joi, martie 28, 2024

Învățământul românesc – pași în context

Acum câteva zile, s-a sărbătorit “Ziua învățătorului”. Dată de 5 iunie a fost aleasă că un omagiu adus lui Gheorghe Lazăr, născut la această dată în 1779, cel care în 1818 a deschis la București Școală de la Sf Sava. Aceasta era prima școală cu predare în limba română din Țară Românească, având anii de studiu organizați în trei stagii: Umanioare, Complementare și Speciale.

De atunci încoace, învățământul românesc a fost, asemenea celor din alte țări desigur, în continuă formare, definire, re-definire, confuzie, certitudine, dezvoltare sau declin.

Până prin anii ’40 ai secolului trecut el a fost constant racordat la practicile și experiențele din alte țări, în special cele din Germania, Austria și Franța. În ciuda decalajelor economice și a uriașei inapoieri din mediul rural, pedagogii români au fost la zi cu ce se scria și practica în afară, încercând totodată să creeze un sistem care să aibă în centru valorile românești. Onisifor Ghibu și G.G. Antonescu au obținut doctorate la Jena cu O.Rein, discipolul lui Herbart, iar V.Ghidionescu, cel care a introdus la Cluj “pedagogia experiențială” în 1923, tot la Jena și-a susținut doctoratul.  Tot în Germania, sub îndrumarea lui W. Wundt, au obținut doctorate pe teme de pedagogie G. Rădulescu Motru și Dimitrie Gusti. Ștefan Barsanescu, cel care a continuat să publice lucrări de referință pentru educație până în anii ’70, a fost student al lui Spranger la Berlin.  Toate aceste personalități faimoase din învățământul românesc, au fost continuu conectate la evoluțiile, involutiile și schimbările educaționale ce se petreceau în afara țării. În primii și ultimii ani ai comunsmului aceste legături au fost cvasi-inexistente. După 1990 s-a instalat un amestec de confuzie curiculara, de nebuloasă a redefinirii valorilor naționale în și prin educație, o contemplare pasivă a ceea ce se întâmplă intern, sau o permamanenta încercare de a introduce modele externe, finlandez, danez, etc,  însă în paradigmă formelor fără fond. Au fost însă și încercări, mai degrabă individuale decât instituționale (cu câteva excepții importante cum ar fi cele din perioada miniștrilor Miclea sau Funeriu) de modernizare a cadrului educațional românesc în contextul sau european.

Pandemia prin care trecem ne împinge și mai mult să căutăm soluții la dilemele și nevoile noastră într-un context globalizat. Am fost obligați cu toții în lunile din urmă să reflectăm atât asupra propriilor noastre valori dar și a cailor de a ne apropia de ele, de a le trăi efectiv.

Dat fiind trecutul nostru educațional românesc, în ciuda sincopelor inerente oricărei evoluții, am avea la ce să ne raportăm.  Ar fi, slavă Domnului, suficiente greșeli din care să învățăm, dar și suficiente lucruri bune ce ar trebui păstrate. Există chiar și legislație! Ideea școlilor pilot nu este căzută din neant, ea are premisele legislative create deja. Important este că acum să se găsească suficiente școli eliberate de teamă, care să fie lăsate să-și ajute comunitățile așa cum doresc.

Experimente pedagogice la nivel de școală, comunitate, regiune sau țară s-au tot făcut de la Pestalozzi încoace. Multe au avut succes raspandindu-se trans-frontalier și trans-cultural (Montessori, Dalton, Waldorf, Învățarea experiențială argumentată de Dewey, Kurt Hahn și școlile internaționale, Planificarea inversă-UbD, Taxonomia Bloom, etc), altele mai puțîn (Jenaplan, Freinet, Frobel sau taxonomia SOLO din Nouă Zeelenda) iar unele deloc.

În unele țări sau regiuni, noi practici fundamentate teoretic și experimental s-au răspândit la nivel național (de exemplu școlile “intelectuale” Nazarbayev din Kazakhstan, model creat în parteneriat cu sistemul Cambridge, fiind preluat recent și de Uzbekistan) în altele au rămas “oaze” pedagogice, iar în altele se pregătește terenul pentru încercări.

Am auzit cu toții de progresele din Finlanda, Polonia, Singapore sau mai recent, Portugalia și Estonia. Au apărut școli de genul:

• Think Global School – o școală ce literalmente “călătorește”, elevii petrecând fiecare an dintre cei trei de liceu în câte 4 țări diferite, 12 în total. Câte 8 săptămâni în fiecare țară, cu vacanțe de câte 5 săptămâni între trimestre. Pe lângă așteptările academice înalte, se lucrează interdisciplinar, prin proiecte și bineînțeles în medii naturale, sociale, culturale cât mai diverse. Este interesant de menționat valorile lor fundamentale: Măiestria, Autonomia și Menirea, valori ce cu siguranță ar putea fi împărtășite și puse în practică și de alte școli.

• Ørestad Gymnasium – o școală în care nu există decât o clasa! Mai precis, un spațiu mare, deschis,  în care învață cei 350 de elevi. Colaborarea este una dintre valorile fundamentale precum și punerea în practică, aplicabiltatea celor învățate.

• Big Picture Learning – Filosofia lor este “One student at a time în a community of learners”. Școală apărută în Rhode Island, UȘA, acum vreo 20 de ani, a devenit acum un întreg “sistem” cu peste 200 de școli afiliate în US și în câteva alte țări precum Italia, Australia, India, Israel și Kazahstan

Și lista poate continua. Sunt multe surse de inspirație!

În ultimii 5 ani de când lucrez la Franconian Internațional School în Erlangen, Bavaria, am trecut (la clasele VI-X) de la sistemul Cambridge (IGCSE) la cel internațional numit Middle Years Program (MYP), o schimbare nu doar de structura curiculară ci, mai ales de paradigmă pedagogică.

Trecerea s-a făcut treptat, după lungi discuții, dezbateri, întâlniri și planificări ce au durat aproape doi ani. Implementarea nu a început decât după ce a fost asigurat spirijinul profesorilor sau măcar al majorității covârșitoare, al consiliului de administrație, al părinților și al elevilor.

Astfel programul a fost treptat implementat, la clasele VI, VII, VIII în primul an, apoi la clasa a IX-a într-al doilea, iar din anul școlar următor, 2020-2021, și la clasa a X-a.

Foarte pe scurt, schimbarea de paradigmă include distanțarea (nu totală însă, fiindcă partea de conținuturi rămâne foarte importantă) față de un program bazat pe acumulare și reproducerea de abilități și cunoștiințe. Noul program are că filosofie educațională învățarea holistică prin care elevul să devină independent, responsabil pentru propria-I învățare, echilibrat, cu mintea deschisă și bun comunicator. Programul cuprinde 8 arii curiculare, un proiect personal în clasa a X-a, contexte globale, concepte specifice fiecărei discipline, unități interdisciplinare și o serie de standarde clare pentru învățare și predare, standarde corelate cu evaluările sumative și formative la care se va adăuga și un “e-assessment”, examen online extern la sfârșitul clasei a X-a, pe patru arii curiculare: Limba engleză, Matematică, Științe(Chimie, Fizică, Biologie) și Istorie/Geografie.

Ca în orice schimbare majoră, nu a fost și nu este deloc ușor să planifici, să ajustezi și mai ales să implementezi. Nu este ceva simplu să treci de la o rutină de predare, învățare, recapitulare, examene, la una care să le implice pe toate acestea dar și să ofere posibilitatea copilului de a explora, de a investiga, de a descoperi în mod sistematic oferindu-I puțin câte puțin libertatea de a decide asupra propriei învățări. Așa ceva nu se poate realiza fără o colaborare continuă între profesori, fără decizii comune asupra înțelegerii conceptelor și fără  stabilirea criteriilor de evaluare a atingerii obiectivelor de învățare.

Progresul vine odată cu încrederea reciprocă în profesionalismul colegilor și cu sprijinul continuu al conducerii.

Aștept cu mare curiozitate și speranță începerea programelor de pilotare în câteva școli românești. Indiferent de ce anume vor alege ele să încerce a schimba, căci fiecare își va stabili specificul funcție de propriul context, dacă intervenția se face calculat, implicând profesorii, părinții și elevii, și dacă se pornește de la bună voință și încredere în ceilalți, satisfacțiile vor apare chiar din primul an. Nu fără controverse, re-calibrari și tensiuni dar, cu răbdare și perseverență se poate întră pe un drum pe care urmându-l, atât elevii dar și profesorii și părinții, vor avea doar de câștigat. Spre binele fiecăruia în parte dar și al comunităților și, de ce nu…prin răspândirea experiențelor pozitive și al învățării din greșeli, spre binele sistemului de învățământ în general.

Căci, orice școală ar trebui să fie, în primul rând o comunitate, nu? O comunitate complexă, nu doar un loc de adunare al profesorilor și al elevilor; un loc unde părinții își trimit copiii pentru a fi educați într-un cadru social și într-o manieră coerentă, combinând tradițiile cu progresul și pe cât se poate individualizată. O școală este, la baza, o creație a comunității, deci școlile reprezintă materializarea unor necesități.

O școală ar trebui să fie o comunitate de copii curioși, de copii ce gândesc, de profesori ce nu contenesc să-și facă meseria cu dragoste, de părinți ce-și sprijină copiii respectând profesorii și instituția; un loc unde copiii de astăzi cresc și se dezvoltă după propriile puteri, aptitudini și personalități, astfel încât să devină cetățeni onorabili ai societății, catateni care să poată lua cele mai bune decizii în viață, atât pentru ei, dar și în folosul comunităților în care vor trăi.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Predarea din clasa a 5 sau 9 a științelor naturii, chimia, biologia și fizica în limba engleză mi se pare o cale de accelerare pentru învățământul românesc. Elevii au azi aces în internet la patrimomiul universal în știință, tehnologie, cultură, literatură, artă, muzică, film etc cu un clic, în limba engleză.

    ….”…. Aștept cu mare curiozitate și speranță începerea programelor de pilotare în câteva școli românești. … …..

    Am văzut la TV BR alfa (în limba germană) lecții de laborator de chimie și fizică excelent prezentate. Cred că fiecare elev poate întelege mai bine experiențele la TV decât citind în carte. De ce nu se organizează în limba română astefel de experiente de laborator de chimie, fizica (electricitate), biologie la nivel republican în ministerul învățământului sau la o editură specializată. Cu un stic de gigabit sau PC cu terabit se pot pune la disopiția școlilor în special la sate și orașe mici aceste lecții care astfel nu se pot preda în condiții optime.
    Ca studenți sau cercetători mai târziu, acești elevi care au învățat din clasa 5 sau 9 științele naturii în engleză au un avantaj greu de recuperat de cei care continuă școala după programul mult invechit azi.
    De mult timp în științele naturii, medicină etc cei care se ocupă cu inovații, cercetare folosesc aproape exclusiv limba engleză (revista Natur, etc). Nu prea există informații UP TO DATE în alte limbi. Știu acest lucru de la colegi care au studiat fizica la Cluj, au lucrat la Institutul oncologic și după 1989 au lucrat la firme internaționale în Olanda, RFG și pe tot globul.

    Engleza începând din clasa 1 e normalitatea de azi în vest.

    • Nu are cine sa predea in engleza in Romania.

      De fapt, nici in limba romana nu prea are cine.

      Iar telescoala si online in Romania sunt doar transmisiuni in timp real ale acelorasi „lectii” schioape, obosite, de catre cadre didactice plictisite ce pompleaza in elevi „rezolvare de probleme”.

      Lectiile „on line” (nu sunt lectii on line in ralitate, ci filmari ale unor prelegeri off-line) au demonstrat de fapt ca nu avem nevoie sa lasam atat de mult copiii in scoala si ca de fapt a urmari pe YouTube lectiile facute de altii (in engleza, e adevarat) este o alternativa fezabila si cu multe avantaje fata de „merrsul la scoal”.

      ===

      Vorbesc despre Romania, nu in general.

      In conditii normale (adica nu in Romania) colectivul in prezenta fizica este important si nu trebuie renuntat la el. Si nici la educatia clasica (Piaget) nu ar trebui renuntat. Este nevoie de diversificare, nu de uniformizare.

      Dar e o discutie care excede mediul de neandertalieni al educatiei din Romania. In Romania ma declar multumit daca un profesor citeste o carte din domeniul sau pe an si daca nu terorizeaza elevii. Sa sper mai mult de atat ar fi o naivitate din partea mea.

      ===

      Singura solutie pe care o vad, disperata este de a permite homeschooling in Romania. Acesta nu ar fi in Romania o alternativa, ci singura cale de a salva ce se mai poate salva. Nu prea mult, din pacate.

      • @Dedalus
        Sunt mai optimist.

        Am făcut școala la sat cu soba de lemn în clasele primare și WC în curte. Matematica s-a predat normal ca la alte școli. Nu am avut dezavantaj. Manualele de matemetică traduse erau bune. Am făcut liceul în orasel de provincie în limba maternă, puțin dotat. Un avantaj au fost cărțile de fizica în limba germană, ceva mai „colorate” și cu mai multe schițe și detalii, decât manualele traduse bine din limba română, primite de la rude din RFG. La Matematica s-a făcut foarte mult la liceu, cei mai mulți colegi, probabil 2 din 3 nu prea au ținut pasul. Nu am fost destul de consecvent pentru a reuși la universitatea de fizică, am reușit la Politehnică. Am avut profesori serioși, decan foarte cum se cade.

        În meserie am avut prima deceptțe mare ca inginer stagiar când am văzut că se „fură” ca în codru fără nici o jenă. Din păcate a rămas așa și după eliberarea 1989 din naționalcomunismul ceaușist. „Penalii patrioți” au luat locul „securiștilor patrioți”.

        Am încredre în tinerii de azi din țară care au în era digitală acces la cunostințele universale în toate disciplinele școlare cu un clic, ei depind mult mai puțin de manuale învechite în limba „națională” sau de dascăli puțin ambițioși. Cred că tinerii de azi din țară își vor crea țara după aptitudinile și aspirațiile proprii. Poate bănățenii și Timișorenii sunt mai puțin orientați spre orient și ceva mai mult spre vest.

        Cred că școala și liceul în limba maternă e un succes românesc care nu trebuie subestimat. Imediat după eliberarea 1989 din naționalcomunismul ceaușist s-a trecut la liceul LENAU din Timișoara la preluarea manualelor în științele naturii din cele germane din RFG, s-au instalat computere PC, s-a predat câte ceva din informatică de la început. S-a făcut un acord bilateral în învățământ româno- german prin care bacalaureatul de la Liceul Lenau în limba germană a fost imediat recunoscut și în RFG. A fost un stimulent pentru elevi. Azi toate diplomele de bacaulareat din țară sunt recunoscute peste tot în UE ca egale. Nu mai e nevoie de rude în vest. E bine.

        Acum am mult timp pentru a urmări cursuri de chimie, fizică (astrofizică, Prof. Harald Lesch München) și biologie la TV BR alfa „Telekolleg Chemie” unde pot să urmăresc lecții de laborator de chimie pe care nu l-am avut la liceu. De la aceste lecții (există cărți etc) am priceput ce mult poate folosi azi internetul și TV elevii din țară. Un stic de megabiți sau un PC cu terabiți e o soluție pentru școlile și liceele de azi din țară. Nu trebui mult. Trebuie făcut.

        • Sunt realist.

          Fara scolile de doi bani din Romania tinerii ar invata mai bine.

          De aceea tot spun ca planul cadru trebuie redus si examenele desfiintate.

          Pentru Evaluarea Nationala elevii pierd 4 ani pentru ceva ce se poate invata in 6 luni.

          Daca pierzi timpul, nimeni nu ti-l poate data inapoi.

          ===

          Perspective exista pentru tinerii din Romania. Dar nu in Romania.

          A crescut numarul de azile pentru batrani, asa ca este usor in prezent sa iti lasi parintii la azil si sa iti vezi de viata ta pe alte meleaguri. Si nu cred ca ar trebui condamnati pentru asa ceva.

          In definitiv, tinerii sunt in situatia de acum nu din cauza lor, ci tocmai din cauza egoismului feroce al parintilor lor. Pe lumea asta totul se plateste.

          • @Dedalus
            Libertatea are și acest aspect.
            Tinerii de azi văd lumea, pot alege locul de muncă și reședința oriunde în UE.27. E concurență între zonele UE, între orașele UE pentru a atrage acești tineri „puțini”. Da, Europa e batrână.
            Cu școala sunt mai optimist. Un dascăl bun e un dascăl bun oricând și oriunde. În era digitală tinerii au acces la patrimoniul universal în știință, tehnologie, literatură, artă, religie, film, muzică etc cu un clic. Tinerii de azi nu stau in fata unui TV „național”, nu își pierd timpul cu programe TV ca pensionarii. Smartfone in mâna tinerilor de azi din tară e un salt gigantic în comparație cu părinții și bunicii care nu aveau telefon și mașină de scris acasă.
            E mai bine.

            • Ce inseamna un dascal in anul 2020?

              Nu cumva fiind prea obisnuiti cu meseria de dascal nu mai suntem capabil sa intelegem ca nu mai exista?

              Asa cum a fost cu meseriile de potcovar sau cosar. Sigur, ele exista si acum, dar pentru domenii de nisa.

              ===

              Europa nu este doar imbatranita, ci imbatranita intr-un mod macabru:
              – sanatatea populatiei in varsta e prabusita, printre altele si din cauza sedentarismului si a excesului nevazut de sare si zahar
              – atentia acordata persoanelor in varsta seamana cu cea acordata maimutelor din gradina zoologica: sa fie sanatoasa, usor de hranit si intretinut; despre rolul activ nu mai vorbeste nimeni.
              – legaturile sociale de familie extinsa s-au rupt si au fost inlocuite cu intretinere ca serviciu.

              Impactul social este urias: parintii nu se mai gandesc la binele copiilor, ci doar la al lor. S-a dezvoltat un intreg angrenaj de minciuni care acopera acest trist fapt.

              ===

              Solutia?

              O criza majora, ca un fel de cutremur care sa aseze placile tectonice sociale la locul lor. COVID nu a fost asa ceva, fiind prea blanda (deocamdata).

  2. Foarte instructiv articol, din punctul meu de vedere!

    Intotdeuana am considerat ca impartasirea experientei directe in educatie este o cale excelenta de a o imbunatati, atat la nivel de sistem, cat si la nivel personal.

    ===

    Dupa parerea mea este insa hazardat si naiv sa punem perfuzii unui mort (educatiei din Romania).

    Scolile din Romania, atat cat le stiu eu, sunt departe de a fi o comunitate:
    – Contractuil de scolarizare este inept si nu contine niciun fel de prevederi practice
    – Guvernanta este asimetrica – cu extrem de multe drepturi pentru cadrele didactice si cu foarte putine spre deloc cai de comunicare scoala-comunitate (parinti si elevi)
    – Procesul de educatie este netransparent, la modul absolut: nu exista nici macar web-site-uri tinute la zi, minciunile prin omisiune sunt regula
    – Programa si organizarea in general este 100% legata de sala de clasa: nu exista laboratoare, nici ateliere, nu se fac experimente, nu exista extra-curricular decat sporadic; totul este pe tabla, dar si acolo cu probleme mari (de la lipsa markerelor la incapacitatea metodica de a utiliza tabla alba)
    – Nu exista niciun fel de colaborare scoala-parinti- toata lumea fuge cat poate de sedintele cu parintii, consultatiile sunt puse special sa nu poate fi tinute

    Si mai sunt si alte argumente, din pacate.

    ===

    Din pacate, cultura romaneasca nu pune pret pe educatie. Atunci cand se vorbeste despre calitate, se vorbeste despre rezolvarea de probleme cat mai grele. Atat si nimic mai mult.

    Un elev este considerat bun daca memoreza si rezolva probleme.

    Iar aceasta este valoarea sociala acceptata in Romania, nu vorbesc despre cazuri izolate.

    Daca am crea un program de scoli pilot, cel mai probabil foarte putini dori sa isi inscrie copilul la ele. Dar problema cea mai mare va fi ca fiecare va intelege cu totul altceva, in general vom spune una si vom vrea de fapt altceva. „Una vorbim si alta fumam!”. :-)

    Scoala pilot respectiva se va prabusi astfel rapid in discutii tensionate si prelungite, pana la desfiintare.

    ===

    In opinia mea, educatia din Romania este in curs de plafonare si omogenizare, o etapa in indelungatul proces de formalizare si de trecere deplina de la educatie la supraveghere + comert cu diplome.

    In Romania, educatia nu este o valoare sociala ci eventual un subiect de discutie „cool”. Ne place sa vorbim despre reforma educatiei, dar nu acceptam sa o si facem. Ne e bine asa, de ce am schimba?!

    Ne vaitam ca medicii sunt slabi, ca profesorii sunt slabi etc., dar ne mandrim cu cercetatori care au invatat probabil de la Luna, cu elevi super-dresati sa rezolve probleme super-complicate.

    Avem venituri mari, mancare destula, concedii unde vrem in lume dar munca iok, raspundere iok!

    Nu ai de ce sa imbunatatesti ceva pe care nu dai doi bani.

    • In Romania nu exista respectul pt „munca de jos” oricare ar fi ea
      Conteaza doar titratii si cei cu diplome, restul, cei cu meserii fiind condiserati de „mana a 2 a” si nedemni de luat in seama.
      Vrau sa.l vad pe cel cu „7 diplome” care isi vara mana in WC-ul infundat sau cel care pune pe matura si matura cel putin in fata portii, pretentii insa maxime.
      Sistemul de invatamnt este bazat pe acest fapt , parintii intr-o mare masura fiind inasi vinovati de aceste atitudini.

      • Nici cei cu diploma nu muncesc prea tare. Doar ca statul le da o pomana mai mare.

        Parintii isi doresc pentru copiii o slujba la stat unde sa fie bine platiti si sa nu faca nimic. Pentru a ajunge acolo este nevoie de pile + diploma.

        In aceasta ecuatie educatia nu intra.

  3. Germania este dupa cate stiu printre putinele tari care pregatesc tineri atat la nivel gimanzial insa mai ales la nivel profesional, pe cea de a 2 a forma de pregatire fiind pus un foarte mare accent.
    Acesta pregatire profesionala reprezinta succesul industriei germane, in Romania, a fost desfiintata de diferiti ministrii ai educatiei din motive pt care ei ar trebui sa raspunda in fata instantelor si numai politic.
    In Romania in tot felul de licee sint pregatiti „idioti utili” care o data ajunsi o data pe piata muncii n-au nici cele mai mici sanse sa gaseasca de lucru, eventual , munci necalificate si prost platite.
    Ar fi interesant de stiu cati dintre acestia muncesc de nevoie pe campurile din Spania, Italia, Germania sau GB in loc sa puna umarul in industria/ servicii romaneasca care recurge din ce in ce mai mult la muncitori din Asia.
    Romania cauta de 30 de ani, pardon bajbaie, forma de invatamant „ideala” in loc sa se concentreze pe necesarul din economie, pregatim elevi si studenti care fie parasesc taram fie cu corespund cerintelor.
    In invatamantul romanesc sa gresit si se greseste pe banda rulanta si impresia persista ca cei mai incompetenti indivizi au ajuns sa se ocupe de cel mai important aspect , invatamantul si pregatirea viitorilor oameni pt piata muncii.
    Romania nu va performa in veci daca bajbaila contina, invatamantul este politizat pana la nivelul personalului de servici tinandu-se cont numai de interesele profesorilor reprezantati de sindicate care ar trebui desfiintate, interesele elevilor/parintilor fiind ignorate.

    • Subscriu.

      In ultima vreme situatia s-a degradat si mai mult, din cauza uniformizarii calitatii educatiei in licee.

      Asa cum spune si autorul, este esential sa avem o diversitatea a educatiei, atat ca teme, cat si ca abordare. Greu de crezut ca ar accepta cineva asa ceva in Romania.

      Intr-adevar, de invatamant se ocupa in Romania cei care nu sunt in stare de altceva. Non-valoarea este atat de raspandita, incat orice incercare de a pune in discutie realitatea, in mod profesionist, informat si realist este respinsa de gloata.

      ===

      Probabil ca lucrul cel mai bun ar fi sa lasam educatia sa se prabuseasca de tot. Asta ar convinge.

      Si nici nu pare sa fie prea greu- ne pricepem la sapat gropi, la distrus spatii verzi. la distrugerea sanatatii. La distrugere suntem primii in UE. Am face bani seiosi daca am vine expertiza in „Asa nu!”

  4. Timp de 30 de ani foarte putine lucruri au fost realizate pentru educatie si invatamantul de toate gradele. Pana nu vom avea descentralizare adevarata si o regionalizare echilibrata orice initiative regionale si locale nu au sanse de reusita. Experimente pilot au mai fost create dar fara existenta pe termen foarte lung. Chiar sistemul Waldorf se regaseste ici si colo. Iar parintii nu indraznesc sa isi expuna copiii la tot felul de incercari. Apoi toate cadrele didactice ar trebui sa dovedeasca vocatie pedagogica si sa fie platiti dupa eforturile facute si performantele elevilor. Daca sunt buni, dupa doi ani de angajare sa mai stea doi ani si tot asa. Titularizarile de acum si gradele didactice nu fac decat sa perpetueze metode din sistemul comunist si sa pastreze pe toti neavenitii caci si aici vom regasi acel mecanism denumit pcr, binecunoscut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Lomaca
Constantin Lomacahttp://contributors
A lucrat 20 de ani ca profesor de Chimie si Biologie, sef de catedra de stiinte si director de curriculum in Sydney,Australia. In prezent este seful departamentului de Stiinte la Franconian International School in Erlangen, Germania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro