duminică, decembrie 3, 2023

Întru ajutarea d-lui Liviu Dragnea

Dl. Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului și președintele minusculului partiduleț ALDE, nu mai are pace. Fie zi de lucru, fie weekend veghează cu înaltu-i spirit patriotic și de sacrificiu la binele pe termen lung al României.

Îi identifică cu un rafinament de ins format la școala romanelor polițiste ale Agathei Christie citite cu creionul în mână toți dușmanii. Știe că ei nu sunt tupilați doar în organismele euro-atlantice (i-a confirmat recent opinia însuși ministrul de Externe, dl. Meleșcanu, maestru în domeniu încă de pe vremea în care îl servea disciplinat pe Nicolae Ceaușescu), ci chiar în interiorul țărișoarei.Sunt în specificul Statului paralel. Au o organizare în specificul unităților militare. Așa e, în opinia vigilentă și mai mult decât calificată a d-lui Tăriceanu, postul de televiziune Digi 24. Pe care îl evită și vigilent și patriotic. Piei Satană!

Noroc că la dispoziția Coaliției se află posturi de televiziune sănătoase și verificate. Singurele care înțeleg, așa cum vrea dl. Tăriceanu sensul sintagmei „libertatea presei”. Adică o libertate controlată de voinţa şi interesele politice ale coaliţiei PSD-ALDE. Antena 3, România tv și emisiunea România 9 de pe TVR 1. Acolo comunicatorii PSD-ALDE sunt mereu bine primiți, cu temenele, cu pâine și sare, mai-mai că și-au făcut din ele o a doua casă. Moderatorii sunt omenoși și buni, nu pun întrebări necuviincioase. Chiar ascultă cu sufletul deschis și lacrimi în ochi jălaniile personale ale conducătorilor.

Iată, nu mai departe decât duminica trecută, președintele PSD și președintele Camerei Deputaților, dl. Liviu Dragnea, ne-a împărtășit, așa, omenește, o seamă dintre problemele lui existențiale. Printre care și aceea a mijloacelor sale financiare extrem de limitate care îl împiedică să își facă atât de necesarele copii la numeroasele volume ale celor trei dosare pe care, în nemernicia lui, a avut neobrăzarea să i le deschidă DNA-ul d-nei Laura Codruța Kōvesi. Puțin mai era ca dl. Liviu Dragnea să nu se plângă și de faptul că are de suferit și din pricina tăierilor salariale pe care le aduce cu sine Legea aceea atât de haiducească creată de buna lui subordonată Lia Olguța Vasilescu.

Mă alătur, așadar, propunerii făcute zilele trecute într-un articol publicat pe blogul personal de jurnalistul Vlad Petreanu. Dl. Dragnea trebuie ajutat cu maximă urgență. O putem face printr-un Teledon. Pe care nu am nici cea mai mică îndoială că îl va găzdui cu maximă solicitudine Televiziunea Română. Că tot așteaptă directorul ei interimar, d-na Doina Dragnea, definitivarea pe post. Care se află în pixul și în mintea atât de sărmanului domn Liviu Dragnea.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Propunerea cu teledonul pentru sprijjinul lui Dragnea este interesanta.
    Nu pot totusi sa nu ma intreb de ce nu se initiaza proceduri parlamentare de urgenta pentru transpunerea in legislatia nationala a directivei UE privind confiscarea extinsa a averilor dobandite in mod ilicit. Poate ca in acerst fel, ar scadea si pretul fotocopierii dosarelor (la 10 bani pagina si platind 100k lei, Dragnea are 1 milion de pagini in dosare?????)
    In ceea ce-l priveste pe celalalt personaj, CPT, nu face fata unei dezbateri. Nu stie niciodata sa identifice intrebareace i se adreseaza si atunci devine isteric. De altfel conduita asta poate fi vazuta si in parlament, unde se crede „pe persoana fizica”

  2. PSD ul tropaie din ce in ce mai tare , iar opozitia se dilueaza cu fiecare zi. Nu stiu daca abordarile glumețe mai sunt adecvate in aceste vremuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro