vineri, martie 29, 2024

Între Washington şi Berlin. Poate rezista pe termen lung politica externă ambivalentă a României?

Puncte cheie:

  • Întrebarea nu e dacă politica externă ambivalentă a României, proamericană şi proeuropeană, este corectă şi ar fi bine să continue, căci orice minte lucidă şi minim pregătită poate confirma acest lucru, ci dacă nu cumva pe termen lung ar putea apărea elemente de presiune care să forţeze o opţiune prevalentă, într-o direcţie sau alta? În cuprinsul analizei, mă voi referi tocmai la scenariile şi interesele divergente care ar putea, în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, să preseze Bucureştiul pentru asumarea unei opţiuni strategice predominante, pe linie de securitate, care să definească „centrul de greutate” al intereselor noastre fie în NATO (deci bazându-ne pe Statele Unite), fie în Uniunea Europeană (ancorată în principal la Berlin şi Paris);
  • Din nefericire este, cred, destul de posibil, ca la un moment dat să fim nevoiţi să ieşim din „zona de confort a discursului de politică externă”, care a funcţionat în ultimii 20 de ani, şi în care era suficient să spunem că „noi suntem cu toată lumea bună” iar pilonii strategici sunt, pentru România, Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO. Era prea simplu şi prea frumos ca unitatea Occidentului să dureze o veşnicie iar noi să trăim liniştiţi şi fără dileme de politică externă şi de securitate;
  • Nu spun că ne aflăm acum în această situaţie, pentru că din fericire nu trebuie să alegem astăzi între Washington şi Berlin. Dimpotrivă, după succesul vizitei la Washington, faptul că Preşedintele Iohannis merge săptămâna viitoare la Berlin este un punct tare în politica externă a României, care se profilează tot mai mult ca una din puţinele punţi de legătură care au mai rămas active între cele două mari puteri ale lumii occidentale, mai ales după Brexit şi după ce capitalele europene care contează au început să se poziţioneze limpede pro sau contra adâncirii integrării europene (a se vedea relaţia Bruxelles-ului din zilele acestea cu Varşovia, Budapesta sau Praga). Perspectiva la care mă refer nu este aşadar imediată, ci ar putea privi chiar dincolo de finalul celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, adică peste 7-8 ani, practic la nivelul viitoarei generaţii de lideri politici europeni şi americani;
  • Uniunea Europeană şi Statele Unite au început indiscutabil un proces istoric de distanţare politică, cu ani buni înainte de instalarea administraţiei Trump, indiferent de negările formaliste, liniştitoare, ale liderilor europeni şi americani. Evidenţiată într-o masivă literatură de specialitate pe ambele maluri ale Atlanticului, răcirea şi începutul de ruptură a relaţiei transatlantice au fost analizate în volume relevante care marcau, de pildă, finalul epocii George Bush Jr. (a se vedea, ca exemplu, Jeffrey Kopstein şi Sven Steinmo, Growing Apart? America and Europe in the Twenty-First Century, Cambridge University Press, 2008). În acest sens, este util de precizat că negocierile pentru finalizarea TTIP, în esenţă acordul de liber schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană, au fost suspendate încă din 2016, deci înainte de victoria actualului preşedinte de la Casa Albă, şi că apăruseră în Europa de Vest numeroase proteste împotriva acordului;
  • Brexitul şi alegerea lui Donald Trump au accelerat, din păcate, distanţarea UE-SUA, ajungându-se la declaraţiile exagerate din prezent, cea mai recentă fiind a neinspiratului preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, care spunea, acum câteva zile, că „politica externă a Statelor Unite s-a schimbat fundamental în ultimii ani şi că trebuie să avem în vedere autonomizarea strategică a Uniunii Europene”;
  • Lansarea, acum câteva zile, de către Comisia Europeană, spre reflecţie şi dezbatere publică, a documentului privind viitorul Apărării Europene, cu indicarea unei posibile finalităţi în Uniunea de Apărare şi Securitate, are unele aspecte pozitive, de oportunitate, dar în mod evident testează opinia publică europeană cu privire la ideea mai amplă a autonomiei Uniunii Europene pe linie de securitate faţă de Statele Unite, idee expusă tot mai frecvent de liderii politici germani şi francezi, faţă de care îmi manifest în continuare unele rezerve;
  • Pentru criticii cancelarului Merkel, care văd că abundă în spaţiul comentariilor din România, aş adăuga doar că alternativa la Angela Merkel, adică social-democraţii lui Martin Schulz şi Sigmar Gabriel, sunt cu adevărat americano-sceptici, ca să nu zic altfel. E bine să ne reamintim declaraţiile social-democraţilor germani, inclusiv ale actualului preşedinte federal Steinmeier, despre scutul american antirachetă de la Deveselu. Nu am avut şi nu am deloc percepţia că Angela Merkel ar fi ostilă NATO şi Statelor Unite, dimpotrivă. A nu fi fan al lui Donald Trump şi a fi anti-american sunt însă lucruri totalmente diferite.

*

După Washington, Berlin. Politica externă a României marchează, prin succesele recente de profilare internaţională ambivalentă şi prin seria întâlnirilor prezidenţiale la vârful politicii globale, sau cel puţin al binomului occidental Statele Unite-Uniunea Europeană, una dintre cele mai faste perioade din ultimii ani.

Şi totuşi, riscurile pentru România şi pentru regiunea în care ne aflăm persistă şi chiar se adâncesc în contextul actual al dezacordurilor transatlantice. „Baletul” remarcabil pe cele două mari scene ale politicii Vestului, pe care îl face zilele acestea Preşedintele Iohannis, vine tocmai ca o reacţie la îngrijorările fireşti ale celor din Europa Centrală că fractura relaţiei transatlantice ar putea lăsa Flancul Estic în situaţia imposibilă de a alege ceea ce nu este de ales, adică să pună accentul fie pe alianţa cu Statele Unite, fie pe apropierea de nucleul franco-german. Pierderea oricăreia din cele două componente ar fi un dezastru pentru România. La doar câteva sute de kilometri est de Bucureşti, o întreagă Vecinătate Estică a Occidentului (încă) integrat trăieşte din plin drama rămânerii pe dinafară, fără şanse, fără perspective de aderare, fără sprijin consistent. Sfârşitul iluziilor de orice fel generează, din Belarus şi Ucraina până în Georgia şi Armenia, o confuzie profundă, care se reflectă amar în sondajele de opinie, sondaje în care, de pildă, oamenii de peste Prut nu ştiu în cine şi în ce să mai creadă, având de peste tot, inclusiv din propria capitală, numai motive de dezamăgire. Uneori cred că nu suntem cu toţii suficient de conştienţi ce noroc am avut între 2004 şi 2007, când am reuşit să ridicăm tricolorul la Bruxelles de două ori, şi în curtea NATO, şi la Uniunea Europeană.

Din păcate, consensul din epoca Războiului Rece se stinge. Apar interesele divergente. Rusia este, poate, o ameninţare pentru Flancul Estic, dar nu cred că mai provoacă mari angoase în Germania, Franţa, Italia sau Spania. Dacă nu ar fi fost Angela Merkel, sancţiunile europene ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina ar fi fost demult ridicate de Matteo Renzi sau Viktor Orbán. pe de altă parte, dincolo de orice ne-ar spune oficialii, trebuie să reţinem că receptarea politică a lui Donald Trump în Europa este dezastruoasă iar UE va căuta tot mai insistent forme de a se detaşa de Washington. Declaraţiile din ultimii ani au fost atât de multe şi de clare încât nu cred că se mai îndoieşte cineva de această tendinţă.

Nu cred că Germania şi Franţa îşi vor creşte semnificativ contribuţia la NATO. Dimpotrivă, spre furia lui Trump, Berlinul şi Parisul vor plăti din ce în ce mai puţin la bugetul NATO, argumentând că îşi sporesc alocările bugetare pentru programul Apărarea Europeană. Vor cheltui probabil mai mult, poate chiar peste 2%, dar nu la NATO şi nu pe armament american, ci pe tehnologie militară europeană. Aici este, de fapt, mărul discordiei: banii. Şi americanii, şi francezii, vor să-şi vândă armamentul, să asigure contracte substanţiale importantelor lor industrii militare. Spus direct, va avea România resurse financiare să satisfacă simultan şi cerinţele NATO, şi cele viitoare ale UE pe linia Apărării Europene? Adică, OK, luăm rachetele americane Patriot, dar mai avem şi pentru elicopterele de fabricaţie franceză?

Pot să asum că acesta este principalul motiv pentru care Germania dar mai ales Franţa presează (şi o vor face din ce în ce mai puternic) pentru Uniunea de Apărare şi Securitate în cadrul UE. Motivul nu este politic, în opinia mea, legat de vreo incompatibilitate cu valorile politicii Statelor Unite, ci unul alimentat de motivaţii financiare şi bugetare. Cele două mari puteri vest-europene, Franţa şi Germania, nu se gândesc neapărat să ofere garanţii de securitate, aşa cum oferă NATO, adică Statele Unite, prin faimosul art. 5. al Tratatului de la Washington. În fine, şi dacă le-ar oferi, separat de NATO, rămâne de văzut cine „le-ar cumpăra”, pentru că între credibilitatea garanţiilor de securitate americane (nici acelea 100%, discuţia e mult mai complicată) şi eventualele garanţii franco-germane de securitate, nu am avea de ce să stăm prea mult pe gânduri, nu? Istoria secolului XX ne oferă câteva bune argumente în acest sens.

După succesul de la Washington, nivelul aşteptărilor noastre pentru vizita prezidenţială de la Berlin este mult crescut. Întâmplarea face că săptămâna viitoare, pe parcursul vizitei Preşedintelui Iohannis dar şi ulterior, mă voi afla în Germania, unde voi preda un modul de politică externă şi diplomaţie studenţilor la Studii Europene, de la Universitatea din Passau. Deja, prin semnalele pe care le am, din comunitatea academică locală, există un interes crescut faţă de politica externă a României şi faţă de poziţionarea viitoare a Bucureştiului, în relaţia cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite, interes concentrat în întrebările transmise în avans. Rămâne ca vizita lui Klaus Iohannis în Germania să aducă răspunsurile, asigurările şi clarificările necesare, pe dimensiunea esenţială a relaţiei româno-germane. Nu putem decât să ne bucurăm sincer că, în aceste vremuri dificile, care necesită o reprezentare diplomatică foarte convingătoare, cu „relevanţă intelectuală”, dincolo de tehnicalităţile birocratice ale diplomaţilor de carieră, utile şi ele până la un anumit punct, să avem un ambasador cu prestanţa lui Emil Hurezeanu. Aşa cum se arată într-o analiză recentă a European Council on Foreign Relations, „Germania a încheiat lunga perioadă postbelică a reţinerii şi este pregătită să preia conducerea în Europa”[1]. Cu plusurile şi minusurile unei asemenea noi strategii.

Nu avem, aşadar, un Plan B. Dimensiunile proamericană şi proeuropeană ale politicii externe a României trebuie menţinute una lângă cealaltă, indiferent cât de greu se va dovedi acest lucru în anii următori. Poate dacă eram, ca Portugalia, în vârful Peninsulei Iberice, nu ne-am fi făcut astăzi atâtea probleme. Dar harta şi istoria noastră ne obligă să ţinem cu dinţii de ambele frânghii.


[1] http://www.ecfr.eu/article/commentary_the_end_of_angst_germany_is_ready_to_lead_in_europe

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. De fapt nu jucam la doua capete…noi suntem de fapt dependenti de ambele. NU putem renunta nici acum nici in viitor la vreunul.
    Acum cred ca depinde de noi de cum ne vom balansa mai tare cand pe unul cand pe celelalt in functie de nevoile noastre.
    Inclin sa cred ca miscarea cu brigata nemteasca a fost chiar o chestie destepta, sa putem arata ca suntem totusi in carti si cu Germanica nu numai cu cei din state pe termen lung.
    Ca sa pastram tarisoara in granitile actuale relatia cu America este singura care conteaza cu adevarat…noi armata nu mai avem de mult…btw putini stiu ca pe partea de dotare suntem mai slabi decat am fost in cele doua razboaie mondiale…sunem praf si pulbere! si nici nu cred ca se va schimba ceva in viitorul apropiat din cauza ca nu se recunoaste oficial ca avem aceasta problema.

  2. Este aproape o intrebare existentiala si cred ca trebuie abordata serios.Cred ca trebuie sa analizam cat de riguros putem care din cele doua Occidente are sanse sa ramana mai mult timp Puterea Militara Dominanta in lume si care ofera garantii de securitate mai credibile!La ambele intrebari am un singur raspuns:Trebuie sa fim de partea Statelor Unie ale Americii care cred ca ofera si vor oferi Garantii de Securitate mai serioase si cel putin 15 ani cred ca vor ramane Puterea Militara Dominanta in lume!Probabil dupa cei 15 ani cele Doua Occidente trebuie sa isi reanalizeze Politica economica si de aparare in sensul unei noi Aliante intre ele(si daca tot putem anticipa acest viitor atunci poate parea firesc ca Umbrela NATO sa ramana principalul Garant de Securitate, in Europa cel putin,de acum incolo,pe termen lung!Sunt si vor ramane prea mari motive de conflict intre Occident in ansamblul sau si Rusia si China pe de alta parte la care putem adauga Iranul(resursele Arcticii,controlul Marilor si Oceanelor,controlul vecinatatilor,resurse de metale rare sau doar dorinta de putere,de mandrie nationala)!Eu as paria pe termen de 15 ani pe SUA!

  3. Articolul desi este bine argumentat si actual nu se remarca prin substanta.

    Pana la urma aliantele strategice ale Romaniei se remarca prin ce ? Aliante economice si militare par sa fie mai degraba ramasitele Planului Marshall si sunt ancorate in fobiile postbelice.

    Revigorarea tendintelor de independenta militara ale UE nu cred ca sunt decat o continuare a efectelor Planului Marshall luate acum pe cont propriu si pe fondul slabirii angajamentului SUA.

    Din perspective economice nu cred ca aliantele au alte efecte decat cele legate de reglementari si taxe globalizarea cu izolationismul mergand cred in mana in mana fie ca e vorba de UE, SUA sau alte tari. Oricum dat fiind ubicuitatea Internetului cred ca nu se poate vorbi de izolationism decat poate in contextul esecului surselor de energie alternativa pentru a asigura eficienta si competitivitate economica. Proximitatea va fi un atu probabil doar acolo unde nu exista alternative de transport si disponibilitate a resurselor, preponderent materie prima.

    Iar in ce priveste independenta militara cred ca apararea e mai mult un semnal de coeziune al UE pe fondul terorismului si al esecului ideologic bazat pe multiculturalism. Proiectul de aparare UE nu pare sa vizeze amenintarile externe (Rusia ?) ci mai degraba pe cele interne. Astfel ca miza acestei independente vizeaza mai degraba mijloace de aparare neconventionala speculand nesigurantele si frica locuitorilor din statele membre in fata unei amenintari mai degraba psihologice si care nu inca fatis desi exista deja precedent propune o restrangere a libertatilor inclusiv ale celor de expresie trecand peste suveranitatea statelor membre si desigur peste individ care se prefigureaza fie ca amenintare potentiala fie ca prizonier intr-o fortareata tehnologica.

  4. Dpdv militar singura garantie este oferita de parteneriatul cu SUA (mai putin apartenenta la NATO).
    Dpdv economic, depindem de reglementarile impuse de UE, dar asta nu inseamna ca nu pot exista relatii bilaterale cu state non UE.

  5. Evident, de moment ce Parteneriatul Strategic cu Franta aduce cei mai multi bani la buget – din care cel putin 2% merg in buzunarele americanilor -, iar investitiile german in Romania ocupa cea mai mare pondere si SUA sunt dezinteresate de latura economica a Parteneriatului lor strategic cuuu… noi&UE!
    Esticilor le e inca frica de Pacturi gen Ribbentrop-Molotov sau – cele intelegeri secrete din Primul Razboi Mondial, intre marile puteri ale ANTANTEI, cu referire la noi sau de DiKaT de laaa… unde-o fi cazul.

  6. Cand a avut Romania o politica altfel? Si ne permitem la ora actuala sa nu tragem sa obtinem maximul de la ambele parti?

    Dar foarte bine punctat legat de alternativa in Germania. Nu putea fi mai clar si mai succint de atat. CDU a tinut politica germana la dreapta spectrului politic, schimband o directie generala de cateva decenii de orientare spre centru stanga. Si sa nu uitam ca o parte din conexiunile nefericite ale Germaniei cu Rusia vin tot pe filiera SPD.

  7. Zarurile au fost aruncate!
    Aşa că o lamentaţie de felul „Pierderea oricăreia din cele două componente ar fi un dezastru pentru România” este o gratuitate.
    Nu ştiu de ce „europeniştii români” nu se împacă cu cruda realitate;nu de constatarea dilemelor crudei realităţi avem nevoie ci de analize cât mai precise pe termen lung.
    Ruptura între „vechea Europă” şi lumea anglo-americană era vizibilă de mult.Germania şi Franţa sunt vinovate pentru asta.Franţa nutreşte vise neo-imperiale,iar Germania vise revanşarde.Şi în contra viselor lor nu exista decât împotrivirea lumii anglo-americane care salvase de trei ori Europa din WW1,WW1 şi din „războiul rece”.Dar pentru Germania şi Franţa aceste amintiri le potenţează şi mai mult visele lor neoimperiale,periculoase şi nerecunoscătoare.
    Mie mi se pare foarte clar ce se va întâmpla în Europa.
    Germania şi Franţa vor crea „Europa lor”,probabil cu Italia,ţările Benelux,Austria,poate Spania şi Portugalia,un fel de federaţie europeană de tipul Statelor Unite ale Europei,care se vrea o mare putere politică,economică şi militară şi care să intre ca parte egală în lupta pentru reîmpărţirea zonelor de influenţă mondiale.Ţările din Est,costisitoare şi cârtitoare nu vor avea loc în această structură(degeaba plâng unii şi alţii…)
    Pentru ţările Central şi Est europene se va oferi de către SUA+UK+NATO soluţia Poloniei,respectiv o ALTĂ Europă „între cele trei mări”(Intermarium),respectiv de la M.Baltică,la M.Adriatică până la M.Neagră,cu Polonia şi România ca puncte care să susţină interesele SUA+UK+comp în această „nouă Europă”.Cu posibilitatea deschiderii atât spre Vest,dar şi spre Est.Ceea ce pentru România este bine fiindcă interesele noastre istorice(Moldova şi restul teritoriilor sunt în Est…).Mai mult chiar,apărate de NATO se pot face bune afaceri cu Rusia(poate chiar SUA va vrea asta…)

    Aşa că nu mai este timpul să plângem după „Europa LOR”!Ba dimpotrivă,să ne vedem de „Europa noastră”!De „Europa noastră” anglo-americană…

    • De ce nu 4, daca nu cinci mari, considerand M.Mediterana o sg. mare care ne duce la Gibraltar si Suez?
      Controleaza polonia Marea Baltica?
      Pe unde se intra in CeLe mari?
      …si turcia de a cui parte e?

    • Nu mai beti atat de multa vodca :)

      „Mai mult chiar,apărate de NATO se pot face bune afaceri cu Rusia(poate chiar SUA va vrea asta…)”- Nici macar Philip K. Dick n-ar fi putut scrie asa un scenariu. Protagonistii acestei piese sunt SUA si Rusia, Europa face figuratie credeti-ma. Europa este zona „tampon” intre cei doi giganti, zona care se erodeaza incet, precum un cartilagiu dintre vertebre. Rezultatul? Apare hernia de disk iar apoi paralizia poate.

  8. Multivalența, oportunismul, flexibilitatea și promptitudinea au fost trăsăturile politici externe române încă din Evul Mediu: alianțe multiple și degrabă schimbătoare ne-au asigurat supraviețuirea statală și o condiție internațională superioară foarte slabelor posibilități reale. În politica externă, țările române au trăit întotdeauna, cu succes. peste posibilități. E de sperat că și pe mai departe acest gen de înțeleaptă politică internațională va fi continuat.
    (În timp, mi se pare a detecta la acest, de altfel cu totul excelent autor, o constantă aplecare filogermană. E un pariu perdant, căci nemții par condamnați a repeta ciclic aceleași erori grosolane soldate cu aceleași consecințe catastrofice: un fel de fatalitate geostrategică și una la fel de implacabilă, de ordin stilistic, îi face să repete istoria la 3-4 generații.)

  9. Pe puncte cum ii place autorului :P :

    1. Poate sunt optimist, dar nu cred ca exista un antagonism eruo-american ireductibil. Altfel spus se pot pastra relatii foarte bune cu SUA fara a fi fortat sa parasesti UE. Autorul da impresia ca pastrarea relatiilor bune cu ambele ar fi ceva similar aderarii atat la NATO cat si la Pactul de la Varsovia in timpul razboiului rece :P Ceea ce e fals. Romania oricum are azi o singura optiune. Agatarea cu dintii si ghearele de NATO si pastrarea unei relatii cat mai bune si de-a dreptul privilegiata cu SUA. Franta si Germania sunt incapabile sa se apare azi pe ele insile. Ce sa mai vorbim de a apara pea altcineva? Chiar daca ar dori si ma indoiesc ca si-ar dori-o. In orice caz nu cu pretul supararii lui Putler. Iar securitatea nationala si apararea suveranitatii si integritatii tarii reprezinta cel mai important lucru inaintea oricaror alte consideratii.

    2. Trump nu a cerut tarilor NATO sa cheltuie 2% din PIB pentru NATO, ci pentru propria aparare. Altfel spus daca ele ajung sa cheltuie minimul necesar pentru propia aparare, indiferent cum ii zice, problema e rezolvata. Numai ca nu vor cheltui. Banii apararii se vor prapadi in continuare pe sedii, personal training-uri & seminarii legate diversitate, promiovarea in functii de comanda si integrarea femeii, a muslmanuilor si a alte minoritati, etc. etc. toate esentiale pentru apararea Europei :D

    3. Interesul american in piata de armament europeana e limitat. Tarile europene isi procura oricum echipamentele din resurse proprii, indiferent cat de scump si prost iese :P. Eurocopter Tigre, Eurofigher Typhoon, Airbus A400, Dasault Raphale, Tancul Leclerc, etc. sunt doar cateva exemple de astfel de escuri marete. Sigur ca mai exista si succese remarcabile precum tancul german Leopard, rachetele Exocet si Milan, avionul de lupta Mirage dar ele apartin mai degraba unui trecut pe cat de stralucit pe atat de apus.

    4. Chestia cu achizita unei baterii de rachete Patriot e o prostie fenomenala. Costa enorm si o baterie sau doua cat si-ar permite Romania sunt oricum inutile. La fel cum ar fi achizitia elicopterului de atac Airbus Tigre (un dezastru epic in termeni de cost, fiabilitate si performanta) de la frantuji si nemti. Romania pur si simplu trebuie sa-si echipeze armata cat mai rapid si cat mai ieftin de oriunde cu echipament nou sau second hand dupa cum poate gasi. Sumele pe care si le permite Romania pentru echipare sunt oricum mult prea mici ca sa cumpere influenta politica. Considerentul imediat dupa cost trebuie sa fie capacitatea macar de intretinere daca nu de fabricare in tara a acestor echipamente si capacitatea de a fabrica intern munitia aferenta.

    5. Armata aia europeana e ceva a carei formare va dura decenii si are toate sansele sa piara pe parcurs. Romania are timp berechet la dispozitie ca sa vada daca e intr-adevar in situatia de a face o alegere intre NATO si oastea europeana la care toti contribuie pe moment doar cu guitzul. :P

    6. Speranta intr-o viitoare generatie de leader-i americani e iluzorie. Americanul de pe strada e tot mai putin interesat de soarta Europei. Indiferent ca daca Trump va sta la casa alba 4 sau 8 ani, indiferent cine vine la butoane in 2024 nivelul de toleranta pentru „rebeli” e tot mai scazut si nu exista nici o sansa ca el sa creasca. Orice aliat care chiraie prea mult va fi aruncat peste bord fara nici un fel de indoieli.

    • Hai sa fim seriosi.
      Euro-fighter ul nu e deloc un eshec, dupa cum nici Airbus… or Tornado, iar Franta are capacitate deplina de a se apara singura, …chiar si de americani!
      Europenii au capacitatea tehnico-stiintifica de a se apara impreuna mai bine decat altii (cum ar fi China, Brazilia sau India) daca se pun de acord si gasesc resursele necesare – caci nu pot sta la mila americanului chiar un secol, in cap!?

      • Tocmai ca suntem foarte seriosi…

        Dupa un program de dezvoltate inceput cu zborul demonstratorului in 1983 Eurofighter Typhoon a ajuns cu chiu cu vai in productie dupa 20 de ani. Germania a cumparat vreo 140 de exemplare din care sunt operationale sub 40. Italia a cumparat vreo 95 din care anul trecut erau operationale 18 :P Engelzii cu peste 150 de exemplare produse stau cu sacrificii imense la ~ 100 de avioane operationale. Austria vrea sa dea in judecata cosortiul european pentru fraude financiare si mai ales pentru inselaciune – costurile de operare sunt mai mult ca duble din cele promise, performantele de pe hartie nu sutn atinse si in plus se pare ca mai sunt ceva gainarii cu offset-ul. Eurofighter Typhoon costa ~$140 de muilioane cu tot cu cheltuielile de punere in functiune. In aplicatiile NATO nu s-a dovedit cu nimic mai bun ca F-16C si net inferior lui F15E – ambele in productie din anii ’70. F16C costa costa 25% din pretul lui Eurofighter iar F-15 sub 40%… Plus costurile lor de exploatare sunt nimica toata comparativ cu Eurofighter…

        Airbus A400M Atlas a intentionat sa produca un avion de transport performant ce sa inlocuiasca venerabilele Lockheed C130 Hercules aflate in propductie din 1954 :D si fabricate cu miile Programul a fost lansat in 2000. Prototipul a zburat in 2009. S-au fabricat vreo 50 de avioane pana azi, care zac prin hangare si hale de reparatii si intretinere. Avionul a iesit cu 12 tone mai greu decat specificatia :P are probleme imense cu reductoarele motoarelor, electronica, software etc. E practic incapabil sa concureze cu batranele C-130 Hercules care transporta mai mult, mai departe, mai ieftin. Au costurile de intretinere cu 90% mai scazute si costa ca avion nou doar 20% din pretul unui A-400M. E intr-adevar un succes epic… :D

        Europa are (inca :P ) capacitatea tehnico-stiintifica de a concura cu oricine sub soare. Problema e ca lipsesc managerii de proiect si contabili care sa tina dezasterele sub control. Contractorii europeni din domensiul aparararii stiu foarte bine ca orice gunoi ar livra si oricat de scump ar fi matusa UE va plati. In cel mai rau caz va mormai un pic, dar va plati. Va imaginati Airbus sau Krauss-Maffei dand faliment dupa ce rateaza un proiect major?! :D Nope, pentru ca se pierd locuri de munca, tipa sindicatele, tipa contractorii etc. etc. etc. Si uite asa specialistii satui de lefuri meschine, taxe mari si politruci furibunzi la tot pasul isi strang boccelutele si pleaca peste ocean cateva zeci de mii in fiecare an… De aia am spus inca :D

        Sigur ca Europa n-ar trebui sa stea la mana nimanui cand vine vorba de aparare. Din pacate e mult prea senila, anchilozata si lipsita de pofta de viata ca sa se poata descuca singura…

        • Cand USA va ajunge UE in ce priveste constructia de masini vandute!, mai discutam, deocamdata Airbus e liderul mondial in privinta aeronauticii!
          Dupa toate evidentele usa e un hegemon iresponsabil incapabil sa mai redevina o superputere.

          • Daca o ziceti asa cu foc e pacat sa va stric bucuria :P

            Totusi nu uitati ca ministerul sovietic al productiei de camioane era de depaarte cel mai mare producator de camioane mondial. La fel Aeroflot era leader-ul necontestat al comopaniilor aeriene ale planetei… Ce vremuri!

            Cine nu invata istorie si baga mare la subvetii de stat, e condamnat sa o repete… :D

            • V-am rugat doar sa fiti serios!
              Caci armata americana nu se doteaza cu bani privati, iar americanii ca toata lumea se bat pe masini europene subventionate pe care le cumpara la preturi exorbitante, mult peste puterile lor actuale sau viitoare, cum ar fi: BMW, Mecedes, Porsche, Lamborghini, Ferrari! = etaloane ale succesului din Visul AMERICAN; vanzarile masinilor europene subventionate la preturi exobitante pe tot globul sunt care sunt – pe ale americanilor nu le vrea nimeni, in afara oltenilor.

            • @Nick

              Domnu’

              Nu se bate nimeni în SUA pe mașinile europene, ci se zbat ele să mai supraviețuiască pe piață. Nu mai există de mult nici o marcă de mașini europene între primele 10 cele mai bine vândute mașini din SUA. Asta chiar dacă VW Passat (ce mai bine vâdnută mașină europeană din America) se vinde în SUA la dealer cu sub $20000, cu 0% dobândă pe 5 ani, $0 prima rată și $0 avans. În condițiile în care aceeași mașină se vinde în Germania la 28000€ + taxe :D

              Volkswagen, de departe cel mai mare producător de automobile din Europa trăiește practic în faliment de la criza din 2008 încoace. Produce într-adevăr cu ceva mai mult ca GM, primul producător american, numai că excelează pe piețe amărâte cu mașini mici și profituri meschine sub rata inflației. Una e să vinzi un VW Golf cu motor de sub 2.0 l și alta e să vinzi un Chevy Silverado cu motor de V8 de 6 litri… Iată mai jos cifrele pe 2016:

              – VW vânzări de 105€ miliarde, 10.105 milioane de mașini vândute profit 1.8€ miliarde (1.7%)
              – GM vânzări de $167 miliarde, 9.96 milioane de mașini vândute profit de $9.8 miliarde (6%)

              Ford suflă în ceafa lui GM cu vânzări de $145 miliarde, mult peste VW chiar dacă a prpodus cu vreo un milion de mașini mai puțin…

              GM și Ford și-au vândut mărcile europene, Saab, Opel, Volvo, Jaguar, Rover, tocmai pentru că e aproape imposibil să mai faci profit în Europa la producția manufacturieră…

              Nici cu avioanele n-ați nimerit-o. Mă gâdeam că după ce Airbus a strâns între 2010 și 2014 toți poducătorii majori de avioane și elicoptere europeni (afară de Bae) o fi depășit Boeing, dar iată că nu e așa. Cifrele pe 2016 zic că:

              – Airbus Group (inclusiv Eurocopter, EADS, etc.) are vânzări de 66€ miliarde, profit 1€ miliard (1.5%) :P
              – Boeing vânzări de $94.5 miliarde profit $5.8 miliarde (6%)

              La asta se mai adaugă ceilalți doi mari producători americani de tehnică aviatică mai ales militară:

              – Lockheed Martin vânzări de $46 miliarde , profit $3.6 miliarde (7.8%)
              – Northrop Grumann vânzări de $24.6 miliarde profit $2.2 (8,9%)

              Deci Airbus e departe de a domina ceva, afară de buzunarele contribuabililor europeni :D

              Rămâne cum am stabiit: Producătorii europeni urmează exemplul luminos al trustului sovietic pentru producția de camioane & cele ale OKB Tupolev :D

            • Intr-adevar, productia de MASSA conteaza si azi la americani, desi suntem in mileniul 3 si rivalul direct a dat ortu popii de mult. Cand toata planeta prefera masinile europene, nu prea are nicio importanta ce prefera alegatorii lui trump si obama! Pun Pariu ca Trump si prietenii lui au in dotare si masini europene. Sa nu uitam ca Airbus a luat fata americanilor timp de 8 ani de zile incheiat, in sir continuu – inainte de criza financiara declansata de SUA – care si-au revenit doar recent, fara forta de a se mentine de moment ce chiar anul in curs Airbus se pare ca-i va bate din nou pe umar. Pentru o productia de masa la nivel global = o sg masina, un sg avion, cel mult doo!, asa cum ar vrea americanii, dupa cum doreau si sovieticii, mai bine echipate sunt india si china – parerea mea.

            • Domnule Svejk, propaganda multa – saracia omului (romanii nu sunt chiar asa de naivi precum ii considerati ;) )

              Scurt pe doi:

              1. In anul 2016, Volkswagen a fost cel mai mare producator (si vanzator) de automobile din lume.
              https://www.forbes.com/sites/bertelschmitt/2017/01/30/its-official-volkswagen-worlds-largest-automaker-2016-or-maybe-toyota/#4dd07c4576b0

              2. BMW ocupa primul loc in clasamentul exportatorilor de automobile „Made in USA” https://www.bmwusfactory.com/bmw_articles/bmw-manufacturing-remains-largest-u-s-automotive-exporter/

              3. In segmentul premium, Mercedes si BMW au doi competitori: Bentley si Audi (din grupul VW)

              4. Airbus vs Boeing
              In aviatia civila, ambele companii sunt pe acelasi calapod. In aviatia militara, Boeing face vanzari (si castiguri;) considerabil mai mari catre armata SUA dar si catre armatele clientilor – Japonia, Taiwan, Tailanda, Filipine, Australia, Arabia Saudita, Kuwait, Qatar, Bahrain, Egypt, Irak, Canada, Mexico, samd).
              http://www.reuters.com/article/us-airshow-britain-airbus-group-orders-idUSKCN0ZU17U
              https://www.statista.com/statistics/264492/aircraft-orders-from-airbus-and-boeing/

              P.S.
              Audi a construit recent in Mexico cea mai moderna fabrica de automobile de pe continentul Americii de Nord. Germanii sunt rai P) https://www.youtube.com/watch?v=xqFv3FRrMl0

            • @back in the US ssR

              Mai uitați-vă un pic la numerele din postarea mea de mai sus. Chiar și dumneavoastră ar trebui să fiți capabil să le pricepeți :P

              @Florin(Y)

              De acrod cu dumeavoastră în ce privește propaganda. De aia am și dat cifrele din pastarea mea de mai sus. Poate nu strică să le citiți :P

              1. VW a fost cel mai mare producător mondial de automobile în 2016 și va fi probabil și în 2017, ca număr de mașini vândute. E adevărat. Însă ca volum de vânzări în bani e la 63% din GM și ca profit la 28% din profitul GM. :P În fapt din 2008 încoace VW nu ami mai putut scoate profit peste rata inflației, ceea ce înseamnă că de fapt merge în pierdere De aia am și dat exemplul trustului sovietic de camioane care era cel mai mare producător de camionae din lume. Numai că le vindea la prețuri proaste și nu putea scoate proit. Cum dispărut URSS cum s-a ales praful de el…

              2. E adevărat. Asta din cauză producătorii americani își produc mașinile de export pe piețele pe care le vând. Nu cară tone de aer cu vaporul :P din SUA gata asamblate. Cară doar com ponentele esențiale, gen motor, transmisi, ECM, etc.

              3. O fi în Europa. În SUA (care e cea mai mare piață de export pentru ele) primul loc e a lui Cadillac cu 180000 (din totalul de 370000 fabricate) de mașini vândute în 2016. Locurile 2 și 3 sunt discutabile, între Lexus și Licoln în funcție de sursă iar locul 4 e al lui Aura. După aia vin Mercedes. BMW și Audi… :D De mulți ani nu mai există nici un producător de atuomobile european între primele 10 cele mai bine vândute mașini din SUA.

              4. Vedeți postarea mea de mai sus. Airbus care a aspirat totă producția aviatică europeană (afară de BAe) atât militară cât și civilă e la vânzări de 66€ miliarde, profit 1€ miliard Adică merge în pierdere. Boeing are vânzări de $94.5 miliarde profit $5.8 miliarde (6%), ceea ce e OK.

              P.S.: Nu sunt răi. Sunt ghinioniști,sau eventual proști :P . Tocmai acum și-au tras fabrică nouă în Mexic când Trump închide poarta NAFTA? :P Unde naiba o să le vândă? În Cuba sau în Venezuela? :D Fiecare producător din America de Nord pretinde că tocmai și-a tras cea mai higtech fabrică depe continant. De la GM până la Hyundai :P

            • Daca toata lumea, si cifrele, spun ca vanzarile de masini europene sunt net superioare celor americane si atesta faptul ca americanii isi subventioneaza industria, varand pe gat armament facut cu bani PUBLICI, au declansat o criza financiara si au fost batuti de europeni pe toate planurile, de ce sustii contrariu ca pe vreme celor care te-au trimis in America deoarece ereai giugea? Daca nu stiai, pana si in Cercetarea Fundamentala, cu tot furtul de creiere, americanii sunt pe faras de cand cu Acceleratorul din Elvetia si Laserul de la Magurele, fara echivalent in exceptia de hartie a Lumii de mane!

            • Domnule Swejk,

              Chiar nu inteleg de ce umblati cu cioara vopsita (probabil mizati pe faptul ca unii cititori nu verifica cifrele;)

              1. Rezultatele VW (2016)
              Total assets: EUR 409,73 miliarde
              Earnings before tax: EUR 7,29 miliarde
              Tax paid: 3,3 miliarde Euro

              mai multe detalii gasiti aici http://annualreport2016.volkswagenag.com/consolidated-financial-statements/income-statement.html

              ––––––––––––––-

              2. Rezultatele GM (2016)
              Total assets: USD 230,79 miliarde
              Earnings before tax: USD 3,31 miliarde (after tax USD 2,61 miliarde)

              mai multe detalii gasiti aici http://www.google.ca/finance?fstype=ii&q=NYSE:GM

              P.S. In ceea ce priveste inzestrarea Armatei Romane cu echipament, ar fi excelent daca Romania ar atrage investitori in domeniu. Daca nu ma insel dl Ciolos a initiat (anul trecut) negocieri concrete in acest sens cu parteneri potentiali, i.e.:
              – Grupul olandez Damen pentru fabricarea de corvete pe santierul naval din Galati
              – Grupul Rheinmetall pentru fabricarea de transportatoare blindate amfibii la Automecanica Moreni
              – Grupul Bell Helicopter pentru fabricarea de elicoptere de atac Viper la IAR Brasov. Admin Obama chiar semnalizase lumina verde pentru acest deal /transfer de tehnologie militara in strainatate (o premiera in istoria SUA).

              Benificiile ar fi multe (exporturile dau bine la contul curent, locurile de munca si impozitele pe salarii finanteaza in parte inzestrarea armatei cu echipament). In fine, se pare ca noul guvern a pierdut firul strategiei dlui Ciolos.

  10. Doar politicile ambivalente sunt bune pe termen lung!
    1. A nu confunda ambivalent a cu antagonism!
    2. Pentru ca nu stie nimeni cum va sufla vantul ;)
    3. Pentru ca e singura posibilitate de reajustare cool, adica fara cost in imagine, suveranitate so demnitate!
    Nimeni nu e etern, nici macar Trump.

      • Chelului tichie de margaritar ii trebuie. Cea mai buna aparare a Romaniei este investitia in educatie sanatate si construirea unei economii solide. Rachetele nu vor fi platite de Contributors din diaspora (printre care ma numar si eu). Incercati sa faceti o cheta printre romanii de aiurea pentru compararea de rachete si sa vedem cati bani strangeti. Sau sa cumparam actiuni Raytheon?

  11. „Întrebarea… e dacă nu cumva pe termen lung ar putea apărea elemente de presiune care să forţeze o opţiune prevalentă, într-o direcţie sau alta?”

    Cred ca, pentru ca raspunsurile sa fie de vreo oarecare utilitate, continutul intrebarii este esential.
    Deci, la intrebarea dvs, vaga, raspunsul meu este : poate ca da, sau poate ca nu….Ma insel?
    Presupunand ca persoane mai specializate decat mine in geopolitica si evolutionism ;) , stiu deja ce-o sa fie in viitor, si afirma, fara ezitare, ca trebuie transat strict si neintarziat, intr-o directie…sau in alta (!), ce urmeaza…?
    Probabil, polemici, texte incendiare, zvonuri cataclismice, etc., altfel spus : furtuna intr-un pahar cu apa.
    „Hai, ca e smart, ar zice dna Firea!”, dar numai ea…
    Statele un pic mai normale decat Romania, indiferent ca se afla in coasta rusilor sau in vizorul unchiului Sam, pregatesc viitorul ocupandu-se concret, de prezent!
    Politica externa a unui stat suveran, aliantele sau conflictele la care se expune, sunt deseori conditionate de situatia interna, respectiv de functionarea democratiei, de nivelul economiei, al educatiei, sau al increderii oamenilor in clasa politica.
    Orice extrapolare care neglijeaza aceste aspecte, prezinta un mare dezavantaj : NU ESTE STRATEGICA!
    Or, fara strategie, mergi dupa cum bate vantul…

  12. Nimic nou în vest.

    SUA sunt de mult timp orientate spre Pacific, cu o pondere şi o creştere economică importantă. In zona Pacific- Asia, fără Japonia, după Boston Consult averile cresc anual cu 10 % pînă 2021, la o sumă de 61.600 miliarde $. UE28 stagnează în comparaţie cu zona Pacificului. Frankfurter Allgemeine Zeitung oferă cîteva cifre: cei mai bogaţi (au 166.500 miliarde $) cetăţeni ai lumii deţin 45 % din avuţia lumii, (cu o creştere de 6% anual, din cauza diversităţii avantajoase a plasărilor pe termen lung, plasări la care micii proprietari nu au acces). In SUA sunt 7 milione milionari, în China 2,1 milioane (în Elveţia 13,4 % din locuitori sunt milionari!).
    Presedinţia B. Obama era deja orientată spre Pacific. Nimic nou pentru SUA şi relaţiile transatlantice Europene. Tratatele NATO nu depind conjunctural esenţial de administraţia şi preşedinţia nouă în SUA. Vorbele sunt numai vorbe. Tratatele multilaterale NATO se respectă (Art. 5). Canada şi noul premier îşi asumă azi o mai mare responsabilitate în NATO. Se măreşte budgetul canadian pentru apărare. D. Trump a cerut exact acest lucru la Bruessel 2017 de la partenerii Europeni în NATO (Germany is bad, bad). De mult timp Washingtonul cere acest lucru fără ca Europenii să se grăbeasca cu budegtul militar de 2 %. NATO nu se clatină azi şi nici mîine. Văd altfel decît autorul. NATO şi relaţiile transatlantice nu sunt o problemă reală pentru România, ieri azi şi mîine.

    … „… spunem că „noi suntem cu toată lumea bună” iar pilonii strategici sunt, pentru România, Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO. Era prea simplu şi prea frumos ca unitatea Occidentului să dureze o veşnicie iar noi să trăim liniştiţi şi fără dileme de politică externă şi de securitate;… „….

    UE28 / UE27 nu sunt o garanţie ca NATO şi relaţiile transatlantice. Soarta UE27 se decide la Paris-Roma-Bruessel. Germania nu e un reper militar ca NATO. Problemele reale în ţară şi în UE27 sunt în interiorul statelor naţionale. La Varşovia, Praga şi Budapesta scrisorile de atenţionare primite acum de la Bruessel, din cauza refuzării cotelor pentru cei 160.000 refugiaţi in Grecia-Italia, marchează scindarea în UE27, anunţată zgomotos la Bratislava 2016.

    Modelul francez al lui E. Macron (cu o majoritate absolută în parlament, peste 400 parlamentari) de integrare mai mare în ZE19 fără ceilalţi 8 merită analizat. Cum va arăta UE27 după restructurarea franceză peste cîţiva ani? Aici sunt probleme reale, nu din cauza NATO sau Rusia. Conflictele reale se ascund după culise (FMI & doamna Lafarge face presiuni asupra Berlinului & Wolfgang Schäuble pentru Schuldenschnitt, pentru anularea datoriilor de stat greceşti. Nu se va întîmpla înainte de alegerile din toamnă pentru Bundestag). In UE27 nu cred că se va întîmpla mare lucru în primii ani ai preşedinţiei lui Emmanuel Macron (opoziţia franceză e strada şi CGT, mai puţin în parlament). Rămîne întrebarea cum se orientează Bucureştiul 2017- 2019 pînă la preşedinţia UE27 (relaţille României cu SUA & NATO şi Germania nu impun nimic nou în viitorul apropiat, nu trebuie ales între … la Bucureşti nu mai se poate juca„politic” cu momentul „istoric prielnic”…).

    Care sunt interesele româneşti? Care riscuri? Care şanse? Ce se întîmplă la al doilea mandat E. Macron 2022- 2027? ZE19 încotro? Cum va fi restructurată UE27 de la Paris-Roma? Unde se plesează România în noua structură UE27?

    Intrebări pentru regimul de la Bucureşti…. Eu cu cine votez?

    • Cum adica cu cine votati?! Cu Macron, desigur :P

      Acum ca tot va puneti atata amar de sperante in Macron, vin si eu cu ¢2 la interval sa o fac pe avocatul diavolului :P : In opinia mea Macron are 95% sanse sa fie la sfarsitul primului (si ultimului :P ) sau mandat prezidential intr-o situatie mai rea decat cea a lui Hollande la sfarsitul lui 2016. Principala problema a lui Macron este repunerea pe picoare a economiei franceze. Macron a fost ministrul incompetent al economiei sub Hollande intre 2014 si 2016. Oricat mi-as forta imaginatia, nu reusesc sa vad cum un fost ministru inept al economiei se da peste cap si devine in cateva luni presedintele genial ce pune economia Frantei ope picioare. Faptul ca partidul sau (format din dezertori socialisti si diversi activsiti priogresisti, ex. someri, ex. asistati sociali, ex ONG-isti adica oameni fara capatai ce n-au castigat niciodata un ban prin forte proprii) va avea majoritatea in adunarea nationala agreaveaza situatia. Astia vor umfla masurile sociale ce oricum sufoca Franta omorand ultiemle resturi de competitivitate ale economiei franceze. Dezamagirea si ura impotriva lui Macron vor fi fara precedent tocmai din cauza muntelui de sperante pe care francezii l-au pus in el.

      Macron ca ministru al economiei n-a avut nici o alta idee de revigorare a economiei franceze afara de maretul plan de digitizare al tarii in colaborare cu smecherii californieni de la CISCO. CISCO si-a dublat cifra de afaceri cu aceasta ocazie,iar Franta a mai pierdut cateva miliarde de USD plus cateva sute de mii de locuri de munca, ceea ce a dus la prabusirea epica a lui Hollande.

      De aia era Hollande asa de radios dupa victoria lui Macron. Dn acel moment mostenirea sa era la adapost. Nu mai avea cum sa ramana in istorie ca cel mai catastrofal presedinte al celei de a V-a republici Gasise pe unul mai ceva ca el :P

      P.S. Merita sa faceti un efort de memorie si mergand inapoi in 2012 sa va amintit exploziile de entuziasm generate de alegee lui Hollande. Sperantele tuturor ca franta omul bolnav al Europei se va ridica ins farsit din pat. Ce s-a ales din ele stim cu totii… :P

    • Buna gluma :D
      Da` dece uiti, muica, ca „tu” le-ai declarat razboi americanilor in decembrie 1941. Si te miri ca te-au bombardat :P
      Care tradari a „puterilor aliate europene”? ce Istorie ai invatat? „tu” erai in razboi cu „puterile aliate europene”, nu aveau cum sa te tradeze ;)

  13. Da, e înţeleaptă strategia actuală a politicii externe româneşti, aceea de a reîntări legăturile dintre cei doi mari actori, SUA şi UE. În ciuda fricţiunilor existente, stabilitatea occidentului se reazămă, pe termen lung, pe cooperarea euro-atlantică. Dacă până nu demult joncţiunea celor doi piloni s-a facut prin vest, e posibil ca în viitor joncţiunea să fie transferată în partea de est a Europei, iar România să devină o verigă tare în acest lanţ al stabilităţii. Cred că e chiar posibil, cu condiţia să avem şi o politică internă coerentă. Adică să nu ne faultăm singuri ..

  14. Pe termen lung, pentru Romania exista o singura solutie evidenta: un super-stat european, integrat, pe numele sau Uniunea Europeana, cu legislatie uniforma, cu buget centralizat, cu o singura moneda= Euro, cu armata comuna, si poate astfel am avea norocul sa sara cineva in ajutorul nostru, (considerandu-ne o provincie a acestui super-stat), daca ne-ar ataca Rusia. Alti dusmani naturali nu mi se pare ca am avea. Ungaria ramane in urma si ca forta economica si ca forta militara, Fiind in Cluj si fiind martor saptamanal la tv. al blocajelor de pe Valea Prahovei sau de pe Autostrada Soarelui, adresez si eu o intrebare retorica ( si inafara subiectului articolului…) guvernantilor: de ce nu am facut pana acum o autostrada Bucuresti-Secuime? Sa mearga bucuresteanul in week-end la mincat gulas cu muraturi si la palinca, la plimbari prin natura cu printul Charles… se spune ca unguroaicele sunt bune… gospodine. In cativa ani toti ungurii ( secuii) din Harghita si Covasna ar vorbi perfect romaneste si cu accent de Bucuresti.

  15. „Pentru criticii cancelarului Merkel, care văd că abundă în spaţiul comentariilor din România, aş adăuga doar că alternativa la Angela Merkel, adică social-democraţii lui Martin Schulz şi Sigmar Gabriel, sunt cu adevărat americano-sceptici, ca să nu zic altfel.”

    Știm și noi care sunt alternativele, mulțumim de informație. Să înțelegem că, dacă alternativele sunt încă și mai catastrofale decât ce avem pe masă, nu mai avem voie să criticăm ? Interesantă abordare…

  16. In aceasta politica ambivalenta intre Washington şi Berlin, cum ne vom descurca dupa votul Senatului SUA de inasprire a sanctiunilor pentru Rusia?
    Ca Germania si Austria au criticat „dur” votul Senatului american; le strica interesul pentru o conducta de gaze.
    Germania si Austria sint pe aceiasi lungime de unda cu Dragnea, care a reprosat premierului Grindeanu ca nu a intarit relatiile cu Rusia :P
    Vorba veche „nu poti sta cu fundul in doua luntri!

    • Aia nu se pune. N-ați aflat de la Agitprop că Trump e spion sovietic?! Indiferent ce ar face, e undeva o conspirație monstruoasă… :D

  17. Observind elanul dlor @ Nick, @ back in the US ssR (si mai sint), ma gindesc ca ar trebui ca noi, europenii, sa declaram razboi SUA: prea au inceput americanii sa comande, sa ne ceara bani, ca sa-si umple trezoreria goala…oricum, devin nesuferiti.
    De fapt, ce cauta ei in Europa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro