate drepturile in timpul orinduirii „spre comunism in zbor”, sa accept ca sa aiba aceleasi drepturi si in „orinduirea cea cruda si nedreapta”.
    Ipocrizie, numele tau este lupta de idei utopice.
    Caci comunistii nu au acceptat nici macar punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara.

  2. Michnik a fost si ramane un provcator. Doar ca pe vremea cand se opunea regimului comunist era un provocator bun, iar acum e un provocator rau. :) Cred ca trebuie luat ca atare, si respectata pozitia lui de provocator sub ambele oranduiri. Nu cred in teoriile ca ar fi fost democratic pana-n ’89 si a devenit antidemocratic dupa aceea. Rosteste niste puncte de vedere care merita luate-n seama, cam atat. Nu trebuie confundat cu vreun detinator al adevarului, dar nici transformat intr-un colaborationist post factum, care-si arata acum chipul had in spatele mastii de dizident, cum am vazut ca se practica.

    Daca greseste undeva cred ca e de datoria celorlalti sa-i arate unde greseste, nu sa-l impestriteze cu diferite conspiratii si hidosenii. Datoria asta exista in primul rand pentru ca are un punct de vedere argumentat, chiar daca gresit, poate, si, in al doilea rand, pentru ca vorbim de Adam Michnik, nu de vreun Iliescu.

    • Adam Michnik a fost, este si va fi un prieten apropiat. In fiecare an, fara exceptie, folosesc la cursurile mele cartile sale, indeosebi „Letters from Prison” si „Letters from Freedom”. In cartea „The Devil in History” (trad. rom.de Marius Stan, Humanitas. 2013) scriu cu pretuire despre el. Avem viziuni diferite despre lustratie si decomunizare, i-am spus-o, mi-a spus-o. Dar asta nu ma face, in ruptul capului, sa pun sub semnul intrebarii autenticitatea si eroismul angajamantului sau anticomunist din anii cand unii dintre cei care azi il contesta nu deschideau gura. Cand scriem istoria miscarilor disidente, e bine sa o facem cu respect pentru fapte, nu pe baza unor idiosincrazii ale prezentului. Stiu ca exista critici puternice la adresa sa (dar si a cartii despre care scriu aici). O voce foarte critica este aceea a Agnieszkai Kolakowska, fiica lui Leszek Kolakowski, filosof de care Michnik a fost foarte apropiat. Tema rolulului lui AM in Polonia de azi este insa prea importanta pentru a o expedia in cateva cuvinte. Poate merita sa amintesc ca am scris prefetele la doua carti de Michnik aparute in romaneste la Polirom (cred ca exista si un volum mai recent). Am recenzat in „Journal of Cold War Studies” o carte de dialoguri, scrisori si eseuri de Havel si Michnik aparuta tot la Yale University Press anul trecut. Am tinut sa fac aceste precizari pentru a elimina ambiguitatile posibile. Vorbesc in numele meu si nu practic gandirea de grup :)

  3. Michnik e de fapt impotriva acelora care au avut privilegii mari pe vremea comunismului si acum sunt cei mai feroce anti-comunisti.

    • Nu va contrazic, dar poate oferiti niste exemple. A avut, de pilda, Antoni Macierewicz privilegii in vremea comunistilor? N-a fost si el, alaturi de Kuron si Michnik, printre fondatorii KOR? Cred ca lucrurile sunt un pic mai, horribile dictu, complexe :)

  4. Dle. profesor, va multumesc pentru raspuns. E vorba mai mult de un principiu care poate fi aplicat in toata Europa de Est, nu trebuie sa particularizam la cazul polonez. In general, cei care au suferit cel mai mult de pe urma comunismului (Corneliu Coposu a si mentionat, „….sa nu ne razbunati”), sunt si cei mai putin vocali in condamnarea acestuia in termeni foarte duri.

    Culmea e ca sunt foarte vocali tocmai cei care au crescut in mijlocul nomenclaturii comuniste si s-au bucurat de privilegii mari in vremea respectiva. Aici e problema, aceasta categorie ar trebui sa vorbeasca numai dupa ce a urmat indemnul lui Victor Rebengiuc din 1989 (care le-a adus in studioul TVR sulul de hartie igienica sa se stearga la gura) :)

    • Am senzatia neplacuta ca vorbiti pe langa subiect. Va roaga dl. profesor sa dati exemple din Polonia, raspundeti ca e ceva mai general, legat de Europa de Est, apoi treceti la Victor Rebengiuc, care in mod evident se referea la cei care cantau osanale pe la TV sau in presa: cam cati dintre cei vizati au devenit realmente repere anti-comuniste in Romania dupa ’90? Nu cunosc cazuri. Cei mai multi au devenit mai degraba nostalgici pentru ca au fost marginalizati.

    • Anticomunistii radicali din Polonia, cu care polemizeaza Adam Michnik si care, la randul lor, polemizeaza cu el si prietenii sai, nu sunt fosti nomenclaturisti. Exista si cazuri de copii ai unor fosti potentati care sunt foarte vocali, dar sunt rare. Fratii Kaczynski nu au crescut in mediile nomenclaturii. hestiunea nu e una de origine sociala, ci ideologica si politica. Se confrunta doua viziuni despre decomunizare si despre ce a fost Republica Populara Polona. Indemnul „Sa nu razbunati!”, din cate stiu, a fost al lui Mircea Vulcanescu. Este adevarat ca pozitia lui Corneliu Coposu era opusa vendetelor, razbunarilor colective etc Dl Coposu sustinea statul de drept in care raspunderea este individuala, nu colectiva.

    • Cu siguranta nu are nevoie sa-i fiu eu avocat, dat fiind ca m-am contrat cu dumnealui pe multe subiecte pana acum. Insa cand vad atata parerism nu ma pot abtine. :)

  5. Cu tot respectul, dle. Lazaroiu si dvs. ati emis o simpla parere! Sper ca nu va deranjeaza faptul ca altii pot avea alte pareri decat dvs. ;)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.