joi, noiembrie 7, 2024

Învățământul de hârtie

Iată ce titlu am citit pe HotNews: „Nou regulament la Universitatea din București: dacă la o materie 66% dintre studenți pică, lucrările vor fi analizate”.

Întrucât fac parte din această Universitate, am citit întregul articol.

Am constatat că nici situația în care prea mulți studenți iau note de 9 și 10 nu e de dorit. Dacă peste 75% sunt în această situație, să spunem 75,2%, iar se face ședință, iar analiza tuturor lucrărilor! Mă întreb însă ce se întâmplă dacă examenul este oral. Am o soluție, ar putea fi înregistrat video, iar comisia să stea să privească ore în șir, ca la cinema.

„Cum mai sunt studenții?” e întrebarea care mi se pune cel mai frecvent. Anul acesta, spre deosebire de alți ani, am răspuns: „Seria asta e minunată, am studenți atenți, cu inițiativă, care vor să știe, care sunt prezenți cu mintea, nu numai cu trupul”.  Oamenii se uită cam neîncrezători, dar e purul adevăr. Seriile bune nu sunt regula, într-adevăr, dar iată că se întâmplă și așa ceva. Oricine predă la facultate știe că în fiecare an lucrurile stau puțin altfel. Sunt ani catastrofali, alți ani în care ești plăcut surprins, iar alți ani în care situația e nici prea-prea, nici foarte-foarte. În fiecare an e altfel! Rezultatul final nu ține strict de profesor, ține și de o anume chimie a seriei, de felul în care studenții se stimulează reciproc. Îmi pot închipui deci că, într-un anumit an, 66 % dintre studenți pică, iar în altul, peste 75% vor lua note de 9 și 10.

Ce cuantificare admirabil de precisă:  66% versus 75%! Din ce calcule sofisticate or fi ieșit aceste cifre?  Primul procent arată că două treimi dintre studenți pică. E mult, într-adevăr și, cel puțin la Litere, nu cred că se întâmplă prea des asta. La matematică însă, e destul de ușor să se întâmple. Studenții au dreptul la multe reexaminări și la contestații individuale. Cei care au învățat vor reuși cu siguranță să ia examenul. De ce trebuie o măsură birocratică în plus? Pot presupune, de pildă, că nu se dau peste trei sferturi dintre note de 9 și 10 ca să nu fie prea multe burse. Dar mi se pare nedrept să-i depunctez pe unii dintre studenții buni din motive financiare. Totuși, conform noului regulament venit „de sus”, dacă se întâmplă așa ceva, profesorul devine un caz, unul care dă bătăi de cap tuturor și e analizat în ceea ce pe vremuri se numea „ședință de partid”. Preiau știrea din articolul de pe HotNews: „Dacă ponderea studenților care nu au promovat disciplina respectivă din totalul studenților care au participat la evaluarea finală este mai mare de 66%, consiliul departamentului împreună cu titularul de disciplină analizează fișa disciplinei, suportul de curs și bibliografia, subiectele de examen și baremul de corectare, stabilește cauzele care au determinat această situație și propun măsurile care se impun. În aceste cazuri excepționale, directorul de departament prezintă analiza realizată în consiliul facultății, aceasta fiind transmisă ulterior către consiliul de administrație.” Cât îmi place acest vag amenințător, acest kafkian „măsurile care se impun”!

Primul meu post de profesor, în comunism, a fost la Școala Roata de Jos, județul Giurgiu. La sfârșitul primului an, am constatat cu stupoare că vreo trei elevi de clasa a V-a erau analfabeți. Firește, i-am lăsat corijenți. Dar exista (și) atunci o directivă procentuală în legătură cu promovabilitatea, care trebuia să fie 100% sau 99%, nu mai țin minte, iar un elev analfabet, indiferent de capacitatea și chiar sănătatea lui mintală, era „interzis”.  În toamnă, când am venit la examenul de corijență, o nouă perplexitate: am fost anunțată că examenul s-a dat în lipsa mea, și respectivii elevi trecuseră. Apoi, off the record, mi s-a explicat ca unui începător ce eram că, dacă avem un procent prea mare de picați, sunt urmări negative pentru toată școala, deci…

Noua măsură de acum are în plus numai partea cu notele mari. Nu ai voie să-i înveți bine pe toți, e suspect. Să spun din capul locului că nu am fost niciodată în situația de a pica peste 66% dintre studenți și nici în cea de la capătul opus (decât, poate, la masterat, unde oricum vin cei mai buni), deci nu fac vreo pledoarie pro domo.

Dar să vedem ce arată și cum arată noua „directivă” a noilor birocrați necunoscuți (toate aceste măsuri sunt „date anonim”, nu se spune cine le-a inițiat și cine își justifică salariul cu inițiative de acest fel și ce competență și  performanțe didactice au respectivii! Pentru că nu par să aibă prea multă experiență didactică).

Ce arată măsura?

  1. În primul rând, o neîncredere penibilă în profesor. În viziunea legiuitorilor, noul profesor este incapabil să dea notele corect și trebuie controlat strict. De altfel, nu mă mir. Examenele de promovare în post devin, la rândul lor, pe an ce trece, o chestiune tot mai birocratică, iar ponderea lecției deschise ținute de profesor e tot mai neînsemnată. Dosarul să fie bun, pe hârtie să arate bine lucrurile! Așadar, dacă este să se ia măsuri, ele ar trebui luate înainte ca persoana respectivă să intre în sistemul de învățământ universitar, nu după. Îmi dau seama că aceste controale sunt pentru profesorii abuzivi și cărora nu le pasă de meseria lor. De ce au ajuns în învățământ, în universitate? Asta e problema.
  2. Uniformizarea studenților. E ca și cum la un examen oftalmologic, s-ar da o marjă procentuală a dioptriilor admisibile, aceeași în fiecare an. Or, „dioptriile” studenților diferă de la an la an, cum am spus.
  3. O nouă servitute și mai multe hârtii pentru cei care și-au asumat conducerea departamentelor și care trebuie să facă nu știu ce calcule la sfârșitul fiecărui examen (și nu sunt puține). Noile serii (la Litere) au în jur de 100 de studenți. Se recorectează de către toți membrii comisiei toate tezele sau cum se procedează? Ca să nu spun că în notă pot intra și alte lucrări, cele de seminar, de pildă. Se recorectează și acelea? Cine dă asemenea legi nu predă, n-are habar cum se dau notele.

Cum arată măsura?

Un lucru inutil ca absolut tot ce ni s-a cerut pe hârtie în ultimul timp. Fiindcă iată ce consecințe vane va avea: profesorii nu vor deveni nici mai buni, nici mai proști decât sunt acum. Doar că cei abuzivi vor fi primii care vor da notele în așa fel încât să se încadreze în barem. Notele nu vor deveni astfel mai exacte, iar studenții nu vor avea de câștigat, ci dimpotrivă. Parafrazând titlul unei cărți recente, și învățământul o ia razna, prin abuzul birocratic. Eu propun să nici nu se mai țină ore. Ce rost are? Punem direct notele pe hârtie, în așa fel încât să raportăm îndeplinirea noilor directive din învățământul de hârtie.

PS Tare aș vrea să știu cine a propus noile reguli. Aș fi spus „inventat”, dar de fapt cred că sunt „inspirate” de la alții. Ce ușoare sunt preluările fără spirit critic!

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. O Programa practica, normala este legata de cererea pietii muncii.
    In Ge exista, in domeniul tehnic, asa numitele studii duale, de regula patronate, sau in strinsa legatura cu concernele. Atit programa cit si nivelul se stabiletset in comun si pe baza experientei obtinute cu absolventii din anii precedenti.
    Asa si la Universitate, ce vrea piata?
    De altfel si multee clasamente mondiale se orienteaza tot dupa succesele, sau insuccesele, absolventilor.

  2. Discuțiile interminabile despre învățământul românesc au intrat în sfera psihiatriei. Dezbaterile sunt necesare, dar ele trebuie să conducă la o concluzie, altfel par o simplă nebunie.
    Ca simplu cetățean, eu știu o singură concluzie pusă de instituțiile internaționale: din punct de vedere al calității vieții, România este trasă în jos nu de economie/prosperitate ci de ÎNVĂȚĂMÂNT și SĂNĂTATE.

  3. fiind vorba de un regulament intern si nu de o lege, e la latitudineaa administratiei sa aprecieze, constate, previna si combate fenomene atipice, incat comparatia cu metehne totalitariste e cam exagerata;
    fiind insa previzibil ca „cei abuzivi vor fi primii care vor da notele în așa fel încât să se încadreze în barem”, imi pare greu de inteles de ce este necesar ca o astfel de norma sa fie efectiv inscrisa in constrangerile unui regulament si nu s-ar recurge, pur si simplu, la o analiza amiabila si constructiva, ori de cate ori apar indiciile unui fenomen suspect, indiferent de proportiile statistice; in fond, nici „calitatea” seriei nu e o scuza buna, ci doar o rigiditate in a pretinde seriei sa se adapteze la un anume curs

  4. Cu ceva ani in urma am predat la o universitate din Oman. Acolo sistemul era oarecum asemănător cu cel descris. După fiecare examen se urmărea de către decan (un scoțian destul de serios) distribuția notelor. Dacă notele erau prea mari, sau prea mici, adică nu era o distribuție Gauss, eram chemați la decan să dam explicații. Personal am fost de două ori în trei ani să dau explicații, a fost extrem de simplu să demonstrez că notele sunt justificate, și discuția s-a încheiat. Probabil dacă constata că umflu notele sau că le dezumflu, nu mi se prelungea contractul în semestrul următor, si cu asta se încheia discuția.
    Ulterior au introdus un sistem în care subiectele și baremul de corectură erau depuse spre verificare cu cel puțin o lună înainte de examen, se verificau și se validau de către o comisie, se multiplicau și se păstrau la decanat până la examen.
    Sincer, mie cele mai adevărate examene mi se par cele ”de modă veche”, probă practică, scris și oral. Nu cred că o să se mai organizeze examene așa vreodată. Grila a devenit regulă, și este un sistem de examinare comod și ieftin, dar foarte prost.

  5. Ați reliefat bine „2. Uniformizarea studenților.”
    sau … STANDARDIZAREA matematică a planurilor cincinale de 4 ani a inteligenței artificiale.

    Titlul și mai bun
    „Învățământul de hârtie” pe cartoane pictate standardizat cu ștampilă verde de partid.

    O celebră expresie a lui Goya: „Somnul rațiunii naște monștri”
    În lipsa autocriticii și criticii altor rațiuni, „rațiunea” standardizată umană a unei valori s-a dovedit mai de fiecare dată „monstruoasă”, de carton. Chiar și domeniile științelor exacte sunt date peste cap atunci când alte critici aduse din alte domenii sunt ignorate, alte domenii care observă că aplicarea unor domenii ale științelor exacte este greșit făcută sau are efecte negative.

  6. Noul regulament stabilește că și în cazul în care ponderea notelor de 9 și de 10 este mai mică de 5% trebuie luate măsuri.

  7. Prea multa birocratie si acoperire cu hartii fara sens, forme fara fond in invatamantul universitar. In timpul asta nivelul studentilor a scazut considerabil, in special in stiintele exacte, matematica, fizica, chimie, etc.
    Nivelul a scazut constant dupa ’90.

  8. Daca onor decidentii nu au observat sau macar aflat ca notele de la examen, asezate pe grafic, formeaza o curba Gauss (mai stransa ori mai larga, dar conteaza si unde vine media), mai tipica (clopot) sau atipica cu cocoase pentru cei foarte buni si cei foarte slabi etc. ori aberante (in forma de L sau de J) care arata un viciu de notare ori de invatare, inseamna ca Domniile lor nu sunt decat niste birocrati fara legatura cu invatamantul si ar trebui schimbati sau ignorati.

  9. Ca absolvent de Electronică în București, îmi aduc aminte cu nostalgie de examenele cu toate materialele pe masă la material Circuite Integrate Digitale, având ca titular Gheorghe Ștefan. Din 120 de studenți în serie, doar 4-5 treceau examenul în vară, iar șeful de promotie nu trecea de nota 7 și venea pentru mărire în toamnă, unde tot nu lua mai mult de 9. Mai în toamnă, la restanță, mai treceau unii și majoritatea treceau la reexaminare. Cam 40% rămâneau repetenți în anul 3 din cauza materiei respective și trebuiau să repete anul. Mă întreb cum s-ar potrivi un astfel de exam cu regula de mai sus. Cinciul pe care l-am luat în restanță la CID a fost cea mai muncită notă pe care am avut-o vreodată. Ștefan rotunjea notele în jos, nu în sus. 4.75 însemna ca ai picat examenul. Nota 10 nu exista în catalogul lui, iar 9 era o nota rară.

  10. Predau la un master international in strainatate. Exact la fel, s-a cerut evitarea notelor mici sau mari in exces. Ideea este ca examenul nu ar trebui sa stabileasca diferente foarte mari intre studenti, sa existe o oarecare egalitate, indiferent de performanta. Ceea ce autoarea nu spune (sau nu stie…) este ca asemenea masuri au fost si sunt introduse in tari din Europa la sugestia sau influenta unor guvernari de stanga. Exista o componenta ideologica, nu este vorba (doar de) o componenta strict educationala.

    • Ce minte putreda a putut scorni o astfel de aberatie? Ce egalitate poate sa fie intre un student de 9 si unul care se tiraste prin facultate luindu-si cinciurile in RR-uri? Ce e porcaria asta?

    • Nu sunt de acord cu impunerea unor distribuții ale notelor, dar nici cu evaluari arbitrare si nestiintifice. De ex, la corporatii, când se evaluează angajații, trebuie sa existe o distribuție gaussiana, cu un maxim pe la mijloc. Dacă nu, evaluarea nu e buna si evaluatorii sau metoda de evaluare e pusa la indoiala. Corporația nu are interes nici sa te evalueze mai mult decat meriți, pentru ca trebuie sa iti mărească salariul, dar nici sa te dea afara dacă îți faci treaba.

      • Gigel,

        Spune-le asta celor de la GE, pentru care am lucrat aproape 20 de ani in urma. Aveau un sistem absolut criminal de evaluare a salariaților. Primăvară începea vânătoarea de vrăjitoare când orice fel de fleac care poate fi folosit într-o evaluare era folosit, chiar dacă era subiectiv sau chiar fals. Ca rezultat, angajații erau împărțiți în trei categorii. Primii 20% aveau creșteri mari de salarii și promovări. Următorii 70% aveau doar creștere de salariu cu inflația, și ultimii 10% dispăreau la prima concediere colectivă. Din cauză că salariații nu aflau de evaluare decât după angajare, 15% plecau din GE în primul an. Noii angajați nu sunt evaluați dacă lucrează mai puțin de șase luni în primul an. Și așa compania ajungea la un nou prag de 10%, pentru că nu contau cei care au plecat deja. Și așa ajungea GE să piardă un sfert din angajați în fiecare an. Cei care erau în top 20% învățaseră să manipuleze sistemul. Acceptau numai lucru ușor, fără dificultăți sau conflicte, și nu era nimic de spus împotriva lor. Cei care luau riscul de a lucra la proiecte controversate de obicei se prăjeau. Picau împreună cu șefii lor.

  11. Impecabil articolul doamnei profesoare Pârvulescu. Oricine a lucrat măcar o oră cu elevii sau cu studentii știe că lucrurile exact așa stau, nu cum încearcă să le formalizeze birocrații prin norme inaplicabile. A transforma invățământul calitativ (imperfect, dar cu vârfuri constante de performanță) într-unul cantitativ („perfect” la nivel statistic, dar aplatizat în materie de performanță) contrazice și logica, si curba lui Gauss. Iar a muta relația profesională profesor-student în tabele, numere și procentaje poate servi unui scop socio-logic (sic!), nu și unuia uman. Oricum, am aflat de unde ar putea veni sursa de inspiratie pentru noul regulament UB: din…Oman. O recalibrare a muncii corpului profesoral al UB cu ajutorul unor „formatori de notare” (sic!) de acolo ar fi de un real folos :))

    • Nu vad nimic impecabil. E o continuare a unei mentalități staliniste a cărei esență este „mortul este întotdeauna de vina”. Ai dat cu masina intr-o groapa nesemnalizata? Ești de vina ca nu te uiti pe unde mergi. Ai stat 5 ore la coada la ghișeu și s-a închis inainte sa iti vina rândul? Trebuia sa vii mai devreme. Și tot asa… nu ne mai facem bine. Iar în ceea ce privește învățământul, cred ca suntem cel mai mult rămași în umbra stalinismului…

    • Amuzant, Nu vine din Oman, in Oman vine din Austria si Marea Britanie de la universitățile luate ca model, cu care erau parteneriate in acest sens. In Oman in universitate cadrele didactice erau din mai bine de 50 de tari, cu cele mai semnificative grupuri fiind USA, UK si Canada, cu contracte pe doi ani cu criterii de performanta pentru prelungirea contractelor si cursuri integral in engleza. Si daca vedeți cum arata o universitate acolo, o sa aveți senzația ca sunteți in Star Trek… Nu zic ca nu erau probleme, dar in mod cert făceau eforturi foarte reale ;i concrete sa se ridice.

      • Am lucrat în UAE din August 1990 până în Aug. 2012 și am vizitat Omanul de nenumărate ori. Încă din 90-91 am fost uluit de faptul ca în cele mai sălbatice zone montane, practic “încă” fara drumuri modernizate, unde greu intrai cu mașini four wheel drive si puternice întâlneai binomul clasic : școală și spitalul. Vizitând o “ciudățenie” – un sat părăsit (cu ajutor de la Sultan Qabos – conducătorul Omanului, se construise un sat modern, unde se mutase intreaga populație), dar îngrijit- întreținut în amintirea părinților și bunicilor. Satul nou avea școală generală, dar pentru copiii care mergeau la liceu (ca. 40 km distanta), statul asigura gratuit transportul cu autobuze școlare. Fiind invitați să vizităm și satul nou, am avut ocazia să cunoaștem o școlăriță ce tocmai se întorcea de la liceu și am fost uluiți de felul impecabil în care vorbea limba engleză, mintea ascuțită și faptul ca la vârsta ei știa cu precizie ce vrea să facă în viața :să fie profesoara de engleză. Era rezultatului politici lui Sultan Qabos de modernizare a Omanului prin “binomul” introdus pretutindeni : ȘCOALĂ și. SPITAL, ambele gratuite și corespunzător dotate.

        • Da, pot confirma, in perioada cat am fost acolo tot ce avea legătura cu sănătatea si educația pentru cetățeni era subvenționat masiv. Nu stiu cum este acum, Sultanul Qaboos a murit, nu stiu cum este noul sultan, dar presupun ca nu s-a schimbat masiv.

        • Oman are 4,5 milioane de locuitori, pe o suprafață cu 30% mai mare decât România și produce aproape 1 milion de barili de petrol pe zi. Un baril e un butoi de 160 de litri.

          Niște oameni care se laudă că au predat la universitate ar trebui să înțeleagă mai multe. Pe de-o parte, străinii care cumpără acel petrol plătesc dezvoltarea Oman-ului, iar pe de altă parte, imigranții din Sri Lanka și Punjab construiesc Oman-ul modern, plătiți cu surcele.

  12. „trebuie luate măsuri”
    Nu scrie asta în regulament, scrie numai că trebuie analizate cauzele și eventual luate niște măsuri.

    „prea multă birocrație și acoperire cu hârtii fără sens”
    Nu zice nimic în regulament de vreo hârtie sau birocrație în cazul ăsta, zice numai că oamenii ăia se strâng, analizează și decid dacă aplică vreo măsură sau nu.
    Când 66% nu trec, e absolut normal ca profesorii și șefii să se strângă să analizeze ce naiba se întâmplă, ar fi complet greșit să nu facă nimic.

    „profesorul devine un caz, unul care dă bătăi de cap”
    Nu scrie nimic în regulament despre asta. De unde știi tu că o să devină un caz? Așa, de la tine?
    Dacă tu mai degrabă le-ai da note pe curba lui Gauss decâț să ajungi să analizezi de ce naiba toți pică sau toți iau 10, atunci, pe bune, n-ai ce căuta ca profesor niciunde.

    „Ce arată măsura: […]2. Uniformizarea studenților.”
    Nu, exact invers: când 66% nu trec, deci sunt mult prea uniformi, trebuie analizat ce naiba se întâmplă de-s toți așa uniformi.

    „Ce arată măsura? […] În primul rând, o neîncredere penibilă în profesor.”
    Nicidecum, măsura este una cât se poate de normală: dacă rezultatele brusc ies din grafic, dacă ăia nu prea trec, dacă toți iau note mari, e ceva suspect deci trebuie analizat.

    „Nu ai voie să-i înveți bine pe toți, e suspect”
    Nu-i adevărat, nu scrie nicăieri în regulament că n-ai voie. Zice numai că, dacă prea mulți iau 9-10, e suspect și se analizează, ceea e foarte corect și normal.

    „care trebuie să facă nu știu ce calcule la sfârșitul fiecărui examen (și nu sunt puține)”
    Pe bune, vă sperie astfel de calcule pentru 100 de studenți? Atunci sorry dar vă meritați salariul ăla de doi lei.

    Ceea ce zice regulamentul ăla (în speța asta cu note mici/mari) este perfect normal:
    – dacă notele sunt cam toate prea mici sau prea mari, e ciudat, trebuie analizat: poate-s toți studenții proști, poate-s toți prea deștepți, poate programa e proastă, poate profesorul și-a bătut joc de ei, poate l-a durut în qr de notare… Oricum, trebuie analizat;
    – dacă aproape nimeni nu ia nota maximă, înseamnă că ori e examenul prea greu, or n-a fost nimeni bun în seria/clasa aia, deci clar trebuie analizat;
    – dacă după analiză se dovedește că profesorul a fost OK dar studenții au fost toți cretini, poate se ia măsura de înăsprire a examenului de admitere, să nu mai intre așa nulități
    – dacă de fapt studenții sunt OK dar proful e cretin, atunci se schimbă proful, altă măsură posibilă
    – dacă programa e prea grea, dacă examenul prea ușor, daca… Se pot lua alte măsuri.

    Ce niaba e rău în asta, de ce vedeți neapărat asta ca pe-un atac la profesori?

  13. Ca absolvent al aceleiasi facultăți, as fi tentat sa spun „si nu l-ai vazut pe Draghici, dintr-o serie treceau 3: unul cu 6 si doi cu 5, rezultatele afistate la avizier pe un post-it”, insa am un pic impresia ca suferi de sindromul Stockholm. Acum ca ai luat 5-ul, te identifici prea mult cu „victoria personala” dar și cu „agresorul” ca sa înțelegi ca nu acesta e normalul. Sau poate piata muncii cere altceva și nu inteleg eu. Oricum ar fi, eu am alta problema: când avem asemenea rezultate slabe la o forma de invatamant de masă, cum facem diferența între un profesor care nu preda cum trebuie și niște studenți slabi în cazul acesta? De ce profesorul este intangibil si cade in mereu picioare? De ce sistemul e mereu croit pentru binele profesorului și mai puțin al elevului/studentului? De ce ii mai admiți la facultate daca iti bati joc de ei, cu materii stupide si examene grele, un fel de razbunare a profesorilor pentru asa zisa „lipsa de interes a studentilor”, dar am o vaga impresie ca de multe ori profesorii nu își înțeleg menirea: au un ego format tot pe astfel de „victorii personale” si se așteaptă sa fie adulati, dar nu primesc asta de la studentii lor decat conjunctural si de nevoie, si atunci se razbuna ridicand arbitrar si unilateral ștacheta, caci despre asta e de fapt vorba… Ca sa parafrazez un alt profesor din aceeasi facultate, caruia doar iminenta mortii i-a dat o anume luciditate, caci suferea de o boala incurabila si avea sa se stinga o luna mai tarziu: „ati facut lucrari proaste, dar la ce vi se va oferi dupa ce veti termina facultatea asta, v-ati dat totusi interesul”. De ce nu ne putem desprinde de paradigma comunista când eram o tara izolata și trebuia sa reinventam roata, mai ales dpdv tehnic, deci facultățile tehnice erau foarte grele, foarte matematizate, când astăzi avem cu totul alte cerințe pe piața muncii? Sper ca mesajul sa fie înțeles cum trebuie, nu ca un apel la mediocritate, important e ca fiecare student sa isi atingă potențialul, în armonie totuși cu ce trebuie sa știi ca absolvent al uneia sau alteia din facultăți.

    • Cred ca mi-ati raspuns mie. Sa nu credeti ca eram prea fericit cu nota cinci pe care am luat-o la CID. Am un doctorat obtinut in SUA in fruntea clasei si stiam ca pot mai mult la disciplina respectiva.

      Cursul lui Gheorghe Stefan nu era deosebit de greu, insa pe vremea comunismului era haotic. Nu erau cursuri tiparite si studentii se bazau pe notite de curs luate in hrubele reci si intunecoase din Polizu, unde tabla era departe si de primul rand de banci. In al doilea rand, era o competitie crancena intre cei patru asistenti de curs pe care ii avea. Fiecare preda altceva la seminar si fiecare propunea o problema la examen din materie pe care nici unul dintre ceilalti nu o preda. Cand ajungeai la examen, aveai subiecte si probleme nepredate tie la seminar. Faceai de obicei problema din materia care ti-a fost predata, si poate imperfect o alta si picai examenul cu success.

      Cursul respectiv ar fi trebuit sa fie subiect de examinare administrativa. Nu gasesc normal ca 40% dintr-o serie sa ramana repetenti in anul III la o facultate de varf unde se intra foarte greu. Daca fie si armonizau materia predata la seminar cursul ar fi avut o alta distributie de note.

  14. Aprecierile trebuiesc date in functie de materialul uman. A face reguli pt note bune si proaste este o politizare subversiva. In o generatie de studenti, pot domina foarte slabi sau mai buni. Ca profesor care trebui sa respecti aceste procente, ce faci dai note bune la cei slabi si note proste la cei buni.?!!! Atunci in cercetare ce fel de studenti mai ajung ?!!! Au existat absolventi cu note f bune luate pe toceala memorativa si absolventi creativi cu note luate pe logica dar mai mici. Personal mi se pare o porcarie!!!

  15. Distribuția normală (curba lui Gauss) apare în fenomenele naturale, cele care sunt oarbe, chioare, și proaste în același timp, adică neinfluențate de factori externi. Pentru a cere ca notele obținute de o serie de studenți într-un anumit semestru să prezinte o astfel de distribuție este nevoie ca anumite condiții să fie îndeplinite. Mai precis, studenții să facă parte din acea serie în mod aleator. Eu nu văd cum această presupunere se poate explica. În timp, se poate observa cum generațiile sunt diferite, suferă influențe multe iar unele dintre acestea perturbă complet fenomenul aleator.

    În universitatea unde predau notarea finală la un curs se face prin litere: A, A-, B+, B, B-, C+,C,C-,D+,D, și F. Litera F înseamnă picat. Aceste note-litere au corespondent numeric: A are valoarea 4, D are valoarea 1, F valoarea 0, iar valoarea treptelor între A și D este uniformă, aproximativ 1/3. Asta înseamnă oarecum că ,,trecut” înseamnă peste 25%. Se poate trage de aici concluzia greșită că un student trece cu nota 2.5 în sistemul de notare până la 10. În realitate, la sfârșitul semestrului, fiecare student acumulează un număr de puncte, între 0 și 100, care se compune din testările din timpul semestrului (notele la examenele parțiale, examenul final, teme pentru acasă, extemporale, proiecte, etc.) Acest punctaj se transformă apoi în notă-literă.

    Profesorul are două opțiuni de a face conversia punctajului total cu nota-literă: sau ,,catalog” sau ,,normal” (aplicând distribuția normală). Sistemul catalog este acela în care la începutul semestrului profesorul face clară corespondența. Sistemul normal este cel în care aplică distribuția normală. Împotriva sistemului ,,normal” am obiecția că nota studentului depinde de calitatea colegilor lui: dacă este foarte bun și nimerește într-o serie foarte bună atunci este dezavantajat iar dacă este slab într-o serie slabă atunci are un avantaj nemeritat (în țara proștilor cel cu un ochi este împărat). Tot în sistemul ,,normal”, se pune întrebarea: cum poți compara două note obținute în serii diferite? Nu poți.

    Nu cred că există un sistem perfect care să elimine subiectivismul. Sunt profesori care au reputația de ,,buni” fiindcă dau note mari iar alții sunt „ai dracului” fiindcă dau note foarte mici. Eu cred că în fiecare dintre cazuri este ceva în neregulă, dar sunt situații în care datele reale sunt anormale.

    Mi se pare normal ca situațiile ,,anormale” să fie analizate. Problema este ce fel de analiză se face, din ce punct de vedere? Este ca în mitul cu patul lui Procust. Nu este simplu de dat un răspuns.

    Sunt de acord că există o nuanță de ideologie de stânga aici, dar uneori stânga are dreptate când dorește să netezească nedreptățile. Pe de altă parte, profesorul este într-o situație nu foarte comodă: trebuie să facă o ierarhie pe baza unui sistem care este imperfect. Dar el însuși, profesorul, este imperfect (uneori din zona psihică, am întâlnit astfel de specimene).

    Putem să mutăm discuția și în zona organizațională ca fenomen social. Universitatea este o organizație, cu o conducere și o structură mai mult sau mai puțin clar definită. Poate că în faza asta conducerea universității are o anumită orientare dictată de scopurile pe care și le propune: să crească nivelul de educație pe care îl produce, să fie un furnizor de educație de masă, sau să crească veniturile din anumite zone. Și așa mai departe.

  16. Decizia este absolut ok.

    Calitatea profesorilor a scazut infiorator. Eu sunt studenta la ASE, Cibernetica.
    Sa speram ca macar UPB va reusi sa elimine o parte din dinozaurii de la catedre.
    Avem profesori care pica 80% dintre studenti, in conditiile in care materia predată nu reprezinta nici 30% din ceea ce se cere la examen.
    In cazul in care pui intrebari, nu ti se raspunde, interactiunea este aproape zero.

    Asistentii vin si isi povestesc viata personala la seminarii, nu au habar de ceea ce predau.
    Sunt asistenti care se lauda ca au luat cu doar cativa ani in urma nota 1 la materia pe care o predau.

    Eu sunt convinsa ca cel putin cativa dintre cei care imi predau ar pica un test psihologic.

    Cel putin pentru mine, ASE-CSIE este o mare dezamagire !

  17. Un examen ale cărui subiecte au fost prost calibrate, astfel încât 90% pică, iar restul au note mai mici de 8 nu arată precis care este nivelul real al elevilor sau al studenților și este și nedrept pentru că unul care nu știe nimic va avea aceeași notă ca altul care este de nivel mediu. Imaginați-vă că la Evaluarea Națională apar, după subiectul I – unde oricine face perfect – doar probleme de olimpiadă pentru faza națională. Notele vor fi între 4 și 5 pentru 90 la sută dintre elevi. Ar fi aberant. Trebuie respectat măcar un principiu al gradualității, al elaborării unor subiecte cu grade diferite de dificultate, altfel e nedrept pentru cei mai mulți dintre cei examinați, iar evaluarea devine irelevantă.

  18. 1. …”Sunt ani catastrofali, alți ani în care ești plăcut surprins, iar alți ani în care situația e nici prea-prea, nici foarte-foarte. În fiecare an e altfel!”…

    …Este exact ca la o degustare de vinuri. Sunt ani buni si ani slabi. Statistica se poate aplica, dar este nerelevanta. Evaluarea este subiectiva si tine in mod clar de priceperea celui care apreciaza. Sunt perfect de acord ca asa stau lucrurile din pozitia autoarei. Insa la nivel de tara statisticile arata prost. Din prost in mai prost. An de an analfabetismul functional creste. La fel si abandonul scolar. La testele Pisa doar ministerul mai gaseste ridicole resurse de satisfactie. Scandalul tezelor de doctorat plagiate nu se mai incheie. Valoarea tezelor nici macar nu apuca sa fie pusa in discutie. Una peste alta, chiar daca universitatile, institutiile de invatamant superior in general, au parte de generatii „minunate” acest lucru nu se regaseste, cat de cat, in tendinta generala. Sau poate nu o vedem noi…

    2. ..”La sfârșitul primului an, am constatat cu stupoare că vreo trei elevi de clasa a V-a erau analfabeți. Firește, i-am lăsat corijenți.”…

    …Nu e o poveste de succes. In mod normal profesoara trebuia sa stea peste program cu elevii analfabeti, sa faca pregatire suplimentara, sa desluseasca, sa lamureasca, sa insiste, incat la final de trimestru toata generatia sa aiba nota de trecere. Asa se construieste oranduirea mai buna si mai dreapta….

  19. „sa insiste, incat la final de trimestru toata generatia sa aiba nota de trecere. Asa se construieste oranduirea mai buna si mai dreapta….”
    Credeti ca nu o sa vina judecata pt crimele comunismului?

  20. „sa insiste, incat la final de trimestru toata generatia sa aiba nota de trecere. Asa se construieste oranduirea mai buna si mai dreapta….”
    Acest rationament este pervers. Este atat de „multilateral” pervers ca se poate scrie un tratat.
    Porneste de la premiza falsa, ca toti copiii pot si vor sa invate satisfacator si ca depinde numai de efortul depus de mediul inconjurator ca sa se intample cest lucru. Delirul ideologic pe tema himerelor „omului nou”, socialismului multilateral dezvolat” si folosirea exacta a termenilor comunisti „oranduire mai buna si mai dreapta”.
    A distruge ” oranduirea burgheza” si a cladi o oranduire noua. Cu ce drept si cu ce mandat? Cine i-a numit si cine i-a pus? Cu ce mijloce au acaprat puterea absoluta? Omorare, intemnitare, furt, intimidari, amenintari ,dicriminari, transformarea unei tari intr-o inchisoare si a populatiei in detinuti la munca obligatorie. Fara libertate de a pleca, de a vorbi, de a gandi de a te opune. Inutil. Tovarasii stiau exact cum trebuie sa traiesti , sa vorbesti si sa gandesti pt construirea „oranduirii mai bune si mai drepte”. Aceasta ideologie perversa teoretic si criminala practic, ca si fascismul, nu trebuie lasata sa existe.

  21. In Occident ( in oranduirea veche, aia rea si nedreapta), copii care au probleme la invatat trec un proces de diagnostic al problemei si in functie de rezultat, se ofera solutii.

    • Diagnosticul nu este facut de profesori. Unor copii li se acorda mai mult timp pt raspunsuri la examen, altora li se da Ritalin dar asta nu inseamna ca toti copiii trec examenele si incheie scoala. Exista o intreaga patologie neuro-afectiva sau sociala care explica esecurile educationale. Si numai o mica parte este corectabila. A-l acuza pe profesor, este o aberatie revoltatoare.
      Oanenii sunt diferiti biologic, nu sunt egali in aptitudini.
      A actiona totalitar in jurul unei utopii ideal- egalitariste, a nenoroci populatii intregi, ceea ce s-a intamplat, este pervers si criminal.

  22. Sunt multe cauze biologice neuro-afective si sociale care explica greutatile la invatatura. Diagnosticul nu este facut de profesor, si evident nu in Romania de pe vremea lui Ceausescu iar solutiile oferite sunt limitate. Mai mult timp pt examene, Ritalin, clase speciale. Nu toti copiii pot sa invete la scoala. Oamenii se nasc diferiti si au aptitudini diferite. A pretinde de la un profesor sa corecteze problemele biologice sau sociale ale tuturor elevilor este o aberatie tipica celor rupti de realitate. Comunistii pe de o parte dispretuiesc religia dar pe de alta parte cred in lucruri care nu exista – idealul egalitarist si omul nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioana Parvulescu
Ioana Parvulescu
IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reed. 2007, 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reed. 2007, 2013), În Ţara Miticilor (2007, reed. 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reed. 2018), Viaţa începe vineri (2009, reed. 2013, 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020). TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014). ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reed. 2018).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro