Orice zi de 15 noiembrie s-ar cuveni să fie, în România, ocazia de a reflecta în marginea curajului şi devotamentului pentru cauza libertăţii. Ridicarea populară din Braşov nu a fost doar gestul de demnitate al celor pe care regimul ceauşist pretindea că îi reprezintă, în realitate deposedându-i de suveranitate, ci şi şansa pe care România a ratat-o: şansa rupturii autentice şi profunde în raport cu regimul totalitar.
În ecuaţia acestei întâlniri ratate cu istoria, intelectualii autohtoni joacă un rol privilegiat. Distanţa faţă de Polonia,Ungaria sau Cehoslovacia ţine şi de raportarea intelectualului la puterea tiranică şi instrumentele ei. Rezistenţa este, în aceste societăţi, ocazia pentru intelectuali şi muncitori de a descoperi solidaritatea generatoare de energie. România oferă imaginea dramatică a solitudinii ce înconjoară pe cei ce au temeritatea de a gândi alternativa.
Docilitatea şi turpitudinea intelectuală în ultimii ani de stalinism naţional îşi au rădăcinile în solul mâlos al anilor de naştere al puterii populare. Complicitatea cu răul ce contaminează România devine, pentru atâţia dintre intelectualii proeminenţi, strategie de supravieţuire şi de promovare socială. Acolo unde regimul de largă concentrare democratică acţionează spre a lichida ceea ce mai rămâne din edificiul domniei legii, intelectualii intervin spre a omagia, cu entuziasm, castrarea libertăţii. Vocile lor sunt cele care dau onorabilitate crimei, abuzurilor, minciunii. Invocarea poporului serveşte ca alibi pentru adormirea propriei conştiinţe.
Anii dintre 1944 şi 1947 sunt cei în care se poate vedea, ca într-o oglindă fidelă, chipul diform şi viciat al intelectualului autohton- tentat de resturile pe care le aruncă de la masa sa tiranul, el este retorul ce dă puterii justificarea pentru înfăptuirile sale ilegitime. Demnitatea intelectuală, salvată prin sacrificiul suicidar al unor Nicolae Carandino, Mihail Fărcăşanu, Vladimir Streinu, Grigore T. Popa, este excepţia, iar nu regula în aceste clipe de răscruce. Reflexul celor mai mulţi, ( iar numele lor poate umple paginile dicţionarelor de scriitori şi de academicieni), este acela de a prefera orbirea voluntară rezistenţei şi verticalităţii.
Peste decenii, lunile care au urmat instaurării guvernării social- liberale în 2012 au evocat, schimbând ce-i de schimbat, tiparul familiar al anilor facerii lumii. Rolul intelectualului de “ bună credinţă”, loial României şi puterii social-liberale, nu este mai puţin important decât cel acordat precedesorilor lor, în coloanele “ Naţiunii “, “Scânteii “ sau “ României libere”. Misiunea lor este de a identifica argumentele ce fac inacceptabilul acceptabil. Asaltul împotriva statului de drept, calomnierea adversarilor, recursul la un limbaj al urii, incompatibil cu democraţia liberală,toate acestea sunt prechimbate, graţie versatilităţii intelectualului social- liberal, în forme de primenire şi de asanare a vieţii publice. Ei, ceilalţi, cei înfeudaţi lui Traian Băsescu şi clicii sale,” băsiştii”, sunt desemnaţi poporului ca vinovaţi pentru dezastrul naţiunii.
În absenţa tribunalelor militare sau populare ce au judecat pe “ duşmanii poporului”, televiziunile de ştiri regizează execuţiile în direct şi campaniile de diabolizare. Intelectualul social-liberal, intelectualul de “bună- credinţă”, participă, în prime-time,la acest ritual dezonorant. Alegerile cele mai delicate din unghi etic şi doctrinar sunt gestionate cu zâmbetul pe buze de intelectualii regimului social-liberal. Intrarea lui George Becali în familia istorică liberală este salutată ca o reunire consecventă cu filosofia umanistă a latifundiarului.
Andrei Marga, profetul noii revoluţii culturale din România anului de graţie 2012, este parte din această cohortă intelectuală a cărei acţiune a premers cucerirea redutei guvernamentale. După paranteza de la Ministerul de Externe, numirea la conducerea ICR consfinţeşte , ca şi în anii dintre 1944 şi 1947, serviciile aduse poporului şi cauzei sale. Ceea ce frapează, ca în urmă cu mai mult de jumătate de secol, este duplicitatea limbajului. Orwelliană, ,limba comunicatelor preşedintelui ICR redesenează realitatea, în acord cu directivele ideologice.
Pagina oficială a instituţiei pe care domnia sa o girează este poarta de acces către un univers artificial şi ideal, dominat de voinţa demiurgică a lui Andrei Marga. Mutilarea ICR şi naşterea unei reţele clientare ce ia în stăpânire resursele devin, în această lectură,un act de de emancipare intelectuală. Mesajul adresat de domnia sa creatorilor autohtoni este un tur de forţă. Detaliul demiterii Katiei Dănilă de la conducerea ICR Paris , menţionat pe aceeaşi pagină de internet, este irelevant. Andrei Marga proclamă începutul lumii noi. Transparenţa şi echilibrul domnesc la Institutul Cultural Român. Poporul învinge şi cultura este eliberată din cătuşele dictaturii.
“Ce oferă acum Institutul Cultural Român creatorilor? Reorganizat sub noi auspicii, Institutul Cultural Român s-a defeudalizat, s-a eliberat din prizonieratul unor grupuri și este redat interesului public din societatea noastră. Antagonizarea generațiilor, care s-a răspândit în societatea noastră în anii recenți, rămâne în trecut și lasă loc unei conlucrări și competiției, în care valoarea creației decide. Recunoașterea valorilor durabile nu se mai pune în concurență cu experimentele ce pot duce la creație. Resursele financiare de susținere – la rândul lor presupuse de procesul de creație – nu se mai folosesc la marginea legii sau dincolo de aceasta, ci se pun, transparent, la dispoziția juriilor independente, ce stabilesc deznodământul competițiilor. Un pluralism sănătos al viziunilor, opticilor, stilurilor este asumat în profunzime”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Da. Orwell, cu niţel Ionescu şi partea de râs amar a comediei lui Caragiale.
Dar intelectualul român, cine este şi ce vrea el? Raportată la vremurile sub care se află, intelectualitatea plăteşte tribut foamei, veleitarismului, cabotinismului. Forma fără fond a făcut inutilă esenţa. Excepţiile – din ce în ce mai puţine, se fac auzite din ce în ce mai slab. Când greşesc şi se arată împotriva curentului, sunt puse la zid, supuse unei false judecăţi parţiale. Adevăr? Dreptate? sistem de valori?…hai să fim serioşi, ţara nu are timp de fleacuri, e prea ocupată să fie câmpul de luptă al politicienilor. adică al închipuiţilor care, narcisiac, sunt convinşi de fundamantala şi de neînlocuita lor importanţă în politica românească.
Zilele trecute am găsit postată pe un site lista morţilor din dec. ’89. O furie mută, neputincioasă. Tineri, părinţi, fii, nepoţi….într-o mult prea lungă înşiruire.
Strigător la cer cât de repede putem uita. Datoria morală impune, măcar intelectualilor, să arate că toţi oamenii care astăzi ar mai fi putut să fie, ca şi noi, în viaţă, şi a căror vină a fost că au avut prea multă speranţă, nu au murit inutil.
fripturistii (termen coined de Nicolae Iorga), ca asa trebuie sa-i numim pe „politicieni”, nu sint convinsi de importanta lor pentru tara, cred. Fiindca ei nu se gindesc la tara (ar fi prea destepti si ar deveni, automat, altceva) ci se gindesc „la tara” in ideea cum sa si-o aserveasca, cum sa fure mai bine, cum sa se imbogateasca mai mult. Ei au ajuns acolo pe principiul obraznicul maninca praznicul. Asta e principiul care guverneaza Romania.
Iar intelectualii, aia putini care mai pun mina pe carte si-i intereseaza si altceva decit puterea (de a fura, de la doctorate la contracte cu statul), au fost, cum spunea cineva, marii perdanti dupa 89 si asta s-a si vrut si s-a si mentinut. „Moarte intelectualilor!” spus imediat dupa 89, in ianuarie 1990, va spune ceva? Credeti ca „masele” au gindit de capul lor asa ceva?
…categoric nu au „masele” nu au gândit singure. Sunt, ca de obicei în istorie, mase de manevră. Şi eu am auzit strigându-se „moarte intelectualilor”. Dar asta era într-un alt context. Mă tem că acum intelectualii acceptă un soi de eutanasie …voluntară.
Drept e şi că majoritatea sunt umili bugetari, şi nimic nu te reduce la stadiul animalic decât foamea. De aici plecând, conştiinţa devine o realitate de plastelină. Ar mai fi şi altele…
NU UITAȚI SCRISOAREA TRĂDĂTORILOR DIN 23 Iulie 2012 !
Aud ? Nu mai știți despre ce e vorba ? Păi aia către Uniunea Europeană care zicea că respectiva uniune a fost trombonită de agenți de influență cînd a crezut că parlamentul României a făcut praf statul de drept și că EI, spuma națiunii, le vor dezvălui adevărul (adevărul lui Ponta și Antonescu-Felix, evident).
Prof. dr. Liviu Antonesei, Prof. dr. Vasile Astarastoae, Iarina Demian, actrita, regisor, scriitor, Serban Foarta, scriitor (Mica Țiganiadă și alte texte Phoenix – mă ustură la lingurică, vomit de ciudă), Dr. Carmen Musat, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti; redactor sef, „Observatorul Cultural” Bucuresti, Dr. Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigatii Speciale, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoriei Exilului Romanesc, Prof. dr. ZOE PETRE, professor emeritus (!!!) de istorie antica, Universitatea din Bucuresti, Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop (ZEI FILIPINEZI – ACADEMICIAN !!!), Rectorul Universitatii ” Babes Bolyai „, Cluj ￢ Napoca, Prof. dr. Michael Shafir, professor emeritus, Universitatea ” Babes-Bolyai ” Cluj (ce concentrație de ardeleni „cinstiți”), Prof. dr. Stelian Tanase, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, scriitor, Prof. dr. Nicolae Serban Tanasoca, Directorul Institutului de Studii Sud-est auropene al Academiei Romane, Alexa Visarion, regizor, et ejusdem farinae (doar n-o să pun toată lista).
Iată, CONCRET, mizeria intelectualității române CONTEMPORANE.
inteleg ca sinteti regatean!
cu astfel de ardeleni s a putut obtine unirea Transilvaniei.de astfel de intelectuali are nevoie regatul ptr omogenizarea Transilvaniei.astfel de caractere se pot intelege bine cu majoritatea intelectualilor din regat.de ce va surprinde?sau doar doriti sa aratati ca sint si ardeleni!sigur!fara asemenea indivizi nu s ar fi putut aduna o gramada de tzarani la Alba Iulia.nu s ar fi putut purifica etnic o suprafata atit de mare.
docilitatea si lipsa demnitatii trebuie cautate in istoria de secole a provinciilor ce formeaza regatul.
amintitiva ca oltenii au fost dusi la Timisoara sa bata revoltatii.
Transilvania trebuie sa devina tot mai regateana ptr ca de acolo vine raul.
comparatii cu Polonia,Cehoslovacia sau Ungaria,le fac doar cei ce vor sa manipuleze sau nu cunosc
Transilvaniei pare sa ridice o anume sensibilitate si este pacat!
Tratati-va, este simplu cititi si faceti conexiunea cu Marga…
Mai sus erau mentionati si regatenii care au semnat…
Totul este simplu numai mintea umana complica lucrurile.
cred ca am inteles bine!
ca sa ma tratez am parasit acele locuri;dvs cred ,va aflati in locul potrivit.
Tocmai aia e – NU-S REGĂȚEAN. Și TOCMAI din cauza asta NU-I IERT PE ARDELENI, fiindcă din nenumăratele calități cu care se laudă (și pe care chiar le-au avut) nu a mai rămas decît un naționalism de prost gust (ca să nu folosesc cuvinte mai urîte – vezi-l pe maarele istoric Ioan-Aurel Pop și atacurile lui pășuniste la Lucian Boia). Mai vreți niscai trădători ardeleni ante-comuniști ? Poftiți unul de-a dreptul celebru: Miron Cristea, primul patriarh al României Mari care a contrasemnat un manifest anti-românesc chiar în timpul războiului de reîntregire.
Așadar citiți, domnule patriot local, citiți (altceva decît vulgata istoriei naționale predată în școli) !
de ce oare de fiecare data cind se deschide o conversatie pe termeni ca romin,ardelean,regatean;tensiunea creste?
domnule,daca nu ma insel,v am mai citit postari si cred ca sinteti o persoana respectabila.
nu,eu nu mai am demult simtaminte nici de patriot local si cu atit mai mult de rumin.un steag fluturind e un simbol ca un martisor.
va dau dreptate-¨ fiindcă din nenumăratele calități cu care se laudă (și pe care chiar le-au avut) nu a mai rămas decît un naționalism de prost gust¨-e ceea ce si eu incercam sa spun.cu fiecare zi ce trece Transilvania e mai regateana.intelectualii populari sint purtatorii politicii bucurestiului.
daca prin absurd,ardelenii ar lasa de o parte istoria si ar lua registrul contabil,ar avea o mare surpriza.
Domnule Vasiliu, e plin si de „moldoveni cinstiti” precum regizorele (sic!) Visarion si sora lui d-na Saulea (avansata fara opera din profesor de romana la Cantemir, conferentiar la UNATC, in aceeasi catedra cu fratele domniei sale, Visarion, asa cum se cade in universitatile din Romania, „noi si ai nostri”). Iar Carmen Musat, ehei, aici vorbim de interesele sotului domniei sale, avocat multimilionar… (au mai semnat si altii de la Observator, dl. Foarta e premiat de Observator micutul de el).
Stelian Tanase a fost dintotdeauna sulfa fara caracter, inca de cind era sustinut, in mod misterios (sau poate nu) de Dl. Paleologu (ala mai adevarat).
Oribila scrisoare, a vinzatorilor de tara in profitul buzunarului sau setei de putere. O scrisoare a rusinii!
Subscriu.
Nu cred că este cazul să inflamăm spiritele naţionalist-regionale; mirosul infam al trădării emană de peste tot, în egală măsură.
ma’ntreb de ce i se cere intelectualitatii rolul conducator-martir. nu stiu nici o tara care e condusa de intelectuali. stiu de politicieni care unii dintre ei pot fi intelectuali, de activisti de partide care au menirea de a atrage ‘prozeliti’, de personalitatile din presa scrisa (o parte din ea) carora li se poate reprosa obedienta fata de putere, de anumiti artisti de frunte care au dat.. restul ce sa faca, sa-si arunce familia in strada alegand sa protesteze aruncand cu stiloul in dictator? ca sa nu mai spun de cazurile anumitor intelectuali care de fapt au avut puternice convingeri de stanga si normal ca au sustinut dictatura ‘proletara’, in caz ca nu se stie ca la vremea respectiva (si mai mereu de fapt), au existat printre marile personalitati si indivizi cu o puternica orientare de stanga, peste tot in lume – au existat tocmai ptr ca perceptia lor despre realitate era in general una prea ‘intelectuala’. si mai e si o dimensiune psihologica a demersului.
