luni, decembrie 6, 2021

Interviu. Andreea Răsuceanu și Corina Ciocârlie despre Bucureștiul din romane și povestiri

Bucureștiul este un oraș aglomerat, murdar, apăsat de griji, cu oameni mereu grăbiți, încruntați, cu gesturi nervoase. Dar, dacă îți iei un pic de răgaz și nu te mai lași copleșit de agitația bolnvicioasă s-ar putea sa descoperi cu totul alte trasături de personalitate ale orașului acesta. Orașul din cărți, de pildă. Uimitor de bogat în imagini fantasmatice, istorii și mitologii. Un ghid bun pentru această experiență exploratoare ar fi  Dicționarul de locuri literare bucureștene, scris de Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu.
________________

Aceasta e o carte de geografie literară. Geografia literară este un domeniu relativ nou al criticii literare, cred că și-a făcutapariția prin anii 90. E un domeniu interdisciplinar – nici nu știu prea bine dacă e chiar un domeniu. Ce este aceea geografie literară, cum s-ar defini? Care sunt practicile în acest domeniu?

Corina Ciocârlie – În două cuvinte, e vorba despre modul cum sunt reprezentate locurile, spațiile în literatură. Dar lucrurile sunt complicate, are și geografia literară papii ei, pe care Andreea îi cunoaște foarte bine, i-a studiat cu lupa. Ea o să ne spună cel mai bine, chiar m-a rugat să-i aduc două cărți foarte recent apărute ale unuia dintre ei, ceea ce am și făcut.

Andreea Răsuceanu – Ca să dăm definiția de manual a lui Franco Moretti, este studiul literaturii în spațiu și studiul spațiului în literatură. Franco Moretti, după mine, este papa…

Corina Ciocârlie -… știi că e la modă sa ai doi papi…

Andreea Răsuceanu – …iată, al doilea este Bertrand Westphal care a și inventat termenul de geocritică. Sunt, de fapt, și mai mulți termeni, nu doar geografia literară: geocritică, ecocritică ecopoetică șamd. Aceasta  nu e o carte propiru-zis de geografie literară, cel puțin nu e o carte de teorie. Dar sunt niște elemente teoretice care ne-au mai scăpat prin carte, despre asta vorbeam cu Corina. Ne-am dorit pur și simplu să facem aici.în carte, o tipologie a locurilor bucureștene în literatură. Adică să descoperim identitatea fiecărui loc mai important intrat în conștiința generală a bucureșteanului și să vedem cum a fost el reprezentat în literatură. Cum se vede prin privirea scriitorului un loc banal prin care trecem în fiecare zi.

Corina Ciocârlie – Pe mine m-a interesat nu atât critica, cât partea de cartografiere a locurilor. Îmi plac foarte mult hărțile, toate hărțile, în special hărțile literare și ele, desigur, fac parte din geografia literară. De asta am și ezitat mult timp, i-am spus dicționar, în cele din urmă, dar în capul meu era și un atlas. Și chiar și este un atlas pentru că are câteva hărți.

Andreea Răsuceanu – De altfel Corina s-a și ocupat de hărți, ea le-a conceput și Rareș Ionașcu, un ilustrator extraordinar, le-a desenat.

Există o cartografie specială pentru acest nou fel de geografie?

Corina Ciocârlie -Sigur, pentru că trebuie puse pe hărți și locurile reale și cele fictive.

E o altă paradigmă de a concepe o hartă. Si câte hărți sunt aici...

Corina Ciocârlie – … unsprezece. Sunt zece cu diversele cartiere, de fapt nouă cu cartierele, una cu Bucureștiul văzut de sus, perspectiva largă, și una cu locurile de întâlnire, cafenele, restaurante, hoteluri.

Comanda volumul de pe Giftbooks.ro

Cum ați procedat, ați plecat de la locuri din București, căutându-le în literatură, sau ați plecat din literatură, de la locurile care apar în romane, încercând să le descoperiți în București?

Corina Ciocârlie – Noi aveam locuri în minte, dar am zis să nu pornim cu idei preconcepute. Am recitit conștiincios tot ce știam noi că ar conține pasaje interesante despre București, sau mai mult decât atât și le-am făcut un inventar serios. De fapt am plecat de la texte, dar ele s-au concentrat, s-au adunat în locuri și povești ale locurilor.

Care a fost cititorul pe care l-ați avut în gând?

Andreea Răsuceanu – Ne-am gândit la un cititor ideal care, bineînțeles, este pasionat de istoria orașului. De altfel, fiecare articol are un mic intro, care face un fel de sinteză a celor mai importante momente din evoluția unui loc. Dar și un cititor care e pasionat de literatura romană sau măcar dispus s-o redescopere. Cam așa ne-am gîndit că ar trebui să arate cititorul ideal. Bucureștiul și istoria lui sunt niște subiecte care par inepuizabile și pentru care există un interes foarte mare în ultima vreme, un interes ce nu pare să se fi stins. Cu literatura română a fost mai greu să arătăm cât e de diversă, de spectaculoasă, cât de multe lucruri neașteptate am găsit, lucruri pe care chiar noi le uitasem, le ignorasem, trecuserăm pe lângă ele. Au fost foarte multe surprize. Pur și simplu uitaserăm că lucrurile sunt reprezentate într-un anumit fel în opera unui autor. Sau că anumite personaje trec prin anumite zone ale orașului. Și acum a fost un bun prilej să ne reactualizăm informația. Am recitit foarte mult, am început, cum zice Corina, de la literatură, și pe urmă am încercat să facem tipologia asta, să vedem care e identitatea fiecărui loc în realitate, pe o hartă așa-zis reală a orașului și în literatură.

Corina Ciocârlie – Cititorul meu ideal era în primul rând un mare plimbăret care se va folosi de acest dicționar ca de un ghid de călătorie. Mi-aș dori într-o bună zi să văd pe cineva, undeva pe o stradă din București, plimbându-se cu el în mână și căutând o casă, imaginară, căutând un personaj, de pildă, casa lui Drăgănescu pe Catargiu, tot am vorbit de casa lui Costache Giurgiuveanu pe Antim. Să-l văd căutând.

Andreea Răsuceanu – De fapt am scris cartea asta pentru că noi înșine am avut nevoie de ea, mi-ar fi plăcut să existe deja și să avem undeva toată informația asta, atunci când făceam explorările unui București sau altuia, când ne-am scris cărțile anterioare. Și ne-am gândit s-o scriem noi, să fie toată informația într-un loc și să putem porni noi sau alții, care vor fi interesați să scrie ceva de genul acesta, să aibă de unde să pornească, să găsească aici măcar o mică parte din materialul pe care l-am adunat noi.

Corina Ciocârlie – Hărțile chiar așa și sunt concepute, au trasee cu săgeți, trasee care chiar se pot parcurge cu piciorul.

Și mă gândesc că e din ce în ce mai la modă turismul literar. Citind cartea ai o experiență nouă a Bucureștiului. Dacă o iei în mână și mergi cu ea prin București, câștigi o nouă experiență. Oamenii merg în general pe stradă fără să se mai uite la clădiri și la străzi… cartea asta îți atrage atenția asupra lor. E un ghid al unei experiențe.

Corina Ciocârlie– Așa și este, cel puțin pentru mine. Eu am ajuns în București târziu, am făcut facultatea în București, sunt timișoreancă. Am rămas în București opt ani. Și acum mă văd pe mine retrospectiv ca un fel de personaj abulic care se plimba printr-un oraș fantomatic. Sigur, Bucureștiul anilor 80 poate că era și mai puțin spectaculos, nu-mi dau seama. Abia acum parcurgând traseele descopăr orașul. Mi se pare prea mult să spun îl redescopăr, pentru că de fapt am sentimentul că nu l-am văzut deloc, cel puțin nu cum ar fi trebuit. Nici măcar nu observasem casa cu cariatide de pe Strada Franceză sau Pasajul Villacrosse. Parcă l-am văzut, dar n-aș putea să-mi amintesc un detaliu. N-am văzut stilurile care acum mă interesează atât de tare, modernismul de pe Dacia, de exemplu. Cum mi-am petrecut opt ani fără să văd lucrurile astea, nu-mi dau seama.

Spuneai că ați avut surprize, dă-mi câteva exemple de astfel de surprize.

Andreea Răsuceanu – De pildă, am descoperit locuri care se legau pentru noi sau în mintea noastră doar de un anumit scriitor sau de o anumită operă. De pildă, când vorbești despre Mântuleasa, te gândești doar la Eliade. Dar în jurul ei se creează o întreagă mitologie bucureșteană. Uiți, de pildă, că acolo avea o casă și unchiul lui Pantazi, o casă care arată sinistru, e întunecată, și pe care Pantazi o va moșteni. Sau când zici Cișmigiu…

Și mai există casa?

Andreea Răsuceanu– Nu știu, putem doar specula, ca și în cazul blocului mântulescian, din Pe strada Mântuleasa. Nu putem merge chiar până acolo cu suprapunerea asta de straturi. Sau când spun Cișmigiu, mă gândesc în primul rând la secolul al XIX-lea și la ce spune Filimon despre petrecerile care aveau loc acolo, unde petrecea clasa de mijloc, unde petreceau isnafurile. Nu te gândești poate la Caragiale. Nu te gândești la G. Călinescu și la Cartea nunții. Sunt personaje sau trasee de personaje pe care nu le asociezi cu un anumit spațiu. Și dintr-o dată vezi că toate personajele astea care vin din zone atât de diferite ale literaturii se întâlnesc într-un spațiu. Și, mai mult, că viziunea despre spațiul respectiv este aceeași la scriitori foarte diferiți, din epoci îndepărtate. Asta mi s-a părut foarte interesant. Pe urmă, am descoperit – și Corina a și exploatat asta, a scris despre asta – străzi care nu există. Străzi care sunt inventate. Și ne-a plăcut să le și ipostaziem. Ea a făcut asta împreună cu Rareș Ionașcu, vizual, în partea de iconografie. Au fost străzi de la periferie, că asta a fost acum punctul meu de interes maxim, n-am apucat până acum să scriu despre periferia bucureșteană și mi-am dorit foarte mult. De pildă, am descoperit o stradă formidabilă – n-am vorbit încă despre ea astăzi, iată, a trecut o zi fără să o amintesc – strada Jarcaleți, care e undeva pe lângă Calea Rahovei. Numele îi vine de la niște bandiți care purtau un anumit tip de cojoc dintr-o piele de oaie de proastă calitate. Jarcaleții aceștia erau niște răufăcători, niște tâlhari. Pe acestă strada locuiește, cine altul dacă nu Gorică Pirgul – mi se pare o ironie evidentă a lui Mateiu Caragiale. Habar n-aveam că există strada asta în literatura română, mi-a plăcut foarte mult să scriu despre ea. Trece pe acolo si Costache Giurgiuveanu, ai să râzi, din Enigma Otiliei, cândva în copilărie, împreună cu un grup de copii cu care bătea străzile bucureștene. Au fost foarte multe surprize. Mi-a plăcut să scriu despre Groapa Cuțarida, toată zona aceea necartografiată încă, dintre Cuțarida, Tarapanaua Filantropiei, zone precum Buzești, groapa lui Ouatu. Practic acolo era no man’s land, nu exista nimic, era marginea orașului, dar vezi în literatură cum crește țesutul urban, pe spațiul acela, pe teritoriul acela pustiu. Am recitit și am reevaluat Groapa lui Eugen Barbu, care mi-a plăcut teribil, și care e o mărturie veritabilă despre ce se întâmplă cu zona aia din București într-un anumit interval istoric. Am văzut cum se mișcă personajele, care e dinamica lor – asta apropos de relevanța pe care o are geografia literară sau de ce ne-ar interesa să studiem cum arată spațiul în literatură. Pentru că așa vedem cum se creează dinamica în interiorul unei opere literare, urmărind personajele prin zonele prin care se deplasează. E foarte important. Mi-a plăcut să merg, de pildă, cu cârciumarul Stere și cu Lina undeva, într-o cârciumă din Buzești, nu-i știm numele, dar știm că era cu viță-de-vie, cu lăutari și că erau atâtea femei frumoase, spectaculoase, minunat îmbrăcate, și diferite complet de lumea din Cuțarida de unde venea Stere, încât acestuia i se pare că abia atunci deschide ochii asupra lumii. Mi s-a părut teribilă sintagma aceasta.

Corina Ciocârlie – Sunt locuri, ca acelea despre care vorbește Andreea, pe care ni le putem imagina citind sau recitind romanele, dar sunt și locuri absolut neverosimile, care încă există și pe care eu nu le-as fi descoperit niciodată dacă nu le-aș fi căutat tocmai pornind pe urmele personajelor. De exemplu, morile lui Mircea Cărtărescu, moarta Dâmbovița și Moara lui Asan, una a dispărut, dar cealaltă e încă în picioare, o ruină, dar cu atât mai spectaculoasă. M-am dus s-o văd, moara din spatele blocului cu opt scări de pe Stefan-cel-Mare. Sau fabrica de bere Luther, care este aproape un personaj central în Maidanul cu dragoste al lui G.M Zamfirescu, m-am dus s-o văd și este un loc absolut incredibil, nu va mai fi multă vreme, am înțeles că va deveni un complex rezidențial de lux și atunci sigur că-și va pierde toată poezia. Am văzut-o foarte recent… absolut neverosimilă siluetă în apropierea Gării Basarab, pe strada Elizeu… ce nume de stradă! Sunt și locuri absolut romanești, literare, de fapt, bucureștene sută la sută, nu sunt invenții, nu sunt ficțiuni.

Jurnalele, scrierile autobiografice nu le-ați inclus în carte?

Corina Ciocârlie – Nu. E adevărat, ne-am gândit că s-ar putea ca lumea să creadă că ne interesează pe unde au circulat scriitorii, cum spuneați, ce baruri frecventau, pe ce străzi locuiau scriitorii. Cartea noastră nu e de istorie literară în sensul urmăririi traseelor romancierilor sau ale scriitorilor. Ne-au interesat doar personajele, doar ficțiunea. Ne-am mulțumit, ca să zic așa, cu romane, nuvele, povestiri.

Andreea Răsuceanu – N-am mai fi terminat niciodată, realmente. După recitirile care au început cam acum trei ani, am ajuns la un total de două mii de locuri, din care am selectat la sânge până am ajuns la 167. A rămas mult mai mult material decât am inclus în carte. La urma urmei, acesta e și lucrul care ne macină pe noi, că sunt foarte multe lucruri pe care puteam să le mai spunem. Dar, cine știe, poate într-o nouă ediție.

În literatura română a ultimelor două decenii, cum e reflectat Bucureștiul, care e geografia Bucureștiului? Cât de prezent e în scrierile scriitorilor români de azi?

Corina Ciocârlie – Apare mai mare, mai întins, pentru că sunt cartiere noi pe care le descoperim – și pentru că autorii sunt foarte contemporani și pentru că ele însele, cartierele, nu existau – Ferentari, Drumul Taberei, Militari … Sau în romanele Gabrielei Adameșteanu, Șoseaua Virtuții. Sunt locuri care există prin romanele ultimelor decenii, dar cartierele însele sunt noi.

Andreea Răsuceanu – Reciteam zilele trecute, m-am uitat din nou pe articolele noastre sau pe cele două pe care le-am scris eu despre Casa Scânteii și Casa Poporului. Și mă gândeam că sunt două locuri care apar obsesiv la Mircea Cărtărescu și la Gabriela Adameșteanu. Fiecare investește locul simbolic altfel decât celălalt. Pentru Mircea Cărătărescu, de pildă, Casa Poporului – și chiar uitasem asta, mi-am reamintit acum recitind Orbitorul – este un fel de sediu mistic care are ceva metafizic, misterios, un fel de templu al luminii, o clădire hibridă cu multe straturi arhitecturale care seamănă de fapt cu o struțo-cămilă, un monstru, în care se întâmplă însă lucruri și un templu al luminii. Pentru Gabriela Adameșteanu care – după mine – a reprezentat cel mai bine prin literatura ei toposul Casei Scânteii, Casa Scânteii are ceva lugubru, macabru, un fel de umbră întunecată care acoperă tot peisajul din jur. Personajele, când intră acolo, au senzația că pătrund într-o bolgie infernală din care nu vor mai ieși. Mi s-a părut foarte interesant că astea sunt locurile obsesive care apar la ei doi. Nu sunt singurele. Și Dâmbovița este. Personajele Gabrielei Adameșteanu se plimbă pe malul Dâmboviței și consideră locul semi-rural, neigienizat, în timp ce un oraș alb, socialist, perfect, crește cu o geometrie perfectă, crește în jur, Dâmbovița este ultimul spațiu dintr-un București aproape rural, delabrat, murdar.

Corina Ciocârlie – Să revin la Casa Scânteii și la Casa Poporului. Mi s-a părut tulburătoare viziunea arhitectului Ioanide, personajul lui Călinescu. El are o mapă în care redesenează părți mari din oraș și spune că Bucureștiul e un oraș făcut din cocioabe, căruia îi lipsește un reper fundamental, un reper vertical. Și spune, dacă am avea și noi un Louvre, un Dom din Milano, un Kremlin, altfel ne-am situa. Și mă gândesc ce ironie a istoriei, pentru că în momentul în care el scria Bietul Ioanide nu existau reperele pe care le avem astăzi, Casa Poporului și Casa Scânteii și nu știu ce ar fi gândit Ioanide dacă ar fi văzut că i se împlinește dorința și Casa Scânteii a luat locul hipodromului Băneasa, iar Casa Poporului a luat locul cartierului Uranus. Nu știu dacă și-ar mai fi dorit la fel de mult…

Andreea Răsuceanu – … cred că i-ar fi plăcut că Cărtărescu a integrat-o în scenariul apocaliptic, faptul că a pus-o pe harta unui București mistic.

____________________________

Dicţionarul de locuri literare bucureştene explorează toposuri şi legende urbane privite cu ochii, bătute cu pasul şi întipărite în memoria personajelor: Calea VictorieiPe strada MântuleasaCraii de Curtea-VecheŞoseaua VirtuţiiCalea VăcăreştiHotel UniversalGara de Est… Dincolo de nomenclatorul străzilor, sunt repertoriate monumente, gări, intersecţii, parcuri, pieţe, cafenele, cârciumi, hoteluri, cinematografe, ba chiar tarabe de anticari ori chioşcuri de ziare – fiecare dintre ele reprezentând un reper, un nod în reţeaua simbolică a oraşului.
Reale ori fictive, străzile, aleile, bulevardele se bifurcă şi îşi răspund, dând naştere la o serie de povești interconectate: din Amzei în Romană, de la Ateneu până în Herăstrău, din Cotroceni până în Dudeşti, traiectoriile personajelor desenează o hartă virtuală a Bucureștiului, cu ajutorul căreia cititorul se poate orienta în preumblările sale urbane şi romaneşti.
Cu puţină imaginaţie, i-am putea zări pe Paşadia, bietul Ioanide şi Ştefan Gheorghidiu aşezaţi la aceeaşi masă la Capşa, în vreme ce doamna T. şi Elena Drăgănescu schimbă impresii într-un separeu la Athénée Palace, iar Dania, Aneta Pascu şi Emilia Răchitaru ies braţ la braţ de la un film programat la Capitol.
CORINA CIOCÂRLIE este critic literar, doctor în ştiinţe filologice. Trăieşte în Luxemburg din 1991. Predă româna la Curtea Europeană de Justiţie, teoria şi practica editării la Universitatea din Bucureşti, teatru şi literatură comparată la Universităţile din Metz şi Luxemburg. Dirijează colecţia „Afinităţi“ a Editurii Phi din Luxemburg.
ANDREEA RĂSUCEANU este scriitoare și critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998–2002), secția română-engleză. În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (UB).

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Si… a fost o dată o carte ! (pe care am citit-o ) UN BURGTHEATER PROVINCIAL de Livius Ciocârlie . Mi se pare că tot din speța geografiei literare face parte .

  2. Imi pare rau ca, cel putin in interviu lipseste cu desavirsire beraria Gambrinus a lui Ion luca Caragiale, fundalul a cel putin jumatate din „Momente si Schite”.

    Si mai sint nenumarate repere geo-literare ale literaturii romane interbelice (de exemplu Gara de Nord), care numai pot sa sper ca se afla intre cele care au cazut la „triere” si deci un bun material pentru un al doilea volum.

  3. Nu locurile/geografia definesc un oraș. Daca pui bucureștenii in Viena, Geneva ori Oslo ai transformat aceste orașe in Bucuresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro