Introducere
În ultimii ani, nenumărate legi, simpozioane, articole, conferinţe şi diferite luări de poziţii publice, dezbat problema învăţământului în România.
Fenomenul acesta a apărut ca o necesitate de a ameliora starea învăţământului aflată în veritabilă criză.
Există o mare diversitate de soluţii pentru a rezolva impasul învăţământului românesc, dar ele au ceva comun: ideea necesităţii unor reglementări „ de sus”, prin acte şi măsuri legislative şi administrative.
În articolul de faţă nu vom relua expunerea soluţiilor care se propun, ci, vom încerca să analizăm în ce măsură excesul de centralizare a acestora, nu reprezintă mai curând o frână decât un impuls spre dezvoltare.
Scurt istoric
Una din caracteristicile esenţiale ale începutului învăţământului din ţara noastră o reprezintă severa rămânere în urmă faţă de învăţământul din ţările europene dezvoltate.
Dacă ne referim la învăţămăntul universitar, primele universităţi europene au început să apară încă din Evul Mediu. (Bolognia – 1050 ; Cambrige -1284; Sorbona – 1554 etc ).
În ceeace priveşte învăţământul preuniversitar, în Occident existau şcoli cu profil religios, altele juridice sau chiar tehnice, în cadrul breslelor .
Rudimente de învăţământ superior au existat în Principatele Române, la începutul şi mijlocul sec. XIX : Şcolile de hotarnici : Gh. Asachi – Iaşi 1814, Gh. Lazăr – Bucureşti 1818, Şcoala de Agricultură de la Herăstrău- Bucureşti 1809, P. S. Aurelian, Şcoala Naţională de Medicină şi Chirurgie – 1864, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele- 1867, etc.
Referitor la învăţământul preuniversitar, se pot aminti unele şcoli religioase şi altele laice, înfiinţate în Principate, în perioada 1600-1700.
Primele universităţi româneşti, în sensul propriu al cuvântului, s-au înfiinţat la jumătatea sec. XIX. ( Iaşi-1860, Bucureşti – 1864 ).
Învăţământul elementar şi cel mediu din România, suferă şi ele de aceeaşi gravă rămânere în urmă : ştiinţa de carte se dobândea secole dearândul pe lângă biserici, unde dascălii se străduiau să-i facă pe învăţăcei să buchisească citirea Sfintei Scripturi şi cam atât.
Efortul de recuperare a sutelor de ani de rămânere în urmă a învăţământului românesc a fost extraordinar: după cum vom arăta mai jos, în mai puţin de un secol, şcoala românească a ajuns în mare măsură la nivelul celei din Occident.
Marii reformatori ai învăţământului românesc au fost : Spiru Haret Ministru al Învăţământului în trei mandate, între anii: 1877-1910, precum şi doctorul Constantin Angelescu, Ministru al Învăţământului între anii 1924-1932.
Primul dintre aceştia a elaborat în anii 1898-1899 legile învăţământului, prin care se acorda învăţătorilor şi profesorilor de toate gradele un statut deosebit şi răspundere pe măsură.
Conform concepţiei lui Spiru Haret, învăţământul reprezenta un instrument fundamental pt. formarea, educarea şi progresul naţiunii.
Dr. Angelescu are un merit deosebit în lărgirea învăţământului, prin construirea a aproximativ 7000 de şcoli, în special în mediul rural.
Învăţământul din ţara noastră prindea viaţă şi se dezvolta datorită acestor doi mari reformatori precum şi multor altor eminenţi profesori cu studii strălucite în Occident. Doctorii: Ioan Cantacuzino ( 1863-1934), Carol Davila ( 1814-1883) Iuliu Haţieganu (1882-1959), Nicolae Hortolomei ( 1875-1961), Constantin Parhon ( 1874-1969), Gh. Marinescu ( 1863-1938), au strălucit în domeniul medicinii ; Gh. Ţiţeica ( 1873-1939), Traian Lalescu (1882-1929), Simion Sanielevici ( 1870-1963), Simion Stoilov ( 1887-1960) au fost matematicieni şi profesori de talie internaţională.
Titu Maiorescu (1843-1917 ), Constantin Rădulescu Motru (1868-1917), Lucian Blaga ( 1895-1961), Nae Ionescu ( 1890-1940), Vasile Băncilă ( 1897-1979), au fost remarcabili filozofi şi/ sau logicieni.
Nicolae Iorga ( 1871- 1940), A. I. Xenopol (1847-1921), Vasile Pârvan (1882-1971) şi Mircea Eliade ( 1907-1986), au ilustrat pe plan internaţional ştiinţele istoriei; Horia Hulubei ( 1896-1972) şi Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), mari fizicieni;
Bogdan Petricencu Haşdeu ( 1838-1907), Gh. Călinescu ( 1899-1965), Perpessicius ( 1891-1971 ), Eugen Lovinescu (1881-1943), Iorgu Iordan (1888+1986), remarcabili critici literari şi filologi ;
Nicolae Vasilescu Karpen (1870-1964); Ion Ionescu Bizeţ (1870-1946), Anghel Saligny (1850-1925 ), Aurel Beleş (1891-1976), au reprezentat cu cinste şcoala inginerească din România.
În domeniul agronomiei pot fi citaţi : Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) şi Gh. Ionescu Siseşti ( 1885-1966) ;
În domeniul geologiei s-au ilustrat ca mari specialişti şi profesori : Gh. Cobălcescu ( 1832- 1892) şi Alexandru Codarcea ( 1899-1972), iar în geografie, Simion Mehedinţi (1866- 1962) ;
Remarcabili sociologi au fost Dimitrie Gusti( 1880-1955), H. Stahl ( 1901-1985);
Ştiinţele economice au fost reprezentate cu cinste de : Mihail Manoilescu ( 1881-1950), Virgil Madgearu ( 1887-1940), Nicolae Georgescu Roengen (1906- 1994) , Gh. Zane ( 1897-1958).
Toţi cei menţionaţi mai sus reprezintă mari personalităţi didactice, ştiinţifice şi culturale datorită cărora, în mai puţin de 100 de ani România s-a transformat dintr-o ţară cu învăţământ înapoiat, într-o ţară care în anii 30-40 ai secolului XX, avea o şcoală la nivel european.
Desigu, nu toate sechelele au putut fi îndreptate, de ex. analfabetismul care cuprindea aproximativ 25% din populaţie, dar în ansamblu progresul şcolii româneşti era evident şi acest fapt s-a repercutat în starea social-economică şi culturală a ţării.
A venit însă râzboiul şi după invazia sovietică din 1944, reforma învăţământului (1948), după model comunist. Şi astfel, a început drama , care mai durează şi astăzi , a invăţământului românesc.
„ Reforma” din 1948 a afectat sever atât învăţământul preuniversitar cât şi cel superior. S-au eliminat din programe discipline de mare importanţă pt. formarea culturii generale ( logica, psihologia, biologia, limba latină, istoria universală şi altele ). Istoria României începea şi se termina cu cea a partidului comunist, iar din literatura predată, lipseau mari scriitori, cum ar fi : Octavian Goga, Constantin Brătescu Voineşti, Ionel Teodoreanu, Ion Slavici şi alţii.
Şcoala generală şi liceul cuprindeau doar 10 ani, în loc de 12 cum era înainte de 1948. Admiterea în facultate se făcea pe bază de dosar politic, iar multi dintre marii profesori au fost înlăturaţi de la catedră.
După 1960, a avut loc o oarecare revenire la normalitate, datorită Ministrului Învăţământului, Constantin Murgulescu care a ameliorat întru câtva situaţia şcolii de toate gradele. În anii 60-70, s-a recuperat câte ceva din dramatica înapoiere a învăţământului românesc, provocată de „reforma” impusă de comunişti în 1948.
Minunile în comunism nu durau prea mult, şi după 1975, odată cu trecerea Învâţământului şi Ştiinţei sub directa conducere a Elenei Ceauşescu, s-a produs o nouă gravă prăbuşire a calităţii învăţământului.
Perioada de 25 de ani de după revoluţie, se caracterizează prin încercări eşuate de a opera reformă după reformă, după chipul şi asemănarea miniştrilor incompetenţi care s-au perindat, mulţi dintre ei, fiind totalmente străini de problemele şcolii româneşti. S-a mers până acolo, încât recent s-a legiferat măsura aberantă de a permite absolvenţilor de liceu fără bacalaureat, să fie admişi în Învăţământul Superior.
După 1990, au apărut nenumărate universităţi particulare, unele dintre ele adevărate SRL-uri, care oferă diplome contra cost.
Dintre nenumăratele măsuri luate în domeniul învăţământului, trebuie să ne oprim pe scurt asupra Proiectului Bolognia. Se cunoaşte structura pe care o impune la nivel european, acest proiect : doi ani licenţă, trei ani masterat, trei ani doctorat.
Ideea uniformizării structurii Invăţământului Superior este desigur corectă, permiţând circulaţia fără dificultăţi a studenţilor dintr-o ţară în alta. Structura propusă este însă discutabilă, fiindcă primul ciclu , de doi ani, nu reuşeşte să formeze, cel puţin în anumite domenii de studiu specialişti corespunzători nevoilor sociale. De ex. , putem să ne întrebăm ce fel de specialişti în domeniul medical cu diplomă universitară oferă doi ani de studiu ? Sau, în domenii la fel de complexe, cum ar fi arhitectura, electronica sau filozofia !
Nenumăratele modificări propuse sau comentariile care se fac pe marginea organizării învăţământului superior şi chiar a celui preuniversitar, sunt în mare măsură sterile, creind adesea confuzii şi în general agravarea crizei.
Concluzii
Excepţionalul progres realizat de ţara noastră în domeniul învăţământului într-o perioadă mai mică de 100 de ani , s-a datorat marilor ctitori care au fost Spiru Haret şi Dr. Angelescu, precum şi pleiadei de mari profesori şi oameni de ştiinţă, dintre care am enumerat o parte mai sus. Se ştie că practic, toţi aceştia aveau studii în Occident, pe care le-au valorificat cu mare succes în ţară.
Având în vedere criza profundă în care se află învăţământul nostru astăzi, o soluţie posibilă ar fi să se trimită tineri la studii în Occident, care apoi să revină în ţară, pentru a prelua cu competenţă refacerea eficientă a şcolii de diferite grade.
Este necesar să fie selectaţi tineri profesori sau cercetători din toate domeniile, care să fie trimişi ca bursieri pentru a studia în mod special organizarea învăţământului din ţările dezvoltate. Câteva zeci de specialişti obligaţi prin contract să revină în ţară, ar putea forma la întoarcere nucleul de organizare şi conducere a învăţământului atât la nivel central cât şi regional.
Organizarea şi conducerea învăţământului trebuie complet separată de factorul politic care, după cum s-a văzut timp de 25 de ani, nu a făcut decât să încurce lucrurile. Proiectul Bolognian trebuie respectat în linii generale dar, cu posibilitatea de a adapta şi nuanţa succesiunea anilor de studii în funcţie de specificul disciplinelor.
În general învăţământul trebuie lăsat mult mai liber, dându-se posibilitatea ca şcolile, liceele şi facultăţile să aibă mai multă iniţiativă, în funcţie de specificul economic, social şi demografic.
La fel ca în economie, viziunea liberală asupra învăţământului ar trebui să se ghideze după lozinca care a stat la baza vieţii economice prospere moderne : „ Laissez faire, laissez aller ” !
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Alooooo! Pentru un învăţământ de calitate, regula trebuie sa fie examenul (cinstit) nu dosarul cu notele anterioare, care se pot lua ( si se iau ) pe pille , relaţii si sacoşe pline!
Articolul este intru totul corect, felicitari autorului.
Cei care insa ar putea schimba lucrurile nu au niciun interes sa o faca – status quo-ul fiindu-le favorabil, intrucat astfel vor putea continua sa controleze sistemul, adaptandu-se proactiv la „ce e dupa colt” – fiindca ei stiu ce legi (se) vor da, ce domenii si certificari vor fi (artificial) cerute, samd.
Cat ii priveste pe cei care au studiat in strainatate si ar fi dispusi sa se intoarca, ar trebui sa beneficieze si ei de un „pact” de lasare in pace sa munceasca – ar putea fi un mandat pe o anumita perioada de timp, un proiect care sa fie lasat cap-coada – sa reuseasca sau sa esueze, dar fara a fi modificat la fiecare bataie a vantului.
„Se cunoaşte structura pe care o impune la nivel european, acest proiect : doi ani licenţă, trei ani masterat, trei ani doctorat.”
De fapt, sunt trei ani de licenţă şi doi de masterat. În rest, de acord cu concluziile. Aş mai adăuga, pe lângă liberalizarea procesului educaţional, stabilirea unor criterii de evaluare pe cale de consecinţă, dar care să fie respectate! Şi ar mai fi informatizarea şi transparentizarea sistemului, pentru a evita şi expulza dinozaurii şi piloşii.
Frumos eseu si foarte util despre invatamantul romanesc. Doar cu o mica afirmatie nu sunt deacord: „Minunile în comunism nu durau prea mult, şi după 1975, odată cu trecerea Învâţământului şi Ştiinţei sub directa conducere a Elenei Ceauşescu, s-a produs o nouă gravă prăbuşire a calităţii învăţământului.”
Dupa 1975 scoala a inceput sa apartina „decreteilor”. Mai multi si mai multi, in clase cu 42-45 de elevi, in scoli cu 3 schimburi samd. Cred ca problema dumneavoastra apare din faptul ca elitele s-au diluat foarte mult dupa acesti ani, nu ca s-a prabusit brusc calitatea invatamantului (din contra!). Am putea spune ca elitelor le-au luat locul „masele”. Pentru ca ceea ce a primat in acei ani 1975 – 1989, a fost corectitudinea. Examenele reale au creat acces catre pozitii inalte si pentru „plebe”, nu numai pentru cei „scoliti in Occident” (care nu erau chiar niste „oarecare” din nastere).
Traiesc intr-un oras universitar si vad cu tristete spitale si sectii apartinand din 1920 aceleiasi familii (tata, fiu, nepot…), catedre universitare lasate mostenire samd. Poate ca acest acces al „plebii”, posibil doar datorita sistemului de invatamant din acea perioada, sa va fi deranjat.
In rest, ok!
Nu prea ai stiinta de invatamantul din 1980-1989.
Dupa cum spui era ;corectitudine. Sa fim seriosi. Se intra la licee si cu medii de 1.25 si vezi doamne ca luau Bacul cu 6. Crezi matale… ca de la 1 la matematica ( adica analfabet) ajungeau elevii sa stapaneasca Calculul integral si diferential de cel putin 6, pentru a promova Bacul??????
Asta este doar un aspect al ”corectitudinii” invocate de dumneata.
Stimate domn, excelentul dvs articol, prezinta marele avantaj ca da sperante credibile celor care, sufocati de mediocritate si impostura, ajunsesera aproape de pragul resamnarii morbide!
Ce s-a putut, se mai poate! – este ideea pe care as retine-o eu.
Reusita consista in increderea in propriile forte, exprimata concret prin determinarea cu care abordam provocarile vietii, convinsi de valoarea potentialului de care dispunem, si care nu este in nimic inferior ilustrilor nostri inaintasi, ci dimpotriva, il insumeaza!
Nu exista punct de non-retour, nici macar, pentru dezastrul invatamantului romanesc actual!
Propunerile pe care le faceti sunt de luat in consideratie, evident, la fel ca toate cele ale tuturor oamenilor de buna credinta din Ro. Numai ca, „luate in consideratie” nu se rezuma la politetea de a asculta pana la sfarsit ce are de spus cineva si a-i aproba analiza, ci la regasirea efectiva a respectivelor propuneri, in reformele care sunt adoptate!
Aceasta este marea problema a Ro : diferenta abisala (de nivel cultural, mentalitate, capacitate de integrare in propriile obiective a interesului national, etc.) dintre cei care propun si cei care decid!
Avem sansa sa fim mai numerosi, cei care nu mai suportam impostura, mediocritatea si amatorismul, decat cei care se straduiesc sa le mentina la rang de normalitate! In plus, insasi existenta lor si a fotoliilor pe care le uzurpeaza, depinde efectiv de noi si de ingaduinta noastra prost plasata! Nu in ultimul rand, seful statului este profund ostil balcanismului galopant care a invadat varful piramidei romanesti!
Cred deci, ca toate conditiile sunt reunite ca sa punem capat unei epoci!
Devine urgenta acea prima mutare, ca la domino…care sa antreneze naruirea definitiva a intregului lant care alcatuieste cercul acesta atat de vicios, dar si putred !
Dupa parerea mea, un prim pas in buna directie este demiterea premierului (cu pastrarea PSD la guvernare, pentru personificarea clara a neghinei : V. Ponta!) si, pentru asta, K. Iohannis are toata puterea!
Rolul nostru este…sa-i amintim asta, cu fermitate!!!
Structura Bolognia este trei ani (patru in invatamintul tehnic) licenta, doi master si trei doctorat. Patru ani pentru licenta nu este chiar putin daca ne gindim ca inainte erau 4,5 ani de activitati didactice. Un semestru era pentru lucrarea de diploma care implica si activitati de cercetare (ceea ce acum ar trebui sa se faca la master). Problema este ca nu mai exista selectie. Sint mai multe locuri la facultati decit absolventi cu bac. In aceste conditii facultatile practic nu mai fac selectie la admitere. Primesc pe oricine pentru a nu se desfiinta.
Da, puzderia de facultati numai de dragul banilor, a dus la o scadere masiva a calitatii invatamantului. Exista orase in care numarul de licee este sub numarul de facultati. Adica baza de selectie este mai mica decat numarul celor selectati Asta pentru ca sunt multi elevi care urmeaza cate doua facultati, dar pregatirea lor este foarte precara
„Având în vedere criza profundă în care se află învăţământul nostru astăzi, o soluţie posibilă ar fi să se trimită tineri la studii în Occident, care apoi să revină în ţară, pentru a prelua cu competenţă refacerea eficientă a şcolii de diferite grade.”
Sa fie oare o coincidenta sa sistemul si-a dezvoltat o rezistenta maxima in fata elementelor „straine”? Ca sa vii „din afara” pe un post de profesor ti se cer o gramada de echivalari, examene si mai stiu eu ce. Si chiar intrat in sistem, esti marginalizat instantaneu, ca „tu nu intelegi cum merge treaba”.
Ce putem, spune, mai e mult pana departe.