sâmbătă, februarie 4, 2023

Într-o teacă: jurnalismul și literatura

De la întrebarea dacă jurnalismul și literatura încap în aceeași teacă a plecat tema conferinței Jurnalismul și literatura.Similitudini și diferențe organizată la Universitatea din Oradea la mijlocul lui octombrie 2018. Cercetători, profesori universitari, jurnaliști au dezbătut subiectul insuficient clarificat de-a lungul unei istorii de două secole, pe care Marian Petcu, reputat istoric al presei, a investigat-o în lucrările sale. Deși primii publiciști români s-au ales dintre scriitorii secolului al XIX-lea, iar Eminescu a fost și un strălucit gazetar, totuși accentul a căzut adesea pe diferențe.„Deși cele două categorii de mânuitori ai condeiului lucrează pe câmpuri diferite, deși logic ar fi fost să tragă – și unii și alții – câte o brazdă paralelă în ogorul scrisului… și literații și gazetarii au aceeași țintă: trezirea scânteii rare în adâncul sufletelor celorlalți. Plămădesc același material, verbul. Numai că scriitorul creează în tihnă, pentru multă vreme, iar gazetarul creează pentru clipa imediat următoare. Opera literară trăiește în timp. Opera gazetărească viază în intensitate”, scria în 1921Tudor Teodoerscu-Braniște, citat de Petcu. Multe similitidini și diferențe au fost relevate în conferința inaugurală susținută de Ion Bogdan Lefter, dar și în lucrările oaspeților din țări vecine, de la Seghedin, Novi Sad și Chișinău.

Claudio Magris a numit jurnalismul „literatură metisă” în discursul de recepție a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, Claudio Marabini, prozator și ziarist italian, a numit gazetăria „literatură bastardă”, Ion Bogdan Lefter a descris relația literatură-jurnalism ca una între „frați vitregi”, similar cu Eric Fottorino, un director al revistei Le Monde citat de Marian Petcu, care descria înrudirea între cei doi „falși prieteni” cam așa:„Jurnalismul, produs perisabil, este legat ombilical de realitate; literatura în schimb, verișoară subiectivă și refugiu mereu necesar al imaginației, dăinuie…”. Aduse la zi, dezbaterile au ajuns la schimbarea majoră de paradigmă a comunicării în era digitală, care aduce din nou în aceeași teacă două săbii ascuțite ale limbajului ca instrument al culturii. Însă, până la o schimbare „pe teren”, instituțiile au perpetuat ambiguitățile inițiale în privința statutului jurnalistului și scriitorului. Multe din facultățile de jurnalism fondate în România după 1989 au fost așezate sub pulpana filologiei sau a filosofiei. În Rusia și în Republica Moldova încă se studiază la pachet jurnalismul cu literatura.

Cum se percepe instituțional statutul jurnalistului în România în prezent se poate vedea în legile actuale și în relația cu diverse organizații de creație. Uniunea Scriitorilor din România exclude prin statut prezența jurnaliștilor, unica formă acceptată ca operă quasi-publicistică fiind eseul. Primirea în uniune este condiționată de publicarea a 3 cărți: poezie, proză, teatru, literatură pentru copii şi tineret, eseu, istorie, critică sau teorie literară şi traduceri. Totuși, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor modificată prin L.74/2018 îi recunoaște jurnalismului caracterul de creație, de „operă”, cu excepția știrilor și a informațiilor de presă. Acest statut a permis în 2016 o modificare a Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (modificată prin Legea 83/2016). Textului inițial i s-a adăugat în cele 3 articole ale legii și categoria jurnaliștilor:„Art. 1.(1) Prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.(2) în înţelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată”.Din păcate, acest drept compensator pentru precaritatea stipendiilor profesiei a ajuns în mâna UZPR, organizație care îndeplinește formal condițiile, dar care a făcut din distribuirea adeverințelor pentru pensionari o afacere cu iz penal. Din cei aproape 2000 membri (unde se amestecă jurnaliști, cu secretare, șoferi, colonei, rubedenii etc.), peste 700 sunt pensionari. Ca profesii, jurnalistul și scriitorul sunt clasificați separat în Clasificarea Ocupațiilor din România-COR, cu diferența că în domeniul mass-media apar peste 50 de meserii, unele de ultimă oră, marcând asaltul comunicării mediatice în era noilor tehnologii. Claudio Magris e convins că performanța ambelor domenii pe care le-a practicat stă în capacitatea de a-l înțelege pe celălalt:„A te pune în pielea celuilalt este o poruncă a carității; este sarea literaturii, a democrației și a jurnalismului autentic”. Caragiale fixa cu arta conciziei unghiul corect pentru a diferenția presa de literatură:„Vrei să cunoști lumea?Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă?Privește-o de departe.”

Articol apărut în revista „22”.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Scriitorii, poetii se bucură dacă cărţile lor sunt discutate în printmedii de jurnaliști „culturali“. Toate traducerile lui Mircea Cărtărescu în limba germană au fost prezentate (Ernest Wichner, Gerhadt Csejka, au tradus, au scris, au acces la redacţiile ziarelor și ale editurilor) imediat de mai multe ziare. Tirajul, vânzările cărţilor lui M.C. în germană a fost mulţumitoare de la început. E un scriitor renumit și bine cunoscut cititorilor germani (la fel Ana Blandiana, G. Adameșteanu, Lungu, M. Dinescu, etc).

    …“..Claudio Magris a numit jurnalismul „literatură metisă” în discursul de recepție a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara,… „….

    L-am văzut pe Cladio Magris când a primit Europäischer Literaturpreis (Würth, 20.000 Euro, la fel a primit Herta Müller 2006 acest premiu literar, e o „actiune PR“ a concernului Würth la interval de doi ani. Concerne românești care oferă premii literare? Nu prea există concere globale cu sediu în România… ..).

    Printmediile peste tot au din ce în ce mai puţini cititori (tinerii nu cumpără ziare de hârtie), tirajele sunt în scădere. Excepţie e Norvegia unde unele ziare au un număr crescând de cititori. Abonamentul e „digital“, nu se trimite hârtie în localităţile norvegiene greu accesibile pentru poștă. Abonamentul digital norvegian e conectat digital cu alte activităţi din localităţi (sportul copiilor ca transmisie TV digital, părinţii vor sa vadă meciurile copiilor, cumpără abonamente digitale al ziarului local).

    In RFG tirajul ziarelor, peste 300 (cele mai multe locale- regionale, puţine republicane) ziare, a scăzut de la 25 milioane la 14,5 milioane pe zi. Redacţiile ziarelor germane sunt micșorate. Sunt azi mult mai puţini redactori culturali care citesc literatură și prezintă textele, cărţile recent apărute. E în interesul ambelor părţi, jurnaliști culturali si scriitori& autori, ca printmediile să nu „moară“ („Frankfurter Rundschau“ a supravieţuit cu greu).

    „Tagesspiegel Berlin“ e un ziar care are până azi (sunt 6 ziare în Berlin) publicaţia digitală în internet gratuită. Cele mai multe ziare (dl Döpfner „Bild“ la interviu TV) încep să ofere abonamente și texte contra plată în internet.

    Nimic nu e „gratuit“ în internet (datele userilor sunt folosite de concernele Google, Amazon, etc în scopuri comerciale)?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro