joi, martie 28, 2024

De ce au fost învinşi Dragnea şi BOR la vot

Dragnea, BOR şi avangarda sa de militanţi ortodox-baptişti (Coaliţia pentru Familie) au fost urmaţi doar de 20% din poporeni în aventura politică din weekend. Este un eşec spectaculos şi evident neaşteptat pentru ambele culte, dar cu atât mai şocant pentru ierarhia ortodoxă, neobişnuită să se confrunte transparent cu opinia publică. S-a întâmplat în condiţiile în care 89% din populație se declară credincioasă, România fiind singura țară din UE care apare în top 10 cele mai religioase țări din lume, potrivit raportului global „Religiosity and Atheism Index” realizat de Gallup International. Cum se explică această fractură la vedere între ce au zis clericii şi ce au făcut credincioşii?

Evident, explicaţiile nu sunt cele din komunicatul saturnian-sovietic al CpF, anume că:

  • Ar exista un stat paralel care să fi tras contra votului; dimpotrivă, s-au creat toate condiţiile ca să iasă pragul: s-au prevăzut două zile, s-au scos tabletele de prevenire a fraudei, PSD a făcut campanie la vedere pentru DA prin unii primari (ca în sectorul 1 Bucureşti)
  • Partidele au sabotat referendumul; dimpotrivă, toţi liderii politici principali au mers la vot şi au făcut campanie informală pentru DA
  • Intrebarea de pe buletin era tâmpită, numai că aşa e legea referendumului; dacă întrebarea era confuză, atunci lumea venea la urne şi vota greşit, pe invers; însă problema lui Dragnea, BOR şi CpF este că ei n-au venit deloc, deci nu întrebarea i-a confuzat; argumentul pică
  • Referendumul a fost pregătit prost; acesta e singurul punct în care CpF are dreptate, dar asta e pentru că legea e proastă şi învechită (cum vă explica EFOR aici) şi totul s-a făcut pe picior, deoarece Dragnea era grăbit din cauza proceselor

Deci ipoteza conspiraţiei cade. In plus, nici un lider al aliantei conservatoare n-a protestat înainte de scrutin faţă de scăpările şi manipulările menite să împingă participarea peste prag, s-au făcut că nu le văd.

Episodul din weekend dezumflă pur şi simplu mitul influenţei decisive a bisericii ortodoxe în jocul electoral din România, iar asta va avea consecinţe pe termen lung. S-a demonstrat că nici norodul bisericos nu reacţionează pavlovian la predici răstite şi cu iz politic, ca să nu mai vorbim de public în general. Una sunt tradiţia şi identitatea, alta jocurile de partid străvezii prin care s-a încercat ca votanţii să fie luaţi de fraieri, în interes personal şi pentru a genera diversiunea unei cifre de suport popular de arătat Europei care ne cere stat de drept, de către nişte lideri care n-au nici o credibilitate pe tema religie şi familie tradiţională (Dragnea, Tăriceanu, Orban, Băsescu).

Ce ar fi urmat în caz de validare a referendumului era clar din start şi s-a văzut imediat după închiderea urnelor: PSD, prin secretarul general Codrin Ştefănescu (vorbind evident în numele lui Liviu Dragnea), a luat imediat în posesie toate cele 3.7 milioane voturi exprimate, ca fiind optiuni pro-PSD. Doar evlavioşii naivi puteau crede că n-o va face iar acest scrutin ar fi despre familie, LGBT sau valori, iar nu 100% despre (re)validarea populară a lui Dragnea.

Dacă nu-s cuvinte prea mari, zilele astea s-a reconfirmat caracterul secular al statului: oricât ar vrea, nici BOR nici cultele neoprotestante nu pot duce lumea încolonată la vot. Asta a fost mereu o poveste mult exagerată, pe care mulţi au hrănit-o interesat ani de zile. Votul anti-modernist şi pro-clientelar, în ruralul sărac şi categoriile dependente despre care e vorba aici, se câştigă cu primari şi aparatul de stat, plus bani din puşculiţă de partid, nu cu vrăjeală la TV şi predici în biserică. Astea dau nota de culoare şi atmosfera, dar nu-s eficiente la urne.

Se vede şi din exemplul judeţelor ca Vaslui şi Vrancea, sau Sectorului 5 Bucureşti, unde baronii locali aflaţi în armistiţiu rece cu Dragnea n-au mai tras la căruţa de partid: ai fi zis că, dată fiind tema pusă la vot şi reputaţia de subdezvoltare din acele zone, lumea va ieşi masiv pentru opţiunea anti-gay. Când colo, astea sunt la media naţională sau dedesubt. In teritoriul sărac, dacă nu bagi banul şi funcţionarul public la mijloc, nu iese votul.

Pe scurt, şi BOR şi neoprotestanţii şi-au luat o mare palmă electorală şi au fost puşi la locul lor: credinţa e una, politica e alta. In special ieharhia BOR trebuie să regândească serios legătura ei cu credincioşii, pentru că s-a dovedit că e mult mai slabă decât îşi imaginau ei că este. Vocea BOR în chestiuni publice a fost mult supralicitată, la bine şi la rău, până când patriarhul, mitropoliţii şi episcopii au căzut în capcana propriului groupthink, şi de aceea folosită cu mare lipsă de precauţie şi înţelepciune.

E o lectie dură pentru Patriarh faptul că n-a avut tăria să spună NU câtorva capete episcopale înfierbântate, plus guriştii freelancers ce dau roată Sinodului, care i-au pus la remorca agitaţilor din CpF şi în opoziţie cu 80% din popor. Pentru că nu toţi sunt talibani şi iraţionali pe acolo. E o graniţă salutară pe care poporul elector o pune între biserică şi stat: clericii pot fi credibili şi ascultaţi cât stau în treaba lor, dar nu când se lasă târâţi aiurea în politica de partid şi subminarea statului de drept.

Cât despre Partidul Social Ortodox şi Partidul Naţional Baptist, ce să mai vorbim: sunt in vrie, găini fără cap. Terenul e deschis la europarlamentare. Hai, abia aşteptăm ni se dea de ales între Viorica Dăncilă şi Crin Antonescu

Distribuie acest articol

84 COMENTARII

  1. Așa e, România profundă a amendat BOR prin boicot pentru autosuficiența moralista și ipocrită, cârdășia cu politicienii cu care stau mereu la chermeze și fariseismul lor deșănțat. S-au transformat in niște prestatori de servicii religioase – atât!, trăiesc in bulele lor elitiste și nu mai știu sa caute la sufletele comunităților pe care le păstoresc, preocupați mereu doar de propria bunăstare. Biserica Vie sunt românii care-ndură smeriți viețile mizere de zi cu zi, nu BOR-ul îmbuibat și plin de preoței sinecuriști cu neveste băgate in toate primăriile, prefecturile și direcțiile sociale din fiecare oraș și sat. O să ne luăm puținii preoți adevărați care mai sunt și o sa ne rugăm in câmp, dacă e nevoie!

    • România profundă? Atenție la termeni, ca orice enoriaș „pro-fund” acuma plânge.

      Eu nu am mai simțit atâta rușine și tristețe decât în clipa de cădere în care IPS Nicolae Corneanu s-a împărtășit la catolici si s-a lăudat în presa străină după ce sinodul l-a iertat.

      Mi-a venit intre timp mintea la cap, si cu ocazia acestui referendum am inteles cine sunt cei care ma judeca si cine sunt cei din jurul meu si cat ma pot baza pe ei. Am inteles in sfarsit de cine sunt inconjurat acum.

      Sa fie primit, multumesc.

      Incercati monarhia, teocratia, anarhia, dictatura, triumviratul si alte modele daca nu va place democratia. Consultarea demos-ului. Orice carte de politologie le explica pe toate.

      Si sa stiti ca nu era vorba de minoritati sexuale. Exista si minoritati sexuale de alt tip decat LGBT (nu le spunem pe nume, doar pe majuscule).Incercat BSDM, fetish, bestialitate (zoo), si altele care sunt mai grele.

      • Frati romini ! voi trebe sa ramineti uniti ; de cistigat tot ati cistigat ! rominia nu va permite ca cei ce vor sa strice singele de romin sa se poata casatori ; voi trebe sa luptati incontinuare sa va construiti poporul

  2. Mai usor cu pianul pe scari! Protestantii au vrun milion de voturi care mereu veneau in traista partidelor de dreapta, sa ar putea ca data viitoae sa-si faca partidul lor sau sa stea acasa.Daca tot scrieti la ziar ma gandesc ca sunteti informat despre excesele din occident in privinta feminismului radical si lgtb. Daca europa nu se poare reproduce s a sfarsit totul , inclusiv presupusele valori democratice cu care va tot laudati. Cine sa le apere in viitor symubsaharienii ?

    • Nevalidarea referendumului e o victorie a la Pyrrhus pentru tabăra progresistă. Referendumul a fost un vaccin, acum o eventuală încercare de a legaliza căsătoria între persoane de același sex va genera reacții extrem de violente în rândul publicului. În plus, o mulțime de formatori de opinie și-au dat arama pe față cu ocazia asta, iar credibilitatea lor e complet compromisă pentru viitor.

      • Nu exista forta politica majora sau macar potentiala care sa isi propuna asa ceva: legiferarea rapida a casatoriilor persoanelor de acelasi sex. inclusiv USR a boicotat din motive de inutilitate a demersului si atat

        In fapt, tinand cond de Codul Civil, de deciziile CCR din 2016 si de tonele de legi legate de acest lucru, modificarea ar fi un proces extrem de complicat, care in final ar duce probabil tot la un proces de amendare a Constitutiei. Care ar fi evident imposibil, tinand cont de ce gandeste acum marea majoritate a populatiei.

        Absentesimul a insemnat ceva simplu: marea masa a considerat ca discutam de o non-problema. Nu astea sunt prioritatile ei. A fost o palma data organizatorilor si atat.

    • Nu-i problema: sa stea acasa, daca vor sa fie condusi in continuare de hoti si de mult prea sfintitul. Sau sa-si faca partid. La fel, cu acelasi rezultat. Pana una-alta, milionul ala de care vorbesti n-a fost in stare sa se uneasca si sa-si trimita un candidat al lor independent in Parlamentul European. Asa ca lasa pianul ala cum e el pe scari, ca nu o sa se intample nimic. Asocierea referedumului cu borfasii, a dus la rezultatele pe care le vedem. Daca tu vrei sa te asociezi cu borfasii si, in acelasi timp, sa arati ca esti crestin, succesuri.

      Cu sau fara ce credeti voi ca trebuie trecut in Constitutie, vor exista homosexuali si lesbiene. Ca „Europa sa se reproduca”, altele sunt solutiile.

      Am mai spus-o: de ce este „mai” pacat sa fii homosexual, decat sa furi, sa minti, sa traiesti in concubinaj? Sau astea va convin voua ca le practicati de zor, nu-i asa?

      Inchei cu citatul din alt articol: „Să nu semnezi alături de Diavol nici pentru a recunoaște că Dumnezeu există”.

  3. Vesti bune pentru PSD: voturile sunt in continuare contra-cost, romanii pot fi cumparati cu un salam si o sticla de ulei, ca de obicei.

    • „romanii pot fi cumparati cu un salam si o sticla de ulei…”

      Nu doar…
      Ne place să credem că spiritul european a împiedicat cetățenii români să participe la adoptarea unor decizii fundamentaliste.
      Ne place să credem că cetățenii au refuzat să se lase manipulați de guvernanții cleptocrați și marionetele lor PSD-ALDE-UDMR, respectiv, dl Dragnea.
      Ne place să credem că o înaltă conștiință civică a românilor i-a determinat să opteze pentru o construcție democrată,
      Șamd…

      De fapt, primarii s-a întrebat pragmatic cu referire la referendum „mie ce-mi iese?!” Cum răspunsul a fot „nimic”, nu s-au mai ostenit să mobilizeze lumea la vot.

      • Constantin, mi-e teama ca aveti dreptate. N-am zis ca sunt neaparat de acord, doar ca mi-e teama ca aveti dreptate. Sau poate ca mi-e teama ca ati putea avea dreptate. Ce nu mi-e clar, mobilizarea si in zona rurala a fost mult sub-par, adicatelea in zona unde popimea are audienta mai mare. Se poate invoca varianta strict tranzactionala a lui Ronald. Ce inseamna asta, scaderea valorii preotului in favoarea primarului? Pot sa discut ceva cu un om care vine de pe o pozitie religioasa, poate ne intelegem, poate nu, dar nu ai ce sa discuti cu un om care voteaza exclusiv si strict pe mici si bere (sau ulei, zahar, galeti etc). Daca da, asta nu e victorie, e de groaza.

    • Exaltatii astia care vorbesc despre „infrangerea” celorlalti uita o artimeftica simpla: la „generale” ciuma-rosie + bese-arica + alte-scursuri-retrograde-si-fundamentaliste au avut tot 3mil+ vuate. In conditiile unei participari de 40+% au obtinut o majoritate confortabila, care totusi nu le permite modificarea legilor majore (cate-or mai fi ramas) inclusiv constitutia. Le-as propune sa „exalte” la urmatorul exercitiu de gandire: cam cat vor reprezenta cele 3mil+ vuate in conditiile unei prezente de 33, hai fie, 35%. Apoi sa exalte din nou pt astfel de „succesuri”.

      • Da, si eu cred ca euforia opozitiei e pripita. PSD si-a adus la vot electoratul pe care il scoate deobicei la vot. In conditiile in care prezenta la vot este sub 50% este suficient pentru a-si asigura majoritatea parlamentara.
        Sigur, se pare ca este o limita a mobilizarii electorale pentru PSD, insa dincolo de aceasta este problema, aparent de nerezolvat, ca opozitia sa transforme pe cei care deobicei sunt dezinteresati de participarea politica in electori pentru opozitie. Se imbata cu apa rece daca considera rezultatul referendumului ca un succes in fata PSD.

        Nu vor iesi din impas decat intrand pe domeniul concretului unde PSD este mereu in avantaj. Salariile bugetarilor, pensiile, impozitele sunt lucruri foarte concrete. Daca nu intra si opozitia cu oferte pe acest teritoriu, vor ramane vesnic opozitie. Deoarece pe teritoriul cadourilor este greu sa te intreci cu PSD sansa ar fi o campanie sustinuta pe teme de debirocratizare. Probabil ca ar deveni mai vizibili pentru mediul de afaceri (ar mobiliza bani mai multi, ceea ce nu strica) plus chiar si-ar putea gasi aliati neasteptati, pentru ca birocratia produce conflicte chiar in interiorul structurilor de putere care traditional sunt patronate de PSD.

      • @Ronald_Ba, mai mult. PSD-ALDE-UDMR, sprijiniți de Biserica Ortodoxă au obținut un excelent scor de 91,56%, favorabil modificării Constituției în ce sens or vrea ei. Prin urmare, așa precum spunea excelent dl Codrin Stefănescu, „PSD a Invins!!!”. Felicitări!
        Doar că subiectul referendumului a fost un non-subiect…

        Aș vrea să văd Biserica Ortodoxă Română susținând referendumul pentru modificarea Constituției în vederea interzicerii accesului infractorilor în parlamentul României. Împotriva hoților, carvasăzică. Dar mă tem că nu va exista așa ceva…Pentru că din asta nu le iese nimic, nicio alocare din banii mei. Dimpotrivă.

        • Ce va mirati?
          Infractorii cotizeaza masiv la biserica; fie indirect, din pozitia politica, fie pe persoana fizica.
          Pacatele, cu cat sunt mai grele cu atat sunt mai scump de rascumparat.
          Biserica are grija de pacatosi si de talhari mai mult decat de truditori. Cei din urma gasesc singuri calea spre rai, in cazul in care acesta exista. Pacatosii si talharii tebuiesc mereu indrumati spre calea cea dreapta, iar asta … costa.

  4. …”guriştii freelancers ce dau roată Sinodului, care i-au pus la remorca agitaţilor din CpF…”

    Biserica Ortodoxă Română are nevoie urgentă de o reformă. Nu „demisia Patriarhului”, cum cere o minte „luminată” creștin-democrată, este soluția la problemele sale interne, printre care ipocrizia. Predicile preoților care au îndemnat enoriașii la semnarea „Inițiativei” și participarea la Referendum, conțin referiri profund negative la cultele neoprotestante, iar cei de alte confesiuni decât cea creștină sunt „necredincioși păgâni” . Asta în contextul unui declarat ecumenism și a colaborării frățești cu toate „bisericile lui Hristos” atunci când există interese.

    Ceea ce am văzut eu de fapt cu ocazia referendumului acesta a fost o mizerabilă luptă fără niciun scrupul între beneficiarii furtului din banii mei.

    • Cred ca nu prea mai sunt capabili de un efort atat de mare. BOR ar trebui sa aiba un discurs care sa poata sa atraga si ‘electoratul’ traditional de la sate, multi obisnuiti cu trasee pe coate si genunchi, si implicit cu un discurs ‘traditional’, bazat pe un dogmatism feroce, si pe cel urban, la care trebuie macar sa iei in calcul chestii gen drepturile omului, separarea laicului de religios, finantarea strict de la credinciosi, importanta medicinei, a planificarii familiale. Ori, trebuie sa fii tare destept sa faci designul unei pozitionari de gen, dupa care – teroare – sa invingi rezistenta la schimbare, de la vladica la opinca, adica de la intai-statatori (cred, nu le am pe-astea cu ierarhia Jedi-ilor la BOR) pana la caporalul de biserica sateasca. E greu de tot. Daca inteleg care-i treaba, bravo lor. Daca nu, nu.

    • BOR e una, preotimea onesta e alta.

      Ce face ierarhia ortodoxa locala e problema ei.

      Dupa parerea mea, Romaia a integrat religia in traditie, adica religia ortodoxa a devenit identitara, dar nu mai are decat o mica parte din rolul spiritual. Adica pot fi cetateni care sunt in mod sincer de religie ortodoxa, dar care inteleg prin asta ca sunt romani, nu credinciosi in sens de practicanti sau in sensul acceptarii moralei crestine.

      • Da Dedalus, mi-as dori sa fie asa: numai ‘crema’ BOR e legata de arginti si sursele lor, la ‘grass-roots’ treaba e alta. Din pacate, din ce aud/vad, nu e chiar asa. Oricum, ce spuneam e mai mult orientat catre intrebarea se poate reforma BOR (prin asta intelegand nu conceptul, filozofia, nu institutia, ci, daca vreti, discursul staff-ului actual). Ce vroiam sa spun in felul meu challenged este ca daca BOR vor dori, dintr-un motiv sau altul, sa se angajeze pe calea unei reforme, o sa fie foarte greu fiindca deja s-au identificat traditional cu anume discursuri. Schimbare discursurilor presupune un change management clasic, dar extins la o scara imensa. Scara imensa presupune niste operatori cogenti intru cele lumesti. BOR exceleaza in dogmatici, si cam atat. Okay mai sunt si eroi dar in paradigma asta sunt irelevanti.

        • E greu de spus cum anume ar fi mai nimerit sa evolueze BOR, o institutie veche si cu miscari incete.

          Sigur, si preotii sunt onesti si ne-onesti, ca si pescarii sau strungarii :-)). Oameni sunt toti.

          Cat de multa forta binefactoare are ierarhia asupra preotilor de rand, mi-e dificil sa ma pronunt. Ce observ insa este ca forta lor ca factor spiritual scade, in timp ce forta de definiire identitara creste.

          Este evident ca odata cu trecerea de la „servicii spiritulae” la „servicii identitare”, probabilitatea onestittii creste, pentru ca scade eficienta franei morale.

          Ori, daca este asa, ramane de gandit in ce masura ierarhia infiintata si functionala ca reprezentare a dogmei in plan institutional (daca imi permiteti), poate functiona si ca un managment de servicii sociale.

          Personal, cred ca nu poate. Ceea ce lipseste preotime de omogenitate si, prtin urmare , o face imprevizibila la nivel individual. Ceea ce este imprevizibiul, este si dificil de manipulat :-).

          Intr-o agenda politica de dreapta m-as axa pe primatul moralei, ca efect al recunostereii la altii a meritului efortului propriu. Ceea ce ar desprinde dimensiunea morala de ce religioasa (ca ierarhie) si ar face posibila integrarea distincta de BOR a factorului religios.

    • @Constantin
      Bisericile nu sunt altceva decat niste institutii private care exploateaza niste sentimente omenesti pentru bani si putere. In sensul asta nu sunt cu nimic deosebite de celelalte „intreprinderi” omenesti, totul se invarte in jurul banilor si puterii. Bisericile crestine s-au lipit pe Isus, daca faci efortul sa citesti ceea ce au povestit cei care l-au cunoscut direct, intre practicile bisericilor crestine si invataturile lui Isus exista mari divergente. In lupta pentru enoriasi – adica bani si putere – apare competitia intre diversele culte. Adica chemi lumea la referendum dar nu uiti sa adaugi ca numai tu reprezinti „adevarata credinta”.

      • Sunt destui preoti onesti in cultul ortodox. Si in celelalte.

        Bisaerica are rolul ei social puternic in Romania, aici ne deosebim de Franta contemporana, de exemplu.

        As indrazni sa fiu de acord cu lupta pentru putere in BOR, in sensul ca in toate institutiile sociale exista asa ceva.

        Dar, din ceea ce se vede (nu stiu daca este si real, sau e doar imagine), ierarhia BOR s-a desprins de clerul de rand si asta nu e deloc in conformitate cu ceea ce se intampla de obice in institutiile sociale.

        Lucrul aceste l-am spus si eu inca de acum 4-5 ani cred.

        Cred ca bomboana pe coliva (:-)) a pus-o Catedrala Neamului, o cladire cu mult in afara obiceiurilor ortodoxe din Romania. Nu neg dreptul BOR de a se moderniza, dar as spune ca altele sunt domeniile care asteapta aducere la zi, nu arhitectura sacra.

  5. SUPER ÎNȘELĂCIUNE MAXIMĂ !!!

    „dragnea”&”bor” au ieșit mai ÎNVINGĂTORI ca Niciodată !
    Cu ajutorul pressei și intelectualilor de tot felul, DEBANDADA le-a reușit de Minune !
    Vor rămîne Controlorii PUTERII încă mulți ani de-aici înainte !
    Ei sau Alții, TOT Ei vor fi !

  6. Ufff…poporul roman incet incet s-a desteptat. A inteles ca in biblie scrie intai de toate sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu minti, sa fi cinstit si iubitor de aproapele tau. Un bun crestin este tolerant si intelege ce a vrut Iisus sa spuna ca cel fara de pacat sa ridice primul piatra.

    A inteles ce farisei sunt cei care zic doamne-doamne intruna pe nas si cu cruci mari de aur la gat dar nu dau nici doi bani pe un copil flamand, pe un om bolnav intr-un spital mizerabil, pe un batran ce isi numara banutii de pensie pentru o paine.

    Au inteles ca a fi homosexual nu inseamna un om rau. Bunul samaritean nu a intrebat inainte de a ajuta un om in suferinta daca e sau evreu, homosexual sau credincios. Nimic din toatea astea. a ajutat pentru ca era vorba despre un OM.

    Ma bucura faptul ca romanii nu au votat aceasta aberatie de referendum,

    • @un hetero,
      Când în urmă cu câteva zile dl Ioniță atrăgea atenția asupra unor posibilități de fraudare, am început să sper: nu ar fi încercat fără rost guvernul Dăncilă să creeze niște pârghii de fraudare a referendumului, dacă totul promitea să fie așa cum își dorea daddy dragnea. Recurgerea la aceste trucuri arăta clar că obținerea cvorumului nu era sigură și, așa cum ne-a obisnui, PSD-ul încerca să maximizeze artificial șansele de reușită. Ma bucur nespus că nu le-a reușit!

      Dar, ma îndoiesc ca cei mai mulți dintre români au judecat în frumosul spirit al bunului samaritean și au ales să nu participe. Cred mai degrabă că alegătorii au simțit că nu e lupta lor, că nu obțin și nici nu pierd nimic. Nu din respect pentru valorile europene sau din silă pentru viziunile retrograde au ales confortul căminului în detrimentul unui scrutin deturnat.
      Un singur lucru a devenit evident: Milioanele de semnături pentru inițierea au fost strânse fraudulos.

  7. Ultima fraza da dimensiunea ideologiei autorului. Intelegem deconstructia prezenta si viitoare. La ce ne-ar folosi atitudinea si sfaturile dumnealui. Noua, nu altora..

  8. Oare de ce se bucura atatia nebuni ca-si ilie si gheorghe se casatoresc unul cu altul?…))))) mergeti la nunta lor nebunilor ? Jucati si perinita? hihihihihihi

    • Domnule, nu dispera, că nu s-a schimbat nimic: Gheorghe nu se poate căsători cu Ilie. Nu în România. Vom vedea dacă Parlamentul, așa cum a sugerat cu ceva timp în urmă, va lua în calcul elaborarea unei legi în această privință sau dacă șeful camerei inferioare a mințit.

      P.S. Căsătoria civilă nu presupune nici nuntă și nici perinița.

  9. Acum stim ca abia 20% din cetatenii romani cu drept de vot au constiinta civica, deci cunosc notiunea de „devoir civique”.
    Restul fug, se ascund prin „paduri” (codru-i frate cu romanul) asa cum faceau stramosii in calea atacurilor otomane! Halal, bre!
    „Viitor de ‘aur’ tara noastra are/Si prevad prin secoli a ei inaltare!” (D Bolintineanu)

    • Haakon, de unde si pana unde ‘devoir civique’? Eu, ca parte a contractului social cu statul roman, nu sunt interesat de schimbarea constitutiei in sensul intrebarii din buletinul de vot. As fi interesat in amendarea Constitutiunii in sensul fara penali, sau Parlament mai mic. Daca insa ADMINISTRATORII vremelnici ai contractului social imi pun pe masa o cerere a exprimarii opiniei mele de parte a contractului, boicotul este perfect valid ca optiune, intrucat atinge un scop – eu ii spun partii contractante don’t care for your bullshit. Prin care gest ma achit de ‘devoir civique’, si statul ca parte a contractului n-are decat sa vina data viitoare cu ceva relevant pentru contractul social.

  10. 1.deci se inventează minciuna Referendum = Dragnea,
    2. minciuna asta este self-fullfiling prophecy, o grămadă de oameni nu votează deși ar fi votat
    3.mai băgăm și boicotul (care ne va costa enorm pe viitor, incălcand contractul social implicit)
    4. apoi esplicăm savant ce gravă e treaba cu BOR.

    DAR

    Stați liniștiți – din minciuna Referendum = Dragnea au caștigat doar PSD și USR

    Nici usr, nici cioloș nu pot scoate ce a scos BOR&cultele, adică 4 milioane. Acum dau din gură, sunt frenetici, se simt euforici. Decontul va fi vizibil la primele proteste anti PSD cand veți fi abia jumate din efectivul obișnuit. Ați greșit enorm să credeți că referendarii = pesediști. Mii de oameni care erau in stradă (ca mine) au fost șocați de toată șarada boicotului să vadă alături de cine protestau,cată minciună și fanatism există la așa zișii occidentaliști. Alții pasivi au dedus să dacă toți zic că e PSD, PSD e bun.

    Boicotul a fost marketing gratuit pentru Dragnea.

    PSD va lua pe viitor 4 milioane de voturi , peste ce a avut.
    USR și Cioloș vor fura voturi de la PNL (boicotarzii) – dar nu mai mult decat au pierdut batjocorind 4milioane de votanți la referendum. USR, aflat in picaj de la 8% la 5% avea nevoie de toate minciunile cu dragnea,cu furtul la vot, cu papaya.

    Inainte să deschideți șampania nu uitați că 4 milioane e mai mult decat poate scoate oricine altcineva la vot și că in scurt timp cei mințiți vor realiza acest lucru. 4 milioane + cei mințiți că referendum-ul este despre Dragnea sunt baza pentru un partid conservator curat singurul care va putea smulge PSD-ului electoratul conservator, care va rupe și din PNL, PMP și chiar de la Cioloș. Toți se tem de această fantomă, dar pentru ca să caștigați lupta asta ați făcut greșeli mari – ați arătat acestui electorat cine e inamicul și l-ați ajutat să se unească.

    • Nimeni in afara de PSD n-a spus ca referendari = pesedisti.
      Doar ei au luat in posesie aseara pe toata lumea care a iesit la vot, se valideaza politic cu votantii
      care n-au fost 4 ci 3.7 milioane, din care vreo 2-3 or fi votat si NU

      • Hai ca avem rezultatele finale: au votat DA un numar de fix 3.531.732 oameni. Si in pofida declaratiilor PSD, stim ca o parte din astia nu sunt, si nici nu vor fi in viitorul previzibil, votanti PSD.
        Ar fi fost interesant sa existe un exit-poll care sa ne spuna mai exact cine au fost oamenii cu DA si cei cu NU, dar asta e, nu avem exit-poll.

  11. Problema poate fi si alta! … ce te faci daca tot acesti 20% vor iesi la vot si la alegerile locale/parlamentare? … sa nu fie cumva restul de 80% satula de toti politicienii … poate vom stii mai multe dupa ce se vor face oaresice studii sociologice mai aprofundate …

  12. Interesant.
    Ma intitulez gaina fara cap in vrie, ma simt, si in consecinta voi sta acasa la urmatoarele scrutinuri. Asta dupa ce am votat consistent cu aripa pro europeana, de dreapta a politicii romanesti. Daca ati urmarit alienarea celor care dpdv religios si cultural isi au originea in Vestul democratic si liberal spre care aspirati, atunci v-a cam iesit. Macar de v-ar folosi la ceva.

    • E foarte posibil ca in curand sa apara un partid nou, de extrema dreapta, poate chiar fondat de CpF, in care sa te regasesti si sa il votezi in viitor :)

  13. Aș vrea acum să văd ce zic Svejk și alții ca el care se băteau cu cărămida în pectorali cu drepturile majorității. Majoritatea a vorbit și mai degrabă nu s-a dus la vot decât să voteze o aberație care nu a ținut nici măcar în România.

    Cred că urmează o palmă grea pentru conservatori luna viitoare în alegerile americane. Nu de alta, însă alegerea lui Kavanaugh în Curtea Supremă plus tribulațiile lui Trump au supărat multă lume.

    • John Doe – nu fiti prea crud cu Josef, si altii ca el. Ei nu pornesc de pe o pozitie dogmatica, ei s-au intalnit cu derapaje majore de sorginte PC si asta le-a format opinia. Nu vor raul nimanui, nu sunt nici pe departe vre-un soi de ninja traditionalisti. Si au dreptatea lor, sisteme juridice si administrative cu mult mai mult bun-simt decat panaramele din Romania au deraiat de ceva ori. Geaba le explic eu, si poate si altii, ca poate fi reglementata chestia intru satisfactia ambelor parti, ei vad episoade din tarile de adoptie, n-au incredere in administratia Ro (cred ca nici administratia Ro n-are incredere in administratia Ro), si logic conclud ca derapajele pe care ei le-au vazut se vor repeta, probabil intr-o forma accentuata, intr-un sistem plapand ca Romania. Parerea mea este ca au dreptate. Unde ne despartim este suficienta acestui argument pentru a valida referendumul padurii.

      • @Zev
        V-as contrazice: mie mi se pare ca atitudinea bravului soldat si a celor ca el chiar este dogmatica. Ei nu mai reusesc sa perceapa corect realitatea si exacerbeaza semnificatia oricarui derapaj de care vorbiti. Cognitive bias-ul ii impinge intr-o realitate paralela, cam ca statul dlui Dragnea. Ei vor sa creada ca acea fantasmagorica „PC” chiar e omniprezenta si ameninta lumea libera si orice exemplu in acest sens, indiferent cit de anodin sau nereprezentativ ar fi, capata proportii mult excesive.
        Si acum astept citarile indignate din tot felul de surse Alt-whatever…

        • Marian, m-am hlizit :) N-o sa vedeti de la mine citate din Alt-whatever. Ar trebui sa-i citesc mai intai, nu, ca n-o sa postez reteta de moussaka (da, nu musaca de-a lui Radu Anton Roman, pe care il iubesc, da’ am facut-o pe a lui de ani de zile, acum mi-s curios sa vad cum fac greii chestia, scuze pentru digresiune, eu asta faceam cand am mai dat o raita pe-acilea). Okay, revenind – am vazut PCul in actiune. El / ea (see what I did there, haha) exista. Si e nasol. Si culmea, e de regula contraproductiv. Eu m-am lovit mai mult de PC pe teme de rasa, in special de ‘native people’ (pun ghilimele pt ca in fiecare tara inseamna altceva). No, intr-o institutie primara pentru administratia unui stat campion intru ale democratiei extinse (am zis extinse, nu extincte, marian, controleaza-te) pica pe mine magareata organizarii unui ‘hearing’ cu reprezentatii populatiei bastinase. Fac protocolul cum am invatat in Romania (adica cum ne-a invatat Franta, care a invatat restul lumii), in functie de status civil, ordine de precadere, the works. Si intruin conflict cu ‘The Elders’ ai populatiei, care imi spuneau nu, femile stau in spate. Pricepeti unde bat?

  14. Ar fi de dorit ca pe de o parte cultele și, evident, în primul rînd fețele bisericești ale BOR să încerce să se desprindă de sub pulpana statului și să stea alături de el în reprezentarea poporului pentru că Împărăția lor este alta.

    Educația morală nu se face cu ofițeri de stare civilă, judecători și jandarmi. Ea se face prin contact direct dintre îndrumător și îndrumat. Doar așa poate ajunge la suflet și nu rămîne o simplă spoială bigotă și fariseică.

  15. Pai domne specialiste universale Ionita, nu ziceati domne toti progressistii ca poporul e prost si fascist?
    Acuma e brusc destept si sofisticat?
    Ia, cere o strategie mai logica la Societatea Deschisa.
    Succesuri!

  16. Dragnea si BOR?

    Ce are surubelnita cu prefectura?

    Daca te intreaba cineva cum vrei sa fie definita familia, e asa de greu sa spui DA, NU sau sa le bifezi pe AMBELE in semn de protest?

    Te doare surubelnita de cel mai important act consultativ din istoria democratiei?

    Te doare surubelnita de 3 milioane de români ca sa mergi 50 m pe strada si sa spui NU sau DA sau AMBELE daca nu esti de acord?

    Atunci incearca anarhia, dictatura, sau alte forme de guvernamant mai sovietice.

    • Ei bine, multi oameni au fost suficient de inteligenti incat sa inteleaga, simplu calcul matematic, ca cea mai eficienta metoda de a vota NU a fost sa nu se prezinte. S-a intamplat si la referendumul din 2012.

  17. In Suceava s-a trecut pragul de prezenta, mobilizarea ortodoxa mai mare si bineinteles comunitatea sectara baptista si celelalte secte crestine s-au prezentat la vot in numar mare. Multi sectari in judetul Suceava, la saracie merge bine sectarismul.

  18. Cauzele eșecului sunt:
    1. Lipsa de implicare a partidelor, in primul rand a PSD (aici d. Ioniță nu are dreptate). Țăranii se duc la vot doar dacă le solicită primarul, și doar dacă primesc ceva in schimb (mici, bere, șepci etc.) Altfel nu. Liderii partidelor au susținut referendumul, dar baza acestora (primari, organizațiilocale) nu s-au implicat.

    2.Semidocții din mediul urban sunt foarte atenți să nu fie manipulați (de Dragnea, de ruși etc.), se supra-informează și tocmai de-aia cad foarte ușor victime manipularilor de sens contrar și teoriilor conspiraționiste difuzate de mass-media (masiv de Ziare.com) și pe internet (că se vrea scoaterea Romaniei din UE, că refrendumul e inutil, că sunt implicați rușii, că e despre Dragnea etc. etc.). Manipulări făcute profesionist, care vedem că au avut succes.

    • 1. De ce ar fi trebuit ca partidele să susțină participarea la referendum? Singurul motiv ar fi fost că, sperând la o participare masivă, să fi rupt fiecare câte o felie din gogoașa statistică. Oritocmai asta reduce capacitatea pr a organizațiilor locale. Organizații care, în România de azi, încă știu că de la centru se comunică ora exactă.
      2. Teoriile conspirației prind cu mult mai bine la cei dispuși să creadă în misticism, că homosexualii le vor lua copii, ca doi bărbați îi vor adopta băiețelul și vor face gay din el, că în scoli se vor preda sexul anal și oral, că lgtb sunt agresivi, că urmează legalizarea pedofiliei, și câte și mai câte… Profilul celor care sunt influențabili pare a fi mai ales al celor care au votat la referendum.

      • 1. Eu am explicat de ce a eșuat referendumul (adică de ce a fost participarea slabă): deoarece nu s-au implicat partidele (spre deosebirea de alegeri, de-aia la alegeri prezența e mai mare). Afirmație cu care văd că ești de acord.
        Din moment ce partidele au votat în Parlament modificarea Constituției, ar fi trebuit să se implice puternic și în campania pentru referendum.
        Răspunsul meu e și o replică la articol, unde d. Ionță spune că ”Evident, explicaţiile nu sunt cele din komunicatul saturnian-sovietic al CpF, anume că: …Partidele au sabotat referendumul; dimpotrivă, toţi liderii politici principali au mers la vot şi au făcut campanie informală pentru DA”

        2. greșești, evident.

        După cum vezi din scorul electoral, manipulările și teoriile conspiraționiste anti-referendum au fost mult mai eficiente, mai profesionist realizate decât cele pro-referendum.
        Am explicat și de ce: deoarece ele au fost realizate pornind de la mesajul ”nu vă lăsați manipulați” – de Dragnea, de ruși, de anti-europeni etc.
        Și, de frica de a nu fi manipulați, votanții din mediul urban au căzut victime propagandei anti-referendum. Adică li s-a indus mesajul că dacă nu votează sunt, vezi-Doamne, șmecheri, cool, că nu s-au lăsat păcăliți.
        Cum ziceam, treabă de profesioniști.

  19. Nu e așa. N-aveți dreptate. Nu știu nici eu cum e, dar aștept sa vina forumistul Svejk, cel care ne anunța victorios săptămana trecută ca pragul de validare va fi trecut încă din prima zi (cam ca ministrul ala irakian al propagandei care anunța victoriile armatei lui Saddam Hussein contra americanilor). Vine si ne explica el.

  20. Domnule Sorin Ioniță, jubilați. Se vede din tonul textului dvs. Aș zice că până ieri spre prânz, nu ați fost atât de sprințar. Aș zice că ați tremurat un pic… Din păcate nu înțelegeți unele realități și, în baza unor simple procente, trăiți cu impresia că ați înțeles oamenii, că știți ce crede poporul, că știți ce gândesc cei care au ieșit sau nu la vot. Da, BOR și-a luat o palmă, dacă prin BOR înțelegem structurile sale ierarhice, sistemul, instituția. Poate că și neoprotestanții care s-au aliat cu BOR în această chestiune (deși, pe de altă parte, BOR îi discriminează de ani de zile, considerându-i și numindu-i sectanți și rătăciți) și-au luat o palmă. Însă jignirile pe care le avansați, numind niște oameni (și nu puțini) „găini fără cap”, arată ce sunteți în realitate: tot un PSD-ist. Un PSD-ist interior. Dvs. sunteți PSD-ist sufletește. Aveți aceleași instincte ca ale celor din PSD. Dacă ați fi Dvs. la putere, ați face aceleași lucruri, doar că împotriva altora. Vă bucurați acum că n-a ieșit cum au vrut cei din tabăra opusă și vă bucurați cum s-ar fi bucurat, probabil, și unii dintre ei: jignind în masă, disprețuind, cu aer de superioritate.

    Fără a face generalizări, deoarece nu pot vorbi în numele multora, vă spun de ce eu, (neo)protestant, nu am ieșit la vot. Nu am ieșit pentru că am considerat coaliția de guvernare, adică PSD-ALDE plus UDMR, un pericol mai mare decât LGBT, fără ca asta să însemne automat că susțin în vreun fel LGBT. Nu am ieșit pentru că am considerat că referendumul are altă miză decât chestiunea familiei (de fapt, căsătoriei) tradiționale. În alte condiții, aș fi ieșit la vot. Și aș tras după mine încă 8-10 votanți. Așa că dacă e cineva care a primit ieri și alaltăieri o palmă, aceia au fost politicienii. Vă asigur că, în alte circumstanțe politice, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Aș fi votat. Am fi votat. Dar nu pentru că suntem, noi, ceilalți, niște găini fără cap, așa cum ne etichetează un cocoș ca Dvs.

    • Gainile fara cap sunt partidele PSD si PNL, e clar in text.
      Raspunsul tau arata inca o data ce toxic a fost aceste referendum, folosit exact ca sa faca lumea sa se invrajbeasca aiurea, certandu-se paralel – adica unul spune una, altul intelege alta, si tot asa

      • Eu, citind „Partidul Social Ortodox” și „Partidul Național Baptist”, am văzut cel puțin o aluzie la ortodocși și baptiști, în contextul în care Dvs. (nu ne tutuim, că nu suntem la Dvs. în bătătură) vorbiți și de palme date neoprotestanților. Dacă eu aș fi scris „Partidul Democrat Ioniță”, Dvs. ce ați fi înțeles? (Nu-mi răspundeți. E retorică.) Textul nu e atât de clar pe cât susțineți, deși poate că așa vi se pare. O întoarceți acum ca la Mărășești. Da, referendumul a fost nociv. Dar nu mi se pare că textul Dvs. e scris ca să împace pe cineva ori să reducă nivelul de nocivitate. Dacă ați fi avut intenția asta, ați fi folosit un limbaj mai elegant, decent, respectuos chiar și față de „învinși”. Însă, după câte văd, preferați să înțelegeți că eu (sau alții) greșesc și învrăjbesc, iar Dvs. aveți oricum dreptate absolută, sunteți de partea bună a istoriei, așa că puteți scrie oricum și orice, câtă vreme proștii au fost învinși. Un singur lucru vă mai spun. Chiar și acei 3 milioane și ceva care au ieșit la vot sunt oameni, cu temerile, luptele și problemele lor. Poate că unii nu au beneficiat de o educație ca a Dvs. și sunt mai ușor de manipulat. Însă a-i expedia rapid, din vorbe, la groapa comună a prostiei, repet, e o demonstrație de mers țanțoș pe Dorobanți. În rest, numai bine!

      • Ba chiar prima frază a articolului dumneavoastră nu este altceva decât un afront. Poporan? Aventură de weekend?! Pentru că am înfăptuit un act civic? Pentru că mi-am afirmat credința creștină?

        • Nu e un afront ci un dezinteres total as zice eu. Intr-un stat laic, celor din jur prea putin le pasa de afirmarea sau neafirmarea personala a unei credinte religioase.

    • Ionica, de ce esti suparat? Ca nu era clara intrebarea pe buletinul de vot? Ca PSD-ul e gaina fara cap? Sau ca BOR-ul, care oricat ai zice tu pe invers, este totusi o institutie în care tu prea multe nu ai de spus? Care e supararea ta?

    • @Ioan_” Din păcate nu înțelegeți unele realități și, în baza unor simple procente, trăiți cu impresia că ați înțeles oamenii…”

      Mărturisesc că nici eu nu înțeleg câteva din „realitățile” acestea, astfel că îndrăznesc să folosesc ocazia pentru a-mi exprima nelămurirea. Pe de o parte, a fi PSD-ist se pare că este de bine! Pentru că Bisericile lui Hristos au colaborat îndeaproape cu formațiunile membre ale coaliției de guvernare PSD-ALDE-UDMR. (Aștept cu interes să se implice ți în alte acțiuni sociale, dacă tot vor să facă politică activă, mai ales în unele în care să dea celor nevoiași și să primească mai puțin [din banii mei] de la Buget pentru a fi risipiți.)

      Pe de altă parte, sunt dornic să „înțeleg realitatea” în care Bisericile (unite pentru această mizerie de referendum, că altfel se porcăiesc între ele cu entuziasm) strâng Semnături doar când o fac la comanda rusofilului Iulian Capsali și a lui Peter Costea, care a organizat petiția transmisă Președintelui Trump pentru retragerea ambasadorului Hans G. Klemm din România, întrucât declarațiile sale i-au deranjat pe cleptocrații jefuitori din averea publică (inclusiv din banii mei, carevasăzică).

      De asemenea, sunt interesat „înțeleg realitatea” în care Bisericile fac apeluri, adoptate de Adunarea Naţională Bisericească, de Patriarh și de mitropoliți, astfel încât în duminica dinaintea referendumului absurd organizat prin risipa banilor mei, preoții au îndemnat în biserici pe parcursul unei ore credincioșii să meargă la vot și să opteze pentru DA! La fel au făcut la nunți, botezuri și înmormântări, implicându-se politic în favoarea PSD-ALDE-UDMR. Adică, întocmai în sensul demersului antisocial antiromânesc al lui Capsali și Costea.

  21. cum dle?Nu are influenta infleuncerul docteur in teologie in politologie bichirus, marle influencer, care are decorăţii de la partyierarh si l linge in cur -licenta poetica- cu mare fast, calugarul urban vorba ceea..cu functii politice, cu case luate de la stat RAPPS, chesttii d astea…adica prima casa politique…si ne a spus el cum voteaya cu 3 maini…tot asa precum popii 2 maini de primit si una de luat…

  22. Asa cum,cultura este ceea ce ramane cand ai uitat tot, la fel, bunul simt este ultimul recurs al omului uzat de inselatorii si umilit de aroganta cu care este desconsiderat.
    Cred ca 7 octombrie este o data importanta pentru toti, acum ramane sa invatam lectiile pe care istoria (07.10.18 e deja instorie!) ni le-a propus in aceste zile…stiut fiind ca viata are f. multa rabdare cu noi, si repeta, repeta neincetat aceleasi, si iar aceleasi lectii, pana le pricepem! ;)

  23. Eu cred că cei care au ieşit la vot sunt chiar cei interesaţi de această problemă şi nu votanţi politici sau religioşi. Astfel încât, politic vorbind, celor 3,7 milioane de votanţi trebuie să li se acorde importanţa cuvenită fiindcă au sfidat presiunile politice şi religioase şi au considerat că problema este importantă şi trebuie să voteze. Poate PSD a pierdut electoral, dar partide ca PNL şi PMP nu cred că au pierdut, ba dimpotrivă. 3,7 milioane de cetăţeni nu pot fi ignoraţi de nimeni, trebuie să fii alături de ei oricum.

  24. eu nu cred ca 89% din populatie este credincioasa.
    Cred ca cea mai mare parte din cei 89% sunt fiinte superstitioase sau mimetice.
    De cate ori nu am auzit: „Cum sa nu mergem maica si la biserica”? 90% din cei care se duc asa la biserica, nu stiu de ce sunt acolo. Doar cred ca le va merge bine-n viatza daca dau si pe acolo si aprind cate o lumanare. In acelasi mod cu cei care trec pragul usii intotdeauna cu dreptul.

  25. Dle Ionita, in urma acestui referendum singurii care s-au facut de ras au fost ziaristii dornici de senzational, care de ani de zile au vehiculat tot felul de cifre si procente fantasmagorice vis-a-vis de procentul de romani pe care BOR ar putea sa-i influenteze la vot. Ca PSD-ul a crezut in aceste cifre, asta arata inca o data ca sunt rupti de realitate.

  26. Draga Sorin, cred că logica mea s-a sinucis după acest referendum, te-aș ruga să mă ajuți:

    1) Dacă cetățenii se duc de bună voie la Biserica creștină să se creștineze ( înțelegând de aici că se definesc ontologic în raport de această lume dar și de lumea viitoare), vin regulat la Biserică să ceară sfaturi și chiar ajutor, merg în perechi (bărbat+femeie) la Biserică pentru a primi binecuvântarea de a se uni întru Domnul – iar Biserica le acordă acest privilegiu, ei devenind astfel o familie creștină – în cazul în care Biserica le recomandă respectivilor cetățeni să se comporte la vot ca buni creștini și pe măsura angajamentelor pe care și le-au luat în fața Bisericii și a lui Dumnezeu, înseamnă că Biserică se implică în politică ? Sau altfel spus, o Biserică creștină, corectă din punct de vedere politic, ar fi aceea care, după slujba de duminică le recomandă enoriașilor care merg la vot să uite complet că sunt creștini ?

    2) Spui că PSD a făcut campanie la vedere pentru DA prin unii primari. Dacă ar fi fost așa atunci ar fi trebuit ca rezultatele la sate să urmeze o sinusoidă având în punctele de maxim acele localități în care sunt primari PSD. Când colo, seria rezultatelor este aproape liniară. În plus, la sate PSD-ul atinge și 50-60% și atunci cum de s-a ajuns doar la 10-15% ?

    Mulțumesc.

    • Politica este modul neletal prin care societatea isi rezolva conflictele. Toata lumea face politica intr-un fel sau altul. Din pacate BOR face doar politica ce-i aduce liniste si bani. Cind ati auzit sa protesteze BOR oficial impotriva saracirii populatiei, diminuarii calitatii actului medical, scaderea rezultatelor in educatie? De ce patriarhul are nevoie de Mercedes? De ce trebuie oameni de diverse religii sau atei sa asculte slujba de la difuzoarele exterioare bisericilor ortodoxe dintre blocuri?

    • Aveti dreptate,

      Logica dvs. s-a sinucis. Eu m-am oprit pe la vreo 3 false silogisme in rafala la pct. 1 dupa care am renuntat la contabilizarea lor.

      As putea distila esenta acestor multiple false silogisme intr-unul singur, evident tot fals si el:

      1. Daca Adevarul lui Hristos poate fi aflat in Biserica
      2. si in Biserica ni s-a zis sa votam DA la referendum
      3. rezulta ca cine crede in Hristos voteaza DA la referendum.

      In ziua in care veti intelege care e diferenta intre un silogism (oamenii sunt muritori, Vasile este om, deci Vasile este muritor) si un fals silogism (oamenii sunt muritori, cainele meu a murit, deci cainele meu este om) nu veti mai face enumeratia de la pct. 1 si nici realitatea nu va mai parea ca va contrazice logica. Succes.

      • Eu mă refeream la logica transcendentală, cea întemeietoare de gândire științifică, că de formalisme goale am fugit toată viața și în toate facultățile prin care am trecut. Kant ne-a avertizat că așa ziși logicieni formaliști vor distruge științele și așa s-a întâmplat a murit etica, morala și, implicit, sociologia, etc.. De ce se întâmplă asta? Din simplul motiv că formaliștii nu înțeleg sensul termenilor. Iar acum văd că și-au făcut apariția și în sfera politicii – este un semn rău pentru politică.
        Esența mesajului meu includea termenul politică, după cum reiese clar din conținutul întrebărilor. Ce argument, pretins că mi-ar aparține, ( atenție mare, un argument nu este obligatoriu să aibă formă silogistică) ați analizat dvs dacă în silogismul imaginat de dvs nu este prezent termenul politică ? In schimb, introduceți in context termenul „credință”
        pe care nu doar că nu l-am folosit eu dar nici măcar nu știu ce înseamnă (nu aș putea să formulez o singură propoziție cu acest termen).
        Eu am predat logica, dar niciodată nu mi s-a întâmplat ca elevii să considere că pot examina logica unui text substituind termenii după bunul plac.
        În plus, mi-ați atribuit abuziv o concluzie atât de falsă încât dacă aș susține-o m-aș face de râs în fața eticienilor. Noi în etică operăm cu judecăți/concluzii în care este presupus înțelesul „trebuie” care are sens pur moral, în graba formalizării dvs. ați pierdut complet această nuanță conceptuală și mi-ați atribuit o concluzie formulată prin „necesitate”.
        De fapt, eu am apelat
        1) în glumă
        2) la Sorin,ca fost coleg ( cu care am mai avut dispute logice)
        dar formalismul dvs. v-a împiedicat să sesizați și aceste (alte) aspecte esențiale – termenul „dragă” nu v-a sugerat nimic din punct de vedere logic.
        Vă mulțumesc pentru intenție, dar nu sunteți în măsură să ajutați , pe mine sau pe altcineva.

        • Initial am crezut ca sunt analfabet functional. Si am mai citit de doua ori prima dvs. postare. Dvs. spuneti ca eu am cazut in pacatul (pun intended) formalismului si mi-a scapat logica transcedentala (whatever that is; in opinia mea, odata ce trecem in taramul transcendentei iesim din cel al logicii). Dar apoi mai uit mai jos la ce i-ati raspuns colegului de fir de dialog: lui ii ziceti dimpotriva, ca dvs. abordati dpdv logic in timp ce el raspunde dpdv religios. Eu zic sa va hotarati.

          Eram dispus si sa zic ca am interpretat gresit, si falsul silogism distilat de mine a transformat semnificativ, chiar daca fara voie, rationamentul dvs. departandu-se de la datele problemei asa cum le-ati pus dvs. Insa chiar si la a treia citire, eu zic ca am distilat corect si am pastrat ca atare esenta. Deci nu simt ca as fi fost formalist, ci dimpotriva.

          Dupa care ziceti ca eu am introdus termenul credinta in discutie, dvs. cantonandu-va rationamentul in zona politicului. Scuzati-ma, dar in textul „în cazul în care Biserica le recomandă respectivilor cetățeni să se comporte la vot ca buni creștini și pe măsura angajamentelor pe care și le-au luat în fața Bisericii și a lui Dumnezeu, înseamnă că Biserică se implică în politică ?” dvs. introduceti clar credinta in ecuatie: bun crestin = ghidat de dreapta credinta.

          Cred ca avem nevoie de arbitraj.

          Chiar si asa, dvs. construiti nedumerirea de la pct. 1 pe o falsa descriere a realitatii mai sus. Biserica, prin majoritatea reprezentantilor, nu ne-a cerut ca atare ce ziceti dvs. ca ne-a cerut, adica sa ne comportam ca „buni crestini” (ceea ce ar fi fost pana la urma cu adevarat o neimplicare politica si ar fi salvat onoarea acestei institutii) ci ne-a dat indicatie clara sa participam la referendum si sa votam DA. Si prin asta nu ne-a cerut sa fim buni crestini, ci opusul acestora. Si ne-a agresat libertatea spirituala inclusiv prin santaj (au fost preoti care au amenintat cu oprirea de la impartasanie pentru cei care nu voteaza; sper ca nu a fost o practica raspandita si sper din tot sufletul ca nu a existat vreun mesaj explicit al ierarhilor in acest sens, ci a fost doar exces de zel din partea unor preoti mai slabi cu duhul). E o diferenta imensa intre descrierea dvs. a comportamentului Bisericii si ce s-a intamplat in realitate. Si prin acest comportament, Biserica chiar s-a implicat in politica si din pacate in cel mai marsav mod cu putinta, calcand in picioare poruncile lui Hristos. Daca tot ziceti ca ati predat logica, ce concluzie se poate trage intr-un rationament care porneste de la o premiza falsa?

    • Incerc eu sa-ti dau niste lamuriri.

      In primul rand, a fi crestin inseamna muuuuuuuuult mai mutl decat mersul la biserica. Sunt persoane care nu se duc la biserica „mai” crestine decat multe alte persoane care se duc regulat la biserica.

      Am fost la unele biserici, la care cum te duci, asa te si intorci (si asta nu e doar o exceptie), nimic nu se invata, aceeasi predica, aceleasi cantecele, niste barfa acolo (ca fara nu se poate) .. un ritual si nimic mai mult. Banutul la sfarsit si gata, „uf am scapat”, ne intoarcem la cele lumesti: injuraturi, bautura, vicii etc.

      Da, se duc de buna voie, nu de nevoie, nu nevoia de Adevar ii mana acolo, ci ca sa-si faca o datorie (au mai bifat un task pe hartiuta) fata de constiinta si ca o chestie de imagina (ca si tine: mergem la biserica, vai ce evlaviosi suntem noi!). Aici vorbesc de majoritatea romanilor care se declara crestini ortodcsi si cand spun „majoritatea”, ma refer la datele din recensamant. Realitatea este cea pe care am descris-o eu.

      Hai sa-ti mai dau exemplu de romani evlaviosi: in taxiu, soferul trece pe langa o biserica, isi face semnul crucii (evlavios, nu?), dupa care, deranjat de unul din trafic, incepe si injura si isi baga si isi scoate si mama si tata si te omor si.. ce sa zic? crestin nene, poti sa negi asta? Cine isi face cruce cand trece pe langa biserica? Numai un adevarat crestin poate sa faca asa ceva. Dupa care se duce la amanta. Astia sunt credinciosii aia de care vorbesti tu.

      In alta ordine de idei, te intrebi tu, „naiv” (adica te faci ca nu stii care-i diferenta):

      „în cazul în care Biserica le recomandă respectivilor cetățeni să se comporte la vot ca buni creștini și pe măsura angajamentelor pe care și le-au luat în fața Bisericii și a lui Dumnezeu, înseamnă că Biserică se implică în politică ?”

      Dar Biserica aia a ta, evlavioasa si iubitoare de adevar, a mai recomdat cetatemilor sa nu vorteze cu hotii si cu toti borfasii? Raspund tot eu: NU! De ce? Pai Biserica primeste banutu’ de la borfasi, picteaza pe peretii bisericilor chipurile borfasilor (vezi cazul lui Behecali, alt mare evlavios), cum pot ei sa-i supere pe borfasi cand depind financiar de ei?

      In concluzie, Biserica aia a ta (ca aia e a ta; ceea ce trebuie sa fie Biserica, inca nu exista in Romania), recomanda cetatenilor sa se comporte la vot ca buni crestini, numai cand votul este favorabil borfasilor (si nu ma lua cu alta „naivitate” de genul: „cum e favorabil votul de la referendum borfasilor?”). Sa nu uitam de aceeasi Biserica, cu aceeasi preoti, care-i ridicau osanale lui Ceausescu. Ca niste buni crestini, nu–i asa?

      Si o ultima observatie:

      „……………………
      Spui că PSD a făcut campanie la vedere pentru DA prin unii primari. Dacă ar fi fost așa …”. Iarasi, cu „naivitatea” ta clasica. Nu domnule „daca”, nu exista „daca ar fi fost asa”. A FOST ASA. Insinuarile tale subtile cum ca autorul ar minti, nu-si au rostul. Daca ai fost crestin, nu ai fi fost asa .. „naiv”. Vezi acum ce inseamna a fi crestin? Si nici nu trebuie sa te duci la biserica pentru asta.

      Cu multa placere!

      • Am atenționat din start că este o problemă de logică , nicidecum de religie, deci tot ce ați scris este neavenit. Ca să vă conving de eroarea în care va aflați precizez în mod explicit că eu nu am nicio legătură cu religia – doar ca cetățean – nu merg la Biserică, iar dacă îl întrebați pe purtătorul de cuvânt al Bisericii ortodoxe despre persoana care este cea mai recomandată s-o apere, eu cu siguranță nu mă voi afla pe acea listă.

        În schimb concluzia ta este de pus în ramă: „Nu domnule “daca”, nu există “daca ar fi fost asa”. A FOST AȘA „.
        Mă abțin de la a califica, dar mă mir că a fost acceptat la publicare un asemenea comentariu care compromite in mod tragic tot efortul titanic al administratorilor de a releva ceva valoare în textele românești.

        Din respect pentru logică și pentru Sorin, încerc să vă lămuresc că, „dacă” poate introduce și o neîncredere în temeinicia argumentelor/probelor nu doar o suspectare de intenția de a minți.

        • In primul rand, incercati sa aplicati logica in credinta, ceea ce, in general, nu se „pupa”. Si am incercat sa dau o explicatie de ce nu se intampla „logic” in „biserica” ceea ce credeti ca ar trebui sa fie logic.Trebuie sa incercati sa vedeti relatia Bserica-enoriasi intr-un context mai larg, nu doar sa analizati momentul referendumului. Astfel, poate apare si logica pe care o cautati.

          In al doilea rand, aceste comentarii nu fac parte dintr-un volum de „texte romanesti. Poate ca dumneavoastra, la nivelul profesional pe care-l aveti, credeti (si poate faceti tot posibilul) ca orice comentariu sa se poate incadra in notiunea de „texte romanesti”. Eu nu am aceasta pretentie si nici intentie.

          In al treile rand, ceea ce spuneti aici „În schimb concluzia ta este de pus în ramă: “Nu domnule “daca”, nu există “daca ar fi fost asa”. A FOST AȘA “.”, nu este o concluzie. Daca tot predati logica, ar trebui sa stiti ce reprezinta o concluzie (pe care aveti toata libertatea sa o puneti sau nu intr-o rama), ci este o afirmatie, un adevar. Concluzia este o incheiere a unui sir de judecati sau o idee dedusa dntr-o serie de argumente. Eu doar v-am atras atentia ca nu exista dubiu in ceea ce priveste acele proble. Cum am si spus acolo. „o ultima observatie”. O puteti pune in rama. Sau o puteti da ca exemplu la cursurile dumneavoastra de logica.

          „“dacă” poate introduce și o neîncredere în temeinicia argumentelor/probelor”. Exact asta am spus: induceti cumva ideea ca autorul articolului ori este prost informat (adica scrie in doru’ lelii) ori vrea sa ne dezinformeze intentionat (minte). Daca (aici este „daca”) aveti curiozitatea si timpul necesar sa cautati pe net, o sa vedeti si probele de care nu sunteti convins. Normal era sa faceti asta inainte de a scrie acel „daca”.

          Cu acelasi respect!

          • Aproape că m-ați convins și iată ce descopăr (împreună cu toți românii): PSD-ul , iarăși la ceas de noapte, bagă in Parlament Legea parteneriatului , fără o dezbatere publică si lansată ca și cum asta ar fi prioritatea maximă a țării. Acum iar am dubii cu privire la poziția PRO a PSD-iștilor relativ la Referendum. Eu oricum rămân în sfera politicii, deci vom mai putea discuta și mai încolo, pe măsură ce vor apărea informații suplimentare.
            Numai bine.

    • Imi permit sa-ti raspund eu. 1) O Biserica nu exista nici corect si nici incorect politic. Ea nu are existenta politica pur si simplu. Cel putin în Uniunea Europeana care este formata din state laice. In aceste state Biserica are doar o existenta sociala. In Iran da, sefii religiosi sint si sefi politici. 2) Faptul ca un primar PSD-ist face propaganda pro-referendum nu inseamna neaparat ca o face cu succes. Chiar nu vad cum raspunsul la aceasta întrebare îti poate scapa.

  27. Unde sunt apostolii referendumului ? Pana mai ieri invadasera toate forumurile, acum au amutit. Unde sunt ei sa ne aduca aminte de vointa majoritatii ? Au vorbit in numele unei presupuse majoritati care in realitate le-a dat un bobarnac peste nas. Vorbeau de tirania unei minoritati sexuale exponente a unei ideologii toxice care vrea sa reduca la tacere majoritatea crestina toleranta. Cine sunt minoritarii acum ? Simplificand, sexo-marxisti versus habotnici 80-20 :)

  28. Un referendum are intotdeauna treaba cu politicul, pentru ca insusi corpul politic al statului, adica „boboru”, e chemat sa se pronunte. E, daca vreti, o speta sociala transata de comunitate.

  29. PSD a anuntat ca va depune un proiect de lege pentru parteneriatul civil. I-a lasat in offsaid pe traditionali. Urmeaza adoptiile.

  30. Eu cred că un pic supra-estimaţi poporul român votant (în special cel de la ţară).

    Problema referendumului a fost că n-a avut o persoană asociată, care să dea bine, pe care să-l voteze. Iar acel cineva n-a fost Dragnea (deşi ar fi vrut să fie).

    Românii votează contra unui om, sau pro altuia. Românii nu votează concepte, doctrine politice, legi, chestii abstracte. Majoritatea n-au ştiut ce se votează, pentru ce, şi n-au înţeles cine ce are cu homosexualii.

    În schimb ideea că BOR nu mai poate livra voturi ca pe vremuri sunt de-acord, nici lor nu le-a venit să creadă că nu mai merge cu ameninţatul de la altar.

  31. Enough already. Ne-am certat ca dementii pe tema. Nici LGBT nici non-LGBT nu au iesit, pe contributors sau altundeva, victoriosi net.Okay am terminat 35.1 mil pe tema, revizitam in ceva ani, hai sa ne miscam de-acilea?

  32. Oameni buni. Simplitate si normalitate. De ce despicam firul in patru. La orice ”cautam ”(gasim) o explicatie care sa ne convina, si nu una reala. Traim o manipulare masiva. Nimeni nu baga de seama. Hai sa facem lucrurile asa cum le simtim/ cum ni se pare noua bine…nu cum ne explica altii si ni se pare logic!! Viata noastra s a transformat in ” procesul etapei”…o tirada fara final despre ce trebuie sa facem …hai sa ne intoarcem la lucrurile simple/normale/cu care am crescut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro