vineri, august 19, 2022

Însoțitorul

Cu mulți ani în urmă, am făcut un pas care mi-a schimbat destinul: am trecut – la jumătatea Liceului – de la Matematică – Fizică la Filologie – Istorie. Prima zi de școală din noua clasă a fost dedicată treburilor administrative: citirea catalogului, prezentarea celor noi, împărțirea carnetelor de note etc. Într-una din pauzele ei, rămânând în clasă, am zărit într-un colţ, pe o măsuţă, câteva exemplare din “La Roumanie d’aujourd’hui” – o revistă de propagandă pentru străinătate a acelui timp – şi mi-am luat unul în bancă să îl răsfoiesc. La mijloc avea un lung text despre Constantin Noica (ce murise la finele anului precedent), ilustrat cu două fotografii ale lui Dinu Lazăr. Erau primele imagini ale filosofului pe care le-am văzut. În acea săptămână am rugat o cunoștință de familie, o profesoară ce a jucat un rol major în formația mea, să-mi împrumute “Jurnalul de la Păltiniş” pe care l-am citit în două seri, neînţelegând mai nimic din el. Dar atunci când l-am închis am ştiut ce vreau să mă fac. Cartea aceea îmi dăduse o direcție și, în același timp, îmi oferise câteva trepte concrete ale drumului pe care ea îl deschidea. Am citit, pe măsură ce le-am găsit, cărțile lui Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Victor Ieronim Stoichiță, Petru Creția sau Andrei Cornea și fiecare dintre ele (și toate împreună) mi-au oferit deopotrivă deschiderea spre ceea ce constituie adevărata cultură și un exercițiu al limbii menit a numi în mod adecvat ceea ce descopeream în acest parcurs. Aș îndrăzni să spun că am învățat mult mai mult din aceste cărți decât din ceea ce constituia materia programelor școlare. ”Jurnalul de la Păltiniș” a rămas cartea cărților, cea care motivează și susține pasiunea unui tânăr pentru care reperele vieții sunt prietenia și cunoașterea adevărului. De câte ori sunt tentat de ispita zădărniciei o deschid – în acea ediție din 1983 – și citesc o pagină la întâmplare. Și, de fiecare dată, întâlnesc în ea același îndemn la vrednicie care mă face să-mă întorc la uneltele mele. E îndemnul lui Noica, dar e și îndemnul domnului Liiceanu: o tehnicitate a domeniului bine însușită, sursele lui bine stăpânite, o gândire bine strunită și o exprimare în același timp clară și frumoasă. Mai mult ca orice, în acest timp în care școala s-a surpat sub indiferență și proastă guvernare, acest îndemn – ce persistă, nelaterat de vreme, în paginile ”Jurnalului…” – mi se pare a fi punctul arhimedic ce ar permite punerea în mișcare a întregului nostru învățământ.

            Apoi l-am văzut pe autor: mai întâi ca o imagine – estompată, date fiind posibilitățile tiparului din acel timp – în primul număr postdecembrist (ultimul din 1989) al ”României Literare” și, apoi, săptămână de săptămână, în paginile ”Revistei 22”. Îmi amintesc că, atunci, l-am citit de mai multe ori, uimit de ceea ce descopeream în el: dimensiunea publică a intelectualului. Cuvintele lui Noica din ”Jurnalul de la Păltiniș” (și din celelalte cărți ale filosofului) erau clare: intelectualul trebuie să se abstragă din istoria concretă în cercetarea lui pentru ca, mai apoi, să poată aduna ceea ce e semnificativ în istorie din perspectiva unui sens mai cuprinzător decât aceasta. Domnul Liiceanu participa la evenimentul istoric și, înlăuntrul lui, își exercita vocația gândirii ca pe un act de discernământ menit a ne oferi tuturor reperele situației în care ne aflam. Și a făcut-o mereu (deopotrivă în presă și pe ecranul televizorului), cu o constanță care, ea însăși, dă un rost deceniilor noastre din urmă. A scris admirativ despre cei care ne-ar putea fi modele, a formulat cu luciditate problemele pe care nepriceperea ori reaua voință a celor ce ne-au condus ni le-au scos în cale, dar – dincolo de toate – nu a încetat nici o clipă a medita asupra drumului pe care s-ar cuveni să-l urmăm. Nu pentru că acest drum ține de un ”model” sau altul, ci deoarece el e expresia demnității noastre umane. A ne înțelege – fiecare pe sine și unii pe alții – ca oameni, cu ceea ce e în noi mai presus de noi înșine, înseamnă a regăsi în noi curajul binelui, al adevărului și al frumosului și a le urma într-un parcurs ce împlinește viața adevărată. Ce mă uimește azi e tenacitatea cu care dânsul, dincolo de orice iluzii și dezamăgiri, a continuat să ne amintească aceste lucruri.

            Și n-a făcut-o doar ca o voce stingheră, ci dăruindu-ne ”ploaia de cărți” a Humanitas-ului, care a făcut să rodească sămânța unei alte Românii acolo unde politicile statului aplicau tactica pământului pârjolit: în mintea și în sufletul tinerilor. Am crescut cu cărțile Editurii Humanitas: ne-am regăsit memoria culturală și cea a demnității neamului nostru în edițiile Cioran, Ionesco, Noica, Eliade, Alexandru Dragomir, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Elisbeta Rizea, Anița Nandriș sau Ion Ioanid, ne-am deschis către lume cu seriile de carte de teorie politică ori de știință, am descoperit clasicii culturi și, în egală măsură, cele mai recente aparții ale literaturii universale în volumele publicate de Editura patronată de domnul Liiceanu. Performnața care, pe vremea lui Constantin Noica, nu putea fi decât o ispravă individuală a fost instituționalizată – grație Humanitas-ului (și Colegiului ”Noua Europă”) – devenind un reper stabil în timpurile agitate pe care ne-a fost dat a le traversa. Cărțile editate de Humanitas au poposit în camerele elevilor și ale studenților, au constituit obiect de polemici și de fascinații, au legat oameni și au definit un timp. Undeva, între ele, se află traducerea lucrării majore a lui Heidegger ”Ființă și timp” (pe care i-o datorăm domnului Liiceanu și lui Cătălin Cioabă) și în apropiere ”Crasele banalități metafizice” ale lui Alexandru Dragomir (adunate, trascrise și ordonate de domnul Liiceanu) care dau, fiecare în felul ei, măasura culturii noastre. Traducerea desăvârșită a unui clasic al filosofiei renumit pentru obscuritatea limbii lui și punerea în circulație a unui gânditor ce ales anonimatul sunt, ambele, acte de generozitate ce mărturisesc virtutea deplină a rigorii: discreția ce însoțește dăruirea.

            De la ”Ușa interzisă” la ”Impudoare. Despre ‘eu’ va fi vorba” domnul Liiceanu ne-a vorbit și despre sine. Nu a făcut-o, așa cum o fac atâția, punându-se în scenă și expunând – ca pe ceva solemn – vidul cotidianului, ci ridicând la nivelul sensului momente privilegiate ale experienței concrete. Om cu o formație impecabilă, cu un exercițiu al rigorii manifestat deopotrivă în anii de profesorat și în studii științifice remarcabile, domnul Liiceanu a ținut să ne probeze faptul că filosofia este, în primul rând, capacitatea de a vedea și de-a înțelege ceea ce ni se întâmplă în practica noastră cotidiană. Nu ne trăim viața la întâmplare, nu suntem supuși unei sorți oarbe ci, dimpotrivă, e ceva – ca o muzică abia sesizabilă – care leagă secvențe disparate și adună într-un întreg coerent ceea ce, adesea, ni se pare a fi doar risipire. Capacitatea de a asculta acest ton aproape inaudibil, de a-l ”orchestra” dându-i – prin gând și cuvânt – o formă și, astfel, de a-l aduce la expresie, străbate toate cărțile ”autobiografice” ale dânsului. Domnul Liiceanu nu se povestește pe sine decât pentru a îndemna să ne căutăm pe noi înșine. Și de aceea, cărțile dânsului nu sunt opere de filosofie sau de literatură, ci cuvântul – când lucid și ferm, când animat de pasiunea îndemnului – unui însoțitor pe drumul vieții.

            Pe mine unul m-a însoțit, în modul cel mai concret cu putință, într-un moment definitoriu al vieții mele: atunci când mi-am lansat prima carte. A acceptat fără nici o rezervă să vină și să vorbească despre ea și a făcut-o cu o delicatețe care mă onorează și reprezintă pentru mine o exigență. Atunci când ne-am așezat pentru prezentare, la Librăria Humanitas Cișmigiu, l-am văzut cum își pune pe masă foile cu notițele pe marginea celor scrise de mine. Și, după ce ani de zile mi-am făcut eu însumi notițe din cărțile dânsului, atunci n-am putut să nu mă întreb: sunt eu vrednic ca omul ce mi-a fost mai mult decât un profesor să zăbovească și să-și facă notițe după cele scrise de mine? Pentru mine aceasta e mesajul cel mai adânc al domnului Liiceanu, deopotrivă ca om, ca prezență public și ca autor de cărți: îndemnul la vrednicie. Fii tu însuți, fii vrednic de lumea ce-și face încercarea în tine, asumă-te la nivelul binelui, adevărului și frumosului pe care le decantează cultura universală și ai curajul libertății gândului și a cuvântului în orice clipă a istoriei! Atunci când obosesc și pașii-mi devin șovăielnici, vocea însoțitorului e mai limpede ca niciodată. Ea e o parte din ceea ce în mine e mai adânc decât sunt eu însumi. Și pentru aceasta se cuvine să-i mulțumesc!

            ÎNTRU  MULȚI  ANI  FERICIȚI  DOMNULE  LIICEANU!

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Cândva lectura unui astfel de text mă făcea să mă simt inadecvat. Astăzi simt doar înțelegere și mulțumire că am rupt punte după punte legăturile cu Romania și cu ceea ce s-ar putea numi cultura română recentă. Textul domnului Maci reprezintă un mainstream al gândirii universitarilor români. Viziunea mea este complet diferită. Școala de la Păltiniș, editura Humanitas, „Boierii minții…” reprezintă pentru mine învierea interbelicului românesc cu toate bolile sale inclusiv legionarismul. În mintea mea, drumul de la Noica la Lavric este clar. În mintea mea „mandarinii” anilor ’90 au rupt România de ceea ce Europa devenea. În Romania mintea mea e eretica. În Vest nu. În Vest, rarii observatori ai intelectualității românești au simțit și ei același lucru pe care îl simt eu: sulfurul extremei drepte. Eu am fugit. Universitarii români inhalează.

    • Atunci putem spune si despre elitele vestului ca au dat gres, din moment ce extrema dreapta infloreste si aici. Problema este ca oricum ne aflam la extreme si vom fi nevoiti sa alegem in viitor intre doua extreme. Si ce anume devenea Europa in anii 90, daca nu o Uniune care incepea sa fie dominata de concepte marxiste (scuzati, progresiste) care incepeau sa prinda contur in mediile universitare? Astazi, toti inhalam acelasi miros extremist, indiferent ca ne aflam in Romania sau Franta, iar elitele incep sa cante dupa aceeasi partitura. Totusi, mai exista o speranta pentru noi in SUA, acolo unde institutiile sunt cu adevarat independente de mediul politic, cel putin in teorie, si unde se lasa cu „scandal” daca exista „interferente”. Vom vedea insa…

    • disputa între antici și moderni a luat la noi înfățișarea caricaturală a disputei între socialiști și interbelici. Pentru socialiștii de azi, oponenții sunt inevitabil „fasciști” cu varianta autohtonă „legionari”. Fasciști, fasciști, unde am mai auzit eu cuvântul ăsta de curând? :)

      • M-aș bucura să aflu că în universitățile romanești există „socialiști”. Impresia mea e că în România, cel puțîn în departamentele de științe umane, un socialist care și-a făcut coming out-ul și-a îngropat cariera.

        Acestea fiind spuse vă rog să citiți foarte atent ce am scris și să încercați să remarcați ceea ce nu am scris. Nu am scris că membri Școlii de la Păltiniș ar fi legionari, ci că au contribuit la învierea legionarismului (voit sau nu – asta e altă discuție). Noica însuși, pe de altă parte, a fost literalmente legionar. Și există, în mode cert, verificabil, la „palinișeni” apropieri revendicate cu diverși indivizi în mod clar de extremă dreaptă. Un exemplu recent e Carvalho dar au fost și mulți alții. Mirosul de sulfur de care spuneam.

        • De fapt ceea ce mi se pare revoltător e tocmai ce „nu ați scris”. Cam așa proceda și Vadim când în instanță își numea injuriile „pamflete”. Nu spunem ceea ce vrem să spunem, pentru că putem fi contraziși, de asta „insinuăm”. E foarte frumos să lăsăm o conotație din asta negativă acolo unde nu avem argumente să acuzăm. Trec peste faptul că articolul e un „laudatio” la adresa unui om care a împlinit o vârstă, deci poate că se cuvine ca măcar aniversările să le lăsăm neotrăvite de ură… Din păcate, consider că e prea devreme pentru un proces cinstit și echilibrat al perioadei interbelice, e prea multă ură și ambiție în jur…

          • Găsiți o selecție bibliografică într-un comentariu mai jos (Rosenthal, Voicu, Livezeanu, Shafir etc). Subiectul poziționării intelectualilor publici din Romania de după 1989 față de extrema dreaptă a făcut obiectul multor publicații universitare și cine este interesat de subiect se poate documenta relativ ușor. Nu mă voi livra la un exercițiu de sinteză într-un comentariu pe forum.

  2. Hmm. Tare mi-e teamă că intelighenţia românească nu a reuşit să facă o punte între Lumea din perioada interbelică şi Lumea postcomunistă de după ’89. Chestia asta a avut implicaţii teribile, practic poporul român nu şi-a găsit o nouă/ altă identitate, închinându-se la noii Idoli occidentali şi dispreţuindu-şi propria identitate şi istorie. Iar asta este foarte periculos, un popor fără identitate poate fi exclus din Istoria Lumii.

    • @Lucifer identitatile sint in prezent la toate colturile. Cheia spre identitati e instruirea. Personal, desi am trait niste anisori, am inceput de o vreme sa nu mai pricep deloc ce e aia o identitate, la ce foloseste si cui. O fi cumva ca foile unei cepe. La mijloc esti tu, ingramadit din toate partile. Foile celelalte sint identitatea de clan, sector administrativ, zona istorica, zona religioasa, pina la cele mai solemne, identitatea de stat, natiune. Cu cit mai departate foile, cu atit incearca sa se impuna mai tare, sa preseze, sa-ti impuna ceva ca sa te simti prost daca nu joci dupa respectiva identitate.
      Eu ca si (atentie!) fochist, imi las identitatea la poarta de intrare a vietii mele. Inautru, lucrurile stau simplu. Imi suflec mîinile, ca (si!) ucenic, am luat scatoalce sa fac lucrul bine facut oriunde m-as afla (nu, nu-i de la Johannis, e de la T Kotarbinski via eu). Ajuns acasa, la un mic, iti bei berea bavareza, coniacul calvados, ginul Covasna, te uiti la Anul trecut la Marienbad, mai vezi ce-a zis Wittgenstein (dulgherul care si-a luat cimpii pe muntele Alp) cind a aflat ca are cancer (,,Misto”), mai visezi sa mori de moarte buna, nu chinuit cum vor doctorii, preotii si administratia de stat… Iti faci propriile foi de ceapa, mai spargi si o ceapa, ca de Tepes, Burebista, Stefan (sfint, mai mult sau mai putin) ti s-a acrit de cind din copilarie te ingramadeau la colt sa zici ce misto e sa mori pentru tara (ca si merita, aveai sa afli mai tirziu). Si-uite-asa, trece viata si identitate n-ai, esti doar inca o piesa provizorie de mobilier in Biroul populatiei (alo domnu, de ce-ati ingaurit certificatul de nastere, nu va mai primim cerérea!). Mai urla cineva la tine ,,Niomarxistule, pro(st)gresistule, hipster fosilizat…! Lasa-i tata, ca nu stie ce zice, de destept tot eu sint mai, cita vreme stiu exact nu ma pricep la nimic.
      Biet poporul român? A invatat ca e o vrajeala sa traiesti intr-un oras fara coscoveala, ca la nemti, ca nu-ti trebuie cutie postala la bloc, nicidecum eticheta, buton de sunărie… Ca daca ai vreo cîteva ,,neoane” pe scara, sa nu cazi sa te cotonogesti, numai prostii pun si abajur. Dac-as fi in locul lui, fugarit de autoritati, nici mie nu mi-ar mai pasa de jardiniere in curtea blocului si peisagistica, as da-o pe identitate de zile negre.

      • O viziune europenist-progresista de fochist. Vorba lui Eminescu:” Ce a scos din voi Apusul când nimic nu e de scos?”

    • Tot timpul de dupa 89 am auzit de perioada interbelica ca fiind un ideal, un nu stiu ce mare Romanie.a intr-un final sandau de multe ziare vechi ale vremii asa laudate, cu articole scrise de marii autori ai Romaniei.Si ma indoiesc , ca oamenii aceia minteau.Acela este adevarul. Toata mizeria care este acum in Romania cu coruptie, crime, indolenta, etc. inmultiti cu cat vreti dv. si veti gasi perioada interbelica. Crime , talharii, furturi din bani publici, curvasarai la nivel inalt etc. Daca facem o mica analiza romanii care au inventat cate ceva> stilou, avioane, motoare, sau au scris, sau orice altceva au facut-o in afara tarii. De ce ? Din cauza invidiei acestei natii. Este caracteristica principala a acestui popor invidia si ura fata de semeni.

  3. bravo domnule Maci, asa este, omul firav in formare (ca si o planta) are nevoie de un insotitor sa creasca drept. problema Romaniei de azi este ca insotitorii sint scursurile abjecte (securist militienesti) ale Romaniei de ieri, nereformata institutional, cu paduchii ce sar in frunte. vocile oamenilor normali ar trebui sa fie mai virulente altfel Romania va deveni un bantustan al scursurilor/escrocilor cu trese/epoleti si analfabetilor institutionalizati (cu doctorat) ce o vor vlagui o pina la neantizare.

  4. Stimate Domnule Margicu,
    „Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor”.
    Vă rog respectuos să dezvoltați/argumentați comentariul D-vs. la articolul D-lui Maci. În special: „mainstream al gândirii universitarilor români”, „învierea legionarismului”, „Universitarii români inhalează sulfurul extremei drepte”. Dacă îmi permiteți, vreau să înteleg! Candida inadecvare să mi-o risipiți.
    Cu respect, Cristian Corondan.

    • Vă pot indica bibliografia care merge în sensul comentariului meu, e în mod sigur mai util nu? Aș putea să rezum ceea ce alții au scris foarte bine dar cu riscul de a denatura argumentele. Vă recomand, și e doar o selecție: Sorin Adam Matei „Boierii minții. Intelectualii români între grupurile de prestigiu și piață libera a ideilor”; Denise Rosenthal „Les angoisses fin-de-siècle des intellectuels roumains : démocratie, conservatisme et antisémitisme”; Irina Livezeanu „Romania’s Cultural Wars: Intellectual Debates about the Recent Past in Romania”; George Voicu „L’attitude des intellectuels roumains face à la Shoah et à sa mémoire dans la Roumanie post-communiste”; Alexandru Florian (editor) „Holocaust Public Memory in Postcommunist Romania”.

      • Nu am auzit si nu am citit niciodata nimic fascist sau anti-semit spus sau scris de catre Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, pe care ii citesc de multi ani, inclusiv in Jurnalul de la Paltinis si nici de catre Mihai Maci, si ar fi contrar demersurilor lor intelectuale. Nu recomand cuiva sa ii jigneaza si sa-i acuze de asa ceva, pt ca nu are sanse in instanta.

          • Am citit. Nici unul dintre ei nu este fasist sau anti-semit. Sunt „acuzati” ca sunt conservatori si anti-comunisti? Merita o medalie! Ne-au mentinut sanatatea psihica in inchisoarea comunista care a fost Romania, in care nu aveai voie sa gandesti , sa vorbesti si sa traiesti liber.
            Anti-semit si fascist a fost Vadim Tudor.
            Pastrati focul pt cine este intr-adevar fascist si antisemit.
            Nu intru in discutia despre ce s-a intamplat in perioada interbelica. Nu mai este relevant decat pt istorici.
            Cioran a publicat una din cele mai calde carti scrisa vreodata despre evrei, The Tempation to Exist. Noica a fost „pedepsit” si a trait ca recluz pana la moarte fara sa predice fascismul sau anti-semitismul.
            Destul.

  5. Recunostinta este o pasare rara. Cuvintele dvs va onorează.
    Eu cred ca Humanitas a avut un rol important în anii 90, rol pe care și l-a pierdut în ultimii 20 ani prin apariția altor edituri, în special a editurii Polirom, cu o deschidere ideologica mai larga decât Humanitas și neabonata în vremuri grele la subvenții guvernamente.
    Domnul Liiceanu si editura Humanitas tocmai au pierdut și al treilea proces intentat pentru pretinsa calomnie contestând asta.

  6. La mulți ani celui care încearcă ,de 32 de ani ,să scoată Romănia din gharele trecutului și să așeze găndirea romănului în tiparele firești, ale unui Popor Ales…

Dă-i un răspuns lui Octavian Săndulache Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro