joi, martie 28, 2024

Internarea forțată și refuzul externării dăunează grav sănătății și democrației

Potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020( i ):

Toți pacienții pozitivi SARS-CoV-2 vor fi duși la spitalele de faza I sau II, unde vor fi evaluați prin teste biologice inflamatorii, hematologic, radiologic pulmonar/CT. În funcție de rezultat, se vor departaja în următoarele categorii de severitate care vor orienta internarea lor ulterioară în spitale de faza I, II, suport sau în unități de izolare și tratament”.

În virtutea Ordinului, toți pacienții pozitivi, chiar și cei asimptomatici ori cei care dezvoltă forme ușoare de COVID 19, ar fi internați, chiar dacă spitalizarea nu este necesară pentru sănătatea lor.

La data de 29 mai 2020 Ordinul a fost completat cu următoarea prevedere: „După încetarea stării de urgență, în funcție de evoluția epidemiologică locală, se pot relua internările și intervențiile chirurgicale programate, precum și activitatea din ambulatorii, nefiind necesară respectarea procentelor menționate la subpct. 1”. Subpunctul de referință stabilește că: „Se reduc cu până la 80% internările programate, precum intervențiile chirurgicale programate pentru pacienții cronici în unitățile sanitare cu paturi din centrele universitare, și până la 50% față de luna februarie activitatea din ambulatorii”.

La două săptămâni după încetarea stării de urgență, Ordinul amintit a permis spitalelor să își reia activitatea de tratare a pacienților netestați pozitiv fără a respecta limitările de internare exprimate procentual.

Potrivit aceluiași ordin: „Orice pacient din spitalele de faza I, II, suport sau unități de izolare și tratament se va externa în condițiile în care există două determinări consecutive ale ARN SARS-CoV-2 nedetectabile, la interval de minimum 24 de ore. Nu este necesară izolarea la domiciliu pentru încă 14 zile a pacienților externați cu două determinări consecutive ale ARN SARS-CoV-2 nedetectabile. Exsudatul nasofaringian care reprezintă criteriu de externare (2 teste negative) se efectuează la cazurile a căror stare clinică sugerează vindecarea sau chiar au devenit asimptomatice”.

Externarea este așadar condiționată de obținerea a două teste negative succesive, iar momentul prelevării este lăsat la aprecierea personalului medical.

Normele care reglementează internarea pacienților testați pozitiv indiferent de starea sănătății și chiar în lipsa acordului lor și care condiționează externarea sunt nelegale. Aceste norme nesocotesc drepturile omului, încalcă atât Constituția României, cât și convenții internaționale.

De altfel, aceste norme nu iau în calcul nici sănătatea pacienților testați pozitiv, fiind evident că pentru o persoană asimptomatică ori cu o formă ușoară de COVID 19 este preferabil să se izoleze la domiciliu, mai ales că nu au dispărut miraculos nici infecțiile nosocomiale, nici celelalte boli cu ocazia apariției noului virus.

De altfel, la nivel internațional sunt vehiculate teorii potrivit cărora viremia ar putea influența evoluția virusului, nefiind exclus ca o persoană care este expusă unei cantități mai mari de virus, într-un mediu precum cel din spital, să dezvolte o formă mai gravă a bolii. De asemenea, pot apărea și rezultate fals pozitive. Pe de altă parte, uneori testarea este descurajată până la apariția eventualelor simptome, măsurile de prevenție fiind aplicate discreționar.

Recomandările OCDC (European Centre for Disease Prevention and Control) sunt în sensul că pacienții asimptomatici ori cei cu forme ușoare nu necesită spitalizare și pot ieși din autoizolare după opt zile de la apariția simptomelor ȘI dispariția febrei ȘI după îmbunătățirea celorlalte eventuale simptome de cel puțin 3 zile( ii ).

Menționăm că nu am identificat nici un stat din Uniunea Europeană în care să fie obligatorie internarea pacienților asimptomatici ori a celor care dezvoltă forme ușoare de COVID 19. De asemenea, nu am identificat niciun stat în care mamelor să le fie interzis să intre în contact cu nou-născuții până la obținerea unuia sau mai multor teste negative și reiterăm faptul că practicile, ca și reglementările aferente, sunt inumane și pun în pericol persoane care nu se pot apăra( iii ).

Normele care impun internarea și permit refuzul externării sunt nelegale, nesocotesc convenții internaționale și Constituția României. Chiar dacă sunt conținute într-un ordin de ministru, care se bucură de o prezumție de legalitate, apreciem că nu legitimează nici internarea în lipsa acordului pacientului, nici refuzul externării la solicitarea pacientului și că cei prejudiciați pot solicita despăgubiri ministerului, spitalului și persoanelor responsabile.

Astfel cum reiese din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina, ratificate de România încă din anul 2001( iv ): „Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei” (art. 2).

Potrivit art. 61 din Noul Cod civil: „ Viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate si ocrotite in mod egal de lege. Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei”. Art. 67 din Cod prevede că: „Nicio persoană nu poate fi supusă experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenții în scop terapeutic ori în scop de cercetare științifică decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege”. Cu privire la acest din urmă text, atragem atenția asupra faptului că un ordin de ministru nu are valoare de lege.

Ne indică chiar primul articol din Constituție că România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor sunt garantate și că respectarea supremației Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția impune respectarea prioritară a pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate și nimeni nu poate fi supus niciunui fel de tratament inuman ori degradant, astfel cum prevăd atât Constituția, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 26 din Constituție: „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Art. 34 prevede că: „Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice”. De asemenea, potrivit Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, este obligatoriu consimțământul informat al pacientului în privința intervențiilor și procedurilor medicale propuse.

În conformitate cu prevederile art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, dacă măsura este proporțională și adecvată și dacă este aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Firește, o persoană confirmată ori suspicionată a fi infectată cu noul virus ar trebui să se izoleze la domiciliu pentru a nu răspândi virusul, dar prevenția nu justifică nici internarea forțată, nici refuzul externării.

De altfel, este rezonabil să considerăm că măsurile dispuse prin Ordin conduc la prevenția răspândirii noului virus în comunitate? Evident, chiar dacă ar preveni, nu ar legitima sacrificarea niciunui om (nici a celor asimptomatici ori cu forme ușoare de COVID 19 care refuză spitalizarea, nici a celor care suferă de alte afecțiuni și care solicită internarea).

Nu cumva taman aceste măsuri descurajează oamenii de la a căuta sprijin medical atunci când prezintă simptome care nu sunt severe astfel încât să evite internarea? Cel mai probabil, nu se vor plimba nici pe la autorități, nici la muzee ori la terase, dar ar fi mai greu să lipsească de la serviciu 14 zile în lipsa unui certificat de concediu medical.

În ceea ce privește măsurarea temperaturii vizitatorilor pentru a li se permite accesul în sediile instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor, reglementările sunt discriminatorii și nu par susținute de studii( v ). Institutul Național de Sănătate Publică din România nu recomandă această măsură generalizat( vi ), ci exclusiv pentru activitățile de îngrijire personală, pentru accesul în interiorul școlii și pentru angajații care lucrează în birouri deschise( vii ). Înaltul Consiliu al Sănătății Publice din Franța a întocmit un raport( viii ) amănunțit potrivit căruia măsurarea temperaturii pentru a se permite accesul în spații publice ar crea un fals sentiment de siguranță în rândul populației. Pe de altă parte, dacă studiile ar demonstra că măsura este adecvată, ar trebui extinsă și pentru accesul în mijloacele de transport în comun.

Nici registrul de evidență a rezervărilor clienților la terase, care cuprinde „date concrete pe baza cărora să poată fi efectuată ancheta epidemiologică”, nu pare a preveni răspândirea virusului. Potrivit Ordinului nr. 966/1809/105/2020( ix ), se asigură o distanță de 2 metri între mese, iar INSP definește cazul suspect ca fiind „contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute”( x ), astfel încât registrul nu este justificat nici medical. Acest Ordin însă este în vigoare și constituie o ingerință nepermisă în viața privată, chiar dacă pare a nu se aplica și chiar dacă a fost contestat și de ANSPDCP.

Așa cum știm cu toții, cei suspectați a fi comis o infracțiune beneficiază de prezumția de nevinovăție. Normele care impun internarea pacienților asimptomatici ori a celor cu forme ușoare de COVID 19 par a se întemeia pe o prezumție anticipată de vinovăție, ca și cum cei testați pozitiv, dacă nu ar fi păziți de personalul medical, transformat în gardian al statului, ar profita pentru a îi îmbolnăvi pe cei din jur.

Or, o asemenea eventuală temere nu ne pare justificată, mai ales că oamenii, în general, s-au comportat responsabil și solidar, au respectat recomandările autorităților și au păstrat distanțarea socială și fără a fi testați ori suspicionați a fi infectați. Iar eventuala neîncredere ar putea fi gestionată prin alte mijloace, mai ieftine și mai puțin nocive decât internarea îndelungată a unor persoane a căror stare de sănătate nu necesită spitalizare.

Fiind în mijlocul unei pandemii, orice persoană este predispusă infectării, astfel încât am putea abandona paradigma „noi” și „ceilalți”, cu siguranță am avea șanse mai mari să găsim soluții „împreună”, stigmatizarea celor testați pozitiv fiind o deprindere rudimentară și ineficientă. De altfel, chiar Constituția afirmă că statul român are ca fundament solidaritatea și egalitatea cetățenilor, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.

Obținerea unor rezultate bune pe hârtie nu ajută pe nimeni la final și nu legitimează sacrificarea niciunei persoane, dimpotrivă. Sănătatea și viața privată ale fiecărui individ în parte trebuie respectate și tratate ca priorități într-o societate democratică, astfel cum ne amintesc convențiile internaționale și Constituția.

NOTE_________

1 Publ. în M. Of. nr. 290 din 07 aprilie 2020.

https://www.ecdc.europa.eu/

3 Izolarea copiilor, sub pretextul prevenției, le pune viața și sănătatea în pericol, publicat pe www.juridice.ro, www.contributors.ro, www.hotnews.ro.

4 Publ. în M. Of. nr. 103 din 28 februarie 2001.

5 Triajul epidemiologic, avioanele și falsa siguranță, publicat pe www.juridice.ro.

https://insp.gov.ro/dj/comunicate/Recomandari%20generale%20de%20sanatate%20publica.pdf

7https://insp.gov.ro/dj/comunicate/Recomandari%20masuri%20specifice%20dupa%20starea%20de%20urgenta.pdf

https://www.google.fr/url?

9 Publ. în . Of. nr. 461/30 mai 2020.

10 http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar/

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Eiii, daca ce spuneti dvoastra ar spune-o CCR, sa zicem, ce vifor s-ar naste.
    Caci CCR e „agentura” pesedista, doar o stim! cum sa lovesti in „noul meu guvern”. Care face „totul” si ceva pe deasupra.
    Dar, vorba unei foste ministru al Justitiei, uneori drepturile fundamentale ale omului sint un lux.

  2. La fel izolarea forțată la domiciliu 14 zile a persoanelor fizice FARA a le testa este o îngrădire a libertății de miscare și o măsură primitiva și brutala. Măcar dacă s_ar putea efectua contra cost analize iar la rezultat negativ sa fie eliberata din arestul la domiciliu.

    • O întrebare interesantă a circulat cu ceva timp în urmă: de ce se sterilizează seringa condamnaților la moarte? Răspunsul este evident: rațiunile medicale au prioritate chiar și în cazul deciziilor juridice. Prezumția de nevinovăție este o convenție juridică, poate cea mai corectă în majoritatea cazurilor, dar nu e nici ea perfectă și nici universal aplicabilă. Când libertatea de mișcare a unora poate pune în pericol dreptul la viață al altora, îmi pare evident care din cele două drepturi are prioritate.
      Mai mult chiar: un suspect beneficiază și el de prezumția de nevinovăție până la verdict. Dar totuși, dacă el reprezintă un potențial pericol pentru ceilalți cetățeni sau pentru desfășurarea normală a procesului, el poate fi arestat preventiv. Atunci, dacă dpdv medical oricine poate fi considerat suspect și având în vedere prioritatea argumentului medical față de cel juridic, precum și posibilitatea arestării preventive a suspecților, o izolare la domiciliu a cetățenilor nu mai pare „arestare”.

      La fel izolarea forțată la domiciliu 14 zile a persoanelor fizice FARA a le testa este o îngrădire a libertății de miscare și o măsură primitiva și brutala.

      Logistic, cum v-ați putea închipui că s-ar desfășura o testare a tuturor cetățenilor României? Să zicem că România ar avea o capacitate de testare de 100 mii pe săptămână. Ar fi necesari cam 4 ani pentru testarea întregii populații. Iar cei testați la momentul t0 ar putea fi infectați 5 minute mai târziu. Îi testăm la fiecare 5 minute? Cei încă netestati ar avea dreptul să circule sau ar trebui să aștepte în izolare testul? Cum i-ar identifica atunci rapid polițiștii pe cei care au în continuare dreptul să circule liber și pe cei care ar fi trebuit să rămână în izolare? Sunt întrebări la care ar trebui să căutați răspunsuri înainte de a vă repezi cu acuze de brutalitate și primitivism administrativ.

      • „Când libertatea de mișcare a unora poate pune în pericol dreptul la viață al altora, îmi pare evident care din cele două drepturi are prioritate.”

        Traficul.

  3. Stimata doamna,

    Ce spuneti de internarea obligatorie (carantina) a celor care nici macar nu au manifestat simptome? Am citit cazul grotesc al unui roman venit de la Londra sa-si ingroape mama si care a fost obligat sa accepte carantina intr-un hotel cu inca trei in camera. Nu-i vorba, ca e o masura folosita si in alte tari si care chiar daca e relaxata, in sensul carantinei la domiciliu, tot e o privare de libertate a unei persoane nesuspecte de nici o boala.

    Solutia evidenta e administrarea de test rapid si de declararea persoanei ca neinfectata si libera de a se misca in voie (cu simpla restrictie de a purta masca). Insa nici macar in Occident nu am vazut in program o asemenea masura (care ar fi ideal de introdus in aeroportul de plecare, nu de sosire).

    Cum virusul nu se ia prin atingere de mina, picior sau mai stiu eu ce, cred ca masca ar fi suficienta dar expertii mai intii au zis ca masca nu e utila dupa care au revenit si au zis ca da (de la WHO pina la RKI).

    Asa ca sint multi incompetenti pe lume, nu numai in guverne …

    • Solutia evidenta e administrarea de test rapid si de declararea persoanei ca neinfectata si libera de a se misca in voie (cu simpla restrictie de a purta masca).

      Nu e chiar așa de simplu: intre momentul propriu-zis al infectării și cel în care testul are relevanță se scurg 2-3 zile. Adică, cel testat la Londra și confirmat negativ poate fi purtător al virusului, chiar dacă acesta nu s-a înmulțit suficient încât să fie depistat în proba de salivă.

      Cum virusul nu se ia prin atingere de mina, picior sau mai stiu eu ce, cred ca masca ar fi suficienta

      Nu e întotdeauna suficient. Orice persoană își atinge cu mâinile gura, nasul sau ochii de circa 5000 ori pe zi. Rezultă că pe degete avem fiecare dintre noi germeni potențial infecțioși în fiecare moment al zilei. Masca ne împiedică să atingem nasul și gura doar atât timp cât o purtăm. Cu 30 de secunde înainte de a o pune, este foarte probabil că am atins colțul gurii, am strănutat sau căscat sau am îndepărtat instinctiv vreun fir de praf din apropierea ochilor.

    • Trebuiau sa spuna ca masca este infectiva datorita faptului ca nu existau destule la nivel mondial, acum dupa ce stocurile sunt pe masura dintr-o data masca este efectiva. Pt aceste afirmatii ar trebui adusi in fata unui tribunal, toti.

      • Masca nu îl apără pe purtător de infecție, neputând filtra germenii infecțioși din aerul inspirat. Însă poate reține măcar o parte din aerosolii expirați în care ar putea exista acești germeni.
        Rezultă că purtatul măștii în spații închise, unde nu poate fi ușor menținută acea distanță de minim 1,5 reduce riscul infectării celorlalți, chiar dacă masca proprie nu te apără de eventuale infecții.

  4. Nu ar fi o mare problema faptul ca functionari ai guvernului cu studii diverse (medicale, tehnice etc.) sau fara (activisti cu gura mare sau golani politici de toate culorile) pot sa propuna ciorne pentru ordonante sau legi oricit de neconstitutionale, aberante sau stupide dpdv legal daca ar exista un filtru juridic de care sa nu treaca decit ceea ce e valid din perspectiva legala.

    La fel si in cazul Parlamentului si Presedintelui.

    Odata publicata o ordonanta sau o lege, juristii care si-au pus semnatura acolo ar trebui sa raspunda (cu capul) daca e neconstitutionala, daca nu tine cont de convenții internaționale sau de drepturile elementare ale omului. Daca totul e corect dpdv legal, pentru eventualele efecte perverse sau consecinte distrugatoare dpdv financiar, economic, social, asupra mediului etc. ar trebui sa raspunda (cu capul) expertii tehnici participanti la elaborarea textului.

    In fine, indiferent cine sint cei care au gresit (intentionat sau din incompetenta) in elaborarea unor texte legale pline de vicii, alaturi de acestia ar trebui sa raspunda (cu capul) si ministrul care a semnat, si primul ministru, si Presedintele, iar consecintele legilor proaste reparate.

    Merele putrede trebuie eliminate rapid si in mod sistematic.

    Exista vreo instanta care ar trebui si ar putea sa faca ordine in zona asta, sau functionarii statului roman sint intangibili indiferent ce si cum ar face?

    Fiindca s-au adunat de 30 de ani atit de multe legi si ordonante neconstitutionale, proaste, perverse, distrugatoare, anti-economice, anti-nationale etc. e evident ca instanta respectiva ori nu exista, ori functioneaza si ea exact la fel ca tot ce-i romanesc (merge si asa!). Merge cit merge, dar dupa un timp se infunda, se strica, se prabuseste.

    In Romania avem democratie, dar nu si stat de drept, chiar daca se spune ca am avea si asa ceva. Si nici nu e posibil sa ai si una si alta. Ori democratie (vointa majoritatii, indiferent cum e obtinuta aceasta majoritate), ori stat de drept. Merita sa tolerezi situatia asta intolerabila doar ca sa te laude promotorii democratiei ca ai si tu un stat democratic?

  5. Sunt intru-totul de acord cu dvs. Sunt medic si am colegi pozitivi asimptomatici internati cu forta.

    Consider ca internarea unui asimptomatic (si nu izolarea lui la domiciliu) reprezinta un mare abuz, o adevarata arestare, si totodata o imbecilitate medicala !

    Renuntati insa sa faceti apel la legile europene si la conventiile semnate de Romania si amintiti-va ca la inceputul pandemiei, Romania a renuntat temporar la anumite acorduri semnate la CEDO. Atunci parea de neinteles dar avand in vedere restrictiile ce aveau sa vina, totul capata sens !

    Singurul recurs poate fi facut invocand Constitutia Romaniei care nu a fost suspendata.

    Astept cu interes rezolvarea sesizarii facute deja pe aceasta tema de catre Avocatul Poporului.

    P.S. Amintiti-va celebrul caz al Sp. Gerota la inceputul pandemiei cand doctori, asistente, pacienti, bolnavi sau nu, pozitivi sau nu, au fost luati practic “prizonieri” pentru 14 zile. Sanatosi alaturi de bolnavi ! O alta imbecilitate medicala !

    Ulterior (exceptand Sp. Judetean Suceava) nu s-a mai procedat asa pentru ca se prefigura blocarea tuturor Spitalelor pentru un pozitiv !

    Deci cum ramane cu drepturile ?

    • ” renunțarea ” temporara s-ar părea ca a fost ilegala , m-as îndoi ca pana la urma sa nu avem un proces și pe tema asta!

  6. Multumesc pentru o voce lucida intr-un uragan de frica, isterie si panica de tipul Pristanda: „curat anticonstitutional, dar umflati-l!”

    Pe plan mondial, abuzurile facute la umbra sperietorii pandemice au facut mai mult rau decit virusul insusi.

    Asta e numai o mostra – Spania:

    https://www.nationalreview.com/2020/06/coronavirus-pandemic-spanish-government-arbitrary-emergency-order/?utm_source=recirc-desktop&utm_medium=homepage&utm_campaign=river&utm_content=featured-content-trending&utm_term=first

    • Mda, @absurdistan care considera ca aceasta pandemie nu exista, este doar o gripa, mai putin importanta decat gripa sezoniera si care, evident, ia partea romanasului smecher care se baladeaza unde are el chef, sub pretext ca este dreptul lui constitutional sa face ce „vrea muschii lui”.
      Putina decenta nu v-ar strica domnule @absurdistan, mai ales cand este clar ca nu intelegeti nimic din situatia actuala, nu faceti diferenta intre o gripa pentru care exista vaccin si o pandemie la care este expusa orice persoana (nu numai cele care refuza vaccinarea) si pentru care nu exista nici tratament, nici vaccin.

      • Și totuși se poate afirma, fără a greși prea mult, că guvernul Orban a făcut exces de zel: multe din ordinele executivului de la București fiind inutile sau chiar nocive. Însă până la isterie și uragan de frică mai e foarte mult, dar o concesie i se poate face și lui absurdy: eminenta cenușie exagerează în mod obișnuit.
        Editorialul din NR e însă o palavrageala mucegăită, în care informația brută se pierde în oceanul de invective specifice revizionismului fundamentalist. Vorbărie multă pentru mai nimic.

  7. Stim, stimata doamna, stim…Dar e vina noastra (colectiva, la nivel de umanitate) ca am dat atata putere statului si nu am fost in stare sa ne oprim la nivel de Minarhism. Acum depindem de diversi energumeni care cred ca stiu ei mai bine decat noi cum trebuie sa ne traim noi viata.

  8. Oamenii/jurnaliștii/juriștii care ajung la concluzii precum cele din articolul acesta cheamă statul – și pe reprezentanții săi care adoptă astfel de norme abuzive – în fața unei instanțe ca să răspundă la întrebări.
    Eu sunt de acord cu multe din cele spuse și cred că acuzațiile dv. au o asemenea gravitate încât trebuie sesizat parchetul ca să-i aresteze pe funcționarii statului, pentru că faptele lor – îngrădirea abuzivă a drepturilor cetățenilor – reprezintă un pericol social maxim și nu trebuie lăsați nici măcar o secundă în libertate.
    Ați făcut un astfel de demers sau v-ați limitat la a scrie un articol?

  9. Suntem „mai catolici” decat papa, excesul de zel din prostie ajungand la ridicol. Asta inseamna daca indivizi care nu sunt in masura sa-si asume niste masuri corecte din diferite motive prefera varinate „beton” care nu cumva sa-i coste capul, de locurile „caldute” si bine platite fiecare implicat tinand cu dintii.
    Masurile luate sunt adoptate de frica, poate mai putin de frica de virus, este frica de nu fi sanctionat si scos din „schema”, cel doare pe el de pacient ?

    • Bineinteles; scopul a fost ca spitalele sa nu ajunga sa fie testate. Urmau mortii multi si foarte multe intrebari – scenariu riscant. Asa ca au omorat mai putini acum ca sa omore mult mai multi in viitor. „aplatizare de curba” sau taiere de varfuri, in varianta ro.

  10. Sa spunem ca ar fi fost un virus letal, ar fi ordonat statul sa fie vanati si impuscati acei care sunt sau ar putea fi contaminati?

    Se tot spune ca pentru libertatea celorlalti, pana unde e libertatea celorlalti?

  11. Cred ca trebuie diferentiate doua aspecte legate de izolarea celor contaminati:
    1) aceasta izolare este necesara, mai ales avand in vedere numarul de cazuri de indisciplina, oameni care ar fi trebuit sa stea izolati in casa si care nu respectau aceasta regula.
    2) excesele facute cu aceasta ocazie, care par inerente, repet, avand in vedere gradul de indisciplina a societatii romanesti.

    Pe de alta parte, mi se pare ridicol sa te lamentezi ca
    „toți pacienții pozitivi, chiar și cei asimptomatici ori cei care dezvoltă forme ușoare de COVID 19, ar fi internați,”
    Asimptomatic nu inseamna ca nu ii poti contamina pe altii, deci este necesara izolarea pacientului respectiv.

    Cum mi se pare la fel de ridicol sa treci sub tacere aceasta indisciplina a multora dintre romani, atitudinea romanasului smecher care se crede dasupra legii si imun la orice virus ( presupunand ca stie ce e acela virus ) si care nu intelege asemenea masuri decat ca un atac la viata lui personala si extrem de importanta pentru societate, dupa mintea lui.
    Faptul ca o persoana contamina cu covid 19 pune in pericol sanatatea si poate chiar viata altora, asta nu ii trece prin cap.

    Deci, una este sa scoti in evidenta exagerarile crase si alta este sa te lamentezi ca un pacient asimptomatic este obligat sa stea in spital.

    • Oamenii obisnuiti au incalcat legile care nu erau legi, date ca sa-i salveze fiindca sunt prea prosti sa inteleaga pericolul.
      Oamenii politici au incalcat legile (constitutia) ca sa dea legi ca sa-i salveze pe primii.

      Prin urmare, doar oamenii politici au incalcat legea. Daca nu vor fi judecati inseamna ca egalitatea in fata legii nu exista, cum de altfel si sugereaza strategia de mai sus.

      • De fapt egalitatea in fata legii este relativa.
        Pentru ca nu toti avem dreptul sa facem legi.
        Aici s-au dat legi prostesti, de frica, de stres, din necunostinta sau din reavointa, poate dar Noi i-am pus pe Ei s-o faca.

        O sa treaca si criza asta si, daca avem cap, vom invata din ea. Si Noi si Ei.

        Daca nu, data viitoare va fi la fel sau si mai rau, pentru ca e posibil chiar ca mai putini sa fie dispusi sa se supuna unor masuri pe care le considera nepotrivite…

        Sau… putem sa-i bagam pe Ei, pe toti in Cremenal iar data viitoare sa fie altii la fel ca Ei, sau Nimeni care sa tina cat de cat ceva sub control.

      • Cum si nu toata lumea are dreptul sa conduca tir-uri, prin urmare, soferii de tir pot sa treaca pe rosu – cam asa suna rationamentul dumneavoastra pentru mine.

        N-aveti dreptate: nu poate exista o clasa de oameni care da ordonante (astea-s „legile” la care fac referire, probabil ca trebuia sa le zic asa de la inceput) care sunt contrare legii (constitutiei) si sa nu fie judecati. Asta-i discriminarea avuta in vedere de egalitatea in fata legii. Ce spuneti dumneavoastra asuma mai degraba ca toti oamenii sunt egali, au aceeasi putere – asta e cu totul si cu totul altceva.

        Prin urmare, cineva da ordine care incalca legea: apararea ca nu stia de ele (cum ati sugerat) e foarte slaba, ca e prost – sunt curios daca ar alege-o cineva, panica-stres – asta pare respectabila, dar s-a cam terminat cu politica pt x.

        Personal, ma enerveaza cum descopar ca nimeni nu pateste nimic. Ai facut o tampenie, trebuie sa existe o consecinta. Nu poti sa incalci legea si sa nimic. La fel a fost si cu amenzile uriase, cineva trebuie sa o pateasca. La fel, admitiand ca erau legale, nu mi-ar fi placut sa fie amnistiate. Mori ca ele de gat, tu ca legiuitor, pentru ca a doua oara sa te gandesti ca lumea si sa iei decizii mai bune.

        Si incheiere, nu sunt deloc de acord cu nota de la final, suna pt mine cam asa: ce fel de invarteala sa facem ca sa ne asculte fraierii. Simplu, decizii clare si legale.

        • Nu, soferul de tir trebuie sa NU treaca pe rosu chiar daca li se pare ca nu-i corect sa li se interzica asta… pentru ca nu soferul de tir face legea circulatiei…
          Atata timp cat ordonanta aia este in vigoare trebuie respectata.
          Nu vii la tribuna parlamentului in calitate de al 3-lea om in stat si zici ca tu nu vrei sa porti masca ca nu vrei tu…

        • Este vorba despre cei care au dat ordine ilegale, nu despre nerespecatarea acelor ordine. Cred ca sunteti intentionat(a) obtuz(a) – pur si simplu, nu am timp si chef de asa ceva.
          Salut si o va urez o viata faina.

  12. toate dosarele cu cei care au iesit din izolare,fara a fi testati pozitiv, au fost clasate!daca bolnavul nu exista,nici fapta nu exista!

  13. Domnule Alexa,

    Trecand peste faptul ca cercetatorii nu s-au hotarat asupra faptului daca purtatorii asimptomatici sunt sau nu contagiosi (sa presupunem ca sunt), izolarea la domiciliu este buna dar noi discutam aici de INTERNAREA fortata intr-un spital a unui om SANATOS chiar daca e purtator.

    E o exagerare facuta din frica decidentilor nu fata de virus ci a pierderii functiilor (asa cum bine zicea cineva de mai sus)

    Colegul meu medic a fost internat fortat si tinut INCUIAT in salon ! Chiar si la puscarie te scot aia o juma’ de ora in curtea inchisorii sa iei o gura de aer sau sa vezi cerul.

    Discutia articolului este INTERNARE versus IZOLARE. Una e sa stau acasa la mine sau intr-un hotel decent, alta internat intr-un spital unde … nosocomiale …

    • Nu stiu de unde ati dedus ca „cercetatorii nu s-au hotarat asupra faptului daca purtatorii asimptomatici sunt sau nu contagiosi (sa presupunem ca sunt),”
      Ceea ce nu este clar este timpul in care acestia sunt contagiosi, ceea ce este cu totul altceva.
      De aceea, banuiesc ca s-a decis ca acestia sa fie izolati tot atata timp ca orice alta persoana contaminata.
      Cat despre decizia ca aceasta izolare/ carantina sau cum vreti sa o numiti se face la spital, reper ceea ce am afirmat in celalalt comentariu: au fost prea multe cazuri de indisciplina crasa a celor care ar fi trebuit sa stea izolati acasa, ceea ce a generat aceasta decizie.

      Bineinteles, sunt de acord ca este o decizie dura si prost primita de cei in cauza, dar principala vina revina a celor care au generat-o: cei indisciplinati. Am citit ca inclusiv medici care aveau pe cineva bolnav acasa, in loc sa se izoleze s-au dus ca niste flori la spital, fara sa anunte situatia.
      Mi se pare complet iresponsabil si sunt suficiente cateva cazuri din acestea pentru a determina luarea unei decizii ca cea care va deranjeaza.

      • Desigur. Prea putini morti pentru a lua asemenea decizii. Cei de afara au de zece ori mai multi morti (la populatii egale) si nu le-a trecut prin cap asa ceva. E vorba de lumea a treia, si nu ma conving deloc argumentele dumneavoastra. Se pot lua asemenea decizii cand te crezi stapan peste sclavi. Sa dai o raita cu taburile printre blocuri (cica locuite de proprietari) e unic – proprietari care nu alcatuiesc niciun fel de societate civila, care au acelasi statut ca acum 50 de ani, altii iau toate deciziile in jurul proprietatii lor.
        Asa de fun, genul asta de origanizare e valabil pentru toti fraierii din blocul estic (nu includ aici rusia). Pe scurt, in situatia de fata morti-bolnavi multi e semn de civilizatie. Dar bineinteles ca aveti dreptul sa credeti ca romanii in sfarsit au facut bine ceva sau ca organizarea lor e buna in anumite situatii, cum s-a vazut foarte bine la cea chineza.
        Si despre toata aiureala cu 7 mii de ordine, cu justificarea: decidem on the fly, cibernetica procesuala ce sa zic, care se mentine si acum, e dovada ca lipseste un plan. Nici nu-ti mai dai seama ce se intampla daca modifici tot timpul conditiile – e echivalent cu o brambureala, si normal ca atunci cand un numar ti se pare mare, nu stiu, fiindca n-ai reusit niciodata sa mananci dintr-un foc 37 de sarmale, te panichezi.
        Ah, sa vina mai repede toamna, sa ies iar din mega cu MP-ul langa mine, si daca se poate, sa aiba si o arma automata pe piept, caci mi-a fost un pic teama pentru el, si implicit pentru mine, dupa ce asfintea soarele.

        • „Cei de afara au de zece ori mai multi morti (la populatii egale) si nu le-a trecut prin cap asa ceva. ”

          Cei din afara nu aveau loc in spitale nici pentru cazurile grave. De exemplu, pacienti din Franta au fost deplasati in spitale din Germania si Luxemburg, s-au instalat spitale militare in zonele puternic impactate. Asa ca problema de a spitaliza pacientii cu forme usoare, pe cei asymptomatici etc nici nu s-a pus.
          Incercati sa comparati ce se poate compara. In plus, nimeni nu era capabil sa prezica ce se va intampla exact in cateva saptamani, cate cazuri vor fi, cate decese. Fiecare tara a facut cum a crezut de cuviinta, fiecare a riscat prin masuri prea usoare sau prea dure.
          In Romania cred ca altceva trebuie punctat si care poate face diferenta in astfel de situatii: sistemul medical, nivelul sau, al medicilor, coruptia , etc.

        • Buna gluma. Nu aveau unde sa inchida oamenii.
          Nu stiu ce intelegi dumneavoastra prin spitalizare pentru un asimptomatic. Inseamna fix inchisoare – nu exista tratament oricum.
          Exista o omogenitate in masurile celor din vest, fata de cele din est. Lumea a treia, cum am zis. Ce tare, oamenii care conduc sistemulul medical, recunosc valoarea sistemului si iau masuri conform, de parca ar fi cel mai natural lucru din lume.

          • @baraka Ma tem ca vorbiti de lucruri si fapte pe care nu le cunoasteti. Nu mi-as permite sa fac glume pe seama unor oameni care au nevoie de spitalizare si aparatura medicala si care risca sa moara daca nu au acces la acestea.
            V-am explicat care a fost situatia in alte tari, pentru ca dv ati deschis discutia, comparand cu ce se intampla sau s-a intamplat in Romania. Daca raspunsul nu este ceea ce asteptati dv, asta nu inseamna ca este fals. Nu veti decat sa va informati: presa a scris pe larg despre situatia in alte tari europene.

          • Este vorba de asimptomatici, vorbiti despre altceva. Pur si simplu, nu ati adus niciun argument pentru ceea ce sustineti – ca daca cei de afara nu ar fi fost asa de multe cazuri, atunci si ei si-ar fi inchis asimptomaticii in spitale. Sunteti convins ca ar fi procedat la fel? Au inceput sa scade cazurile si la ei, deci s-au eliberat locuri prin spitale, prin urmare, ar fi cazul sa le umple cu asimptomatici, asa se intampla?!

  14. Si totusi, sa ne gandim ca ar fi vorba de un virus cu mortalitatea Ebola si contagiozitatea Covid – o ipoteza de viitor, fara sa incerc sa-l concurez pe Gates. Unde e granita in cazul asta? Mai exista libertate in fata mortii? Si uite ca libertatea revine, asa ca dupa razboi, unde cenzura e deplina si n-am fi avut cum citi sau comenta astfel de opinii.

    • Populatia se va imparti intre cei care trebuie sa supravietuiasca si cei care nu. Majoritatea oamenilor o s-o puna de mamaliga, adica cei care nu au acces la armament. Orase vor putea sa dispara peste noapte, informatia va fi controlata total, nici nu-i greu, shut down internet-telefonie, pusti pe strazi, si ne intoarcem la 1900.
      Ce vreau sa zic este sa nu subestimati reactia lui alde Bill cand vor simti mireasma mortii.

  15. Am auzit despre acuzele de terorism aduse medicilor care i-au tratat pe cei care nu aveau chef sa se trateze de o boala infectioasa cu un grad reletiv ridicat de tranmitere. Am auzit si despre avocatii care vor sa ia ceva din banii publici (inclusiv ai mei, carevasazica) facand plangeri impotriva medicilor si a Ministerului Sanatatii.

    Doar ca siguranta si binele public impun conformarea la regulile sociale, inclusiv la cele de protectie sanitara. Sper sa nu existe vreo instanta care sa decida nedemocratic in favoarea celor care au dorit sa puna in primejdie sanatatea publica.

    • Cei asimptomatici au clar dreptate. Boala nu are tratament, deci „sa tratezi” un asimptomatic este echivalent cu a face experimente pe oameni, fara acordul lor.
      Cred ca argumentul e valabil si pt cei simptomatici, din moment ce nu exista tratament.
      Ar trebui sa va puneti in locul lor sa vedeti cum e.

      • @baraka Boala nu are tratament specific ( retineti cuvantul „specific” ) in cazuri grave, atunci cand medicamente standard nu merg. Acesta este si pericolul foarte mare pentru cei contaminati cu Covid 19: nu se stie cine si cand va ajunge intr-o situatie grava. Anumite cazuri au avut o evolutie fulgeratoare si dramatica, inclusiv la persoane tinere si fara alte complicatii medicale.

        • Intelegeti expresia „nu are tratament” intr-un mod propriu. Bineinteles ca puteti sa considerati atenuarea efectelor si monitorizarea ca fiind un tratament general. Prin urmare, dupa dumneavoastra, orice boala are tratament.
          Oricum nu era vorba despre asta, era vorba daca e legal sau nu sa obligi un asimptomatic sa urmeze un tratament. Eu cred ca nu e corect pentru ca ar putea sa-i faca rau; si chiar daca ar fi sanse reale sa i se agraveze situatia (cum sugerati) tot nu as fi de acord sa fie obligat, e dreptul lui sa refuze tratamentul – dar recunosc ca e discutabil in anumite situatii.
          Insa daca nici nu exista un tratament si il mai si obligi sa urmeze o medicatie, atunci pica sub experimentarea pe oameni fara acordul lor.

  16. Catre Constantin: internarea fortata este ilegala. Este legala doar pentru bolnavii psihici periculosi, si doar in urma hotararii instantei. In momentul in care iei cu duba politiei de acasa un pacient ASIMPTOMATIC si il duci la spital fara vointa lui este DETENTIE ILEGALA. Sunt multe marturii ale unor pacienti care erau asimptomatici si au fost luati de acasa cu politia, internati cu firta si incuiati in saloane! Ma c*c pe dreptul tau la a nu te imbolnavi, cata vreme nu imi dai voie sa ma izolez la mine acasa, ma arestezi ilegal si ma incui ca le infractori, desi nu am savarsit nici o infractiune! Doi la mana, in spitalele Covid s-au facut experimente medicale ilegale (tortura). Li s-a administrat pacientilor medicamente fara denumire si fara explicatii! Trei la mana, a fost cazul unui baiat de 22 de ani, asimptomatic, tinut cu forta la Matei Bals timp de 6 saptamani, deoarece a facut 10 teste- ZECE! Care i-au iesit pozitiv, negativ, iar pozitiv, iar negativ, pana a fost dus la disperare, de a intrat in conflict cu medicii! Patru la mana: un asimptomatic sanatos care este internat cu forta si se infecteaza de alte boli sau ia infectii nosocomiale din slital, cine isi ia rasp7nderea pentru boala lui? Au ajuns medicii sa se creada niste mici Dumnezei, sa stai la mila lor daca iesi din detentie sau nu, detentie ILEGALA! Foarte bine a facut Renate Weber! Sper sa plateasca javrele care au hotarat punerea in detentie a bolnavilor asimptomatici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sandra Dinescu
Sandra Dinescu
Sandra Dinescu este avocat, fiind specializată în litigii de drept comun, contencios administrativ și arbitraj. A absolvit Universitatea din București în anul 2006, un masterat în Drept patrimonial aprofundat la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne în calitate de bursier al Guvernului Francez în anul 2007 și a obținut diploma de doctor în drept în anul 2013 sub îndrumarea domnlui profesor Viorel Mihai Ciobanu, cu teza: „Soluționarea litigiilor patrimoniale pe calea arbitrajului”. Este membru în Baroul București din anul 2007, s-a format în echipa de litigii din cadrul SCA Stoica & Asociații, iar din anul 2011 are propriul cabinet de avocat. Pe lângă activitatea de avocat pledant, a predat drept procesual civil și arbitraj la Universitatea din București și drept procesual civil și drept civil la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro