O înfrăngere drastică în Ucraina ar putea reda Rusiei calea spre democrație, crede istoricul Michael Ignatieff. Dar, să îi convingi pe ruși că nu mai fac parte dintr-un imperiu va fi un proces lung și dificil. Ar fi nevoie de o revoluție în conștiința rusă, care a văzut Rusia ca pe un imperiu timp de cinci secole.
De curând a apărut în românește cartea Despre consolare. Cum să îți găsești alinarea în vremuri întunecate lui Michael Ignatieff. Volumul este o meditație asupra a ceea ce înseamnă a consola. Consolarea este deosebită de alinare, mângâiere, reconfortare. A consola, spune scriitorul, înseamnă a oferi sens suferinței umane, a găsi acele propoziții care să reaprindă speranța în cel îndurerat.
„Consolarea este opusul resemnării. Putem fi resemnați în fața morții fără a fi consolați și putem accepta tragismul vieții fără a ne resemna. ”
Michael Ignatieff este una dintre cele mai remarcabile figuri intelectuale ale ultimilor decenii. A fost liderul Partidului Liberal al Canadei și Lider al Opoziției oficiale în parlamentul Canadei. A predat la Cambridge, Oxford, Harvard și University of Toronto, iar în prezent este profesor la Central European University din Viena. Cărțile lui au fost traduse în 12 limbi; printre ele se numără Blood and Belonging, Isaiah Berlin: A Life, A Need of Strangers, The Russian Album și The Ordinary Virtues. Romanul său Scar Tissue a fost finalist pentru Booker Prize.
A fost rector al Universității Central-Europene; a ocupat această funcție din 2016 până în iulie 2021.
(Michael Ignatieff are o ascendență rusescă și canadiană ilustră. Bunicul lui patern a fost contele Pavel Ignatieff, ministrul rus al educației în timpul Țarului Nicolae II, la rândul lui, fiu al contelui Nikolay Pavlovich Ignatyev, un important om de stat și diplomat rus. Bunicii mamei sale au fost George Monro Grant și Sir George Robert Parkin, iar fratele ei mai mic a fost filozoful politic conservator canadian George Grant (1918–1988), autorul cărții Lament for a Nation.)
Aș începe această discuție puțin abrupt. Dacă ar trebui să-i spuneți câteva cuvinte de consolare unei femei din Ucraina care a fugit în țară sau al cărei soț a murit în război, ce i-ați spune?
Dacă cineva și-a pierdut soțul sau fiul sau fiica sau soția în acest conflict, i-aș spune ceea ce se spune întotdeauna în aceste situații, mai ales atunci când o țară luptă pentru libertate. Aș spune să ne rugăm ca ei să nu fi murit în van. Adică, să te gândești că ei au murit și că Ucraina a fost învinsă ar fi îngrozitor. Deci pentru a-i consola le vorbești despre speranța că, datorită acestor sacrificii, Ucraina va trăi într-o zi în libertate iar copiii, nepoții și strănepoții lor vor trăi într-o țară liberă.
Dar hai să fim foarte sinceri, nu sunt sigur că acest lucru ar fi foarte consolator. Este ceea ce s-a spus văduvelor de soldați de mii de ani. Și uneori îi consolează, alteori nu.
În opinia dumneavoastră, cum am putea explica faptul că majoritatea populației ruse îl sprijină pe Putin și războiul?
Cred că adevăratul motiv este că Rusia nu este o societate liberă. Să facem un experiment de gândire. Care ar fi atitudinile Rusiei față de război dacă ar exista o opoziție liberă, o presă liberă și o dezbatere publică liberă în Rusia? Cred că atunci ai avea mulți ruși care vor spune că ești nebun? Cum să invadezi o țară vecină care nu reprezintă nicio amenințare? Faptul de a aduce 300.000 de oameni în prima linie pentru a muri în noroiul Ucrainei ar determina o dezbatere publică aprinsă. Dar dacă ai o țară în care timp de 20 de ani un regim autoritar a lovit în presa liberă, a arestat, a deportat și a ucis – să fim clari, a ucis dizidenți politici, Nemțov, politicianul opoziției, a fost ucis în fața turnurilor Kremlinului – dacă ai o societate care a fost supusă unei intimidări prin teroare, nu este surprinzător faptul că rușii fie își țin gura, fie îl cred pe acest lider autoritar. A avea în Europa – iar Rusia este în Europa – un stat autoritar, dominat de teroare polițienească, un astfel de stat este un pericol pentru securitatea întregii Europe, tocmai din cauza caracterului regimului său. Bineînțeles că există oameni în Rusia care cred că sunt din nou în anul 1941: din nou, întreaga lume ne atacă, trebuie să luptăm, Mama Rusia trebuie să se ridice și să se apere. Dar factorul critic este cel instituțional, anume distrugerea presei libere și a opusului pluralist, ce ar fi concentrat opoziția față de război și ar fi determinat țara să spună nu, nu vom invada o țară pașnică, vecină.
Acum, cum vedeți regimul politic din Rusia? E un fel de fascism?
Nu cred că e fascist. Ceea ce nu înseamnă că nu cred că este violent, agresiv, periculos și profund distructiv pentru libertatea umană. Cred asta. Dar cred că nu este ca Germania lui Hitler sau Italia lui Mussolini. E ceva diferit aici.
Este un nou hibrid teribil creat în tranziția post 89, tranziție prin care a trecut și România, o tranziție care a căutat să aducă, știți asta, integrarea în economia de piață capitalistă cu instituții democratice. Și această tranziție a eșuat și a produs un monstru. Este un monstru cu o economie care depinde practic de o singură marfă, petrol și gaze. Iar această marfă produce fluxuri uriașe de venituri către autoritatea centrală, permițându-i să-și consolideze puterea. Este integrat în economia capitalistă, astfel încât să poată vinde acest produs și să facă profit uriaș. Sistemul, adică această centralizare a puterii, i-a permis dictatorului autoritar, domnului Putin, să preia controlul asupra sistemului democratic și să-l scoată din tot ceea ce constituie o democrație – și anume pluralism, separarea puterilor, mass-media liberă. Și deci este un nou fel de regim, un monstru creat în esență dintr-o tranziție eșuată de după 1989. Și este un avertisment pentru alte părți ale lumii. Să mai lămurim și că această tranziție de după 1989, a creat regimuri cleptocrate și în România, Bulgaria, Serbia. S-a creat acest regim monstruos și în Ungaria. Și toate acestea regimuri sunt ceva nou în lume, provenite dintr-o încercare de a combina deschiderea către economia capitalistă cu democrația vestică. Dar legătura dintre cele două, dintre capitalism și democrație a mers prost în fiecare dintre aceste societăți, într-un mod specific însă, specific fiecărei societăți. Iar Rusia este cel mai rău exemplu în acest sens.
Credeți că mai există încă speranță pentru Rusia? Ar putea Rusia la un moment dat să reia o direcție către democrație?
Din punct de vedere istoric, știm că singurul moment în care Rusia s-a întors pentru scurt timp într-o direcție democratică a fost după o înfrângere. Și asta s-a întâmplat în 1905, după înfrângere, când Japonia a învins Imperiul Rus și a forțat regimul țarist să se îmbarce, șovăitor, către monarhia constituțională. A doua oară în care Rusia a avut ocazia de a porni pe o cale democratică a fost după înfrângerea din 1989, 1991, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Deci înfrângerea în ambele cazuri a fost o oportunitate pentru o întoarcere spre democrație. Și în ambele cazuri, în loc să consolideze democrația, Rusia a consolidat o întoarcere spre autoritarism. Asistăm la dezintegrarea ultimului imperiu din Europa și trebuie să situăm acest lucru în termeni de prăbușire a imperiului britanic, a imperiului olandez, a imperiului francez. În toate aceste cazuri, acest lucru a produs o luptă internă enormă pentru ca societatea să accepte că nu mai era o putere imperială. Și Rusia trece prin același chin. Și cred că, ca să vă răspund la întrebare, singurul mod posibil prin care Rusia ar putea să revină pe o cale democratică, pe care a mers pentru scurt timp de două ori, va fi o altă înfrângere, în acest caz înfrângerea militară în Ucraina.
Dar să fim foarte clari, înfrângerea militară în Ucraina ar putea duce la un regim și mai autoritar sau ar putea duce la război civil. Așa că privesc viitorul într-un mod destul de pesimist. Mă rog ca Rusia să se poată întoarce pe o cale democratică, dar cred că o poate face doar după un cataclism, după o înfrângere, care să arate că a ajuns la capătul posibilităților controlului autoritar. Dar încă nu a ajuns acolo și încă speră să câștige în Ucraina. Și până nu înțelege că nu poate câștiga în Ucraina, nebunia asta va continua.
Schimbând puțin perspectiva, vreau să vă întreb dacă există posibilități de consolare pentru cei care se simt frustrați?
Una dintre semnificațiile consolării este aceea de a accepta o realitate dezagreabilă, de a înțelege că ceva s-a întâmplat, de a recunoaște că s-a întâmplat. Fie că este o înfrângere, fie că este vorba de moarte, fie că este o pierdere, fie că este un eșec. Și cred că întrebarea dacă Rusia ar putea fi consolată pentru o înfrângere în Ucraina este întrebarea dacă poate accepta realitatea, realitatea istorică a înfrângerii. După cum știți, sunt cetățean canadian, așa că sunt aproape de experiența britanică. Britanicilor le-a fost îngrozitor de greu să accepte că odată au fost una dintre cele mai puternice țări din lume, iar acum nu mai sunt. Multe țări trec prin această experiență. Și Franța a trebuit să treacă prin asta. Se credea civilisation universelle și s-a descoperit pe sine că este o țară dintre cele 27. Țările trebuie să se trezească din amintirile lor de măreție și să accepte condiția lor diminuată în lume. Și când înțeleg acest lucru, ies și creează o democrație vibrantă, inovatoare, pluralistă și fericită, care își acceptă locul potrivit în lume. Și aceasta va fi provocarea pentru Rusia. S-ar putea consola de înfrângere dacă acceptă înfrângerea și înțelege că nu există posibilitatea întoarcerii la imperiu. Dar a accepta că nu există întoarcere la imperiu este extrem de dificil pentru fiecare țară, așa a fost în Franța, Marea Britanie, doar Țările de Jos s-au descurcat destul de bine. Deci este posibil. Dar aceasta ar necesita o revoluție în conștiința rusă, care a văzut Rusia ca pe un imperiu timp de cinci secole. Lucrul acesta va dura mult timp și cred că va dura tot secolul XXI.
Faceți în acestă carte o distincție între consolare si alinare…
În limba engleză, există o expresie numită mâncare de alinare [confort food], de pildă o supă caldă și bună, când te simți un pic deprimat sau te simți singur. Soția mea, de exemplu, mănâncă paste cu semințe de mac, un preparat maghiar care îi place mult. Și Aceasta este mâncare reconfortantă pentru ea. Mâncarea reconfortantă pentru mine este slănină și ouă. Dar ideea este că alinarea este pur și simplu ceva care ne face să ne simțim mai bine, să ne simțim mai puțin singuri, mai puțin deprimați. A încerca să alinăm pe altcineva înseamnă să stăm cu el și să-l ascultăm și poate să îi punem brațele peste umeri și să îl îmbrățișăm.
Dar când îi consolăm, facem ceva foarte diferit. Încercăm să le dăm un sens pentru experiența lor de pierdere, eșec sau durere, care să le permită să o suporte și să le dea speranță sau suficientă speranță pentru a merge mai departe. Iar asta este mult mai solicitant decât a alina. Este ceva discursiv. Trebuie să oferim semnificații. Și de aceea consolarea este atât de dificilă, pentru că există unele experiențe pentru care consolarea este pur și simplu imposibilă. Putem mângâia pe cineva pentru pierderea mamei sau a tatălui, dar nu-l putem consola pentru că pierderile sunt ireparabile. Și de multe ori când încercăm să consolăm pe cineva pentru pierderea celor dragi, cuvintele sună goale pentru că noi știm și ei știu că promisiunea consolării nu poate fi îndeplinită.
Consolarea este la limita solidarităţii umane şi la limita limbajului. Și de aceea mi se pare un subiect atât de fascinant și de aceea am scris despre 18 exemple grozave de oameni care încearcă să se consoleze sau să-i consoleze pe alții.
Spuneți în cartea dvs că atunci când suferința este înțeleasă ca o boală ce se cere vindecată ceva se pierde. Ce se pierde atunci când tratezi suferința ca pe o boală, ca pe o infirmitate?
Ei bine, noi am tratat în termeni medicali o mare parte a suferinței în secolul al XX-lea. Freud a început, cred, procesul de a încerca să convertească isteria în nefericire comună printr-un lucru numit vindecarea prin vorbit. Te așezi pe canapea și vorbești. Am făcut și eu terapie, nu aș vrea să o resping. Dar ideea că tristețea, suferința este o boală cred că este o tratare cu superioritate a suferinței, o tratare cu superioritate a experienței noastre. Când esti îndurerat din cauza morții unei persoane dragi, nu ești bolnav, nu ești beteag, faci doar ceva foarte, foarte uman, și anume să înregistrezi sentimentul tău de pierdere cu forța dragostei pe care ai simțit-o pentru cineva. Nu există nici o boală aici și nu există nici leac pentru asta. Este doar o parte din a fi uman. Cred că trebuie să respectăm durerea și trebuie să respectăm suferința. Trebuie să căutăm să o depășim, evident, dar trebuie să o respectăm pentru ceea ce este. Și nu există o pastilă pentru asta. Știți, nu poți lua o pastilă pentru jale. Mi-am pierdut recent fratele. Fratele meu a murit chiar înainte de Crăciun. Și simt întristare pentru această pierdere. Nu sunt bolnav, nu sunt beteag. Sunt doar trist. Și mi se pare o parte perfect normală și necesară a vieții umane să trec prin aceste experiențe și să încerc să le găsesc sens. Și apoi, dacă este posibil, să te consolezi de pierderea lor, în cazul meu, să mă consolez cu gândul că fratele meu a fost bolnav de foarte mult timp și că suferințele lui s-au terminat și așa, în acest sens, este consolator pentru mine să mă gândesc că fratele meu nu mai suferă, dar mi-e dor de el. Aș vrea să-l văd, dar nu mai este.
Discutați în acestă carte, de pe poziția unui non-credincios, felul în care apare consolarea in scrierile Vechiului Testament și spuneți ca Iov este consolat de vederea măreției lui Dumnezeu. Incomprehensibilitatea lui Dumnezeu este cea care îl consolează.
Cartea mea începe cu povestea lui Iov, pentru că este una dintre cele mai brutale povești din Biblie și din tradiția noastră. Adică, avem aici un om drept, un om care își iubește Dumnezeul și trăiește conform legii lui Dumnezeu și care este pedepsit de Dumnezeu fără sens. Pierde totul, îi mor copiii, este lovit de lepră și are răni. Și oamenii vin la el și încearcă să-l consoleze, falși consolatori, și spun, trebuie să accepți sentința lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu. Și, pentru mine, ceea ce este grozav despre Iov este că se răzvrătește, își scutură pumnul spre cer și spune: Doamne, de ce îmi faci asta? Și uimitor în acestă poveste, Dumnezeu îi răspunde, iar răspunsul lui Dumnezeu este consolator doar dacă ești credincios. Nu sunt. Ceea ce spune Dumnezeu este Iov, eu sunt Dumnezeu. Sunt creatorul soarelui, al stelelor și al firmamentului și al întregii realități. Și îmi pui o întrebare prostească despre de ce suferi. Este prea complicat ca să înțelegi. Va trebui doar să accepți că aceasta este ordinea lumii pe care am creat-o. Și Iov, cred, este consolat de faptul că Dumnezeu îi răspunde. Răspunsul, conținutul răspunsului, este destul de puțin consolator, dar Iov primește un răspuns. Ceea ce este consolator atunci în povestea lui Iov, pentru Iov, este că a primit un răspuns. Dar ceea ce ne consolează pe noi, cred, este ceva foarte diferit, și anume că Iov este prototipul ființei umane în raport cu suferința. Povestea lui Iov ne spune că niciodată nu suferim pur și simplu și îndurăm în liniște. Ne întrebăm mereu, de ce se întâmplă asta? De ce fac cancer? De ce a murit fratele meu, deși este cu trei ani mai tânăr decât mine? De ce a murit mama? De ce a murit tatăl meu? De ce am eșuat în ceea ceea ce am vrut atât de mult să fac. Apare mereu întrebarea de ce în problema suferinței. Când punem întrebarea de ce, începem căutarea consolării. Aceasta înseamnă să găsim un sens care să ne permită să suportăm o schimbare, o durere, o pierdere și să găsim o modalitate de a merge mai departe. Iar Iov întrebându-l pe Dumnezeu, de ce sufăr, primește un răspuns greu de înțeles, dar răspunsul îi dă sentimentul că a fost auzit de Dumnezeu și că poate continua. Și în acest sens, povestea lui Iov este o poveste de consolare. Și de aceea am început cartea cu ea, pentru că este o metaforă atât de fascinantă pentru întreaga noastră experiență umană de izolare și suferință.
Ideologia este o formă de consolare?
Îi dedic un capitol lui Marx, în special tânărului Marx. Și oamenii sunt puțin surprinși. Ce caută Mark într-o carte despre consolare? Pentru că Marx a respins religia în mod foarte explicit tocmai pentru că a considerat-o ca pe o falsă încercare de a consola ființele umane obișnuite pentru suferințele pe care ar trebui să le depășescă prin luptă, făcând revoluție. La întrebarea dvs despre ideologie, marxismul a devenit, românii știu asta prea bine, ideologia conducătoare a multor societăți pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea. Deși marxiştii convinși nu vor recunoaşte niciodată acest lucru, marxismul a fost foarte consolator pentru că ți-a permis să spui: Noi, marxiştii, suntem în posesia unei teorii a istoriei care promite cu tărie că antagonismele de clasă vor fi în cele din urmă depășite. Dușmanii unei societăți perfecte fie vor vedea greșeala căilor lor, fie vor fi eliminați și, în cele din urmă, vom ajunge la pământul pe care ni l-a promis Marx, care era o lume în care trăim deplin. Există egalitate. Criticăm dimineața și mulgem vacile seara, și criticăm după cină, și avem o viață fericită împreună. Aceasta a fost, după părerea mea, o fantezie consolatoare despre istorie, care a permis oamenilor să comită un număr mare de crime, deoarece ei credeau că istoria va justifica cruzimile pe care le-au aplicat pentru a asigura acest mâine radiant. Românii au trecut prin această poveste și știu cât de crudă a fost această ideologie. Și cred că ceea ce vreau să spun în această carte este să încercăm să găsim speranța fără ideologie. Să încercăm să găsim speranță fără aceste povești false ale progresului istoric care ajung să justifice forme de cruzime și abuz față de alte ființe umane. (interviu de Lucian Popescu)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Amagirea ,fie ea si dumnezeiasca , este si ea parte a vietii cotidiene .Povestea lui Iov are si ea partea ei de amagire .Dar nu despre asta este vorba acum .Acum este momentul faptelor si al intelegerii a ceea ce se intimpla in Ucraina atunci cind punem faptele cap la cap .Ceea ce Putin a reusit sa faca are un dublu sens usor observabil .Rusia nu avea nici o nevoie de a ataca Ucraina .Ideile nastrusnice ce ne arata o Rusie care ar avea neaparata nevoie de securitate sunt hilare .Ne umfla risul doar cind spunem asta .Putin a dorit doar un singur lucru (nu il putem suspecta de idiotenie sau de lipsa informatiilor atunci cind unii ne arata presupuse motive inventate din momentul invaziei in Ucraina ) .Putin a dorit sa transforme intreaga Federatie a Rusiei si Rusia insasi intr-o dictatura de sorginte comunista dorind in paralel si eliminarea tuturor cetatenilor ce l-au pacalit timp de zeci de ani .Decesele recente inexplicate si inexplicabile, pe segmentul militar si energetic ,ne arata dorinta de razbunare a sefului Rusiei .Pe de alta parte a dorit sa se decupleze total de Occidentul ce il jecmanise zeci de ani (coruptia a facut asta posibil ) si in acelasi timp Putin sa scape de persoanele , cetateni ai Rusiei,indezirabile sau culpabile atunci cind ne referim la acumularea totala a puterii de catre Putin .Razbunarea este scopul actual al sefului de stat al Rusiei si distrugerea in intregime a Ucrainei este la fel .Pacaleala si coruptia au fost atit de dure incit Rusia nu a mai putut rezista si a decis razbunarea .In paralel Occidentul are si el ambitiile lui ,care au devenit realitate ,tocmai datorita deciziilor lui Putin .SUA isi vinde gazele lichefiate si armamentul peste tot in lume .Uniunea Europeana se federalizeaza iar deciziile se iau pe segmentul militar la NATO si pe cel socio, politic si juridic la Bruxelles .Germania si Japonia se pot inarma cu costurile de riguoare .NATO isi mareste numarul de membri .Procentul din PIB oferit NATO creste .Germania si Japonia pot deveni doua mari puteri nucleare .Tot armamentul vechi sovietic este distrus si de unii si de altii in razboi .Tarile din flancul de est al Europei se inarmeaza total devenind Bastioane de lupta .Ucraina trebuie refacuta cu ajutor Occidental .Achizitia de armament si munitie devine parte a intregului .Probabil granita Europeana se va muta curind pe Nipru si Ucraina ba chiar si Rusia vor fi nevoite sa accepte situatia .
„eu sunt Dumnezeu. Sunt creatorul soarelui, al stelelor și al firmamentului și al întregii realități. Și îmi pui o întrebare prostească despre de ce suferi. Este prea complicat ca să înțelegi. Va trebui doar să accepți că aceasta este ordinea lumii pe care am creat-o.” La fel ar spune si Putin: „pentru ca pot!” Asta nu este o explicatie si nici o mare consolare, iar raspunsul lui Dumnezeu este autoritar, cinic, fara speranta, semn ca El nu exista de fapt decat ca un refugiu inchipuit al unor oameni disperati care cauta un sens si un raspuns. Vedeti, intotdeauna in cele mai grele clipe ale existentei lor, oamenii au simtit nevoia sa se apropie de divinitate pentru a gasi consolare si raspunsuri, insa a recomanda „Jurnalul fericirii” unor marxisti, ar fi ca si cum ai arata o cruce unui diavol. In noul URSS creat dupa 1989, marxismul este ideologia de baza. Doar prin lupta, prin revolutie pot fi atinse scopurile si idealurile marete din mintile unor dictatori precum Putin sau Xi? Sa lupti impotriva cui si pentru ce? Pentru ei focul purifica, sacrificiile se justifica doar atunci cand vor sa schimbe lumea dupa propriile fantezii ideologice si sa creeze „hibrizi” politici si economici diformi. Se pare ca de comunism nu se vindeca nimeni pana la urma.
”raspunsul lui Dumnezeu este autoritar, cinic, fara speranta, semn ca El nu exista de fapt decat ca un refugiu inchipuit al unor oameni disperati care cauta un sens si un raspuns”
Conceptul de bază este acela de divinitate, Dumnezeu fiind doar numele divinității din creștinism.
Religiile sunt create de oameni, însă ceea ce încearcă să descrie conceptul de divinitate nu este creat de oameni. Conceptul de divinitate acoperă (printre altele) și ceea ce ar exista oricum, chiar și în absența oamenilor.
Complexitatea lumii depășește nu doar capacitatea de înțelegere a oricărui om, dar și capacitatea de înțelegere a tuturor oamenilor. Religiile sunt un mod de a face o minimă ordine în această complexitate a lumii, făcând-o mai ușor de gestionat pemntru oameni. Religiile sunt o formă de educație, în timp ce școala e doar o formă de instruire.
Ideologia nu este o formă de consolare, ideologia este un mod de a vedea sau de a interpreta lucrurile, atunci când lipsesc informațiile de bază despre acele lucruri. Conștient sau nu, orice individ are o ideologie proprie, mai mult sau mai puțin inspirată din ideologiile consacrate. Din păcate, confortul de a dispune deja de o ideologie îi face pe oamenii mai ”neajutorați” să se mulțumească doar cu acea ideologie, fără a mai face eforturi să înțeleagă realitatea acelor lucruri. În esență, a gândi cere efort, iar ideologia scutește omul de un asemenea efort 😀
In Rusia este un regim politic dictatorial nascut din totalitarismul comunist si reforma esuata. Sau gripata intentionat de elitele comunisto-kgb-iste. Seamana cu Germania lui Hitler si Japonia militarista din ww2. Caci o trasatura distincta a Rusiei putleriste este privirea spre armata (desi se bazeaza pe servicii secrete) si dorinta de a redeveni imperiu. (Ridicol, caci nu au un nivel tehnologic -in industrie, in general, a armamentului, in special- de varf, nu au o economie de virf, nu au finante de virf.) Este doar dorita elitei de a redeveni ce a fost, pe plan mondial. Caci in tara nu au pierdut controlul niciodata. („Pestele de la cap se impute, dar de la coada se curata!”)
Incercarile reformatoare (cu sau fara revolutie) au inceput in Rusia imediat dupa „razboiul Crimeii” (1854-1856). Desigur, numai dupa infringeri.
Rusia nu a castigat nici un razboi singura. Pe Napoleon l-a invins in alianta cu Anglia, Prusia si Austria. Pe Hitler in alianta cu Anglia (si tot imperiul sau colonial) si SUA. Cand Europa a fost unita, (Anglia, Franta, Sardinia, Turcia) Rusia nu a miscat in front. Lucruri pe care istoricii lor le uita. (Pina si razboiul de la 1877-1878 l-au castigat cu sprijinul Romaniei.) (Exceptie fac campaniile din sec. XVII-XVIII; impotriva tatarilor si otomanilor; datorita armelor occidentale superioare.)
Problema e ca elitele lor au dorinta de a redeveni imperiu. Masele gandesc dupa cum sunt modelate de propaganda. Experienta din Germania, Italia, Spania, Portugalia fasciste sau Romania ceausista arata ca masele isi schimba mentalitatea cam in 10 ani. Dupa ce propaganda se schimba si totalitarismul dispare.
Daca marxistii ar fi macar agnostici,ar medita asupra celor exprimate de minunatul nostru intelectual Andrei Plesu. NU pot cita „ad literam” ,dar am retinut definirea paradoxului comunist dat de Andrei Plesu,adica: Comunismul este un mare paradox pentru ca iti promite Raiul pe pamant , ceea ce nu se poate ; iar calea pe c are ti-o recomanda este Lupta (chiar lupta de clasa) ! Este atat de logic si de concis pentru cine vrea sa inteleaga de ce este sistemul comunist distrugator si fara sperante ! Restul este propaganda!
Pe mine inca nu m-a consolat faptul ca am trait cei mai frumosi ani ai vietii in comunism si ca am invatat ceva,fiindca nu constat mari progrese in gandirea noilor generatii si o mare inertie intelectuala in gandirea generatiei care ar trebui sa fie epuizata chiar si numai din cauza cozilor si a umilintelor inghitite jumatate de secol.Sa spunem ca totusi ca :”Speranta moare ultima!”
istoria va justifica cruzimile pe care le-au aplicat pentru a asigura acest mâine radiant.
*********
De cind lumea si pamintul, nu numai de la Marx, se merge pe viitorul copiilor si nepotilor. Culmea e ca niciodata nu a fost o ura mai mare din partea copiilor impotriva batrinilor ca azi. Deci batrinii au creat un viitor care-i exclude, complet diferit fata de ce si-au dorit.
Si pe aici apar des autori care ne vorbesc cu patima de copiii, nepoti, stranepoti. Cu asemenea ziceri se pot justifica orice prostie, crime
Michael Ignatieff e ff inteligent. A fost lider politic si condus o universitate finantata de Soros la Budapesta. Are culoare politica si ar fi fost ok sa se mentioneze asta in introducere. Bunicul lui, Pavel Ignatieff, conte rus si ministru educatiei pe timpul lui Nicolae al II-lea, a fost arestat de bolsevici si eliberat la insistentele/negocierea unor simpatizanti ai contelui. Nu cred ca sunt multe cazuri de astfel de negocieri reusite fara ca bolsevicii sa primeasca ceva in schimb.
Michael Ignatieff pare sa sustina Ucraina dar, probabil ca nostalgic rus, vrea sa se consoleze pe el si compara situatia Rusiei cu situatii in care totusi se vede luminita de la capatul tunelului.
„Asistăm la dezintegrarea ultimului imperiu din Europa și trebuie să situăm acest lucru în termeni de prăbușire a imperiului britanic, a imperiului olandez, a imperiului francez. În toate aceste cazuri, acest lucru a produs o luptă internă enormă pentru ca societatea să accepte că nu mai era o putere imperială. Și Rusia trece prin același chin.” Una sunt visele de maretie spulberate in conditii de libertate si prosperitate economica, alta e o tara esuata care bombardeaza vecinii ca sa nu i se spulbere ambitia de imperiu. Cati opozati au murit in UK „in acelasi chin” dupa ce s-a pierdut imperiul? Sau in Franta ? A fost distrusa presa si resursele tarii au ajuns in mana crimei organizate? Acum, nu ca noi sau bulgarii am fi ingerasi, dar cand a fost la noi epidemie de sinucideri la personaje–cheie ca in Rusia ? Cand l-am sustinut noi pe Castro sau pe alt dictator, ca Rusia, dupa 1991?
Crede ca in Rusia e un “nou hibrid teribil creat în tranziția post 89, tranziție prin care a trecut și România, o tranziție care a căutat să aducă, știți asta, integrarea în economia de piață capitalistă cu instituții democratice. Și această tranziție a eșuat și a produs un monstru”. Nu conteaza ca Rusia e cea mai expansionista tara din lume ever? Nu conteaza iobagia, tarismul, bolsevismul, revolutia-razboi, gulagurile, WW2, Stalin, instruirea teroristilor, armele de distrugere in masa?? Care tara care a trecut prin tranzitie postcomunista a mai avut acest background? Putin are radacini istorice pe care le recunoaste si el si pe care le vad si analistii. Rusia nu e ca Macedonia de N, cu tranzitie lunga si dificila, cu coruptie si crima organizata, dar pana la urma totusi in Europa.
M Ignatieff admite ca nu ai cum sa consolezi pe cineva caruia i-a murit mama, dar spune ca „marxismul a fost foarte consolator pentru că ți-a permis să spui: Noi, marxiştii…etc.” Asa se explica si scuza marxismul din biblioteca. In marxismul real, cei care criticau dimineata, ii infierau pe dusmanii poporului seara si se numeau nomenclaturisti si cei care mulgeau vacile seara, dimineata lucrau ogorul. Marxismul real a ajuns totdeauna la putere cu tancurile, nu pentru ca cineva a fost convins de vreo critica. Tocmai ca am trecut prin aceasta istorie stim ca regimul era condus de soldatei, care aplicau planul la timp si intocmai. Cine o lua pe tarla, era eliminat. L Patrascanu, V Luca si saracul Ceasca nici macar nu o luasera pe trala.
Propunerea de consolare a femeii ucrainene nu tine de nimic. Se mai duce la razboi un tanar care aude consolarea oferita de Michael Ignatieff unei femei care si-a pierdut sotul sau fiul in razboi ? Poate castiga Ucraina razboiul cu consideratii finute si intelectuale ? Nu. (In schimb, Jurnalul Fericirii poate ajuta pe cineva sa creada ca binele exista si ca merita sa lupti pt el. @ Mike).
Comentariile la Iov sunt inselatoare. Un intelectual serios, de talia lui Ignatieff, cand scrie intr-o carte despre un pasaj biblic, tine cont de referintele din Noul si Vechiul Testament, textele si traditia rabinica, textele profane din vremea in care au fost scris pasajul respectiv, stilul, etc. Dupa ce le ia in considerare pe acestea, are din ce sa faca un comentariu avizat. De Biblie nu vorbim chiar ca la cenaclul literar (ma gandesc aici si la G. Liiceanu).
Omul e capabil, nu e naiv, nici romantic. Se exprima frumos, stie multe, dar se face ca nu intelege proportiile si pana la urma totul e superficial, alunecos si nerealist.
„Nu cred ca sunt multe cazuri de astfel de negocieri reusite fara ca bolsevicii sa primeasca ceva in schimb”
Este exact scenariul din filmul Soare tradator/inselator al lui Nikita Mihalkov (un adevarat talent in slujba KGB-ului si pentru deliciul intelectualitatii stangiste europene) cu aristocratul dovedit KGB-ist.
Nu inteleg protestul. E o informatie despre de bunicul Pavel, nu despre M Ignatieff.
Aristocratia rusofila a fost si este foarte, foarte numeroasa. E plin vestul de aristocrati care merg la conferintele lui Dughin si ale asociatiilor „crestine” finaintate oligarhii lui Putin si care pana nu demult apareau pe la sputnik. As prefera sa nu fie asa, dar nu depinde de mine.
Istoria ne depaseste pe dreapta cum s-ar spune, cele 2 cuvantari de ieri, nimic nou sub soare doar consolare atat de la unul cat si de la celalalt, fiecare pt publicul sau.
Nu știm cât a crezut Iov in al lui Dumnezeu a dat. Dumnezeu a luat, dar știm cate popoare MoscaUlus a invadat popoare, le-a masacrat, le-a luat cu japca. Și ar fi trebuit sa stăpânească cu pace, să se îngrijească de bunăstarea materială și sufletească a locuitorilor acestui teritoriu mastodontica. Dar guvernelor moscalesti totul le pare puțin și își lărgește stapanirea bestiala tot mai mult și mai mult și prin ce mijloace! Se miră până și fiarele cele mai atroce de grosolănia barbara a Rusiei gulagoviste. Și cum ar putea fi altfel? Kremlinul este templul fatal al spiritului european. Totul e tulbure, de la izvoareDe la Ivan cel Groaznic, la Putin cel Malefic! Știm că si regimul fascist putinist este un derivat ist(e)oric, care a moștenit cruzii, cu oricine, și va lăsa cruzime de moștenire. Rusia abia mai poate fi socotită ca făcând parte din continentul european. N-au fost alungați, ci ei, Cumpliții Moscalii, și-au luat talpasita. Părăsirea paradisului european nu e decât un refugiu în izolare. Nu e decât singurătate intr-un desert mizerabil. Nu singurătatea cea bună care te ajuta sa ramai curat și liber, ci singurătatea care mutilează, care sporește ura și setea de sânge. Și cum ar putea fi altfel într-o țară imperialistă și odioasă, chemată de nenumărate ori la luminile civilizației europene și care aproape exclusiv trăiește din odiozitate și rea-credinta? Acest apostol al atrocităților, Putin, trece, așadar, drept un vierme al bolilor moștenite de la Hoarda, de la tarism și de la stalinism. Eurofobia manifestata de secole, aprofundată până la abject de Puțin, este un microb ancestral al moscalilor, supt cu laptele matern. Lumea rusă – o contagiune fără antidot – ignoranta, abrutizată, înfricoșata, riscă să fie înăbușită de jungla. Ar trebui să renunțăm la iluzia că Rusia se va reforma din interior. Ceea ce înăbușă, ceea ce sugruma vigilenta unei națiuni este frica și ura.
Se urăște în masă. Ura lor este o doctrina. Și se moare de frica. Or, in Rusia frica este suverana. Asta explica de altfel, de ce Noua lighioana s-a servit de frica, pentru a obține tăcerea de cadavru. Putin stăpânește destule șiretlicuri in sacul sau ca să-i păcălească pe mujici cum nu se poate mai bine. Groaza pe care numai numele lui o răspândește ca pe o lepra, se datorează forței brute pe care o reprezintă. Minciunile lui, perfidia lui, disprețul lui, planurile lui imprevizibile provoacă consternare in lumea întreagă. Daca Moscalii pun Fuhrer-ul pe același plan cu geniile, atunci cum sa mai vorbim serios despre spiritul (gregar) rus? Într-o țară, aflată de secole sub dominație barbara, prostia maselor este insondabilă. Mai exact, un popor în lanțuri, îmbătat de fabulații, manifesta delir de grandoare și nesimțire crasă. Războiul terorist declanșat de paranoicul Putin este urmarea unor secole de ura, dublată de nebunie mistică.
Rusia este prea mare ca sa poata deveni o democratie.Parerea mea : toate republicele din cadrul Rusiei sa fie lasate libere.Daca vor sa se coaguleze dar fara agresiuni.Armele nucleare sa ramana doar in una din tarile formate.Cu timpul se va reduce nr. de nukes.Reducere naturala nu fortata.
Cine semneaza interviul asta? de ce l-ati dat anonim? Se mai scrie la un interviu si data, locul- interviul e bun dar absenta acestor lucruri elementare pune la indoiala autenticitatea… Felicitari autorului, dupa ce aflati cine e.