A apărut în dezbatere publică Codul de Etică pentru Învățământul Preuniversitar. Au mai fost prevederi legate de etica meseriei de dascăl și în alte acte normatice anterioare. Și ne găsim acolo unde suntem astăzi cu educația. Pentru că nu de legi și norme am dus lipsă ci de impunerea aplicării lor.
Să vedem dacă sunt șanse ca după promovarea noului Cod de Etică, educația să nu mai fie locul unde nimeni nu răspunde de nimic.
Prevederile Codului se regăsesc, în parte, printre cele 10 porunci.
La art. 7 se prevede:
(4) Interzicerea oricăror activităţi care generează corupţie:
a) fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;
b) solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;
c) traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;
d) colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);
e) interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale.
Punctul e) ar avea mai degrabă forumularea:
e) interzicerea meditaţiilor cu elevii din școala (școlile) unde funcționează cadrul didactic, contra unor avantaje materiale.
Formularea este necesară pentru a elimina schimbul de elevi la meditație între colegii de cancelarie, caz în care subiectivismul în evaluare tot nu dispare. În rest, toate prevederile au existat și până acum, dar n-au fost respectate.
Relațiile sexuale din ultima vreme, între dascăli și elevi(e), au speriat așa de tare autoritățile încât sunt interzise de două aliniate din Cod, tot la art 7(1):
d) excluderea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual;
e) interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale;
Ipoteza consensualității stârnește dezgustul. Chiar așa inconștienți profesori s-au strecurat în învățământul românesc, încât să nu fi aflat că nu poate exista consensualitate între pacienți și medici, între elevi(e) și profesorii lor, pentru că unii sunt în stare de vulnerabilitate față de ceilalți? Că între un om matur, cu studii superioare, cu discernământul (presupus) pe care ți-l dă educația universitară, cultura și un elev, cel mai adesea sub 18 ani, nu se poate pune semnul egalității?
Există o listă lungă de interdicții, sarcini, obligații, mai importante sunt mecanismele de impunere a acestora.
O primă fisură apare la art. 15
(1) În cazul încălcării neintenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi audierilor comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică, persoana în cauză va fi consiliată cu privire la înţelegerea situaţiei de încălcare a principiilor codului de etică şi, respectiv, va fi sprijinită pentru concilierea amiabilă cu partea reclamantă.
Aproape la orice se poate aplica acest aliniat. Am pocnit un elev fără intenție, doar pentru că m-a enervat, am facut sex cu un elev(ă) fără intenție, ne-a luat valul pe amandoi la meditație, i-am dat notă prea mare la bacalaureat fără vreo intenție ascunsă, să-și ia și el un serviciu mai bun. Când lovești un pieton pe stradă cu mașina, o faci neapărat cu intenție? Înseamnă că vei fi consiliat să fii mai atent în viitor? Reprezintă o eroare gravă acest aliniat și trebuie eliminat.
Să vedem, în continuare, modul de impunere a respectării prevederilor acestor acte normative.
Există înființate, prin OM 5550/6 octombrie 2011, un Consiliu National de Etică, format din 378 de membri (!), din care se constituie și Comisiile Județene de Etică. Ce rol au aceste comisii? Nu e prea clar. Elaborează Codul de Etică, urmăresc respectarea lui, fac rapoarte anuale, se sesizează la depunerea unor reclamații, se autosesizează la apariția unor semnale de încălcare a Codului de Etică, fac anchete, iar la art. 13
(9)Comisia de etică va analiza şi va stabili dacă faptele imputate reprezintă o abatere de la principiile codului de etică. Atunci când comisia consideră că fapta imputată reprezintă o încălcare minoră a codului de etică, se va propune părţilor concilierea pe cale amiabilă sau, în funcţie de caz, comisia va propune o atenţionare colegială.
Și dacă nu este o încălcare minoră, ce se întamplă? Nu se știe, OM 5550 nu spune nimic.
Ciudată, chiar ridicolă, este și prevederea de la art. 10, referitoare la atribuțiile Consiliului Național de Etică:
d)prezintă anual un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul consiliului. În conţinutul raportului nu vor fi prezentate decât estimativ sesizările şi reclamaţiile considerate şi demonstrate ca nefondate, iar pentru cazurile cu implicaţii minore se va păstra confidenţialitatea în privinţa identităţii persoanelor implicate. Acest raport se face public.
Adică, în raportul anual privind starea eticii din educație se vor prezenta doar reclamațiile și sesizările nefondate, că pe alea fondate nu trebuie să le aflăm, să nu denigrăm sistemul educațional. Suntem în plin sistem comunist, nu știu cum a putut semna ministrul Funeriu un astfel de ordin!
Că nu este o greșeală o demonstrează și art. 13:
(14)Preşedintele comisiei de etică prezintă consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi conducerii Consiliului naţional de etică, anual, un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul comisiei. În conţinutul raportului vor fi prezentate, estimativ, sesizările şi reclamaţiile considerate şi demonstrate ca nefondate iar pentru cazurile cu implicaţii minore se va păstra confidenţialitatea în privinţa identităţii persoanelor implicate.
Cum activitatea în aceste comisii reprezintă muncă patriotică, nefiind remunerată, nu cred că va avea mai mult decât menirea să sperie cadrele didactice cu organisme de verificare și control din afara școlii.
Mecanismele importante de sancțiune și impunere a Codului Etic se află la nivelul școlilor, prevăzute în statutul cadrelor didactice.
(Art. 17. – Prin prevederile prezentului Cod, activităţile comisiilor judeţene de etică/comisiei de etică a municipiului Bucureşti nu se substituie activităţilor comisiilor de cercetare disciplinară, constituite la diferite niveluri, conform prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 şi nici activităţilor instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale)
Să vedem ce spune art. 279 din Legea Educației Naționale (LEN), referitor la comisiile de cerectare ale abaterilor cadrelor didactice, numită de către Consiliul de Administrație (CA):
a) pentru personalul didactic, comisii formate din 3—5 membri, dintre care unul reprezintă organizația sindicală din care face parte persoana aflată în discuție sau este un reprezentant al salariaților, iar ceilalți au funcția didactică cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea;
Este vorba de comisii formate de colegi de cancelarie ai celui cercetat, prevedere existentă și în vechile reglementări, comisii care se ghidează mai degrabă după principiul: „cum să-i facem un rău colegului nostru, că s-ar putea să ne vină și nouă rândul cândva”. Așa s-a întâmplat și în trecut, așa va fi și de acum încolo. Situația se constată și la Colegiul medicilor, când foarte rar sunt acuzați medici de malpraxis, că se apără între ei.
Mai corectă ar fi prevederea ca această comisie de cerectare a abaterilor să aibă structura CA: 1/3 profesori,1/3 părinți, 1/3 reprezentanții autorității locale și să fie alcătuită dintre membrii CA.
Art. 282. — Sancțiunea se stabilește, pe baza raportului comisiei de cercetare, de autoritatea care a numit această comisie și se comunică celui în cauză, prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unității de învățământ, inspectorul școlar general sau ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului
Adică, dacă cercetarea de către comisie îl scoate basma curată pe impricinat, CA, care a și numit comisia, n-ar prea avea ce să-i mai facă! Exact aceeași paradigmă din vechile reglementări. La care se adaugă faptul că nici până în prezent nu s-au constituit din motive, probabil, electorale, CA în structura prevăzută de LEN, 1/3 profesori, 1/3 părinți, 1/3 reprezentanții admiinistrației locale. Ca atare nici directorii n-au fost selectați prin concursuri necontaminate de politică. Să treacă alegerile și mai vedem!
Ministrul Mihail Hărdău a găsit, prin sondaj, 14 profesori care umflaseră notele la un examen de bacalaureat cu 3-4 puncte. Nu i-a sancționat în vreun fel, pentru că s-au opus colegii lor de cancelarie ai respectivilor profesori.
Până la urmă, angajarea, salarizarea, sancționarea și concedierea personalului sunt elemente minimale și esențiale de management performant. Fără una dintre aceste prerogative, un manager este paralizat, nu poate face mare lucru. Până nu vom învăța această lecție simplă, nu vom progresa.
Problema cu adevărat gravă este în altă parte, având în vedere faptul ca relații sexuale între profesori și elevi(e) sunt rare, cazuri de violențe sunt relativ rare, raportat la numarul de 3,5 milioane elevi. Chiar dacă sunt supramediatizate.
De calitatea actului educațional, de performanța și rezultatele muncii, profesorul nu răspunde în niciun fel. Există chiar încetăținită ideea: noi suntem profesori buni, elevii sunt răi că nu vor să învețe. Sau: rolul școlii este să predea și să evalueze, al elevilor să învețe. Dacă n-o fac, treaba lor.
De fapt nu e treaba lor, cu această mentalitate am ajuns în coada clasamentelor internaționale privind calitatea educației.
Desigur, există și profesori de vocație și talent, care resping astfel de judecăți, din ce în ce mai puțini, mai izolați și pe cale de a se pensiona. Cei care le iau locul sunt, în general, pasageri în sistem, în așteptarea unei oferte mai bune.
La aceasta se adaugă și existența unui curriculum școlar care nu mai răspunde de mult cerințelor pieței muncii, autohtone și internaționale, intereselor locale și regionale de dezvoltare economică, particularităților de vârstă ale copiilor.
Sistemele educaționale performante pornesc de la cu totul altă concepție. Profesorii sunt obligați să-i facă pe elevi să învețe, atât cât poate fiecare, folosind în acest scop toată gama de tehnici și tehnologii moderne puse la dispoziție de evoluția tehnico-științifică.
Nu-i normal ca licee întregi să aibă zero promovare la bacalaureat și nimeni să nu dea socoteală pentru acest lucru. Nici directori, nici profesori, nici inspectori.
Până nu vom găsi o măsură obiectivă a calității actului educațional nu vom schimba mare lucru în educație.
Am văzut la examenul de bacalaureat din 2011 rezultatele a două decenii de minciună, ipocrizie și mistificare în evaluarea actorilor și rezultatelor sistemelor educaționale. Și încă rezultatele ar fi fost și mai dramatice, undeva la 30-35% procent de promovare, dacă examenul ar fi fost corect până la capăt.
Această măsură este acum posibilă, prin măsurarea progresului școlar, cu aplicații informatice dedicate. Progresul școlar poate fi definit ca diferența dintre media statistică de final de an școlar a elevilor unui profesor și aceea de început de an, obținută cu aplicații informatice care generează teste grilă, personalizate, similare dar nu identice, cu corectare tot informatică. Cu excepția limbii și literaturii române.
Propunerea a devenit posibilă odată cu evoluția informaticii, se practică peste tot în lume, la bacalaureat și la alte examene.
Toată evaluarea, salarizarea, sancționarea sau concedierea unui profesor trebuie legate de măsurarea progresului școlar al elevilor săi.
În concluzie, se mențin aceleași vicii ale controlului, evaluării și impunerii respectării Codului de Etică.
Educația rămâne în continuare locul unde nimeni nu dă socoteală de nimic.
Oricum, din lipsă de educație nu se moare. Doar se culeg căpșuni în Spania.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Observ ca vi-a pierit optimismul. Erati foarte convins ca legea actuala a invatamantului va rezolva tot. Cand v-am contrazis nu vi-a placut. Am citat si niste vorbe de ale lui Miclea dar ati fost ferm in continuare ! Legea in sine va aduce schimbarea in bine… Sanchi !
Codul de Etica nu reprezinta toata legea educatiei.
Dle Vlaston, toata „reforma” portocalie este formala !
Adica, NU functioneaza nimic din ceea ce toata ziua buna ziua ne abureau ceva mai in urma, ca deja au lasat-o moale, alde Basescu si Boc si PDL!
Nu functioneaza nici Legea salarizarii unitare, nici Legea pensiilor din 2010, nici cele 2 Coduri, nici Legea educatiei….Singurele realizari ale maretei guvernari portocalii sunt cele legate de saracirea si umilirea marii majoritati a romanilor, care nici nu vor sa mai auda de PDL si de Traian Basescu!!!
Care este mareata aia de „refroma” pe care o tot luati Dvs in brate ceva mai in urma cand erati mare sustinator de „reforma” PDLista ?!!!
Adevarul este ca singura noutate din acest raport este faptul ca nu ai voie sa faci pregatire cu proprii elevi. Parerea mea este ca prevederea este de bun simt si este maximul ce se putea cere. In afara situatiilor in care profesorii conditioneaza o nota mai buna de meditatii (lucru care pana la urma se numeste santaj si se pedepseste penal), cred ca meditatiile sunt efectul si nu cauza.
In general, profesorul ar trebui sa predea usor este media nivelului de pregatire al elevilor dintr-o clasa. Apare deci problema elevilor care sunt la extreme: cei care vor sa invete mai mult si cei care nu inteleg. Acestia fac de obicei meditatii.
Interzicerea meditatiilor este o masura care cred ca nu va avea nici un efect practic. Mai ales ca se pune problema elevilor ai caror parinti sunt profesori de matematica de exemplu. Au voie acestia sa faca „meditatii” cu proprii elevi? Daca raspunsul este pozitiv, atunci apare o situatie in care unii elevi au posibilitatea sa fie ajutati pentru a invata mai mult, iar altii nu.
Cauza meditatiilor cred ca este numarul mare de elevi dintr-o clasa. Eu am lucrat o perioada cu semigrupe de 12 studenti si acum cu 18. Efectul este ca nu mai am timp sa vad ce nu a inteles fiecare si sa incerc sa ii explic. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa am 30 de studenti in semigrupa.
Pana la urma este vorba de calitatea personalului didactic, numarul elevilor dintr-o clasa si diversitatea/calitatea materialului didactic.
De aceea cred ca singura solutie este privatizarea sistemului. Banul urmeaza elevul (masura care nu stiu daca s-a implementat inca) ar fi un inceput.
Se aplica din toamna
Observ ca se comenteaza forma, niciodata fondul.
Inainte de 89 relatiile sexuale intre profesori si elevi (dovedite) se soldau cu scoaterea din invatamint a cadrului didactic si cu trimiterea la alta scoala a elevului.
De ce este nevoie de meditatii domnule profesor? Am aproape 50 de ani si am trait pe viu nebunia invadarii meditatiilor. Cind eram eu la scoala, profesorii faceau meditatii cu toata clasa la scoala. O faceau in clasa a 8-a, a 10-a si a 12-a pentru admiterea la liceu, treapta, bacalaureat si facultate. Noi ca elevi nu plateam nimic. Profesorii cred ca erau obligati oarecum de scoala, inspectorate. De ce spun oarecum? Pentru ca pastrez in memorie si nume de profesori care nu faceau asta. Mai faceau profesorii pregatiri speciale cu elevii ce mergeau la olimpiade. Nu stiu daca erau obligati sau o faceau pentru ei si prestigiul lor. Cert este ca sunt sigur ca si daca erau obligati asta o faceau cu infinit mai multa placere decit orele de PTAP si supravegherea noastra la muncile cimpului (la astea sigur erau obligati).
Cind eram mic se vorbea acasa de axamenele de admitere la liceu si apoi la facultati. Se faceau meditatii particulare cu profesorii, dar majoritatea erau pe durata ultimului trimestru din clasa a XII-a. Mai erau unii(foarte putini) ce faceau naveta la Bucuresti pentru pregatire cu profesorul X sau Y de la facultate. Dar au trecut anii si meditatia a devenit o moda. Propria mea experienta arata ca se poate intra la facultate fara o ora de meditatii in particular, ci numai folosind orele de pregatire de la scoala, muncind singur si serios. Eu sunt un astfel de exemplu.(Parintii mei n-au scos 1 leu din buzunar pentru mediatie. Am muncit singur destul de mult, dar am intrat la facultate fara meditatie in particular. Iar profesorii au fost onesti. Tatal meu a fost si a stat de vorba cu ei, iar ei i-au spus ca nu e nevoie de asa ceva, sa continui in ritmul acela si totul va fi bine) Si port o adinca recunostinta profesorilor respectivi ca si-au facut datoria si treaba la scoala, ca acceptau sa pun pe tabla la orele de pregatire cu toata clasa problemele ce nu reusisem eu sa le rezolv (si asa faceau si altii), ca nu au conditionat asta de mergerea la pregatire, ca spuneau public de unde luau problemele mai deosebite, ca ne corectau in mod corect si cinstit tezele, ca la bacalaureat profesorul (imi cunostea scrisul, evident) m-a taxat dur pentru fiecare greseala, spunindu-mi verde in fata, ca a cunoscut lucrarea si ca pot face contestatie, voi cistiga la nota, dar nu asta era important, ci ca trebuie sa fiu atent la examenul de admitere si cind fac un grafic de functie sa iau in calcul tot, inclusiv a doua derivata.
Deci se poate. Nu aveti nevoie de nu stiu ce cod deontologic pentru a va face meseria.
Orice director de scoala poate face o reforma in scoala ce o conduce, daca vrea. Nu are nevoie de nu stiu ce coduri.
Codul prezentat poate fi util in unele locuri(marile orase cu multe scoli si licee), dar nu prea cred. Vin dintr-un oras mic, cu 3-4 scoli generale si un liceu. Deci numarul cadrelor didactice este mic, se cunosc intre ei si tot orasul ii stie si evident toti stiu care profesor e mai bun ca altul. Nici un parinte nu vrea sa-si dea copilul la meditatie la un profesor slab.
Nimeni pina acum nu v-a oprit sa fiti corecti in scoala. Pun o intrebare retorica: daca la scoala profesorii si-ar face datoria ar mai avea cineva nevoie de meditatie? Stit ca in late tari nu se pune problema asta?
Sub motivul ca salariile sunt mici (real motivul, dar niciodata salariile n-au fost mari si daca se raporteaza la numarul de ore, salariul orar nu e chiar mic, ca nu toti au teze si lucrari de corectat, plus vacantele extrem de generoase ca si perioadele de activitate in care mare lucru nu se face) ati permis sa fiti calcati in picioare de noua clasa de sfertodocti ajunsi la putere.
Nu eu am dat bacalaureatul unora ca Vanghelie, Igas sau Prigoana. Si nici eu nu le-am dat licenta sau doctorate. N-as accepta niciodata sa fiu profesor alaturi de „profesorul Mischie”. Chestie de gust.
Nimeni nu v-a oprit in calitate de director sa impuneti niste reguli si sa le respectati. Dar domniile voastre in calitate de dascali trebuia sa fiti primii sa le respectati. Citeva exemple: tinuta decenta la elevi. Se impune cu forta, dar si cu puterea exemplului. Profesor la costum si cravata, nu la blugi si camasa scoasa din pantalon(inclusiv vara). Doamnele profesoare la tinute decente si sobre.
Cereti elevilor sa nu lipseasca, dar nu intrati la timp la ore. Vreti sa fiti respectati, dar incepeti cu a-i respecta pe elevi: intrat la ore cind trebuie, pauza respectata, note corecte.
Sigur, nota e o chestie subiectiva. Ea se raporteaza in general la nivelul de pregatire al clasei si al scolii. (Acest lucru vine prin gradul de dificultate al subiectelor de la lucrari si teze, prin notiunile minime cerute). Dar trebuie sa fie corecte. Una din legendele orale despre profesorul Moisil zice ca cineva i-ar fi cerut o anumita nota pentru un student. A doua zi catalogul grupei respective avea note incepind cu nota solicitata pina la nota 20.
Personal cred ca nu codurile si alte constringeri sunt necesare, ci vointa cadrelor didactice si in primul rind a directorilor de scoli.
Stiu, este o munca uriasa ce trebuie facuta, ca este enorm de greu de reparat ceea ce s-a stricat in 45 de ani de comunism + cei 22-23 de ani de dupa 89. Dar orice drum lung sau scurt incepe cu un prim pas.
Vointa asta nu vine din senin, fara motivatie si constrangere, urmare a masurarii corecte a rezultatelor.
Pai „vointa’ de a face la meditatii ce nu se face la scoala de unde a venit? Sau „vointa” de a „supraveghea” elevii cind copiaza la bac?
Cu cit o lege e mai stufoasa cu atit e mai plina de „lacune” voite.
V-am mai intrebat si alta data, o mai fac si acum: timp de 18 ani ati fost director de liceu. Nu unul de elita, stiu. Si totusi ce v-a impiedicat sa creati o atmosfera corecta acolo? Note corecte, seriozitate la catedra, demnitate respectata elevilor (repet, demnitate si nu favoritism sau altceva), seriozitate la bacalaureat. In 18 ani ati avut tot timpul din lume. Nu trebuiau sa iasa somitati, ci oameni cu o meserie cit de cit invatata, dar mai les cu respectul pentru meserie si pentru munca.
Traditia si faima unui profesor se transmite din generatie in generatie. Cind vii intr-un liceu afli imediat care profesor e dur, care intirzie, care „poate fi copiat”, etc. La fel si in facultate se stiu „cuiele” examenele extrem de greu de trecut.
Eu am avut un profund respect pentru scoala ca institutie si pentru cadrele didactice. Le-am cunoscut bine. Va pot spune ca proverbul „cine se-aseamana se aduna” e perfect valabil. Intr-o scoala cu un colectiv sanatos, cadrele exigente si corecte au cercul lor, cele delasatoare au cercul lor. Iar noii veniti sunt tinuti o vreme in „carantina” de toti. Asta daca vin de pe bancile scolii sau din alta localitate. Transferul intre scoli in aceeasi localitate aduce si transferul in cercul unde ai fost. Directorul este cel ce stabileste „cistigatorul”. Iar invinsii in timp pleaca, cautindu-si un loc unde directorul e de tipul lor. Iar traditia unei scoli e buna inca citeva generatii de elevi. Daca se destrama colectivul educational, traditia scolii urmeaza noul colectiv 1-2 generatii de elevi. Apoi gata. Daca noul colectiv nu e la nivelul bunului renume…
Stiti vorba aia „Omul sfinteste locul!”
Cadrul didactic lucreaza cu oameni. Putem masura fizic oamenii (greutate, inaltime), dar in materie de personalitate si capacitati…
Ce inseamna masurare corecta a rezultatelor? Intr-un loc poate fi realizare extraordinara 1 finalist la Olimpiada nationala, in alta parte numai 1 e considerat esec.
Totul e relativ.
Mai propun domnilor directori 3 masuri simple ce pot schimba atitudini:
1- Catalogul si notele sa fie o chestiune strict confidentiala intre elev/familie si scoala;
2- Examinarea elevilor sa fie facuta numai prin probe scrise, stabilite de la inceputul semestrului. Lucrarea va fi inminata personal si fara a face publica nota. Este dorinta elevului de a o face publica sau nu. Neprezentarea la proba este penalizata cu imposibilitatea incheierii situatiei. (excludem sitautiile obiective de neprezentare, care nu ar trebui sa fie prea multe)
3- Elevul vine la ora, nu profesorul. Adica cadrul didactic isi ia catalogul (desi l-as schimba cu altceva…) si intra in clasa cu 1-2-3 minute inainte. (Bine ar fi daca profesorul ar avea sala lui de clasa pe care sa o poata „decora” cum crede de cuviinta).Usa clasei este deschisa. Elevii intra si se aseaza la locurile lor, urmind ca profesorul sa inchida usa. Din acel moment nu se mai intra in clasa. Cit despre prezenta, as trece o foaie cu numele si prenumele elevilor, in care ei pe parcursul orei sa se semneze si sa treaca data.(care foi pot si imprimate la un copiator al scolii) Lipsa semnaturii atrage absenta. Eternele discutii cum ca cineva a fost trecut absent din greseala, ar fi curmate din fasa. Semnarea in fals se poate sanctiona cu eliminare pe 3-5 zile.
Eliminind notarea orala si facind foi de prezenta, nu mai ai nevoie de catalog in sala de clasa…
Credeti ca actuala lege permite asa ceva?
Daca da nu tine decit de „vointa” celor din scoala sa puna in aplicarea asa ceva sau altele similare.
Si care vointa cred ca nu tine de lege. Da, poate tine de motivatie, dar mai ales tine de dorinta de a fi demn.
Recunosc ca demnitatea este ceva abstract si nu tine de foame si nu plateste facturi.
Iar in Romania alternativa reala nu prea exista.
Am creat o atmosfera corecta, atat cat mi-a permis legislatia care nu-mi permitea sa sanctionez, premiez, angajez sau concediez profesori. fara aceste parghii esentiale, dv. ati fi putut face ceva?
Eu am lucrat in industrie si n-am avut oprelisti in a aplica Codul Muncii.(De ce nu era valabil si in scoli?) Am utilizat destul de des faimosul 130 lit. i. Dupa sanctiuni repetate si discuitii repetate cu impricinatii. A permis o prima curatenie destul de buna.
Premierile mi-au adus totdeauna necazuri. Veneau azi, trebuiau facute deja de ieri, iar criteriile mele nu erau cu ale altora. Iar sistemul egalitarist nu era de dorit. In plus, punctul meu de vedere a fost ca nu meritam prime pentru treaba bine facuta. Pentru asta este salariul. Merita acordate prime pentru ceva facut in afara sarcinilor de servici.
Eu v-am propus si niste lucruri concrete. Credeti ca ar fi aplicabile in Romania? Permite actuala legislatie asa ceva? Opinia mea este ca daca legea nu interzice strict, este permis. Pe aici pe unde traiesc cam asa se procedeaza. Absentele pot fi trecute apoi in catalog.
Mai cred ca in afara orelor de clasa obisnuite (cit zice norma didactica) un numar de 2-3 ore pe zi pot fi consacrate de fiecare cadru didactic pentru corectarea lucrarilor si alte sarcini strict legate de scoala(planuri de lectie, realizarea planificarii, pregatirea lectiilor pentru ziua urmatoare), toate facute la scoala, cit de cit cronometrat. N-am fost niciodata de acord cu afirmatiile de genul: tu nu stii ca un cadru didactic mai lucreaza si acasa, ca are lucrari, teze si nu mai stiu ce. Hai sa aducem aceste activitati in cadru organizat.
V-am inteles ce ati incercat, dar chiar sa nu aveti nici o pirghie nu prea cred. Si apoi mai aveati optiunea personala de a demisiona si de a scrie la motivele demisiei ceea ce ati fi dorit sa faceti si nu ati reusit din motive ce nu va sunt imputabile. Diploma de profesor de matematica nu v-o lua nimeni.
Stiu, nu trebuie sa-mi spuneti, in Romania nu exista alternativa reala. Piata muncii nu este libera si concurentiala. Nu va puteti depune CV la scoala X, iar dumneavoastra sa lucrati la scoala Y fara ca directorul dumneavoastra sa afle imediat si sa inceapa sa va sicaneze. Da, directorul nu poate angaja el direct, ci numai prin intermediul capusei ce se cheama INSPECTORAT. Cu atit mai mult demisia din pozitia de director v-ar fi adus sicane. Dar, asta insemna demnitatea. Sau renuntarea la directorat dupa un mandat. Nu trebuia sa mai candidati. Mai simplu si mai elegant, fara a va autogenera probleme.
Eu am stiut ce este alternativa reala in momentul cind am decis sa emigrez. In acel moment am fost liber sa ma iau de git cu multi sa cer sa mi se respecte drepturi, sa pretind sa fiu tratat ca om, sa nu mai accept sa fiu calcat in picioare. Nimeni nu ma mai putea santaja cu nimic.
Dar si acum si aici si in alte articole de pe Contributors discutiile sunt absolut generale, faptele si numele lipsesc. Fara ele societatea nu va avansa decit in acelasi ritm lent si impus de altii.
Cu respect, va spun domnule Stelian, ca nu sunteti foarte corect informat, despre ceea ce inseamna invatamantul azi. Nu comentati fapte din auzite, ci din experienta proprie. Si inca ceva: studiati discrepantele dintre programa scolara, numar de ore si programa de examen. sa intelegeti de ce sunt necesare meditatiile. Nu certati profesorii…Mai sus e dezastrul….Plus relatia dezastruasa cu parintii…..
Domnule profesor,
Sunt de acord cu multe dintre argumentele dumneavoastra, mai putin cu solutia din finalul textului.
Lipsa de raspundere generalizata reprezinta si in opinia mea una dintre problemele fundamentale ale sistemului. Da, este esential sa intelegem ca ceea ce conteaza in educatie, ce ar trebui sa masuram (pe cat posibil) si sa privim ca performanta (acolo unde este cazul) este progresul scolar (in antiteza cu optica predominanta care ataseaza aceasta eticheta doar rezultatelor la olimpiada)
Cred insa ca reprezinta ‘un pas prea departe’ a. afirmatia ca exista sisteme obiective de masurare a progresului scolar si b. sugestia ca acestea ar putea sa fie, in mod exclusiv (asa inteleg eu din text), instrumentul pe baza caruia sa se cuantifice munca unui profesor.
In Marea Britanie, sistemele informatice integrate in sistemul de educatie sunt unele dintre cele mai performante din lume si nici macar ei nu au pretentia ca acestea determina o masurare obiectiva a progresului. In consecinta, aceste rezultate statistice (munca profesorului transpusa in cifre) reprezinta un aspect important, DAR NU CAPITAL al discutiilor manageriale despre cat de bine si-a facut un profesor treaba, respectiv recompense sau sanctiuni.
Sunt de acord ca am avea nevoie disperata de un sistem informatic national integrat, care sa culeaga si centralizeze datele exacte ale populatiei scolare. Ne-ar ajuta sa nu mai avem politici educationale facute ‘in orb’ (fara sa avem datele exacte) la nivel national sau regional. Insa primul pas ar fi ca ele ar putea sa ii ajute pe profesori sa inteleaga mai clar situatiile elevilor, situatii care afecteaza intr-o proportie enorma prestatia lor scolara. Stiti cu siguranta mai bine decat mine ca nu e totuna sa lucrezi cu copii saraci, din familii cu probleme, poate monoparentale, etc si sa lucrezi cu copii din familii relativ instarite, cu parinti care se preocupa de educatia lor. Aceste variabile, de exemplu, aici in UK sunt foarte importante – dar ele sunt mai importante in mod individual pentru profesor, sa stie ce se intampla cu elevii lui si sa se poata apropia de ei, sa ii poata intelege, ca sa le poata preda mai bine – si abia pe locul doi ca importanta este transpunerea lor in ‘Value-added measures’ (indicatori statistici care incearca sa tina seama de aceste diferente si sa le cuantifice numeric, in scopul de a masura progresul).
Un alt exemplu de factor care face ca o astfel de masuratoare sa nu fie tocmai obiectiva este imposibilitatea de a masura exact ce a invatat elevul LA SCOALA (= lucrul de care profesorul ar trebui sa fie raspunzator). Un copil care a beneficiat de multa atentie acasa si de meditatii are sanse mari sa iasa peste medie la o astfel de masuratoare si sa premieze in mod nemeritat un profesor mediocru.
Da, avem nevoie de claritate pe fiecare nivel de raspundere (cine pentru ce raspunde), avem nevoie ca raspunderea sa nu fie mimata, avem nevoie de un sistem informatic integrat, dar o astfel de masura, in care activitatea profesorilor ar fi cuantificata si premiata/pedepsita in urma rezultatelor numerice produse de un astfel de sistem ar fi in opinia mea de natura sa produca foarte multe ‘efecte adverse’.
Cu respect,
Emanuel Beteringhe
Progresul scolar nu inseamna sa obtina toti elevii premii la olimpiade. Daca intr-un mediu refractar la educatie, de rromi, de exemplu, reusesc sa-i faca sa scrie si sa citeasca, le ridicam statui respectivilor profesori…
Care sunt obiectivele Legii Educatiei Natioanle respectiv ale Codului acesta ?!
Fara o astfel de STRATEGIE care sa clarifice raspunsurile la cele 2 intrebari probabil ca vom mai avea si alte Legi si alte Coduri si vom mai avea aceleasi resemnari paguboase…..
Asa cum avem in toate domeniile….
Exista tot ce intrebati in strategia Miclea, pe site-ul presedintiei
Absolut de acord. Asta am spus si eu mai sus.
As aprecia un raspuns la adresa obiectiei principale ridicate (dificultatile inerente unui sistem ca acela propus de domnia voastra).
Va multumesc.
Stimate domnule Profesor,
Perfect de acord cu dumneavoastră. Chestia aia cu relațiile sexuale face să râdă și câinii de pe drumuri, fiind de presupus că orice profesor, când devine profesor, are un minim de bun simț apropo de astfel de lucruri. Poate că ar trebui testat la intrarea în profesorat sau poate că ar trebui dat afară cu tot cu conducerea școlii sau liceului în care se întâmplă astfel de lucruri.
Ce e mai grav este faptul că respectarea unui anumit ”Cod de etică”, indiferent care va fi acela- ar trebui legată de niște avantaje concrete- nu neapărat materiale dar profesionale oricum- legate de meseria de profesor. Respect un cod de etică atunci când știu că fac parte dintr-o elită care este recunoscută, stimată, care are acces liber la cunoștințe, etc. Nu-l respect atunci când se merge- ca în prezent din păcate- pe principiul ”fiecare se descurcă cum poate”. Când profesorul va avea suficiente surse de profit pentru cât poate să muncească se vor desființa și meditațiile. Pe de altă parte atunci când îl închizi între 700 și 1400 de lei nu-i poți pretinde să nu facă rost de bani să-și întrețină familia.
Codul de Etică e bun- sigur, într-o formă mai decentă- după ce s-a pus pe picioare un corp profesoral hai să nu-i spunem de elită. Deși, dacă este să stăm și să vedem ce ne-ar trebui, ne-ar trebui elite aici. Nu oameni mediocri, nu călduți care-și țin cursurile în virtutea faptului că aceste cursuri sunt în orar și trebuie ținute de cineva. Dacă nu mergem pe ideea de elite poate c-ar fi mai bine să renunțăm la învățământul de stat.
Credeți, d-le Vlaston, ca om care ați lucrat la proiectul L.Educației, că poate funcționa ceva pe principiul perpetuum mobile? Ar trebui, dacă aveți curaj, să vă dați cu părerea asupra nerespectării legii la care ați lucrat, chiar de către guvern. Ați intuit, sper, că mă refer la 6% din P.I.B. De aici pleacă totul, domnule.Investiții, dotări, salarii, exigență. Restul, e vax.Formă fără conținut. Am mai pomenit în viața noastră și de codul eticii și echității comuniste. A devenit cineva comunist/necomunist datorită acestui cod? NU. L. nr. 1/2011 are și capitol de sancțiuni. Este identic cu cel din legea veche.Despre asta ce spuneți?Dar despre afirmația președintelui conform căreia el lucrează într-o zi mai mult ca un profesor într-o săptămână? Vedeți, d-le? Și de aici pleacă multe.Chestiunea cu codul înv. preuniversitar mi se pare superfluă, atâta timp cât legile nu sunt respectate de cei car le-au făcut. Vă doresc succes în dezbaterea publică de care nu va ține cont. Cu stimă,
Bune si necesare unele articole ale acestui cod.
In chestiunea meditatiilor:condamnabila este conditionarea in orice fel (prin note proaste, amenintarea cu corigenta si care or mai fi). Elevii si, mai ales parintii lor, doresc meditatii pentru ca vor sa fixeze cunostinte cu un profesor, pentru ca singuri nu o fac, din diferite motive: nu isi gestioneaza bine timpul, invata dupa-amiaza (si dimineata este insuficienta, ca timp) etc.
In multe cazuri nu prestatia necorespunzatoare a profesorului este problema, ci faptul ca este din ce in ce mai greu sa mentii atmosfera de studiu (fara a derapa in autoritarism), in conditiile in care elevii o fac pe „vedetele”, butoneaza telefoanele sau nu se pot concentra vreme de 50 de minute, ca acum 5 ani (ca sa dam un reper de timp).
Cei mai dezavantajati vor fi acei profesori care NU conditioneaza pregatirea suplimentara in niciun fel, isi fac bine treaba, dar se intampla sa fie doriti ca meditatori si, deloc de neglijat, sunt si inregistrati fiscal.
E clar ca s-au petrecut si, poate se mai petrec lucruri reprobabile in aceasta privinta, la care se mai adauga si frusrarea acelor profesori care nu predau discipline-vedeta, ca sa citez un oficial din sistem, care nu dau meditatii si care se simt nedreptatiti.
Oare de ce nu se face NIMIC in sensul eliminarii dosariadelor de tot felul, care duc la o adevarata isterie? Simpozioane ridicole, carti submediocre care trec drept „publicatii” si multe alte pretinse „performante” profesionale, cand numai de performanta nu se poate vorbi?
Sistemul a devenit neatractiv din cauza salarizarii precare, dar si a agresiunilor de tot felul.
Ce prostie de lege !! Nu se va intampla niciodata in Romania. Trebuia din universitati sa se inceapa dar ati vazut cine a castigat alegerile in universitati? Aceleasi familii, mai exact batranii securisti au dat stafeta mai departe la copii, nepoti, amante, pile. De exemplu, la Universitatea de Vest Timisoara, Megan – batranul, fiica Mihaela Neamtu profesor, Megan tanarul nepot -decan. Pai nu e conflict ? Si la fel e peste tot si nu numai aici.
Iar universitarii ii formeaza pe preuniversitari, didactic, stiintific si moral. Asa ca, ce fel de preuniversitari vom avea?
Vor fi mai departe si posturi ocupate NUMAI cu pile sau bani, examenele se vor promova la fel, inclusiv Bacalaureatul, sa-l vedeti pe cel din acest an. Ce importanta ca se dau aceste legi, ca oricum nu se aplica la mafia care exista. Vezi presedintele care si-a facut fiica europarlamentar, ca mori de ras numai cand deschide gura.
Citat:
„(4) Interzicerea oricăror activităţi care generează corupţie:”
Pai, parca sunt in Codul penal prevazute faptele de dare si luare de mita, trafic de influenta samd, ca si formele de participaltie (instigare, complicitate)?!
E cam greu cu tentativa, recunosc, dar atata poate bietul Cod penal.
Asist de cativa ani la o adevarata inflatie (ca sa un folosesc un cuvant de nepostat) de documente de tot felul, fara nici o valoare practica, dar cu un impact demn de Creanga : „cumplit mestesug de tampire!”.
Am impresia, vorba lui Plesu, ca noi credem ca o problema se rezolva singura daca vorbim despre ea…