Faptul că solistul trupei U2, Bono, a primit de curând un premiu de maximă rezonanță morală (2021 J. William Fulbright Prize for International Understanding), mă determină să fac o introducere ținând de etică. Deoarece, din nefericire (socială), cel mai adesea artiștii rămân să se chinuie în egofilie hapsână, în expectațiuni narcisiste, în pretenții sociale (la români, chiar politice), mult prea rareori cheltuindu-se ori investindu-se (pe sine și resursele lor) în generozității și altruisme, în „iubire de semeni”. Sigur, îmi vor replica artiștii care de-abia supraviețuiesc economic, ca să fii bun și darnic sau altruist trebuie să fi ajuns mai întâi bogat (precum Bono). Fapt care nu e negreșit fals, însă de un adevăr deloc absolut sau „obligatoriu” și mai ales excesiv folosit drept mască, ascunzând mult prea eficient duhul și capcana ambițiilor, avidității și parvenirilor care, oricum, îngrămădesc sufletul și nu merită scuză.
E adevărat, mulți artiști nu ajung (deloc) departe. Și e alegerea lor de a se strădui pentru o carieră/devotare riscantă, este alegerea lor să nu se resemneze cu statutul „mediocrității de aur” sau al „masei critice”, deci să sufere ori, dacă își deschid porți noi, diverse, să fie fericiți. (Mai ales că proliferează agențiile intermediare, în care știința și educația artistică pot fi valorificate și în scopul susținerii altora.)
Problema cea mai serioasă este că există artă care expune și confruntă sisteme și legi nedrepte, abuzive, și care chiar riscă și cade în suferințele cele mai grave. E vorba de arta curajului civic acolo unde autoritarismul și variile fanatisme domină, arta interzisă și marginalizată sau persecutată în mod agresiv. Pentru asemenea situații, deloc tot mai puține, ci dincontră, există admirabila comunitate, echipă și platformă numită Freemuse. O asociere de un activism internațional foarte sonor („vocal”, spun anglofonii pentru gesturile civice cu impact sau efect), care face cunoscute și mobilizează sprijin pentru situațiile de împilare și violentare a artiștilor. Freemuse a început și multă vreme a continuat cu campanii susținute întru apărarea muzicienilor ajunși în condiții de amenințare extremă, treptat incluzând și alte dimensiuni ale culturii (poeți, pictori) care suferă individual și biologic (nu doar economic și social), în interdicții, excluziuni, pușcării, atentate, condamări la moarte, bătăi, răpiri, amenințări violente, asasinate.
Pe listele semnatarilor de petiții adresate unor guverne inumane și comunităților internaționale nu prea sunt de văzut români. De ce, m-am întrebat uneori. Din cauza „geneticii” noastre istorice, dominate de sărăcie, de competitivism și individualism (științific numit de tip infantil)? Din cauza comunistei noastre formatări, însemnând implicit lașitate, indiferență, grijă exclusivă față de propriul clan, „neieșire din rând” și supunere/complianță față cu autoritățile oficiale? Explicațiile și scuzele ar putea fi fluviale, important fiind efectul final: civism minim sau oportunist-temporar, lipsa apetenței pentru empatie la nivel transfamilial și transnațional (darmite intercontinental, mondial)… În vreme ce pulsul, reala civilizație, conștiință sau psihologie (etno- sau națională) pot fi aproximate și de gesturi mult mai mărunte, precum este prezența, respectiv absența românilor – artiști, colegi intelectuali (nu vorbesc de mase) – pe un site/pagini/semnături/contribuții/donații precum cele ale campaniilor lansate de Freemuse.
Revenind la imboldul (pretextul?) intervenției de față: iată că o comunitate reprezentativă pentru inteligența americană contemporană (Fulbright Association) pune un muzician de pop alături de mari eroi ai democrației și omeniei. Căci Laureații Premiului pentru Înțelegere Internațională îi numără pe Nelson Mandela, Corazon Aquino, Mary Robinson, strălucind nu negreșit în calitate de președinți de state, ci prin inițiala lor luptă împotriva nedreptății statale, pentru punerea propriei libertăți și vieți în joc cu mult înainte de-a obține succesul. La rându-i, muzicianul Bono nu e omagiat pentru muzica sa, ci pentru activitatea drept co-fondator al ONG-urilor One și (Red), dedicate luptei împotriva sărăciei extreme, a crizelor și molimelor din lumea a 3-a. Când, în România, va putea fi apreciat un muzician, fie el popular, fie de elită, și pentru altceva decât steaua sa individualistă? Când va deveni și aici firesc ca omul să apere nu numai „sărăcia și nevoile și neamul” personal, ci și drepturile omului universal, adică Binele, Adevărul și Frumosul de principiu, de pretutindeni?
Oricum, pân-atunci, stimate staruri, vipuri, maeștri, meșteri, profesioniști de rang ori doar amatori și veleitari cu estetice aspirații, vă rog frumos să treceți din când în când pe la situl „Freemuse”. Ori să vă înscrieți pe lista celor care primesc regulat frumosul buletin de informare al respectivului ONG, cel atingând inimile cu problemele reale și vitale ale multor artiști de pe alte meleaguri. Cum veți vedea, uneori și numai o simplă înscriere sau semnătură poate salva viața ori soarta vreunui coleg.
Avem si noi ca tot ruminul cum s-ar zice „falitii nostri ” .„ Apoi miine „ poate asculta- vor sfatul si impinsi de proverbiala omenie rumaneasca vor pune si ei umarul , nu doar gura, la a ferici pe uniii mai napastuiti de soarta ,confrati de ai lor adicatelea .Desigur, exemplul ce ne este dat arata partea superlativa a lucrurilor si dubla maretie a lui BONO (cintaret de clasa si fauritor de destine )dar intorcindu-ne in provinciala noastra muzicologie poate ca unii beneficiari de „fara de numar ” vor mai gasi resursele sa ajute , omeneste vorbind ” si saracimea neamului .Pina la urma recunostiinta nu este doar o iluzie , poate si ea capata fata umana .Doar nu am fi cu totii fratii lui „ Harpagon ”cel mare ?
Mi se pare penibil cind vad cintareti, actori, care au declamat texte scrise de altii, cum devin ei constiinta natiunii si incep sa dea lectii de morala, de utilizarea energiei, de masuri sanitare etc. Se baga in chestii de care nu au habar, unii chiar devin activ politic, fac propaganda partidelor, presedintilor. Nu mai vorbesc de reclamele la pasta de dinti, vopsea de par etc. Profita de popularitatea lor pt a „vinde” produse de care nu au habar.
Ca mai sunt exceptii precum Bono, mai ales la batrinete cind nu mai merge treaba cu cintatul e altceva, dar eu nu cumpar de nici o culoare implicarea acestora in tot felul de programe, incercind sa ne arata cit de buni si umani sunt ei. De fapt nu fac altceva decit sa-si faca reclama. Daca au bani de ajutat o pot face anonim.
Like! Ma bucur să sunt aduse în discuție și astfel de subiecte! Mulțumesc!
Io nu știu cum puteți să ziceți de artiștii rumâni că ar fi hapsâni ori egoiști, când marii cântereți și actori ai momentului au pus umărul la campania socială pro-vaccinare. Tzancă Uraganu, Loredana, Micutzu, Bobonete, Titi Aur, Călin Goia, L Mândruță și mulți alți talentați artiști au dovedit că există implicare, solidaritate socială și spirit civic in lumea culturală românească…
Nu ar strica o lectură a cărții lui Harry Browne, The Frontman. Bono (In the Name Of Power), pentru a pune nițel lucrurile într-o perspectivă reală. De serialul satiric South Park ați auzit? Că naivitatea textului dvs. e brutală.
..aș merge pe „lipsa apetenței pentru empatie”, deși îi știu pe vechii noștri rockeri generoși, gata oricând să sară în ajutorul unui confrate. De rest, nu știu ce să zic..
Face Bono lucruri bune, cred, din ce stiu si eu … cu un singur lucru nu ma impac, si nu-l inteleg: de ce in 30 de ani de dupa Revolutie au venit in Romania o data sau de mai multe ori cam toate trupele mari din lumea asta, dar U2 nu a vrut niciodata sa vina?!
Asta n-o inteleg … :(
Au venit, si-au sa mai vina…
insa,… Brad Pitt nu vrea sa vina!
Serios? Cand? ai fost tu?
delirezi
Colegului „euNuke” îi ofer următoarea replică: ma bucur și vă felicit că știți câteva nume și despre campania pentru care respectivii au dat o mână (preț de câteva minute/ore de filmat reclama/spotul respectiv). Dar știți oare și vreun nume pe care… nu-l știți? Ori o campanie… de care n-ați auzit? Ei bine, aflați că acestea sunt mult mai multe. De petițiile neștiute de public (dar trimise de către Freemuse direct la guvernele sau organizațiile care pot salva viața unor artiști din statele dictatoriale, cenzurante și abuzive) nu se face tamtam mediatic pe TV-urile românești; iar semnatarii lor (mulți dar nedați în vileag de ziare și situri) rămân de știut/citit doar de respectivele instituții. Așadar, dărniciile de tip Becali sau auto-reclamele de tip participare la… nu se pun în ecuația morală pe care am schițat-o/sugerat-o în text. Principiul biblic „să nu știe stânga ta ce face dreapta” (referitor la Binefacere), chiar trebuie să fie un principiu total ne-românesc?
Pentru „mirceagîndu”: rockări generoși care „sar în ajutorul unui confrate”. Nu-i deloc rău. Totuși, totuși… oare chiar ar if absurd să se mai sară și în ajutorul unor ne-confrați? Adică (ziceam și-n text): nunmai față de propria sărăcie, față de propriile nevoi (de propria fudulie și celebritate nu mai vorbim) și exclusiv față de propriul clan și neam să fim săritori?
..într-adevăr, cum spuneți, n-ar fi rău.
Mă tem însă că pentru asta „Punguța cu doi bani” din dotare e cam mică, mai ales la cei care aleg să nu se compromită în apariții plătite de partide și prilejuite de campaniile electorale.. Mai pe șleau, cred că ei înșiși sunt cam strâmtorați, dar chiar și din sărăcie se poate face o faptă bună, măcar simbolic..
Altfel, ce simplu ar fi să cânți „Vreau o minune”, iar galbenii (ar putea fi și verzișori..) să umple sacii precum pâinile, peștii și vinul lui Isus..
Dată fiind însă situația la zi a omenirii, aș merge mai degrabă pe „Heal the world” : https://www.youtube.com/watch?v=nhcG9wqn0gU
Multă sănătate tuturor !
In campania „Salvati Rosia Montana” (ca sa dau doar un exemplu pe care il stiu precis) s-au implicat o GRAMADA de trupe si de actori, pro-bono – deci mai exista si dintr-acestia ;)
Probabil ca mai exista si destui care doneaza bani sau care se implica in campanii de strangere de fonduri in scopuri umanitare (d.ex. Maia Morgenstern si multi altii, pentru acel spital).
Deci nu stam chiar rau de tot! E drept ca nu stiu ca vreunul sa fi fondat vreo ONG – asta, insa, nu inseamna ca n-o fi existand ;)
Chestia e ca, totusi, exceptandu-l pe Nicusor Dan (care probabil nici nu se incadreaza in categoria asta) nu stiu NICI UN politician care sa se fi implicat permanent si activ in vreo cauza umanitara (nu ma refer aici la eternul infipt de betze prin parcuri de Ziua Mediului si alte okazii „de imagine”), nu mai zic de donatii! :P
paul hitter nu e egofil,
e doar antimasca.