În memoria domnului Mihail-Radu Solcan
În acest text descriu pe scurt felul în care societatea civilă urbană seculară şi cea creştină au fost instrumentalizate, canalizate şi lichidate din punctul de vedere al relevanţei pentru următorul deceniu.
Prin societate civilă înţeleg cetăţeni organizaţi independent față de stat, care verifică permanent calitatea serviciilor publice furnizate de stat contribuabililor ş/sau se angajează în furnizarea unora atunci când statul nu le furnizează şi când poate fi înlocuit statul în furnizarea lor. Funcţia principală a societăţii civile este să închidă bucla cauzală de retroacţiune (feed-back) între contribuabili şi stat între ciclurile electorale, eficientizând indirect acţiunea instituţiilor statului printr-un control extern. Funcţia secundară este să completeze gama de servicii de interes public la scări mici, acolo unde ar fi ineficientă intervenţia statului.
Prin instrumentalizare înţeleg folosirea oamenilor organizaţi în societatea civilă pentru alte scopuri decât funcţiile lor sociale evoluate natural. Prin canalizare înţeleg direcţionarea oamenilor organizaţi în societatea civilă printr-o politică de nudging (“ghionturi” sociale) către proiecte care urmăresc discreditarea lor în privinţa capacităţii de a exercita funcţiile sociale evoluate natural. Prin lichidare înţeleg inducerea incapacităţii de a mai îndeplini funcţiile evoluate natural o perioadă lungă de timp
Societatea civilă creştină are rolul natural să reacţioneze la ce face statul din perspectiva valorilor creştine. Instrumentalizarea a fost făcută prin preluarea acestor valori şi dorinţe legitime în proiecte politice de partid şi în proiecte de consolidare a intereselor organizaţiilor religioase de a avea acces la resurse publice. Canalizarea s-a făcut prin construirea unor coaliţii civice aservite politic, prin susţinerea lor organizaţională religioasă, iar lichidarea prin campania care a dus la respingerea publică fără echivoc a valorilor creştine în discuţie şi umilirea susţinătorilor lor pe plan civic. Mutaţiile politice ulterioare au permis reluarea susţinerii acestor valori exclusiv pe planul organizaţional, al religiei instituţionalizate, fără să mai existe nici un rol al societăţii civile creştine. Printr-o politică de nudging din partea organizaţiilor religioase oamenii sunt îndemnaţi să se exprime exclusiv pe plan organizaţional. Exprimările civice autentice sunt discreditate în imaginea publică, iar cei care le mai iniţiază au o poziţie marginală. Organizaţiilor civice li s-au dat roluri de către organizaţiile religioase. Rezultatul net este limitarea partenerilor de dialog cu statul în chestiunile ce ţin de valorile creştine la organizaţiile religioase şi în particularea subminarea proiectelor politice creştin-democrate
Societatea civilă urbană seculară are rolul natural să apere interesele ce ţin de libertatea civică şi politică în general, independent de conţinutul ei, de ideologia celor care şi-o manifestă în limitele jocului democratic, să apere interesele legate de servicii publice gestionabile doar de către stat cu mijloacele actuale, cum sunt unele dintre cele legate de mediu, precum şi alte interese lezate sau nesusţinute eficient prin politici de stat. Instrumentalizarea a fost făcută prin preluarea acestor valori şi dorinţe legitime în proiecte politice de partid, canalizarea prin permiterea construirii unui partid care să reprezinte aceşti oameni, iar lichidarea prin deturnarea partidului către oameni controlabili, cu pasul final constând livrarea acestei energii politice unui birocrat european agreat, dar fără capacitatea de a construi un vehicul politic de unul singur.. Reprezentanţii cei mai proeminenţi ai acestei părţi ai societăţii civile au fost fie eliminaţi, fie marginalizaţi, iar nişa iniţială de centru-stânga a acestei mişcări a fost eliberată pentru a face loc post-comuniştilor în vedere viitoarei lor reforme interne ca parte din aranjamentele generale de controlare a iniţiativelor cetăţenilor. Rezultatul net este limitarea partenerilor de dialog cu statul în chestiuni ce ţin de drepturi civice şi politice la organizaţii de partid şi o pseudo-societate civilă (organizaţii controlate, sau fără interese civice autentice, reprezentante are unor interese grupale).
Odată cu lichidarea societăţii civile se poate observa că peisajul comunicării publice începe să fie dominat de lipsă de transparenţă instituţională şi de propagandă în serviciul diferitelor organizaţii, de propunerea unor interpretări a situaţiei publice fără să mai fie foarte transparent ce se întâmplă din punctul de vedere al intereselor cetăţenilor. Un indicator al acestei stări de fapt este diseminarea ideilor că nu poate exista societate civilă reală într-o societate ca a Româniai, cu sugestia implicită că e nevoie de o etapă cvasi-paternalistă de dezvoltare, de o expertocraţie Un alt indicator relevant este accentul în agenda publică pe priorităţi exclusiv materiale, cetăţenilor li se propun ca obiective pensii, salarii, autostrăzi, alte tipuri de resurse materiale, iar orice investiţie serioasă în educaţie, cultură, cercetare, este amânată pe termen nedifinit ca indezirabilă statului, pentru că ar produce condiţiile necesare unei societăţi civile puternice, percepută ca inoportună. Statul, partidele şi organizaţiile religioase nu au nici un interes în existenţa unor cetăţeni care să îşi manifeste interesele civice, să critice punctual politici publice şi măsuri, să le eficientizeze. Fereastra de oportunitate pentru aşa ceva s-a închis pentru cel puţin un deceniu, ea a fost generată de luptele interne din instituţiile de forţă ale statului, diferitele tabere au apelat la cetăţeni ca să îşi rezolve interesele, iar apoi i-au eliminat din nou din ecuaţia publică. Odată cu încheirea conflictului lor intern toate organizaţiile menţionate au interesul în crearea unei relaţii de dependenţă organizaţională, în limitarea libertăţii de gândire, de exprimare şi de iniţiativă a cetăţenilor.
Sucesul politicii de instrumentalizare, canalizare şi lichidare a societăţii civile româneşti nu poate fi decât temporar, el corespunde unui stadiu al procesului de maturizare a societăţii româneşti. Simplul fapt al vizibilităţii acestor procese ca urmare a accesului la informaţie independentă, presa internaţională, „social media” în care liderii fostei societăţi civile pot să se exprime, este un indicator de lipsă de durabilitate a unui astfel de demers. El va servi intereselor pe termen scurt ale persoanelor beneficiare material de pe urma organizaţiilor pe care le controlează, fără să servească nici organizaţiilor lor pe termen lung, nici ţării. Interesul organizaţiilor pe termen lung este să producă ce este menţionat în scopurile organizaţionale, să fie eficiente şi eficace, nu să asigure benificii speciale fără producerea unor servicii de calitate. Nici eficienţa, nici eficacitatea la scara ţării nu pot fi asigurate fără control extern din partea societăţii civile, ca reprezentantă a intereselor beneficiarilor finali, cetăţenii. Nudging-ul ca tehnică de stimulare a comportamentului raţional este necesar şi în sens invers, din partea cetăţenilor către stat, iar vectorul principal între alegeri este o societate civilă autentică. Orice organizaţii care îşi domină beneficiarii sfârşesc prin a se degrada intern (Rusia, Iran, Coreea de Nord), cu o rezistenţă şi rezilienţă culturală scăzută, cu o adaptabilitate scăzută la modificări ale mediului global.
Un alt factor care va duce la revigorarea societăţii civile româneşti este contextul inter-naţional, în particular competiţia în interiorul civilizaţiei europene dintre grupul anglo-saxon şi cel continental. România este racordată la ambele, cetăţenii au posibilitate de exit în ambele, ambele au nevoie de oameni liberi şi creativi capabili să producă valoare adăugată în proiectele organizaţionale şi ambele îşi asumă explicit politica de atragere a acstui fel de cetăţeni. Accentul în România exclusiv pe aspecte materiale şi ataşamente emoţionale, importante, dar nu suficiente, nu poate satisface acestă categorie de oameni tipici pentru cei care au fost implicaţi în societatea civilă tocmai lichidată. Aceşti oameni au nevoi accentuate ce ţin de vârful piramidei lui Maslow, pentru care statul în forma actuală nu poate şi nici nu vrea să asigure condiţii de satisfacere. Elita statului va fi obligată de evidenţa depopulării de elementele cele mai productive să livreze condiţii de libertate autentică civică şi politică. Un indicator al procesului de revigorare civică va fi felul cum sunt bugetate şi implementate public investiţiile în cunoaştere (cultură, educaţie, cercetare), singurele care asigură pe fond condiţiile de libertate autentică civică şi politică.
În acest text am descris pe scurt felul în care societatea civilă urbană seculară şi cea creştină au fost instrumentalizate, canalizate şi lichidate din punctul de vedere al relevanţei pentru următorul deceniu, şi am arătat că procesul de revigorare este inevitabil în actualul context internaţional. Pierderile de resurse financiare publice direcţionate ineficace şi ineficient către persoanele cu comportament oportunist care au controlat procesul de lichidare sunt şi ele inevitabile, reprezentând costuri ale procesului istoric de maturizare socială. C
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Statul, partidele şi organizaţiile religioase nu au nici un interes în existenţa unor cetăţeni care să îşi manifeste interesele civice, să critice punctual politici publice şi măsuri, să le eficientizeze. Fereastra de oportunitate pentru aşa ceva s-a închis pentru cel puţin un deceniu, ea a fost generată de luptele interne din instituţiile de forţă ale statului, diferitele tabere au apelat la cetăţeni ca să îşi rezolve interesele, iar apoi i-au eliminat din nou din ecuaţia publică. Odată cu încheirea conflictului lor intern toate organizaţiile menţionate au interesul în crearea unei relaţii de dependenţă organizaţională, în limitarea libertăţii de gândire, de exprimare şi de iniţiativă a cetăţenilor .
In esenta asta ne spune textul ,pentru cine nu are rabdare sa citeasca in intregime .Practic ne gasim in situatia in care (cel putin asa inteleg eu , poate gresesc ) se prefigureaza o intelegere intre toate aceste institutii -stat , organizatii religioase, partide , ce in urma unor conflicte incheiate recent sau pus de acord si incearca sa configureze o societate unita ,masura ce ar putea sa faciliteze aparitia in mod fals a unei concordii nationale . Daca este asa(posibil ) societatea va observa foarte repede aceasta presupusa intelegere ce se vrea o creatie aflata deasupra cetateanului si care pare a duce spre o forma totalitara de conducere STATALA , poate chiar o forma de Iliberalism ,unde cetateanul devine si bogat si sarac functie de decizia luata arbitrar de cele trei institutii mentionate in text . Totusi ,cum nu suntem singuri pe lume , eu unul idealist fiind , nu cred in posibilitatea asta, ci mai degraba accept ultima parte a textului ce ne arata citez :
Elita statului va fi obligată de evidenţa depopulării de elementele cele mai productive să livreze condiţii de libertate autentică civică şi politică.Daca statul Roman ar ramane agatat in partea de intelegere , arata de text , intre cele trei componente stat , organizatii religioase si partide atunci Statul isi pierde esenta existentionala si Romania dispare .
Ideile se leagă, nici vorbă.
Rezultă că societatea civilă seculară din România se va revigora în principal datorită străinătății. Cu cea creștină cum va fi? Tot competiția de idei și valori din afară o poate recrea?
Mi-ar fi plăcut niște nume din ambele categorii de lideri marginalizați, pentru că aceia sunt, probabil, niște modele autentice altruiste recunoscute de autor, dar știu că nu-i chip…
Care ar fi atunci procesul prin care ceva de la societatea civila urbana seculara poate ajunge pe agenda politica, daca preluarea valorilor este instrumentalizare, crearea unui partid reprezentativ este canalizare? Ce alta cale mai ramane?
Mie imi aduce putin a conspirationism.
Promovarea valorilor independentă, fără să faci partid.
Poate să pară teorie a conspirației, dar nu e, în realitate sunt în joc și mecanisme de tip economic care într-o societate coruptă duc la o astfel de situație, avem un text recent al doamnei Pippidi aici: https://adevarul.ro/news/eveniment/alina-mungiu-pippidi-tarile-corupte-subfinanteaza-sanatatea-educatia-1_5e31ca585163ec4271934d63/index.html Înclin să cred că este o convergență între acțiunea intenționată pentru control social și privilegii de la stat și mecanisme de tip economic în societăți cu grad mare de corupție.
V.I.
@kinn – societatea civilă e aceea neînregimentată politic. Dacă îți faci partid, te-ai înregimentat politic, deci nu mai ești societate civilă. Politica e despre putere, civilitatea nu. Societatea are și alte interese, în afara politicii, pe care orice partid le ignoră. Fiindcă partidul e interesat de putere, nu de societate și de interesele ei.
Fara sa fac pe Ghiță Contra (cum mai fac pe aici pe Contributors unde sunt prea multi oameni de aceiași parere) ma intreb daca in R a existat vreodată macar un firicel de societate civilă creștină. Crestinismul ortodox, în formă sa instituționalizată, s-a născut și s rămas aservit puterii. La primul conciliu creștină a participat și împăratul Constantin. La noi până și numele de biserica aduce aminte de împarat. Singurele societăți civile crestine autentice au apărut în tările protestante, în special în Alemania și Engleteria.
Inca o data regret ca ortodoxia n-a avut un Luther care sa scuture din temelii religia ortodoxă instituționalizată.
Puteți să mă bifați la acel firicel, ca cea mai neimportantă dintre persoanele care încă mai formează această societate civilă creștină.
V.I.
Da, a avut. Sunt destule exemple. Dau doar unul:
Cand s-a trecut la calendarul nou, conducerea BOR a vrut sa schimbe si data Pastelui dupa noul calendar. Mai multe asociatii, dar si o multime de credinciosi care nu faceau parte dintr-o organizatie anume, au organizat proteste ample pana cand s-a renuntat la decizie si s-a pastrat sarbatorirea Pastelui la aceeasi data cu celelalte biserici ortosdoxe.
Posibil, nu sunt destul de informat, deși am bănuiala că și atunci cei care protestau erau clerici de la tara si călugări cu educație deficitară.
@Cinicul – Ortodoxia nu a avut un Luther fiindcă n-a fost nevoie. În ”Engleteria” cea nemaipomenit de protestantă și plină de societate ”civilă” neomarxistă, șeful Bisericii Anglicane e chiar regina. Iar Biserica în sine a ajuns atât de progresistă încât impune preoți femei, preoți aparținând comunității LGBT, preoți cu situații familiale cel puțin discutabile etc.
Obișnuința de a blama ortodoxia (și pe români, în general) sub tot felul de pretexte arbitrar inventate pare să fi devenit un scop în sine. Nu de un Luther e nevoie, de o guvernare ca în Polonia e nevoie. Și nu, nu e cazul ca șeful statului să fie și șeful BOR, ca în ”Engleteria” cea protestantă.
1. Regina este sefa bisericii Anglicane pentru ca un rege dominat de un exces de hormoni a vrut sa divorteze de o regina stearpa. S-a facut sef peste biserica si asa a ramas pana azi. In fapt monarhia are un control minim asupra bisericii anglicane. Un simplu fapt: biserica anglicana s-a opus casatoriei lui Edward VIII cu o alta stearpa.
2. Nu cred ca credeti ceea ce scrieti. Nu e vorba de a blama ortodoxia sau romanii cum spuneti dvs. Este vorba de Ortodoxia institutionalizata. Majoritatea crestinilor ortodocsi n-au habar de unde vin cutumele („traditia”) practicii religioase, cei mai multi nu citiesc sau n-au citit niciodata Biblia, iar clerul ortodox este de departe mai putin educat decat clerul protestant sau catolic (in UK arhiepiscopul de Canterbury a fost, intr-o viata anterioara, director financiar la o companie mare). La ce fel de educatie te poti astepta de la episcopi care trebuie obligatoriu sa provina din manastiri? Luther a fost printre primii preoti catolici care a citit cu adevarat Biblia si a separat ce este adaugat de clerul crestin in cei 1200 ani scursi de la conciliul de la Nicea, de ce este scris in Evanghelii. La noi nici azi nu aveam o analiza critica a ce inseamna ortodoxia. Clerul ortodox sustine si azi ca avem practica cea mai nealterata ca am pastrat spiritul credintei crestine timpurii. In fapt toate sunt iluzii, pastram spiritul si cutumele care ni s-au transmis prin sec 14-15 de la bulgari si apoi de la grecii fanarioti. Ce justificare mai au in sec 21 practici precum mersul cu busuiocul pe la casele oamenilor ca sa colectam bani (nesupusi taxelor)?. Am vazut recent prin Asia calugari budisti asteptand sa li se aduca mancare de catre tarani saraci. Sunt practici parazite care exista, in forme ceva mai atenuate, in ortodoxie, dar si in iudaism.
Nu va pune pe ganduri ca nici o tara ortodoxa (inclusiv Grecia sau Etiopia) n-a ajuns la o participare reala a cetatenilor la viata cetatii? Cei putini care se implica sunt locuitorii marilor urbi secularizate, unde exista ceva independenta de gandire.
Spuneti ca Romania n-are nevoie de Luther. Nu are nevoie astazi, a avut nevoie acum 400-500ani, acum e prea traziu pentru formarea unui nou spirit.
Guvernarea ca in Polonia? Polonia nu e intr-o tara ortodoxa, e una catolica care si-a insusit teritorii care erau pana la 1945 locuite de protestanti. Nu degeaba Solidaritatea a aparut la Danzig si nu la Krakow.
@Cinicul – parca ne placea sa sustinem ca exista libertate religioasa. Ortodoxia institutionalizata n-are decat sa-si faca ordine in curtea proprie. E treaba mea sau a dvs? Cine a impus preotii femei in Biserica Anglicana? Cine a impus preotii homosexuali in Biserica Anglicana? Credinciosii de rand sau politicile neomarxiste ale statului britanic?
Romania e ca de-obicei decalata, insa urmeaza si societatea romaneasca sa ajunga la faza in care se afla cea poloneza. Prea multa „diversitate” strica, iar statele ajung la dezagregare daca pun „diversitatea” pe primul plan.
De acord. Biserica americană a luat-o razna de vreo 20 ani. Dintr-o nevoie disperată de a nu pierde aderența la „progresisi” face o groaza de compromisuri.
Ceea ce incerc sa spun este ca reforma religioasă din Centrul di NW Europei a creat un climat al independenței se gândire care din pacate n-a pătruns decât f tarziu și cu percutare refuză in lumea ortodoxă. Cand Luther a tradus biblia în germană asta a fost urmată de tipărirea ei largă. In satul in care m-am nascut f puțini oameni aveau o Biblie; la noi in casa exista o ediție de la 1968, era o raritate in sat și asta nu datorită comunismului ci lipsei de intrtrs. Un tip simplu din comuna s-a convertit la o sectă (parca Martorii lui Iehova) si-i umilea pe săteni prin cunoașterea Evangheliei.
Protestanții au adus raționalismul in crestinism și trebuie sa recunosc ca asta distruge fiorul religios, taina dupa cum i se spune la noi. Este un câștig si o pierdere, depinde cat de înclinat este spre disecarea unui text.
Vom ajunge la situația din Polonia cand vom avea cazuri precum Ditrau și în Ardeal sau Oltenia. Pana atunci mai e.
Și eu mi-am făcut rost de prima Biblie de la Martorii lui Iehova, plus încă una pentru un prieten. Chiar nu aveam nicio idee cum să obțin așa ceva la vremea aceea, dar citisem Enigmele Terrei de Horia Matei și am vrut neapărat să văd textele din Biblie la care se referea :)
Cât despre ”vom avea cazuri precum Ditrău și în Ardeal”, unde aveți dvs. impresia că e Ditrău? :) E pe valea Mureșului, între Gheorgheni și Toplița, aproximativ la mijloc între ele. Nu e destul de Ardeal în Harghita? :)