marți, aprilie 16, 2024

Între ideal și deziluzie – Vestul necesar și libertatea ca limită

În mijlocul verii, trenul alunecă printre dealuri de un verde radiant. Totul strălucește ca după ploaie, dar cerul e limpede și uscat. Liniștea se adâncește și, pe măsură ce mă afund în ideal, orice asperitate dispare. Vestul nu doar că trebuia cucerit, trebuia cucerit sub semnul libertății fără limită. Însă a încerca să cucerești un infinit nu umple un gol, ci creează o categorie acolo unde ea nu exista. Să cucerești sub semnul infinitului este, în fapt, o devenire în afara schimbării, o trăire în paralel.

Era dimineața zilei în care împlineam douăzeci de ani și părea firesc ca viitorul meu să fie în altă parte.„În altă parte” nu avea un corespondent fizic și nici nu avea nevoie de unul. În fond, ce fusese Revoluția pentru generația mea, dacă nu o promisiune? Promisiunea revendicării unei libertăți pe care nu o cunoșteam decât ca pe opusul lipsei de libertate era, înainte de toate, o metaforă.

Pe când libertatea își trăia primele clipe, cea dintâi minune nu a fost magazinul alimentar plin peste noapte, ci faptul că puteai să-ți imaginezi binele altfel decât ca pe o excepție. Binele ca o categorie în sine însemna a putea să-ți imaginezi că rafturile vor fi pline și mâine. Cum fiecare zi aducea ceva nou, iar asta părea a fi natura eliberării, viitorul se contura ca potențial infinit. Cum lipsa cronică și insuficiența ca mijloc de control îmi modelaseră rațiunea, am perceput normalizarea ca transcendere. Acest fenomen, care era, mai degrabă, ceva ce ți se întâmpla, nu ceva ce îți aparținea intim, a fost  felul în care generația mea și-a depășit condiția: nu știam ce înseamnă a fi liber, dar eram liberi să visăm. Libertatea ca limită nu a fost o consecință directă a Revoluției, ci un proces de învățare paralel trăirii unui miracol. 

Era dimineața zilei în care împlineam douăzeci de ani și continuam să caut miracolul în cotidian, bogăția ireală a rafturilor pline peste noapte își căuta, încă, un ecou. Colecționam reprezentări ale ideii de libertate, așa cum înainte adunam timbre sau ambalaje de ciocolată. Gândul plecării a venit mai târziu și aproape că m-a luat prin surprindere. Ați putea crede că era nevoie de un act care să împlinească metafora, de o mișcare concretă dinspre încrâncenare spre alinare, și s-ar putea să aveți dreptate. Doar că, în tot acest timp, am confundat ușurința cu ușurarea.

Nu mai cred în absolutul Vestic, dar idealul pe care îl reprezenta îmi va lipsi pentru totdeauna. Îmi amintesc certitudinea momentului în care am știut că plec ca pe cel din urmă adevăr deplin, orice adevăr absolut de după a fost și este o negociere, un semn că realitatea nu încape în vis. Să spui că e mai bine aici sau acolo rămâne un adevăr simplu, pe care o realitate complexă nu îl acceptă: străinătatea este un vis doar dacă visul este să pleci din România, iar a înceta să crezi în visul Vestic nu reprezintă o negare a Vestului și a calităților lui, ci o purificare a ideii de Vest.

În mijlocul verii, trenul alunecă printre dealuri de un verde radiant.  Cu fiecare cuvând pe care îl citesc în ziarul local, cu fiecare conversație pe care se întâmplă să o aud, mă adâncesc în luciditate. Când sunt în Vest, iluzia precede întotdeuna experiența pentru că, mai întâi, a fost visul. Când mă pierd în comparație, virtutea dorinței de a evolua devine păcatul de a conceptualiza, încercarea de a evita concluzia experienței directe. Fără context, idealul ia mereu locul realului.

Ca simbol al binelui ideal, Vestul a fost un concept necesar, menit să semnaleze un contrast și să faciliteze o tranziție. Purificarea ideii de Vest este o șansă de a corecta un set de atitudini identitare și de a redefini un potențial. Altfel, prinși în comparația cu un bine absolut, binele va continua să pară atât de rar, încât să ni-l imaginăm a fi imposibil. Binele ca o categorie în sine nu a fost niciodată un bine de împrumut, nu a umplut rafturi și nu a hrănit speranță, așa cum Revoluția nu a fost niciodată doar despre libertatea de a urma un exemplu, ci, în primul rând, despre revendicarea unei puteri.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Nu ar trebui sa luam libertatea ca o conditie fireasca a lumii, ci ar trebui sa luptam cu toate armele pentru a o pastra. Libertatea se apara din greu, uneori cu sacrificiul suprem, pentru ca doar in starea de libertate omul isi poate depasi limitele. De-a lungul timpului, liderii occidentali ar fi putut la fel de bine sa impuna dictatura, la fel ca in Rusia, insa au realizat ca doar fiind liberi pot lupta impotriva dictaturilor si limitelor acestora, lucru care a putut fi observat bine in 1989. Doar in starea de libertate poti sa creezi si sa evoluezi ca om, iar apoi ca societate si in final la scara unui continent. Din pacate, in ultimii 80 de ani, lumea libera si democrata a fost nevoita sa se adaptaze in functie de cealalta lume guvernata de legile dictatoriale, iar acest lucru a modelat enorm lumea vestica, al carei instinct a fost acela de a lupta pentru libertate si de a o raspandi si in alte locuri. Insa, s-a dovedit ca starea de libertate nu este acceptata in orice colt al lumii, iar aceasta este cauza degradarii lumii libere.

  2. Of, Doamne! Suntem un popor mitoman care ne închinăm la Idoli falși. Și suntem fericiți cu această stare, deși poate însemna sinuciderea noastră identitară și existențială.
    Poate titlul ar trebui să fie Vestul ne-necesar și libertatea ca anarhie.

  3. Nesfirsita drama a emigrantului. Lumea ciinelui cu covrigu in coada, Alice in Tara Minunilor, cu zine si printi pe cai albi.

    străinătatea este un vis doar dacă visul este să pleci din România, Atita timp cit e un vis e bine, altii au plecat de nevoie, unii au fost chiar izgoniti.
    Da, vestul e un soc, sau mai bine spus, a fost un soc, acum a inceput s adevina obisnuinta. Ma tot gindesc la socul celor nevoiti sa plece de la tara la oras, cred ca au fost si mai loviti!

    • Se pare ca autoarea nu a vazut „America, America” de Elia Kazan.
      Sa i recomandam un film vechi, dar inca actual…

  4. Mda, de cand Putler a gasit un oponent ferm in Vest, multi au fost dezamagiti…
    In alta ordine de idei (de-ale noastre, neaose): „La pomul laudat sa nu te duci cu sacul!”
    (Aveti grija, idei din astea agita si AUR.)

  5. – „Oare cenzura comunista nu avea si ea partile ei bune?” si,
    – „Excesul de libertate” .

  6. Mărturisesc că iubesc poezia…Și interpretarea poetică a realităților socio-politice, desigur. Oare ce este libertatea? Dar Vestul? România nu reprezintă Vestul și Lumea liberă?

    …Gândindu-mă la poezie, descopăr că ascultând zicerile ministrului agriculturii, domnul Florin Barbu, descopăr un artizan al metaforei, aposiopezei și hiperbatului.

    Dar, ceea ce mă emoționează mereu este amintirea Revoluției. Îmi amintesc întâlnirea pe un drum înzăpezit cu un român-german venit la rude în ianuarie 1990, care îmi spunea entuziasmat în timp ce manevram lopețile pentru a ne face loc să trecem unul pe lângă celălalt „acum sunteți și voi liberi!”. I-am spus că sunt sceptic. Mi-a răspuns că apartenența României la Vest și lumea liberă democratică sunt ireversibile.

    În 28 ianuarie eram în stradă. În 12 februarie am fost iar în stradă. În iunie m-au fugărit minerii pe străzile pe care am copilărit și m-am bucurat de tinerețe. Am înțeles că în timpul vieții mele România NU va fi un stat democratic, iar cetățenii săi NU vor fi liberi. Mulți dintre prietenii mei au decis să caute libertatea în „Vestul necesar”, pentru că până de curând avuseseră determinarea „să moară și să fie liberi”, dar nici nu muriseră și nici liberi nu erau.

    În urma unui consiliu de familie, am decis să rămânem în România, asumându-ne că nu vom fi niciodată liberi. Am călătorit de nenumărate ori în Vest și în Est, în Nord și în Sud, dar am rămas în România, deși o importantă parte a familiei noastre a ales alte meleaguri.

    Am înțeles în timp că România nu va fi un stat liber și democratic nici în timpul vieții copiilor noștri. Și, la urma urmei, ce se înțelege prin libertate și democrație? De ce ar fi preferabilă viața într-un stat occidental? Poate pentru că acolo, dacă muncești onest, ai un venit din care îți poți permite să mănânci carne, să spunem, în fiecare zi? NU, nici vorbă!

    Să ne plictisim puțin cu niște banalități…Prima condiție a libertății este supremația legii și independența justiției. Votul universal, respectarea drepturilor omului, pluripartidismul, separarea puterilor în stat (mecanisme checks and balances) și suveranitatea națiunii pot fi mimate de guvernările nedemocratice, dar dacă se întâmplă aceasta, în democrațiile reale cetățenii pot face recurs la justiție.

    De peste 34 de ani România este guvernată de o grupare cleptocrațică de sorginte securisto-comunistă, al cărei obiectiv fundamental este trecerea în mod ilegal a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora fără a suferi sancțiuni legale. Pentru aceasta, și-a subordonat justiția și instituțiile de forță, toate instituțiile fundamentale ale democrației, de la serviciile de informații, la Curtea Constituțională, dispunând astfel de cvasitotalitatea resurselor statului. Prin urmare, România nu este o democrație, ci o cleptocrație.

    De ce mi-am îndrumat copiii să aleagă „binele Vestului”? Pentru că acolo supremația legii, votul universal, respectarea drepturilor omului, pluripartidismul, separarea puterilor în stat (mecanisme checks and balances) șamd. sunt garantate, cel puțin în prezent, de o justiție independentă, în fața căreia nimeni nu este mai presus de lege. Aceasta este determinantă pentru siguranța socială și definirea cadrului socio-economic în care poate fi dobândită bunăstarea, condiții care nu mai sunt percepute astfel atunci când apare obișnuința cu ele. Cei care se plictisesc de bine, libertate și democrație, pot reveni în România măcar o perioadă, pentru a-și aminti diferențele.

    • Cei nascuti dupa instalarea regimului de democratie populara si care nici macar in familie nu discutau despre natura putreziciunii multipartidismului romanesc descris in ” Opera Politica” a jurnalistului Mihail Eminescu si sugerata in dramaturgia lui Ion Luca Caraģiale si Tudor Musatescu, nu au fost pregatiti in niciun fel pentru intrarea in democratia moderna promisa odata cu caderea Zidului, mai ales ca aceasta democratie era deja corupta din exterior prin pionii antrenati in State, in Franta si la Moscova.
      Seriile care au absolvit Istoria imediat post lovitura de Stat, pentru a nu manifesta frun elan in a educa elevii in spiritul revelarii adevarului despre natura corupta a multipartidismului in Romania si incita la prudența fata de propaganda de partid, au fost recompensati cu posturi de mare responsabilitate,fara concurs ( directori de Muzee, posturi de cercetatori, analisti in reviste de specialitate..)
      Noi, Piețarii am luat țeapa cea mai mare iar cei care intelegand in ce mod fusesem folositi si neputandu-ne retrage la manastire precum Dragos Paslaru, am ales Occidentul luind unii dintre noi, alta țeapa.
      Teapa din Occident ne-au dat-o in multe cazuri proprii nostri compatrioti turnatori de meserie mai mult sau mai putin inbisericiti si chiar structurile administrative la care faceti referire privind corectitudinea sistemului de vot.
      Nu amestec experientele diasporezilor caci nu toate tarile din Vest sufera de aceleasi metehne.
      Referindu-ma punctual la Regatul Belgiei, model de federalism functional , Buricul Europei Unite, trebuie sa amintesc faptul ca dupa dezvaluirile facute in Parlament de un politician de dreapta in legatura cu crimele pedofililor apartinand mediilor privilegiate , partidul acestuia iesind invingator in alegeri a fost desfiintat imediat dupa numararea voturilor, fara nicio explicatie.
      Votul fusese electronic si nici macar flamanzii, etern opozanti ai Puterii nu au protestat, nu s-au adresat niciunei instante juridice Eu.
      In aceasi țara, model pentru caciulitii de la Bucuresti, un jurnalist a fost aruncat dintr-un turn simbol al Brusselului, judecatori au fost amenintati, obligati sa se retraga din magistratura, un etern premier de stanga a facut pierdute documente compromitatoare despre casa regala, neglijenta care i-a acordat privilegiul de a fi declarat intouchable à vie.
      Din nefericire, tinerii nostri au fost instantaneu luati in primire propagandistic in 1990 cu enorme mijloace financiare si pentru ca, asa cum spuneam, nu au fost avertizati nici de parinti, nici de bunici, nici de preoti ca Romania a fost poluata moral decenii de-a randul acoperind cu lespedea tacerii si minciunii milioanele de victime ale corupatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laura Munteanu
Laura Munteanu
Laura Munteanu este artist și ilustrator stabilit în Zurich. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București a scris, după terminarea facultății, pentru diverse publicații, acoperind teme dintre cele mai variate. După o lungă pauză a revenit la scris, propunându-și o analiză cu note personale a diferitelor aspecte ale vieții petrecute în afara României. În momentele de liniște scrie poezie, și se bucură că poate contribui la comunitatea internațională, vibrantă, a poeților contemporani.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro