De zeci de ani, Radu Paraschivescu râde de oamenii care vorbesc aiurea, incorect, incoerent, greșit, prostește. Inventarele sale de gogomanii spuse de diferite personalități politice sau mediatice s-au transformat in volume bine vandute. Au devenit celebre, s-au clasicizat, ne foarte ușor sa cităm din ele. Sunt culegeri de ”ziceri” care ilustreza cu precizie ridicolul și absurdul care ne întovărășesc zilnic. Iar umorul pe care-l pune in scena Radu Paraschivescu are o calitate interesanta, nu relativizează, nu te împacă cu situația, ci acutizeză, accentueaza gravitatea lucrurilor.
Interviul de mai jos a avut ca punct de pornire volumul său, nou apărut la editura Humanitas, Două mături stau de vorbă.
Cumpara cartile lui Radu Paraschivescu cu autograful autorului de pe Giftbooks
Citindu-vă cărțile și articolele m-am gîndit la o întrebare: oare există o corelație între vorbirea corectă și capacitatea unui politician de a fi om politic? E posibilă o astfel de corelație? Nu vorbesc acum de elevație, de figuri retorice, vorbesc doar de corectitudinea simplă.
Radu Paraschivescu: Mi-am pus și eu întrebarea și am și încercat să-i răspund în carte, în Două mături stau de vorbă. Mi-e destul de greu să cred că un om care vorbește nu doar incorect gramatical, ci și șleampăt, dezlânat, poate să gândească așa cum trebuie, încheiat la toți nasturii, coerent, logic și realist. Ar fi o performanță să vorbești încâlcit, prolix, să nu te înțeleagă nimeni și, în acelși timp, să gândești cristalin. Mai degrabă nu se poate, decât se poate. La noi n-am văzut oameni care să fie gângavi în exprimare și diamantini în gând.
Limba română e o limbă grea?
Radu Paraschivescu: E o limbă grea mai degrabă pentru străinii care încearcă s-o învețe și care constată că numărul excepțiilor îl depășește pe cel al regulilor. Dar, te-ai născut în limba asta și ai deprins de mic toate mecanismele ei și ai și o proteză obligatorie, aș spune, care te ajută să interiorizezi și mai bine toate lucrurile, iar proteza asta se cheamă școală. Cu condiția să vrei s-o frecventezi. Și cu condiția să fii acolo și cu mintea, nu numai corpul. Dacă ești ca-n bancul cu Bulă – e frumos la școală dar se pierde prea mult timp între recreații – atunci firește că poți ajunge un politician așa cum sunt mulți din ziua de azi. Pe de altă parte, sigur că există oameni care au un acces mai opintit la limba română, dar suplinesc prin franceza pe care o vorbesc. De exemplu, doamna Vasilescu care a inventat niște formule noi pentru toată lumea, în frunte cu poporul francez. Cred că asta este ordinea: școală, anturaj și autoîmbunătățire. Autoîmbunătățire nu înseamnă numai bibliotecă. Nu o să-i transformăm acum pe politicieni în niște studioși palizi, încercănați, care toată ziua buchisesc. Dar din când în când e bine să te primenești mintal. Există biblioteci, există librării, există Kindle, există e-reader, tot felul de dispositive, poți citi în avion, poți citi pe bancă în parc, totul e să vrei și totul e să fi avut un om care să îți deschidă gustul.
Nu credeți că parcă e o involuție constantă în ceea ce privește discursul politic și oamenii politici? Parcă în anii ‘90 se vorbea mult mai corect decât acum în spațiul public.
Cumpara cartile lui Radu Paraschivescu cu autograful autorului de pe Giftbooks
Radu Paraschivescu: Nu parcă, ci în mod sigur se vorbea mai corect. Anii ‘90 au o ecuație care trebuie lămurită. În primul rând, guvernul Petre Roman a adus în față niște oameni stăpâni pe mijloace, îi țin minte și acum – chiar atunci când nu eram de acord cu ce făceau ei, cu punctul lor de vedere sau poziția lor politică. Dar îi percepeam ca pe niște oameni instruiți. Eugen Dijmărescu – mă rog, dau un nume la nimereală. Petre Roman însuși era poliglot, era pus la punct, chiar dacă făcea și nefăcute. Dar ca ținută publică și discurs public era dacă nu fără cusur, în orice caz foarte bun. Avantajul aceste prime serii este că venea după o serie de idioți. Veneau după un guvern în care existaseră semi-analfabeți, în care existaseră sfertodocți, în care existaseră oameni cu puțină școală. Cei de după 90 câștigau oricum prin comparare, la fel cum Ion Iliescu a câștigat prin compararea primă cu Nicolae Ceaușescu. Iliescu în primele două luni părea o combinație între Pico della Mirandola, cu Mozart și cu Pelé. Până când lumea s-a lămurit ce hram poartă – deși e ateu. E adevărat însă că ceea ce avem astăzi duce comparația chiar înainte de 1989, prin anii ‘50-‘60, pe vremea lui Chivu Stoica. Eu am sesizat asemănări între discursul public al premierului Dăncilă și discursul – dacă i se poate spune așa – lui Chivu Stoica. Chivu Stoica era cazangiu de meserie, proptit acolo într-o funcție înaltă, pentru că așa se făcea atunci promovarea politică pe linie de partid. Viorica Dăncilă, în schimb, este europarlamentar. Sau cel puțin așa susține. Și cel puțin așa a fost văzută, inclusiv de colegi din Parlamentul European. Ei s-au mirat poate că are organul vorbirii, pentru că n-o auziseră niciodată deschizînd gura în sesiunile Parlamentului European. Prin urmare, sistemul de așteptări și de pretenții față de premierul actual ar trebui să fie altfel calibrat, decât cel al lui Chivu Stoica, Dăscălescu sau Verdeț. Sau față de colegele de tip Suzana Gâdea, Alexandrina Găinușă și alte asemenea arătări.
Puteți să-mi dați exemple de felul cum vorbea Chivu Stoica?
RP: N-am o memorie atât de bine exersată, dar în orice caz era un discurs frust, de tip dulău de partid, cu un fond lexical minimal, cu îndemnuri, cu multe “hai”-uri, hai să facem aia, hai să facem ailaltă și cu cele câteva cuvinte obligatorii: credința oarbă, deși credința e un cuvânt complicat în perioada aia, dar credința oarbă deja însemna altceva, devotament pentru cauza partidului, până la sacrificiu de sine. Era un om primitiv în manifestări. Nu era singurul. Să ne aducem aminte de felul cum vorbea Ceaușescu, care, lăsând la o parte viclenia lui rurală, era un om primitiv. Că era și un om sangvinar și a împușcat cu mâna lui la colectivizare, la Constanța, asta e altă discuție. Dar, cine l-a auzit, și eu l-am auzit de multe ori, după hazul inițial în fața rateurilor pe care le dădea, era cuprins de o mare tristețe. Pentru că șeful unui stat nu putea rosti corect cuvântul august, spunea agust, spunea copentiție în loc de competiție, ezigstă în loc de există. Suntem acolo, acum. Cu ministrul educației care dă bară după bară, cu doamna Vasilescu care spune le march du tramvai, crezând că spune le marché du travail, cu premierul care vorbește cum vorbește, cu alți domni și doamne… Suntem cazați din nou în ciupercăria din anii 80 să zicem.
Putem să spune că și discursul cotidian s-a prostit…
Radu Paraschivescu: S-a deteriorat…
Poate și dintr-o nevoie de agresivitate, discursul de azi e mult mai agresiv, Sanda Golopenția avea o remarcă, zicea: “a apărut o bucurie rea a vorbitului și a scrisului răstit”. De vreo 10 ani am început să fim tot timpul răstiți, și la televizor, și pe stradă. Mai țineți minte când trebuia neapărat să te cerți ca să ajungi la televizor?
Radu Paraschivescu: Nu știu dacă e bine folosit imperfectul, trebuie și acum, nu trebuia numai acum 10 ani. Pe de altă parte dacă vorbești cuviincios și discret și nu-ți întrerupi interlocutorul, nu te auzi. Și riști să ți se reproșeze lucrul ăsta și să nu fii un bun partener de conversație pentru că nu ești suficient de răstit, nu ești suficient de urzicat, de opărit. Or, cred că una dintre explicații, dar e o explicație empirică, este că acum vorbesc mult mai mulți decât vorbeau acum 20-25 de ani. A existat un prim val imediat după 90, când oricine avea ceva de comunicat țării venea la televizor: femei în costum național, gospodine, profesori universitari, strungari, pentru că era libertatea aia de după clopotul de sticlă. După aia a existat o pauză, a existat o relativă echilibrare a lucrurilor, iar de vreo 10 ani încoace, poate chiar mai mult, vorbesc tot mai mulți. Și scriu tot mai mulți. Și atunci ideea, destul de strâmbă, e că se aude cel care vorbește mai tare. Mai răstit, mai la do de sus, cel care-și acoperă partenerii de discuție, cel care are vocația certărețului, a conflictualului. Premierul nu e conflictual, ni s-a spus, cei de pe la televiziuni sunt, o bună parte dintre ei, începând cu moderatorii. Să nu uităm că nu a dispărut subspecia moderatorului nemoderabil, care fiind incapabil de moderație, n-are cum să le pretindă așa ceva celor cu care stă de vorbă. Ca să nu mai zic de moderatorul-plutonier care zboară afară invitați din emisiune, pentru că părerea lor nu coincide cu a lui. Le-am văzut și p-astea, le-am văzut chiar de la doamne, asta e interesant. Că doamnele, de la care pretinzi o cotă de diafan sau de delicatețe, devin majuri. Își pun chipiul și încep să te articuleze, să te zboare din platou, să se zborșească la tine, or asta e cel puțin straniu, câtă vreme nu asta e fișa de post a unui moderator. Cuvântul în sine ar trebui să spună niște lucruri.
Țin minte o întâmplare când o televiziune din România și-a deschis filială în Republca Moldova. Moderatorul trebuia să-i incite, iar invitații nu se lăsau deloc angrenați. La un moment dat unul dintre invitați spune Dar, doamnă, de ce sunteți așa nervoasă?
Radu Paraschivescu: Asta îmi aduce aminte, mutând zona, de un antrenor român de fotbal care le cerea elevilor săi, la o echipă din Insulele Feroe, să se tăvălească pe jos în careu ca să ceară penalti și ăia nu pricepeau, și spuneau da de ce să ne tăvălim, nu ne-a făcut nimeni nimic, nu-nelegeți, trebuie să-l convingeți pe arbitru, dar de ce să-l convingem pe arbitru? Și era un dialog al surzilor între niște oameni de o bună credință exemplară și un om care venise chitit să-i învețe trișul, ce învățase și el de la alți așa ziși pedagogi voia să aclimatizeze acolo, dar fără șanse de succes.
Care par cele mai frecvente greșeli în ultimii ani în discursul public?
Radu Paraschivescu: Greșeli de exprimare, de asta vorbiți. Sunt acele greșeli, despre care lumea alfabetizată tot scrie fără rost, care vor deveni normă în dicționar la un moment dat. ”Decât” în afirmativ, el există și în afirmativ, dar în construcții camuflate de genul: decât să beau apă, mai bine beau coniac, dar altfel nu. Ei bine, decât-ul asta, am decât 2 lei, am fost decât până la colț, eu cred că va deveni normă în zece ani. Mi se spune că sunt pesimist, dar, țin minte vorba lui Göbbels: o minciuna repetată de un milion de ori devine adevăr. O greșeală repetată de un milion de ori devine normă.
Si vor exista mereu avocați a ceea ce se cheamă geniul viu al limbii, care vor justifica încadrarea unei prostii în dicționar și Gramatica Academiei prin faptul că ține de geniul viu al limbii. Mâine-poimâine ne trezim că și dezacordul ține de geniul viu al limbii și confuzia de termeni, tu o să vrei să spui pariser și o să te gîndești la nestemată, și o să ți se spună că sunt sinonime, că ăsta e geniul viu al limbii. Geniul viu preia tot ce merită preluat. Da, tot ce merită preluat. Dar greșeala flagrantă nu merită preluată, merită corectată. Decât-ul este una dintre ele. Cred că se va sări peste preopoziția în acuzativ ca în ”pe care”, și așa avem prim-miniștrii care își valorifică detenta și sar peste ea. Cred că va exista doar ”care”, și va exista fără flexări, fără căruia, căreia, al cărora. Astea-s mofturi. La un moment dat care va deveni invariabil. Pot să dau acest pronostic, îi văd pe oameni cum vorbesc, nu neapărat din politică, din toate zonele. Am o fată care îi duc flori. Am auzit construcția asta. Merg la restaurant cu niște colegi care am fost cu ei și-n tabără… care va deveni un fel de element de legătură universal. ”Ca și”-ul care este o mare fiță, el nu e doar o încercare jalnică și abuzivă de evitare a unei cacofonii. Este – pentru cei care îl folosesc aiurea – de fapt o formă de eleganță a discursului. O să râdeți. E mai finuț să spui ca și în loc de ca. Sigur că este o anomalie. Există ca și în construcții de tip „baschetul ca și voleiul e un sport de echipă”. Aia da. Sau ”Vargas Llosa, ca și Herta Müller, a luat premiul Nobel pentru literatură”. Dar să spui ”eu, ca și moderator”, înseamnă să nu fi dat pe la școală, fiindcă astea se învață în gimnaziu. Cred că și ca și-ul va deveni nu acceptat, va deveni obligatoriu. Cei care vorbesc corect vor forma un soi de trib, de sectă, care se va refugia undeva în păduri și doar seara vor vorbi corect, pe ascuns, să nu-i vadă nimeni. Dimineața vor reveni în cetate, vor spune ”ca și”, ”decât” în afirmativ, ”fata care am văzut-o”, după care seara iar se vor duce și vor face o cură mică de română corectă.
Primesc o mulțime de articole de la studenți, de la masteranzi. Și apare tot mai des eliminarea anticipării complementului indirect „Iohanis cere parlamentarilor…”
Radu Paraschivescu:”Le”-ul s-a dus de mult.
Asta se întâmplă probabil din cauza englezei.
Radu Paraschivescu: Da, dar există si fenomenul invers, in ziare de sport vedeți „Anglia a bătut-o pe Columbia”, ca și cum Columbia era o fată nărăvașă, care merita două la fund. Ați observat bine, și asta e o problema
Calcurile din engleză sunt un dezastru.
Radu Paraschivescu: Sunt multe și au intrat deja în fibra limbii, asta e partea proastă. Încerc să le spun oamenilor, încerc fără niciun fel de spor, că expresia ”nu vrei să știi” este o tâmpenie în limba română. ”Nu vrei să știi ce am pățit la piață.” Din englezescul you don’t want to know. You don’t want to know înseamnă “mai bine să nu știi”. Aia e traducerea. Dincolo de tribute care e tradus tribut în limba română, uitându-se ce-i tributul de fapt, lumea neștiind că tribute înseamnă omagiu.
Sau ”a face sens”.
Radu Paraschivescu: Sau a face sens, da. Sau „vrei s-o iei pe aici”. Te întreabă cineva cum să ajungă în Piața Amzei și tu îi spui „vrei s-o iei pe aici”. În loc să-i spui e preferabil, e bine s-o iei pe aici, e indicat s-o iei pe aici. You wanna take this way e în engleză. Astea sunt lucruri împotriva cărora nu știu câți mai emit opoziție, cred că puțini. Și cred că geniul viu, de fapt, maschează o majoritate prezentă, omniprezentă, care folosește aceste forme deraiate de exprimare, iar ele vor ajunge la un moment dat bagajul nostru obligatoriu. N-am cum să fiu vesel și să anticipez că lucrurile vor arăta bine.
Gabriela Firea – e dintr-un articol din carte – se indigna ca funcționarii europeni îi ”pun furci caudine”…
Cumpara cartile lui Radu Paraschivescu cu autograful autorului de pe Giftbooks
Radu Paraschivescu: Da, iarăși necunoașterea expresiilor e o altă problema. Furcile caudine au fost batjocorite de multă lume, nu numai de Gabriela Firea. Și Oana Zăvoranu mi se pare că într-o emisiune, în care îl avea invitat pe Marius Țeicu, a spus că Marius Țeicu s-a strecurat printre furcile caudine din platou. Alea erau cablurile cred, sau ce aparate, ce mai erau instalate pe acolo, ca să le aducă invitaților amandine. Dacă ai un pic de curiozitate și te uiți, mai ales că ai motoare de căutare, ai dicționare, ai tot felul de instrumente, afli ce e cu furcile caudine, știi ce s-a întâmplat cu ele.
O altă expresie, pe care 99% din vorbitorii noștri o folosesc aiurea, este povestea cu ”afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul’. Ei vor să spună că una vorbești, alta fumezi. Asta e ce vor să spună. Dar‚ ”afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul”, eu am explicat lucrul ăsta, nu știu dacă am fost crezut, vine din cu totul altă zonă, vine din zona circurilor din interbelic. Ca și acum, și atunci, venea circul ambulant, se ridica un cort și înăuntru se petreceau numerele de dresură, comicăriile șamd. În jur era un gard, iar pe gard era un afiș pe care era desenat un leopard care sărea printr-un cerc de foc. Și cel care dădea bilete spunea: ”afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul”, adică aici ce vedeți e doar un desen. The real thing este înăuntru, dar pentru asta trebuie să luați bilet. Ăsta e sensul adevărat. Lumea nu știe. Și mai sunt, sunt multe. Asta cu furcile caudine e flagrantă, e urâtă. Și cutia Pandorei folosită abuziv și inexact de multă lume. A ajuns să fie accesoriu de modă. Am auzit-o și așa.
_____________
RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.
Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină(Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri(Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018).
Cumpara cartile lui Radu Paraschivescu cu autograful autorului de pe Giftbooks
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Savuros ca intotdeauna, dl Radu Paraschivescu.
Chiar si in sport (fotbal), nu doar in problemele de limba vorbita corect.
De ce s-ar chinui cineva sa salveze o limba moarta?
Lasati limba romana sa dispara, sa fie inlocuita cu engleza, poate ajungem printre tarile in care engleza e limba oficiala, ar fi un lucru bun in foarte multe moduri.
Printre care si faptul ca PSDistii vor fi nevoiti sa se exprime gresit in limbajul semnelor, macar nu ne mai polueaza fonic si nu ne mai fac de ras peste hotare.
Dece m-as chinui sa te citesc si sa-ti raspund? faci parte din ceva „mort” :P
Excelent, un raspuns bine meritat!!
Poate ar trebui să ne preocupe mai mult conținutul decât forma. De la Alexandru Graur și George Pruteanu încoace, se vor găsi mereu niște oameni care sancționeze greșelile altora și niște oameni satisfăcuți de admonestările primilor la adresa acelor altora, dar e de preferat să ne intereseze ideea exprimată, nu forma.
Până și un copil de 5 ani are uneori de spus lucruri pe care am face bine să le ascultăm, indiferent cum pronunță și cum își formulează ideile.
O scenă antologică mai jos: Why did you flip off Miss Pasternak? :)
Two and a Half Men
https://www.youtube.com/watch?v=xsKWHoFm79E
„Mi-e destul de greu să cred că un om care vorbește nu doar incorect gramatical, ci și șleampăt, dezlânat, poate să gândească așa cum trebuie, încheiat la toți nasturii, coerent, logic și realist” („decat” un citat din primul paragraf).
@nnm – s-ar putea ca părerile noastre despre coerență, logică și (mai ales) realism să difere în mod semnificativ.
„Decât” că limbajul e o unealtă de comunicare, iar gramatica stabilește regulile. Dacă vrem să comunicăm trebuie să respectăm toți aceleași reguli…dacă le-am învățat și chiar vrem să comunicăm!
@ELENA – nu, stimată doamnă, în lumea reală gramatica e moft. Scopul comunicării e să ne facem înțeleși, nu să ne tresalte inima în piept de mândrie când realizăm cât de corect ne exprimăm. Acel sentiment e altceva, se ocupă de el psihologii :)
Există limbi reglementate la nivel academic, cum sunt franceza și germana. Comunicarea cu ajutorul variantelor lor literare nu este cu nimic mai eficientă decât în Bavaria sau în Midlands, ba dimpotrivă.
E dreptul dvs sa faceti apologia mediocritatii, si sa va luati exemplele fix acolo unde ea se exprima mai „eficient”.
Nu aveti dreptul insa, sa declarati ineptii ca „gramatica e un moft”, doar pentru ca atat ati inteles dvs din viata pe care ati trait-o pana acum! Puteti spune „eu cred ca e mai bine sa fii ignorant decat cultivat”, dar nu puteti spune „asa este mai bine!”. Chestie de buna educatie si de respect…
@Ela – ați văzut clip-ul pentru care am pus link-ul de mai sus? Se schimbă ceva din înțelesul comunicării, în funcție de exprimarea folosită în cele 3 cazuri din clip? Sau discutăm ca să ne aflăm în treabă?
Acel clip ilustrează cel mai bine problema, oamenii vorbesc cum știu ei și se înțeleg cât se poate de bine, dar regulile profesoarei sunt altele.
@Ela – dacă ne uităm la personajele lui Eric Berne, s-ar zice că atunci când îmi faceți morală și invocați nevoia de bună educație și respect, cel care mi se adresează este Părintele Critic, nu Adultul. Personal, nu obișnuiesc să adopt postura de Copil Adaptat, distracția mea favorită e să fiu Copilul Rebel și să enervez la culme Părintele Critic. Dvs ce ziceți, psihologia se aplică doar pentru alții? :)
Eu cunosc multi rebeli, pe care ii ador, si toti fara exceptie au, atat educatia cat si stapanirea gramaticii (mai multor limbi!), impecabile.
Se pare ca lumea e un pic mai vasta decat pare unora… :)
Mai contează și forma, stimate Harald… Chiar foarte, foarte mult… Dar, probabil, doar pentru cei din secta de care pomenește domnul Radu Paraschivescu… Și din care simt și eu de mai multă vreme că fac parte… Am început să fiu de-a dreptul uluită când mai aud că un personaj are grijă să ducă o frază până la capăt și să pronunțe cuvintele integral, nu doar pe jumătate sau pe sfert… Din forma asta pe care o cam puneți deoparte face parte și vocabularul bogat și absolut încântător pe care îl folosește domnul Paraschivescu… Iar în privința ideilor, vă rog mult să mă iertați, dar cum pot ajunge ele în plenitudinea lor la interlocutor dacă nu sunt exprimate corect gramatical și cu sensul adevărat și adecvat al cuvintelor folosite??? Întreb și eu…
@Cornelia Topală – ar fi o experiență nemaipomenită să vedeți cum se vorbește engleza în Midlands. Până când nu reușiți să înțelegeți ce spune un șofer de autobuz sau o casieră de supermarket de prin satele din Lincolnshire, n-o să aveți idee în ce constă esența comunicării :)
Există mai jos un comentariu semnat de @gigel 27/07/2018 la 15:05, descrie perfect și punctul meu de vedere. Obsesia asta pentru corectitudine în exprimare e un dead-end, pe românește o fundătură elitistă care nu duce nicăieri. Presupun că și Dvs. la fel ca și Dl.Paraschivescu, vă cumpărați cele necesare traiului de la oameni simpli care vorbesc destul de aproximativ românește. Dar ei fac țara aceea să funcționeze, nu Dvs. No offence.
Nu cred că mai are rost să o tot blamăm pe Dăncilă. Prostia are multe fețe, de la prostul agresiv-lătrător (Codrin, Băsescu, Șerban, etc.), prostul gomos-autoritar (Nicolicea, Oprea), prostul harnic și vesel (Daea), prostul sinistru și încleștat de tip Coldea sau Andrușca, în sfîrșit, sînt o grămadă de tipologii, dar pînă la Dăncilă nu am văzut pînă acum cel mai jalnic tip de prostie, prostia tristă. E dureros să vezi un om care știe în adîncul sufletului că este un prost iremediabil și parcă împotriva voinței lui este osîndit să vorbească în public, să răspundă la întrebări despre lucruri de care habar nu are, fiind silit în fiecare zi să se facă de rîs la scenă deschisă. Nu-i de vină animalul, de vină este dresorul care expune o ființă fără apărare (pur și simplu femeia asta este slabă de minte, cum zicea bunica) batjocurii publice. Sincer, mie îmi este milă de ea.
Eu cred ca trebuie s-o blamam. Trebuie sa inteleaga, atat ea, cat si restul pretendentilor la astfel de functii, ca nu poti reprezenta o tara asa pur si simplu. Persoanele publice ar trebui sa aiba, daca nu competenta, macar simtul ridicolului. Un bun-simt taranesc (in sensul bun al cuvantului, e trist ca trebuie precizat) cel putin. Daca am tolera astfel de persoane, fie si mergand pe ideea ca a gresi e omeneste, ar fi echivalent cu o resemnare, o capitulare. Oricine are dreptul de a nu sti, de a face greseli, incusiv de a se face de ras, dar nu are dreptul de a face de ras o tara, de a risipi resurse pretioase datorita propriei incompetente. Reiau ideea din primul pargraf, daca un om nu e capabil sa se exprime corect, e greu de crezut ca poate gandi coerent.
@cetateanul turmentat: Radu Paraschivescu scrie despre pocirea limbii romane de catre politicienii guralivi care inunda televiziunile de propaganda, zise „de stiri”. Tu tii mortis sa redirectionezi mesajul sau amar-ironic printr-o postare vadit partizana si plina de injurii. Doar o vorba vreau sa-ti mai spun (sic!), pentru ca atitudinea ta imi pare a fi o caracteristica generala a discursului celor care distrug azi idea de opozitie politica la mastodontul PSDA3LDE: de furia asta bezmetica profita exact cei pe care ii detesti. De exemplu, Serban Nicolae, desi este o canalie, vorbeste corect romaneste. Tu pari desprins din filmele din debutul cinematografiei, in care eroii sunt frumosi si fara prihana, iar ticalosii sunt hidosi si absoluti. Trezeste-te, omule! (…desteapta-te?). Lipsa de discernamant este un gropar la purtator.
P.S. Numele tau ar trebui sa fie #vaidenoi!
P.P.S. In cazul lui Basescu, esti chiar deplasat, limba romana vorbita de Basescu fiind mult mai curata, mai fluida si mai stilata decat cea folosita de tine. Chiar si atunci cand este agresiva.
”idea de opozitie politica” după cum spui matale, chiar asta este, o ide și atît. Cum uneori zeii vorbesc prin gura unor muritori nevinovați care se cred judex (n-ai specificat de care, castrensis, sau terrestris, eu de ex. am spus că-s cetățean turmentat), poate că ar fi nevoie și la noi de niște Ide ale lui Marte, altminteri pontifex maximus de Teleorman o să radă tot fiindcă opoziția asta este sublimă dar lipsește cu desăvîrșire. Mersi de sugestia cu #vaidenoi și ca să-l parafrazez pe amicul meu Costică din ”Repausul dominical” nu poci zice decît ”E ‘mb’avo! Auzi ce ide’ f’umoasa a’avut m’…” (poanta este numai pour les connaisseurs)
Amice,…!
Raspunsul tau nu face decat sa demonstreze ca tipul de comentariu/atitudine pe care le te incapatanezi sa le difuzezi sunt asumate constient si urmaresc un singur lucru: „Credeati ca nu se poate mai rau decat PSDA3LDE? Uitati-va la mine, eu sunt dovada ca se poate!”.
P.S. Singura solutie: #vaidenoi sa se transforme, neaparat in mod natural si pasnic, in #vaidemine. Bafta, sunt sigur ca norocul este de partea ta (nu, nu din cauza curajului). De la birja la teleGuta si de la teleGuta la car, doi pasi in directia buna, nu? Pentru mine esti deja prafuit.
Aoleu, era să uit, pînă la amicul Băsescu care vorbește mai curat, mai fluent și mai stilat decît un amărît turmentat ca mine, nu știam că în limba română există ” scufundaseu, votaseu, preluaseu”. Vezi aici cum șacalii îi rup aorta pentru formele verbale de mai mult ca perfect (persoana I, plural) terminate în „-seu”, în loc de „-seră” . De văzut de la sec. 30 https://www.youtube.com/watch?v=IGkadotO7Kg
CT, savuroasă îți este clasificarea proștilor. Dovedește spirit, inclusiv analitic, și predilecția de a privi lucrurile da capo.
Privitor însă la prostia tristă, parcă nu ți-aș da dreptate! Mai ales când ea este dublată de o prostie egoistă. Dacă Dancilă realizează în sine ei iremediabilitatea prostiei deținute, atunci ar pricepe și că nimeni în afara șefului de partid nu-i cere sacrificiul blamării publice. Prostia insistentă cu care o face poate avea doar explicația realizării personale, a buzunarului căptușit și a unui loc eligibil pentru un nou mandat european. Dar pentru asta riscă însăși securitatea și viitorul unor întregi generații, ceea ce nu mai poate fi privit nici măcar cu îngăduință, darămite cu milă.
Nu pricepe nimic și nici nu o interesează. Dăncilă judecă funcția asta prin oportunitatea cîștigului bănesc și a unui viitor mandat pe bani in parlamentul UE, chestii care îi vor da posibilitatea achiziționării mai multor borcane de zacuscă, mărgele, țoale cu paiete, pantofi cu toc, ojă jmekeră cu picățele, bașca un dat peste nas vecinilor de scară și foștilor colegi și profesori care probabil că rîdeau de ea. Este limitată (uite că n-am zis tîmpită!) la modul absolut și dezarmant și în același timp fabulos de proastă, cred că asta-i răzbunarea lui coana Leana pe România trimisă de pe lumea ailaltă!
Acum vreo 150 de ani generalul prusac Helmuth von Moltke (tatal) a emis teoria celor patru categorii de ofiteri, preluata ulterior in managementul modern.
A. prosti si lenesi: buni pentru sarcini repetitive si simple. Nu pot progresa. Au foarte rar cate o idee buna, care insa trebuie validata de altii.
B: inteligenti si harnici: Sunt lideri slabi, nu trebuie promovati pana la varful piramidei, dar sunt buni executori.
C: prosti si harnici, sunt cei mai periculosi, trebuie supravegheati constant sau dati afara.
D: inteligenti si lenesi. Acestia trebuie promovati la varf. Sunt suficient de destepti ca sa stie ce trebuie facut si suficient de lenesi ca sa gaseasca cel mai usor si rapid mijloc de a atinge obiectivul.
E urat sa vorbesti despre o doamna folosind cuvinte grele, dar doamna VD se plaseaza clar la punctul C. Nu stiu care din liderii politici de azi ar intra in categoria D, ma tem insa ca multi sunt din grupa A.
O gura de aer curat acest interviu.
Am cunoscut o persoana dintr-o anumita profesie, in ideea ca m-ar fi putut reprezenta la un for international cu o jalba si, in toiul discutiei, am tresarit cand am auzit expresia ”ca a trecut prin furci”.
Cu cateva minute inainte imi tinuse un discurs cu cat de bine ”motivasera” si deci scuzasera niste judecatori psd-isti fapta unei facultati corupte pana la nivel de falsuri in Monitorul Oficial al Romaniei (sau ce a mai ramas din ea). Tot persoana respectiva mi-a mai spus, mie, ca persoana lovita crunt de coruptia din mediul pseudo-universitar (dupa ce ii platisem onorariul): ”Ce aveti toata lumea cu coruptii astia? Pe cine sa punem in loc?”. Chiar asa. Ce aveti toata lumea cu necititii astia? Pe cine sa punem in loc?
Snut dixlesici, donmule.
Parabola cu Insulele Feroe este exemplara
Probabil ca atunci cand justitia ii ia casa , Presedintele Insulelor Feroe
se duce si depune imediat intr-un cont al Statului
toate chiriile incasate pe nedrept.
Si nici notarii sau functionarii de la Cartea funciara
din Feroele de Sus nu obisnuiesc sa se tranteasca in careu,
atunci cand au de facut un act care ar putea sa-l
supere pe Ministrul Balenelor.
Binevenite observatii. Cred ca domnul Parashivescu isi raceste gura degeaba, pentru ca strambarea limbii incepe de la cei care, chipurile, sunt mai educati, majoritatea prin universitati romanesti sau de aiurea.
Petre Roman si A Severin ne intoxicau in anii 90 cu frantuzisme, astazi mai toti politicienii vorbesc prost atat engleza, cat si romana. Cand insa si domna Zeca-Buzura face greseli de limba romana intr-o emisiune de cultura este o dovada ca trenul a plecat din statie.
Mi-a placut mult dureroasa afirmatie : o greșeală repetată de un milion de ori devine normă. Acum cateva decenii cand un copil face o mica greseala era pedepsit ca sa nu repete greseala, astazi insa suntem incurajati sa vorbim prost, de scris nici nu mai vorbesc.
Aparitia procesoarelor de cuvinte a avut perversul efect de a obisnui tinerii sa scrie neglijent, bazandu-se de multe ori pe dictionarul procesorului de text si de functia de autocorectie. Lucrurile sunt valabile si in alte tari mai cu stafi: eu corectez rapoarte ale unor colegi mai tineri, scrise in engleza, limba in care s-au nascut, si ma ingrozesc cat de prost pot scrie astazi oameni care au trecut prin universitati serioase. Majoritatea n-au cunostinte de baza de gramatica. Singurii cae scriu mai ingrijit sunt cei care au facut liceul intr-o institutie privata.
A propos de des mentionata vorba atribuita lui „Göbbels: o minciuna repetată de un milion de ori devine adevăr”. Acesta formulare n-a fost rostita asa de Goebbels, ea este o adaptare libera a unui text al lui Goebbels care a spus:
Daca dl Paraschivescu isi „raceste gura degeaba”, ce rost are sa ne racim gura rizind de premierul nostru actual?
Cateodata aveti dreptate si dvs. Doamna Veorica nu intra in discutie, e a fost educata in timpul comunismului intr-o scoala de maistri si trebuia sa ramana la nivel de santier.
Bag seama ca citatul corect din Goebbels n-a aparut in textul comentariului meu. El era:
Daca exista vreun text al lui Goebbels care sa exprime ideea ca minciuna repetată de un milion de ori devine adevăr astept sa fie revelat.
@Cinicul – nu mai folosiți paranteze ascuțite, acelea sunt pentru tag-uri html, de asta conținutul lor nu apare afișat. Puneți paranteze [pătrate] sau (rotunde) – conținutul lor sigur e afișat corect. Nu știu despre acolade, dar vedem acum – {acolade}.
Multumesc, in ignoranta mea credeam ca si-a bagat nasul cenzura.
Felicitări pentru carte şi pentru interviu!
Deoarece l-aţi menţionat pe Chivu Stoica, vă pot oferi câteva exemple, pentru a se înţelege mai uşor de către cititori cum vorbea acesta.
Chivu Stoica (la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., 3 august 1953)
– Cu viile n-aţi spus.
– Cred că aici nu numai C.S.P.-ul este de vină, dar şi noi. (C.S.P. = Comitetul de Stat al Planificării)
Chivu Stoica (la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., 22 ianuarie 1955)
– Ar trebui să se facă examene.
Chivu Stoica (la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., 23 aprilie 1955)
– Nu ştiu Vidraşcu cum stă din punct de vedere al sănătăţii?
(La şedinţa respectivă se discuta despre alegerea unui nou ministru al Sănătăţii)
Chivu Stoica (la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., 18 iulie 1963):
– De fapt, scopul raportului lui Greciko este să împingă la cheltuieli mai mari.
(Andrei Greciko era mareşal al URSS şi comandant al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia).
Dialogul de la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 1 aprilie 1955. Intervenţiile cu paranteze drepte şi sic! ne aparţin.
Tov. Chivu: O sumă importantă cuprinde mijloacele de transport, sunt două tipuri: GAZ-63 şi ZIS-151. GAZ-ul are două diferenţiale, iar actualele camioane Molotov pot fi completate cu diferenţiale. Eu nu sunt pesimist în ce priveşte capacitatea noastră. Noi am studiat problema şi foarte bine se poate pune încă un diferenţial [ca] la ZIS-151. Pe această cale se pot realiza economii importante şi aici.
Tov. Gheorghiu-Dej: Să căutaţi să nu umblaţi după 7 iepuri.
Tov. Bodnăraş: În această etapă nu poate fi vorba de aceasta.
Tov. Gheorghiu-Dej: Dacă nu putem, reducem la o singură fabrică, nu ne trebuie un ZIS scump.
Tov. Chivu: Am cheltuit, am organizat şi acum s-o lăsăm? A existat la C[omitetul de] S[tat al] P[lanificării] pesimism, că noi nu putem fabrica camioane (sic!).
Tov. Chişinevschi: Eu propun să discutăm chestiunea aceasta altă dată.
Tov. Apostol: Să încheiem discuţiile la primul punct din ordinea de zi.
Pentru a înţelege cu uşurinţă spiritul care marca epoca respectivă, redăm şi unul dintre principiile de bază ale politicii de cadre promovate de Gheorghe Gheorghiu-Dej: „O singură forţă este aceea care poate să te scoată sau poate să te menţină: este partidul, conducerea partidului. Nu corespunzi, te-a scos”.
Acest principiu a fost expus de Gheorghe Gheorghiu-Dej în şedinţa Consiliului de Miniştri din ziua de 3 octombrie 1955 (orele 08.30-09.00). La ordinea de zi a reuniunii a fost un singur punct: „Despre schimbările organizatorice care urmează să fie efectuate” (reorganizarea guvernului prin eliberarea tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej din postul de preşedinte al Consiliului de Miniştri).
Sursa: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Stenograme, dosar nr. 7/1955, f. 45.
Ultimul punct al comentariului meu se referă la doctoratele care urmau să fie acordate de Academia Militară de la Bucureşti.
Extras din şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. desfăşurată la 8 august 1968:
Tov. Chivu Stoica: La punctul 4 din material se arată că academia militară va avea dreptul de a organiza învăţământul postuniversitar şi de a acorda titlul de doctor şi doctor docent în specialităţile necesare forţelor armate, căror categorii din învăţământul militar se acordă titlul de doctor şi cum îi va spune – ofiţer doctor sau ofiţer doctor docent?
Tov. Ion Gheorghe: Avem şi acum asemenea titluri pentru anumite discipline, în special în domeniul tehnic şi îi zice, de exemplu, locotenent colonel doctor în ştiinţe economice, sau în ştiinţe tehnice. Avem o anexă aici, anexa 4, unde se spune cum va fi pentru toate categoriile.
Tov. Chivu Stoica: Termină academia militară şi este ofiţer de front, el poate fi şi doctor?
Tov. Ion Gheorghe: Poate fi doctor în strategia militară, în tactica armelor întrunite, în tactica artileriei terestre şi a rachetelor, în tactica transmisiunilor, a geniului, aviaţiei etc.
Tov. Nicolae Ceauşescu: În alte ţări sunt doctori?
Tov. Ion Gheorghe: Sunt doctori şi în alte ţări, atât în ţările capitaliste, cât şi în ţările socialiste, dar nu în toate ţările socialiste şi nici în toate ţările capitaliste. De exemplu, doctori în ştiinţe militare are Uniunea Sovietică, Franţa şi alte ţări.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai sunt întrebări, tovarăşi?
Tov. Virgil Trofin: Eu aş vrea să întreb ceva. Aici se propune ca facultăţile Academiei militare care pregătesc ofiţeri de comandă şi de stat major să fie de 2 ani, iar cele care pregătesc ofiţeri politici să fie de 3 ani. Cum este organizat acum învăţământul militar, avem această diferenţă de 1 an?
Tov. Ion Gheorghe: Este şi acum această diferenţă. Pentru ofiţerii de comandă şi de stat major învăţământul este de 3 ani, iar pentru cei politici de 4 ani.
Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce cei politici să rămână cu 3 ani?
Tov. Ion Gheorghe: Trebuie să rămână pentru că au mai mult de învăţat. Ei trebuie să parcurgă atât materia pentru pregătirea în arma respectivă, cât şi pe cea politică.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu înţeleg de ce să facem acest curs de 3 ani. Eu consider că academia politică să aibă un curs separat de 1 an, de ce să apară aşa că facultatea aceasta politică este ceva mai superioară şi face cine ştie ce pregătire mai multă decât cea care pregăteşte ofiţeri pentru conducerea trupelor. Toţi trebuie să facă pregătire militară, pentru că academia militară trebuie să fie academie militară.
Tov. Ion Gheorghe: Astăzi sunt afectate mai multe ore pentru filozofie, pentru economie politică, pentru istorie, decât pentru pregătirea militară.
Tov. Chivu Stoica: Eu sunt sigur că toţi cursanţii academiei vor dori să aibă şi cursuri pentru pregătirea politică şi ideologică.
Păi, are dreptate și lumea asta cînd zice că era mai bine pe vremea lui Ceașcă! Imbecilul de Chivu Stoica a avut totuși bun simț și și-a tras pînă la urmă un glonț în cap, în timp ce Dăncilă îl pune pe fii-su consilier la curtea de conturi, iar Daea își bagă prostgenitura în ministerul pe care îl conduce. Chivu Stoica s-a împușcat, idioții actuali nu numai că nu-și fac seppuku de rușine dar se apucă și însămînțează guvernul cu proștii familiei ca să nu li se piardă urma. Guvernanți, cinstiți memoria înaintașilor voștri și haștag la guvernfăcaChivu!
@cetățeanul turmentat – vă apreciez comentariile, dar se scrie corect ”fiu-său”, indiferent cum pronunțați. Altfel se supără Dl.Paraschivescu pe Dvs. :)
Știu, dar am folosit oralitatea stilului golănesc-colocvial pentru a da tenta de bagabonțeală imperios necesară unei descrieri mai juste a mînărelilor pe care le fac țoapele și mocofanii care mînă căruța cu proști din palatul guvernamental.
Haideți să fim toleranți! Vorbitul in public este o adevărată arta. Se fac cursuri pentru asta, traininguri, se iau ore de dicție, de pronunție, de dicție. Și desigur, de gramatica. Școală din Ro nu învață nimic din toate acestea! Mai degrabă insistă pe „taci”.
Să nu uităm că existau ore de oratorie și prezentări pentru cei de la drept. Și in universități, pentru cei care se pregăteau sa devină profesori. Oare mai exista? Se ocupă cineva de ele? Cursuri de comunicare și prezentare pentru cei de la marketing.
Inclin sa cred că și în acest domeniu există o „lume paralela”. Cei care muncesc și știu să vorbească, să expună, să prezinte coerent ideile (prin natura meseriei lor), nu apar la televizor. Ei sunt în bănci, în corporații, in industrie, în avocatură. Nu au timp de televizoare. Nici nu își pierd timpul uitandu-se la ele (nu au nimic de învățat de acolo, și nici informații de luat). Ei sunt vizibili și cunoscuți în lumea lor, în cercurile lor.
Savuros!
Excelenta initiativa Contributors.ro, remarcabil invitat, instructiva dicutie, multumesc amandurora, a fost o placere sa va citesc!
Singurul aspect cu care nu sunt de acord tine de anticiparea distrugerii limbii romane, ca unica varianta posibila (unica, deoarece exprimata la modul indicativ, viitor, .nu la conditional!) :
„Cei care vorbesc corect vor forma un soi de trib, de sectă, care se va refugia undeva în păduri.”
As zice ca zarurile nu sunt lansate, iremediabil, si ca INCA depinde de noi, cei care ne respectam patrimoniul si ne pretuim identitatea, respectiv de inteligenta tuturor celor care iubesc limba romana.
Pentru „convingerea” scepticilor care confunda mondializarea si adaptarea cu asimilarea prin ridiculizarea autenticitatii, si negarea identitatii nationale 2 observatii provenite din experienta cuiva care a trait, toata viata, in afara Romaniei:
1. Conditia sine qua non pentru a vorbi CORECT o limba straina, este stapanirea limbii materne.
2. Exprimarea corecta tine exclusiv de gramatica, ca o consecinta a gandirii clare si simple, in sensul de precise, a vorbitorului.
De aceea, cel care se chinuie sa-si gomeze accentul romanesc, sau sa pronunte engleza sau chineza, exact ca nativii, isi pierde timpul si energia, inutil! In plus, este usor ridicol…
Asa cum un bucurestean STIE ca interlocutorul e oltean sau moldovean, oricat s-ar stradui acela sa „nu se vada”, la fel de bine se pricep si altii la descoperirea „impostorilor” :)
Ceea ce trebuie notat, e ca occidentalul nu judeca identic cu romanul, chestie de educatie, de mentalitate, de diferente inerente intre oameni, etc., etc.. Astfel, pentru un francez e ciudat si efectiv greu de inteles, cand romanul tine cu orice pret sa ascunda ca e „doar roman”…Si atunci se intreaba „de ce?”.
De ce un om nu-si asuma identitatea, de ce ii e rusine de ai lui, ce are de ascuns?
Invariabil, nu ai mare stima pentru acel om…desi ii apreciezi cunostintele, comportamentul elegant sau pozitia sociala, esti rezervat cand faci lista invitatilor la o petrecere…nu-l chemi.
E bizar.
Cum adica, sa-ti nesocotesti limba materna?
„cand faci lista invitatilor la o petrecere…nu-l chemi.”
Hm, asta spune multe despre cel care invita, nu despre potențialul invitat. Dacă invitatul are probleme nerezolvate și se jenează de trecutul lui, de ce are și gazda probleme nerezolvate si nu îl invită? Problemele nerezolvate ale invitatului stârnesc problemele nerezolvate ale gazdei, probabil!?
Nu este invitat pentru că nu face parte din grupul de prieteni. E mai simplu! :)
Da, străinii pot fi necruțători. În discuțiile amicale cu ei, când sunt după câteva beri și trec dincolo de politețuri, sunt sinceri când întreabă cum de putem accepta sa fim reprezentați de cei care ne reprezintă politic. Și da, faptul că îi acceptăm spune multe despre noi. Pentru că reprezentanții ne definesc, inevitabil!
De ce simplu, cand se poate complicat? :)
N-as intra, deci, in psihanalizarea „strainului”, in general (…!??), pentru simplul motiv ca nu de „el” depinde comportamentul romanului si nici asumarea, sau nu, a identitatii.
Mai bine zis, nu ar trebui sa depinda…
Aveti dreptate, nu poti vorbi corect o limba straina daca n-o vorbesti corect intai pe cea materna si daca nu ai notiuni fundamentale de gramatica. Cand constuiesti o casa trebuie sa pui mai intai o fundatie solida dar, din pacate, asta se uita astazi atat de constructori, cat si de cei care educa copiii.
Regretatul Neagu Djuvara vorbea foarte bine romaneste dupa ce facuse liceul in Francia si apoi lipsise aproape 50 ani din tara. Ion Ratiu se intoarcea din Engleteria dupa exact 50 ani de exil si vorbea corect romaneste (in afara de un usor accent). Ambii vorbeau bine romaneste si pentru ca familiile din care se ridicasera erau mandri ca sunt romani si cultivau asta la copiii lor.
Astazi avem tineri care se intorc dupa 3 ani petrecuti pe la o universitate mediocra din UK, US, Olanda, etc, si vorbesc prost atat engleza cat si romana. Cand o limba straina se invata intai din desene animate, filme si din muzica proasta (baby if you give it to me l’ll give it to you), fara minime cunostinte de gramatica, rezultatul nu poate fi decat insusirea unei limbi de mahala. Macar daca tinerii de azi ar invata limba engleza din filmele facute de BBC, din pacate ei au access mai ales la junk-ul de la Hollywood.
@Cinicul – ce părere aveți, un bavarez vorbește corect germană? :)
Care bavarez ? :)
E unu care-i reprezinta pe toti, sa stim si noi…?!!
@Ela – mergeți pe valea Inn-ului, de la Rosenheim spre Kufstein și alegeți un bavarez de pe-acolo, la întâmplare. Formați-vă o părere despre ce vorbește el și ce înțelegeți dvs,, după care spuneți-ne din nou cât e de important e să vorbească omul corect în germană, dacă s-a născut în Germania :)
E bun și nu prea exemplul cu bavarezul. Dacă-mi permiteți, aș întreba dacă un bavarez folosește în scrierea lui vocalele umlaut? Nu știu cât e de complicat să citești un text în germană fără vocale umlaut. Presupun că e mai greu decât fără diacritice. Poate ați dat peste texte de tipul :„35T1 UN G3N1U D4C4 41 R3U51T 54 C1T35T1 45T4”
@Lucian – subiectul e ”cum se vorbește”, nu ”cum se scrie”. Până acum toate comentariile au rămas în cadrul subiectului.
Mărturisesc că nu stiu. Cunoștințele mele de germană sunt destul de limitate.
Pentru mine domnul Paraschivescu e o gura de oxigen,e relaxarea care nu ti-o da nici macar un anxiolitic.As vrea sa-l aud si sa-l vad zilnic in acest ocean de prostie ,agresivitate si parvenitism care pare ca nu se mai termina.Am devenit dependenta de el,de domnul Liiceanu,chiar si de nebunul in ghilimele spus Cristian Tudor Popescu,obligat de multe ori sa treaca in lumea ridicolului si sa dea explicatii logice de care au nevoie cei care au mintea pusa pe bigudiuri.Domnul Paraschivescu e altceva ,e eleganta ,inteligenta educatia si bunul simt.Mi-e teama sa nu devin dependenta de ceva frumos si apoi sa fac zilnic eforturi in fata pacientilor nostrii care cu mici exceptii par tot mai desprinsi de realitate.Excelent interviu si vrea sa felicit si autorul interviului.Conteaza foarte mult si cum esti provocat chiar si intr-un interviu.
„e relaxarea care nu ti-o da nici macar un anxiolitic”.
Probabil, relaxarea dupa lupta corp la corp cu biata limba româna…
Două relatări suplimentare la comentariul meu anterior, pentru a nu nedreptăţii memoria lui Nicolae Ceauşescu.
Extras din stenograma discuţiei dintre Nicolae Ceauşescu şi un grup de oameni de ştiinţă conduşi de Jerome Davis, preşedintele Societăţii Sociologice Orientale din SUA (Bucureşti, 31 iulie 1969):
„Jerome Davis: Cu ce v-aţi ocupat înainte de a fi preşedinte?
Nicolae Ceauşescu: Înainte de a fi preşedinte sau în general?
Jerome Davis: În general.
Nicolae Ceauşescu: Muncitor. Însă după aceea, după 23 August 1944, am lucrat în diferite domenii de activitate.
Jerome Davis: Doriţi să ne spuneţi câteva cuvinte?”.
30 octombrie 1968, Bucureşti – Interviu cu un ziarist american:
„Cyrus Sulzberger: Domnule preşedinte, când vă aruncaţi o privire retrospectivă asupra vieţii dvs., care este persoana (bărbat sau femeie), care a avut cea mai mare influenţă asupra formării persoanei dv.? Mă refer la persoane care sunt sau nu în viaţă, cum ar fi Socrate, Karl Marx, mama dv., vreun profesor sau învăţător pe care l-aţi avut în şcoală sau altcineva.
Nicolae Ceauşescu: Nu mi-am pus problema aceasta în mod deosebit, mai cu seamă în ultimul timp. Dacă ar fi totuşi să răspund mai la general, ar fi influenţa pe care am primit-o atunci când am luat legătura cu mişcarea revoluţionară din România. Aceasta a fost prin 1932.
Cyrus Sulzberger: Eraţi foarte tânăr atunci (Nota bene: Nicolae Ceauşescu avea 14 ani în 1932!!! – nota P. Opriş).
Nicolae Ceauşescu: Da.”.
În ceea ce priveşte principiul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej („O singură forţă este aceea care poate să te scoată sau poate să te menţină: este partidul, conducerea partidului. Nu corespunzi, te-a scos”), acesta a fost aplicat ad literam în ultimii ani de Partidul Social-Democrat. A se vedea cazurile lui Victor-Viorel Ponta, Sorin Mihai Grindeanu şi Mihai Tudose. Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă este corespunzătoare (încă), în opinia conducerii partidului.
Nicolae Ceauşescu a fost muncitor înainte de 23 august 1944 aşa cum Vasilica-Viorica Dăncilă a fost europarlamentar înainte de a fi pusă într-un rol de mascotă politică la Palatul Victoria.
Cu parere de rau va spun, limba e o functie sociala, nu chestia aia din carte ceva care se invata la scoala cu o acritura de profesor si pe care multi o invata mai mult pentru stima de sine – nu ca le-ar folosi la ceva. Limba o inveti si acasa la o adica si o folosesti in functie de cum o auzi vorbita in jurul tau, sau de ce iti trebuie.
Ce simtiti acum ca o denaturare a limbii este faptul ca oamenii pot sa traiasca si vorbind o limba romana aproximativa. De aici ar trebui sa porniti cand ii judecati pe ei, societatea nu le cere mai mult in materie de limbaj, comunicare, functii cognitive, etc. Se pot angaja paznici sau la agentiile de pariuri sau casieri la supermarket fara sa stie prea multa gramatica si cu atat mai putin literatura. Din contra, daca ar sti mai multa, ai avea un nivel cognitiv mai ridicat si ar ridica probleme existentiale incompatibile cu interesele societatii care ii tine captivi acolo. Stiu, discutia e mai ampla, dar hai sa o pastram simpla.
Marea greseala pe care o fac lingvistii si cam toti cei care au citit mai mult de 5 carti in viata si se cred automat destepti, este sa creada ca au un fel de monopol asupra limbii romane. Ei stiu ce e bine si ce e rau in materie de evolutie a limbii, un fenomen social in care ei sunt minoritari pana la urma.
Bag seama ca in ultima fraza ati reformulat in mod politicos o fraza celebra: prosti, dar multi. Daca de fiecare data am ceda directie indicate de cei multi cred ca am tinti spre cel mai mic numitor comun.
Pai, e chiar preferabil sa vorbeasca despre un subiect, cei care il stapanesc, nu diletantii!
Apoi, limba nu e doar utilitara, ci ea reprezinta si o carte de vizita a vorbitorilor, un fel de podoaba, deoarece se hraneste din cultura pe care, concomitent, o exprima.
Cu cat popoarele sunt mai inapoiate, in sensul civilizatiei occidentale, cu atat se folosesc mai mult de onomatopee, decat de cuvinte formulate inteligibil.
Problema intervine atunci cand vorbitorii de limbi evoluate, ca romana de ex, o mutileaza din pura si suverana prostie si, sub pretext ca sunt multi, prostii sunt lasati sa-si faca damblaua…
Dictatura majoritatii este, inainte de toate, o dictatura… :(
In Suedia paznicii sunt betivi, decazuti si incapabili de rostire articulata? Exista vreo legatura intre agramatismul lui Ceausescu, daramarea de catre acelasi a bisericilor cu punerea osemintelor domnitorilor in saci, cu daramarea satelor (Vladiceasca -razed, Snagov – destroyed), interzicerea avorturilor la pachet cu penuria provocata de prezervative si inexistenta absoluta a anticonceptionalelor, raderea unor cartiere de vile, case, strazi, proprietati personale, vieti, a zeci si zeci de monumente istorice (Hanul Galben, Hala Unirii, Biserica Enei, Manastirea Vacaresti – pentru cine n-a citit inca cinci carti in viata, sa ia „Dictionarul artei medievale romanesti” a lui Vasile Dragut si pe urma sa caute pe internet, incercand o simpla intersectie a multimilor), inundarea cimitirelor de catre lacuri de acumulare, infometarea unui intreg popor, asasinarea directa a lui Gheorghe Ursu, asasinarea indirecta a douazeci si cinci de mii de tinere prin criminala amintita politica, aruncarea copiilor in orfelinate in conditii de lagar de concentrare… Nuuu, nu are nicio legatura decaderea pana la abjectie a unui popor prin asaltul groaznic asupra tuturor tipurilor de decenta comis de analfabeti ticalositi si ignoranti, nu doar agresivi, ci hazi si sinistri membri ai familiei de afini ai lui „popoarili”, „picerili”. Traiasca originea „sanatoasa” (cu cat mai josnic, cu atat mai „sanatos”). Fara exigente. Exigentele sunt mofturi. Simpleton.
Multumesc si eu pentru articol. Mi-ar placea sa-l citesc mai des aici pe Radu Paraschivescu. Poate ca o preocupare ca asta l-ar distrage de la scrisul propriu-zis, dar scrisa ar fi si aparitia pe contributors.
Ma gindesc totusi ca „succesul” celor care vorbesc sau scriu incorect se datoreaza si discretiei celor stiutori de carte: se dovedeste ca nu e igienic sa lasam atit de mult spatiu celor care n-au ce spune dar care vorbesc, celor care n-au idei dar scriu.
P.S. Apropo, din cite stiu, in limba romana nu exista substantivul triş.
la cum merg lucrurile tara asta e pe cale de disparitie. mai bine ati vorbi la trecut despre acest neam. acum sintem doar un popor de imbecili vorbind o limba limitata la nu mai mult de 1000 de cuvinte. cei care mai au un minim de decenta, cereti demisia, incepeti cu presedintele mascarici.
Domnule Paraschivescu, ce spune Pierre Bourdieu despre cei care vorbesc corect?
Cu multumiri anticipate pentru raspuns.
C.
Limba a fost folosita mai peste tot ca mijloc de centralizare si unificare a statelor si de impunere de catre clasele dominante a propriu-le dialect. Cand clasele dominante vorbesc prost acest grai va fi preluat de cei mai putin instruiti.