Interviu. Armand Goșu, despre alegerile locale din Rusia. Partidul lui Putin suferă o lovitura. Si despre protestele, înscenările, arestările de dinaintea alegerilor

Duminică au avut loc alegeri locale în Rusia. Presa internațională a stat cu ochii pe Moscova, din cauza valului neașteptat de proteste. Cine a fost ales? Sunt importante aceste alegeri?

Într-un regim autoritar electoral cum este cel din Rusia, orice alegeri sunt importante, pentru că ele validează regimul politic. Numai că aceste alegeri au pus în discuție modelul autoritar electoral, prin blocare înregistrării candidaților. Deci, Rusia lui Putin pare să fi făcut un pas important către totalitarism. E prea devreme să ne grăbim cu o concluzie.

Campania electorală și alegerile pentru Consiliul Municipal de la Moscova au fost cele mai comentate. Însă, duminică s-a ales și guvernatorul Sankt Petersburgului și al regiunii Sahalin, Habarovsk, republicilor Altai, Bașkiria etc. Sunt regiuni importante, unele chiar foarte bogate, chiar dacă publicul românesc n-a auzit de ele.

Ce s-a putut constata? Prezență scăzută la vot. Au fost documentate nenumărate tentative de fraudă, filmate cu telefoane mobile și postate pe internet, imposibil de negat, prea sunt evidente. Utilizarea tradițională a resursei administrative mai ales în provincie, a viciat evident rezultatul votului. Guvernatori interimari numiți recent de Putin, au preferat să candideze ca independenți, pentru a nu fi asociați cu partidul puterii, Rusia Unită. Mai mulți candidați pentru funcția de deputat la Moscova au candidat ca independenți, din același motiv.

La Moscova, prezență scăzută, doar puțin peste 20% și un rezultat extraordinar, după felul în care a decurs campania electorală. Din cele 45 de mandate, puterea și sateliții ei au obținut doar 25, sigur au majoritatea, dar una mult mai puțin confortabilă, decât avuseră până recent. Felul în care s-a votat la Moscova, acel sistem de Smart Voting, poate fi un prim exercițiu pentru alegerile viitoare. Dacă va fi omologat de către opoziție, Putin și partidul său, Rusia Unită, vor avea ceva probleme.

Îngrijorător pentru Kremlin a fost acest val fără precedent de proteste, care s-a tranformat într-o veritabilă criză politică. Resursele de propagandă ale lui Putin, de la televiziuni, la deputații care au creat comisii pentru a cerceta amestecul străinilor în protestele din Rusia, n-au mai dat rezultatul așteptat. Pentru prima dată după anexarea Crimeei.

NOTĂ La 8 septembrie, în Federația Rusă au avut loc peste 6000 de alegeri locale, la diferite niveluri, și referendumuri. Au fost aleși conducătorii a 16 republici și regiuni din componența Federației (dintr-un total de 85), rata de participare variind între 72% (Bașkortostan) și 30 % Sankt Petersburg. Majoritatea celor aleși au candidat fie pe listele partidului Rusia Unită, fie au ca independenți. În regiunea Habarovsk, din Orientul Îndepărtat, candidatul partidului ultranaționalistului Vladimir Jirinovski a repurtat o victorie categorică. Tot duminică, au fost alese 13 parlamente regionale și consilii locale. Cu toate că în 12 cazuri, Rusia Unită a învins, partidul puterii a pierdut mandate mai ales la Moscova, în Crimeea și în republica Marii El. În regiunea Habarovsk, din cele 30 de mandate de deputat ale Rusiei Unite, dintr-un total de 36, după aceste alegeri au mai păstrat doar două. O situație specială la Moscova, unde Rusia Unită deținea un control absolut asupra Consiliului local, având 38 de mandate din 45. După alegerile de duminică, partidul puterii mai controlează 26 de mandate, în vreme ce opoziția 19 (13 comuniștii, 3 mandate pentru Rusia Dreaptă și 3 Iabloko). Nu mai puțin de 20 de candidați sprijiniți de opoziția civică prin sistemul Smart Voting, inițiat de Aleksei Navalnâi, au câștigat alegerile în colegiile lor devenind deputați în Consiliul local Moscova.

Originea valului de proteste

Criza politică din Rusia a explodat în această vară. Protestele au ocupat prima pagină a presei internaționale. Edițiile de lunea, săptămâni la rând, aveau pe prima pagină fotografii cu mitingurile și ciocnirile cu poliția ale protestatarilor din Moscova. Cum explicați acest val de proteste, primul după mulți ani?

A fost ceva neașteptat și pentru mine. Sunt cele mai mari demonstrații după cele din mai 2012, de la inaugurarea celui de-al treilea mandat al lui Putin. Atunci au ieșit în stradă peste jumătate de milion de oameni, Kremlinul s-a speriat și a intervenit brutal. Protestatarii au fost și ei agresivi, a fost o bătaie de stradă care amintea de anii începutului tranziției, 1992-1993. Au rezultat mai multe dosare penale, s-au pronunțat condamnări grele. A fost un moment de cotitură în evoluția regimului lui Putin.

Și după aceea au mai avut loc proteste, sub formă de marșuri mai ales, nu de mitinguri. După anexarea Crimeei, autoritățile au extins practica respingerii oricărei cereri a opoziției de a se manifesta în spațiul public. Abia acum, se observă o mobilizare fără precedent, și pe fondul scăderii evidente a popularității președintelui Vladimir Putin. Nu dau cifre, sondajele sunt foarte diferite, însă până și sociologii loiali Kremlinului recunosc că nemulțumirea populației crește tot mai mult. N-aș exagera importanța cotei de popularitate a lui Putin, doar nu se pregătește să mai candideze, iar până în 2024 când i se termină mandatul mai sunt patru și jumătate.

Ce n-a observat presa internațională e faptul că aceste proteste sunt și rezultatul acumulării unor nemulțumiri. Acum patru ani, liderul opoziției civice Aleksei Navalnâi, a reușit să mobilizeze alegătorii candidând independent la primăria Moscovei și obținând un scor care dat fiori puterii. Din 2017 încoace, la protestele organizatate de Navalnâi participă tot mai multă lume. Apoi, au fost câteva cazuri cu mare impact emoțional care indicau faptul că acțiunile abuzive ale puterii nu mai sunt tolerate, iar lumea e tot mai disperată.

Sunt cazuri diferite, de pildă dosarul Novoe Velicia, Marșul mamelor, sau concertul rapperilor, un fel de protest al noii generații împotriva brutalității poliției; cazul parcului din centrul Ekaterinburgului, unde Patriahia dorea să contruiască o biserică. Sau protestul generat de arestarea ziaristului de investigații Golunov, în urma unei provocări, organizate de Ministerul de Interne și FSB, principalul succesor al KGB-ului. În toate aceste cazuri, oamenii s-au mobilizat, au protestat, într-un număr tot mai mare. Toate sunt cazuri disperate, toate reprezintă abuzuri foarte grave ale instituțiilor de forță, mai ales ale serviciilor secrete.

Din ce ați enumarat, cel puțin două cazuri sunt rezultatul unor provocări ale FSB. De aici și afirmația unor comentatori că Rusia s-a întors în 1937, la Marea Teroare.

Presupun că vă referiți la gruparea Novoe velicia, o mână de tineri acuzați de acțiuni extremiste. Nu s-au încheiat încă procesele lor. Oricum, acuzația că niște elevi de liceu pregăteau o lovitură de stat e dubioasă. Analiștii mai serioși sunt unanimi în a caracteriza acest caz drept o provocare ordinară, o înscenare regizată de FSB care și-a infiltrat agenți operativi în mediul elevilor de liceu. FSB vrea să dovedească stăpânului de la Kremlin cât e de vigilent și că-și merită până la ultima copeică din buget. Abuzurile fizice și emoționale la care au fost supuși acești copii care au dus la complicații medicale pentru fetele din grup, au generat proteste în marile orașe. Chiar la Moscova, în Piața Lubianka, în fața sediului central al FSB, în octombrie 2018, au ieșit să protesteze peste 1500 de oameni. Au ieșit părinți cu placardă pe care au scris că protestează “Pentru copii voștri și ai noștri”.

Cazul ziaristului Ivan Golunov e o altă mostră de abuz a serviciilor. Golunov e un tânăr și respectat ziarist de investigație. Am toate detaliile proaspete în minte, pentru că e un caz recent. Golunov a fost acum câteva luni arestat, în urma unei înscenări clasice, deținere de droguri, plantate în apartamentul său. Neavând nici o credibilitate, probele și experții plimbați pe la televiziunile puterii n-au făcut decât să întărească ideea că ziaristul e ținta unei tentative de răzbunare a generalilor pentru anchetele de corupție publicate. Circa 550 de persoane, printre care și Navalnți, au ieșit în stradă ca să protesteze. După cinci zile, de la Kremlin s-a intervenit pentru ca Ivan Golunov să fie eliberat. Doi generali de la Interne au fost concediați imediat, alții sunt încă cercetați.

Sa spunem și ce anchetă a publicat Golunov de s-a  ajuns la organizărea acestei înscenări cu posesie de droguri. Pe cine a deranjat așa de rău?

Golunov a publicat o anchetă despre cimitirele din Moscova, despre afacerile care se fac acolo și în care sunt implicați oameni foarte influenți.

De fapt, istoria e puțin mai lungă. În mai 2016 în cimitirul Hovanskoe, cel mai mare, peste 200 de hectare, e cunoscut și în străinătate, a cimitirul preferat și de liderii lumii interlope, a fost o bătaie cumplită, cu morți cu arme de foc, între un grup de Caucazul de Nord și migranții din Asia Centrală, care aveau monopolul muncilor din cimitir. Bătaia la care au participat peste 250 de oameni a durat mai bine de o oră, oficial au fost doar trei morți și vreo zece răniți grav, alți câteva zeci răniți ușor. A fost ziua, în amiaza mare, în cimitir sute de vizitatori, câteva procesiuni aveau loc chiar în acel moment. A ieșit totul în presă. Scandalul n-a putut fi ascuns. Era și greu. Când au intervenit trupele speciale OMON, unii participanți la bătaie au fugit cu o mașină, însă nu prea departe, pentru că în viteză, au călcat doi pietoni, oameni nevinovați, înainte să intre într-un gard.

Muncile din cimitir sunt un fel de afacere de familie a diasporei tadjice din Moscova. O afacere de patru milioane de ruble pe zi. Din care și generalii doreau o felie cât mai groasă. Iar Ivan Golunov a început investigația jurnalistică după acest episod straniu cu marea bătălie din cimitirul Hovanskoe. El a reușit să documenteze legăturile dintre șefii cimiterelor din Moscova și conducerile MAI și FSB iar în august 2018 a publicat prima parte a anchetei care se intitulează «Groapă, cimitire, sute de miliarde de ruble. Despre cum funcționarii, siloviki și bandiții au împărțit piața morturară». La începutul anului 2019, Golunov a reluat investigațiile, pregătind parte a doua a anchetei jurnalistice. A terminat-o de scris, când i s-a fabricat dosarul cu drogurile. Numai că, aici FSB a eșuat, Golunov nu doar că încheiase anchete, ci a trimis și textul la redacție.

1500 de oameni, alți 550 cu Golunov, peste 1000 în Ekaterinburg, dar la Moscova au ieșit în stradă peste 50 de mii de oameni. Presa străină a dat chiar cifra de 70 de mii.

Eu spun că aceste proteste nu vin de nicăieri. Că în ultimii ani s-a creat în opinia publică de acolo un curent de revoltă, că a apărut o nouă generație de tineri studenți, care se implică în politică. Și care-și asumă curajos poziții publice. Mulți dintre ei ieșind la mitinguri se pregătesc pentru a fi arestați. Urmează instrucțiuni, despre ce trebuie să-și ia cu el în arestul poliției, pentru anchetă. Sunt oameni care ies la proteste cu coli de hârtie la ei și cu instrumente de scris, pregătiți pentru declarațiile din arestul poliției. Au întotdeauna la ei baterie de rezervă, își sună din dubă părinții și rudele; poartă asupra lor actelel medicale și medicamentele. Nu este o replică peste 150 de ani la narodnicii revoluțioanari ruși. Nu, abuzurile puterii i-au determinat să-și ia aceste precauții.

Alegerile locale, aparent fără miză, ar putea fi un punct de cotitură în evoluția regimului Putin

Care e miza acestor alegeri locale de la Moscova? Ce decide acel consiliul local? De ce e atât de important?

Moscova e împărțită în 45 de circumscripții uninominale, în fiecare alegându-se un deputat în ceea ce se numește Mosgorduma, adică Duma orășenească Moscova, echivalentul Consiliului municipiului București. Însă, spre deosebire de România, unde consiliile au putere de decizie într-o seamă de chestiuni, putând cenzura sau bloca inițiativele primarului, Mosgorduma are atribuții limitate. De pildă, ea nu poate influența aprobarea bugetului și nici nu poate controla cum se cheltuiesc banii publici. De regulă consiliile sunt foarte prietenoase cu primarii, adesea având aceeași culoare politică, a Rusiei Unite, partidul puterii. Chiar și atunci, însă, primarul evită consiliul și adesea promovează hotărârile fără dezbatere prin tot felul de decrete locale.

Totuși, în Moscova partidul lui Putin nu obține scoruri foarte bune, cum de reușește să domine consiliul local?

Acestor alegeri locale nu li s-a acordat prea multă importanță. Participarea la vot e tradițional foarte scăzută, iar partidul puterii izbutește să-și mobilizeze mai bine electoratul captiv. Din 2014 s-a introdus sistemul uninominal într-un singur tur, ceea ce crește șansele candidaților puterii. Numai că ce părea un exercițiu de rutină, puțin important, a căpătat o neașteptată miză, din cauza primului val masiv de proteste de stradă, de după anexarea Crimeei.

Răspunsul la întrebarea de ce sunt importante, e că acum, în contextul scăderii cotei de popularitate a lui Putin, în condițiile scăderii nivelului de trai, rușii au redescoperit protestele de stradă.

Protestul parcă a așteptat vacanța ca să izbucnească. A debutat în iulie, a crescut în intensitate spre sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august. E neobișnuit, e perioada vacanțelor și a concediilor. Sau în Rusia lucrurile nu stau așa?

Corectă observația, aceste proteste au fost neobișnuite și din cauza calendarului. Lunile iulie-august, nu reprezintă sezon de proteste, nici în Rusia. Dar se explică prin calendarul alegerilor locale, care au fost fixate pentru 8 septembrie. Primele tensiuni izbucnesc după 6 iulie, dată la care se termină depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaturilor. La scurt timp, Comisia Electorală din Moscova anunță că sunt probleme cu semnăturile, că unele sunt falsificate. Candidații independenți acuză Comisia că falsifică și sustrage documentele depuse de aceștia, că dispar pur și simplu liste cu semntături. La 14 iulie a avut loc un miting în fața sediului Comisiei electorale din Moscova. Devenise evident faptul că puținii candidați independenți nu vor fi lăsați să participe la alegeri și prin diverse pretexte administrative vor fi scoși din listă. Aproximativ 2000 de persoane au mers atunci către primărie, anunțând un protest permanent. Poliția a intervenit violent. Din cei 38 de arestați, patru au fost atât de tare bătuți încăt au fost scoși din arest și duși cu salvarea la urgență. A doua zi, alte câteva sute de oameni se adună să protesteze în Piața Trubnaia, sub lozinca “vrem alegeri libere”.

La 16 iulie, Comisia anunța decizia de a nu înregistra candidaturile independenților sub diverse pretexte. În primul rând, invocă procentul prea mare de semnături falsificate. Degeaba au prezentat înregistrări video cu cei care semnează pentru susținerea candidaților independenți, care confirmă semnătura. Uneori Comisia invoca ba un număr din seria pașaportului scris greșit, ori o literă din numele semnatarului, care n-ar fi suficient înclinată, deci se poate citi și alt fel. Era un abuz și o reavoință evidente din partea Comisiei.

Pentru ce era nevoie de aceste semnături?

Ca să se înscrie în cursa electorală, candidații independenți trebuie să adune semnăturile a 3% din numărul alegătorilor din acel colegiu. Ei au la dispoziție mai puțin de trei săptămâni, pentru a strânge în medie 5500 de semnături. Colegiile sunt de dimensiuni ușor diferite, astfel că necesarul de semnături variază de la 4900 la 5700. Deși toți eram convinși că nu au șanse se colecteze semnăturile, în această vară au izbutit acest lucru nu mai puțin de 17 candidați independenți. S-au mobilizat în favoara lor câteva sute de voluntari care au reușit imposibilul, să strângă semnăturile necesare, fapt care a prins puterea nepregătită.

Toți acești candidați independenți au fost respinși de Comisia Electorală?

Marea lor majoritate, 16 din totalul de 17, au fost respinși la Moscova. Ei sunt cei care, împreună cu echipele lor care au strâns semnăturile, au făcut acel prim miting spontan, din 14 iulie, de unde a și început totul. De fapt, acest marș din 14 iulie e un moment important, dar decisivă cred că a fost organizarea unei mari demostrații, la 20 iulie. Marșuri au mai fost, pichetări, alte diverse forme de protest s-au mai înregistrat în ultimii ani. Dar acum era pentru prima dată după 2012, după marea demonstrație de la Balotnaia, când opoziția civică organiza un miting la Moscova. A fost un succes neașteptat, circa 23 de mii de oameni au participat, într-un sezon în care nu existau proteste. Aleksei Navalnâi, liderul opoziției reale, cum spun rușii nesistemnaia, adică din afara sistemului politic omologat, a urcat atunci la tribună și a chemat la un nou miting, pe 27 iulie.

Câte opoziții există în Rusia?

Dacă există opoziție nesistemnaia, care-i dă cea mai mare bătaie de cap Kremlinului, înseamnă că există și sistemnaia, corect?

Exact. Cu acești termeni operează analiștii și comentatorii ruși, din păcate nu am echivalent omologat de științele politice, în limbile română sau engleză. Asta e percepția mea subiectivă, eu ascult în fiecare zi un post de radio “Ecoul Moscovei”, foarte popular în unele medii, și mă uit la Dojd TV, un canal de televiziune de nișă. În media controlate de putere, nu se utilizează aceste concepte.

Doar pentru Rusia se folosesc acești termeni?

Și pentru Belarus. Am mai văzut în unele articole despre Asia Centrală, în care se analiza situația din anii ’90. La noi n-am întâlnit, pentru că nu avem experți în afaceri rusești, comentatorii de la București le preiau din literatura anglo-saxonă unde nu se operează cu astfel de concepte. Dar termenul e foarte răspândit, aproape că nu există masă rotundă sau interviu, unde să nu fie utilizate aceste concepte. Mă refer la dezbaterile din Rusia, în cele puține oaze de presă relativ liberă unde a fost exilată și este tolerată intelectualitatea umanistă, tot mai critică față de regimul Putin, nu la cele de la televiziunile străine.

Deci, spuneți că sunt două feluri de opoziție, “sistemnaia” și “nesistemnaia”, care e diferența, granița dintre ele?

Nu e foarte clară. Opoziția din sistem, “legală”, care există “cu voie de la stăpânire”, funcționează pentru a da iluzia concurenței politice. Rolul ei e să piardă mereu, nu poate și nici nu trebuie să câștige majoritatea. Dacă o face încalcă o regulă importantă. Ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când candidații partidelor comuniștilor lui Ghennadi Ziuganov și al ultranaționalistului Vladimir Jirinovski, au câștigat alegerile de guvernator în Orientul Îndepărtat.

Pe lângă faptul că nu au voie să câștige, cei din opoziția sistemnaia, mai trebuie să respecte câteva reguli: fără anticorupție, nu trebuie să se refere public la averile membrilor elitei politice; nu au voie să critice politica externă antioccidentală a Kremlinului; să aibă abilitatea de a negocia cu baronii locali, cei care controlează în bună măsură alegerea unui deputat; în campania electorală este indicat să te manifești discret, să nu organizezi proteste și nici să nu participi la cele organizate de alții; și, foarte important, candidatul opoziției din sistem, trebuie să se țină departe de opoziția nesistemică, foarte departe, cât mai departe cu putință.

Iar opoziția nesistemnaia. Dacă-i spun antisistem e corect?

Poate că termenul antisistem ar suprinde în limba română esența acesteia. Ea respinge regulile impuse de putere, adică organizează proteste, dezvăluie corupția din eșaloanele superioare, critica politica externă și de securitate a Rusiei. E mică, dar foarte vocală, uneori chiar agresivă. Asta și din cauza faptului că puterea o combate violent, o supune unei veritabile represiuni. Kremlinul ar putea s-o interzică, să-i desființeze structurile, să aresteze câteva sute de persoane. Însă, preferă să n-o facă, ba chiar e atent ca nu cumva această opoziție antisistem să moară. Existența ei este utilă într-o logică pedagogică. Ea trebuie să arate ce pățesc cei care nu se supun regulilor jocului politic stabilite de Kremlin. Iar Aleksei Navalnâi incarnează perfect funcția de lider al acestui tip de opoziție, aproape jumătate de an stă în arestul poliției, executând condamnări administrative; fratele lui a fost închis în lagăr, într-un dosar fabricat. El este șeful unei fundații de luptă împotriva corupției iar anchetele sale enervează teribil puterea. Dar, cel mai tare supără faptul că el poate mobiliza zeci de mii de oameni pe rețelele sociale. Ceea ce nu mai reușesc nici partidele din opoziția sistemică. Ziuganov și Jirinovski n-au nici o șansă în fața lui Navalnâi, în materie de mobilizat oameni pentru mitinguri.

De remarcat faptul că liderul ultranaționalist Jirinovski și cel comunist Ziuganov conduc opoziția “sistemnaia”, de sistem. Unirea celor două tipuri de opoziție, fiind și marea supriză a acestor alegeri. Asta a generat campania Smart Voting, despre care s-a relatat pe larg în presa internațională.

Ați surprins în puține cuvinte noutatea acestor alegeri. Da, este pentru prima când opoziția tolerată de Putin a fost votată de susțintătorii opoziției anti-sistem, netolerate de regim, a opoziției redusă la rolul de sac de box al Kremlinului. Asta a întărit pozițiile opoziției din sistem. Și a șubrezit partidul puterii, care a pierdut cele mai multe voturi. În același timp, opoziția anti-sistem, votând pentru opoziția din sistem, nu și-a consolidat propriile poziții, ci doar a livrat partidelor tradiționale niște ași pe care nu se știe cum o să-i joace aceasta.

Deci, susținătorii opoziției antisistem au înțeles că trebuie să aleagă între două rele. Care dintre Putin și Ziuganov/Jirinovski e mai puțin rău? Răspunsul la această întrebare a fost umnoe golosovanie, adică smart voting. Astfel, alegătorii au fost încurajați să voteze candidatul cu cele mai mari șanse să-l învingă pe cel al partidului lui Putin.

Smart voting e opusul lozincii “Toate partidele, aceeași mizerie!” Lozincă ce a subminat încrederea în sistemul politic, în partide, în liderii politici ai opoziției și a permis consolidarea regimurilor iliberale, autoritare.

Deci, alegători dezamăgiți de partidele de opoziție sau care din comoditate sau prostie stau acasă, invocând adesea faptul că … deh! nu au pe cine vă voteze… au fost chemați de câțiva reprezentanți ai opoziției nesistemice, adică tineri cel mai adesea studenți, care au încercat să candideze independenți și au fost respinși, să voteze deștept, să voteze în așa fel încât să sporească șansele candidatului opoziției, nu contează că e comunist, ultra-naționalist sau liberal.

Și nu va regreta electoratul că a dat votul lui Ziuganov și Jirinovski?

Și care era alternativa? Să-l lași pe candidatul lui Putin să câștige? Alegătorii ruși trebuiau să aleagă între “două rele”. Consultanți politici, așa numiți politehnologi, crează adesea în spațiul ex-sovietic capcane în care opoziția democratică, pro-occidentală e pusă într-o situație imposibilă. Ea nu se poate alia cu o parte a establishmentului împotriva alteia, pe motiv că aliatul său n-ar fi cu nimic mai bun decât adversarul.

Mai aproape de noi …, în Republica Moldova, unde Maia Sandu și Andrei Năstase au trebuit să aleagă între oligarhul fals pro-european Plahotniuc și socialistul Dodon. Și acolo a fost un fel de alegere înțeleaptă, adică nu alegi cu inima ci cu mintea, după ce identifici răul cel mai mare.

Politica nu e pentru îngeri. Cine vrea puritate, poate merge la mănăstire. Mai sunt locuri. Până la urmă e o falsă dilemă morală, care a fost indusă electoratului din Europa Centrală și de Est. De oameni interesați, nu e nimic naiv aici. Sunt țări cu o istorie scurtă a parlamentarismului, fără tradiția jocului democratic, cu sisteme de partide șubrede și cu alegători care nu au exercițiul compromisului.

Dar cum s-a ajuns ca lideri ai opoziției nesistemice să ceară “smart voting”, știind de fapt ce presupune asta?

De vreme ce au fost împiedicați să candideze, nu le-a rămas altceva de făcut decât să identifice fiecare în circumscripția lui candidatul cu cele mai mari șanse împotriva reprezentantului puterii și că ceară alegătorilor ca să-l voteze. În acest fel, planul Kremlinului și al primarului general, a fost dejucat. În Consiliul municipal, chiar dacă puterea păstrează majoritatea, opoziția este foarte bine reprezentată.