În urmă cu doi ani, un cuib de reacţionari periculoşi era lichidat de puterea poporului. Dreptatea până la capăt, promisă de USL, se înfăptuia, în cele din urmă, iar uneltirile anti- naţionale de la Institutul Cultural Român erau denunţate, în fine. O ordonanţă de urgenţă modifica întreg cadrul juridic ce guverna statutul ICR şi reducea misiunea acestuia la opera de promovare păşunistă şi ternă a valorilor naţionale. Senatul, organul înţelepţilor, îşi asuma misiunea de a veghea ca România să îşi recapete demnitatea întinată de echipa condusă de Horia-Roman Patapievici. Ura distilată în studiourile Antenei 3 devenea energia ce alimenta un proiect politic de desfigurare instituţională.
Recitit astăzi, preambulul Ordonanţei de Urgenţă are toate calităţile retorice ale unui act normativ ceauşist. Nimic nu mai putea fi la fel din clipa în care logica de funcţionare a ICR era schimbată, radical.Mişcarea papioanelor, sesizarea la Curtea Constituţională, elanul disperat şi donchişotesc al solidarizărilor, toate au fost în zadar. Un angrenaj implacabil se pusese în mişcare. O dată cu el, un alt viitor se croia pentru ICR. Un viitor care a oscilat între barocul imposturii din era Marga şi tăcerea de granit din mandatul lui Lilian Zamfiroiu.
Ce se mai poate spune, după aceşti doi ani în care o instituţie a fost destructurată, degradată şi supusă unui tratament barbar? Ce se mai poate spune după aceşti doi ani în care statul român s-a încăpăţânat să lichideze un patrimoniu de cunoaştere administrativ? Lecţia acestor ani este lipsită de echivoc.Orice operă de construcţie intelectuală edificată sub semnul statului este destinată ruinei. Orice efort de clădire, tenace şi nobil, nu mai are valoare în clipele în care fanatismul devine religia civilă a întregii naţiuni. Orice speranţă de continuitate este vană, o deşertăciune care nu ne mai poate consola naivităţile incurabile. Schimbarea la faţă a ICR, tranziţia sa de la un organism proteic la o lespede funerară, este simbolică. USL a învins, în cele din urmă. Iar triumful său este triumful urii care se revarsă, clocotitoare.
După frenezia de comunicate suprarealiste ce a definit epoca Marga, ( o epocă în care epurările au fost conduse cu o metodă implacabilă evocând disciplina anilor comunişti), ICR este, astăzi, un organism inert şi castrat, ce îndeplineşte, docil, rolul pe care i l-a încredinţat Ordonanţa, acela de anexă a Ministerului de Externe, oficiu destinat să ofere clientelei politice un debuşeu aseptic. Ipocrizia patriotică a celor care au denunţat ICR sub mandatul Patapievici este triumfătoare. Politizarea ICR nu mai este un mit televizat, ci o realitate palpabilă. Atribuirea de funcţii se realizează după algoritmul aplicabil oricărui minister. Institutul Cultural Român a încetat să mai existe. Locul său a fost luat de un corp mumificat, dominat de MAE.
Vara lui 2012 a fost, pentru atâţia dintre noi, o vară a încercărilor, luptei şi deznădejdii. A fost vara în care am înţeles că edificiul domniei legii poate fi asaltat, politic, de o majoritate parlamentară tenace şi ireponsabilă. A fost vara în care am fost martorii unui timp al urii. Mutilarea ICR nu este un detaliu în istoria recentă a României, ci semnul dramatic al acestei involuţii democratice. Evocarea acelor zile este alternativa la complicitate şi dezonoare. A nu uita este unica redută pe care o mai putem apăra.
Si nu e mai bine, iti vine sa intrebi, cind e liniste?
Ce ponei roz cu zvastica, ori acuze ca pe banii ICR-ului isi tipareste Cartarescu cartile
in strainatate, ori deturnari de fonduri pentru Patapievici si clica din jurul sau!
Acum e liniste si bine; pentru unii care, daca e liniste, e clar ca nu fac nimic. Leafa merge, noi cu drag existam.
Oare caloriferul a ramas ca emblema a institutiei?
Si-apoi, dece sa se impacienteze unii scriitori care au prins binefacerile Fondului US pastorit de tata Iancu? PCR si-a lasat un urmas demn: PSD.
Alti intelectuali, de dreapta, daca nu „li se dau fonctii” distrug ceea ce se incearca a se construi; ori ei, ori potopul. Un fraier, sa ma ierte daca poate, ca Patapievici nu se naste pe bloguri ori FB si nici prea des.
Ce-i, ce-a fost? mai nimic, a trecut Patapievici.
E li-nis-te, lume, poti dormi fara griji.
Eu cred ca democratia are sensuri diferite de la o tara la alta, in functie de cultura si istorie. La noi, democratie inseamna chiar „dictatura majoritatii parlamentare”. Nu putem pretinde intelepciune de la 590 de parlamentari care voteaza conform directivelor venite de la 5-10 lideri de partid. Asta este de fapt problema noastra, democratia la noi inseamna ca exista putini care au o influenta disproportionat de mare asupra unei majoritati care voteaza docil, dar des si acesti putini devin astfel niste mici dictatori.
„.. Orice operă de construcţie intelectuală edificată sub semnul statului este destinată ruinei… ”
.. si asa se ajunge la ideea ca banii colectati din taxe , daca nu este folositi de cei de la care se iau inseamna furt. Si pe furt nu se poate construi nimic .
Fara a-mi propune sa contrazic prin interventia mea sintagma „tacere de granit”, atat de reusita din punct de vedere retoric, m-as intreba si v-as intreba care este relevanta si efectul institutional al unui preambul mai mult sau mai putin inspirat al unei ordonante de urgenta. Ma intrebam si in 2012, ma intreb si acum, eu nu am descoperit vreun efect, doar oameni din cele doua tabere care se lupta in argumente ca sa demonstreze… nimicul. Caci nimic nu schimba in misiunea institutiei prevazuta prin textul de lege respectiva ordonanta. Cred ca si atunci si acum ar fi mult mai interesant sa analizam si sa dezbatem fondul si mai putin retorica politica de moment. Sunt atatea lucruri care ar putea fi facute mai bine, pe unele dintre acestea le atingeti in articolul dumneavoastra, sunt atatea aspecte de politici publice care privesc ziua de azi sau de maine incat este pacat sa ramanem ancorati in retorica lipsita de continut a anului 2012.
PS: Am intervenit cu un comentariu la acest articol despre ICR al dumneavoastra in care nu sunt nominalizat personal, pentru ca nu am dorit sa contrazic parerea foarte proasta pe care o aveti despre mine fara sa ma cunoasteti si pe care ati exprimat-o in repetate randuri anterior; cred insa ca o dezbatere obiectiva despre rolul si functionarea institutionala a ICR este binevenita si ca aveti expertiza de a putea contribui la o astfel de dezbatere necesara.
Intre programele aneantizate in chip samavolnic si iresponsabil de echipa Marga se afla si programul de burse ICR-Woodrow Wilson Center. Vreme de cativa ani, au putut veni la Washington cu aceste burse trei cercetatori romani pe an, interesati de chestiuni intelectuale, politice, sociale, militare etc legate de perioada Razboiului Rece. Au putut beneficia de avantajul imens de a lucra intr-una din cele mai prestigioase institutii stiintifice ale lumii. Nu mai vorbesc de accesul practic nelimitat la resursele Bibliotecii Congresului, de sprijin logistic etc
Jurizarea proiectelor se facea la Bucuresti, erau apoi analizate la Wilson Center. Selectia s-a facut cat se poate de democratic si transparent. Intre cei care au beneficiat, sa-i amintesc pe Cristian Vasile, Damiana Otoiu, Ioana Macrea Toma, Mihail Neamtu, Nicoleta Ionescu Gura, Calin Cotoi, Tudor Opris, Lucian Jora, Radu Tudorancea. Lista este probabil incompleta.
Din cate stiu, profesorul Dennis Deletant i-a scris d-lui Lilian Zamfiroiu sugerand necesitatea reluarii acestui program extrem de important. Este vorba de posibilitatea lansarii unui intreg program romanesc la Wilson Center, o intiativa a conducerii Patapievici-Mihaies-Tania Radu in cooperare cu dl Christian Ostermann de la Wilson Center (directorul Institutului European si al programului de studiere a Razboiului Rece). Iata asadar o tema urgenta pe care nu stiu ca actuala conducere sa o fi rezolvat.
Stiti care e diferenta dintre epitaf si necrolog? Ambele se refera la defunct, doar ca unul il elogiaza, dand totodata si o sentinta morala, in timp ce al doilea releva si valoarea sociala a decedatului. Inainte de a iesi din acest registru funebru, am o singura intrebare de adresat: unde e defunctul?
Daca „Institutul Cultural Român a încetat să mai existe”, cum se face ca numai anul trecut au fost derulate aproape 800 de proiecte in reteaua ICR? (796, mai precis, conform raportului de activitate pe care l-am consultat aici: http://bit.ly/1oFYCx5). Cu atat mai mult cu cat legea la care face referire acest articol a ramas nemodificata in misiune si obiective.
Eu una nu m-as grabi la parastas daca nici macar priveghiul n-a avut loc…
@Elena Damian
Ati contabilizat si sarmalele? :-)
De la romani pentru romani, din dragoste :)) Hop sa sa, si v-am spus povestea mea, fara bani, fara valoare, pensia sa iasa mare!
@ Vladimir Tismăneanu
La începutul acestui an, in ianuarie (la două luni de la numirea mea la ICR), când s-au analizat si stabilit de principiu programele propuse de fiecare structură din ICR, am discutat împreuna cu colegii de la compartimentul burse și despre acest subiect, respectiv despre reluarea acestui program în cooperare. Dacă, din punct de vedere al oportunității, toți susțineam reluarea programului, am înțeles la vremea respectivă punctul de vedere al experților din ICR anume că, având in vedere calendarul de derulare al burselor, care ține de partenerul străin organizator principal, respectiv faptul ca selectia pentru 2014 era făcută si bursa lansată, soluția propusă este să reluăm de anul acesta, începând din luna septembrie toate procedurile necesare (acord, selecție ș.a.m.d.), pentru bursierii care vor participa la stagiu în anul 2015, costurile efective urmând a fi suportate deci din bugetul ICR al anului viitor, dar programul reluandu-se efectiv din toamna aceasta. Intenționez să urmăresc acest subiect astfel încât să respectăm calendarul menționat și să reluăm proiectul. Sigur, fără o legătură strictă cu acest subiect, ar ajuta și dacă bugetul ICR nu se va mai diminua câte puțin în fiecare an și la fiecare rectificare…
Într-adevăr, e mai simplu și mai eficient să existe continuitate in proiecte, chiar și în condițiile schimbărilor de conducere, continuitate care generează implicit încrederea partenerilor de discuție, decât să reconstruiești mereu. De exemplu, ceea ce cred că pot număra printre reușitele ultimei perioade este prezența ICR în cadrul EUNIC – prezența importantă susținută și prin încurajarea participării reprezentanțelor ICR in activitățile EUNIC printr-un capitol de buget dedicat exclusiv, dar mai ales prin recâștigarea încrederii partenerilor noștri în seriozitatea noastră.
Vă mulțumesc, este chiar genul de dezbatere sau discuție utilă în interesul ICR sau mai ales în interesul misiunii sale!
Din cate am remarcat pana acum, in formula sa actuala, ICR-ul tace si face. Felicitari pentru asta!