practic incadrati intelectualitatea intr-o nisa ideologica mult superioara omului de rand. desigur ca in general asteptarile sunt mai mari din partea unui intelectual fata de un ne- cand vine vorba de concepte/valori legate de moralitate, principii, religie, filozofii, etc.., dar a actiona in virtutea acestor valori cunoscute presupune ceva ce nu are nimic de’aface cu intelectualitatea, ceva pe care’l are sau nu in egala masura si orice nea gheorghe: caracter. Demnitate intelectuala nici nu exista, exista doar demnitatea care provine din respectul de sine si ptr ceilalti.
Societatea s-a degradat. In vremurile amintite o parte importanta din populatie era „civilizata”.
Preotul, Profesorul, Notarul din satele ardelene (tata imi povestea) erau „CINEVA”, sfaturile lor erau ascultate, isi stiau rolul in comunitate, la fel ca majoritatea satenilor. Intelectualii erau o minoritate, dar nu avea la nivel macro nici o importanta. Acest lucru s-a vazut in tragicii ani de „comunizare”.
Ce avem acum? O populatie debusolata, care are ca modele fotbalistii si nevestele/amantele lor, politrucii „cu ceafa groasa” si amante „chicioase”, asa-zisii intelectuali lacomi de bani.
A deveni intelectual azi este foarte simplu cind scoala s-a degradat alarmant. A absolvi o universitate sau doua este floare la ureche (o absolva semianalfabeti, credeti-ma ca lucrez in domeniu). A obtine un doctorat este floare la ureche pentru potentatii zilei. A merge la diverse cursuri de vara tinute la universitati celebre (si apoi a le declara Masterate) este un motiv pentru shopping, ca banii oricum ii dau afara din casa pe respectivii indivizi, iar evidentierea in CV un „must have”.
Ar trebui revizuita definitia de intelectual sau sa nu se mai puna accent pe acest aspect. Devine lipsit de importanta.
Intelectualii erau o minoritate, dar nu avea la nivel macro nici o importanta. Acest lucru s-a vazut in tragicii ani de “comunizare”.-nu inteleg!!?
ca erau minoritate,sigur!dar cred si azi!!?ma rog,cuvintul intelectual azi acopera alt spectru.
ptr ca am trait in Ardeal,imi aduc aminte si fac comparatie cu ce intilnesc azi:
atrocitatile din timpul razboiului in loc sa fie judecate,analizate,trecute in istorie,au fost folosite de statul rumin ptr a omogeniza Transilvania.daca in cazul disputelor teritoriale intre state vecine occidentale a predominat judecata,in cazul romanicai exacerbarea disputei era o unealta binevenita ptr ¨unirea¨ Transilvaniei.multi intelectuali ardeleni din oportunism sau ptr ca asa gindeau au aderat.
daca inteleg ca azi oameni in virsta care au suferit dupa trecerea Transilvaniei la Ungaria sa nu uite(oare ce au facut regatenii cind au obtinut in 1920 Transilvania?),ramin oarecum perplex cit de bine a prins politica sovina a bucurestiului in cazul tinerilor.
facultatile nu inseamna nimic, sint „profesori universitari” care fac dezacorduri pe banda rulanta. In acelasi timp, „studentii” romani vorbesc la nivelul „bagamia-as”…Va dati ce inalt nivel au!
Fabrici de diplome carora Funeriu a vrut sa le puna capat dar n-aveti grija, ca apar „conferentiari” care n-au scris un rind in viata lor desi, chipurile, „criteriile universitatii nu pot deroga de la criteriile nationale”.
Societatea romaneasca s-a degradat din momentul in care in fruntea tarii a ajuns un agramat imbecil si viclean (da, ambele!) iar educatia , respectul pentru celalalt, e considerata moft.