vineri, februarie 14, 2025

Intelectualii în maşinăria politicii

Prolog. Textul care urmează l-am scris în urmă cu vreo șapte sau opt ani la cererea unui redactor de la ”Dilema”. Era despre mine și cei care simțeau ca mine. Acum mai mulți jurnalisti m-au întrebat ce cred despre eliminarea lui Cristian Preda din viața partidistă. Am găsit acest text și mi-am dat seama că nu mi-am schimbat părerea deloc. Deci acest text este și despre Cristi Preda, dintr-o tabăra adversă, dar asemănătoare.

Un subiect venit banal. S-a scris atât de mult despre intelectuali și politică încât este greu sau inutil să mai scrii ceva. Poate este mai bine să nu te raportezi deloc la textele cunoscute, daca ai propria experienta de martor, subiect sau observator.  Voi încerca să fac abstracție de tot ce am citit desi ani de zile.  Am avut obsesia pozitivă a construcției unei sociologii a intelectualilor și am deja o jumătate de carte (lăsată în ciornă de  la intersectarea mea cu politica) pe care provizoriu am numit-o „sociologia ideologiilor noastre cele de toate zilele”. Voi elimina chiar și  tentatia de a face referire la neîncrederea lui Paretto în intelectuali, pe care care îi numește „intelighentia flotantă” și  ne spune ca ei vor ține mereu partea celor care dețin  resursele de putere.

Nimeni nu-i iubește pe intelectuali în politică. Militanții nu se bucură când se anunță că un intelectual a intrat în partidul lor pentru că partidele sunt un fel de echipe de căutători de aur care nu se bucură să se mărească numărul de guri care trebuie hranite din prada de după câștigarea alegerilor. Sunt considerați profitori sau chiar naivi. Vechii miltanţi vor avea întotdeauna justificarea următoare: votul țăranului simplu sau șomerului este egal cu cel al academicianului, deci lasați-o mai moale cu sfaturile pentru a câștiga intelectualii de partea noastră. Toate partidele au intelectuali, profesori universitari sau artiști, dar rareaori o să-i găsiți pe liste de parlament sau de guvern.

Intelectuali la pachet. Din când în cand, în situații în care ar trebui să existe o serioasă dezbatere publică pe teme importante, apare o lista cu apropate 100 de intelectuali care susțin ceva ce nu poate impune vreun președinte sau premier sau partid. Aceste liste ne aduc aminte de adeziunile regizate pentru proiectele împușcatului, dar  și  de aprigele dispute dintre CDR și  FSN. Lista de stânga este mai rară, nu s-a structurat niciodată căci atunci când s-a încercat a o opune dreptei, de regulă, ar fi trebuit să se lupte pentru susținerea lui Ion Iliescu. Ori sunt multi intelectuali care se consideră de stânga dar nu-l pot susține pe Ion Iliescu. Lista de dreapta acum de 15 ani începe cu Andreescu și  se termină cu Zub și  ea contine o parte dintre intelectualii cunoscuți, dar și câțiva intelectuali de care auzim doar de pe aceste liste. În loc de dezbatere publică a ideilor, de toleranță, intelectualii au preferat încolonarea în spatele unor lideri politici. S-au livrat la pachet, la legătura, în loc să-și expună ideile pe tarabă.

Vitrina cu intelectuali. Intelectualii sunt buni de arătat, sunt un fel de vitrină pentru alegeri. De aceea, ei sunt căutați mai ales în jurul alegerilor, cu iluzia că aduc voturile altor intelectuali. Dar, din nefericire, greu vom găsi la noi intelectuali care să poată funcționa ca și  directori de opinie, lideri transmițători de influență, cum spune un sociolog acum mai bine de 50 de ani. Ei nu au cum să aducă voturi pentru că partidele nu îi lasă să își impună propria voce. Puși să recite discursuri de partid, chiar dacă o fac cu talent, ei nu pot fi convingători pentru că masa intelectualilor votanți, colegii lor, îi consideră, de regulă, niște trădători.

Ar trebui să devină invizibili. Liderii nu suportă notorietatea unor intelectuali din jurul lor.  Și, mai ales, se enervează la gândul că pot fi condiderați „produsul” acestora.  Chiar dacă au beneficieat mereu de „punctajele” acestora. Nu vrem discursuri, le spun liderii intelectualilor, vrem doar punctaje scurte de idei, de acolo încolo ne descurcăm noi. Dar faptul că presa tine partea intelectualului și  nu a marelui conducator, dacă izbucneste un mic diferend, sau o dispută, este de nesuportat pentru lider. Când un intelectual din partid dă un interviu apreciat de colegi sau de breasla lui profesională, Marele Conducător îl va felicita ironic și îi va explica fapttul că există o ordine de precădere: lucrurile importante le spune EL. Dacă, în sondaje de opinie, intelectualii ajung la notorietate sau încredere care pot fi luate în seamă, atunci aceasta este deja o aroganţă și urmează să fie pedepsită. Dacă Marele Conducator de partid începe să scoată cărți pe bandă rulantă, atunci dispare ultimul atuu al intelectualului. Soluția intelectualului: să devină, pe zi ce trece, tot mai invizibil.

Scribi inutili. Intelectualii sunt buni să scrie documente privind modernizarea partidelor, bune de invocat la presa cu ocazia congreselor sau a altor foruri. Atunci mapele celor din teritoriu și  cele pentru presă trebuie umplute cu texte lungi, complicate sau cu strategii desenate în PowerPoint. Aceste texte răman moarte, nu le citește nimeni și  nu vor deveni niciodată programe politice. De ce? Simplu, partidele nu sunt echipe organizate cu scopul de a moderniza România, de a o construi cu proiecte pe termen lung. Citiți definiția partidului politic din orice dicționar de politologie și  veți înțelegeți că intelectualii sunt folosiți pentru a argumenta bunele intenții, nu pentru a scrie programe de pus în practică.

Învins de demagogia faptelor. Conducătorul politic ajuns lider de partid  începe să creadă în predestinare și în organicitatea ascensiunii sale și atunci caută să steargă urmele traseului său. Întotdeauna în ședintele de partid, când unul sau altul dintre intelectuali vor face apel la valorile fundamentale sau la moralitate, sunt pregătiți să se ridice unii lideri ridicați din popor care vor demonstra, indirect, dar cu mare subtilitate, inutilitatea intelectualilor din partid. Acesti militanți, care câștigă de mult timp alegerile, în sătucul sau orașelul lor, vor spune cu voce tare și răspicat că trebuie să mergem în mijlocul oamenilor, că vorbim prea mult în birouri și  folosim cuvinte prea meșteșugite, că programele de acțiune politică sunt o prostie și că trebuie să ascultăm doleanțele oamenilor amărâți.  Vor bate cu pumnul în masă și  vor spune că sunt unii care stau prea mult la televizor în loc să-l însoțească pe Marele Lider în satele și orașele patriei. De aici încolo vor da exemple sugestive cu dublarea procentelor după ce a trecut liderul pe-acolo, cu scrisori de mulțumire pentru ultima vizită, primite de la un grup de pensionari. Ce ironie, tocmai el, intelectualul, este învins de demagogie.

Fără capital. Ultima slăbiciune a intelectualului este aceea că el nu poate aduce bani la partid  și  nici prietenii lui, alți intelectuali, nu au bani de donat. Când vin campaniile în jurul liderului se nasc garzi pretoriene formate din foști chelneri, drumari, benzinari sau alte forme de capitaliști ce investesc în politică. Ei sunt dați ca exemple de dăruire, schimbă strategii de alianțe și intelectualul simte cum banii înfrâng ideile.

Și totuși …Dincolo de aceste detalii de funcționare, intelectualii care fac politică ar trebui să fie din ce în ce mai mulți. Pentru că nu ne este indiferent cine face politică și  pentru că ar fi singura formă prin care s-ar putea crea diferența între stânga și  dreapta sau ar putea să fie orchestrate valori în politică. România nu va avea nicio sansă dacă politică vor face doar comuniștii reconvertiți, securiștii, băieții sub acoperire, chelnerii, inginerii de nota 5, cântareții, dansatoarele, contabilii de CAP, schimbătorii de valută sau alte tipuri de aventurieri. Clasa politică de astăzi, croită în laboratoarele încă nedesființate din 1990, este una care ocupă fraudulos biroul de comandă al societății românești. Progresiv, ea trebuie schimbată, dar nu cu fiii, nepoți sau cărătorii de geantă ai actualilor conducători politici.  Dacă intelectualii le vor schimba compoziția, ciorba va începe sa aibă un alt gust. Cât timp nu vom avea o societate civilă solidă, despărțită de partide, intelectualii vor trebui să facă politică în partide. Cu toate problemele despre care am vorbit mai înainte.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Viitorul, politic sau nu, apartine intelectualului!
    C’est la vie!

    Unii ar trebui sa se consoleze ca lumea apartine/ va apartine, mai devreme sau mai tarziu, celor care lucreaza cu intelectul. Cine poate mai mult, are mai mult, cine nu, asta este!

    Apreciez toate valorile,dar diamantele tasnesc din pamant si stralucesc de iti iau ochii si mintea

  2. Intr-o anumita masura, avea dreptate Paretto ala: unii intelectuali nu se iubesc decat pe ei, iar atunci cand isi declara dragostea altcuiva, nu o fac decat din interes. Sunt farisei si ahtiati pana la dezumanizare de propria stralucire. Pana aici nimic deosebit, ati putea spune, dar luati act ca nu mi-am extins judecata la intreaga masa a intelectualilor, asa cum, in mod gresit, o faceti domnia voastra. Ne apropiem de saptamana Patimilor si, atunci cand volens nolens veti privi spre Cruce si va veti aminti ca rastignirea s-a datorat tradarii unor carturari, veti intelege mai bine ce am vrut sa spun. Este vorba de lichelele pe care le apela Gabriel Liiceanu, care vesnic se lustruiesc si isi plang de mila. Exista, in schimb, si intelectuali autentici, buni sa-i pui nu numai la ranile proprii, dar si la cele ale umanitatii. Istoria e plina de astfel de exemple, de la profetii biblici care, unii dintre ei, au platit cu viata pentru ca s-au ridicat impotriva carmuirilor impilatoare, pana la unii laureati Nobel, care nu s-au sfiit sa denunte nedreptatile atotputerniciilor vremelnice. Intelectualul autentic nu este cel care, plin de pretentii si aroganta, se bate cu pumnul in biept ca e intelectual, ci cel modest, care priveste cu sfiala si intelegere la cel ce-si castiga existenta cu bratele si incearca sa-i usureze munca…

  3. Un intelectual contemporan, Marta Petreu, scriind bine documentat despre trecutul deochiat al intelectualului Emil Cioran, gaseste util sa citeze opinia altui intelectual, Eugen Ionescu despre Constantin Noica: „un imbecil”.
    Arcul asta intelectual intins peste timpuri, lansand din biblioteci intregi sageti otravite desfide, cum spune intelectualul Vladimir Tismaneanu, continuitatea unui exercitiu de admiratie inter pares.
    Cat despre gloata gura casca, topita dupa asumarea prin delegatie a datelor imediate existentiale ce sa mai spunem? Unde este vremea cand peretii caselor erau tapetati cu fineturi intelectuale cumparate pe sub mana la pachet?

  4. Intelectualul, ca si categorie apropiata „omului educat” ar trebui sa ofere o garantie a unui cumul de cunostinte si, asociat, a unei anumite moralitati bazate pe acumularea unor cunostinte si unor experiente.
    La capitolul cunostinte (la nivel de specializare ca sa nu vorbim chiar de expertiza) intelectualii din politica nu stau grozav iar la capitolul moralitate este chiar mai rau.

    Intelectualii nu este neaparat sa faca politica in partidele deja existente. Daca s-ar aduna putin ar putea sa isi faca si propriile partide si sa isi promoveze astfel programele dorite si oamenii cu integritatea vazuta ca acceptabila.
    Problema ca in fata unei astfel de initiative mai tot timpul va apare idea ca acest gen de partid nu ar castiga alegerile la x sau y. Foarte probabil sa fie adevarat dar si mai adevarat este ca existenta cel putin a unui astfel de partid pe termen mediu poate coagula suficient electorat sa aiba 20-30% din voturi, ca sa nu mai vorbim si de efectul pe care l-ar avea asupra celorlalte partide care ar fi fortate sa construiasca discursuri si programe mai coerente si mai putin populiste.

  5. Viata sportiva este diferita de viata academica.
    Viata politica este diferita de viata sportiva.
    Viata academica este diferita de viata politica.

    Orice specialist al unei „vieti” va fi impotent in alta viata, daca nu stie sa se adapteze.

  6. Simate domnule Damian, nu.
    Dna. Udrea- nu avea nici un fel de drept. Pusă șef la organizația București ”pentru că așa a vrut marinarul” , nu pentru vreun merit deosebit, dna. Udrea avea de ales între o bătălie inutilă- dar demnă- cu dl.preda- și a trage mai mult timp de cadavrul PD-lului- în speranța că fie moare măgarul fie înebunnește morarul- cu dl. Progioană. Mergând însă cu un dl.Prigoană- PD-Lul își pierde toată credibilitatea care i-a mai rămas- pentru că, în cel mai bun caz, dl.Prigoană e un om dubios. Iar PD-l era un partid care-și făcuse din cinste o virtute…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro